Acasă Jurnalul Bucurestiului Interviuri Gandacul de Colorado : Cucerind America

Gandacul de Colorado : Cucerind America

283
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Scris de Adrian-Vladimir COSTEA 

Vavi portret 1954 IasiInterviu acordat in exclusivitate pentru Radio ProDiaspora de Vavila Popovici – interviu realizat de Adrian-Vladimir COSTEA
– Bună ziua, vă mulțumesc pentru bunăvoința de a accepta acest interviu. Doresc să vă mărturisesc faptul că am fost emoționat și fascinat atunci când v-am citit pentru prima dată creaţiile artistice. Am fost, în același timp, trist, pentru că încă o dată, străinătatea răpește valorile acestei țări. V-aș ruga să spuneţi pentru familia Radio ProDiaspora câteva lucruri despre povestea dumneavoastră. Cum aţi ajuns aici și cum v-a schimbat America viața? Ce a însemnat pentru dumneavoastră despărțirea de orașul natal? Cum v-aţi acomodat cu o lume total diferită?
M-am născut într-o localitate din Nordica Bucovină și viața m-a purtat prin multe orașe ale țării, fapt care m-a determinat să scriu, cu puțin timp în urmă, cartea intitulată „Popasurile vieții”. Cel mai lung popas a fost în orașul Pitești, timp de aproape patruzeci de ani. Pentru unii poate însemna o viață. De acolo am plecat, traversând Oceanul Atlantic și stabilindu-mă pe un alt continent, într-o altă lume, pot spune. Rămăsesem singură, copiii deveniseră oameni maturi, aveau viața lor, m-au chemat și am considerat că locul meu este alături de ei. Acomodarea este un lucru dificil, mai ales la o vârstă mai înaintată, dar aveam oarecum experiența schimbării locurilor, citisem și cartea Șocul viitorului de Alvin Toffler, știam că schimbarea locului este un pas ce impune ajustări psihologice destul de dificile, posibila senzație de straniu, anxietate, depresie, stări de frământare și poate chiar de nemulțumire, semne de întrebare care ți le pui, poate și regret, dar dacă ai putere, curaj, un ideal, te adaptezi și te încadrezi în noul mediu, mai greu sau mai ușor. Prin plecare am pierdut prieteni și acesta poate fi un aspect dureros, prieteni cu care mai întrețin legătura sufletească, dar pe care, probabil, nu-i voi mai vedea niciodată.
– Care au fost cele mai frumoase momente petrecute în America? Dar cele mai dificile?
Primirea copiilor mei a fost frumoasă. M-au înconjurat cu mare dragoste și atenție, m-au plimbat prin locuri noi, orașe, muzee, ocean, munte, dar, mai târziu a trebuit să se concentreze asupra problemelor lor, fiindcă viața din vremurile noastre este destul de agitată și grea. Iar eu, între timp, am mai adăugat niște ani de viață. Despre locurile vizitate aici în America am scris, de asemenea, în câteva cărți pe care le-am publicat aici. Faptul că am putut să mă concentrez asupra muncii mele, cea a scrisului, să public cu o oarecare ușurință în comparație cu publicarea în țară, să-mi fie apreciate scrierile, a fost și continuă să fie suportul moral al ființei mele.
– V-aţi reîntoarce într-o zi în România? De ce America și nu România? Care este, la urma urmei, din punctul dumneavoastră de vedere, diferența principală dintre cele două țări?
Viața de aici este diferită față de cea din România. Din foarte multe puncte de vedere. Societatea americană este diferită de cea românească mai ales prin faptul că există o impresionantă diversitate rasială și culturală, deci, cum ar spune romanul: „câte bordeie, atâtea obiceie!”