Acasă Supliment Cultural Carte Educație și Cercetare pentru societatea cunoașterii, pentru o reformă profundă în învățământul...

Educație și Cercetare pentru societatea cunoașterii, pentru o reformă profundă în învățământul românesc!

416
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Thomas CSINTA

Cofondator IRSCA Gifted Education, Vicepreşedinte  Consorțiul EDUGATE

Profesor de modelizare matematică și matematici aplicate în științe inginerești și social – economice, Director de Studii CUFR ROMÂNIA, Redactor – Corespondent (Franța)

REMEMBER

Strategia ECSC („Educaţie şi Cercetare pentru Societatea Cunoaşterii”) se constituie ca al treilea pas dintr-un demers sistematic la care s-a angajat Preşedinţia României.[1]

Pe 19 ianuarie 2007, a fost înfiinţată Comisia Prezidenţială pentru Analiza şi Elaborarea Politicilor din Domeniile Educaţiei şi Cercetării, o comisie de experţi care a prezentat, într-un raport făcut public pe 12 iulie 2007 şi intitulat România educaţiei, România cercetării“, diagnoza sistemului, ca şi principalele soluţii la problemele identificate.

I. PREAMBUL 

Pe baza raportului şi a discuţiilor publice ulterioare, a fost elaborat Pactul Naţional pentru Educaţie, semnat pe  5 martie 2008 de către liderii tuturor partidelor parlamentare şi, ulterior, de Academia Română şi reprezentanţii altor 22 de organizaţii sindicale, studenţeşti, asociaţia părinţilor, de alte organizaţii neguvernamentale interesate de bunul mers al educaţiei şi cercetării în România.

Strategia de faţă se întemeiază, aşadar, pe două tipuri de demersuri: unul de expertiză, celălalt de angajament politic major. Acum este momentul să spunem clar unde vrem să ajungem, ce măsuri trebuie luate şi ce acţiuni trebuie întreprinse pentru a ne atinge ţintele propuse.

Educaţia şi cercetarea, oricât de nobile ar fi, nu sunt activităţi în sine; ele sunt mijloace prin care construim un tip de societate. Întrebarea: „Ce-i de făcut cu educaţia şi cercetarea în România? este strâns legată de o alta intrebare, şi anume: „Ce fel de ţară ne dorim?“ 

Strategia de faţă conţine soluţiile operaţionale, astfel încât prin educaţie şi cercetare să construim în România o societate a cunoaşterii, singura care poate aduce prosperitatea, dezvoltarea durabilă şi dezvoltarea personală a fiecărui cetăţean.

II. OBIECTIVE

Promovarea celor patru piloni ai societăţii cunoaşterii – educaţia, cercetarea, dezvoltarea şi inovarea–nu înseamnă doar susţinerea prioritară a acestor activităţi sociale. Înseamnă, în primul rând, o nouă grilă de valori. Trebuie să facem în aşa fel încât cei care învaţă permanent, cei care cercetează, cei care contribuie la dezvoltarea şi inovarea instituţiilor sau tehnologiilor să se bucure de cel mai înalt prestigiu social. Toate măsurile şi acţiunile propuse în această strategie ţintesc nu numai un nou aranjament instituţional şi legislativ, cât mai ales un nou angajament axiologic, o nouă ierarhie de valori care să ne scoată din debusolarea axiologică pe care am trăit-o după 1989. Nu putem să realizăm în România o economie şi o societate a cunoaşterii fără să credem în valorile lor. Asta înseamnă pentru fiecare să înveţe, să se implice în dezvoltarea-inovarea instituţiilor şi tehnologiilor, să cerceteze pentru a rezolva problemele complexe ale comunităţii în care trăim. Obiectivul final al acestei strategii este asumarea socială, reală, a unei noi scale de valori, necesară pentru realizarea consecventă a opţiunilor ce corespund unei economii a cunoaşterii. Vom reuşi dacă aceste valori se vor regăsi în acţiunile noastre, nu doar în discursurile ocazionale ale mai-marilor zilei.

În baza analizelor efectuate, afirmăm că, printr-un efort susţinut, până în 2015, putem şi trebuie să atingem următoarele obiective specifice:

  1. Situarea performanţelor elevilor români la testele internaţionale (PISA, PIRLS, TIMSS) în topul primelor 10 ţări ale lumii;
  2. Plasarea a cel puţin 3 universităţi româneşti în topul primelor 500 de universităţi din lume;
  3. Creşterea de 5 ori a producţiei ştiinţifice şi triplarea indicelui global de inovare, ceea ce ne-ar permite să atingem media actuală a UE la aceşti indicatori;
  4. Reducerea ratei de părăsire prematură a sistemului de educaţie sub 5% (acum este de 23,6%);
  5. Eliminarea diferenţelor esenţiale dintre învăţământul rural şi cel urban, dintre oportunităţile de învăţare oferite grupurilor dezavantajate (grupuri minoritare, copii cu nevoi speciale etc.) şi cele oferite majorităţii;
  6. Transformarea educaţiei permanente într-o practică socială curentă la nivelul fiecărei instituţii, publice sau private.Creşterea până la 20% a ratei de participare a adulţilor la educaţia permanentă;
  7. Transformarea corpului didactic într-o elită profesională a naţiunii;
  8. Centrarea şcolii pe nevoile beneficiarului (elevi/studenţi, angajatori, comunitate);
  9. Alocarea a cel puţin 7% din PIB pentru educaţie şi cercetare şi condiţionarea cuantumului resurselor alocate unităţilor din sistem de rezultatele efectiv obţinute.

Pentru a atinge aceste obiective, sunt necesare mai multe măsuri şi acţiuni.

III. MĂSURI ȘI ACȚIUNI DE IMPLEMENTARE

III.A. ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR

În ceea ce priveţte învătământul preuniversitar, avem în vedere următoarele măsuri:

  1. Compatibilizarea ciclurilor de învăţământ cu cerinţele unei educaţii moderne şi cu prevederile din Cadrul European al calificărilor.

Studiile actuale arată că educaţia timpurie (inclusiv cuprinderea unei părţi a ei în învăţământul obligatoriu) este cea mai eficientă investiţie în educaţie.
Clasa pregătitoare obligatorie produce egalitate de şanse şi echitatea oportunităţilor de învăţare, optimizează adaptarea la cerinţele şcolii şi îmbunătăţeşte performanţele şcolare în primele clase. Integrarea clasei a IX-a în gimnaziu este o modalitatea esenţială de a reduce rata abandonului şcolar timpuriu, cele mai mari pierderi înregistrându-se, în prezent, la trecerea din clasa a VIII-a în clasa a IX-a. Utilizarea calculatorului a devenit o condiţie esenţială pentru munca şi viaţa oricărui adult. Ca atare, achiziţia competenţelor de bază în utilizarea calculatorului (de nivel ECDL1-Start: „Noţiuni de bază despre tehnologia informaţiei“,  „Utilizarea computerului şi organizarea fişierelor“, „Editare de text“, „Informaţie şi comunicare“la finalul învăţământului obligatoriu devine o necesitate.      

Dobândirea competenţelor de nivel ECDL-Complet până la finalul liceului, indiferent de tipul acestuia, maximizează şansele absolvenţilor pe piaţa muncii şi capacitatea lor de a valorifica maximal oportunităţile ulterioare de învăţare. Ministerul Educaţiei şi Cercetării va asigura, în acest sens, infrastructura şi echipamentele necesare, va încheia parteneriate cu centrele acreditate ECDL sau îşi va crea şi acredita propriile centre.

1.1. Legiferarea unei noi structuri a sistemului de învăţământ.

Statul va asigura un învăţământ generalizat şi gratuit timp de 13 ani, de la clasa pregătitoare până la sfârşitul liceului. Învăţământul obligatoriu va cuprinde clasa pregătitoare + învăţământul primar + învăţământul gimnazial (inclusiv clasa a IX-a) şi se va finaliza cu o Diplomă de Studii şi un Certificat profesional (care să ateste nivelul 1 de calificare profesională şi achiziţia competenţelor de utilizare a calculatorului la nivel ECDL-Start, modulele 1, 2, 3, 7 dinECDL). Învăţământul liceal (clasele X-XII) se va desfăşura în trei profiluri de licee (teoretic, tehnologic şi vocaţional) şi se va finaliza cu: a) Diplomă de absolvire al liceului b) Licenţă Europeană de Utilizare a Computerului (ECDL-Complet); c) Certificat profesional (nivel 3 de calificare – numai pentru liceele tehnologice).

1.2. Formarea personalului didactic direct implicat în restructurarea ciclurilor de învăţământ, în primul rând a educatoarelor/învăţătorilor implicaţi în integrarea educaţiei timpurii cu învăţământul obligatoriu, precum şi a profesorilor din şcolile gimnaziale care vor avea clasa a IX-a.

1.3. Luarea deciziilor administrative privind amplasarea şi dotările necesare pentru clasa pregătitoare şi pentru clasa a IX-a.

Deciziile vor fi luate în concordanţă cu condiţiile locale şi cu harta distribuţiei demografice şi economico-sociale, astfel încât să fie satisfăcute toate cerinţele pentru asigurarea calităţii, echităţii şi eficienţei sistemului.

1.4. Constituirea consorţiilor şcolare.

Consorţiile şcolare sunt înţelegeri contractuale între unităţile şcolare dintr-o arie geografică (constituite în baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării). Formarea consorţiilor şcolare se face cu scopul de a optimiza utilizarea infrastructurii pentru educaţie, a resurselor materiale şi a forţei de muncă.
Consorţiile vor permite libera circulaţie a personalului în cadrul lor, pe verticală (ex. gimnazii-licee) sau pe orizontală (ex. liceu-liceu), astfel încât restructurarea ciclurilor curriculare să nu sincopeze normele didactice şi accesul neîngrădit la resursele de învăţare.

1.5. Dotarea tuturor şcolilor cu calculatoare conectate la internet.

Odată stabilită noua reţea şcolară, în profil geografic şi comunitar, se va proceda la dotarea completă a şcolilor cu calculatoare conectate la internet şi cu soft-uri educaţionale capabile să ridice calitatea predării şi a învăţării.

