Acasă Jurnalul Bucurestiului Informatii Digi24.ro : Plenul Parlamentului European dezbate…

Digi24.ro : Plenul Parlamentului European dezbate…

206
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Plenul Parlamentului European dezbate situaţia statului de drept din România. Viorica Dăncilă, la dezbateri

Plenul Parlamentului European dezbate, astăzi, situaţia statului de drept din România, la dezbateri fiind prezentă şi Viorica Dăncilă. Marţi seară, premierul Dăncilă şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, au avut o întrevedere cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans. Tudorel Toader a declarat că o concluzie a discuţiilor a fost de colaborare, nu de atacuri reciproce, că nu se pune problema activării articolului 7 din Tratatul UE şi că referirea la chemarea Guvernului în instanţă viza infringementul pentru neaplicarea directivei privind spălarea banilor. În discuţia cu Timmermans, Viorica Dăncilă şi-a exprimat dorinţa ca dezbaterea de miercuri din plenul Parlamentului European să fie argumentată şi constructivă.

Dezbaterea din plenul PE va începe la ora 9:00, ora Strasbourgului (10:00 ora României), şi va dura o oră, din care Viorica Dăncilă va avea cinci minute la dispoziţie pentru a prezenta poziţia Guvernului de la Bucureşti. Digi24 va transmite live dezbaterea.

Opinia Comisiei Europene va fi prezentată de către comisarul european pe Justiţie, Vera Jourova.

În urma acestei dezbateri, în luna noiembrie este aşteptată şi adoptarea unei rezoluţii în Parlamentul European.

Premierul Viorica Dăncilă şi ministrul Justiţiei Tudorel Toader se află de marţi la Strasbourg, unde au avut discuţii punctuale cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene Frans Timmermans, pe tema legilor justiţiei. Întâlnirea a avut loc în contextul în care, luni seară, Timmermans a criticat dur România şi a avertizat Guvernul că ar putea fi adus în faţa istanţei pentru legislaţia vizând sistemul judiciar şi situaţia statului de drept.

Tudorel Toader a declarat, după întâlnirea cu Frans Timmermans, că o concluzie a discuţiilor a fost de colaborare, nu de atacuri reciproce, că nu se pune problema activării articolului 7 din Tratatul UE şi că referirea la chemarea Guvernului în instanţă viza infringementul pentru neaplicarea directivei privind spălarea banilor.

„Prim-vicepreşedintele a spus cu subiect şi predicat faptul că nici nu intră în discuţie problema articolului 7. Că nici nu intră în discuţie activarea acestuia, pentru că România este într-o altă ipoteză, o altă situaţie decât Ungaria sau Polonia. Prin urmare, prim-vicepreşedintele a spus foarte limpede: nici nu intră în discuţie acest aspect”, a afirmat Tudorel Toader.

Întrebat care a fost contextul în care Frans Timmermans ar fi făcut această afirmaţie, ministrul Justiţiei a precizat că afirmaţia a fost făcută în condiţiile în care în cadrul discuţiilor premierul Viorica Dăncilă a spus că România respectă statul de drept şi că nu se pune problema nerespectării deciziilor CCR.

„Una dintre concluziile cu care ne-am despărţit a fost aceea de colaborare şi nu de atacuri reciproce”, a spus Tudorel Toader, referindu-se la discuţia pe care a avut-o cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, alături de premierul Viorica Dăncilă.

Premierul Viorica Dăncilă şi-a exprimat dorinţa, în întâlnirea cu prim-vicepreşedintele CE, Frans Timmermans, ca dezbaterea de miercuri din plenul Parlamentului European să fie argumentată şi constructivă.

„În cadrul discuţiilor, desfăşurate într-o atmosferă constructivă, au fost abordate teme aflate pe agenda europeană, precum şi pe cea a dezbaterilor actuale din cadrul Parlamentului European. În context, prim-ministrul Viorica Dăncilă a reiterat intenţia României de a acţiona pentru promovarea interesului european şi pentru asigurarea unui mandat de succes care să evidenţieze importanţa unităţii şi evitarea diviziunilor la nivel european. A exprimat dorinţa ca dezbaterea de mâine din Parlamentul European, să fie argumentată şi constructivă”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Conform sursei citate, oficialul român a reiterat susţinerea pentru priorităţile legislative pe care Comisia Europeană le-a prezentat recent, a salutat dialogul cu Comisia Europeană şi a subliniat necesitatea unei coordonări strânse între România şi Comisia Europeană pe durata Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, în interesul tuturor, pentru consolidarea proiectului european.

