Acasă Jurnalul Bucurestiului Anchete „Jaful secolului” (Partea I). Jaful secolului în mediul periurban. Umbra lui...

„Jaful secolului” (Partea I). Jaful secolului în mediul periurban. Umbra lui Spaggiari la Bessières. De la „canalizari” la „drumul” Paradisului! (A l’ombre de Spaggiari à Bessières. Des „égouts” à la „route” du Paradis!)

630
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  • 131
  •  
  • 3
  •  
  •  
  •  
  •  
    134
    Shares

Thomas CSINTA, Redactor – corespondent,(Franta)

Corespondență de la Tribunalul de Înaltă Instanță  Bordeaux

Camera Corecțională

Fotograful  si scriitorul Albert Spaggiari, legendar raufacator francez de origine italiana, creierul „jafului (loviturii, spargerii) secolului” („le casse du siècle”), din câte stiu, nu a fost niciodata la Bessières, dar cei de aici inspirându-se din cartile lui au reusit sa „calce” pe urmele acestuia si sa comita un jaf de mare anvergura al carui prejudiciu se ridica la cca 2,5M€. (Investigatii Jurnalistice în serial. Vol.4În umbra vietii”. Incursiune în istoria marii criminalitati franceze si francofone contemporane – Organizarea  si functionarea mediului carceral francez. Sistemul juridic francez si Codul penal criminal. Erori judiciare si revizuirea condamnarilor penale. Repararea erorilor judiciare si a detentiei provizorii.  Branduri legendare ale marii criminalitati franceze si ale evadarilor spectaculoase Thomas CSINTA)

Între 15 – 18 martie  2014, are loc un jaf spectaculos la o filiala a bancii Crédit Agricole din Bessières de pe Av. de la Gare (Toulouse Métropole), cu un prejudiciu în valoare de cca 2,5M€, care avea la baza modul  operator utilizat si în  „spargerea (lovitura) secolului” („le casse du siècle”) între 16 – 18 iulie 1976,  la o filiala a bancii Société Générale la Nisa de pe Av. Jean Médecin – Place Masséna (Nice–Côte d’Azur Métropole), cu un prejudiciu de cca 50MFFr (cca 7M€, însa estimat la 31M€PPA/Putere de cumparare) de catre Albert Spaggiari, figura emblematica a crimei organizate franceze.  [A se vedea pentru detalii articolul autorului: În umbra vietii (Partea IIIa). Brand-uri legendare ale marii criminalitati franceze si ale evadarilor spectaculoase.].  Ca si în „spargerea secolului” („fara arma, fara violenta si fara ura”), la Bessières, comandoul ajunge în sala casetelor (seifurilor) de (cu) valori a bancii, prin intermediul unui tunel sapat („Drumul catre Paradis”), trecând prin  reteaua de canalizare a localitatii.

 PREAMBUL

 Procesul celor 11 persoane (cu vârtstele cuprinse între 26 si 63 de ani) implicate în jaful spectaculos de la agentia bancara Crédit Agricole din Bessieères (aflata în centrul unei aglomeratii urbane de cca 15.000 de locuitori–Communauté de communes de Val’AïgoToulouse Métropole) s-a desfasurat între 1–12 octombrie 2018 în fata Camerei Corectionale a Tribunalului de Înalta Instanta Bordeaux (Bordeaux Métropole), prezidate de catre Sophie Petriat, avându-l ca Avocat general al acuzarii (reprezentând Ministrul Public) pe Mathieu Fohlen (Viceprocurorul Republicii de pe lânga TGI–Tribunalul de Înalta Instanta din Nancy si Prim-Viceprocuror al Republicii la Curtea de Apel Bordeaux).

Conform celor 18 volume ale dosarului, comandoul care a ajuns în sala de casete de (cu) valori a bancii  prin intermediul unui tunel („Drumul Paradisului”–de o lungime de cca 30m) sapat în reteaua de canalizare a oraselului, inculpat cu capetele de acuzare de „asociere de raufacatori” si „jaf în reuniune” (în banda organizata), a reusit sa sparga 110 casete (cutii) de valori–cu 107 dintre nevide, dintr-un total de 160 (cu 52 închiriate persoanelor fizice, continând cantitati importante de bijuterii–unele dintre ele inestimabile, de „valoare emotionala”, mari sume de bani în cash, lingouri de aur, documente personale si administrative, etc.), aducând acesteia un prejudiciu material si financiar (în contul clientilor) de cca 2,5M€ (conform Procurorului Republicii de Toulouse, Michel Valet), estimat de catre orgaanismele de asigurari responsabile cu despagubirea victimelor. Chiria casetelor de valori varia (în functie de dimensiunile  acesteia) între 81,50€–180,50€  pe an.

Dintre cei 11 inculpati în dosar („profesionisti” si „amatori”), 6 (ai caror implicare în jaf–considerat doar „furt” de catre „autori”,  era „limitrofa”) vor fi prezenti în fata instantei judecatoresti corectionale (compusa din 3 magistrati–judecatori, cu Sophie Petriat presedinte) în stare de libertate, iar ceilalti 5 (implicati „direct” în jaf, toti, cu cazier judiciar), în stare de arest.

Unii dintre ei sunt judecati si pentru complicitate la diferite „proiecte de jafuri” printre care si atacul unei filiale a bancii BNP (Banque Nationale de Paris) din strada Carnot de la Reims (Reims Métropole–subprefectura departamentului Marne, regiunea administrativa Grand Est), aflata în proximitatea catedralei si a Palatului de Justitie, respectiv, al unui depozit al transportatorului de fonduri în cash Brink’s[1] din Toulouse (Toulouse Métropole–departamentul Haute Garonne, regiunea administrativa Occitanie) si pentru atacul armat al unui depoozit de armament al PSIG (Peloton de Surveillance et d’Intervention de la Gendarmerie–Plutonul de Supraveghere si de Interventie) al Brigazii de Jandarmerie Toulouse.Interpelarea (arestarea) lor în zorii zilei (în jurul orei 06h00) de 5 aprilie 2016 ca urmare a anchetei legate de jaful („furtul”) de la banca Crédit Agricole din Bessières, de catre Sectia de Cautare a Brigadei de Jandarmerie Midi–Pyrénées din Toulouse (sub comanda Col. Éric Matyn), i-a împiedicat pe acestia sa-si duca la „bun sfârsit” proiectele (planurile).

Atunci, în total 14 persoane (cu vârstele cuprinse între 26–63 de ani si nu între 30–55 de ani asa cum sustin unele surse) originare din Toulouse Métropole au fost interpelate în mai multe zone geografice franceze (Toulouse Métropole, Métropole du Grand Paris, Tours–Val de Loire Métropole, Communauté urbaine du Grand Reims si  Montpellier Méditeranée Métropole) la care au participat cca 200 de jandarmi, printre care si unitati de GIGN[2] (Grup de Interventie de elita a Jandarmeriei Nationale).

Conform Procurorului Republicii de Bordeaux Marie-Madeleine Alliot, „unii dintre ei erau integrati socio–profesional (având familie si o activitate lucrativa), dar principalii instigatori au mai fost condamnati sau cercetati penali pentru jaf armat, detinere ilegala de arma de foc sau pentru asociere de raufacatori”.Cu ocazia interpelarii lor, arme de foc [3] (de categoriile A si B  printre care si un 357 Magnum, revolvere, pistoale mitraliere semiautomate Kalasnikov cu încarcatoare si munitie), banderole ale politiei si uniforme al jandarmeriei, veste antiglont, calculatoare si materiale informatice de falsificat documente de identitate, aparate foto de mare rezolutie si camere video performante (de ultima generatie), respectiv, balize de geolocalizare, utilaje pentru iluminarea tunelului, echipamente pentru decriptare si decodare, dar si aparatura pentru bruiaj, ar fi fost descoperite la domiciliile acestora, ca de altfel si bijuterii de (mare) valoare si ceasuri de lux (la Saint-Ferréol–Comunitatea de comune Lauragais Revel Sorézois–regiunea administrativa Opccitanie), stupefiante (150 de plante de cannabis în cultura si 100g de cocaina – la 2 domicilii din nord-estul Metropolei Toulouse) si cca 60.000€ (în cash–la un garajist).

