Acasă Opinii Deutsche Welle : Oroare de jigodii

Deutsche Welle : Oroare de jigodii

127
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Există pe lume tot felul de jigodii, de la asasini la mafioţi cocoţaţi în funcţii politice înalte, de care avem dreptate să avem oroare. Dar oricine se poate schimba. Poate şi antisemitul, uneori. De ce nu şi Europa?

Morminte evreieşti pângărite în Franţ Morminte evreieşti pângărite în Franţa

De specimenele cele mai respingătoare ţin, între alţii, preoţii care abuzează de copii încredinţaţi lor spre a fi educaţi şi clericii care violează, ca în India, măicuţe. La fel, dregătorii care strâmbă legile justiţiei, ca să scape ei înşişi de gratii.

Şi mai periculoşi pentru libertatea, viaţa şi demnitatea europenilor sunt liderii autodeclarat “democraţi” care pun democraţia în pericol cochetând cu ideologii liberticide şi cu extremişti fie din laşitate, fie din lăcomie şi sete de putere. Sau din alte motive.

În demonologia mea personală mai figurează şi alte categorii. O populează, între alţii,frustraţii fanatici, prea rar capabili să avanseze un argument solid şi o idee bună, sau să creeze o operă valabilă, dar perfect în stare să arunce în aer reperele istorice şi culturale ale unei naţiuni.

Şi ce te faci când unele din aceste repere sunt false? Când sunt inşi care au greşit grav, îndemnându-şi compatrioţii să se situeze de partea criminală a istoriei? De pildă de partea genocidalilor Hitler şi Antonescu, la ordinele cărora au participat la Holocaust? Ne botezăm străzile cu numele lor doar pentru că sunt autorii unor cărţi de succes, ca Vintilă Horia? Să nu pricepem cât de toxic e să-i oferim drept exemplu unor generaţii de naivi îndelung manipulaţi?

Ori de câte ori accesăm reţelele de socializare, ne confruntăm în Europa cu avalanşe peste avalanşe de etichetări. În epoca politicilor identitare prescrise de stânga post-marxistă ca înlocuitor de succes al falimentarei ideologii comuniste, se simt chemaţi toţi neaveniţii de la toate limitele spectrului politic să-şi dea cu părerea despre te miri cine. Unii îi vituperează pe albi, pe bărbaţi, pe naţionalişti, pe creştini, pe sionişti. Alţii pe sorosişti, pe populişti, pe musulmani şi pe fascişti.

Nici românii nu fac excepţie. Nu puţini se autoetichetează, găsindu-se ba “resemnaţi cu toţii”, în faţa cleptocraţiei, ba in corpore “antieuropeni”, “ortodoxişti şi fundamentalişti”. Sunt când “antiruşi”, când “antisemiţi”. Or, generalizările cu pricina sunt eronate. Iar etichetările insultătoare.

Ca produs al liberului său arbitru, omul, o fiinţă câtuşi de puţin supusă fatalităţii, se mai poate şi schimba. La fel, naţiunile. Ceea ce nu înseamnă că românii ar fi, în genere, la adăpost de ispitele extremiste care-i atacă tot mai puternic, în ultima vreme, şi pe occidentali.

Ori de versatila boală a antisemitismului. Al cărei virus, adaptându-se dibaci la vremuri, ştie să fie religioasă, când epoca e religioasă, rasistă, când timpurile sunt rasiste, antinaţionalistă, în era multiculturală. Şi care mai nou tinde se să transforme-n pandemie.

Exportată cândva de hitlerism şi de KGB în spaţiul islamic, ura împotriva evreilor s-a reîntors în vest, reîntărită de tradiţionalul antiudaism religios din lumea musulmană. A început să afecteze, iată, grav, nu doar Europa apuseană, cu Suedia, Franţa şi Germania în frunte, ci şi America. În febra antisionistă, deci antievreiască, pe care o provoacă, orice delir devine cu putinţă.

Aşa s-a ajuns ca, peste capul democraţiei, extremişti americani de dreapta ca şeful Ku Klux Klanului, Duke, să-şi dea mâna cu o somaleză musulmană ca Ilhan Omar, cea parvenită în Congresul American în aplauzele unor extremişti de stânga ce-l susţin, de pildă, pe şeful laburist britanic, Jeremy Corbyn.

