Acasă Jurnalul Bucurestiului Anchete „Jaful secolului” (Partea IV). Jafuri remarcabile în Europa comise în acest secol,...

„Jaful secolului” (Partea IV). Jafuri remarcabile în Europa comise în acest secol, cu „arma de foc, violenta si ura” . Jafurile armate din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord („Les casses du siècle” européens qui ont marqué ce siècle, „avec arme à feu, violence et haine”. Les braquages de Royaume-Uni de Grande-Bretagne et d’Irlande du Nord)

1010
1
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  • 171
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    171
    Shares

Thomas CSINTA, Redactor – corespondent

Într-un interval de numai 14 luni (între 20 decembrie 2004–22 februatie 2006), Regatul Unit (al Marii Britanii și al Irlandei de Nord), va pierde echivalentul a cca 115M€ în cadrul a 2 jafuri armate „ale secolului”, atât spectaculoase cât si rocambolesti  (unul în Irlanda de Nord si celalalt în Anglia), care depaseste prejudiciul total în alte 3 jafuri celebre,  considerate, „ale secolului”: cel comis între 16–18 iulie 1976 de catre Albert Spaggiari (figura emblematica a crimei organizate franceze) si echipa sa, la o filiala a bancii Société Générale de la Nisa, cu un prejudiciu estimat la cca 31M€PPA [a se vedea pentru detalii articolul autorului:„Jaful secolului” (Partea I). Jaful secolului în mediul periurban. Umbra lui Spaggiari la Bessières. De la „canalizarile” la „drumul” Paradisului! (A l’ombre de Spaggiari à Bessières. Des „égouts” à la „route” du Paradis!); „Jaful secolului” (Partea I). Jaful secolului în mediul periurban. Umbra lui Spaggiari la Bessières. De la „canalizarile” la „drumul” Paradisului! (A l’ombre de Spaggiari à Bessières. Des „égouts” à la „route” du Paradis!)], cel comis pe 8 august 1963 de catre Bruce Reynolds (celebru criminal britanic) si echipa sa, din trenul postal Cheddington Mail Van Raid pe ruta Glasgow–Londra (West Coast Main Lin) în care prejudiciul era estimat la cca 45M€PPA [A se vedea pentru detalii articolul autorului:„Jaful secolului” (Partea II). Jafuri remarcabile în Europa, comise cu „arme de foc, violenta si ura” în „anii de plumb”. („Les casses du siècle” européens, avec armes à feu, violence dans les „années de plomb”); „Jaful secolului” (Partea II). Jafuri remarcabile în Europa, comise cu „arme de foc, violenta si ura” în „anii de plumb”. („Les casses du siècle” européens, avec armes à feu, violence dans les „années de plomb”)], respectiv, cel comis pe 25 martie 1990 de catre Michel Ferrari (fost profesor de sport francez–devenit infractor) si echipa sa, la UBS (Union de Banques Suisses) de la Geneva, cu un prejudiciu estimat la cca 33M€PPA. [A se vedea si articolul autorului: „Jaful secolului” (Partea III). Jafuri remarcabile în Europa, comise cu „arma de foc, violenta si ura”, dupa „Cold War” în secolul trecut („Les casses du siècle” européens, avec arme à feu, violence et haine, au siècle dernier après la „Guerre Froide”)].

PREAMBUL

Jafurile spectaculoase comise în acest secol, în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord „arma de foc, cu violenta si ura”, care pot fi clasate (considerate) „jafuri ale secolului”, dupa parerea mea ar fi: cel comis pe 20 decembrie 2004 la Northern Bank din Belfast (Béal Feirse—gura bancurilor de nisip), capitala și cel mai mare oraș al Irlandei de Nord, în care hoti bine organizati si cu luare de ostatici, vor reusi sa sustraga din seif peste 36-37M€, pentru ca în ziua de 22 februarie 2006, alti banditi masati, la fel de bine organizati sa patrunda într-un depozit al Bancii Nationale a Angliei (Bank of England) de la Tonbridge (oraș în districtul Tonbridge and Malling, în comitatul Kent din regiunea South East, la cca 40 km sud-est de Londra) si sa sustraga de acolo bani (în cash) în valoare de 53M£ (78-79M€).

Acestora putem adauga si celelalte jafuri remarcabile comise cu „arma de foc, violenta si ura”, considerate, astazi, „ale secolului”. Este vorba de cel comis pe 5 decembrie 2008 de la bijutierul parizian Harry Winston (din Avenue Montaigne, sectorul n°8), de unde bijuterii în valoare de cca 85M€ sunt furate, dupa ce, cu un an în urma, pe 6 octombrie 2007, aceasi echipa de raufacatori va sustrage de la aceasi bijuterie, 120 de ceasuri de lux cu pietre pretioase si 360 de bijuterii din aur, pentru o valoare totala estimata la cca 32M€, respectiv, jaful comis pe 10 februarie 2008 la Colecția Bührle din Zürich, de unde sunt furate obiecte de arta de mare valoare (4 picturi având ca autori Cézanne, Van Gogh, Degas si Monet) estimate, în total, la cca 115M€.

Din contra,  „jafurile secolului” care ar fi fost comise „fara arma de foc, fara violenta si fara ura” ar fi cele care au loc pe 16 februarie 2003 la Centrul de Diamante din Anvers (Antwerp– regiunea administrativa Flandra din Belgia și capitala provinciei cu același nume), de unde sunt furate diamante în valoare de 110 M€–115 M€ si tot la Paris, penultimul mare „ jaf al secolului” (la sfârsitul deceniului trecut), pe 20 mai 2010 la Muzeul de Arta Moderna al Metropolei Paris, de unde sunt furate 5 tablouri de mare valoare (apartinând lui Picasso, Matisse,  Modigliani, Georges Braque si Fernand Léger) estimate în total, la cca 100M€.

Ultimul mare jaf considerat al secolului (ceasuri de lux si bijuterii cu diamante), în acest mileniu (secol) are loc pe 28 iulie 2013 la Hotelul de Lux Carlton din  Cannes (cu ocazia unei prezentari al bijutierului–creator Lev Leviev) în care prejudiciul material este estimat la cca 103M€. Acesta are particulariatea ca ar fi fost comis de catre un singur individ armat dar „fara violenta”.

În sfârsit, un jaf al secolului, „fara arma de foc, fara violenta si fara ura”, unic în felul sau, este cel comis pe 5 noiembrie 2009 la Lyon, de catre însotitorul de fonduri (în cash) Toni Musulin, care deturneaza un vehicul blindat Brink’s (la bordul caruia se afla) dupa ce acesta a fost încarcat cu 11,6M€ la Banque de France. Aproape 9M€ vor fi descoperiti într-un garaj închiriat de catre Musulin, care, cautat fiind de catre Politia Franceza, se va preda autoritatilor politienesti din Principatul Monaco. (A se vedea pentru detalii articolul autorului: Jaful Secolului fara violenta si fara precedent în istoria criminala a jafurilor banesti!). Acestuia va succede, un alt jaf „fara arma de foc, fara violenta si fara ura”, în stil „Spaggiari”, între 12 – 14  ianuarie 2013  la Volksbank din Berlin, de unde printr-un tunel de 45m, cca 11M€ sunt furati.

APROFUNDAREA DOSARULUI

*Pe 20 decembrie 2004 are loc un jaf armat la Northern Bank din Belfast (capitala Irlandei de Nord) considerat pe de o parte, „un jaf al secolului”, iar pe de alta parte, cel mai important jaf comis la o banca din întreaga istorie a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în care hotii reusesc sa fure 26,5M£ (cca 35M€), respectiv, echivalentul a 1M€ în moneda europeana si în deviza americana, adica, în total cca 36M€.Foarte organizati, raufacatorii au rapit si sechestrat, în dimineata zilei jafului, membri ai familiei ai 2 salariati ai bancii, facându-i astfel sa colaboreze cu ei în comiterea acestuia. Banii sustras din seiful bancii, încarcati într-o camioneta – care dispare fara urma, nu vor fi recuperati niciodata. Mentionez aici faptul ca Northern Bank (devenita Danske Bank UK în 2012) este una dintre cele mai vechi și cele 4 mari bănci comerciale din Irlanda de Nord, înființată în 1809 în Irlanda (cu 44 de sucursale și 3 centre de finanțare), fondata la Belfast în 1824. Ca o insitutie bancara independentă în cadrul Grupului Danske Bank (sub licența bancară britanică), aceasta poata să emită bancnote proprii.

Alertata (destul de tardiv), PSNI (Police Service of Northern Ireland) va debuta o ancheta, însa acesta va ajunge la concluzia ca jaful ar fi fost comis de catre gruparea separatista terorista IRA/PIRA (Armata Republicana Irlandeza– Provisional  Irish Republican Army) – în colaborare cu partidul poilitic Sinn Féin, care, de altfel, va fi bunuita, ulterior, atât de câtre membri ai Guvernului Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, cât si de catre cel al Irlandei, ceea ce va bloca un timp procesul de pace (declansat) în care cele doua guverne erau implicate.

Sinn Féin  este o mișcare politică irlandeză (fondata pe 28 noiembrie 1905), devenita un partid politic republican–nationalist cu o orientare de stânga (de ideologie republicana, socialista, democratica si eurospectica), din 17 ianuarie 1970. Considerat ca fiind aripa politică a IRA, el este prezent atât în Republica Irlanda cât si în Irlanda de Nord si se opune divizării Irlandei (în Irlanda de Nord si „Irlanda de Sud”, adica, partea sudica a Irlandei –fosta regiune autonomă efemeră a Regatului Unit, proclamată pe 3 mai 1921 și formal desființată pe 6 decembrie 1922, fondată prin actul „Government of Ireland Act 1920”, împreună cu Irlanda de Nord).

Mentionez aici faptul ca înca din „anii de plumb” în Marea Britanie au loc importante revendicari separatiste, în special, ale Scotiei (care se bazeaza pe ideea unei culturi specifice, proprie acestei tari, a unui sistem bancar, juridic si educativ diferite de cele ale Angliei), motiv pentru aceasta dorea sa-si redobândeasca independenta sa fata de Anglia (ca inainte  de 1707), dar mai ales, ale Irlandei de Nord (în cadrul conflictului „The Troubles” – Na Trioblóidi, care a marcat profund perioada istorica atât prin agresivitatea ei cât si prin numarul mare de victime (cca 3.526 – din  care 1.932 civili). În acest conflict de mari proportii (care avea ca scop eliberarea Irlandei de Nord de sub autoritatea britanica si crearea unei Republici Irlandeze–Éire  Nua, federale socialiste cu restul Insulei–Irlanda de astazi), au fost implicati pe de o parte, Armata si Politia britanica (respectiv, a Irlandei de Nord), iar pe de alta parte, grupari paramilitare (republicane irlandeze si loialiste), printre care rolul cel mai important l-a avut grupul armat IRA (Armata Republicana Irlandeza/Irish Republican Army), oficial PIRA (Provisional Irish Republican Army sau Óglaigh na hÉireann), fondata în 1969 de catre Seán MacStíofáin (John Edward Drayton Stephenson/1928-2001, republican irlandez, Sef de Stat Major între 1969-1972 al PIRA), care ar fi pierdut 304 de membri în cadrul actiunilor sale armate (clasate teroriste) în Irlanda de Nord si pe teritoriul britanic, iar în cele peste 3 decenii de activitate (oficial), 1969-1998, când pe 10 aprilie are loc Acordul de la Belfast – Belfast Agreement (Acordul de Vinerea Sfanta–The Good Friday Agreement/Comhaontú Aoine an Chéasta/Comhaontú Bhéal Feirste), numit oficial, Acordul de Pace pentru Irlanda de Nord (The Northern Ireland Peace Agreement) prin care principalele forte politice accepta o solutie politica pentru a pune capat atentatelor (atacurilor) teroriste sepratiste în care ar fi pierit cele 3.526 de persoane si ar fi fost ranite 47.541 de persoane.

Specializata în atentate cu bomba, atacuri armate, asasinate si sponsorizata din activitati criminale de drept comun (hold-up, jafuri armate, etc.), precum si de catre diaspora, neoficial, PIRA (având ca organ suprem de decizie GACGeneral  Army Convention), ca structura, avea foarte multe puncte comune, atât cu cu IRA (Irish Republican Army, activa între 1922-1969), cât si cu BA (British Army).