 În sfârsit, sanctiunea penala maxima pentru cei 11 preveniti (inculpati) în acest dosar instrumentat în procedura corectionala de catre magistratii JIRS Bordeaux (Jurisdictia Interregionala), este de 10 de detentie criminala (pentru „primari”, adica pentru cei aflati la prima condamnare) si 20 de ani, în cazul recidivistilor sau ai celor implicati în mai multe dosare corectionale. 

 APROFUNDAREA DOSARULUI

 Dintre cei 5 principali inculpati în dosarul „bandei canalizarilor”  („clubul celor 5”), antrenati (toti) sub o forma sau alta în marea delincventa (si nu în marea criminalitate, cum sugereaza o parte din mass-media franceza), 3 sunt considerati ca „nucleul dur” al „expeditiei canalizarilor” din subsolurile agentiei bancare Crédit Agricole din Bessières.

Este vorba de Pascal Teso (în vârsta de 48 de ani, care s-ar fi inspirat din celebrele lucrari ale fanului sau Spaggiari, în special din cartea „Les égouts du Paradis”/Canalizarile Paradisului,  aparat de catre avocatul Pierre Le Bonjour), considerat „creierul” operatiunii (de „furt” si nu de „jaf”), specialist în BTP (Constructii Imobiliare si Lucrari Publice) si de recidivistii Wlodizimiers Janczyszyn („Vlad Polonezul”, în vârsta de 37 de ani), „autoantreprenor”, specialist spargeri si furturi de vehicule, aparat de catre Edouard Martial si Apollinaire Legros-Gimbert) si un fost sergent în Legiunea Straina (franceza) de origine croata, Zoran Panic („La Zoze”, în vârsta de 58 de ani), devenit infractor recidivist, care ajunge în Franta (din tara sa de origine – atunci Iugoslavia, aparat de catre Alexandre Novion) la vârsta de 6 ani, obtinând ulterior o diploma de PEP (Brevet de Studii Profesionale) în organizarea de spectacole, înainte de a se specializa în decodificarea cardurilor bancare de credit si falsificarea documentelor de identitate si în sfârsit, un alt recidivist, Dominique Soulage (în vârsta de 52 de ani, aflat în posesia unei diplome educator sportiv, aparat de catre Pierre Dunac), „expert în autogenă” (specializat în lucrari cu lampa de sudura), fost infirmier-militar si boxer amator, iar ulterior, devenit agent de securitate, responsabil cu spargerea castelor de valori de la Agentia bancara Crédit Agricole din Bessières.Acestora se va alatura Cédric Lubet (în vârsta de 30 ani, cel mai tânar membru al bandei, aparat de catre Eric Mouton), barman-administrator al unui snak-bar din Bessièrs (în care planul a fost conceput), un admirator al lui Teso si apropiat lui  Janczyszyn (pe care îl cunoaste în sala de sport din localitate, pe care o frecventa), watcher (angel) al tunelului („La Route du Paradis”/Drumul Paradisului) în exterior (dar cu o „importanta contributie” si în saparea si consolidarea acestuia), care ar fi fost în contact si cu cei care planificau si pregateau jafurile de la depozitul Brink’s, respectiv, de la Brigada de Jandarmerie de la Toulouse Pe 10 octombrie 2018, contra acestora, Avocatul general Mathieu Fohlen va solicita instantei pedepse cuprinse între 7-10 de detentie criminala.

În ceea ce îi priveste pe cei 6 inculpati „periferici” în dosar, avocatul general este mai putin sever si considera ca acestia (în functie de „contributia” fiecaruia în parte) pot fi condamnati si ei, cu pedepse cuprinse între 6 luni de închisoare cu supendare si 4 ani de închisoare, cu executare. Acesta a tinut cont si de o serie de factori care au contribuit indirect la jaful comis de catre cei inculapati în dosar (distrugerea a 2 centrale telefonice Orange de la Bessières–aflata la cca 200m de sediul agentiei bancare, respectiv, celei diametral opuse din localitata învecinata, Villemur-sur-Tarn, pentru neutralizarea alarmelor de la banca si blocarea comunicatiilor telefonice din zona, inclusiv, cele dintre serviciul de securitate a bancii si politia locala–un prejudiciu material de cca 595.000€, moartea unui barbat în vârsta de 86 de ani datorita unei crize  cardio–respiratorie, a carui sotie nu a putut contacta  serviciul de urgenta în lipsa functionarii serviciilor de telefonie, etc.).Dintre acestia, 3 „muschetari”, ar fi fost mai putin „periferici”. Este vorba de Grégory R. (în vârsta de 35 de ani, tehnician–expert al Companiei de Telefonie Telecom – la  filiala Orange, aparat de catre avocatii Maud Sobel si Maud Secheresse) care ar fi asigurat iluminarea tunelului (în cadrul unei „prestatii tehnice”) contra sumei de 5.000€ promisi de catre Teso (dar ar fi primit, pâna la urma, numai 4.000€) si care ar fi fost singurul care l-ar fi identificat pe „Vlad Polonezul”, ca unul dintre cei care ar fi lucrat la saparea tunelului (cu toate ca acesta din urma, a negat acest lucru cu vehementa).

Conform declaratiei acestuia „la bara”, Teso l-ar fi contactat în ianuarie 2014, cu scopul instalarii curenntului electric în tunel, dar acesta i-ar fi cnoscut si pe ceilalti membri ai „expeditiei canalizarilor”, în barul lui Lubet. Cu alte cuvinte, acesta era la curent cu jaful care urma sa fie comis (prin intermediul tunelului) la agentia bancara Crédit Agricole.

Dupa cum sustinea, regreta ca „a acceptat oferta lui Teso, dar, din pacate, nu mai putea sa dea înapoi. Nu putea sa-l refuze. Si-a dat seama ca are de-a face cu o echipa bine organizata si structurata (hiperorganizata)”. El ar fi conborât în tunel de 2 ori pentru operatiuni „srict” tehnice (montarea de cabluri electrice, izolarea acestora si instalarea lampilor de iluminat) care ar fi durat cca 3 ore: „era foarte periculos din cauza umiditatii”.

Din investigatiile mele reiese însa si faptul ca electricianul (în calitatea de angajat al filialei Orange a Companiei de telefonie Telecom) ar fi avut acces si la centralele telefonice din Bessières et Villemur-sur-Tarn, care au fost distruse (în zorii zile de 16 martie, în jurul orei 05h00) pentru neutralizarea alarmelor în timpul jafului, iar acesta, ar fi efectuat, în repetate rânduri, si interventii tehnice la agentia bancara Crédit Agricole.  Ma întreb atunci daca nu cumva acesta ar fi jucat, eventual (în realitate), un rol mai important în acest jaf, decât ar fi pus în evidenta ancheta?! Cu toate ca acesta a negat orice fel de implicare a sa în neutralizarea centralelor telefonice si în distrugerea acestora, ceea ce sustineau, de altfel, si cei 5 inculpati principali în dosar care au fost încarcerati în detentie provizorie! Panic, „stia ca liniile telefonice vor fi taiate”, Teso „era prea ocupat cu saparea tunelului pentru a se ocupa de centralele telefonice”. În ceea ce-i priveste pe Soulage si Lubet, în noaptea de 15-16 martie ar fi avut „alibi”, ca de altfel si Vlad care ar fi petrecut noaptea cu prietena sa (Virginie). Acesta din urma, aflat în libertate conditionata sub control judiciar, revenea periodic (lunar) în Franta (din Elvetia), pentru a respecta restrictiile acestuia. Si atunci, cine a distrus centralele telefonice (cu un explozibil puternic) pentru neutralizarea alarmelor si întreruperea comunicarilor în timpul operatiunii? În sfârsit, inculpat în dosar pentru complicitate la spargere, Grégory R. este cercetat în libertate sub control judiciar, însa contra lui Avocatul general Fohlen a solicitat 3 ani de închisoare.