La 40 de ani, îmbăsmălata somaleză a reuşit chiar să pătrundă în influentul Comitet de politică externă al Congresului şi să-i jignească serios, în repetate rânduri, pe evrei, pentru ca apoi, somată să-şi prezinte scuze, să exprime în doi peri regrete cu totul neconvingătoare.

În România, antisemitismul n-a îmbrăcat încă, generic, haina antisionismului. Dar nu e mai puţin virulent şi periculos de vreme ce mai există inşi odioşi care cred că pot recurge la sinistre clişee şi prejudecăţi antievreieşti ca să-şi procure simpatii şi să-şi desfiinţeze eficient adversarii ideologici.

Un sondaj al prestigiosul Pew Research Center reliefa recent că unul din cinci români refuză să-i accepte pe evrei în calitate de concetăţeni. E, să admitem, un număr deconcertant. Este mai îngrijorător decât procentajul net mai redus al celor care nutresc sentimente similare în marea majoritate a celorlalte state est şi centraleuropene, cu excepţia Lituaniei şi Armeniei.

Cum s-a ajuns la perpetuarea antisemitismului românesc? Iată o întrebare la care ar trebui să răspundă elitele româneşti. Responsabilitatea revine şi autorităţilor însărcinate cu educaţia unor copii privaţi de o instrucţie adecvată, dar supuşi unei baterii propulsând neobosit, în societate, cele mai absurde teorii ale conspiraţiei “iudeo-masonice” şi “iudeo-bolşevice”, care falsifică asiduu istoria.

Se colportează teorii înfierând “finanţa evreiască” şi un comunism identificat abuziv cu iudaismul, la care, însă, din 800.000 de evrei din România antebelică, n-au aderat, până în 1945, decât circa 800.

Sunt şi alte elucubraţii similare, în condiţiile în care în România nu mai trăiesc azi decât vreo 6.000 de evrei, din care majoritatea cu un picior în groapă, iar regimul Dragnea a descoperit “statul paralel” ca substitut de evrei. Şi în condiţiile în care israelienii şi români întreţin relaţii în genere excelente.

Că antisemitismul latent se poate actualiza urgent fără evrei în ţară ţine şi de caracterul longeviv al unor tradiţii naţionale prea îndelung subestimate şi cocoloşite, în loc să fie demascate inteligent şi empatic. Dar şi de uşurinţa adaptării la Zeitgeist a unei iudeofobii care oferă explicaţii pe cât de simple şi atrăgătoare, pe atât de false pentru complexele probleme ale lumii şi pentru mari eşecuri proprii, generatoare de frustrare personală, sau naţională.

Cu ajutorul ei se pot ignora căderile României la examenul modernităţii, tardiva ei intrare în familia naţiunilor civilizate prin ultima încetăţenire a evreilor, în Europa, după 1918, în urma unor puternice presiuni franco-americane, dar şi rapida aliniere a ţării la politica nazistă, complicitatea îndelungă cu barbaria comunistă, ori persistenţa la putere a cleptocraţiei dragniote, “consiliate”, iată “de israelieni”.

În context, mulţi tind să trivializeze chestiunea antisemitismului, ori s-o nege şi s-o refuleze, ca şi cum existenţa unor nomenclaturişti, torţionari şi asasini comunişti de origine evreiască ar justifica-o. Desigur, oricine ar trebui să se mai poată schimba. Chiar şi antisemitul, a cărui ură nu e una oarecare.

De ce nu şi Europa?

Problema e că antisemitismul nu e un neajuns mic şi inofensiv. S-a văzut unde poate duce, între 1933 şi 1945. Că Europa şi România care, pe moment, o conduce, sunt, politic, în degringoladă, ţine, esenţial, şi de îndelungata subestimare a detestabilei categorii a jigodiei antisemite. Al cărei demon, din păcate, refuză în genere să se schimbe. La acest capitol nimeni nu-şi mai poate permite greşeli.

  • Autoare/Autor Petre M. Iancu

Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

Please enter your comment!
Please enter your name here