  1. Reforma curriculară şi a procedurilor de evaluare.

Atât cercetările actuale din ştiinţele învăţării, cât şi beneficiarii sistemului de învăţământ, susţin centrarea curriculumului pe competenţe, nu pe informaţii. Competenţele sunt blocuri de cunoştinţe, deprinderi şi atitudini care optimizează rezolvarea de probleme. Strategia precizează care sunt competenţele cheie pe care trebuie să se bazeze sistemul de învăţământ. Ele sunt compatibile cu competenţele promovate la nivelul Uniunii Europene şi asigură flexibilitatea învăţării. Ţinând cont de evoluţia minţii elevilor şi de facilităţile oferite de TIC, toate conţinuturile curriculare trebuie digitalizate şi trebuie constituită o Bibliotecă Şcolară Virtuală, astfel încât cele mai bune resurse de învăţare să fie accesibile oricărui elev, nelimitat.

Reforma curriculară implică, automat, o reformă a modului în care sunt evaluaţi elevii.  O metodologie de evaluare necompatibilă cu noul curriculum va crea unul paralel.  Elevii vor învăţa mai degrabă ceea ce va fi evaluat decât ceea ce este stabilit în curriculum. Strategia susţine o evaluare congruentă cu ciclurile şcolare, centrată pe competenţe, care să ofere feedback real elevilor şi care să stea la baza planurilor individuale de învăţare.

2.1. Centrarea curriculumului pe 8 categorii de competenţe-cheie: 

  1. a) Competenţe de comunicare în limba maternă şi în două limbi de circulaţie internaţională;
  2. b) Competenţe fundamentale de matematică, ştiinţe şi tehnologie;
  3. c) Competenţe digitale (de utilizare a tehnologiei informaţiei pentru cunoaştere şi rezolvarea de probleme);
  4. d) Competenţe axiologice sau de valorizare (necesare pentru participarea activă şi responsabilă la viaţa socială);
  5. e) Competenţe pentru managementul vieţii personale şi al evoluţiei în carieră;
  6. f) Competenţe antreprenoriale;
  7. g) Competenţe de expresie culturală;
  8. h) Competenţe de a învăţa pe tot parcursul vieţii.

Absolvenţii învăţământului obligatoriu vor dobândi aceste competenţe la nivel de bază, iar absolvenţii de liceu – la nivel avansat. Pe baza acestor competenţe se va putea stabili clar profilul de formare (= ce vrem să ştie elevul!) pentru fiecare ciclu de studii. Pentru fiecare disciplină din planul de învăţământ, conţinuturile de învăţare se vor organiza în aşa fel, încât să contribuie coordonat la formarea competenţelor menţionate.
Criteriul principal de evaluare şi aprobare a unui manual şcolar va fi legat de măsura în care contribuie la formarea competenţelor menţionate. Se va crea o bancă de itemi, cu funcţie orientativă, pentru a-i ajuta pe profesori ca, în notarea la clasă, să evalueze competenţe, nu informaţii.

2.2. Introducerea disciplinei Tehnologia Informaţiei şi Comunicării (TIC), ca disciplină opţională în clasele I-IV şi ca disciplină obligatorie în clasele V-XII.

Această disciplină are funcţia de a forma competenţele necesare pentru nivelul ECDL-Start şi ECDL-Complet
Competenţele de utilizare a TIC oferă premise favorabile de învăţare pe tot parcursul vieţii şi de dezvoltare a carierei.

2.3. Flexibilitatea curriculumului.

Flexibilitatea curriculumului se va realiza pe două dimensiuni:

  1. a) prin creşterea proporţiei orelor în Curriculumul la Dispoziţia Scolii (CDS);
  2. b) prin creşterea gradelor de libertate a profesorului în implementarea curriculumului în interiorul fiecărei discipline.

Ponderea CDS în ansamblul curriculumului va fi de 20% la nivelul învăţământului obligatoriu şi de 33% la nivelul liceului. Ce anume se va învăţa în 1/5 din orele din învăţământul obligatoriu şi 1/3 din orele de la nivelul liceului se va decide la nivelul fiecărei şcoli, în funcţie de nevoile de învăţare ale copiilor, nu în funcţie de nevoile de normare a cadrelor didactice.
Şcolile vor putea astfel să se centreze pe elev şi pe nevoile comunităţii, dar şi să se diferenţieze în funcţie de oferta de cursuri către beneficiari.

Concomitent, este nevoie de o flexibilizarea a curriculumului în interiorul fiecărei discipline. Curriculumul naţional va acoperi doar 75% din orele de predare, lăsând la dispoziţia cadrului didactic 25% din timpul alocat disciplinei respective.
În funcţie de caracteristicile elevilor şi de strategia şcolii din care face parte, profesorul va decide dacă procentul de 25% din timpul alocat disciplinei va fi folosit pentru învăţare remedială în cazul copiilor cu probleme, pentru consolidarea cunoştinţelor sau pentru stimularea celor capabili de performanţe superioare.
Pentru prima dată, flexibilizarea curriculară va permite profesorului să realizeze planuri individuale de învăţare pentru fiecare elev. Flexibilizarea curriculumului va produce individualizarea învăţării.

2.4. Digitalizarea conţinuturilor curriculare şi crearea unei Biblioteci Şcolare Virtuale.

Toate conţinuturile ce trebuie învăţate la şcoală, toate instrumentele de lucru, exemple orientative de probe de verificare a cunoştinţelor vor fi convertite şi în format digital şi accesibile permanent oricărui elev sau profesor, pe o platformă de învăţare tip LMS (Learning Management System), on-line.  Lecţiile celor mai buni profesori vor fi procesate digital şi stocate pe platforma de e-learning. Prin internet, orice elev va avea astfel acces la lecţiile celui mai bun profesor. 
Se vor crea „laboratoare virtuale“, pentru a compensa şi/sau întregi dotarea laboratoarelor şcolare.  Pentru fiecare disciplină, se va crea o bază de resurse digitale, astfel încât fiecare profesor sau elev să poată avea acces rapid şi gratuit la informaţiile şi instrumentele necesare pentru o învăţare cât mai eficientă.  Producţia de conţinuturi digitale pentru învăţare (e-contents) va deveni un criteriu de performanţă profesională al profesorilor. Curriculumul digital şi Biblioteca Şcolară Virtuală (BSV) vor fi îmbogăţite permanent, respectând cerinţele de calitate şi standardele internaţionale (ex. SCORM, 2004).

2.5. Formarea profesorilor şi a directorilor de şcoli pentru gestiunea şi aplicarea unui nou curriculum.

Centrarea curriculumului pe competenţe, sporirea considerabilă a flexibilităţii curriculare, introducerea disciplinei TIC şi digitalizarea curriculumului sunt potenţialităţi care riscă să rămână slab valorificate fără o formare adecvată a cadrelor didactice şi a managerilor de şcoli. Trebuie create şi puse la dispoziţia şcolilor, a directorilor şi a profesorilor instrumente de analiză a nevoilor de învăţare, de analiză a caracteristicilor elevilor, de proiectare şi de evaluare a unui curriculum descentralizat, astfel încât noul curriculum să producă profit cognitiv maxim pentru elevi.

2.6 Modernizarea procedurilor de evaluare.

Evaluările şcolare practicate până acum în România au o serie de deficienţe majore: 1) se evaluează mai degrabă informaţiile reţinute decât competenţele formate; 2) nu există nicio legătură între ritmul evaluărilor şi ciclurile curriculare de dobândire a competenţelor; 3) evaluările sunt utilizate doar pentru a stabili ierarhii, în loc să fie prioritar utilizate pentru a oferi feed-back elevilor şi părinţilor şi pentru a întemeia planuri individuale de învăţare. În plus, supralicitarea lor atât de către profesori, cât şi de către părinţi, a generat tot mai multe fraude şi acte de corupţie.

Poate mai grav decât orice altceva, selectarea unui număr de subiecte din Curriculumul Naţional (curriculum obligatoriu) şi, mai mult, afişarea lor pe internet, au dinamitat complet curriculumul naţional, creând un curriculum paralel. Ca profesor, de ce să predai, iar ca elev, de ce să înveţi teme care oricum nu sunt evaluate prin teste? Temele de evaluare trebuie să fie identice cu cele din curriculum. Pentru a reuşi, reforma curriculară trebuie în mod obligatoriu asociată cu o reformă a procedurilor de evaluare, având la bază următoarele principii:

1) Evaluările curente şi cele periodice verifică nu memoria informaţiilor, ci competenţele;

2) Fiecare ciclu de achiziţie a competenţelor (= ciclu curricular) se asociază cu o evaluare periodică;

3) Evaluările periodice se finalizează nu numai cu un punctaj obţinut de elev, ci şi cu:

  1. a) un raport detaliat trimis părintelui/tutorelui privind situaţia şcolară a copilului şi consilierea corespunzătoare a părinţilor/tutorilor;
  2. b) un plan individualizat de învăţare, de recuperare (pentru copiii cu deficienţe de învăţare), de accelerare (pentru copiii supradotaţi) sau de consolidare a cunoştinţelor dobândite;

4) Nu există teme separate pentru examene, altele decât temele curriculumului. Toate temele din Curriculumul Naţional sunt evaluate, evitându-se astfel apariţia unui curriculum paralel care să-l arunce în derizoriu pe cel Naţional;

5) Niciuna dintre cele două evaluări naţionale (la sfârşitul învăţământului obligatoriu şi bacalaureatul) nu se vor finaliza în decizii binare de tip „admis-respins“, ci cu un punctaj, ca la testele tip PISA, care să arate performanţa personală a elevului în raport cu cerinţele curriculumului naţional;

6) Se înfiinţează un instrument de evaluare şi monitorizare comprehensivă a elevului, numit Portofoliul de educaţie al elevului.

Acesta va conţine nu numai rezultatele evaluărilor periodice, ci şi rapoartele de evaluare, planurile individualizate de învăţare, notificări ale cadrelor didactice sau ale consilierului şcolar privind elevul, diplome şi certificate obţinute de elevi de la alte organisme acreditate decât şcoala proprie şi care dovedesc aptitudinile sau performanţele speciale ale acestora. Evaluarea unidimensională a elevilor doar prin notele obţinute la disciplinele şcolare trebuie să aibă un sfârşit.

Portofoliul de educaţie va permite o evaluare mult mai complexă şi mai realistă a elevului. Portofoliul de educaţie, în format clasic şi electronic, va fi transmis automat de la un ciclu de învăţământ la altul, constituind baza de cunoaştere şi evaluare multiaxială, comprehensivă, a elevului. Structura şi constituirea Portofoliul de educaţie va face obiectul unui Ordin al Ministrului Educaţiei.

