Acasă Jurnalul Bucurestiului Evenimente Festivalul Muzicii Maghiare, ediția a XV-a

Festivalul Muzicii Maghiare, ediția a XV-a

29
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Ediţia a XV-a a Festivalul Muzicii Maghiare onorează memoria pianistului Cziffra György

În perioada 14-17 mai 2019 are loc a XV-a ediţie a Festivalului Muzicii Maghiare, organizat de Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti. Festivalul integrat în viaţa muzicală şi în seria festivalurilor din România se adresează tinerilor muzicieni de formaţie clasică, ce-şi asumă introducerea în repertoriul lor a unor lucrări din literatura muzicală maghiari. La această ediţie onorăm memoria unuia dintre cei mai mari pianişti ai tuturor timpurilor, Cziffra György, de la a cărui trecere în nefiinţă se împlineşte un sfert de secol. Invitatul special este pianistul Balázs János, fondatorul şi directorul artistic al Festivalului Cziffra din Budapesta.

În cele trei zile de concurs, adică în 14, 15 şi 16 mai, începând cu ora 18.00, tinerii muzicieni vor interpreta în faţa publicului şi a juriului un repertoriu cuprinzând opusuri din literatura muzicală maghiară şi internaţională. Repertoriile alese de către concurenţi reflectă perfect spiritualitatea lui Cziffra György, căci cuprind lucrări interpretate cu mare virtuozitate de către cel comemorat: compoziţii ale lui Liszt Ferenc (rapsodii, studii transcendentale), respectiv opusuri chopiniene (studii, preludii). De asemenea, programul cuprinde şi Mephisto Valse de Liszt Ferenc interpretat la vioară solo, în transcripţia violonistului Nathan Milstein, iar la contrabas va răsuna un alt opus de Liszt, La lugubre gondola, în transcripţia contrabasistului şi mult stimatului profesor Ştefan Thomas. Toţi concurenţii au în repertoriilor lor piese ce necesită multă virtuozitate.

Alături de compoziţii ale lui Liszt Ferenc, Kodály Zoltán şi Bartók Béla, repertoriile cuprind şi noutăţi sau rarităţi din punctul de vedere al Festivalului, astfel vor fi interpretate piese de Petrovics Emil, Ligeti György, Aggházy Károly, Horváth László-Lászlóffy Zsolt, Márkos Albert, Lendvay Kamilló, Szegő Péter, Dohnányi Ernő, Pavlovits Dávid, Hubay Jenő.

Concurenţii desemnaţi de către juriu vor susţine recitaluri la Academia Maghiară din Roma, la Institutul Maghiar din Paris – în cadrul colaborării cu celelalte Institute Balassi, respectiv la Universitatea de Muzică Liszt Ferenc din Budapesta. Pentru a treia oară vom decerna şi premiul In Memoriam Ludovic Bács, împreună cu Fundaţia ACCUMM, câştigătorii acestui premiu având onoarea de a susţine recitalul organizat la Institutul nostru în ianuarie 2020, în memoria Maestrului. Şi după cum este uzanţa la acest Festival, publicul este rugat să desemneze prin votul său muzicienii care vor susţine concertul de crăciun la sediul Institutului. Anul acesta Academia Icon Arts oferă o bursă de participare la academia internaţională de vară care va avea loc în perioada 21 iulie – 11 august 2019 în judeţul Sibiu. Juriul concursului va desemna bursierul din rândul celor care studiază percuţia, vioara, chitara sau violoncelul, având în vedere că la Academie se desfăşoară cursuri de măiestrie la aceste instrumente.

Festivitatea de închidere va avea loc vineri, 17 mai, în Aula Palatului Cantacuzino, unde – alături de laureaţi – Balázs János, pianistul distins cu Premiul Liszt Ferenc, fondator şi director artistic al Festivalului Cziffra din Budapesta va susţine la rândul său un recital.

PROGRAM

marţi, 14 mai, ora 18.00

Andra Maria Mărgineanu Gavrilescu – pian

Liszt Ferenc: Studiul transcendental nr. 12, Chasse Neige

Liszt Ferenc: Rapsodia ungară nr. 12

Serghei Rahmaninov: Momente muzicale op. 16 no. 1, 2, 4

Stanciu Maria-Alexandra – fagot

Petrovics Emil: Passacaglia in blues

Carl Iacobi: Introducere şi poloneză

la pian: Daniela Bădoi

Vlad Raţiu – contrabas

Liszt Ferenc: La lugubre gondola

Giovanni Bottesini: Fantezie pe teme din opera Somnambula (după Bellini)