Echipata cu un impresionant arsenal militar de lupta (importat cu precadere din SUA si Libia), pe atunci armament de ultima generatie (carabine M1, pusti de asalt K-47, AR-15, AKM, M16, pistoale mitraliere M3A1 Grease gun, mitraliere FN, MAG, Dshk, Saco M60, lansatoare de rachete RPG-7 si lansatoare de flacari LPO-50, pistoale Taurus si revolvere Webley 455 rachete aero-sol SAM-7, pusti de precizie Barett M82, explozibil Semtex de tip plastic-foarte puternic, compus din RDX–Ciclotrimetilentrinitramine–C3H6N6O6 si PETN–Tetranitrate de pentaeritrit–C5H8N4O12 fabricata în Cehoslovacia, în anii 1960), PIRA isi va continua activitatea  pâna pe 28 iulie 2005, când a anuntat oficial ca abandoneaza definitiv lupta armata.Conform unor documente ale PSNIServiciul de Politie al Irlandei de Nord (Police Service of Northern Ireland–Seirbhís Póilíneachta Thuaisceart Éireann), între 1969-2003 ar fi avut loc în cadrul conflictului The Troubles (Na Trioblóidi), cca 36.923 de fuziade (schimburi intense de focuri dintre gruparile paramilitare irlandeze sí autoritatile britanice (inclusiv, cele din Irlanda de Nord), cca 16.209 de atentate teroriste cu bomba si cca 2.225 de incendii sau tentativa de incendii. Cca 19.605 de persoane apartinand gruparilor paramilitare irlandeze ar fi fost cercetate penal pentru acte de terorism.

Din numarul celor ucisi (3.526 de persoane), 2.058 ar fi fost victime ale gruparilor paramilitare irlandeze (în special al PIRA/IRA, responsabila de uciderea a 1.824 de persoane), 1.018 ar fi fost victime ale gruparilor paramilitare loialiste, 363 ar fi fost ucisi de catre fortele de securitate britanice (304 apartinand gruparii PIRA/IRA), 1.923 ar fi fost civili, 1.114 apartinand FBS/Fortele Britanice de Securitate (604-British Army, 319-RUC/Royal Ulster Constabulary, 236-UDR/Ulster Defence Regiment, 26-NIPS/Northern Ireland Prison Service, 7-Territorial Army, 6-Law enforcement in the United Kingdom, 4-Royal Air Force, 2-Royal Navy), 393-paramilitari republicani si 167-paramilitari loialisti.

În timpul conflictului armat, ar fi fost comise cca 22.539 jafuri armate, în cadrul carora ar fi fost furate cca 43.074.000£ (Lire Sterline) si ar fi fost confiscate cca 12.025 de arme de foc si 112.969kg de exploziv (explozibil).

Dintre gruparile paramilitare importante active, alaturi de PIRA/IRA, putem mentiona si INLA (Irish national liberation army/Arm Saoirse Náisiúnta na hÉireann, fondat in 1974 de catre Seamus Costellon, activa pâna în 2009, având ca ideologie republicanismul irlandez si marxismul, cu cca 150 de aderenti activi), responsabila de cca 113 victime (morti sí raniti), care a pierdut 43 dintre membri sai, OIRA (Official Irish Republican Army, avand ca ideologie republicanismul irlandez, activa in perioada 1969-1972, dar care, oficial va depune armele doar în 2010), facând 52 de victime, pierzand 29 dintre membri sai si IPLO (Irish People’s Liberation Organisation, având pe RSCRepublican  Socialist Collective, ca bransa politica, activa în perioada 1986-1992), responsabila de 24 de morti, pierzând 9 dintre membri sai.

În egala masura, dintre gruparile paramilitare loialiste, putem mentiona UDA (Ulster Defence Association, clasata organizatie terorista de catre Marea Britanie, SUA, UE si Canada, activa pana în 2007 cand acesta depune armele, având în anii 1970 între 30.000-50.000 de aderenti), responsabila de 112 morti care a pierdut 93 dintre membri sai, UVF (Ulster Volunteer Force, fondata in 1966, activa pâna în 2009 când depune armele), responsabila de 426 de morti, pierzând 67 dintre membri sai si LVF (Loyalist Volunteer Force, fondata în 1996, care în 1998 depune armele), responsabila de 18 crime de sânge (asasinate), pierzand 3 dintre membri sai. Din contra, efectivul IRA a fost dificil de apreciat datorita clandestinitatii sale. OIRA (Official Irish Republican Army), aprecia ca ar fi fost vorba de cca 500 de voluntari. BA (British Army), mentioneaza între 500-1.300 de voluntari, dar considera ca cca 10.000 de persoane ar fi fost implicate (într-un fel sau altul, sub forma de complicitate) în actiunile teroriste ale IRA. Jurnalistul de Investigatie Roger Faligot (n.1952), free-lance (pentru ziare si reviste din Franta, Marea Britanie, Irlanda si Japonia), fost corespondent al saptamanalului The European (Londra), autor a cca 42 de lucrari documentare despre istoria contemporana (singur sau în colaborare), specialist al serviciilor de informatii franceze, britanice si în special, ale celor din Extremul Orient, mentioneaza în documentele sale ca IRA ar fi dispus de un important potential uman compus din 2.500 de membri activi si 3.000 de rezervisti. [A se vedea pentru detalii si articolul autorului: Terorismul nu are religie! (Partea II)].

Din aceasta scurta prezentarea a activitatii criminale a organizatiei separatist – teroriste  PIRA (IRA), care dupa cum stim, nu ar fi abandonat lupta armata (oficial) decât începând din 28 iulie 2005, nu este de mirare faptul ca autoritatile politienesti si judiciare, dar si cele politice (locale sau centrale), au banuit ca „jaful secolului” comis pe 20 decembrie 2004 la Northern Bank din Belfast ar putea avea legatura cu aceasta.

Astfel, jurnalistul Kevin Myers scrie pe 26 decembrie 2004 un articol foarte convingator în Daily Telegraph, care îi încrimineaza pe aceasta organizatie, dupa ce pe 23 decembrie, un purtator de cuvânt al Sinn Féin afirma: „This is a clearly orchestrated effort by the securocrats in the British system who are intent on wrecking the peace process.”, iar pe  26 decembrie  Gerry Adams (n.1948, deputat – Teachta Dála, leader al Sinn Féin între 1983 –2018) completa cele afirmate de catre purtatorul de cuvânt al petridului:  „I believe we are witnessing a renewed attempt to undermine the peace process ...”

Mai mult, pe 7 ianuarie 2005, Hugh Orde seful PSNI (Police Service of Northern Ireland–Seirbhís Póilíneachta Thuaisceart Éireann, care devenit din 2001 Royal Ulster Constabularyînfiintata pe 1 iunie 1922) într-un raport intermediar al sau), publicat partial în ziarul The Guardian, declara că „această operațiune necesita o vastă experiență (și coordonare), probabil mai mare decât cea pe care o posedau bandele loialiste”.

Din contra, Martin McGuinnesschief negotiator” al Sinn Féin a negat pe 18 ianuarie 2005 orice implicare a acestuia (respectiv a IRA) în acest „jaf al secolului”, iar afirmatia lui Orde reprezenta „nothing more than politically-biased allegations. This is more to do with halting the process of change which Sinn Féin has been driving forward than with anything that happened at the Northern Bank”, cu atât mai mult cu cât, „the International Monitoring Commission – the body appointed by the Irish and British governments to oversee the Northern Ireland ceasefires – reported that senior Sinn Fein members sanctioned the robbery.” Iar, Bertie Ahern (the Irish Taoiseach), afirma ca „an operation of this magnitude had obviously been planned at a stage when I was in negotiations with those that would know the leadership of the Provisional movement.” Dar Kerry TD Martin Ferris de la Radio Kerry „in response to suggestions by Taoiseach Bertie Ahern that the Sinn Féin leadership knew of the plan to rob the bank, January 10.

Însa reactia lui Gerry Adams pe 12 ianuarie 2005 este ferma: „The IRA has said it did not do it. In my opinion the IRA is telling the truth … I don’t care whether anybody listening to me believes me … The reason I don’t care is this: this incident is being used to kill this peace process. This incident is being used to have a gang-up on Sinn Féin.” Dupa întrevederea dintre Irish Taoiseach si Gerry Admas, acesta mentiona într-un comunicat al sau pe 25 ianuarie: „Resping cu înverșunare acuzațiile repetate și neîntemeiate ale lui Taoiseach față de colegii mei de partid și sustin ca nici eu si Martin McGuinness, nu am avut nicio cunoștință despre jaful băncii Northern Bank din Belfast”. Atunci când (putin timp dupa jaf) Sam Kincaid (Assistant Chief Constable) afirma: „This was not a lucky crime, this was a well-organised crime” si în în haosul creat, 50 de detectivi ai PSNI sunt mobilizati pentru solutionarea dosarului „the biggest criminal investigations in history”, acesta nici nu a putut preciza (înca) suma exacta care a fost furata, dar o estima (în urma cunei consultari, în prealabil, cu angajatii bancii) ca aceasta este „destul de considerabilă, putând depăși 20M£”.

Este de remarcat si faptul ca pentru „derutarea adversarului” în cursul lunii februarie 2005, 50.000£ (bancnote noi) provenind de la Northern Bank au fost gasite în „the toilets of the PSNI‘s recreational club in Belfast”, ceea ce, cel putin la început, a pus la îndoiala faptul ca ar fi IRA implicata în jaf. („The PSNI recovered £50,000 in unused Northern banknotes at Newforge Country Club, a sports and social club in Belfast for off-duty and retired police officers, owned by the PSNI’s Athletic Association. The PSNI stated it was a diversion, but it is being investigated). „Speaking on RTÉ Radio’s This Week, Mr Orde said that he believed Stg£50,000 in new notes found at a country club in Belfast were planted by the provisional IRA”. Evident, „police said the planting of the money in Newforge Lane was potentially an elaborate prank aimed at directing attention away from the events elsewhere”.

Pe 16 februare 2005, este pentru prima data când Gerry Adams, într-un interviu acordat unui post de radio spaniol admite faptul ca s-ar fi putut însela, atunci când sustinea cu vehementa neimplicarea organizatiei IRA în jaful de la Northern Bank. („The IRA has said it was not them. I believe them, but maybe I am wrong.”).Conform declaratiei lui Alan McQuillan (Former police chief), ar fi obligata sa tina banii ascunsi mult timp în „asteptarea unei oportunitati”, pentru ca „spalarea” va fi o problema dificila. („That amount of money isn’t easy to launder.”). Asa cum Richard O’Rawe (was IRA public relations officer in the H-Block during the hunger strike in 1981) descrie în cartea sa (un „carcalete” de realitate si fictiune), jaful s-a derulat fara complicatii, în siguranta, care n-ar fi implicat evenimente neasteptate sau deosebite (în afara de faptul ca hotii n-au fost pregatiti logistic pentru a fura toata suma de bani pe care au avut-o la dispozitie – din lipsa de mijloace de transport, iar un salariat al bancii, detinator al codurilor de securitate, ar fi suferit de hipotermie – fiind tratat ulterior fara urmari).Astfel, în noaptea de 19 decembrie (duminica catre luni–20 decembrie), în jurul orei 22h00, 2 grupuri de bărbați înarmați si mascati penetreaza în locuintele a 2 oficiali („executives’ homes”) ai Northern Bank (din Belfast), în cea a lui Kevin McMullan (assistant manager) de la Downpatrick (Loughinisland, County Down), respectiv, în cea a lui Christopher Ward (Bank Supervisor, în vârsta de 23 de ani) de la Poleglass (Dumurry, West Belfast).

Ward este adus la Downpatrick, în casa lui McMullan, în timp ce familia  acestuia va fi sechestrata la Poleglass iar Karyn (Karen), sotia lui McMullan, va fi „mutata” la un domiciliu necunoscut. Luni, pe 20 decembrie, amândoi (McMullan si Ward) vor fi „escortati” la sediul bancii (Donegall Square in the centre of Belfast, County Antrim – unul  dintre cele șase comitate ale Irlanda de Nord), la ora de prezentare (normala) a angajatilor acesteia. În timpul  mesei de prânz, „Ward removed a sum of money thought to be around £1 million and placed it in a sports holdall” (în bancnote de numai 100£ si 50£), iar ulterior, paraseste (pentru o „testare”) institutia cu banii (plasati într-o geanta de sport) prin poarta de intrare a personalului (din Wellington Street), pe care o preda unuia dintre hoti, în statia de autobuz din Queen Street.