Structura şi caracteristicile evaluărilor şcolare vor fi organizate după cum urmează:

  1. La finalul clasei pregătitoare, cadrul didactic responsabil întocmeşte un Raport de evaluare a competenţelor cognitive, emoţionale şi sociale ale copilului, în baza unei metodologii specifice;
  2. La finalul clasei a II-a – finalul ciclului de achiziţii fundamentale (scris-citit, matematică), fiecare şcoală, în baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, realizează evaluarea achiziţiilor fundamentale.
    Rezultatele evaluărilor sunt folosite pentru individualizarea planurilor de învăţare până la finalul clasei a IV-a pentru fiecare elev şi pentru un Raport de evaluare detaliat către părinţi. Rezultatele evaluării vor fi trecute în Portofoliul de educaţie al elevului;
  3. La finalul clasei a IV-a, Ministerul Educaţiei şi Cercetării va realiza, prin eşantionare, o evaluare la nivel naţional.

Evaluarea se va baza pe curriculumul naţional şi va avea itemi construiţi prin analogie cu cei din testele internaţionale PIRLS şi TIMSS.

Scopul principal al acestei evaluări este de a obţine informaţii riguroase despre performanţele învăţământului primar şi politicile remediale ce trebuie implementate.
Şcolile pot decide, în baza unor metodologii proprii şi alte modalităţi de evaluare a propriilor elevi de clasa a IVa;

  1. La finalul clasei a VI-a (finalul ciclului curricular „Dezvoltare“) toate şcolile, în baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, vor realiza evaluarea elevilor prin două probe trans-curriculare:

– limbă şi comunicare (limba română şi o limbă străină),

– matematică şi ştiinţe.

Rezultatele evaluărilor se vor utiliza pentru realizarea unui raport detaliat către părinţi, pentru orientarea şcolară către un anumit tip de liceu şi pentru individualizarea planurilor de învăţare pentru anii următori de studiu. Şcoala şi elevul vor avea, astfel, posibilitatea ca în clasele VII-IX (ciclul curricular: „Observare şi orientare“) să remedieze deficienţele constatate şi să orienteze elevul către tipul de liceu/tipul de carieră care i se potriveşte mai bine. Rezultatele evaluării, împreună cu planurile individuale de învăţare, se arhivează în Portofoliul educaţional al elevului.

  1. La finalul clasei a IX-a (finalul învăţământului obligatoriu şi al ciclului curricular „Observare şi orientare“) se va realiza o evaluare naţională trans-curriculară obligatorie a tuturor elevilor.

Evaluarea va avea patru componente:

1) Evaluarea competenţelor de comunicare în limba maternă şi în două limbi de circulaţie internaţională.

Probele de evaluare verifică nivelul de achiziţie a curriculumului naţional şi vor avea itemi construiţi prin analogie cu cei din testele PISA. Probele vor fi raportate la nivelurile de performanţă din Cadrul Comun European de Referinţă pentru Limbi, astfel încât rezultatele obţinute de elevi să poată fi folosite de aceştia oriunde în UE;

2) Evaluarea competenţelor la matematică şi ştiinţe.

Proba se va baza pe curriculumul naţional la matematică şi ştiinţe şi va avea itemi construiţi prin similitudine cu testele PISA;

3) Evaluarea competenţelor de utilizare TIC de nivel ECDL-Start, printr-o probă practică;

4) Evaluarea, prin calificative, a celorlalte competenţe-cheie de către diriginte, consilierul şcolar şi colectivul de profesori ai clasei respective, pe baza rezultatelor obţinute în ciclul gimnazial.

Rezultatele obţinute de către elevi se vor exprima în puncte sau calificative, care să reflecte nivelul atins în dobândirea competenţelor cheie de către fiecare elev în parte.
Nu se va opera cu nicio grupare binară a rezultatelor de tipul „admis-respins“.
Detaliile evaluării naţionale de la finalul învăţământului obligatoriu vor face obiectul unei metodologii specifice.

Absolvenţii învăţământului obligatoriu vor obţine:

  1. a) o Diplomă de Absolvire a învăţământului obligatoriu – cu o Anexă la diplomă, în care vor fi înscrise punctajul şi calificativele la probele de evaluare a competenţelor cheie;
  2. b) un Certificat Profesional în care vor fi înscrise competenţele dobândite conform ECDL-Start.

Diploma de Studii (cu Anexa la diplomă), Certificatul Profesional şi alte înscrisuri relevante privind aptitudinile şi performanţele elevilor se includ în Portofoliul de educaţie. Toţi absolvenţii de liceu vor putea urma învăţământul liceal în condiţii de gratuitate. Liceele au autonomie în stabilirea criteriilor de departajare, acolo unde numărul de înscrişi depăşeşte numărul de locuri oferite.

Statul va acoperi toate costurile urmării liceului pentru copiii provenind din mediul rural sau din grupuri socio-economice dezavantajate.

  1. La finalul clasei a XII-a (finalul liceului) se va realiza a doua evaluare naţională: examenul de bacalaureat – diferenţiat, în funcţie de profilul liceului:
  2. a) Se vor stabili 3 tipuri de probe, în funcţie de principalele tipuri de competenţe dezvoltate de fiecare profil. Probele se bazează pe întregul curriculum aferent competenţelor respective şi vor avea un pronunţat caracter trans-disciplinar;
  3. b) În baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, dirigintele, împreună cu consilierul şcolar şi profesorii care au predat pentru clasa în cauză pe parcursul liceului, evaluează, prin calificative, nivelul de realizare a celorlalte competenţe atins de fiecare elev;
  4. c) Pe parcursul clasei a XII-a se susţin examene pentru obţinerea Licenţei Europene de Utilizare a Computerului (ECDL-Complet).

Absolventul de liceu va obţine:

  1. a) o Diplomă de absolvire a liceului cu o Anexă la diplomă, unde vor fi trecute media generală de absolvire a liceului, punctajul la fiecare dintre probele de bacalaureat şi calificativele pentru competenţele cheie;
  2. b) o Licenţă Europeană de Utilizare a Computerului (ECDL-Complet). Absolvenţii liceelor tehnologice şi vocaţionale vor primi, în plus, un Certificat profesional – nivel 3 de calificare profesională.

Aceste înscrisuri, alături de alte înscrisuri relevante pentru aptitudinile şi performanţele elevului de-a lungul liceului, vor fi cuprinse în Portofoliul de educaţie.

Acele şcoli în care elevii nu ajung să obţină rezultate acceptabile sunt asistate timp de doi ani şcolari, cu mijloace şi resurse adecvate de remediere a deficienţelor.
În caz de nereuşită, personalul didactic din şcolile respective va fi reevaluat şi sancţionat corespunzător.
Pentru a asigura calitatea învăţării, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, ca şi autorităţile locale pot decide desfiinţarea unei şcoli şi arondarea elevilor la alte unităţi şcolare mai performante, asigurând toată logistica necesară.

  1. Accelerarea descentralizării în contextul asigurării calităţii.

Procesul de descentralizare, de aducere a deciziei cât mai aproape de locul unde se desfăşoară activitatea de bază, trebuie accelerat. Reuşita descentralizării depinde, în mare măsură, de două cerinţe care trebuie respectate: (1) descentralizarea trebuie să vizeze toate aspectele procesului de învăţământ: curriculum, resurse umane, finanţare şi administrare;
(2) descentralizarea trebuie să contribuie la întărirea mecanismelor de asigurare a calităţii. Descentralizarea nu e scop în sine; ea are sens dacă face sistemul mai eficient, mai relevant, mai echitabil şi de o calitate mai bună. Statul va stimula, prin toate mijloacele, competiţia în sistemul de învăţământ.

3.1. Descentralizarea financiară echilibrată.

Finanţarea de care va dispune unitatea de învăţământ va avea patru componente:

  1. a) Finanţarea de bază, care e formată din costul standard/elev (preşcolar) + coeficienţi de corecţie (pentru grupuri minoritare, dezavantajate, copii cu nevoi educaţionale speciale).

Ea va acoperi integral toate cheltuielile de personal, manuale, dotări generale şi întreţinere curentă;

Finanţarea de bază se atribuie, prin administraţiile financiare judeţene – direct unităţilor de învăţământ, din bugetul de stat;

  1. b) Finanţarea complementară cuprinde cheltuielile de investiţii, reparaţii capitale şi dezvoltarea reţelei şcolare;

Finanţarea complementară este asigurată din bugetul de stat şi bugetele Consiliilor Locale. Consiliul Local decide distribuirea finanţării complementare către şcoli, pe baza proiectelor de dezvoltare instituţională a acestora, precum şi în funcţie de nevoile de dezvoltare a reţelei şcolare;

  1. c) Finanţarea suplimentară, formată din fonduri de la Consiliile Judeţene (fonduri de echilibrare, alte fonduri) şi Consiliile Locale, care stabilesc atât cuantumul, cât şi destinaţia acestora;
  2. d) Autofinanţarea, fonduri obţinute direct de unitatea de învăţământ, care sunt gestionate conform propriilor decizii.

Proiectul de buget este întocmit de fiecare unitate de învăţământ, în baza unei metodologii stabilite de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi aprobat de Consiliul Local. Execuţia bugetară intră în responsabilitatea unităţii de învăţământ. Structura de finanţare prezentată mai sus asigură o autonomie crescută unităţilor de învăţământ, dar şi responsabilităţi suplimentare. Ea ţine seama şi de studiile în domeniu, care arată că, în materie de reţea şcolară locală sau judeţeană, deciziile cele mai bine fundamentate se iau nu la nivelul unităţilor de învăţământ, ci la nivelul consiliilor locale, respectiv judeţene.

3.2. Descentralizarea deciziilor referitoare la resursele umane.

Toate deciziile privind angajarea, motivarea, dezvoltarea carierei, formarea continuă şi concedierea personalului se vor lua la nivelul unităţii de învăţământ, în baza unei metodologii stabilite de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, care va intensifica procedurile de control al calităţii resursei umane. Directorii vor fi angajaţi pe bază de concurs, în baza unei metodologii specifice, de către Consiliul de Administraţie al şcolii.
Consiliul de Administraţie va fi format din 1/3 membri cadre didactice din şcoală, 1/3 reprezentanţi ai părinţilor şi 1/3–reprezentanţi ai Consiliului Local.
Directorul încheie cu Consiliul de Administraţie un contract de management.
În cazul neîndeplinirii contractului de management, directorul poate fi demis la iniţiativa a 1/3 din membrii Consiliului de Administraţie, cu votul majorităţii simple.
Directorul şcolii nu poate fi membru al vreunui partid politic.