Contra unui alt complice al „Clubului celor 5”, Gréory C. (în vârsta de 26 de ani, fost jandarm auxiliar care „n-a fost încarcerat decât o singura zi în ciuda faptului ca la domiciliul acestuia au fost descoperite cantitati importante de steroizi si tigari de contrabanda de origine spaniola”, aparat de catre Eric Grosselle), numele caruia apare si în alte 2 dosare infractionale (proiectele atacurilor depozitului Brink’s si al Jandarmeriei din Toulouse), Avocatul general Fohlen a solicitat 2 ani de închisoare (dintre care 1 an cu supendare). Acesta ar fi „aderat” periferic la operatiune ca urmare a unei „deceptii amoroase”.În sfârsit, cel de-al 3-lea „muschetar” prevenit a fost Nordine F. (în vârsta de 52 de ani, frigorist de profesie, prieten apropiat al lui Panic, aparat de catre  Philippe Stepniewski), cercetat penal si el în libertate conditionata sub control judiciar.

Avocatul general Fohlen a solicitat contra acestuia 4 ani de închisoare, având în vedere legatura lui directa cu membri comandoului si starea lui de recidivist în „acordarea” de sprijin unei „bande de raufacatori”. Printre altele, acesta ar fi recrutat si un pensionar care sa fotografieze sala cu casete de valori de la o banca BNP (Banque Nationale de Paris) din centrul Reims Métropole (unde comandoul urma sa comita un nou jaf) si ar fi comercializat bijuterii furate de catre prietenul sau Panic, pentru „a-i face un serviciu”.

Merita sa mentionez aici si faptul ca, cu putin timp dupa jaf, 3 dintre membri comandoului care a comis spargerea de la agentia bancara din Bessières, pe 22 mai 2014, sunt interpelati la bordul unui vehicul BMW furat, la volanul caruia se afla Alix G., un alt prieten de-al lui Zoran Panic. Alaturi de acesta  în vehicul se aflau atât Panic cât si Dominique Soulage, respectiv, Vlad Polonezul.

Aflat în urmarire generala (ca urmare a unui mandat de arestare într-un alt dosar, emis de catre TGI – Tribunalul de Înalte Instanta din Métropole du Nancy – departamentul Meurthe-et-Moselle, atunci regiunea administrativa Lorena, astazi Grand Est), Alix G. este arestat (ca ironie a sortii!) în urma unui control de rutina într-o parcare la Cannes (departamentul Alpes Maritimes, regiunea administrativa PACA – Provence–Alpes Côte d’Azur), unde acesta s-a garat pe un loc rezevat persoanelor cu handicap (fizic). Din contra, ceilalti 3 pasageri (Panic, Soulage si Vlad), care atunci înca nu erau banuiti ca ar fi facut parte din comando, sunt lasati în libertate.Conform verdictului din 12 octombrie „Banda (Gangul) canalizarilor” din Bessières a fost sanctionata (mult prea) sever de catre Curtea Corectionala (conform avocatilor membrilor acesteia), având în vedere faptul ca ar fi fost vorba nu de un jaf (armat), dar de un furt comis fara arme de foc si fara violenta (contra autoritatilor bancare).

Astfel, principalii „protagonisti” ai „nucleului dur” fost condamnati la pedepse „în progresie aritmetica cu ratia 1 an”, cuprinse între 7-10 ani, având ca „primul termen” pe Teso (creierul si initiatorul „ingeniosului jaf”, responsabil cu „edificarea” – saparea  si consolidarea tunelui), condamnat la 7 ani de detentie, urmat de catre Janczyszyn (la domiciliul caruia sunt descoperite încarcatoare Kalasnikov si importante cantitati de munitie, respectiv, aparatura pentru bruiaj), condamnat la 8 ani de detentie, Panic (la domicilul caruia sunt descoperite arme automate un .357 Magnum si munitie si 5.000€ în cash), condamnat la 9 ani de detentie si Soulage (recidivist în spargerea casetelor de valori si a seifurilor, aparat de catre Jacques Derieux), condamnat la 10 ani de detentie.

Din contra, cel de-al 5-lea membru al bandei, Lubet (pentru „contributia sa limitata” la spargerea bancii), este condamnat la numai 5 ani de închisoare (în loc de 6 ani), ceea ce „îl exclude” (la limita) din sirul aritmetic de mai sus. Dintre ceilalti 6 preveniti „periferici” în dosar (a caror responsabilitate reala, dupa parerea mea, este discutabila–motiv pentru pe acestia nu-i voi identifica), 5 sunt condamnati si ei (mai „blând”) cu pedepse cuprinse între 4 luni cu suspendare si  3 ani de închisoare, iar cel de-al 6-lea, cu 120 de zile-amenda (5€/zi), o sanctiune penala rar pronuntata de catre instantele judecatoresti penale. În plus, toti cei 11 condamnati sunt obligati sa suporte reparea prejudiciului material cauzat, pe de o parte bancii Crédit Agricole (cca 1,87M€), iar pe de alta parte, operatorului de telefonie Orange (cca 1,45M€), urmând ca jaful în valoare de 2,5 M€ sa fie suportat de catre companiile de asigurari.

Este Pascal Teso („creierul”, originar din departamentul Tarn si domiciliat în Bessières, autodidact, care abandoneaza scoala la vârsta de 13 ani pentru a se alatura tatalui sau agent de Lucrari Publice), „muncitor si fidel prietenilor”, „dispus întotdeanua sa acorde ajutor celor cu probleme” (cunoscut autoritatilor politienesti si judiciare pentru  furt, stupefiante si exces de viteza) cel care se afla la originea „jafului spectaculos si ingenios conceput” de la Bessières. Inspirându-se din cartile lui Spaggiari, el a insistat la proces asupra faptului ca el nu s-ar face responsabil de infractiunea de jaf, dar, doar, de furt calificat si în consecinta solicita instantei, judecarea lui nu pentru jaf, dar pentru furt. Doar „operatiunea” a avut loc „fara arme, fara violenta”, iar „vecinii din cartier nu au auzit absolut nimic”, adica, n-au fost deranjati, sub nicio forma! Si n-ar fi fost degeaba. Pentru ca „scorul” obtinut ca urmare a acestei „observatii”, este, oarecum, „remarcabil”, daca tinem cont de faptul ca Viceprocurorul Mathieu Fohlen a solicitat contra acestuia 9 ani de detentie criminala. (A se vedea pentru detalii si articolul autorului: Jaful Secolului fara violenta si fara precedent in istoria criminala a jafurilor banesti!)

