Acasă Informatii Informatii Primarie/Prefectura Graiul Salajului : 2,8 milioane de euro obtinuti de Primaria Simleu SIlvaniei

Graiul Salajului : 2,8 milioane de euro obtinuti de Primaria Simleu SIlvaniei

75
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Primarul Septimiu Turcas a semnat contractul de finantare europeana pentru modernizarea Spitalul Orasenesc “Dr. Ioan Puscas”

Investitiile prin acest proiect le completeaza pe cele realizate în anii anteriori pentru modernizarea spitalului

Primarul din Simleu Silvaniei, Septimiu Catalin Turcas (PNL), a semnat ieri, joi 21 martie, un contract de finantare europeana in valoare de 2,8 milioane de euro pentru reabilitarea Spitalului Orasenesc “Dr. Ioan Puscas”.
“În urma cu câteva minute am semnat contractul de finantare pe fonduri europene pentru proiectul “Cresterea eficientei energetice a cladirii spitalului orasenesc Dr. Ioan Puscas”. Ma bucur ca prin acest proiect infrastructura de sanatate se va îmbunatati. Valoarea proiectului este de 2,8 milioane de euro. Multumesc echipei mele pentru implicare”, a transmis ieri primarul orasului Simleu Silvaniei, Septimiu Turcas, imediat dupa semnarea contractului de finantare.
În anul 2009, Spitalului Orasenesc “Dr. Ioan Puscas” a fost beneficiarul unui proiect de modernizare si reabilitare a ambulatoriului integrat, proiect realizat si implementat în 2011 de catre administratia din Simleu Silvaniei din fonduri europene.
În perioada 2011 – 2012 a fost reabilitat în mare parte exteriorul cladirilor în care se desfasoara activitatea medicala, reabilitare ce a constat în izolarea termica, schimbarea usilor exterioare si a geamurilor.
Proiectul de fata vine în completarea acelor masuri, iar acest lucru este evidentiat corespunzator în raportul de audit energetic ce ia în calcul pentru partea exterioara doar partile necorespunzatoare din punct de vedere al eficientei energetice (parte vitrata, parte opaca, plansee, învelitoare), propune lucrari la instalatii de distributie a agentului termic si ACM, conformarea cu cerintele speciale ISU în vederea asigurarii securitatii în functionare si propune utilizarea resurselor regenerabile ca alternativa la utilizarea combustibililor fosili.
“Ritmul de dezvoltare economica si sociala impus de contextul actual de dezvoltare al orasului conduce la nevoia de a avea infrastructura care sa asigure servicii medicale suficiente si de calitate, care sa sustina, dar in acelasi timp sa permita sustinerea functionarii cu costuri reduse si cu contributie la o dezvoltare durabila a societatii. Deficientele constatate de expertiza tehnica, auditul energetic si raportul privind vechimea lifturilor si a altor deficiente constatate, ne-au

Primarul Septimiu Turcas a semnat contractul  de finantare europeana pentru modernizarea Spitalul Orasenesc "Dr. Ioan Puscas"
obligat sa obtinem finantare pentru reabilitarea spitalului. Ne bucuram ca astazi (nr. 21 martie) am semnat contractul de finantare care ne ofera posibilitatea reabilitarii spitalului. Pentru ca de serviciile medicale de la Spitalul Orasenesc care poarta numele celui mai cunoscut doctor român, Ioan Puscas, beneficiaza atât simleuanii, cât si un numar important de salajeni din comunele limitrofe. Este o investitie cu bani europeni atât pentru Simleu Silvaniei, cât si pentru localitatile din jur”, a mai precizat primarul Septimiu Turcas.Incalzire cu apa geotermala si panouri solare,
iluminat cu led si lifturi noi, foarte moderne

Noul proiect cu finantare europeana prevede pentru cladirea spitalului atât masuri de crestere a eficientei energetice, cât si masuri conexe, de la inlocuirea tâmplariei din lemn existente cu tâmplarie PVC si geam termoizolant, la izolarea termica cu vata minerala bazaltica si cu polistiren la inlocuirea conductelor instalatiei de apa calda si un sistem cu 3 pompe de caldura geotermala cu 21 de puturi forate pentru prepararea unei parti din necesarul de agent termic pentru încalzie. Vor fi instalate si 40 de panouri solare pentru producerea unei parti din necesarul de apa calda de consum.
Se inlocuieste si instalatia de iluminat, inclusiv corpurile de iluminat existente ce au lampi fluorescente sau incandescente, cu corpuri de iluminat cu lampi LED. Corpuri de iluminat vor fi montate si la patul bolnavilor si vor avea si functia de alarmare.
Se inlocuiesc totodata cele 4 lifturi ale spitalului. Lifturile noi vor avea alimentare dubla, astfel acestea vor putea servi ca si cale de evacuare, conform cerintelor ISU. Lifturile noi pentru pacienti vor fi prevazute cu panou tactil, semnalizare luminoasa si sonora, facilitând astfel utilizarea de persoanele cu dizabilitati auditive sau vizuale.
Cladirea spitalului a fost finalizata în 1986, contructia fiind inceputa în 1981.


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here