3.3. Descentralizarea administrării şi curriculumului.

Majoritatea deciziilor administrative trebuie luate la nivelul şcolii. Inspectoratul Şcolar Judeţean va avea funcţii de :

  1. a) orientare, control şi formulare de criterii specifice privind asigurarea calităţii;
  2. b) instanţă de apel în relaţiile dintre unităţile de învăţământ şi angajaţi;
  3. c) centru de resurse pentru reţeaua şcolară la nivelul judeţului;

Ministerul Educaţiei şi Cercetării se va concentra, în primul rând, pe elaborarea de politici şi strategii şi pe asigurarea eficienţei, echităţii, calităţii şi relevanţei sistemului de învăţământ. Curriculumul naţional e stabilit de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, iar deciziile aparţinând CDS şi flexibilitatea curriculară intra-disciplinară se iau la nivelul unităţilor de învăţământ.

3.4. Formarea resurselor umane pentru managementul descentralizat al unităţilor de învăţământ.

Pregătirea resurselor umane (directori de unităţi de învăţământ, contabil, aparat tehnic) este o urgenţă şi reprezintă o premisă esenţială a succesului descentralizării.
Descentralizarea fără profesionalizarea managementului unităţilor şcolare va fi un eşec.

Se va crea un Centru de Resurse pentru Managementul Unităţilor Şcolare, accesibil online, care să ofere permanent asistenţă, bune practici şi instrumente în procesul descentralizării.

3.5. Stimularea competiţiei pentru calitate.

Competiţia, alături de finanţare şi formare continuă, reprezintă un factor hotărâtor în creşterea calităţii învăţământului. Ministerul Educaţiei şi Cercetării va finanţa programe speciale pentru trei tipuri de competiţii:

  1. a) Competiţii între şcoli. Aceste competiţii se vor baza pe evaluarea instituţională a fiecărei unităţi de învăţământ;

Şcolile vor fi evaluate după două axe majore: incluziune şi performanţă.
În urma evaluărilor pe fiecare dintre cele două axe, se va realiza o clasificare a şcolilor pe 5 nivele (Excelentă“, „Foarte bună“, „Bună“, „Satisfăcătoare“, „Nesatisfăcătoare“).
Vor fi premiate substanţial atât şcolile cu excelenţă în incluziune, cât şi cele cu excelenţă în performanţă.

Şcolile care vor fi evaluate ca „Satisfăcătoare“ sau „Nesatisfăcătoare“ vor fi supuse unei asistenţe şi monitorizări severe, cu decizii corespunzătoare.

  1. b) Competiţii între profesori. În baza unei metodologii specifice, şcolile vor desemna Profesorul anului, ca semn al excelenţei în predare;

La nivel judeţean şi naţional va fi desemnat Profesorul anului pentru fiecare disciplină din planul de învăţământ.

Excelenţa în predare va fi recompensată substanţial.

  1. c) Competiţii între elevi. Olimpiadele pe discipline vor fi puternic încurajate;
    Lor va trebui să li adauge Olimpiadele de creaţie tehnico-ştiinţifică şi artistică şi Olimpiadele sportive.

Competiţia va produce diferenţiere şi ierarhii, va arăta unde este calitatea şi vom şti pe cine să recompensăm şi pe cine să penalizăm.

  1. Reformarea politicilor în domeniul resursei umane.

Calitatea profesorilor este principalul factor care contribuie la succesul şcolar al elevilor, iar calitatea directorilor – o garanţie esenţială a bunei funcţionări a unităţilor de învăţământ.

Pentru a avea un corp profesoral şi managerial de calitate, este nevoie de acţiuni ferme în domeniul salarizării, formării, evaluării şi a reconstrucţiei imaginii sociale a profesiei didactice şi a celor care o profesează.

Acţiuni

4.1. Diferenţierea salarizării în funcţie de performanţă.

Pentru promovarea profesiei didactice, este necesară asigurarea unui salariu mediu în învăţământul preuniversitar echivalent cu 1,35 PIB/locuitor, ceea ce ar permite atingerea mediei de salarizare din ţările OECD.

Salarizarea cadrelor didactice trebuie făcută diferenţiat, în funcţie de performanţele obţinute. Se va stabili o grilă de salarizare pe 5 niveluri, care să diferenţieze între performanţele de excelenţă (nivel 5) şi cele care sunt doar satisfăcătoare (nivel 1).
Performanţa la clasă a cadrului didactic va fi mai importantă în stabilirea salariului decât gradul didactic sau vechimea în învăţământ.

4.2. Elaborarea unei noi metodologii de evaluare a cadrelor didactice.

La sfârşitul anului şcolar, fiecare cadru didactic va fi evaluat.

La baza evaluării vor sta:

  1. a) Autoevaluarea prestaţiei la clasă;
  2. b) Evaluarea din partea a 3 colegi de aceeaşi specialitate (unul desemnat de cadrul didactic în cauză, doi de către conducerea şcolii);
  3. c) Evaluarea din partea conducerii şcolii.

Coeficientul final de evaluare, variind între 1 şi 5 va fi stabilit de către Consiliul de Administraţie şi va constitui baza salarizării pentru următorul an.

Prestaţia la clasă şi progresul elevilor în învăţare trebuie să devină principalele criterii de evaluare şi pentru acordarea definitivatului şi a gradului II, nu notele obţinute la examenele pe disciplinele academice.

Accesul la gradul didactic I se va face în baza unei contribuţii ştiinţifice sau didactice deosebite.
Va fi introdus gradul didactic de Profesor Emerit, pentru performanţe excepţionale în întreaga carieră.

4.3. Creşterea calităţii formării iniţiale şi continue.

Următoarele decizii sunt urgente:

  1. a) Stabilirea criteriilor de acces în cariera didactică, printr-o metodologie elaborată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării;

De exemplu, nu poate fi admis la cursurile de formare iniţială, prin Departamentul de Pregătire a Personalului Didactic, un student restanţier.

  1. b) Încurajarea pieţei de formare continuă prin acreditarea unui număr mai mare de furnizori de formare, în baza unor criterii riguroase de acreditare şi evaluare externă;
  2. c) Formarea periodică a competenţelor TIC la nivel ECDL-Complet pentru toate cadrele didactice din sistemul de învăţământ, în maximum 2 ani de acum înainte;
  3. d) Formarea continuă a cadrelor didactice în regim de e-learning şi blended-learning;

Constituirea unei platforme informatice de tip LMS pentru formarea continuă a personalului didactic.

4.4. Iniţierea de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării a unor campanii în massmedia

de revalorizare a şcolii şi a carierei didactice.

Imaginea şcolii şi a profesiei didactice în societate este, din păcate, tot mai nesatisfăcătoare. Promovarea bunelor practici din şcoli, a profesorilor şi şcolilor cu performanţe remarcabile este necesară.

Pe măsură ce se vor constitui, noile realităţi din şcoala românească trebuie să-şi găsească expresia mediatică.

4.5. Recunoaşterea învăţării non-formale şi informale.

Punerea la punct a procedurilor şi condiţiilor de recunoaştere a învăţării non/informale realizate de cadrele didactice le-ar oferi noi oportunităţi de dezvoltare în carieră, ar reduce numărul necalificaţilor din sistem şi ar remedia multe nedreptăţi.
De pildă, în momentul de faţă, învăţătorii absolvenţi de liceu pedagogic sunt mult mai prost plătiţi decât învăţătorii absolvenţi de facultate sau institutorii, deşi prestaţia lor didactică la clasă este adeseori mult mai bună decât a absolvenţilor de învăţământ superior.
Prin recunoaşterea învăţării non/informale, se va ajunge la o corelare mai bună a competenţelor cu salarizarea.

4.6 Profesionalizarea şi depolitizarea carierei manageriale în educaţie

Managementul unităţilor de învăţământ devine o activitate tot mai complexă.
Ea este o ocupaţie în sine, nu o simplă funcţie pe care o îndeplineşte, temporar, după orele la clasă, un cadru didactic.

Ea trebuie complet depolitizată.

Vor fi elaborate standardele ocupaţionale pentru toate poziţiile manageriale din sistemul de învăţământ, de la director de şcoală, până la cea de director general din minister.
În baza standardelor profesionale, vor fi realizate formarea continuă şi iniţială pentru managementul unităţilor de învăţământ.

Se va înfiinţa un Centru Naţional de Resurse (CNR), accesibil on-line, care va asigura asistenţă, resurse şi programe de formare pentru cei care doresc să devină manageri.
Managerii sau directorii de unităţi şcolare vor fi supuşi unei evaluări la finalul fiecărui an şcolar.

La baza evaluării vor sta:

  1. a) autoevaluarea;
  2. b) evaluarea din partea altor trei manageri (doi stabiliţi de Inspectoratul Şcolar Judeţean);
  3. c) evaluarea Inspectoratului Şcolar.

Salarizarea se va face în strictă legătură cu performanţele manageriale.
Aşa cum am mai menţionat, directorul/managerul din învăţământ nu poate fi membru al vreunui partid politic.

  1. Considerarea educaţiei timpurii ca o prioritate a sistemului de învăţământ.

Educaţia timpurie cuprinde totalitatea activităţilor educative (inclusiv terapiile educaţionale) desfăşurate în perioada copilăriei, de la 0 la 6/7 ani.
Investiţia în educaţia timpurie este cea mai rentabilă dintre toate investiţiile educaţionale pe care le poate face un stat şi incumbă cele mai mici costuri de oportunitate.
Competenţele formate acum pot constitui baza achiziţiei altor competenţe; dimpotrivă, problemele de dezvoltare neremediate la această vârstă, se agravează şi duc la tulburări majore de comportament şi nevalorificarea adecvată a oportunităţilor ulterioare de învăţare. Educaţia timpurie creează egalitate de şanse şi este principalul instrument de reducere a abandonului şcolar timpuriu.

Pentru implementarea acestei măsuri, o serie de acţiuni indicative trebuie întreprinse.

5.1. Declararea, prin lege, a educaţiei timpurii ca bun public şi finanţarea de către stat a cheltuielilor cu educaţia timpurie.

Finanţarea se va face prin vouchere, indiferent dacă copilul este educat într-o creşă/grădiniţă de stat sau una privată.