Interpelat în zorii zilei de 5 aprilie 2016 si încarcerat în detentie provizorie, acesta, practic, este „contitionabil” în cca 1 an, daca avem în vedere faptul ca el poate solicita cererea de liberare conditionata sub control judiciar dupa executarea a ½ din pedeapsa si de gratiile închisorii (3 luni în primul an si 2 luni în fiecare dintre urmatorii ani, pentru „buna purtare”). În ceea ce priveste ideea spargerii bancii Crédit Agricole din Besières, îi vine dupa ce aceasta din urma îi refuza un credit finananciar în 2013, pe care ar fi vrut sa-l investeasca în  firma sa de BTP (constructii imobiliare si lucrari publice) pe care o înfiintase la începutul anului. Descurajat, Teso (un bun cunoscator al retelei fluviale si a canalizarii din localitate–în care a si copilarit) primeste din partea unui membru al familiei sale (nespecificat) cartea lui Albert SpaggiariLes égouts du Paradis” care îi va sugerea lovitura (spargerea) spectaculoasa la agentia bancara din Bessières, cu atât mai mult cu cât, canalizarea trecea la o distanta de numai cca 300 m de sediul acesteia iar oraselul (linistit) „rural”, nu beneficia de o supraveghere privilegiata din parte autoritatilor politienesti. Accesul în acest „labirint”, într-un loc izolat (nelocuit si rar frecventat, în special în timpul noptii), prin care se putea ajunge în proximitatea bancii (la o distanta de cca 20m), l-a asigurat pe Teso, „creierul” operatiunii, ca esecul acesteia, ar fi exclus, ca de altfel si în cazul „spargerii (loviturii) secolului” a lui Spaggiari.

Conform marturiei acestuia la proces, el ar fi vrut sa-si realizeze proiectul singur, însa foarte repede si-ar fi dat seama ca va fi „depasit de evenimente”, deci pentru desfasurarea (si derularea) acestuia ar avea nevoie de „4-5 persoane cu care sa sape o galerie (un tunel) de cca 30m lungime (cu o latime de cca 60cm si o înaltime de cca 80cm–unii autori mentioneaza 1,20m), de 3 ori pe saptamâna”, pentru a ajunge la subsolul bancii cu seifuri unde se afla sala cu casetele (cutiile) de valori.

Astfel, cei alesi de catre Teso (care au facut parte din comando), au constituit o adevarata echipa de profesionisti care s-a gandit la cele mai mici detalii pentru ca planul „creierului” (conceput minutios) sa poata fi realizat în conditii de maxima siguranta. Din contra, (numai el), personal (conform marturiei sale), s-ar fi ocupat de „consolidarea galeriei (tunelului) cu grinzi si boltari”, pentru a evita inundarea acesteia (acestuia) de catre apele fluviului Tarn (cu albia cursului apei perpendiculara pe tunel), stiind ca solul era „friabil si nisipos”, dar si surparea soselei de deasupra ei (lui) care trecea prin fata garii (Avenue de la Gare, aflat în centrul oraselului), unde, în principiu,  traficul era intens. Înainte însa, „creierul” (specialist în constructia si amenajarea teraselor– devenit caid „din întâmplare”) si-a închiriat o caseta de valori în aceasta institutie bancara, iar dupa spargere, pentru a nu intra în vizorul anchetatorilor, acesta a depus si o plângere (în calitate de „victima”) contra spargatorilor, pentru a fi rambursat cu cele câteva mii de euro care s-ar fi aflat în interiorul acesteia. În timpul „lucrarilor” (saparea si consolidarea tunelului), membri comandoului s-ar fi cazat în proximitatea bancii, iar unii dintre ei ar fi fost chiar si vazuti de catre localnici în magazine destinate materialelor si utilajelor folosite în constructii. Pentru a putea lipsi „motivat” de acasa în timpul noptii, Teso nu ezita sa strecoare 2 pastile de Lexomil în paharul cu sampanie al companionului sau. Proiectul era periculos. La început (înainte de vara anului 2013) nu eram decât 2 (n.r. Teso si Lubet–„admiratorul” lui Teso), dar ulterior echipa s’a constituit”, conform declaratiei lui Teso, la proces. Din punctul meu de vedere, Teso avea 2 obiective majore. Pe de o parte, sa se razbune pe salariatii bancii care i-au refuzat împrumutul (deci, indirect, pe directia agentiei bancare), iar pe de alta parte, „sa faca rost de bani” printr-o metoda spectaculoasa care care sa-l aduca în prim plan pe „mentorul” sau Albert Spaggiari (din cartea caruia s-a inspirat, conform declaratiei sale la proces). În sfârsit, în timpul verii se vor asocia operatiunii de jaf sii ceilalti membri ai „comandoului canalizarilor” în „drumul (lor) catre Paradis”. Este Lubet, cel care va face legatura dintre „Creierul” si acestia din urma, pentru „completarea” echipei de spargatori.Într-o sala de sport locala, acesta se împrieteneste cu Wlodizimiers Janczyszyn  (Vlad Polonezul, boxerul), un spargator de seifuri care în perioada 2007–2011 va comite o serie de furturi de vehicule în departamentul Tarn et Graonne (pozitionat din punct de vedere geografic pe fluviul Garonne cu afluentul sau Tarn), centrat pe Toulouse Métropole (regiunea metropolitana Toulouse).

Conform depozitiei sale la procesul sau din martie 2017 (în fata Tribunalului Corectional din Toulouse), în 2007, acesta s-ar fi introdus într-un balon de joaca pentru copii, într-un  Flunch la Toulouse, pentru ca dupa închiderea unitatii sa aiba acces la seiful acesteia (pe care l-ar fi reperat în timpul zilei).

În timpul procesului legat de jaful de la banca Crédit Agricole de la Bessières, acesta afirma „convingator” în fata instantei prezidate de catre Sophie Petriat: „Eu n-am participat la aceasta spargere (…) pentru ca eram convins ca n-o sa reuseasca” si „nici n-am pus piciorul în tunelul…lui Spaggiari(n.r.–tunelul prin care comandoul a ajuns în sala de casete/cutii de valori, conceput dupa cel al lui Spaggiari pentru comiterea „jafului secolului” de la banca Société Générale din strada Masséna, la Nisa, în 1976). „Eu n-am facut decât sa pun în relatie unii cu altii” (n.r.– membri comandoului care au comis spargerea la banca Crédit Agricole).Într-adevar, Vlad fiind sub ascultare telefonica, conversatiile acestuia ca ceilalti membri ai comandoului îl acuzau fara niciun fel de comentarii. Dar, conform unor investigatii minutioase, noaptea de 15–16 martie 2014, când practic a avut loc jaful, Vlad ar fi petrecut-o cu companionul lui Virgnie (în vârsta de 28 de ani) la  Launaguet (Toulouse Métropole). Pe de alta parte, în cursul zilei de 16 martie telefonul sau este geolocalizat la Saint-Ferréol-de-Comminges (regiunea urbana Toulouse, în departamentul Haute Garonne, regiunea administrativa Occitanie) si nu la Saint-Ferréol, cum este mentionat în documente (care face parte din regiunea urbana Annecy, în departamentul Haute Savoie, regiunea administrativa Auvergne–Rhône Alpes), unde bijuterii (arse pe jumatate) provenind de la jaful din Bessières sunt identificate într-un sac sunt abandonat. Dar si în aceasta zi, Vlad are un alibi „în beton”, pentru ca „se afla la mama sa, la Ravel, ca în fiecare duminica”! În plus, bijuteriile gasite la el acasa (ascunse în spatele unor „pereti falsi”), au fost restituite în mare parte autoritatilor politienesti elvetiene însarcinate cu anchetarea unei spargeri si care, conform declaratiei lui Vlad, i-ar fi fost încredintate de catre „adevaratul” spargator, care l-ar fi ajutat pe el sa se „expatrieze” în Elvetia la sfârsitul anului 2015 si sa lucreze ca sezonier la Crans Montana, unde dupa cum afirma la proces: „Pentru prima oara în viata mea eram fericit, puteam sa câstig pâna la 5.000€ pe zi…”. Pentru ca Politia Elvetiana, banuia ca Dominique Soulage si Vlad (Wlodizimiers Janczyszyn), la începutul anului 2016 ar fi participat la un jaf armat într-o vila aflata în proximitatea localitatii Crans Montana, în care ar fi sechestrat proprietarul si ar fi furat de la aceste o serie de ceasuri de lux, pe care anchetatorii de la JIRS Bordeaux (în dosarul jafului de la Bessières) le-ar fi gasit la domicilul lui Vlad (Toulouse Métropole). Dupa interpelarea acestuia din urmade catre jandarmlii de la GIGN[2] (unitate de interventie de elita a Jandarmeriei Nationale) pe 5 aprilie 2016 si perchezitionarea domicililui prietenei sale în cadrul anchetei spargerii de la Bessières, acestia gasesc si suma de 50.000€ în cash si o alta serie de bijuterii de lux a caror provenienta era dubioasa („mai mult decât îndoielnica, ca acestea ar rezulta dintr-o tranzactie legala”).

