europalibera.org : Diaspora la un sfert de secol de independență

    161
    0
    DISTRIBUIȚI
    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    Ziua Independenței, care va fi sărbătorita în curând la Chișinău, este un prilej pe care guvernul vrea să-l folosească pentru consolidarea relațiilor cu migranții moldoveni plecați peste hotare. Premierul moldovean Pavel Filip s-a angajat să facă tot posibilul ca cea de-a 25 aniversare a proclamării independenței Republicii Moldova să devina sărbătoarea tuturor cetățenilor, oriunde s-ar afla ei. Scopul acesta este formulat într-o recenta decizie luata de cabinetul de miniștri.

    Cum e văzută sărbătoarea independenței de la distanță? Asta mi-am propus să aflu de la moldovenii cărora li se adresează guvernul de la Chișinău.

    Acum șase ani, Londra a devenit a doua casă pentru Iurie Cojocaru. Tânărul de 32 de ani muncește în domeniul construcțiilor ca să-și întrețină familia stabilită peste hotare, dar spune că nu-și uită rădăcinile. Iurie este președintele celei mai mari comunități online de moldoveni din Marea Britanie. Observând viața politică a țării de la distanță, Iurie spune că există un gol dintre diasporă și autoritățile moldovene.

    Iurie Cojocaru și familia sa

    Iurie Cojocaru și familia sa

    „Din câte știu, în diasporă mai puțin se serbează Ziua Independenței. În sensul că nu e timp pentru asta, lumea muncește și serbează fiecare cum poate, în familie, cu prietenii, seara sau la week-end mai mult. Noi fiecare iubim Moldova, dar îi serbăm independența atâta, cât și cei de acasă, cei din Parlament și din Guvern se gândesc la noi, la cei din diasporă, și cât ne susțin.”

    Iurie spune că moldovenii de peste hotare au alte priorități, și vor în primul rând ajutor concret și susținere din partea guvernanților.

    „Părerea mea e că ei vor doar să atragă atenția spre serbare, spre concerte și să sustragă atenția cetățenilor de la problemele reale.”

    Agenda activităților prilejuite Zilei Independenței este încărcată. Programul cu denumirea generică „Moldova 25” se va desfășura până la sfârșitul anului. Principalele evenimente cu implicarea diasporei sunt Congresul și Forumul de Afaceri al Diasporei care vor avea loc între 19 și 21 august. La a 7-a ediție, 150 de moldoveni stabiliți peste hotare vor putea discuta cu autoritățile locale despre politicile pentru diasporă, impactul migrației asupra țării, dar și impactul politicilor elaborate de Guvern asupra diasporei.

    O sută de copii din 13 țări vor putea să participe la a patra ediție a programului DOR. Este un proiect destinat generației a doua de migranți, datorită căreia adolescenții vor putea să-și consolideze legăturile emoționale cu Republica Moldova la o tabără de vară.

    Șefa Biroului de Relații cu Diaspora, Olga Coptu:

    Olga Coptu

    Olga Coptu

    „Asta este de fapt apartenența de țară, de locurile de unde au pornit. Este un mod în care ei își exprimă identitatea. Ei de obicei țin la aceste evenimente. În mare parte, moldovenii care se mândresc că provin din RM poartă o ie, au un tricolor, își educă copiii în limba română. Consider că nu este doar important, este și frumos. Vă asigur că majoritatea din cei plecați își doresc revenirea. Eu sunt din diasporă, de asta, oarecum, simt la fel ca ei.”

    Moldovenii care vor petrece 27 august peste hotare tot vor avea parte de sărbătoare. La sfârșitul lunii septembrie, la misiunile diplomatice din diverse țări vor fi organizate activități ce promovează tradițiile moldovenești dar și mese rotunde la care se vor discuta provocările vieții departe de baștină.


    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

    Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

    Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

    Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

    Please enter your comment!
    Please enter your name here