Ca urmare a „misiunii” sale reusite, Ward se întoarce la locul sau de munca, unde împreuna cu McMullan vor ramâne peste program, iar dupa ora închiderii bancii vor deconecta alarma pâna la ora 16h45 si vor  permite banditilor sa „invadeze” sediul bancii, tot prin intrarea personalului, din Wellington Street.

În scurt timp, banii au fost încarcati într-o camioneta Ford Transit (de culoare alba) parcata în proximitatea bancii (la intrarea personalului), dupa care acesta va dispare fara urma, ca de altfel si celelate cazuri de jafuri ale secolului.Cu puțin timp înainte de miezul nopții, o parte dintre raufacatori, care tinea sechestrata familia Ward, a parasit domiciliul acesteia, iar cei care o țineau sechestrata pe doamna McMullan (de 23 de ore), au fugit si ei, eliberând-o pe aceasta din urma într-o pădure lângă Ballynahinch. The haul included £10m of uncirculated Northern Bank sterling banknotes, £5.5m of used Northern Bank sterling notes, £4.5m of circulated sterling notes issued by other banks, and small amounts of other currencies, largely euros and US dollars.” Ca urmare a acestui eveniment Northern Bank a nunțat că își va retrage bancnote de pe piata în valoare totală de 300M£ „worth of its banknotes in denominations of £10 or more, and reissue them in different colours with a new logo and new serial numbers.” Prima dintre aceste bancnote a intrat în circulatie pe 11 martie 2005.

Dar deja în ziua precedenta, pe 10 februarie, locuintele familiei Liam si Michael Donnelly din County Tyrone (unul dintre cele șase comitate ale Irlandei de Nord) care ar fi putut avea legatura cu jaful, sunt percheziționate, fara însa ca acestia sa poata fi inculpati în dosar. Concluzia politistilor de la PSNI era clara: „Nothing was found in a search of a County Tyrone family’s land and property”, respectiv,  „The whole of the Donnelly family has absolutely nothing to do with terrorism or bank robberies – it’s not in our nature. We are out for an honest day’s work for an honest day’s pay.”

Conform unei declaratii a lui Barry McElduff (Sinn Féin) cotidianului West Tyrone, anchetatorii aflati în posesia unui mandat de perchezitie, ar fi cautat vehicule care a fi putut fi implicate în jaful secolului de la Northern Bank pe 20 decembrie 2004. Din contra, pe 17 februarie GPI (Garda Síochána na hÉireann/Gardianii Pacii din Irlanda–Politia Republicii din Irlanda, cu cartierul sau general în Phoenix Park la Dublin, aflata pe atunci sub comanda lui Noel Conroy/iulie 2003–noiembrie 2007) a mentionat într-un comunicat al sau, ca într-un dosar de spalare de bani ar fi arestat 7 persoane (printre care și un fost consilier al Sinn Féin si o femeie) și ar fi recuperat cca 2,5 M£ (inclusiv, cele 60.000£ din Northern Bank notes), cu ocazia raidurilor efectuate în regiunile oraselor Dublin (capitala Republicii Irlanda), Cork (Douglas și Passage West, din Provincia Munster, reședința comitatului comitatului cu acelasi nume, al 3-lea oras ca marime si importanta dupa Dublin si Belfast) si Londonderry (Derry–capitala comitatului cu acelasi nume, cel de-al 4-lea oras ca marime si importanta în Insula Irlanda) fara ca confirme în mod oficial ca investigatiile pe care le-a întreprins au sau nu legatura (fdirecta sa indirecta) cu jaful de la Northern Bank, însa „but made the arrests under the Offences against the State Act, the republic’s chief anti-terrorism law.Computers and financial documents were also seized in raids in Dundalk and Offaly in the Irish republic and Derry in Northern Ireland

Printre cei arestati, figura si un fost membru al partidului Sinn Féin (fost si membru al IRA) primul dintre cei cei 7 arestati, interpelat si el la Dublin în Heuston Station (gara principala a orasului – gestionata de catre Iarnród Éireann/Caile ferate irlandeze), suspectat în implicarea jafului, dupa ce în vehiculul acestuia ar fi fost gasiti 94.000€ (în cash) ascunsi „in a box of Daz washing powder”, dupa ce un alt individ (bărbat în vârstă de 20 de ani) a fost interpelat în Passage West (Comitatul Cork), la domiciliul caruia politistii de la GPI ar fi gasit o importanta cantitate de munitie si dovezi irefutabile ca ar fi ars o suma importanta de lire sterline.Acesta ar fi fost urmat de catre George Hegarty („a fitter and part-time bouncer from Douglas, a suburb of Corkinstalator, a Sinn Féin activist in his 50s”), respectiv, de catre Don Bullman (atunci, în vârsta de 30 de ani, din Leghanamore, Wilton, Comitatul Cork), care a fost acuzat si condamnat pe 18 februarie 2005 de catre Special Criminal Court pentru apartenenta sa la IRA si activitatea sa propagandistica prin intermediul organizatiei, dar n-a fost inculpat în dosarul jafului de la Northern Bank.

Un alt suspect arestat (tot în Cork la Passage West) a fost si Tom (Tommy) Hanlon (pictor si decorator de profesie, atunci, în vârsta de 37 de ani, fost consilier municipal pâna în 2004, candidat al partidului sau Sinn Féin la Irish parliament în 2002), într-un context social–istoric deja compromitator pentru organizatie daca tinem cont de faptul ca „the party was already facing an unprecedented rebellion from within the ranks of its most loyal supporters after a Sinn Féin voter and father of two, Robert McCartney, was allegedly murdered by the IRA in a bar brawl”.

Din fericire pentru acesta, „Police said they found no illicit money at his house”, ceea ce ar fi permis punerea acestuia în libertate. Motiv pentru care „the options now facing Mr Gerry Adams and the Sinn Féin leadership are stark”. Conform lui Ed Moloney, autorul celebrei lucrari (Secret History of the IRA), acesta nu ar mai fi avut decât 2 posibilitati: „they could either hunker down and try to withstand the criticism, pushing on for gains at the Westminster elections, or they could “cross the Rubicon” and draw a line on criminality”.

Si surprizele nu lipsesc: „Philip (Phil) Flynn the chairman of the Royal Bank of Scotland in Ireland (atunci în varsta de 61 de ani – proprietarul a 10% din actiunile Chesterton Finance Company Ltd), came forward to say he was the co-director of a company run by the Cork financier Ted Cunningham (atunci în vârsta de 57 de ani, unul  dintre finantatorii principali a Chesterton Finance), at whose home police found £2.3m in mixed sterling notes at a house in Farran, Co Cork)”. Din contra, fostul vicepreședinte al Sinn Féin, Phil Flynn („a leading banker and former vice-president of Sinn Féin, a trusted associate of the Irish prime minister, Bertie Ahern), a declarat cotidianului Irish Independent ca el este un „non-executive director” al Chesterton Finance („a financial services firm run by Mr Cunningham”)  si  „I know Chesterton is clean. I had it checked out before I became a director six months ago.”

The eldest of five children of a nationalist mother and Fine Gael father, Philip (Phil) Flynn, ales în 1984 ca secretar al of the Local Government and Public Services Union, „his election caused problems for the Fine Gael-Labour administration as Flynn was also vice-president of Sinn Féin and as such, government officials and ministers refused to talk to him”.Shortly after, he was elected to the executive of the ICTU (Irish Congress of Trade Unions), Flynn, va fi obligat sa demisioneze din functia de vicepresedinte al partidului Sinn Féin în 1987.

Ca presedinte al ICTU, acesta a reprezentat între 1993–1995, the Irish Municipal Public and Civil Trade Union, iar ulterior, în 1996 a fost numit presedinte al of the ICC (Industrial Credit Corporation) by Ruairi Quinn, achizitionata de catre Bank of Scotland în 2001.Investigat de catre CAB (Criminal Assets Bureau) as part of an investigation into alleged IRA money-laundering, în februarie 2005, acesta demisioneaza din functii sale de presedinte al Irish Government Committee on Decentralisation, as non-executive chairman of Bank of Scotland (Ireland) and as director of the VHI (Voluntary Health Insurance Board, fondat pe 12 februarie 1957 – o compania de asiguri cu cca 800 de salariati si un capital de cca 1,5 Md€). Mentionez aici si faptul ca în timpul investigatiilor efectuate la domiciliul acestuia, „Flynn was found to be the illegal possession of a pen gun and mini tear gas canisters. At related court hearing In December 2005, he admitted to possession and agreed to pay €5,000 to a charity”.

În sfârsit, anchetatorii ar a fi adunat banii gasiti în saci speciali (consacrati probelor incriminatorii în dosare infractionale) si „took it to Dublin for forensic examination”. Conform Comisarului Noel Conroymixed sterling notes and euro totalling €70,000 were recovered in further searches”. El a adăugat că notele sterline mixte și euro în valoare totală de 70.000 euro au fost recuperate în alte căutări.

Exista si alti martori în dodar care acuza: „It also emerged that a man handed over £175,000 to Cork police on Thursday, telling them Mr Cunningham had been asked to look after it”.

Ca urmare, Ted Cunningham (originar din Macroom–Comitatul Cork, businessman and registered moneylender, is director of at least 10 companies), a fost condamnat în 2009 la 10 ani de detentie criminala pentru spalarea unor sume importante de bani (peste 3M£) proveniti din jaful secolului de la  Northern Bank. În schimb, alte 2 persoane arestate la Dublin au fost puse în libertate.

Amintesc aici ca în conformitate cu „Section 30 of the Offences Against the State Act” a Republicii Irlanda, cei suspectati, pot fi mentinuti în arest timp de 72h00. Aparat la proces (avându-l ca procuror–Prosecution   counsel, pe Gordon Kerr) de catre Niall Murphy,  „on 9 October 2008 the trial of the only man to be charged with the robbery collapsed when Chris Ward (considerat de catre procurori – taupe – „the inside man”), 26, was found not guilty”.

Conform Mr. Justice McLaughlin: „Given the decision to present no further evidence, I could not arrive at any other verdict”.

Reactia lui Murphy a fost imediata: „The mere fact he was a Catholic and charged with this offence was enough to seal his guilt in the eyes of some people (…) This Kafka-esque farce started from the premise that Chris Ward was guilty and worked backwards, rather than commencing with the evidence and working forwards. (…) Chris Ward is relieved that today his innocence, which he has resolutely maintained since he was first charged almost three years ago, has finally been vindicated in a manner which is surely unique in the history of our legal system”.Alex Maskey (Sinn Féin Assembly member) a sustinut în declaratia sa că decizia de urmărire penală a lui Ward a fost motivată politic.

La procesul din 3 ianuarie 2007 (în care 75 de martori au fost audiati si 2 martori ai apararii), toate acuzațiile împotriva altor 2 inculpati în dosar Dominic McEvoy (în vârsta de 23 de ani, „a builder from Co Down – of  Mullandra Park, Kilcoo”) și Martin McAliskey (în vârsta de 40 de ani, „a salesman from Ballybeg Road, Coalisland, Co Tyrone) „are dropped by the Public Prosecution Service”. („Chris Ward is remanded on bail until 31 January, when he will appear before the court again”). Dupa un proces care a durat 44 zile, în cca 11 ore de deliberare, „the jury reached 11-1 verdicts on nine of the counts and a 10-2 verdict on the other charge”. Imediat după prânz, juriul a solicitat clarificări din partea judecătorului Con Murphy, care a declarat că va accepta verdictul majoritar de 11-1 sau 10-2, iar juriul sa întors cu decizia sa zece minute mai târziu la ora 12.20.Din contra, pe 27 martie 2009 consilierul financiar Ted Cunningham (aparat de catre Ciaran O’Loughlin SC, atunci în vârsta de 60 de ani) a fost găsit vinovat (în 10 cazuri de spălare de bani) a peste 3M£ între 20 decembrie 2004 și 16 februarie 2005, care provenea din jaf, de catre un juriu format popular din „seven men and five women at Cork Circuit Criminal Court”, motiv pentru care, acesta a fost condamnat la 10 ani de detentie criminala.