. Tradițiile noastre românești au farmecul lor și este destul de greu atunci când ele devin amintire. Dar oamenii sunt cumva la fel, natura umană este aceeași, indiferent de naționalitate. Poate sunt mai distanți, fiindcă aici spațiul în care trăiesc oamenii și în care se mișcă este foarte mare, iar timpul este neîndestulător. În România, ca de altfel în multe țări din Europa, oamenii sunt mai apropiați, ai impresia că formează toți o mare familie, cunosc și îi interesează viața celor din jur, uneori chiar prea mult, sunt săritori, când trebuie dar și când nu trebuie, se ajută între ei. Cel puțin această atmosferă a fost în țara mea, acum lucrurile s-au mai schimbat. Pretutindeni oamenii se înstrăinează, comunicarea este de altă natură, poate și tehnica a schimbat-o. Se muncește mult în America și cu seriozitate. Momentele de reverie sunt puține și oamenii se cam lipsesc de ele din cauza lipsei de timp; sunt respectuoși, sinceri și nu se amestecă în viața altora decât atunci când este nevoie. Până la urmă, cred că peste tot sunt oameni și buni și răi, mai civilizați și mai înapoiați, cu dragoste față de cultură și fără, oameni sensibili și mai puțin sensibili. Îmi amintesc de cuvintele lui Constantin Noica, pare-mi-se: „din civilizație iei cât vrei, din cultură cât poți”. Oricum, civilizația de aici te obligă să înveți multe și să știi să te folosești de ele. Cei care vin și învață mai greu, se sperie și pleacă, cei ambițioși și adaptabili rămân.
Am avut la un moment dat gândul de a mă întoarce, dar nu a mai fost posibil. Cred că dacă aș fi fost mai tânără, poate încercam întoarcerea, deși ar fi fost considerată o nebunie. Dorul locurilor vizitate, trăite și al prieteniilor legate, te face uneori să ai nostalgia lor și să te gândești la o eventuală întoarcere sau la reveniri de scurtă durată mai dese. Real nu mai este posibil, o întoarcere odată ce ai avut gândul plecării definitive, ar fi o adevărată traumă. Dar, întrebată de un alt jurnalist în această problemă, am răspuns că un poet oriunde s-ar duce, are o lume a sa.
– Şi totuşi… de unde pasiunea pentru scris?
Am început să scriu din copilărie. Cred că sentimentul iubirii pentru natură, pentru prietenie și mai apoi…atracția față de sexul opus, m-au determinat să scriu. Scrisul este o spovedanie prin care te eliberezi de gânduri. Mai cred că poetul se naște cu poezia în suflet. Unii continuă, alții se concentrează asupra altor lucruri și părăsesc „talantul”. Se cânta pe vremea mea un cântec care avea cuvintele: „…că nu e om să nu fi scris o poezie, măcar odată în viața sa”. Alții, așa cum mi s-a întâmplat mie, întrerup scrisul din anumite motive. Poezia, după părerea mea, ține de partea cea mai ascunsă, cea mai intimă a ființei și la început scrii pentru tine și numai după ce ai scris mult pentru tine, începi să scrii și pentru alții. Te auto școlarizezi, într-un fel. Dacă ai acel strop de talent, poezia neavând nevoie de studii ci de cultură, trebuie să i te dărui. Și mai apoi, se spune că „O stridie care nu a fost rănită nu poate produce perle”. Și în acest caz, prin destăinuire, îți salvezi sufletul și poate salvezi și sufletele celor care te citesc și te înțeleg.
Am publicat târziu. Motivele au fost: timp indisponibil, eram conștientă că trebuie să-mi fac datoria față de servici și familie, modificarea primelor două poezii apărute într-un volum colectiv, refuzul unei edituri de a-mi publica versuri „triste” și cu “îngeri”, refuzul altei edituri pentru un volum de proză în care arătam unele racile ale societății în care trăiam și a faptului ca soțul meu fusese deținut politic, refuzul de a scrie odă dictatorului la începutul unui volum de versuri, pierderea volumului de poezii de către editura „Eminescu”, după obținerea premiului editurii.
Mulți învață ce trebuie să scrie și cum să scrie, eu am scris ce am simțit și cum am gândit. Înainte de 1989, adică de schimbarea regimului, nu am putut publica, nu am fost admisă la doctorat, nu mi s-a permis să plec în occident, în fine, a trebuit să mă resemnez și să mă retrag din multe activități. Până și cererea mea de primire în USR a fost respinsă. Deci, atât pe plan profesional, cât și cel scriitoricesc, eram respinsă. Mai târziu, când am obținut acel pic de libertate, am strâns materialele scrise și am început să public. Prima carte a fost de poezie, a urmat un roman, alte cărți de poezie, proză. La ora actuală am un număr de 33 cărți publicate: poezii, romane, jurnale, articole și eseuri. Uneori mă gândesc la textul din Ecclesiastul – discursul asupra vieții -, una