Pentru stat trebuie să conteze calitatea serviciului educaţional, nu forma de proprietate/capital aflată la baza furnizorului de educaţie timpurie.

Noua legislaţie trebuie să stabilească, de asemenea, tipurile de servicii, modalităţile de acreditare a furnizorilor, responsabilităţile instituţiilor implicate şi modul de organizare, finanţare şi structurare a sistemului de educaţie timpurie.

5.2. Elaborarea unui nou curriculum pentru educaţia timpurie.

Acesta va fi centrat pe dezvoltarea competenţelor cognitive, emoţionale şi sociale ale copiilor şi pe remedierea precoce a deficitului de dezvoltare.

Curriculumul trebuie să vizeze inclusiv activităţile educaţionale ce trebuie întreprinse în creşe, precum şi modul de compatibilizare a educaţiei timpurii cu clasa pregătitoare şi învăţământul primar.

5.3. Formarea iniţială şi continuă a personalului implicat în educaţia timpurie

În prezent, nu există nicio formă de pregătire a personalului care să realizeze intervenţie sau terapie educaţională la nivel de creşe.

Cadrele didactice din grădiniţă trebuie pregătite în acord cu noua legislaţie şi noul curriculum.

5.4.  Înfiinţarea unor echipe multidisciplinare de intervenţie.

Aceste echipe vor fi constituite din medici, psihologi, asistenţi sociali.
Echipele vor trebui să evalueze şi să asiste încă din maternitate copiii cu risc şi apoi să realizeze monitorizarea şi asistenţa corespunzătoare a acestora.

La nivelul celor mai bune grădiniţe, se constituie Centre de Resurse pentru Părinţi (CRP), care să ofere consiliere şi asistenţă părinţilor care au copii cu nevoi speciale.
Este de asemenea necesară extinderea activităţilor educaţionale şi de asistenţă la domiciliul copiilor cu deficienţe.

5.5. Coordonarea serviciilor oferite de Ministerul Educaţiei şi Cercetării cu cele oferite de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii, Solidarităţii şi Familiei, pentru optimizarea serviciilor de educaţie timpurie.

Se cuvine stabilirea unui singur minister responsabil cu coordonarea proceselor implicate în educaţia timpurie.

5.6. Elaborarea unui sistem unitar de criterii şi indicatori, precum şi a unei proceduri riguroase de colectare a datelor.

În acest fel, sistemul educaţiei timpurii ar deveni transparent, iar măsurile de corijare ar fi optimizate.

  1. Stimularea puternică a educaţiei permanente.

În ceea ce priveşte rata de participare la educaţie pe tot parcursul vieţii, România se situează pe ultima poziţie din Europa, cu o participare de doar 1,6% faţă de 10,8% cât este media în UE.

Asta înseamnă că, în România, învăţarea permanentă este mai degrabă o figură de stil sau opţiunea unei minorităţi conştiente de avantajul competitiv pe care ţi-l dă o astfel de opţiune decât un aranjament instituţional, susţinut de stat. Lipseşte o cultură a învăţării şi educaţiei continue. Lipseşte de asemenea o viziune integrată şi coerentă privind toate formele de educaţie şi formare profesională de care poate dispune un individ pe parcursul vieţii.
Nu avem mecanisme instituţionale care să certifice şi să valideze învăţarea ce are loc în contexte informale şi non-formale, deşi construcţia acestor mecanisme a intrat ferm pe agenda europeană. Nu există stimulente concrete pentru individ sau pentru angajatori care să motiveze participarea la învăţare pe tot parcursul vieţii, deşi statul câştigă cu atât mai mult cu cât are o forţă de muncă mai educată.

Principalele acţiuni ce trebuie întreprinse în acest domeniu sunt:

6.1. Elaborarea unei Legi a educaţiei permanente.

Legea educaţiei permanente trebuie să devină legea-cadru a sistemului de educaţie din România.

Ea trebuie să specifice toate structurile de educaţie, de la cele formale (educaţia timpurie, învăţământ obligatoriu, liceal, universitar), până la cele implicate în formarea adulţilor. Legea trebuie să ofere o perspectivă clară şi stabilă a ceea ce înseamnă sistemul de educaţie în România. Ea trebuie să specifice condiţiile, procedurile şi mecanismele de echivalare şi recunoaştere a învăţării non şi informale.

6.2. Lansarea unor campanii media pentru stimularea participării la educaţia permanentă şi crearea unei culturi a învăţării pe tot parcursul vieţii.

Lansarea de către Guvernul României a unui program de cofinanţare, până la 70%, a emisiunilor de educaţie şi de formare profesională realizate de media publică şi privată.

6.3. Crearea unui cont bancar personal de educaţie permanentă pentru fiecare nou născut din România.

Contul va fi deschis de Guvernul României printr-un depozit echivalent a 500 EUR. Părinţii/tutorii copilului sau alte persoane fizice interesate pot depune în acest cont noi sume, în limita a 500 euro/an, care devin deductibile din impozitul pe venit.
Contul va putea fi utilizat de copil abia după vârsta de 16 ani, în scopuri strict educaţionale, precis determinate prin legislaţie. Existenţa unui asemenea cont, ca şi sporirea lui prin deduceri fiscale pot contribui substanţial la dezvoltarea unei culturi a învăţării în societatea noastră.

6.4. Acreditarea şcolilor ca centre de educaţie permanentă.

Multe şcoli dispun de resursele umane, ca şi de materialele necesare pentru a oferi educaţie şi formare continuă. Ele pot oferi cursuri pentru părinţi, cursuri de formare profesională, de limbi străine etc.
În baza unei metodologii specifice, care va fi elaborată de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Muncii, aceste şcoli pot fi acreditate ca centre de formare continuă, iar resursele obţinute vor rămâne la nivelul şcolii pentru stimularea financiară a celor care le produc.

6.5. Lansarea programului „Şcoala după Şcoală“

Programul va oferi finanţarea şi metodologiile prin care unităţile de învăţământ vor putea să-şi extindă activităţile cu elevii după orele de curs, asigurând, timp de 8 ore, condiţii de învăţare, recreere, sport, supraveghere şi protecţia propriilor elevi. În parteneriat cu Asociaţiile părinţilor, şcolile pot oferi, după orele de curs, activităţi de învăţare remedială pentru cei cu deficienţe de învăţare sau de accelerare a învăţării pentru copiii supradotaţi.

III. B. INVATAMÂNTUL SUPERIOR ȘI CERCETAREA

În ceea ce priveşte învăţământul superior şi cercetarea, avem în vedere următoarele măsuri:

  1. Diferenţierea universităţilor şi concentrarea resurselor.

Sistemul de învăţământ superior din România este nediferenţiat pe criterii de calitate, ceea ce nu a permis concentrarea resurselor umane, materiale şi financiare, condiţie esenţială pentru a atinge nivelul de excelenţă. Diferenţierea pe baza criteriilor de calitate trebuie realizată la toate nivelurile: între instituţii, între programe şi între departamentele/catedrele din interiorul fiecărei universităţi. Alocarea banului public se va face prioritar către instituţiile, programele şi departamentele cu performanţele de cea mai bună calitate. Mediocritatea academică nu mai poate fi susţinută din banii publici.

7.1. Evaluarea externă a tuturor instituţiilor de învăţământ superior, publice şi private. Această evaluare va avea ca scop diferenţierea universităţilor, în funcţie de calitatea outputului şi a proceselor din interiorul lor. Rezultatele evaluărilor vor fi făcute publice, iar în baza lor Guvernul va lua deciziile corespunzătoare.
Universităţile publice care nu îndeplinesc standardele minime de funcţionare nu vor mai fi finanţate din fonduri publice, intrând în lichidare sau fiind absorbite de cele performante. Universităţile private care nu performează la nivelul standardelor minime vor pierde dreptul de a le fi recunoscute diplomele de către instituţiile statului român.

Ele nu vor mai face parte din sistemul naţional de învăţământ superior, iar diplomele emise nu vor fi recunoscute de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Muncii, cu toate consecinţele salariale şi de angajare pe piaţa muncii.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării va constitui un fond de dezvoltare instituţională, care va fi alocat exclusiv celor mai bine plasate universităţi, indiferent dacă sunt publice sau private. Pentru concretizarea acestor opţiuni, instituţiile de învăţământ superior acreditate vor fi evaluate de către ARACIS (Agenţia Naţionala de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior) si CNCSIS, pe baza unor criterii riguroase şi a unor indicatori de performanţă măsurabili, pentru a fi diferenţiate şi ierarhizate în 4 categorii:

  1. a) de cercetare intensivă LMD (Licenţă + Masterat + Doctorat) + POSTDOC(Studii postdoctorale), cu accent pe programe de studii graduale şi postgraduale;
  2. b) de educaţie şi cercetare (Licenţă + Masterat);
  3. c) de educaţie (Licenţă);
  4. d) vocaţionale (institutele militare, de arte, de muzică, de educaţie fizică şi sport).

7.2. Evaluarea învăţământului superior la distanţă.

ARACIS, pe baza unei metodologii speciale, relevante internaţional, evaluează toate filierele învăţământului superior la distanţă şi filialele din teritoriu ale universităţilor acreditate, în vederea re-acreditării.

În urma proceselor de reacreditare, universităţile care dispun de programe de studii la distanţă îşi constituie un departament distinct, responsabil de învăţământul la distanţă. Totodată, la nivel naţional, se constituie pe lângă ARACIS, din fonduri proprii, Centrul Metodologic al Învăţământului Superior la Distanţă, cu scopul de a elabora instrumente şi ghiduri de creştere a calităţii învăţământului superior la distanţă.

7.3. Evaluarea şi ierarhizarea programelor de studii

Programele de studii sunt mai uşor de comparat şi ierarhizat decât instituţiile. În baza unor metodologii specifice, aprobate prin hotărâre de guvern, programele de studiu din cadrul aceluiaşi domeniu vor fi comparate şi ierarhizate la nivel naţional. Rezultatele ierarhizărilor vor fi făcute publice.

Programele de studiu din fruntea ierarhiei vor avea prioritate în alocarea granturilor de studiu. Programele de calitate slabă din universităţile publice nu vor mai primi bani publici pentru şcolarizarea studenţilor.