Însa, pe 11 Mai,  2012, CCA (Court of Criminal Appeal, „quashed the conviction of Ted Cunningham on all ten charges, citing an invalidity of the warrant used to search his house. The invalidity referred to the fact that the warrant was issued by the senior Garda in charge of the investigation, as allowed for by section 29 (1) of the Offences against the State Act, a state of affairs which the Court found to be repugnant to the Constitution of Ireland. The Court ordered a retrial on nine of the ten original counts of money laundering. It directed that the tenth, relating to a sum of money allegedly found in Cunningham’s home was not to be retried. The invalidity referred to the fact that the warrant was issued by the senior Garda in charge of the investigation, as allowed for by Section 29 (1) of the Offences against the State Act, a state of affairs which the Court found to be repugnant to the Constitution of Ireland”.

Cu alte cuvinte, CCA (format din Mr. Justice Adrian Hardiman, Mr. Justice Michael Moriarty si Mr. Justice Gerard Hogan) a anulat condamnarea lui Ted Cunningham pronuntata în aprilie 2009, ceea ce i-a permis acestuia sa aiba parte de un proces „mai echitabil”,în care, desfasurat în cursul lunii februarie 2014, aceasta a fost condamnat la o pedeapsa de 5 ani de închisoare cu suspendare, după ce acesta a pledat vinovat în 2 cazuri (din 10) pentru de spălare a bani, care n-ar fi avut absolut nimic de-a face cu jaful de la Northern Bank, în conextul în care în 2010, Wikileaks „disclosed cables from James Kenny, the US Ambassador in Dublin at the time of the 2005 Northern Bank robbery, reporting that the Irish government had – rock solid evidence–that  Gerry Adams and Martin McGuinness knew in advance of the robbery”.

NOTA AUTORULUI

IRA (Armata Republicana IrlandezaIrish  Republican Army/Óglaigh na hÉireann – Voluntarii Irlandei), asa cum  am vazut, începând cu secolul XX a fost atribuita mai multor organizatii paramilitare luptând contra prezentei britanice în Irlanda de Nord.

Printre acestea amintim:

–  Old  IRA (Armata Republicana Irlandeza  „de origine”–activa între ianuarie 1919–martie 1922), organizatie republicana irlandeza care a participat la Tan War–Razboiul   de Independenta (Razboiul anglo-irlandez, desfasurat între 21 ianuarie 1919–11 iulie 1921, care conduce la Tratatul anglo-irlandez din 6 decembrie 1921 – la  crearea statului Irlanda Libera (format  din 26 de comitate în Irlanda de Sud dintre cele 32 ale Insulei–6 apartinând Irlandei de Nord, integrata în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord).Aceasta este rezultatul fuziunii dintre ICA (Irish Citizen Army–militie muncitoreasca irlandeza de autoaparare, creata pe 23 noiembrie 1913, de catre James Connolly/1868–1916, marxiste, revolutionar si sindicalist, respectiv,  James (Jim) Larkin/1876–1947, sef de sindicat si militant socialist) si Irish Volunteers (militie nationalista activa între 25 noiembrie 1913 – 31 decembrie 1918, creata în apararea proiectului de lege Home Rule – vizând autonomia Irlandei, pentru a combate Ulster Volunteers – militie unionista irlandeza creata în 1912 de catre milice unioniste irlandaise creata în 1912 de catre Edward Carson/1854 – 1935, avocat, judecator si om politic irlandez).

Daca cei care au acceptat Tratul anglo–irlandez, vor constitui  Irish Defence Force ale statului Irlanda Libera  (fondata pe 1 octombrie 1924 – cu un efectiv de cca 20.000 de militari, dintre care jumatate sunt activi si jumatate rezervisti – în cadrul celor 3 mari forte armate: Fortele Terestre, Marina Militara si Fortele Aerului), ceilalti, care se opun tratatului, se vor constituti în (noua) Irish Republican Army (organizatie republicana irlandeza armata, ilegala, activa, oficial, între 1922–1969).

IRA anti-tratat (creat între aprilie–iunie 1922), care participa la Razboiul Civil Irlandez (28 iunie 1922–24 mai 1923), care îsi mentine activitatea atât în Irlanda Libera (Irlanda de Sud) cât si în Irlanda de Nord (Regatul Unit), însa îsi concentreaza activitatea sa pe interesele britanice, cu precadere, în Irlanda de Nord.

În 1969, organizatia da nastere la  OIRA (Official Irish Republican Army, „the Officials” – „the Stickies”, organizatie paramilitara republicana irlandeza, activa în timpul conflictului nord-irlandez în care va pierde 21 de membri, între decembrie 1969–mai  1972, „care nu va depune armele” decât începând cu luna februarie 2010, fiind responsabila de moartea a 52 de persoane), apropiata  si PIRA (Provisional Irish Republican Army – organizatie republicana paramilitara irlandeza minoritara, mai putin socialista dar mai activista – responsabila de cca 1.824 de victime, care între 1969 si pâna în 1998 militeaza pentru indepenta completa a Irlandei de Nord fata de Regatul Unit si pentru instaurarea unui stat republican liber si suveran pe întregul teritoriu al Insulei Irlanda – Éire Nua).

Acesta din urma „nu va depune armele”, cel putin oficial, decât în 2005.

Subliniez aici faptul ca OIRA, apropiata de Official Sinn Féin (Workers’ Party of Ireland–partid politic comunist cu tendinte marxist – leninste, activ în Irlanda si în Irlanda de Nord), mai socialist si mai putin socialist decât PIRA (Provisional Irish Republican Army), va comite atentate teroriste separatiste, cu precadere, între anii 1969 – 1972 în timpul Conflictului nord–irlandez („The Troubles” – Na Trioblóidi) o perioada de violente si de agitatie politica între 1968 – 1998, în Irlanda de Nord (sub forma de „razboi”, „conflit ethnique” si „ghreila urbana”). 

–  CIRA (Continuity Irish Republican Army/Continuity Army Council –organizatie republicana irlandeza paramilitara, având ca obiectiv (re)unificarea Irlandei de Nord cu Irlanda de Sud, pentru crearea unei  Irlande unite pe insula) scindata din PIRA în 1986.

Opusa Acordului de la Belfast (Belfast Agreement/Comhaontú Bhéal Feirste–Acordul din Vinerea Mare, semnat pe 10 aprilie 1998, prin care a fost înființată Adunarea Irlandei de Nord, cu puteri legislative locale si trecuta de catre SUA, Regatul Unit, Canada si UE (din 2009) pe Lista oficiala a organizatiilor teroriste (Lista entitatilor teroriste din Canada, Organizatii considerate ca teroriste de catre Republica Populara China din 2003, Lista organizatiilor considerate ca teroriste  de catre Departamentul de Stat al SUA, Organizatii considerate ca teroriste de catre Departamentul de Trezoreriz al SUA, Emblem of the Collective Security Treaty Organization, Lista organisatiilor considerate ca teroriste de catre Consiliul UE, Lista organizatiilor considerate teroriste – apropiate AL Qarda sau triburilor de Talibani de catre ONU, Organizatii considerate ca teroriste de catre SNA–Securitatea Nationala Australiana, Orrganizatii considerate teroriste de catre Home Office din Regatul Unit, Organizatii considerate ca teroriste de catre FSB din Federatia Rusa, Organizatii considerate ca teroriste de ca tre Ministerul de Interne Indian si Organizatii considerate ca teroriste de catre Emniyet Genel Müdürlüğü din Trucia), CIRA, ar fi responsabila de uciderea unui politist lânga Belfast (Irlanda de Nord) în martie 2009, ca de altfel si de ranirea (grava) a 9 civili în cei 15 ani de activitate terorista.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Aceasta îsi continua activitatea terorista si în prezent.

RIRA  (Real Irish Republican Army–organizatie republicana separatista irlandeza paramilitara, fondata în noiembrie 1997 de catre Michael McKevitt/n.1949, cu cca 300 de membri), opusa procesului de pace sustinut de catre PIRA, care a comis atentatul  de la Omagh (Comitatul Tyrone, Irlanda de Nord), cu o masina–capcana (cel mai ucigas din istorie), în care pe 15 august 1998, în jurul orei 15h15, vor fi ucise 29 de persoane si 220 vor fi ranite.

Pe 21 octombrie 2001, Colm Murphy (n.1952, Irish republican and building contractor) a fost gasit vinovat pentru comiterea atentatului de catre SCC (Special Criminal Court/Cúirt Choiriúil Speisialta) a Republicii Irlanda, dar a fost achitat în Apel (dupa peste un deceniu de detentie criminala), pe 24 februarie februarie 2010. („While awaiting a retrial on criminal charges, Murphy was found liable for the bombing in a civil trial, along with Michael McKevitt, Liam Campbell and Seamus Daly”).

În ceea ce îl priveste pe Michael McKevitt, acesta a fost condamnat în 2003, tot de catre SCC, pentru „directing terrorism” and „membership of an illegal organisation”, pentru rolul sau de leader of the Real IRA („In March 2015, McKevitt was granted temporary release in order to treat a cancerous growth on his kidney. Subsequently, McKevitt underwent surgery to have the affected kidney surgically removed in May of the same year”). Liam Campbell (Irish republican from Dundalk, County Louth, Republic of Ireland) a fost si el condamnat în 2004 la 8 ani de detentie criminala. El facea parte dint-o familie puternic angajata în procesul de unificare a Irlandei de Nord cu Irlanda de Sud. Fratii sai au fost le fel de activi (Sean – mort în 1975 „when a landmine he was preparing for an attack on the British Army exploded prematurely”, Peterserved 14 years in prison for Provisional Irish Republican Army offenses” si Michael – „went  on trial in Vilnius, Lithuania, accused of trying to purchase arms and explosives for the Real IRA”). La sfârșitul anilor 1980, Murphy începe sa investeasca în imobiliare (în proprietăți), iar în 1990 înființeaza o companie numită Emerald Enterprises. He bought the Emerald Bar public house in Dundalk for IR£100,000”, care, ulterior, devine un loc de întâlnire pentru republicanii disidenți. În 1995, cumpara „30 acres (120,000 m2) of land in Drogheda bought for IR£52,000 and his company won contracts for an IR£11m development at Dublin City University and the multi-million pound International Financial Services Centre in Dublin’s docklands”. Uterior, „succesul” sau în afaceri îl va investi în cauza unificarii Irlandei.

Tot RIRA a revendicat si fuziada (în care între 30-40 de focri de arma au fost trase) din 8 martie 2009 în care 2 soldati britanici au fost ucisi si alti 2 raniti (alaturi de alti 2 civili) în fata cazarmii Sataztului Major de Geniu din Massereene (Comitatul Antrim – la cca 25 km nord–vest de Belfast. Dar si asasinatul pe 5 februarie 2016 (în jurul orei 14h20), al lui David  Byrne (în vârsta de 33 de ani), aflat în incinta Hotelului Regency din norddul capitalei irlandeze (Dublin), în timpul cântaririi boxerilor din ring, care urmau sa participe la un meci de MGM  (Macklin’s Gym Marbella al „Clash of the Clans”).

Este vorba de 2 tragatori mascati, îmbracati în uniforme de politisti, echipati cu arme de asalt AK-47 care penetreaza în cladire si deschid focul asupra celor 200 de spectatori, prezenti în sala.

Alti 4 (dintre care unul era deghizat în femeie) vor deschide focul asupra lui David Byrne, care este ucis pe loc. Alaturi de cel ucis, alte 2 persoane au fost ranite cu vârstele de 20 si 30 de ani, care au fost transferate în regim de urgenta, la Beaumont Hospital („a large, public academic teaching and voluntary hospital located in Beaumont, Dublin”). Conform unor surse apropiate dosarului, fi fost vorba de o reglare de conturi dintre bande mafiote rivale (specializate în traficul local de droguri) în lupta lor pentru „piata de desfacere”. Victima, David Byrne, ar fi fost unul dintre cei mai importanti traficanti de stupefiante din Dublin, un membru important al Cartelului „Christy Kinahan”. Însa, cand pe 8 februarie CIRA revendica atentatul, „purtatorul sau de cuvânt” afirma ca si alte atacuri sunt prevazute.

