Acasă Stiinta & Tehnica Economie gazetaoltului.ro : Firmele oltene se închid pe bandă rulantă

gazetaoltului.ro : Firmele oltene se închid pe bandă rulantă

26
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Aproape 1.300 de cereri de radieri de firme au fost înregistrate la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul (ORCT) Olt, în primele zece luni ale anului, se arată în ultimul raport dat publicităţii de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

Deși numărul firmelor şterse de la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Olt , în primele zece luni din 2018, a înregistrat o scădere ușoară faţă de aceeași perioadă din 2017, situația este în continuare îngrijorătoare pentru mediu de afaceri oltean. Dacă în primele zece luni din 2017 fuseseră radiate, în Olt, un număr de 1.551 firme, în același interval din 2018,  au fost radiate voluntar 1.285, ceea ce înseamnă o scădere a dinamicii acestui indicator cu 17,15 procente. Numai în luna octombrie 2018 nu mai puţin de 148 de firme au fost radiate. Un simplu calcul arată că, în medie, în fiecare zi din 2018, cel puțin patru patroni au pus lacătul pe afacere.

Din peisajul mediului de afaceri al Oltului, au dispărut atât PFA-uri (persoane fizice autorizate), cât şi societăţi comerciale cu răspundere limitată şi mici întreprinderi individuale.

De la începutul lunii februarie 2017 radierea unei entități (în urma dizolvării sau lichidării) fie ea cu personalitate juridică (SRL, SRL-debutant etc) sau fără personalitate juridică (PFA, întreprindere individuală/familială) se face fără plata taxelor de registru. Eliminarea tarifelor pentru această operațiune este stabilită de Legea numărul 1/2017, publicată în Monitorul Oficial. Radierea unei entități înseamnă desfiinţarea efectivă a acesteia și stergerea ei din Registrul Comerțului. Radierea apare, în general, în urma dizolvării.


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here