7.4. Universităţile vor proceda la evaluarea departamentelor/catedrelor şi clasificarea lor pe 5 nivele de performanţă.

Rectorii, prin contractul instituţional încheiat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, devin direct responsabili de alocarea resurselor instituţiei, prioritar spre departamentele/catedrele cele mai performante. Departamentele/catedrele slab performante vor fi supuse, timp de 2 ani, unei monitorizări riguroase, după care, dacă nu-şi îmbunătăţesc semnificativ performanţele, vor fi desfiinţate.

7.5. Se organizează Institutul de Studii Avansate din România (ISAR).

Guvernul României, împreună cu Preşedinţia şi Academia Română, înfiinţează ISAR.

ISAR va avea ca principal scop să ofere cadrul instituţional în care diaspora ştiinţifică şi cercetătorii de excelenţă din România să dezvolte proiecte ştiinţifice şi programe de studii (masterat, doctorat, post-doc) comune.

  1. Reforma politicilor privind resursele umane.

Resursele umane sunt principalul factor care determină excelenţa unei universităţi.
După 1990, universităţile au beneficiat de o largă autonomie în privinţa gestionării resurselor umane. Din păcate, cu excepţia unor insule de excelenţă, datorate mai degrabă meritelor personale decât politicilor instituţionale, calitatea unei părţi considerabile a personalului de predare şi cercetare din universităţi este la un nivel scăzut, dovadă în acest sens fiind statisticile interne şi internaţionale privind calitatea publicaţiilor şi ponderea brevetelor de invenţii.

8.1. Asigurarea autonomiei şi responsabilităţii totale a universităţilor în definirea normei didactice şi de cercetare.

Universităţile care se vor orienta prioritar spre cercetare vor avea, astfel, posibilitatea să definească normele altfel decât cele centrate pe educaţie sau decât cele vocaţionale. Diferenţierea instituţiilor de învăţământ superior se va opri la poarta universităţilor dacă ele nu vor avea autonomie în definirea conţinutului posturilor de care dispun.

8.2. Asigurarea autonomiei şi responsabilităţii totale a universităţilor în selectare, evaluarea, motivarea, formarea şi concedierea personalului didactic şi de cercetare.

Doctoranzii cu frecvenţă vor fi încadraţi automat ca asistenţi de cercetare sau asistenţi de predare, iar bursele lor vor fi dublate, pentru a încuraja intrarea în sistemul de învăţământ. Ierarhia didactică se va simplifica şi orice criterii de vechime privind ocuparea poziţiilor didactice şi de cercetare vor fi anulate. Posturile scoase la concurs de către universităţi vor putea fi ocupate şi de cetăţeni străini, nu numai de cetăţeni români. Dreptul de a conduce doctoranzi se va acorda inclusiv de la nivelul conferenţiarilor cu performanţe deosebite, în condiţiile în care toate instituţiile de învăţământ superior vor trece printr-un proces de evaluare externă şi reacreditare, pentru a avea dreptul de organizare a programelor de studii doctorale. Deciziile privind procesul de ocupare a posturilor de conferenţiar şi profesor rămân la nivelul universităţilor, la fel ca şi responsabilitatea finanţării acestora.  Libertatea academică va fi întărită şi garantată prin lege.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării va putea oricând să controleze calitatea programelor de studii şi să decidă încetarea finanţării din fonduri publice a programelor în care s-a încadrat resursă umană de slabă calitate sau libertatea academică a fost încălcată.

8.3. Funcţionarea efectivă a unui Cod deontologic la nivelul fiecărei universităţi.
Întărirea Comisiei de Deontologie la nivelul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, cu rol de instanţă de apel în problemele de deontologie din interiorul universităţilor Codul Deontologic şi Codul de Asigurare a Calităţii devin anexe ale contractului instituţional dintre fiecare universitate şi minister.

Semnarea contractului instituţional pe următorul an va fi condiţionată de prezentarea rapoartelor privind execuţia bugetară, asigurarea calităţii şi respectarea deontologiei pe care, sub semnătura rectorului, universităţile o înaintează ministerului.
Aceste rapoarte se fac publice.

8.4. Asigurarea portabilităţii granturilor.

Aplicarea la competiţiile pentru granturi se va face direct de către cercetător, aprobarea universităţii rezumându-se la angajamentul ofertei de facilităţi pentru cercetător.
Grantul revine cercetătorului, iar acesta îl gestionează în conformitate cu legislaţia în vigoare (finanţare centrată pe cercetător, nu pe instituţie). Transferul sau mutarea cercetătorului la o altă universitate înseamnă automat şi mutarea/transferul grantului la universitatea respectivă.

Centrarea granturilor pe cercetător şi portabilitatea lor va spori puterea de negociere a cercetătorilor şi va constitui un factor important de dezvoltare şi inovare instituţională. Rectorii vor fi siliţi să asculte şi să respecte punctul de vedere al celor mai buni cercetători pe care îi are universitatea.

  1. Promovarea universităţii centrate pe student.

Universităţile trebuie să-şi îmbunătăţească permanent calitatea serviciilor pe care le oferă studenţilor. Studenţii trebuie consideraţi ca membri egali ai comunităţii academice, iar drepturile, obligaţiile şi libertăţile lor trebuie cuprinse într-un Cod al Studentului.

Participarea studenţilor la decizie trebuie să fie reală, nu decorativă, pentru a putea contribui la eficienţa, calitatea, echitatea şi relevanţa sporită a învăţământului superior.
Universităţile trebuie să contribuie activ la asigurarea egalităţii de şanse, atât prin practicile lor cotidiene, cât şi prin măsuri de ordin financiar. Totodată, universităţile româneşti trebuie să devină atractive pentru un număr cât mai mare de studenţi străini. Internaţionalizarea va aduce beneficii substanţiale atât pentru universitate, cât şi pentru proprii studenţi.

9.1. Drepturile, libertăţile şi obligaţiile studenţilor vor fi cuprinse într-un Cod al Studentului.

Drepturile studenţilor, ca membri ai comunităţii universitare, se referă la domenii cum ar fi: egalitatea de şanse de acces şi succes în învăţare, participarea neîngrădită la orice curs din universitatea în care sunt înmatriculaţi şi la orice activitate academică de interes, examinarea echitabilă, beneficierea de toate facilităţile universitare, acces liber la informaţii clare, riguroase şi detaliate despre programele de studiu şi personalul academic sau despre asigurarea calităţii academice, organizarea în asociaţii studenţeşti, reprezentarea în foruri de decizie instituţională academică şi participarea la formularea şi luarea deciziilor de tip academic.
Libertăţile studenţilor vizează inter alia libertatea de expresie, libertatea de asociere, libertatea opţiunilor politice, religioase sau de altă natură.

Aria obligaţiilor este circumscrisă învăţării şi examinării, participării la activităţile prevăzute de programele de studii, respectării regulilor de ordine instituţională.
Codul va trebui să fie astfel elaborat încât să asigure un echilibru între drepturi, libertăţi şi obligaţii. Codul este asociat cu un sistem instituţional de aplicare riguroasă. Pentru a nu rămâne un simplu document de invocat în situaţii festive sau critice, fiecare universitate va institui un sistem de aplicare şi monitorizare a respectării prevederilor Codului.

9.2. Îmbunătăţirea serviciilor oferite studenţilor.

Fiecare universitate va avea obligaţie de a asigura, pentru toţi studenţii, servicii de orientare şi consiliere în carieră, cont e-mail şi acces la baze de date (biblioteci) virtuale specifice domeniului, precum şi un sistem electronic de vizualizare rapidă a situaţiei şcolare. Relaţiile cu instituţia, care acum sunt mediate de secretariate ineficiente şi, adesea, corupte, trebuie substanţial debirocratizate. La nivelul fiecărei facultăţi va funcţiona Oficiul Relaţii cu Studenţii, cu funcţia de „ghişeu unic“ pentru toate problemele acestora.

La nivelul universităţii se înfiinţează Departamentul Relaţii cu Studenţii, cu o funcţie similară la nivelul instituţiei. Încadrarea cu personal a acestor oficii şi departamente se va face prioritar din rândul studenţilor.

9.3. Participarea studenţilor la decizie.

Studenţii trebuie să devină o prezenţă activă, nu numai în organele de decizie colectivă (Consilii profesorale, Senat), unde adesea votul lor nu contează, ci şi în managementul executiv al instituţiei. La nivelul facultăţii se va înfiinţa poziţia de Prodecan al Studenţilor, iar la nivelul universităţii funcţia de Prorector al Studenţilor. Aceste poziţii, înfiinţate prin lege, vor fi ocupate de studenţi de nivel masteral şi doctoral şi vor fi remunerate corespunzător, având acelaşi statut ca şi celelalte poziţii de prodecan/prorector.

Universităţile vor fi obligate să asigure prezenţa studenţilor în comisiile de asigurare a calităţii şi de deontologie. Prorectorul studenţilor are obligaţia să prezinte anual Senatului un Raport privind asigurarea calităţii şi unul privind deontologia, reprezentând punctul de vedere al studenţilor în aceste privinţe. Aceste rapoarte se fac publice.

9.4. Realizarea unui sistem de împrumuturi pentru studenţi.

Guvernul României va crea un sistem de împrumuturi pentru studenţi, garantate de stat. Împrumuturile vor acoperi nu numai taxele de studii, ci şi costul vieţii pe perioada studiilor (chirie, hrană, materiale de învăţare etc.). Returnarea împrumutului se va face după angajarea absolvenţilor pe un loc de muncă. Cuantumul dobânzii şi al principalului va fi diferenţiat în funcţie de mărimea veniturilor salariale ale absolventului. Returnarea împrumutului va putea fi întreruptă pe perioada în care un absolvent e în şomaj sau are grave probleme de sănătate.

Statul va putea acorda credite cu dobândă preferenţială pentru studenţii din mediul rural sau aparţinând unor grupuri dezavantajate, stimulând accesul la învăţământul superior şi asigurând astfel egalitatea de şanse. Absolvenţii care vor practica profesia minim 5 ani în mediul rural vor fi scutiţi de plata a 75% din împrumut, această parte fiind preluată de stat.

9.5. Internaţionalizarea studiilor prin atragerea de studenţi străini.

Statul român va acorda un număr substanţial de burse pentru şcolarizarea studenţilor străini. Aceste burse vor fi atribuite acelor universităţi şi programe de studii care îndeplinesc cele mai ridicate standarde de calitate, indiferent dacă sunt publice sau private. Universităţile pot dispune integral de veniturile obţinute din şcolarizarea studenţilor străini. Ministerul Educaţiei şi Cercetării va realiza un Registru Naţional Unic al Studenţilor (RNUS), români sau străini, care studiază în universităţile acreditate, în vederea unui control riguros al diplomelor.