„În cadrul întrevederilor au fost abordate aspecte privind modificările aduse legilor justiţiei din România, despre protocoalele secrete dintre serviciile de informaţii şi diferite instituţii judiciare din România. Cu privire la evoluţiile din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, au fost abordate aspecte legate de evaluările cuprinse în rapoarte, primul-ministru arătând că acestea nu reflecta în întregime realitatea în domeniu. Premierul român a reiterat deschiderea de a continua consultările cu Comisia de la Veneţia”, mai precizează Guvernul.

Timmermans: Nu văd legătura dintre protocoale și modificările legilor justiţiei

Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne din Parlamentul European a discutat, luni, situaţia din România, inclusiv independenţa justiţiei, în prezenţa prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene Frans Timmermans.

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene a făcut apel la autorităţile române să „regândească cursul pe care l-au luat”, făcând referire la modificările legilor justiţiei şi Codului penal, avertizând că, dacă regulile sunt încălcate, CE nu va ezita să ia măsuri şi să aducă Guvernul român în faţa instanţei. Timmermans a comentat, de asemenea, protocoalele secrete, la intervenţia eurodeputaţilor din Comisia pentru libertăţi civile din Parlamentul European, spunând că nu vede legătura între acestea şi modificările legilor justiţiei care afectează independenţa sistemului. Referitor la mitingul din 10 august, Frans Timmermans a spus că pe imaginile video nu a văzut oameni care ar fi putut fi huligan, ci doar protestatari paşnici. Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene a subliniat că raportul MCV este cel mai bun instrument pentru a ajuta România.

„Legile nu au fost încă promulgate, nu e prea târziu ca autorităţile să dea înapoi. În următorul MCV de luna viitoare vom face o evaluare a raportului. Un pas înapoi ar fi o mare dezamăgire pentru prietenii României, mai ales pentru cetăţenii români. Ar fi o tragedie dacă în ultimul kilometru al maratonului aţi începe să alergaţi în cealaltă direcţie. Dacă ajungem la concluzia că regulile sunt încălcate, nu vom ezita să luăm măsuri, sa aducem in fata instantei Guvernul român daca nu va da curs recomandarilor noastre, ale GRECO si ale Comisiei de la Veneţia. Există riscul real ca România să facă paşi înapoi. Comisia Europeană face apel la autorităţile române să regândească cursul pe care l-au luat. Acest apel îl voi repeta şi în plen. Comsia e dispusă să sprijine autorităţile române în acest sens. M-am întâlnit de mai multe ori cu premierul, cu liderii din Parlament şi nu pot să ascund că evenimentele recente sunt o sursă de îngrijorări şi preocupări”, a avertizat Timmermans.

În replică, ministrul Justiţiei Tudorel Toader a declarat că afirmaţiilor oficialului european cu privire la dialog, înţelegerea problemelor şi căutarea de soluţiii, ar trebui să li se adauge „să fim documentaţi în legătură cu afirmaţiile pe care le facem şi, dacă se poate, să fim de bună credinţă”. Toader a precizat că se va întâlni cu Timermans, căruia îi va solicita să fie depăşită „faza ingrijorărilor şi preocupărilor” şi să aibă loc discuţii punctuale.

„Am ascultat cu interes, aş porni de la una dintre afirmaţiile sale   – să dialogăm, să înţelegem problemele, să căutăm soluţii şi aş adăuga să fim documentaţi în legătură cu afirmaţiile pe care le facem şi, dacă se poate, şi ar trebui să se poată, să fim de bună credinţă”,  a declarat Toader, subliniind că România este racordată la valorile europene şi este în plin proces legislativ.

Ministrul Justiţiei a precizat că îngrijorările exprimate de acesta cu privire la Codul Penal şi la Codul de procedură penală sunt premature, acestea fiind în control al constituţionalităţii şi nu se ştie ce soluţii vor fi cele finale, care vor intra în vigoare şi dacă vor fi de natură să afecteze statul de drept.

În ceea ce priveşte legile justiţiei,  a precizat că acestea au fost emise în urmă cu 14 ani, există decizii de neconstituţionalitate, iar procesul legislativ nu s-a încheiat.

Ministrul a anunţat că marţi dimineaţă este aşteptată o delegaţie a CE pentru verificări privind MCV, despre care a afirmat că nu a fost riguros instituit, pentru că iniţial erau trei recomandări, iar acum sunt 12.

„România tot face eforturi să le îndeplinescă şi după 11 ani avem 12 recomandări, deşi plecasem de la 3. Cele iniţiale erau ca nişte ţinte mobile şi de câte ori te apropiai de ele mai apărea ceva”, a comentat Toader, care a susţinut că progresele sunt evidente.

Sursa: News.ro


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

Please enter your comment!
Please enter your name here