Acasă Jurnalul Bucurestiului Informatii informatia-zilei.ro/mm : Arbori protejaţi din Maramureş…

informatia-zilei.ro/mm : Arbori protejaţi din Maramureş…

28
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Arbori protejaţi din Maramureş cu o vechime de până la 1.000 de ani

Scris de Vasile Gherman

Iubitorii de minunăţiile pe care le oferă natura, arbori protejaţi, monumente ale naturii sau descoperiri academice referitoare la natura din judeţul Maramureş, au la îndemână două cărţi ştiinţifice, dar accesibile tuturor.

„Comori ale patrimoniului natural maramureşean” şi „Academia română şi biodiversitatea maramureşeană” sunt cele două cărţi scrise de inginerul Marcian Bîrda şi de profesorul Ioan Nădişan.

Cercetare de teren

Autorii au avut ocazia să facă parte dintr-o comisie de specialitate iniţiată de Consiliul Judeţean de Ocrotire a Naturii Maramureş, ocazie cu care, alături de alţi specialişti ai instituţiilor de mediu sau asociaţii, au străbătut judeţul să identifice arbori protejaţi şi monumente ale naturii (arborii cu vârstă depeste 100 de ani). Activitatea din teren s-a exprimat şi concretizat prin declararea unor monumente ale naturii, arii protejate – etalon ale patrimoniului natural maramureşean.

Inventariere

Astfel, în urma inventarierii celor mai reprezentative exemplare, în paginile cărţilor sunt prezentate cele mai rare specii de floră ierboasă, mlaştini miraculoase, Rezervaţia Paleontologică de la Chiuzbaia (zăcământ de plante unic în Europa folosit în urmă cu 8 milioane de ani), lostriţa cea rară, rezervaţii geologice şi speologice, arbori seculari de până la 48 m înălţime (şapte astfel de monumente ale naturii se află pe locul I în Europa), lumea animalelor (acvila, cocoşul de munte şi de mesteacăn, bufniţa, cucuveaua, capra neagră, râsul, marmota etc.). Statistica arată că sunt peste 300 de exemplare cu o valoare de excepţie. Dintre speciile de arbori se detaşează „Tisa”, din cătunul Jolob, comuna Repedea, care are aproape 1.000 de ani şi este cel mai vechi din Maramureş. Este o specie relictă, indigenă şi ocrotită la noi în ţară. Este deosebit de apreciată pentru valoarea sa ornamentală. Seamănă cu bradul şi are o culoare verde închis. Este un conifer fără conuri şi răşinos fără răşină.

Alţi cercetători

Autorii fac referire la zecile de academicieni care au cercetat şi au descoperit frumuseţile naturii din Maramureş. Un capitol special este dedica botanistului borşan Artur Coman, care timp de şase decenii a cercetat şi a studiat flora şi vegetaţia din Maramureşul istoric. Pentru realizările sale, este considerat omul de ştiinţă a secolului XX din Maramureş. Din păcate, nu are o placă comemorativă ori o atenţie specială din partea autorităţilor locale sau judeţene.

Cel mai mare Muzeu viu al Europei

Maramureşul este considerat de specialistii din ţară şi din străinătate ca fiind „Cel mai mare Muzeu viu al Europei”. În final putem spune că demersul autorilor a făcut o radiografie a comorilor patrimoniului natural maramureşean. „Urmează ca, la propunerea forurilor de specialitate, să fie înaintată Consiliului Judeţean Maramureş lista speciilor de arbori seculari autohtoni sau exotici din judeţ, care să fie declaraţi, printr-o hotărâre, monumente ale naturii sau arborei ocrotiţi. Vor fi evidenţiaţi prin plăcuţe indicatoare, iar apoi luaţi în custodie de instituţii abilitate. Unii arbori se află pe domeniul privat, iar proprietarii ar trebui stimulaţi pentru a nu-i exploata”, spune dr. ing. Marcian Bîrda, şef Birou Fond Forestier din cadrul Direcţiei Silvice Maramureş.
VasileGherman


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here