Audiata la bara în timpul procesului, Virginie (reprezentant comercial salariat) afirma ca: sunt economii acumulate de-a lungul multor ani, provenind de la unchiul meu si matusa mea, care aveau obiceiul de pastra banii în casa si întotdeauna când faceau cumparaturi îmi dadeau 300-500€. (…), iar cu ocazia fiecarei aniversari îmi dadeau 1.000€. Însa, conform documentelor de ancheta, Virginie, dispunea de mai multe conturi bancare „curente”, iar pe unul dintre acestea se aflau nu mai putin de 100.000€. Din contra, în privinta bijuteriilor, ea nu poate furniza nicio explicatie instantei, dar sigur nu „este vorba de ceva ilegal”, conform acesteia.

În privinta ei, parchetul a recalificat acuzatia de „recel” (fapta de a detine, de a disimula, de a  transmite sau de a servi ca intermediar în transmiterea unor obiecte furate sau beneficiu obtinut în urma unei infractiuni delictuale sau criminale) în „nejustificare de resurse”, ceea ce a avut ca efect sanctionarea ei mult mai putin sever, cu numai 120 de zile-amenda (5€/zi). Într-un asemenea context, mai  mult decât confuz, Viceprocurorul Mathieu Fohlen (reprezentând acuzarea–Ministerul Public) mentioneaza un alt nume (Marius, absent la proces), tot de origine poloneza, care ar fi putut participa la jaf în cadrul comandoului. În sârsit, Vlad, îl întâlneste în închisoare, pe fostul legionar croat Zoran Panic (La Zoze), cunoscut autoritatilor de ancheta pentru achizitionare de vehicule si telefoane mobile (de ultima generatie) cu documente false de identitate, pentru escrocherii, dar si pentru utilizarea aparaturii de bruiaj în telefonia mobila. Tot Vlad, care a lucrat cu Dominique Soulage la Crans Montana la întretinerea centrului de karting pe gheata, este si cel care îl recomanda pe acesta din urma lui Pascal Teso.Cunoscut autoritatilor judiciare, printre altele, si pentru furt cu circumstante agravante, Soulage este un specialist în autogena (sudură care folosește căldura produsă prin arderea acetilenei în oxigen). Astfel, în timpul verii 2013, comandoul (o echipa de experti tehnici si specilisti în furturi calificate, mai mult sau mai putin, cu circumstante agravante) care va comite jaful de la Banca Agricola din Bessières  (în week-endul prelungit între 15–17 martie  2014, descoperit de catre salariati în dimineata zilei de marti, pe 18 martie), va fi constituit.

Merita sa subliniez si faptul ca înainte de jaful rocambolesc de la banca Crédit Agricole la Bessières, Vlad (devenit vânzator de masini de lux la preturi de „sacrificiu” si „consumator” al site-urilor web paramilitare), care avea si el ca mentor în jafuri armate pe Antonio Ferrara, dupa lectura cartii despre activitatea criminala a acestuia „Le Roi de la belle” (Regele evadarii–de Brendan Kemmet si Mathieu Suc) ar fi initiat un proiect de jaf armat (abandonat ulterior) legat de transporturile de fonduri (în cash) prin intermediul furgoanelor blindate Brink’s[1] în regiunea urbana Toulouse (la Toulouse, Muret si Ramonville), pentru ca n-ar fi gasit un comandou „specializat” pentru realizarea „operatiunii”. [A se vedea pentru detalii si artricolele autorului: Thomas CSINTA: In umbra vietii (Partea II). Evadari spectaculoase cu explozivi si arme de foc!; „Scriitorul” care a uimit lumea! (Thomas CSINTA – Corespondență din Franța); Rédoine Faid and the legend of Sleepy Hollow! (Corespondență din Franța)].

Dupa liberare, între Panic (un individ „extrem de neîncrezator, ultramobil, supravegheat în permanenta de catre fidelii sai subalterni”) si Vlad se creaza o „legatura covalenta” solida, motiv pentru ca, cel din urma îl va si recomanda lui Teso, fara niciun fel de ezitare. Dupa jaf (descoperit de catre angajatii bancii în dimineata zilei de 18 martie), membri comandoului se vor „relaxa” în hotelurile luxoase de peste Coasta de Azur (în special în cele de la Cannes si Nisa). Cu aceasta ocazie, pe 22 mai, 3 dintre cei participanti la jaf, Panic, Soulage si Vlad vor fi prezenti la interpelarea si arestarea lui Alix G. (prieten de-al lui Panic) aflat la bordul unui vehicul BMW Seria5 (furat) în „calitate” de sofer, garat într-o parcare la Cannes (pe un loc rezervat persoanelor cu handicap). Contra acestuia a fost emis un mandat de arestare de catre TGI Nancy, într-un alt dosar.

DDM THIERRY BORDAS TOULOUSE LE 19MAR2014

Din contra, cei 3 „muschetari”, interpelati si ei, în scurt timp vor fi pusi în libertate, pentru ca atunci, înca, nu exista nicio „conexiune” dintre acestia si jaful de la Crédit Agricole din Bessières. Totusi, prezenta lor este semnalata la Cannes, sectiei de Cautare a Brigadei de Jandarmerie Midi–Pyrénées din Toulouse. Cu atât mai mult cu cât, în vehicul, politistii din Cannes descopera un plan al retelei subterane (de canalizare) si fluviale ale orasului Ramonville-Saint-Agne (Toulouse Métropole) unde domiciliaza Vlad. Ca urmare a unei filaturi sistematice si a unei supravegheri „de aproape”, anchetatorii de la JIRS Bordeaux implicati în dosarul jafului de la Bessières, reusesc, în sfârsit, dupa aproape 2 ani, arestarea a 14 persoane care ar fi putut aduce o „contributie” mai mult sau mai putin importanta la aceasta, iar 11 dintre acestia vor fi inculpati si trimisi in fata Camerei Corectionale a TGI Bordeaux.

Multi dintre localnici, care n-ar fi remarcat absolut nimic în timpul pregatirii jafului (evident, nici saparea tunelului) aveau, în ciuda pierderilor lor, o oarecare simpatie pentru spargatorii casetelor de valori: „Ce munca extraordinara. (…) Este tare de tot. Simtim nevoia sa-i laudam pentru fapta lor infractionala! (…) Este un subiect de film, care merita realizat!” „Sunt tari totusi. Ei au facut acest lucru fara sa fie reperati (observati) si fara violenta. (…) Probabil sunt deja departe si nu vor fi prinsi”. 

DDM THIERRY BORDAS TOULOUSE LE 19MAR2014

Si într-adevar, Pascal Jardel un cineast – relizator din Toulouse, a si început sa lucreze la un film având ca subiect jaful de la Bessières care va avea titlul „Insondable” si va apare în anii care urmeaza. 