Si într-adevar, în seara zilei,  Eddie Hutch (sofer de taxi, în vârsta de 59 de ani), cunoscut autoritatilor politienesti  pentru furt, este ucis cu sânge rece. Acesta însa era fratele lui Gerry Hutch („the Monk”), figura emblematica  a crimei organizate din Dublin (aflat la originea mai multor jafuri armate din banci si din furgoane blindate care transporta fonduri în cash) care controleaza piata de desfacere a drogurilor din Dublin si unchiul unui alt criminal, Gary Hutch, ucis în luna septembrie 2015 în Andaluzia (Spania).

Din informatiile pe care le detin, n-ar fi exclus ca fuziada sa fi avut legatura cu uciderea „baronului” drogului irlandez din Dublin,  Gary Hutch (implicat în jafuri artmate), în Spania. S-ar parea ca nu David Byrne era primul vizat, dar Daniel Kinahan (fiul rivalului  lui Monk, Christy Kinahan–patron al pietii drogurilor din sudul Dublinului).

Conform altor suse, victima ar fi fost implicata în uiciderea, în luna septembrie 2012 a lui Alan Ryan, un fost membru important al RIRA.

În sfârsit, conform declaratiei Comisarului Jack Nolan, adjunctul Politiei Irlandeze, la fuziada din 5 februarie 2016 ar fi participat 6 persoane (membre CIRA), dintre catre 3 erau tragatori deghizati în politisti si alti 3 implicati indirect în eveniment. Din contra Gerry Adams, Presedintele Sinn Féin, dadea o replica politistilor irlandezi, mentionând ca, oficial, IRA a depus armele în 2005. În concluzie, „IRA nu exista, deci nici lupta sa armata”.

În acest context este avansata ipoteza reglarii de conturi în cadrul unui „terorism politic” între 2 ganguri rivale (grupari paramilitare armate), cum ar fi fost si în cazul asasinatului lui Martin Cahill (un sef mafiot din Dablin), în 1994, care desi a fost revendicat de catre PIRA, în realitate, ar fi fost comis de catre un grup de republicani la comanda unui bandit rival în materie de vtrafic de droguri. Opusa încetarii luptei armate („a focului de arma”) anuntata în iulie 1997 de catre IRA, precum  si procesului de pace în Irlanda de Nord, pentru sabotarea acestor obiective, disidentii RIRA sunt deosebiti de activi pe plannul atacurilor teroriste, cel putin, în primii ani care vor urma  (între 1996–2001), în Irlanda de Nord.

Cele mai semnificatibe dupa parerea mea ar fi:

 1998: pe 7 ianuarie, tentativa de atentat cu masina–capcana  în orasul cu majoritate protestanta  Banbridge (comuna în Districtul Down); pe 20 februarie, atentat cu masina–capcana  la Moira (comuna si civil parish în Districtul Down), cu 11 raniti, dupa ce Sinn Féin a fost exclus din negocierile de pace; pe 23 februarie o masina–capcana  explodeaza în fieful protestant Portadown (Port a’ Dúnáin–oraș important în districtul Craivgon, parte a comitatului,  amplasat pe râul Bann, la cca 25 km sud-vest de Belfast) fara sa daca victime; pe 25 iunie, în ziua alegerilor în Adunarea semi-autonoma a Irlandei de Nord,  o masina–capcana  explodeaza  facând 11 raniti în cartierul  protestant din Newtown Hamilton (town si civil parish în Districtul Armagh); pe 1 august o masina–capcana explodeaza din nou la Banbridge, facând 35 de victime; pe 15 august are loc atentatul sângeros de la Omagh (orasel catolico – protestant din Comitatul Tyrone, aflat la cca 110 km, la vest de Belfast), în care 29 de persoane vor fi ucise si alte câteva sute vor fi ranite.2000: pe 6 februarie (într-un context în  care relatiile dintre catolici si protestanti sunt destul de încordate) o bomba explodeaza într-un Hotel din Irvinestown (town în Comitatul Fermanagh) fara sa faca victime; pe 25 februarie o explodeazaîn fata unei cazarmi a British Army din Ballykelly (“O’Kelly’s Townland” townland în Comitatul Londonderry, aflat la cca 4,8km de Limavady), fara sa faca victime omenesti; pe 1 iunie, Real IRA (RIRA) comite pentru prima oara un atentat în Anglia, când o bomba explodeaza si avariaza grav podul Hammersmith de la Londra; pe 9 iule o masina–capcana sare în aer în fata comisariatului de politie din Stewartstown (small village în Comitatul Tyrone, cu majoritate catolica), ranind un politist; pe 19 iulie, cu ocazia pregatirilor ceremoniei aniversarii a 100 de ani de la nasterea „reginei mama” Elizabeth Angela Marguerite Bowes-Lyon (4 august 1900–30 martie 2002), o bomba este descoperita în statia de metrou Ealing Broadway; pe 12 septembrie, 2 bombe sunt descoperite în proximitatea bazei militare  de la Magilligan (Ard Mhic Giollagáin, peninsulă în  nord-vestul Comitatului Londonderry la intrarea în Lough Foyle – „It is a huge 32,000 ha coastal site, part British Army firing range, part nature reserve. It gets its name from “MacGilligans country”, which formed a major part of the barony of Keenaght. It is situated within Causeway Coast and Glens district.”); pe 13 septembrie, fuziada (schimb intens de focuri de arma dintre politisti si unionistii de RIRA) în parkingul sediului politiei din Armagh (prefectura fostului comitat si a districtului cu acelasi nume in Provincia Ulster), ocazie cu care mai multe vezhicule vor fi distruse sau avariate; pe 20 septembrie are loc la Londra un atac al sediului MI6 (SIS/Secret Intelligence Service – Seviciul de informatii externe britanic, creat în 1909, aflat direct sub autoritatea Government of the United Kingdom/Her Majesty’s Government) cu RPG (Rocket-Propelled Grenade de tip Bazookaman-portable recoilless anti-tank rocket launcher weapon, widely fielded).

2001: pe 4 martie o masina–capcana  sare în aer în fata sediului BBC (în vestul londonez), iar pe 14 aprilie, o bomba avariaza grav biroul postal la Hendon –(nordul londonez), unde pe 6 mai, un alt atentat, tot cu o bomba, va rani grav o persoana; pe 1 iunie o masina–capcana  sare în aer în fata comisariatului din Sion Mills (village cu majoritate protestanta, la sud de Strabane în Comitatul Tyrone); pe 1 august o masina–capcana este descoperita pe parkingul (în parcarea) Aeroportului International din Belfast (Aldergrove, Comitatul Antrim), iar în ziua urmatoare, pe 2 august, explozia unei masini–capcana va rani 6 persoane în cartierul Ealing (vestul londonez).

*În zorii zilei de 22 februarie 2006, are loc un alt „jaf al secolului”, nu mai putin de misterios si spectaculos decât cel comis pe 20 decembrie 2004 la Northern Bank din Belfast, ocazie cu care vor dispare fara urma 53M£ (cca 78M€/100M$) din depozitul agentiei Securitas AB (Securitas Cash Management Ltd – societate de transport de fonduri în cash ca de altfel si Brink’s, Loomis, Ardial[1], etc.) din Tonbridge (Vale Road), Tonbridge, apartinând Bank of England (Banca Nationala a Angliei–banca centrala a Regatului Unit al Marii Britaniei si a Irlandei de Nord, cu rezerve în valoare de 600Md£ în prezent), aflat în the City of London („the City” sau  Square Mile).

Algoritmul jafului este, oarecum, clasic.

Un comando (format din hoti–gangsteri, specializati în bracaje–jafuri  armate, echipat cu armament de razboi) se împarte în 2 grupuri, dintre care unul va lua ostatec un „factor de decizie” a unei institutii financiar–bancare (care urmeaza a fi jefuita), iar celalat, simultan, familia acestuia, la domiciliul conjugal, dupa care comandoul pune în aplicare „regula santajului(„You will die if you do not do as you are told”), obligând astfel „factorul de decizie” sa colaboreze, adica, sa contribuie, indirect (dar efectiv), la jaf.

Astfel, în seara zilei de 21 februarie, în drum spre domiciliul sau (dupa o zi de munca), Colin Dixon, directorul (administratorul) depozitului din Tonbridge este interpelat de catre un vehicul al unei patrule (false) de politie, la bordul vehicului sau (Nissan Almera), în jurul orei 21h30. He was pulled over on the A249 just outside Stockbury, a village northeast of Maidstone, by what he thought was an unmarked police vehicle, due to the blue lights behind the front grill”.  Cei 2 (falsi) politisti (îmbracati în uniforme de politie) care il interpeleaza, îl încatuseaza, iar dupa ce îi pun o cagula, îl urca fortat în vehicul (în care se mai aflau si alti 2 membri ai bandei), în timp ce sotia sa Lynn Dixon si fiul sau Craig Dixon (în vârsta de 8 ani) sunt luati ostateci si sechestrati (la domiciliul lor din Golful Herne) de catre un alt grup, format din ceilalti membri ai comandoului, deghizati si ei în politisti, care „suna la usa” sub pretextul ca, Colin Dixon ar fi avut un accident de masina în drum spre casa. Apoi, masina  a „luat-o spre vest” pe autostrada M20 în directia „the West Malling bypass, where he was bound further, transferred into a white van and transported to a farm in Staplehurst, Kent”.Familia Dixon (Colin soția și fiul său) au fost duși la depozitul Securitas AB din Tonbridge în jurul orei 01h00, pe 22 februarie, în camioneta alba Renault Midlum, în care, ulterior, vor fi încarcati si banii.

De remarcat faptul ca „after being kidnapped, the Dixon family was driven to the Securitas depot and tied up along with 14 terrified workers”, iar atunci „the gang wore prosthetic disguises, normally used by actors, which were made by hairdresser Michelle Hogg”. Într-un asemenea context, directorul va pune la dispozitia hotilor codurile de acees în seifurile din depozit, respectiv, de anulare a alarmei, în dimineata (zorii) zilei de 22 februarie, care dupa ce penetreaza în sediul acesteia din Vale Road, Tonbridge (echipati cu „a Skorpion machine pistol, a pump-action shotgun, a handgun and an AK47 assault rifle”, în prezenta a 12 gardieni (paznici ai bancii, apartinând firmei suedeze de securitate privta  Securitas AB–fondata în 1934 de catre Erik Philip-Sörensen, membru al Pinkerton National Detective Agency – agentie amaericana privata de detectivi si securitate  creata de catre Allan Pinkerton în 1850) pe care îi neutralizeaza (si îi sechestreaza într-un colt al depozitului, împreuna cu Dixon si cei 14 angajatii prezenti în depozit „forced on to the floor at gunpoint during the raid”), vor încarca bancnotele într-un camion alb de 7,5 tone – de marca franceza, probabil un Renault Midlum (exact, 53.116.760£–depusi  cu putin timp în urma), dupa care, ca si în cazul jafului de la Northern Bank din Belfast, vor dispare fara urma. They loaded £53 million in cages, black holdalls and bundles of £20 notes into the back of their lorry, leaving behind £153 million more they could not fit in”.

Banii din depozitul agentiei Securitas AB de la Tonbridge, ar fi trebuit sa alimenteze ATM-urile din comitatul ceremonial Kent (din sud-estul al Angliei – având reședința Maidstone). În timp ce, în cursul zilei urmatoare, Bank of England, anunta oficial ca, contribuabuilii englezi nu vor suferi din cauza acestui jaf,  Securitas AB, girantul depozitului,  a si început rambursarea acestora, într-o prima transa cu un virament de 25M£, urmând ca în cea de-a 2-a transa, sa mai fie virata o suma identica. Simultan cu aceasta informatie, agentia anunta si o recompensa de 2M£ (cca 3M€) tuturor care vor putea furniza informatii în legatura cu jaf, ceea ce ar fi  „generat” nu mai putin de 2.000 de apeluri telefonice (din partea cetatenilor) la Politia Comitatului Kent (conform sefului adjunct al acesteia, Adrian Leppard). Creierul operatiunii ar fi fost britanicul de origine marocana Moulay Brahim Lamrani (Lee Murray), având mama britanica si tatal un imigrant  marocan, stabilit în Anglia la începutul anilor 1970.CCTV cameras (Camere supraveghere interior) captured armed robbers holding the Dixon family and 14 members of staff hostage as they loaded cash into the back of a 7.5-tonne lorry”.