din cele trei cărți poetice ale Vechiului Testament, alături de cartea lui Iov și Pildele lui Solomon: „fiul meu, ia aminte: A face cărți multe e o treabă fără sfârșit, iar neliniștea gândului e trudă pentru trup”. Este un adevăr aici, l-am simțit după nașterea fiecărei cărți. Și totuși pasiunea scrisului este foarte puternică, nu te lasă să te odihnești. Devine un crez, o promisiune. M-am bucurat de fiecare dată când un om mi-a spus că a citit cartea și s-a regăsit în ea, sau că nu a lăsat o noapte cartea din mână, că a simțit alături de mine bucuria sau tristețea. Critica, atâta cât s-a scris în țară, a fost favorabilă de fiecare dată și a venit de multe ori ca o surpriză plăcută. Acum mă bucur că revistele diasporei românești sunt active, că au colective redacționale cu oameni talentați și iubitori de literatură, că articolele pe care le scriu sunt bine primite de redactori și cititori; m-au bucurat premiile obținute, cel pentru poezie acordat de Academia „Il Convivio” din Italia și premiul Presei românești nord-americane pentru eseu, amândouă obținute în anul 2014. Este adevărat că oamenii citesc mult mai puțin acum, și m-am trezit cu aceeași întrebare de la mulți indivizi: „Cât câștigați din publicarea cărților?” Ei, bine, le-am spus, nu câștig din punct de vedere material, ci doar spiritual. Faptul că aceste cărți ajung în mâna iubitorilor de carte, că reușesc să înseninez clipele unor ființe, îmi este de ajuns, este ceea ce mi-am dorit și îmi doresc în continuare. Regret însă că nu sunt mai mulți cititori, luând în considerație numărul comenzilor de carte făcute la editurile la care public. Nu ar trebui să se uite că limba română este spaţiul nostru sacru în care ne-am născut, că vorbind, scriind și citind ne ajută la cunoașterea și păstrarea limbii române, o limbă atât de frumoasă, făcută parcă pentru a fi cântată în versuri și cântece. Trebuie să avem grijă față de cultura, tradiția poporului nostru, să ne străduim să cultivăm limba română și spiritul românesc, deoarece cultura noastră nu aparține doar spaţiului românesc, ea este prezentă în multe alte țări ale lumii.
– Unde vă doriţi să ajungeţi peste 3-5 ani? Ce vă doriţi să realizaţi în plan profesional?
În plan profesional am încheiat demult cariera. Am profesat în învățământ, am predat matematica și fizica, apoi ca inginer chimist la Combinatul chimic din Borzești și Combinatul Petrochimic din Pitești și în ultimii ani am efectuat traduceri tehnice. Paralel m-am ocupat de literatură și am continuat într-un ritm mai accelerat după ieșirea din planul profesional, cel ingineresc. Îmi doresc să mențin, cât timp se va mai putea, acest ritm dobândit.
– Care sunt hobby-urile dumneavoastră?
Au fost mai multe, în special: muzica, dansul și sportul. Acum am rămas cu muzica. M-am mișcat mult în viață, Dumnezeu mi-a dat multă energie, chiar dacă fizic am fost mai fragilă. Chiar spuneam cuiva că am avut multă voință și mai puțină putință. Și aceasta deoarece sunt mulți oameni care pot, dar nu vor, nu se sinchisesc, cum se mai spune.
– Ce v-ar putea determina să vă întoarceţi într-o zi în România?
Am spus, este de acum prea târziu pentru mine, doar dorul, acel sentiment pe care nu-l putem scoate din suflet, rămâne cu noi.
– Ce mesaj le transmiteți tinerilor care oscilează între România și străinătate?
Să plece, dacă rațiunea lor cântărește mai mult decât afectul, să cunoască lumea, dar să lase în țară ceva la care să se poată întoarce.
– Vă mulțumesc pentru timpul acordat acestui interviu. Vă felicit încă o dată pentru această performanţă şi sunt convins că veţi continua pe acest drum al performanței!
Mulțumesc familiei Radio Pro Diaspora pentru colaborare și înțelegere, vă mulțumesc Dumneavoastră domnule Adrian – Vladimir Costea pentru acest interviu.
website: www.vavilapopovici.com
(Interviu apărut in revista Pro Litera, 3 martie 2015)


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

Please enter your comment!
Please enter your name here