În sfârsit, dupa descoperirea jafului pe 19 iulie 1976, directia agentiei bancare anunta Compania de Jandarmerie Saint Michel din Toulouse, iar 60 de jandarmi– anchetatori  se vor deplasa la fata locului, care vor închide cu un cordon de securitate perimetrul garii si a agentiei bancare Crédit Agricole. Cum titularii casetelor (casutelor) de valori nu sunt obligati sa destainuie continutul acestora, cel putin la început, prejudiciul nu este cunoscut de catre autoritatile de ancheta, care la început sunt dusi în eroare si cred ca ar fi vorba de „atentate” comise de catre viticultori, datorita initialelor marcate pe peretii din interior CRAV (Comitetul Regional de Actiune Viticola). Primarul oraselului Jean-Luc Raysseguier, nu crede însa în aceasta versiune, pentru ca CRAV, nu este o organizatie criminala si n-ar fi comis niciodata un asemenea act necugetat cu un prejudiciu material atât de important pentru comunitate. De altfel, dupa descoperirea în tunel (înainte de a ajunge în sala seifurilor) a  inscriptiei (pe o placa pe care este marcata numele unei strazi) „Route du Paradis” (prin analogia cu cea lasata de catre Spaggiari în 1976: „ Les égouts du Pardis”), va confirma repede autoritatilor de ancheta presupunerea ca ar fi vorba de un jaf (o spargere).Comandoul dupa ce s-a introdus în reteau de canalizare (aflata la cca 2m adâncime) a avansat cca 200m în aceasta (catre banca), de unde a început, practic, saparea tunelului (cca 0,8m înaltime, în medie – în locuri izolate chiar si 1,0 m sau 1,2m; cca 0,6m latime, pe lungime de cca 30 m) pâna la sala cu seiful continând cele 160 de casete de valori. Pentru solutionarea acestui „jaf al secolului” în mediul periurban (vresiunea Bessières), jandarmii de la Brigada de Cautare Midi – Pyrénées au creat o celula de lucru (deosebit de activa) compusa din 10 jandarmi, botezata „Taupin 31” (de la numele insectelor coleoptere – circa 40% din speciile cunoscute de insecte, din familia Elateride – cca 8.000 de specii în lume, dintre care 200 sunt de tip Agriote). Numarul 31 este numarul administrativ si mineralogic al departamentul Haute Garonne (al carui Prfectura este Toulouse Métropole).

Dupa aproape 2 ani de ancheta minutioasa, ascultari telefonice, filatura, etc. (cu sprijinul GOS–Grupul de Observatie si de Supraveghere al Jandarmeriei), „Taupin 31”, realizeaza pe 5 aprilie 2016 o vasta operatiunie de interpelari în anturajul „termitelor” (la Balma – Toulouse, Paris, Tours, Montpellier si Reims) în care dintre cei 14 retinuti vor fi arestati atât cei 5 membri ai comandoului care a executat operatiunea de jaf („furt”) cât si ceilalti 6 complici „periferici” care au contribuit, într-un fel sau altul (într-o mai  mare sau mai mica masura) la realizarea acestuia. Initiata de catre un judecator de instructie din cadrul JIRS Bordeaux, aceasta operatiune va fi sprijinita si de cca 200 de militari (apartinând Jandarmerieu), printre care si unitati de intevenhtie ale GIGN. Cei retinuti vor fi audiati în timpul arestului (GAV – Garde à Vue) care viza infractiunile de „furt în banda organizata”, „distrugere în banda organizata” si „asociere de raufacatori cu scopul comiterii unor infractiuni delictuale cu circumstante agravante”. Mentionez aici si faptul ca în arestarea membrilor „bandei canalizarilor”, un rol important a jucat si INSP (Institutul National al Politiei Stiintifice) de la Toulouse (prezent în Franta cu alte 4 sedii, în metropolele Paris, Lyon, Marsilia si Lille), care a analizat o serie de „probe materiale” (certe) culese de catre anchetatori (în timp de aproape 2 ani) dupa spargerea de la agentia bancara Crédit Agricole din Bessières.

Conform anchetatorilor de la sectia de Cautare a Jandarmeriei de la Toulouse, membrii comandoului, împartiti în 2 grupe, ar fi sapat timp de 2 luni (în timpul noptii), din 2 locuri diferite, pâna cand acestea s-au întalnit. Jandarmii – speologi ar fi gasit la fata locului si o parte din materialul tehnic utilizat, abandonat dupa spargere (inclusiv, butelii de oxigen, furate în prealabil). Din tunel, sala casetelor de valori ar fi fost accesibila prin forare cu ajutorul unui perforator, gasit si el la locul faptei. Conform acestor constatari, înseamna ca „întreaga operatiune de pregatire” (pentru comiterea jufaului) ar fi durat, în total, cca 10 luni si nu numai saparea tunelului. Dupa jaf, suma sustrasa este împartita, cu o oarecare „eroare”, în parti egale, între membrii comandoului (cca 150.000 – 160.000€ în cash). Teso ar fi „incasat” un avans de 50.000€ înainte de jaf, care au fost depusi în într-o caseta de valori la agentia bancara Crédit Agricole (înainte de jaf), contra furtulului carora acesta ar fi depus o plângere la Jandarmerie, crezând ca astfel va fi exclus din cercul de suspecti. În ceea ce priveste prejudiciul creat de catre spargatori companiei de telefonie Orange, respectiv, bancii Crédit Agricole este mai mult decât important, depasind suma de 3,3M€.

Pentru distrugerea celor 2 releuri de telefonie (prin explozie) la Bessières et Villemur-sur-Tarn (situate diametral opuse de o parte si de cealalta a bancii, la cca 200–250m) utilizate si de catre operatorii de telefonie mobila SFR si Free (în zorii zilei de 16 martie 2014) a fost estimata la cca 1,45M€ (cca 418.000€–costul punerii în functiune a unui sistem de substituire, cca 78.000€–repararea exterioara a celor 2 cladiri avariate cu ocazia incendiului, cca 595.000€–repararea interioarelor localurilor celor 2 cladiri avariate, cca 320.000€–costurile privind (re)cablarea acestora, diverse interventii, etc.). Prejudiciul material adus bancii Crédit Agricole este si ea considerabila, ridicându-se la cca 1,8M€, la care se adauga cca 40.000€ pentru distrugerea celor 110 casete de valori, respectiv, 19.000€ taxe de expertiza si constatare, dar si un prejudiciu moral de 10.000€ pe care a pretins agentia bancara. La aceste sume se adauga si prejudiciul (material) de 2,5M€, reprezentând continutul valoric al celor 110 caste sparte (si jefuite), care va fi suportat de catre companiile de asigurari.

COMENTARIUL AUTORULUI

Inspirat din celebra carte „Les égouts du Paradis” (Canalele Paradisului – 1978) a lui Albert Sapaggiari (1932–1989), dupa care José Giovanni realizeaza si un film cu acelasi titlu (1979), iar Francis Megahy, în acelasi an, un alt film, într-o versiunea btitanica „The Great Riviera Bank Robbery, pentru ca în 2007, realizatorul francez Jean-Paul Rouve sa aduca din nou în prim planlovitura secolului prin intermediul unui nou film Sans arme, ni haine, ni violence(lansat pe 16 aprilie 2008), jaful de la agentia Crédit Agricole din Bessières (Toulouse Métropole) ramâne cel mai important din istoria spargerilor bancare în mediul periurban, având în vedere faptul ca toate celelalte jafuri celebre (considerate ale „secolului”) au avut loc în zone cu o mare densitate urbana (orase, metropole).

DDM THIERRY BORDAS TOULOUSE LE 21MAR2014

Celebra lucrare a lui Spaggiari este precedata si urmata de alte 2, nu mai putin cunoscutesi tot de referinta (în cadrul „operelor sale complete”), care mediatizeaza activitatea sa de „raufacator legendar”: „Faut pas rire avec les barbares” (Nu trebuie râs cu barbarii – 1977) si „Le Journal d’une truffe” (Jurnalul unei trufe – 1983) si care pentru cei interesati „în ale tâlhariei la drumul mare”, pot constitui (no comment) un adevarat ghid profesional.