 „Lea Rusha, Stuart Royle, Roger Coutts and Jetmir Bucpapa were among robbers who burst into the Securitas depot in the early hours of 22 February 2006”, iar Rusha, ar fi fost si unul dintre cei 2 politisti care l-au interpelat pe directorul depozitului Colin Dixon. Emir Hysenaj, cel de-al 5-lea membru al comandoului, ar fi fost angajat, în trecut al agentiei Securitas AB, dar si cel care ar fi filmat jaful („Hysenaj was a Securitas employee who filmed inside the depot using a hi-tech video camera the size of a 50p coin that was fitted to his belt”). Sunt cei care au fost identificati în urma anchetei, ca ar fi participat la jaf si care vor fi si inculpati în dosar, iar pe 28 iunie 2008, condamnati de catre Old Bailey (Central Criminal Court of England and Wales), din Londra.

Ca si în alte jafuri armate (în special, de banci), hotii au fost obligati sa renunte la restul de 153M£ (cca 205M€), din „lipsa de spatiu” în vehiculul lor. („The gang got away with what was described as a “king’s ransom” in cash, but left behind £153m because no more could be fitted into their lorry”). Cu alte cuvinte, pentru ca au fost „depasiti de evenimente” si nu erau suficient de bine „pregatiti” cu mjloace de transport necesare transferului unei cantitati atât de mari (importante) de bani.

Considerata de catre autoritati cel mai mare jaf din întreaga istorie a jafurilor armate bancare britanice, întreaga operatiune n-ar fi durat decât cca 1h15 de minute, fara ca un foc de arma sa fi fost tras, fara ca cineva sa fi fost ranit. Mr Dixon, fearing the robbers might return, did not call police until 3.14am, half an hour after they left”,  care cu sprijinul Scotland Yard vor interpela în zilele care urmeaza cca 36 de persoane apartinând crimei organizate londoneze, dintre care nu vor retine decât 7 persoane (implicate într-o masura mai mare sau mai ca, sub o forma sau alta) în jaful secolului comis din depozitul Securitas AB de la Tonbridge, care vor fi si plasati  în detentie provizorie, în asteptarea procesului lor, programat pentru 10 iulie 2006. („Mr Dixon, fearing the robbers might return, did not call police until 3.14am, half an hour after they left.

Ca urmare a dezvaluirilor facute de catre acestia, autoritatile politienesti britanice (cu precadere, cele londoneze)  vor recupara 9 M£–ascunsi n într-un depozit aflat în zona industriala din Welling (la sud-est de Londra),  7M£–ascunsi într-un garaj  la Southborough (în proximitatea orasului Tonbridge Wells), iar 1,3M£ vor fi gasiti (împreuna  cu arme de foc si veste antiglont) într-o duba alba, (Ford Transit), în parkingul hotelului International din Ashford din Comitatul Kent. (Exista o serie de surse care indica, gresit, dupa parerea mea, un centru de distribuire al corespondentei în orasul Ashford, respectiv, parcarea Aeroportului Ashford sau al Eurostar din Ashford).

Metal cages and packaging material”, care ar fi putut fi utilizate pentru a transporta banii au fost recuperate lângă Detling, pe 24 februarie. Si în sfârsit, „a bin bag containing £105,600 was found buried under a tree at car dealer Mr Fowler’s property, Elderden Farm in Kent. He told police the location of the money while the farm was being searched. Arestarea celor implicati în jaf, n-a fost însa deloc simpla. Pe 23 februarie 2006, la ora 19h00, poliția a confirmat arestarea a 2 persoane care putea avea legatura cu jaful. Este vorba de Forest Hill (în vârsta de 29 de ani, domiciliat în sudul Londrei) și de o femeie (Michelle Hogg, în vârstă de 31 de ani – „as  a make-up artist, she made masks for the raiders”, trecuta pe lista de protectie a martoilor, dupa ce a acceptat sa depuna marturie contra hotilor – „She risked her life by turning Queen’s evidence in order to testify against the gang”).  În aceeași zi, o alta femeie (în vârsta de 41 de ani, îmbracata în tinuta de  asistentă medicală Salvation Army) a fost arestată la Portman Building Society din Bromley (în sudul Londrei), de către Poliția Metropolitană, care va fi transferata la o secție de poliție din Comitatul Kent pentru a fi interogată. Ea ar fi încercat sa depuna suma de 6.000£ în cash (bound in tape marked „Tonbridge”.

Între timp, ancheta avanseaza si Politia reuseste sa identifice vehiculele implicate în jaf, care vor furniza o serie de amprente genetice (ADN), printre care ale hotilor, „including a Parcelforce van thought to have been used in the abduction of the depot manager and his family”, care a fost gasit în fata Pub-ului „Hook and Hatchet” din Hucking (regiunea urbana a orasului Maidstone – resedinta Comitatului Kent).

Un Volvo S60 (partial incendiat) și un Vauxhall Vectra (de culoare roșie), care putea fi utilizate ca mașini de poliție („and made to look like unmarked police cars”) în răpire au fost găsite în Leeds (lângă Castelul Leeds) Volvo. În aceeași zi, vehiculul Nissan Almera, al lui Colin Dixon a fost găsit în parcarea din fata Pub-ului „Cock Horse” din Detling („a village and civil parish in the Borough of Maidstone in Kent, where the Parcelforce van was found”).

Pe 27 februarie, alti 2 indivizi au fost reținuți de catre polițiștii londonezi  (înarmați) în zona Greenwich din Londra, iar în zilele urmatoare, restul dintre cei 7 încarcerati în detentie provizorie. În ziua următoare, camionul alb Renault Midlum de 7,5 tone, despre care se presupunea că a transportat banii furați, a fost în cele din urmă recuperat de catre  polițisti „at an undisclosed location”.

Pe 1 martie, poliția din Kent a confirmat că, printre cei arestati,  John Fowler (dealer de mașini și proprietarul casei de la Elderden Farm) este acuzat de complicitate la răpire în jaful depozitului agentiei  Securitas AB. Un alt arestat, Stuart Royle, a fost si el inculpat pentru complicitate la jaful comis la depozitului agentiei  Securitas AB, Kim Shackleton, pentru complicitate la „banii furati”. Alte 2 arestari vor avea loc pe 2, respectiv, pe 4 martie, într-un depozit industrial din Welling si în zona Bexley din Londra.

Încarcerati si ei, Jetmir Bucpapa si Lea John Rusha, vor fi inculpati pentru complicitate atât la rapire cât si la comiterea jafului. Până pe  9 martie, poliția ar fi recuperat 19,7 M£ ca urmare a raidurilor efectuate la Londra si în Comitatul Kent. Între timp „the Times believes £32m (în loc de 35M£, în realitate) of £53m Securitas haul is now beyond reach in northern Cyprus, where there is no extradition treaty with Britain”, dar si faptul ca „Mr Bigs” implicati în jaf, n-ar fi cei arestati si încarcerat, dar altii care s-ar afla undeva  în „Marea Mediterană, Africa de Nord sau Indiile de Vest“. Cu atât mai mult cu cât, un alt arestat si incuplat în dosar Sean Lupton („builder”, în vârsta de 47 de ani), a dispărut în decembrie 2006, după ce a fost eliberat (pe cautiune) si aparent disculpat.  

Conform Mick Judge (Detective Chief Inspector), banii furati ar fi parasit Marea Britanie în Cipru, împreuna cu Lupton. În paralel, pe 23 februarie 2006 societatea Securitas AB a anuntat si ea ca oferă o recompensă (fără precedent) de 2M£ pentru orice informație care poate (con)duce la arestarea hotilor și recuperarea banilor.

Începând din 2003 grupul Securitas AB  se alatura Pinkerton National Detective Agency (cunoscuta ca cea mai reputata agentie de detectivi privati din SUA, creata în 1850) care astazi are cca 48.000 angajati (detectivi) în SUA.

Securitas SA este împărțit în trei segmente principale de afaceri: „Servicii de securitate America de Nord” (cu centrele de operare în Toronto din Ontario, Parsippany din New Jersey si Westlake Village din California), „Security Services Europe” și „Servicii de securitate Ibero-America“. Operațiunile exterioare Americii și Europei sunt grupate într-o categorie separată numită „Altele” (which also includes central expenses).  În general, grupul operează sub brandul Securitas AB pentru toate segmentele de afaceri. În 2006, actiunile subdiviziunilor Securitas Systems (alarm and monitoring/sisteme de alarmă și monitorizare) și Securitas Direct (solutions for homes and small businesses/soluții pentru locuințe și întreprinderi mici) au fost distribuite acționarilor grupului si listate la Bursa din Stockholm. În același an, au fost create serviciile Mobile Service (small and medium sized customers/clienți mici și mijlocii) și Alert Services (electronic surveillance of homes and businesses/supravegherea electronică a locuințelor și a întreprinderilor). În 2007 a fost creat si segmentul de afaceri Mobile and Monitoring (Mobil și Monitorizare).

În august 2011, Securitas AB a semnat un contract în valoare de 481M$ (cca 340M€) pentru asigurarea securitatii în 32 de aeroporturi canadiene, iar în octombrie 2015, un contract în valoare de 350M$, pentru securitatea electronica a Diebold Nixdorf (Diebold Inc. – Diebold’s  North American Security Electronic, cu sediul în Green, Ohio– n°1 mondial,  specializata în ATM-uri, creata în 1859, cotata în Bursa la NYSE.În 2013, Securitas AB a achiziționat si Pinkerton Government Services (care oferă servicii de securitate agențiilor guvernamentale și programelor care necesită o autorizație a Departamentului Apărării sau a Departamentului de securitate energetică).

Sub acest brand „Pinkerton“, sunt furnizate servicii specializate (due diligence, background checks, security assessments, brand protection, intellectual property protection, executive protection, investigations, cyber surveillance, computer forensics, social compliance and IT security). Această subdiviziune de servicii guvernamentale a Securitas AB a devenit cunoscută sub numele de Securitas Critical Infrastructure Services (care operează atât în Statele Unite, cât și în întreaga lume atunci când situatia o impune).

Am facut aceasta scurta precizare cu scopul de a pune în evidenta clara notorietatea agentiei Securitas AB, ceea ce ne permite sa înlaturam orice fel de îndoiala legata de securitatea depozitului de la Tonbridge, în care Bank of England a avut încrederea necesara pentru a-si „adaposti” o „mica parte din marea sa avere”. Între timp, Scotland Yard îl va identifica si pe „creierul” operatiunii. Este vorba de cetateanul britanic, campion de MMA (Mixed Martial Arts), de origine marocana Moulay Brahim Lamrani (alias Lee Murray/n.1977, originar din Sidcup din sud-estul regiunii urbane londoneze–la cca 20km de Londra, având mama Barbara Murray–de nationalitate britanicaa, „hairdresser and later a telephonist” si tatal  Brahim Lamrani – un  imigrant marocan apartinând tribului Ait Bâamrane din Sidi Ifni din sudul Marocului, care se stabileste în Anglia la începutul anilor 1970, la Bermondsey–o zona dens populata din sudul Londrei, situata intre Tower Bridge si Old Kent Road), care nu cunoaste nici limba araba si nici nu a solicitat, niciodata, cetatenia marocana. Parintii lui Lee Murray se cunosc într-o vacanta la Gran Canaria sise vor casatori în 1984. Lee se naste în Spitalul St Nicholas (din Plumstead) si a fost crescut (initial) de catre mama sa, pâna când Brahim (tatal sau) lucra în Insulele Canare, deci, înaintea casatoriei parintilor sai.

În 1985, când se naste Rkia, sora lui Lee, familia locuieste la la câtiva km de Abbey Wood (at 11 Buttmarsh Close, Plumstead). Din contra, Lee ar mai avea si o sora (vitrega) la Casablanca, pe care nu a cunoscut-o cu toate ca începând cu 1995, ar fi vizitat Marocul de 2 ori. Absent în primii 7 ani ai vieții, tatăl său („frightening, violent man, volatile and domineering”) desori în stare de ebrieate, are o relatie încordata cu Lee în perioada copilariei.