Emil Tabakov: Motivy pentru contrabas solo

la pian: Daniela Bădoi

Lucia-Cristiana Iordache – pian

Liszt Ferenc: Rapsodia spaniolă S. 254

Claude Debussy: L`isle joyeuse L. 106

Constantin Muşat – vioară

Eugène Ysaÿe: Sonata nr. 5 pentru vioară solo, Allemande

Bartók Béla: Sonata pentru vioară solo, Sz. 117, P. I, Tempo di Ciaccona

Liszt-Mulstein: Mephisto Valse no. 1, pentru vioară solo

Elena Cătălina Circiu / Ionel Maria Cristina – vioară / pian

Felicia Donceanu: Sonata nr. 1 pentru vioară şi pian

Bartók Béla: Dansuri populare româneşti

miercuri, 15 mai, ora 18.00

Veress Ábel – pian

Ligeti György: Musica ricercata nr. 3, 4, 6, 8

Liszt Ferenc: Impromptu, S. 191

Aggházy Károly: Landler-Impromptu op. 24/5

Liszt Ferenc: Rapsodia nr. 8

Serghei Rahmaninov: Studiu-tablou în Mi bemol major, op. 33/6

Cornelius Zirbo / Miriam Draşoveanu – violoncel / pian

Francis Poulenc: Sonata Pf 143 pentru violoncel şi pian

Bartók Béla: Dansuri populare româneşti

Bogáti-Bokor Orsolya / Lászlóffy Réka Ildikó – vioară/pian

Horváth László-Lászlóffy Zsolt: Temă şi variaţie

Kodály Zoltán: Adagio

Márkos Albert: La dans

Lendvay Kamilló: Rapsodia

Alexandru Munteanu – percuţie

Szegő Péter: Solo pentru vibrafon

Keiko Abe: Variaţiuni pe cântece

Irina Rădulescu / Răzvan Florescu – marimbă / vibrafon

Bartók Béla-Martin Opršal: Allegro Barbaro

Emmanuel Sejourne: Calienta

Andrei Petrache: Finale din lucrarea Vibraimba

joi, 16 mai, ora 18.00

Péntek Attila-Csaba – pian

Dohnányi Ernő: Rapsodiile nr. 2, 4

Frederic Chopin: Studiile nr. 4, 5, 12, op. 10

Filip Zsombor – chitară

Pavlovits Dávid: Prelude no. 3 – The Howk; Prelude no. 4 – The Blue One; Prelude no. 5 – Bagatelle

Manuel Maria Ponce: Sonata a 3-a

Răducanu Grigore-Gabriel – vioară

Hubay Jenő: Carmen fantaisie brilllante

Bartók Béla: Rapsodia I, Partea I

La pian: Dolores Chelariu

Diószegi Benjámin – pian

Frederic Chopin: Preludiile 1-12

Liszt Ferenc: Nuages Gris

Bagatelle sans tonalité

Studiile transcendentale nr. 1, 2

Thiboult Joubert Solorzano – violoncel

Kodály Zoltán: Solosonată pentru violoncel, P. II

Bohuslav Martinu: Variaţiuni pe o temă de Rossini

La pian: Ioana Cojuharov

Vineri, 17 mai, ora 18.00

Recital de pian Balázs János

Liszt Ferenc: Fântânile Villei d’Este

Frederic Chopin: Balada în La bemol

Liszt Ferenc: Sonetul 123 de Petrarca

Schumann-Liszt: Widmung

Liszt Ferenc: Vis de dragoste

Verdi-Liszt: Parafrază după Rigoletto

Wagner-Liszt: Moartea Izoldei

Vecsey-Cziffra: Valse triste

Strauss-Cziffra: Parafrază la Valsul Dunărea Albastră

Decernarea premiilor şi gala laureaţilor

***

Balázs János este unul dintre cei mai râvniţi şi de succes pianişti din Ungaria. A absolvit Academia de Muzică Liszt Ferenc din Budapesta. A urcat pe scenă alături de mai maeştri ai scenelor muzicale mondiale, iar în stagiunea 2013/2014 a obţinut titlul de „Artist Rising”, concurând cu muzicieni din alte 18 ţări, şi drept urmare a avut ocazia să susţină numeroase concerte organizate de ECHO (European Concert Hall Organisation) în cele mai importante săli de concert din Europa, precum Bozar, Concertgebouw, Musikverein, Palau de Musica, Barbican, Konzerthuset, Cologne Philhar-monie. În 2011 i s-a conferit cel mai important premiu acordat tinerilor artişti din Ungaria, Premiul Junior Prima, iar în 2015 a fost distins cu Premiul Liszt Ferenc. În anul 2016 a fondat Festivalul Cziffra György, dedicat acestui artist pe care-l propune tinerilor drept model. Din anul 2018 este director artistic al Centrului Cultural Cziffra György. Este laureat a şase mari concursuri internaţionale pentru pian, din Japonia până în Statele Unite ale Americii: Concursul Internaţional de Pian Cziffra György, Seinlis, 2012; Concursul Internaţional de Pian Liszt Ferenc, Pécs, 2005, Budapesta, 2011; Concursul Internaţional de Pian Nishinihon, 2011; Aspen Concerto Competition, 2012).

(http://www.balazsjanos.com/home/)


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here