Daca în plus, tinem cont si de alti autori care au consacrat o serie de lucrari „jafului secolului” a lui Spaggiari, fara nicio îndoiala „ghidul profesional” al acestuia din urma este „revizuit si completat” pâna la perefectiune, ceea ce poate asigura celor motivati „cheia succesului”. [René-Louis Maurice, „5 milliards au bout de l’égout” – 5 miliarde la capatul canalului, Simoën, 1977; Ken Follett si René Louis Maurice –„The rats of Nice. Robbery under the streets of Nice – Under the Streets of Nice – Heist of the Century”/Șobolanii de la Nisa. Jaf într-o stradă la Nisa – sub  străzile din Nisa – Jaful secolului, 1978; Gilbert Picard, „Spaggiari ou Le casse du siècle”– Spaggiari sau Lovitura secolului, Paris, Fleuve noir, coll. „Crime Story” (no 5), 1992 (ISBN 2-265-04717-1); Thierry Colombié, „Beaux voyous: l’histoire de la French Sicilian Connection”/Huligani frumosi – Istoria French Corsican Connexion, Paris, Fayard, 2007 (ISBN 978-2-213-63128-8); Claude Cotard, „Spaggiari ou la parade du fanfaron”–Spaggiari sau parada fanfaronului (ISBN 978-2-960-08424-5); Christophe Hondelatte, „Albert Spaggiari, le casse du siècle: Ni armes, ni violence et sans haine”/Albert Spaggiari, lovitura/jaful secolului: Fara arme, fara violenta si fara ura, Paris, Michel Lafon, coll. „Faites entrer l’accusé” (no 5), 2007 (ISBN 978-2-749-90589-1); „Amigo” (Jacques Cassandri – un membru al comandoului), „La vérité sur le casse de Nice”–Adevrarul despre jaful secolului de la Nisa, Paris, Petits matins, 2010 (ISBN 978-2-915-87976-6); Giorgio Ballario, Vita spericolata di Albert Spaggiari–Viața fără viață a lui Albert Spaggiari, Edizioni Idrovolante, Roma, 2016 (ISBN 978-8899564063)].

Originar dintr-o familie de origine italina din Laragne-Montéglin (departamentul Hautes-Alpes, regiunea administrativa PACA – Provence–Alpes–Côte d’Azur), Albert Romain Spaggiari, ramâne orfan de tata la numai 3 ani, iar mama ei îsi reface viata la Hyères (departamentul Var, regiunea administrativa PACA).

Dupa ce la vârsta de 16 ani fuge de acasa pentru a-l cunoaste pe celebrul gangster italian independentist Salvatore Giuliano (1922–1950), originar din Palermo, în 1950 (la vârsta de 17 ani), Spaggiari se angajeaza în AFT (Armata Franceza Terestra) ca parasutist afectat în Al 3-lea Batalion Colonial de Comandouri de Parasutisti–regiment de elita, creat în 1948 (devenit Al 3-lea Batalion de Parasutisti Coloniali în 1951, astazi, 3e RPIM–Al 3-lea Regiment  de Parasutisti de Infanterie Marina) în  Indochina franceza (1887–1954), fiind ranit (de 2 ori) si decorat, pentru ca începând cu 31 ianuarie 1953 sa-si faca debutul în cariera sa de raufacator (spargator), când va jefui seiful  bordelului Milk Bar din Hanoi (capitala Vienamului).Interpelat, pe 17 august 1954, Spaggiari va fi condamnat la 5 ani de munca silnica si 20 de ani de interdictie de sejur în Indochina, fiind transferat pentru executarea pedepsei în Franta, la celebrul  Centru Penitenciar din Marsilia (Prison des Baumettes, din sectrorul 9), unde va urma cururi de „cazangerie si sudura” (pe care le va aplica cu „succes” în timpul „jafului secolului” de la Nisa, în 1976).

Liberat în 1957 (ca urmare a unor bgratii ale închisorii), Spaggiari se stabnileste la Hyères (nu departe de mama sa), unde o cunoaste pe prima sa sotie Audi, cu care se casatoreste pe 27 ianuarie 1959 si va lucra pâna în 1960 la Dakar (în Senegal), la societatea Fichet-Bauche (întreprindere franceza care comercializeaza seifuri, creata în 1967, care din 1999 devine membru al Grupului de securitate suedez Gunnebo, fondat în 1764, cu un efectiv de de cca 5.700 de salariati si o cifra de afaceri de cca 5,5 Mil SEK (cca 500.000€).

În 1961, conform declaratiei lui Spaggiari, el ar fi fost însarcinat cu asasinarea Generalului Charles de Gaulle (1890–1970) atunci presedintele Republicii Franceze (8 ianuarie 1959–28 aprilie 1969), în cadrul unei misiuni speciale care ar fi fost anulata în ultimul moment (considerata „cea mai mare deceptie a vietii sale”), dupa care se va alatura OAS (Organizatia Armata Secreta –considerata terorista de catre Franta, creata pe 11 februarie 1961, cu cca 2.700 membri, activa în Franta Metropolitana si Algeria franceza, care avea ca obiectiv lupta contra independentei Algeriei).

Arestat pe 27 februarie 1962 într-o imprimerie clandestina la Villefranche-sur-Mer (departamentul Alpes-Maritimes, regiunea administrativa PACA) îmreuna cu companionii sai, contrar acestora care sunt condamnati la pedeapsa de închisoare cu suspendare, el va fi condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare pentru ca anchetatorii gasesc la domiciliul sau arme si cantitati importante de munitie, clandestine, destinate cauzei OAS si (re)încarcerat la Închisoarea Baumettes din Marsilia, de unde va fi liberat în 1965, când se va stabili la Bézaudun-les-Alpes (est departementul Alpes-Maritimes, regiunea PACA – Provence-Alpes-Côte d’Azur) si devine miltant nationalist.În 1968 deschide un foto studio în Cap Ferber (pe bulevardul  René-Cassin n°56, fosta strada a Marsiliei) în Nice-Côte d’Azur Métropole si lucreaza ca angajat al Primariei acesteia în fruntea caruia se afla Jacques Médecin (1928–1998, în functie între 11 februarie 1966–16  septembrie 1990), condamnat în repetate rânduri pentru coruptie si frauda fiscala (6 ianuarie 1992 – 1 an de închisoare cu executare si 300.00Ffr – 45.000€ amenda penala pentru „délit d’ingérence”–delict de amestec într-o problema privata ca urmare a unui abuz de putere – în cazul de fata într-un diferend cu Joseph Figueras, caruia trebuia sa-i plateasca daune în valoare de 2.168.874 Ffr – 335.000€; 16 mai 1995 – 2 ani de închisoare si 200.000Ffr – 30.000€ amenda penala, respectiv, 5 ani de privare de drepturi civice pentru „deturnare de fonduri” în cazul dosarului „Opera din Nisa”; 5 august 1995 – 3,5 ani de închisoare cu executare si 1 MFfr – 150.000€ amenda penala pentru însusire de bunuri necuvenite si coruptie în dosarul Serel – societate specializata în semnalizare si regularizare rutiera, de la directorul caruia Francis Guillot, Jacques Médecin ar fi primit „spaga” în valoare de cca 4MilFr – 600.000€ în perioada 1986 – 1990; 31 martie 1998, când era fugit în Uruguay – condamnat la 2 ani de închisoare prin contumacie la 2 ani de închisoare pentru frauda fiscala).

În 1976, câns Spaggiari va comite „jaful secolului” la banca Société Générale din Nisa, Jacques Médecin era si Secretar de Stat în Ministerul Turismului, în Guvernul Raymond Barre (1924 – 2007, Prim –Ministru în functie între 1976 – 1981). 