  1. Modernizarea managementului şi conducerii universităţilor.

În momentul de faţă, structura şi organizarea internă a universităţilor este reglementată strict prin lege, prin urmare universităţile nu-şi pot defini organizarea internă în conformitate cu misiunea şi strategia de dezvoltare asumate.
O universitate care vrea să se centreze pe cercetare şi excelenţă e obligată să aibă aceeaşi organizare pe catedre, aceeaşi structură în interiorul instituţiei ca şi o universitate vocaţională sau orientată preponderent spre educaţie.

Se încalcă un principiu fundamental de management, conform căruia structura unei organizaţii se stabileşte în funcţie de strategia asumată. Actualmente, universităţile sunt libere să-şi stabilească strategia, dar sunt constrânse să accepte o structură internă impusă. Profesionalizarea managementului universitar este foarte redusă.

În general, se consideră că orice universitar şi, cu precădere, conferenţiarii şi profesorii, pot să conducă o facultate sau o universitate fără niciun fel de pregătire managerială prealabilă. Din păcate, atât practica, cât şi cercetările de specialitate arată că lipsa de competenţe manageriale nu poate compensa prin calităţile academice, ceea ce creează adesea sincope în dezvoltarea instituţiilor la fiecare schimbare a decanilor şi rectorilor.

10.1 Legiferarea drepturilor universităţilor ca, în baza autonomiei universitare, să-şi stabilească singure structura şi modul de organizare a proceselor interne.

Statul va evalua periodic calitatea serviciilor oferite de către fiecare universitate şi responsabilitatea cu care aceasta utilizează banul public, dar nu va mai reglementa organizarea şi structura internă a universităţilor. Universităţile vor putea opta pentru organizarea pe departamente puternice sau pe mai multe catedre mici, pentru un număr mai mare sau mai mic de facultăţi în cadrul universităţii, pentru o organizare matriceală (pe departamente şi programe trans-departamentale, cu autonomie financiară şi decizională a acestora din urmă) sau, dimpotrivă, pentru o organizare tradiţională. Structura va urma strategiei; odată ce şi-a stabilit strategia de dezvoltare, orice universitate va putea să-şi implementeze acea structură internă care să îi maximizeze şansele de reuşită.

10.2.   Implementarea sistemului managerial în conducerea universităţilor.

Sistemul colegial de conducere a universităţilor (= organele de conducere sunt alese prin votul colegilor) se dovedeşte tot mai perimat. Doar 7 dintre primele 500 de universităţi din lume continuă să opereze cu o conducere colegială. Sistemul managerial, care are la bază recrutarea top-managementului şi o conducere de tip corporatist, se dovedeşte mult mai capabil să facă faţă provocărilor cu care se confruntă universităţile în acest moment. Asimilarea paradigmei manageriale va necesita minimum 3-4 ani şi trebuie stimulată de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

10.3. Înfiinţarea Centrului Naţional de Pregătire a Managerilor din Învăţământul Superior.

Acest centru va fi realizat prin colaborarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării cu Consiliul Naţional al Rectorilor şi va avea funcţia de pregătire managerială nu numai a celor aflaţi în funcţii de conducere, ci şi a tuturor universitarilor care consideră managementul academic ca o opţiune de dezvoltare în carieră. În acest fel, se va lărgi substanţial bazinul de recrutare a personalului adecvat pentru middle-managementul (decanate) şi topmanagementul (rectorate, agenţii şi consilii naţionale) învăţământului superior. Acumularea de know-how în probleme de management şi conducere universitară va dinamiza schimbarea. Centrul va funcţiona ca bază de resurse şi va asigura asistenţă managerială pentru conducerile aflate în funcţiune.

  1. Finanţarea diferenţială şi flexibilă a universităţilor.

Creşterea responsabilităţii publice a instituţiilor de învăţământ superior

Finanţarea universităţilor va cuprinde 4 categorii de fonduri: 

  1. a) finanţarea de bază (pentru acoperirea costului standard/student);
  2. b) finanţarea complementară (pentru investiţii şi reparaţii capitale);
  3. c) resurse proprii (din taxele de studii, activităţi de cercetare – dezvoltare – inovare, servicii etc.);
  4. d) finanţarea suplimentară (de excelenţă).

Finanţarea suplimentară se acordă din fonduri publice pentru a stimula excelenţa instituţiilor şi a programelor de studii atât din cadrul universităţilor publice, cât şi a celor private.

Finanţarea publică şi autonomia universitară incumbă responsabilităţi sporite pentru instituţiile de învăţământ superior.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării trebuie să stabilească un sistem clar de penalizări pentru universităţile cu performanţe slabe, care utilizează ineficient fondurile publice, care au probleme cu calitatea şi deontologia profesională.

11.1 Finanţarea flexibilă prin granturi de studiu.

Actuala finanţare–finanţarea pe student echivalent–este netransparentă şi inflexibilă.
Ea nu se bazează pe costurile reale de studiu, iar universităţile nu pot interveni în adaptarea ei la condiţiile proprii.

În baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, universităţile vor stabili costurile reale incumbate de studiile pe fiecare domeniu. Educaţiei şi Cercetării va asigura finanţarea de bază prin granturi de studiu, echivalentul costului mediu per student per domeniu. Granturile de studiu vor fi alocate prioritar spre acele domenii care asigură dezvoltarea sustenabilă a ţării, iar, în interiorul domeniului, prioritar celor mai bine plasate programe. În acest fel, statul se va asigura că obţine maximum de beneficiu educaţional din banul public alocat.

Universităţile vor avea dreptul să gestioneze granturile primite, în baza reglementărilor proprii.

O universitate care vrea să stimuleze excelenţa, va putea cumula granturile de studiu, alocând unui student fizic cu performanţe deosebite o sumă mai mare; astfel, programele de excelenţă vor putea opera cu formaţii mici de studenţi. Alte universităţi vor putea opta, de pildă, pentru fragmentarea grantului de studiu, oferind şansa unei finanţări, parţiale, pentru mai mulţi studenţi. 

Universităţile vor fi stimulate puternic să reflecteze la reducerea costurilor, orice diferenţă dintre grantul de studiu şi costul real rămânând la dispoziţia universităţii pentru cheltuielile pe care aceasta le consideră necesare.  Finanţarea complementară se acordă numai universităţilor publice şi numai dacă au proiecte viabile de dezvoltare instituţională. Finanţarea se va face pe proiect. 

Finanţarea suplimentară se acordă numai programelor de excelenţă, indiferent dacă sunt realizate în universităţi publice sau private. Fondurile obţinute din resurse proprii, inclusiv cele de la studenţii străini, rămân complet la dispoziţia universităţilor.  Finanţarea se acordă multianual, pe cicluri de studiu. Rezultă o finanţare care face transparente costurile şi deciziile universităţilor, care oferă flexibilitate, predictibilitate şi direcţionează banii publici cu maximă eficienţă. 

11.2. Responsabilizarea publică a universităţilor.

Autonomie crescută înseamnă mai multă responsabilitate socială.

Legea învăţământului superior va stabili responsabilitatea clară a universităţilor pentru: a) calitatea managementului şi calitatea proceselor din cadrul universităţii (admitere, predare-învăţare, cercetare, evaluare etc.); b) gestionarea finanţărilor din bugetul public; c) deontologia profesională; d) drepturile şi libertăţile studenţilor.

Pentru fiecare dintre aspectele menţionate, universităţile vor prezenta anual câte un raport care devine public şi se afişează pe site. Prezentarea publică a acestor rapoarte devine o condiţie fundamentală de încheiere a contractului instituţional pentru următorul an bugetar, deci a finanţării viitoare. Legea va trebui să precizeze, de asemenea, sistemul de recompense şi sancţiuni prin care Ministerul Educaţiei şi Cercetării va stimula responsabilitatea publică a universităţilor.

  1. Asigurarea calităţii şi relevanţei învăţământului universitar.

Calitatea şi relevanţa pentru dezvoltarea personală şi pentru economia cunoaşterii sunt criteriile fundamentale de consacrare a învăţământului superior românesc. Măsurile de asiurare a calităţii şi relevanţei trebuie să se desfăşoare atât la nivel de sistem, cât şi la nivel instituţional.

12.1 Constituirea Cadrului Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior.

Pentru fiecare program de studiu pe care îl desfăşoară, universităţile trebuie să definească riguros calificarea la care duce acesta, în termeni de competenţe şi rezultate ale învăţării. Curriculumul se va stabili astfel încât să maximizeze atingerea calificării, iar ponderea disciplinelor în dobândirea calificării finale se va reflecta în unităţile de credit alocate (ECTS). La nivel naţional, cadrul calificărilor se va stabili prin colaborarea dintre universităţi, asociaţiile profesionale şi angajatori.

Calitatea unui program de studiu va fi evaluată în funcţie de măsura în care curriculumul duce la formarea calificării dorite. Programul de studiu propus de o universitate trebuie prezentat în mod public, cu specificaţii care se referă la profilul calificării universitare şi la curriculumul de realizare, inclusiv al personalului didactic angajat în realizare. Ministerul Educaţiei şi Cercetării va iniţia o mişcare academică de reconstrucţie curriculară a studiilor de licenţă.

Acest proces va vaea în vedere: actualizarea conţinuturilor cursurilor şi compatibilizarea lor cu resursele de învăţare din cele mai performante universităţi europene şi transatlantice, stabilirea unor nuclee disciplinare comune şi minime pentru fiecare calificare universitară, modernizarea tehnicilor de examinare a studenţilor şi a examenului final de licenţă.

