Acasă presa straina-informatii externe Deutsche Welle – Comentariu : Boris Johnson nu este cavalerul alb

Deutsche Welle – Comentariu : Boris Johnson nu este cavalerul alb

441
1
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

La congresul conservatorilor britanici de la Birmingham, premierei Theresa May îi este tare greu să-şi unească trupele. Dar înlocuirea ei cu Boris Johnson ar fi o greşeală gravă, este de părere Birgit Maaß.

Boris Johnson şi premierul Theresa May la congresul conservatorilor britanici Boris Johnson şi premierul Theresa May la congresul conservatorilor britanici

Oficial, discursul lui Boris Johnson nu se află pe ordinea de zi a lucrărilor, însă apariţia sa de marţi, 2 octombrie, este punctul culminant al congresului. Asta pentru că, în rândul membrilor formaţiunii conservatoare din Marea Britanie, Johnson este cel mai iubit personaj. Fiindcă are carismă şi umor. Fiindcă este imprevizibil şi agil. Şi un maestru al metaforelor. Viziunea premierei Theresa May asupra Brexitului, aşa-numitul Plan Chequers, ar echivala cu un act sinucigaş, crede Johnson. Iar doamna May ar fi trecut declanşatorul în mâinile negociatorului european Michel Barnier şi ale Uniunii Europene.

De la retragerea sa din funcţia de ministru al Afacerilor Externe, din cauză că nu a dorit să sprijine Planul Chequers, Boris Johnson este cel mai mare critic al premierei May. Până şi părul său răvăşit este în antiteză cu aspectul mereu ordonat al şefei guvernului londonez. Clovnul clasei, luat mereu în vizor de către directoarea cea severă. Fostul şef al diplomaţiei britanice consideră că Theresa May ar fi pornit la bătălie cu steguleţul alb arborat. Planul ei ar fi să condamne Marea Britanie să accepte fără rezerve şi să rămână pentru totdeauna “un stat vasal” risipitoarei Uniuni Europene.

O pretenţie nedisimulată la funcţii înalte 

În schimb, el, Boris Johnson, este călăreţul alb, salvatorul Brexitului. Astfel se prezintă Johnson în discursurile sale, în articolele sale din publicaţia “Daily Telegraph”, de care se foloseşte cu neruşinare pentru a-şi face cunoscute contrapropunerile. O pretenţie nedisimulată la posturi înalte, pe care vrea s-o valorifice la congresul partidului.

Birgit Maaß, DW Birgit Maaß, DW

Numai el – crede Johnson – este cel care are curajul să transforme în realitate dorinţa susţinătorilor Brexitului. Johnson preferă o “super-afacere Canada”, un amplu acord comercial de liber schimb, ieşirea dintr-o Uniune “depăşită şi rigidă” şi perspectiva unui “viitor glorios”, redobândirea controlului asupra propriului destin.

Brexitul ca promisiune de mântuire este o muzică plăcută pentru urechile multor tovarăşi de partid. Şi speră că aceştia îşi vor dori ca el să preia, într-adevăr, preşedinţia partidului şi conducerea guvernului.

Însă ar fi un sfat prost pentru conservatori să facă schimbări la nivel de conducere în viitorul apropiat. Propunerile lui Boris Johnson sunt bune numai pentru a-l ajuta pe el să preia puterea. Ceea ce vrea el nici nu intră în discuţie, apreciază ministrul de Finanţe Philip Hammond. Johnson este politicianul care nu se preocupă de detalii. Or, în negocierile cu Uniunea Europeană tocmai despre lucrul acesta este vorba. “Se crede Churchill”, apreciază un alt observator.

Mulţi susţinători ai Brexitului şi-au pierdut simţul realităţii

Faptul că Johnson şi ideile sale au parte de atâta popularitate demonstrează că mulţi susţinători ai Brexitului şi-au pierdut simţul realităţii. Independenţa de Bruxelles cu aproape aceleaşi beneficii în comerţul liber, fără a pune sub semnul întrebării statutul Irlandei de Nord, sunt lucruri care li se par tangibile. Uniunea Europeană vede situaţia diferit. Iar la Bruxelles nimeni nu-şi poate imagina un Boris Johnson în calitate de şef al echipei de negociatori. Cine ar vrea să stea la discuţii cu un interlocutor obişnuit să insulte pe toată lumea?

Şi până şi alegătorii par a fi sceptici în privinţa lui Johnson. Conform unui nou sondaj de opinie, Theresa May se află înaintea lui Boris Johnson în preferinţele britanicilor. Tabăra conservatorilor ar face bine să se strângă în jurul şefei May. Nici ea nu le-a spus britanicilor tot adevărul – anume cât de dureros va fi Brexitul în plan economic – indiferent cât de blând sau de dur va fi procesul de separare. Însă un pic de zăngănit de arme e firesc. O ştiu şi partenerii de negociere din Uniunea Europeană. Dar să le promiţi oamenilor luna de pe cer, cum face Boris Johnson, este lipsit de răspundere. Şi îl scoate din discuţie pentru funcţia de şef al guvernului.

  • Autoarer Birgit Maaß

Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

Please enter your comment!
Please enter your name here