Datorita certurilor si numeroaselor conflicte cu Brahim, „Barbara Murray was then left to raise Lee and Rkia largely on her own, and moved back to the Abbey Wood Estate by getting a council house on Grovebury Road around the corner from her parents”. În aceasta perioada, Lee, îl întâlneste la Eaglesfield Boys School, pe viitorul sau partener de jaf, Paul Allen.

Dupa o scolaritate la Foxfield („where he would meet his eventual wife, Siobhan Rowlings, who was three years his junior”), si adolescenta, tumultuoase, la vârsta de 16 ani începe sa practice artele martiale, iar în 2004 obtine licenta de luptator profesionist în Cage fighting (un sport deosebit de violent–care se deruleaza într-o „colivie”, unde toate loviturile sunt permise). Murray’s successful debut led him to begin training seriously; he jogged around the Abbey Wood Estate and attended two gyms – London Shootfighters in White City for wrestling, and Peacock’s Gym in Canning Town for boxing”, iar ulterior, în 2000, acesta a călătorit la Bettendorf (statul Iowa din SUA), pentru a se antrena în prestigiosul Miletich Fighting Systems condus de catre fostul campion UFC Welterweight Pat Miletich.

În Cadrul UFC (Ultimate Fighting Championship), acesta (1m90 si 85kg) ar fi obtinut un  palmares important (in middleweight division: total:12; Wins–8 , By knockout–4; By submission–4; Losses–2; By submission–1; By decision–1; Draws–1; No contests–1). În ciuda eforturilor depuse pentru obtinerea unei notorietati marocane supreme în sport, acesta nu reuseste sa-si egaleze compatriotul, boxerrul Nasseem Ahmed, cu totul ca rezultate sale sportive au fost impresionante. Ca urmare, el va opta pentru luptele ilegale organizate de catre Mafia londoneza, în depozite, hangare, etc., un mediu sordid (fara legi), în care îsi va face o reputatie de Lightning (cum l-ar fi numit Andy Jardine, promotorul evenimentului sportiv „Millennium Brawl”, care a avut loc pe 5 decembrie 1999 în  Pavilionul Hemel Hempstead, unde Lee l-ar fi eliminat rivalul sau, Rob Hudson, înca din prima runda).

În aceasta perioada, „trăieste mai mult pe străzi”, alaturi de raufacatori (în special, traficanti de droguri) într-o banda (Buttmarsh Boys) care „lucreaza” cu dealeri din Nigeria în zona „Plumstead train station”. Denuntat „a local ruffian and future mixed martial artist named Mark „The Beast” Epstein”, care sustinea ca Murray ar detine si vinde cocaină și marijuana, (din care face o multime de bani) acesta din urma va fi condamnat pentru prima oara de catre Old Bailey (Curtea Centrala a Coroanei Britanice – Înalta Curte Criminala, care  trateaza principalele cazuri de crima în Greater London si în cazuri exceptionale si cele din alte parti ale Angliei). Ca urmare, „Murray was soon sent to the Feltham Young Offenders Institution, the first of several custodial sentences for relatively minor offences such as assault and thievery; he served time as a juvenile in Dover and Norwich as well”. Dupa liberarea de la Feltham Young Offenders Institution, începe sa se „consacre” sportului, alaturi de prietenul sau intim, Paul Allen (devenit cunoscut sub numele de „The Enforcer“).

Din relatia lui Murray cu Siobhan, s-a născut primul lor copil (o fata pe nume Lilly–Jane), pe 24 decembrie 1998, cu care se va casatori pe 24 noiembrie 2000, pe certificat fiind marcat la profesia lui: „professional fighter” (luptator profesionist), dar cei 2 vor divorta în 2008, în timpul încarcerii lui Lee în Maroc. Adept al petrecerilor si al femeilor usoare, reputat pentru agresiunile sale, tatal a 2 copii, Lee Murray duce o viata de milionar  în cluburi de noapte (de lux), unde întâlneste o serie de caizi (raufacatori), membri ai diferitelor retele de crima organizata apartinând Mafiei londoneze. Cu putin timp înainte de a initia jaful de la depozitul din Tonbridge, pe 28 septembrie 2005, în clubul londonez The Funky Buddha (în timpul petrecerii organizate de catre modelul britanic Glamour Lauren Pope cu ocazia zilei sale de nastere), Lee Murray, generaza o altercatie sângeroasa în care este înjunghgiat (cu un plamân perforat si aorta aproape sectionata), dar supravietuieste, cu toate ca va fi resuscitat de 4 ori în timpul operatiei si declarat în „moarte clinica” de catre echipa de medici care l-au operat. Dupa acest evenimernt, Lee Murray, considera ca ar trebui „sa iasa la pensie” si „sa-si asigure un locsor sub soare, în tara sa de origine, Maroc”. De aici si pâna la comiterea jafului de la depozitul societatii Securitas Cash Management Ltd din Vale Road (orasul Tonbridge, Comitatul Kent), n-a mai fost decât un pas.

Astfel, pe 22 februarie 2006, este el cu complicii sai (deghizati în politisti) care îl vor interpela si sechestra pe Colin Dixon (directorul depozitului), respectiv, familia acestuia (sotia sa Lynn si fioul sau Craig).

Stiind ca în dimineata zilei va avea loc o livrare de 53.116.760£ (cca 850MAD – Dirhame Marocane), mascati si echipati cu pusti si pistoale mitraliere, Lee Murray este convins ca va comite un jaf al secolului si ca pensia sa de „vârsta” sub soarele Marocului va fi asigurata, conform planului. În concluzie, dupa jaf si dupa împartirea „beneficiului” realizat, la sfarsitul lunii februarie 2006, Lee Murray se retrage (refugiaza) în Maroc (un loc linistit si „sigur” dupa parerea lui), unde mai  mult sau mai putin, sfideaza atât autoritatile locale cât si cele politienesti. Dupa ce îsi închiriaza o vila luxoasa la Rabat (capitala Marocului) în cartierul Souissi (în proximitatea soselei Zaêr), el revine în Europa (în Spania), de unde dupa un sejur de cca 2 saptamâni, revine „definitiv” în Maroc, pe calea aerului, sub identitatea sa reala, de parca, n-ar fi avut nimic ascuns.

Din contra, autoritatile marocane fiind sesizate de catre Scotland Yard (în legatura cu jaful de la depozitul Securitas Cash Management Ltd din orasul Tonbridge), acesta intra în vizorul politiei marocane (din Rabat), conform declaratiei lui Mustapha Mouzouni (Directorul Politiei Judiciare Marocane, seful Biroului Interpol de la Rabat), care, de comun acord, decid de a nu-l aresta pe  Lee Murray, înainte ca suma de cca 35M£ lipsa (32M£-conform altor surse, din suma de 53M£ furata) sa nu fie recuperata.Ca de altfel si la Londra, acesta, în compania unuia dintre complicii sai, Paul Allen („The Enforcer“,  în arte martiale–„gorila” lui), dar si a unor prostituate de lux, etaleaza o viata de milionar si frecventeaza loculuri (restaurante, cluburi de noapte, toteluri, etc.) „bransate” ale „înaltei societati” (mai mult sau mai putin mafiote marocane) din Rabat (Caméléon, la Tour Hassan si le Platinium, la Skhirat, etc.) sau cazinouri reputate în cadrul unor sejururi turistice la Marrakech si Agadir.

La începutul lunii iunie 2006 Lee Murray si Paul Allen, aflati sub influenta alcoolului si a drogurilor, sechestreaza soferul lor marocan, dupa care „îi vor da acestuia o bataie–sora cu moartea”, ceea ce îi va provoca acestuia din urma o infirmitate partiala pe viata. Este un pas gresit pentru cei 2 hoti, pentru ca victima va depune plângere contra lor si va divulga politiei o serie de informatii pretioase în legatura cu ei, precum si legate de activitatile lor infractionale (mai mult sau mai putin criminale). Printre aceste mentionez cele legate de locurile frecventate, respectiv, cele legate de echipamentul de securitate ultrasofisticat de care dispunea vila lor închiriata (pe care erau pe cale sa o cumpere), inclusiv, camerele video de ultima generatie, detectoare sonore, de miscare, de microfoane, etc., necesare pentru securizarea banilor ramasi din jaf (cele 35M£) care urmau sa fie ascunsi, undeva.

Necunoscând detaliat „structura” echipamentului militar si „numarul” de bodyguarzi (gorile) de care dispune cuplul Murray–Allen în fortareata lor, politistii din Rabat gândesc ca pentru eviatarea unei confruntari (foarte) sângeroase (în care pot fi multe victime de ambele parti), interpelarea lor într-un loc public, ar fi cea mai indicata. 

Acest lucru se va întâmpla duminica, pe 25 iunie 2006, la ora 15h00, în centrul comercial Mega Mall (întins pe o suprafata de cca 30.000m2, din cartierul de lux Souissi), pe care îl frecventau, deasemenea, cu regularitate, când acestia în compania a 2 britanici (care n-ar fi avut, absolut nimic, de-a face cu jaful), faceau shopping. Cei 30 de politisti (de la Siguranta Nationala Marocana – Politia Marocana, creata pe 16 mai 1956, cu un efectiv de 62.000 de persoane), asistati de catre cei de la Foreign Office britanic, Crown Prosecution Service, respectiv, Politia din Kent si Interpol, care i-au luat în filatura, reusesc sa-i interpeleze fara focuri de arma trase, în momentul iesirii pe poarta Mall-ului, în partea de sud a acestuia.

Poliția Marocana a declarat că a trebuit să folosească „specialist techniques to arrest the suspects because they were specialists in martial arts and firearms”. Contrar asteptarilor, acestia nu erau înarmati, dar arestarea lor a necesitat totusi o confruntare violenta dintre ei si poltisti (în care 2 agenti au fost raniti, usor), pentru ca cei 2 nu aveau de gând sa se predea si cu atât mai putin sa sa lase încatusati si urcati în vehiculul politiei. Ca urmare, pe 26 iunie 2006, Comisarul Paul Gladstone (seful Brigadei Anticriminale a Sigurantei Regionale din Comitatul Kent), într-un comunicat al sau, i-a elogiat pe „colegii” sai marocani pentru  profesionalismul cu care au actionat si i-a multumit, în mod deosebit, pentru colaborarea lor „pretioasza” în acest dosar de jaf al secolului.

În sfârsit, dupa audierea lor, Lee Murray si Paul Allen în localurile Politiei Judiciare din Rabat, cei 2 au fost deferit Curtii de Apel din Rabat si inculpati cu capetele de acuzare: „detinere de stupefiante, maltratarea soferului lor si asociere de raufacatori”, pentru care risca pâna la 5 ani de închisoare pe care trebuie sa execute în Maroc, înainte de a fi extradati în Marea Britanie (pentru a putea fi judecati în dosarul „jafului secolului” de la depozitul Securitas Cash Management Ltd din Tonbridge) cu care Marocul nu detine niciun fel de acord de extradare. Ceilalti 2 britanici (care n-ar fi fost implicati în jaf) au fost inculpati în detinere de droguri (cocaina si hasis), care în cantitati importante a fost descoperita si in vila lui Lee Murray, cu ocazia perchezitiei. Din contra, în vila n-ar fi fost gasiti bani care sa fi provenit din jaful de la Tonbridge. Ca urmare, pe 28 iunie 2006, cei 4 inculpati britanici (pentru infractiuni comise pe teritoriul marocan) au comparut (au fost adusi) în stare de detinuti în fata Procurorului Regelui Mohammed al VI-lea (n.1963, în functie din 23 iulie 1999–care succede tatalui sau Hassan al II-lea/9 iulie 1929– 23 juillet 1999, în functie între 1961–1999) la Curtea de Apel Rabat. Cei 2, Lee Murray  (aparat de catre avocatul Abdellah Benlanhidi) si Paul Allen, vor fi condamnati la 10 ani de detentie criminala, respectiv, la 18 ani de recluziune criminala (inclusiv, pentru rolul pe care acestia l-ar fi avut în jaful de la depozitul Securitas AB din Tonbridge, pe 22 februarie 2006).