12.2. Asigurarea calităţii masteratelor şi doctoratelor.

Programele de masterat şi doctorat reprezintă principalele puncte slabe ale învăţământului superior românesc. Pentru a remedia această situaţie, Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi universităţile trebuie să întreprindă, de urgenţă, următoarele acţiuni: 

1) Stabilirea statutului profesional al absolventului de masterat (acces la poziţii profesionale de înaltă expertiză, salarizare), în raport cu absolventul de licenţă, printr-iniţiativă legislativă comună a Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi Ministerului Muncii; 

2) Stabilirea, printr-o hotărâre de guvern, a 4 tipuri de diplomă de masterat: a) master în ştiinţe (matematică, stiinte fizice, ştiinţele naturii şi ştiinţe sociale); b) master în inginerie; c) master în arte (discipline umaniste, artistice şi sportive) şi d) master profesional (vocaţional). Cerinţele de admitere, procesul de învăţare şi dizertaţia finală pentru obţinerea titlului de master vor fi particularizate pentru fiecare tip de masterat; 

3) Acreditarea, de către ARACIS, a tuturor universităţilor care pot desfăşura studii de masterat şi doctorat. Acreditarea se va face pe domenii de studii, nu pe fiecare masterat/doctorat în parte, permiţând astfel universităţilor să-şi dezvolte flexibil propriile programe de masterat şi doctorat. Universităţile neacreditate de către ARACIS pentru studii de masterat şi doctorat nu vor avea diplomele recunoscute de către instituţiile statului, cu consecinţele salariale şi profesionale de rigoare; 

4) Finanţarea preferenţială a studiilor de masterat în limnbi de circulaţie internaţională şi a doctoratelor în co-tutelă cu universităţi de prestigiu din străinătate.
Vor fi încurajate, de asemenea, masteratele pe administrarea afacerilor, managementul instituţiilor publice, ştiinţe şi inginerii avansate;

5) Stabilirea de parteneriate cu agenţii economici şi asociaţiile profesionale pentru realizarea de masterate profesionale, care să răspundă direct cerinţelor pieţii.
Minimum 30% din activităţile masteratelor profesionale trebuie susţinute de practicieni experţi în domeniul respectiv. Personalului didactic şi managerial din învăţământul preuniversitar trebuie să se facă prioritar prin masterate profesionale. 

12.3. Optimizarea funcţionării Agenţiei Naţionale de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS)

ARACIS are nevoie de o nouă metodologie centrată pe indicatori de proces şi de output, de o formare intensivă a evaluatorilor, de profesionalizarea staff-ului şi de dezvoltarea capacităţii instituţionale.

Ea trebuie să devină furnizor de asistenţă şi expertiză pentru dezvoltarea mecanismelor de asigurare a calităţii din interiorul universităţilor.
Un nucleu comun de criterii şi indicatori de calitate trebuie de urgenţă elaboraţi împreună cu CNCSIS, CNFIS, ACPART si  ANCS.

Studenţii trebuie să devină parteneri cu drepturi egale în ARACIS.

12.4. Promovarea culturii şi practicilor antreprenoriale în universităţi

Universităţile care promovează cultura şi practicile antreprenoriale au şanse sporite de adaptare într-o lume tot mai competitivă şi globalizată. Stimularea intraprenoriatului şi antreprenorialului academic devine un obiectiv major în următoarea perioadă.

Printr-o serie de măsuri legislative şi financiare, statul va favoriza dezvoltarea periferiei antreprenoriale a universităţilor (incubatoare de afaceri, spin-off companies) şi va constitui un capital de risc pentru finanţarea iniţiativelor de valorificare economică a rezultatelor din cercetare – dezvoltare – inovare.

La rândul lor, universităţile trebuie să coreleze sistemele de recompensare (salarii, promovări, an sabatic etc.) cu reuşitele antreprenoriale (intraprenoriale) ale angajaţilor. Organizarea matriceală (pe departamente şi programe transdepartamentale cu autonomie decizională şi financiară) va spori capacitatea universităţilor de a aborda probleme relevante inter şi intra-disciplinare, cu mare impact asupra mediului socioeconomic din afara universităţii.

  1. Reorganizarea sistemului de cercetare-dezvoltare-inovare

Performnaţele sistemului nostru de cercetare-dezvoltare-inovare sunt modeste în comparaţie nu numai cu media europeană, ci şi cu ţările învecinate. Cauzele se leagă, în egală măsură, atât de deficitul de resurse (financiare şi umane), cât şi de managementul defectuos al cercetării.

13.1. Evaluarea granturilor de cercetare numai de către cercetători cu rezultate ştiinţifice relevante internaţional 

Evaluarea se va face exclusiv pe baza unor criterii de performanţă internaţională. Se vor abandona complet practicile de „echivalare“.

Statutul de evaluator al unui proiect de cercetare nu poate fi dobândit decât de către cei care au rezultate notabile, confirmate prin publicaţii şi brevete relevante internaţional. În acest sens, agenţiile responsabile de finanţarea cercetării vor proceda la o selecţie riguroasă a evaluatorilor pe bază de criterii comparabile cu cele europene, inclusiv prin includerea de evaluatori din străinătate.

La fel va proceda şi ARACIS în evaluarea instituţionalţ a calităţii

13.2. Reorganizarea sistemului de administrare a cercetării-dezvoltării în două agenţii naţionale şi un Consiliu Naţional de Politica Ştiinţei (CNPS), după modelul european şi din SUA.

Cele două agenţii – una având ca domeniu cercetarea, cealaltă dezvoltarea-inovarea, vor administra fondurile şi implementarea programelor de cercetare. CNPS va stabili planurile cadru şi priorităţile activităţilor de CDI din România. 

13.3. Crearea unui mecanism fiscal prin care firmele private să poată dona 2% din impozitul pe profit pentru instituţii publice de cercetare  Acest mecanism se inspiră din cel prin care persoanele fizice pot dona 2% din impozitul pe veniturile proprii pentru activităţi ale organizaţiilor non-profit. 

13.4. Reducerea fragmentării sistemului de CDI. Patrimoniul instituţiilor publice de CDI falimentare nu trebuie privatizat decât dacă nicio instituţie publică de CDI nu şi-a exprimat intenţia de a prelua respectivul patrimoniu, într-un interval de 6 luni de la anunţul public al disponibilităţii pentru preluare. 

13.5. Împiedicarea accesului la fonduri publice de cercetare a tuturor persoanelor dovedite că au plagiat, precum şi a celor care au gestionat ineficient fondurile de cercetare sau care nu au obţinut rezultate semnificative dovedite prin publicaţii sau brevete

13.6. Transparenţa totală a finanţării din fonduri publice a activităţilor de CDI şi responsabilitatea publică a directorului de proiect pentru rezultatele proiectului Acest mecanism va fi dublat de reducerea birocraţiei în derularea granturilor de cercetare. 

IV. CONDIȚII DE IMPLEMEMTARE

Implementarea cu succes a strategiei „Educaţie şi Cercetare pentru Societatea Cunoaşterii“ impune reunirea a trei condiţii de bază: coordonarea acţiunilor de implementare, asumarea strategiei la nivel guvernamental şi, respectiv stabilirea unui mecanism de monitorizare.

Este nevoie înainte de orice de coordonarea acţiunilor. Măsurile strategice propuse necesită coordonarea riguroasă a mai multor tipuri de acţiuni: 

– acţiuni legislative, de elaborare a unui pachet de legi: Legea Educaţiei Permanente – ca lege cadru; Legea Învăţământului Preuniversitar; Legea Universităţilor şi Statutul Personalului Didactic;

– acţiuni administrative şi de politici publice – de reorganizare a instituţiilor din învăţământ şi redefinirea relaţiilor din interiorul acestora; 

– acţiuni de finanţare consistentă a învăţământului şi cercetării, cu minim 7% din PIB şi utilizarea eficientă a fondurilor europene disponibile; 

– acţiuni de formare a resurselor umane, pentru a avea garanţia că noua legislaţie va fi aplicată, administrarea sistemului se va optimiza, iar finanţarea va fi folosită cu maximă eficienţă şi responsabilitate.

Toate aceste acţiuni trebuie demarate concomitent.

Ar fi o iluzie să credem că singură schimbarea legilor va eficientiza sistemul sau că o nouă legislaţie poate fi aplicată de aceleaşi structuri administrative sau că simpla creştere a finanţării ne va face mai performanţi.

După cum nicio resursă umană de calitate dar lipsită de instrumente legislative, financiare sau administrative nu poate rezolva gravele probleme ale sistemului. Succesul strategiei propuse depinde fundamental de coordonarea tuturor tipurilor de acţiuni, astfel încât, prin efectul lor cumulat, să producă masa critică necesară restructurării sistemului. Este nevoie, pe de altă parte, de asumarea strategiei la nivel guvernamental. Lăsat singur, Ministerul Educaţiei şi Cercetării nu va putea duce la bun sfârşit implementarea strategiei.

Multe dintre măsurile preconizate presupun acţiuni convergente şi coordonate din partea mai multor ministere, precum Educaţie, Muncă, Interne, Finanţe sau Sănătate, ceea ce presupune, în fond, angajarea întregului guvern şi a primului ministru. Asumarea strategiei la nivelul guvernului prin persoana primului ministru devine obligatorie pentru succesul implementării ei. În fine, este nevoie de monitorizare.

Preşedinţia sau Parlamentul vor trebui să instituie o comisie de specialitate care să monitorizeze modul în care este implementată strategia, să identifice din timp problemele care ar putea să apară şi să propună soluţii pentru remedierea acestora. Comisia va prezenta periodic rapoarte independente de monitorizare, care vor fi făcute publice. Asumată de guvern, implementată ca un tot unitar şi monitorizată riguros, strategia propusă ne maximizează şansele de a atinge obiectivele pe care cu toţii le dorim.

_____________________

[1] Elaborat sub conducerea Prof. Florian Colceag, Presedinte-Fondator IRSCA Gifted Education, Presedinte-Fondator  al  Consortiului EDUGATE, Membru Club of Rome, Membru WCGTC, ECHA, NYEX, Asia-Pacific Federation, Austega, British Columbia Federation, Membru fondator a primei retele internationale de policy makers in educatia de excelenta, Membru fondator al Consortiului European pentru Copii cu Nevoi Speciale de Educatie

Bibliografie

Actualitatea educativă în lume: „Impostura si Epigonia educațională în țările est–europene. Corupția și Crima organizată din învățamântul românesc!” (Seminar științific, 13 – 15 martie 2019, Franța,Thomas CSINTA)

Manifestul Educației realizat de către Consorțiul EDUGATE (Consorțiul Român pentru Educația Tinerilor Supradotați și Talentați)

Declarație de intenții a Consorțiului EDUGATE (Consorțiul Român pentru Educația Tinerilor Supradotați și Talentați) privind educația în România!

Criteriile de evaluare calitativă a educației!

Proiect de lege a învatamântului superior din România!

 

Principii pentru Constituția educației și cele zece porunci în nouă ordine mondială a educației!

Mensa


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

Please enter your comment!
Please enter your name here