Acasă Istorie Dezvaluiri Flux24.ro – CINE SUGE BANI DE LA STAT :

Flux24.ro – CINE SUGE BANI DE LA STAT :

213
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 ONG-ul lui Cristian Ghinea de la MAE, cel al lui Cumpănașu de la Fonduri Europene

Proiecte finanțate de MAE în anul 2016 și implementate de UNDP (Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare), de exemplu. Observ că, și în anul tehnocrației, think tank-ul în care a fost și Cristi Ghinea, dar din care s-a retras ca să intre în politică,  a continuat să performeze serios (CRPE a luat 112 000 de dolari, peste 10% din fonduri), scrie Voxpublica.

Cristian Ghinea a fost ministrul fondurilor europene în guvernul Cioloș și în prezent este deputat USR.

Am cerut și de la fonduri europene o listă cu ONG-uri și specialiști colaboratori. Asociația pentru implementarea Democrației a luat mai bine de jumătate din fonduri. Această organizație e campioană la atras bani publici, europeni sau nu, mai scrie siteul.

Asociația pentru implementarea Democrației e condusă de Alexandru Cumpănașu, realizator de emisiuni la Realitatea TV.

513.549, 29 este suma încasată de organizația lui Cumpănașu.


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

Please enter your comment!
Please enter your name here