Dar „The prosecution” a facut apel la pedeapsa acordata lui Lee Murray considerând ca ar fi fost el cel cu pseudonimul „Stopwatch” (Cronometru) în timpul jafului si tot el ar fi fost si cel de-al 2-lea fals ofiter de politie care ar fi asista la interpelarea lui Dixon.  Ca urmare, sanctiunea penala a acestuia a fost majorata de la 10 ani de detentie criminala, la 25 de ani de recluziune criminala, pe 30 noiembrie 2010. În schimb, Maroc a refuzat extradarea acestuia, având în vedere faptul ca el si-a dobândit între timp si cetatenia marocana (iar Maroc nu-si extradeaza conationalii), conform  unui „spokesman” al autoritatilor judiciare marocane.

În februarie 2007, Abdellah Benlanhidi, avocatul lui Murray, ar fi speculat că acesta din urma ar putea fi extradat în Marea Britanie în schimbul presupusului terorist Mohamed Karbouzi, care era cautat de catre autoritățile marocane pentru a fi interogat în legătură cu atentatele teroriste de la Casablanca în 2003.

Atrag atentia asupra faptul ca acestea, în numar de 5 atacuri sinucigase (kamikaze), la care vor participa 12 teroristi (cu vârstele cuprinse între 20 si 25 de ani) originari din Sidi Moumen (un cartier popular, defavorizat, din estul orasului Casablanca, apartinând prefecturii Sidi Bernoussi), se vor derula pe 16 mai 2003 si vizau interesele occidentale la Riyad (Arabia Saudita). În aceste atacuri vor fi ucise 33 civili (împreuna cu cei 12 kamikaze) si peste 100 de persoane vor fi ranite.

Este organizatia Salafia al jihadia (o miscare islamista marocana inspirata din jihadul afgan, activa în Magreb si Spania, fondata în 1990 – în contact cu Al Qaeda) care ar fi fost responsabila, conform investigatiilor ulterioare.

Rachid Aït El Haj, Fouad Charouali si Bachir Ghoumid binationali franco–marocani, respectiv, Attila Turk, un franco–turc (prieteni si originari toti din acelasi departament al regiunii pariziene, Yvelinnes) care ar fi fost si ei implicati în atentate, au fost condamnati în 2007 (de catre Justitia Franceza) la pedepse cuprinse  5 si 7 ani de închisoare. Pe 7 octombrie 2015, acestora va fi retrasa cetatenia franceza, conform art.25 din Code civil, ceea n-ar fi fost aplicat decât în 8 cazuri dupa 2000, de când legea a fost promulgata. Comanditarul acestora se presupune ca ar fi fost Abou Moussab al-Zarqaoui (Ahmad Fadil Nazzal al-Khalayleh/1966–2006), un fost sef terorist islamist, de origine iordaniana (fost sef al organizatiei salafist – jihadiste, teroriste, Tawhid wal Djihad integrata în 2004 în Al-Qaïda/AL Qaeda în Irak, activa între 2004 –2007). Mentionez aici si faptul ca, conform unor surse apropiate anchetei,  Murray ar fi tentat în cursul lunii iunie 2009 sa evadeze din Penitenciarul „Zaki” de la Salé (din Bulevardul „20 Août”), prefectura departamentului cu acelasi nume în regiunea administrativa Rabat–Salé–Kénitra, aflat pe bordul Oceanului Atlantic, în proximitatea capitalei nationale Rabat.

Încarcerat în aceasta închisoare (închisa pe 15 noiembrie 2017, dupa ce detinutii condamnati definitiv si cei aflati în detentie provizore au fost transferati la Închisoarea Al-Arjat 1, iar cei minori si cei aflat în Apel, la Închisoarea Al- Arjat 2), într-un cartier de izolare pentru ca ar fi fost prins în posesia unui laptop si cca 5kg de stupefiante, Murray, primea în  ferăstraie mici în diverse alimente de patiserie, cu care ar fi vrut sa taie  barele de fier ale celulei sale.

În sfârsit, în ceea ce priveste dosarul jafului de la depozitul Securitas Cash Management Ltd din Tonbridge (instrumentat de catre Judecatorul de instructie Elizabeth Howe), în acesta acesta vor fi inculpati Stuart John Royle („cars deler”, în vârsta de 49 de ani, din Allen Street, Maidstone, Kent), Jetmir Bucpapa (somer de origine albaneza, în vârstă de 26 de ani, din Hadlow Road, Tonbridge), Roger Coutts („garage owner”, în vârsta de 30 de ani, The Green, Welling, sud-estul Londrei), Lea Rusha („roofer”, în vârsta 35 de ani, din Lambersart Close, Southborough, Kent), respectiv, Emir Hysenaj („post office worker”–„omul din interior”, de origine albaneza, în vârstă de 28 de ani, din New Road, Crowborough, East Sussex).

Acestia ar fi  fost identificati gratie amprentelor lor genetice (ADN), atât din furgon cât si din vehiculele deghizate ale politiei pe care le-au folosit pentru comiterea jafului. „Tehe five men were convicted at the Old Bailey today The five men were convicted at the Old Bailey today”.

Alti 2 presupsi implicati în jaf, John Fowler („car dealer”, în vârsta de 59 de ani, din Chart Hill Road, Staplehurst, Kent) și Keith Borer („charged with handling stolen money” în vârsta de de 54 de ani, din Hempstead Lane, Maidstone, Kent), au fost disculpati în dosar. Car dealer Fowler later told detectives that he found the money in a Discovery vehicle which had been returned to him because of a problem with the immobiliser. In interview, he said when he found it he panicked and buried it”.

Conform unor documente oficiale, „Kent Police (the territorial police force for Kent in England – creat în 1857, cu cca 6.500 de angajati),  confirmed in court that the investigation into the raid cost in excess of £5m and was unprecedented in its scale”, pâna la sfârsitul anului 2006. Însa  „the total cost of the investigation (la care au participat cca 100 de politisti) and trial is estimated at £16 million”, adica la mai putin de 1/3 din suma furata!

Procesul debuteaza pe 26 iunie 2007, la Tribunalul Old Bailey (Central Criminal Court of England and Wales, aflat în centrul Londrei), avându-l ca procuror pe Sir John Nutting QC si presedinte pe David Penry-Davey, iar dupa 7 luni de proces,  juriul îi gaseste vinovati pe 28 ianuarie 2008 pe cei 5 inculpati: Stuart Royle, Jetmir Bucpapa, Roger Coutts, Lea Rusha și Emir Hysenaj (albanez, în vârsta de 28 de ani). Ca urmare, pe 29 ianuarie, Stuart Royle, Lea Rusha, Jetmir Bucpapa și Roger Coutts au fost condamnati la închisoare pe viată (cu o perioada de siguranță de 15 ani de recluziune criminala),  Emir Hysenaj la 20 de ani de recluziune criminala (cu o perioada de siguranta de 10 ani de detentie criminala).

BIBLIOGRAFIE

Incursiune în istoria marilor jafuri ale “secolului” din lumea contemprană. Investigații jurnalistice în serial – “În umbra vieții” Vol. 7 (Incursion dans l’histoire des “casses du siècle” du monde contemporain. Investigations journalistiques en sérial – „A l’ombre de la vie” Tome 7)

 

_______________

[1]Ca regula generala, devalizarea (jefuirea) furgoanelor blindate (Brink’s, Loomis, Ardial, etc.) care efectueaza transporturi de fonduri în cash (bancnote în „lichid”, în numerar), în principiu, de la unitati comerciale catre banci comerciale sau de la banci comerciale catre Banca Nationala (si filialele sale), în Franta anilor 1970-1990, era considerat de catre autoritatile politienesti si judiciare, un adevarat „sport national”, practicat cu precadere de catre toti raufacatorii care se „respectau” si se  considerau „profesionisti”, în adevaratul inteles al cuvantului! [(A se vedea si articolul autorului pe aceasta tematica: “In umbra vietii” (Mediul Carceral Francez, Necenzurat), “Detinut de profesie”]. Evenimentul se desfasura (si înca se desfasoara si astazi, chiar daca ceva mai rar!) intotdeauna cu mare violenta, intr-un spatiu „4-dimensional” (cele trei coordonate spatiale si timpul !), in cadrul unei crime minutios organizate de catre raufacatori, in general, fara scrupule, specializati in jafuri armate, cu kidnapping (rapire si sechestrare de persoane), echipati cu armament militar de razboi  de ultima generatie, capabil sa distruga atat bilndatul cat si intregul „echipaj” aflat la „bordul” acestuia ! (de „artilerie grea”, a se vedea si articolul autorului pe aceasta tematica: Delincventa Juvenila Franceza. Observatorul International al Delincventei).  In ciuda unor eforturi sustinute de catre autoritati, conform „regulii de aur” din teoria jafurilor armate, intr-o mare majoritate de cazuri, raufacatorii nu sunt niciodata identificati la locul crimei si numai rareori, ulterior (in general, fara probe materiale fiabile!), iar banii sustrasi, nu sunt niciodata recuperati. Printre cele mai celebre atacuri ale Societatii Brink’s (Sediul social la Richmond, Virginia, SUA, o institutie cu 54.000 de salariati in 50 de tari, fondata de catre Perry Brink in 1859), putem mentiona: pe 20 octombrie 1981 un atac al unui furgon blindat Brink’s la NY care transporta fonduri pentru o sucursala a Bancii Federale, de catre membri ai organizatiilor „Weather Underground” si „Black Liberation Army” (compusa in general din “Black Panthers), care se soldeaza cu un sesc. Atacul unui depozit al furgoanelor blindate Brink’s la Rochester (New York) in 1993 in care a fost jefuita suma de 7,4 milioane US$, al cincilea jaf ca paguba, in Statele Unite. Printre cei care au comis jaful armat era un preot catolic si un politist, amandoi membri ai IRA (Armata Republicana Irlandeza, organizatie clandestina independentista care lupta pentru unificarea Irladei de Nord cu Irlanda). Atacul depozitului de furgoane blindate la Kehlen (Luxemburg) pe 17 aprilie 2000 de catre o banda bine organizata formata din Abdellatif Bekhti si Abdelkader Belliraj. Numai primul a fost prins si arestat, fiind ulterior condamnat la 20 de ani de recluziune criminala la Luxemburg in ianuarie 2003. Valoarea jafului a fost estimat la suma de 15-17 milioane de euro. Peste doua luni, ajutat de catre complici, el reuseste sa evadeze. Ei sunt insa arestati si incarcerati dupa cinci ani de cavala in januarie, respectiv, in februarie 2008. Societatea suedeza Loomis, prezenta atat in Statele Unite cat si in Europa Occidentala, este un grup leader mondial in domeniul serviciilor de transporturi de fonduri, de bijuterii, precum si alte obiecte de valoare. Loomis France (Sediul Social in 20, rue Marcel Carné ZAC de Marcreux – 93300 Aubervilliers, aria metropolitana pariziana, Presedinte Christian Lerognon) implantata pe intregul teritoriu national are ca atributii transferurile „de numerar” intre partenerii sai (retele financiar-bancare, marea distributie, administratia de stat si unitati comerciale de proximitate) dar si intretinerea, precum si gestionarea automatelor bancare (bancomatelor). Cel mai important transportator de fonduri si de securitate, Prosegur (cca 2,3MdFFr cifra de afaceri/cca 310M€) va intra în capitalul întreprinderii se securitate franceza Ardial cu un procent de cca 34% în cursul lunii august 1996, ceea ce va majora capitalului acestuia cu cca 195 MFFr (30M€). Într-o a doua etapa, în 2000, Prosegur va majora participarea sa în capitalul Ardial pâna la 52,5%. Astfel, Ardial (a doua societate franceza de tranport fonduri în cash, cu cca 1Md FFr/150M€, cifra de afaceri în 1996), în momentul fuziunii cu Prosegur, dispune de cca 500 de camioane (furgoane) blindate si 3.300 de angajati.

SURSA:„Jaful secolului” (Partea IV). Jafuri remarcabile în Europa comise în acest secol, cu „arma de foc, violenta si ura” . Jafurile armate din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord („Les casses du siècle” européens qui ont marqué ce siècle, „avec arme à feu, violence et haine”. Les braquages de Royaume-Uni de Grande-Bretagne et d’Irlande du Nord)

 


Raspandeste cu incredere
  • 171
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    171
    Shares

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

Please enter your comment!
Please enter your name here