Ideea jafului (hold-up-ului) de la banca Société générale din Nisa este inspirata lui Spaggiari de cartea (romanul) lui Robert Pollock („Tous à l’égout” – Toate canalizarile), înca din 1974, în care acesta din urma descrie un furt calificat dintr-o banca accesibila hotilor prin reteaua de canalizare a orasului. Prin intermediul unui prieten apropiat, consilier municipal si salariat al bancii Société Générale, Spaggiari afla ca seiful (sala) cu casete de valori a agentiei nu poseda sistem de alarma, pentru ca peretii acesteia, din beton, de o grosime de cca 1,8m, ar fi „suficient de protectoare”. Ca urmare, Spaggiari va închiria o caseta de valori în aceasta banca, în care instaleaza un ceas desteptator care este reglat sa sunr în timpul noptii, pentru ca sa se asigure ca în interior nu exista un sistem de de detectie seismica sau acustica. Simultan va studia minutios sistemul de canalizare al orasului (din vecinatatea) bancii si conexiunea acestuia cu fluviul Paillon (cca 36,3 km lungime cu un bazin de 95 km2), iar pâna la constata ca un tunrl poate fi sapat din reteaua de canalizare si pâna la intrarea din strada Gustave-Deloye colt cu strada Hôtel-des-Postes si pâna sub sala cu casete de valori.

Un policier retire une bouteille à oxygène des égouts de Nice le 20 juillet 1976.AFP PHOTO

Pentru a-si realiza visul, Spaggiari îi contacteaza pe raufacatorii Alain Bournat si Francis Pellegrin ca sa recruteze o echipa de „specialisti” din mediul infractional criminal din Marsilia, dominata atunci de catre Tany Zampa, figura legendara a crimei organizate franceze. [A se vedea pentru detalii si articolele autorului:  Montaje financiare frauduloase. Algoritmul lui Ponzi. Incursiune în istoria marii criminalități franceze a secolului XX – Partea I (Montages financiers frauduleux. L’algorithme de Ponzi. Incursion dans l’histoire du Milieu français du 20e siècle–1ère Partie); Montaje financiare frauduloase. Algoritmul lui Ponzi. Incursiune în istoria marii criminalități franceze a secolului XX–Partea II (Montages financiers frauduleux. L’algorithme de Ponzi. Incursion dans l’histoire du Milieu français du 20e siècle–2ème Partie); Montaje financiare frauduloase. Algoritmul lui Ponzi. Incursiune în istoria marii criminalități franceze a secolului XX–Partea III (Montages financiers frauduleux. L’algorithme de Ponzi. Incursion dans l’histoire du Milieu français du 20e siècle–3ème Partie)].

Lucrarile (de o mare anvergura) vor debuta pe 7 mai 1976, iar timp de cca 12 saptamâni, 15 „specialisti” în domeniul BTP, fier forjat, sudura, etc., vor „importa” materialul utilizat – dupa unele surse, între 20–30 de persoane (în special dalti de diferite dimensiune, utilaje pentru forat, pentru instalarea electricitatii, aparate de taiat cu flacara, aparate de sudura cu butelii de acetilena pentru spargerea casetelor, etc.) prin intermediul fluviului Paillon, intoduse printr-o gaura de canal de la cca 3km distanta, pentru a sapa un tunel de cca 8m lungine (din strada Gustave-Deloye), la capatul caruia sa sparga zidul de cca 1,8m grosime care înconjura sala cu casete de valori. O întrerupere a activitatii va fi înregistrata pe 9 iulie când presedintele Republicii Franceze Valéry Giscard d’Estaing (n.1926, în functie între 1974–1981) va efectua  o vizita de lucru la Nisa si un important dispoztiv politienesc va fi prezent aproape în toate locurile importante în centrul orasului.

„Asaltul” are loc în week –endul de  17–18 iulie, cu un comando compus din 13 oameni, iar „zidul Paradisului” este spart pe 16 iulie, în jurul orei 21h30. Acesta reuseste sa sparga 371 de casete de valor dintr-un total de 4.000 de care dispunea agentia bancara, mult mai putine, decât prevazute de catre „creierul” operatiunii, Spaggiari, pâna la ora 02h00 pe 18 iulie când echipa paraseste institutia pentru a nu compromite jaful („furtul”) secolului. Nu înainte ca pe peretele de langa caseta de valori a lui Spaggiari, acesta din urma sa lase celebrul mesaj: „Ni armes, ni violence et sans haine” (Fara arma, fara violenta si fara ura/Nici arme, nici violenta si nici ura). Valorea jafului descoperit de catre salariatii banci (luni dimineata, pe 19 iulie) este evaluata (de catre companiile de asigurare ale chiriasilor casetelor) la cca 46MilFfr (50 MilFfr conform unor surse politienesti–cca 7M€, dar echivalentul a 31 M€PPA/raportat la puterea de cumparare), iar extragerea si aducerea acestuia la „suprafata” a necesitat cca 03h00 de munca din partea spargatorilor. Continutul casetelor de valori va fi triat dupa urmatoarele categorii: lingouri de aur, bani în cash (franci francezi, marci vest–germane, dolari americani, etc.), bijuterii si obiecte de lux (în special ceasuri) si documnte. Înainte de a se retrage din sala casetelor de valori (seif), echipa distruge toate urmele jafului (inclusiv, amprentele digitale) exploatibile de catre Politia Stiintifica si Tehnica, pentru ca autorii acestuia sa nu poata fi identificati. Din mesajul lasat de catre Spaggiari politia a dedus ca cei implicati in jaf nu provin din mediul infractional traditional, dar nici mai mult, ceea ce era insuficient pentru lansarea în dosar, a unei anchete de anvergura. Prada transportata într-un Land Rover (4×4), va fi împartita într-o vila apartinând unuia dintre membrii comandoului, iar în seara zilei de 18 iulie, Spaggiari se refugiaza la companionul sau Emilia De Sacco, care „il cazeaza” si îi ofera si „alibi”.

Peste câteva zile, fuge în SUA si îsi propune serviciile la CIA, „în calitate de creier al jafului secolului de la Nisa” cu pseudonimul Bert. Din pacate pentru el, CIA anunta printr-un telex Politia Franceza, ceea ce va permite acesteia sa-si demareze investigatiile.

În lunile care urmeaza vor fi arestati Francis Pellegrin si Alain Bournat, dar si alti 2 banditi, cunoscuti autoritatilor politienesti, Daniel Michelucci si Gérard Vigier (Gégé) iar ulterior, un al 5-lea Dominique Poggi, un membru important al mediului criminal din Marsilia.

Spaggiari (necunoscut înca ca infractor, cunoscut sub pseudonimul Bert de catre prieteni si politisti) care nu stie ca între timp a fost denuntat, în aceasta perioada se afla în Japonia, ca fotograf al Primariei din Nisa, într-o calatoria organizata de catre Jaques Médecin. La întoarcere în tara (Franta), el va fi arestat pe 27 octombrie 1976 pe Aeroportul International din Nisa–cca 15 milioane de pasageri anual (al 3-lea aeroport francez în trafic de pasageri, dupa complexul aeroportuar parizian Charles de Gaulle–cca 66 milioane de pasageri anual, respectiv Orly–cca 30 milioane de pasageri anual) si încarcerat la Închisoarea (Maison d’Arrêt–Centru de detentie provizorie) din centrul metropolei Nisa dat în folosinta în 1887 (cu 363 de locuri într-o cladire care dateaza din secolul XIX).

Perchezitionând domiciliul sau din Bézaudun-les-Alpes (unde locuia cu sotia sa, la cca 37km de Nisa), anchetatorii utilizând detectoare de metale gasesc mai multe arme de razboi (4 pistoale mitraliere, o carabina mitraliera, încarcatoare, cantitati importante de munitie, grenade, detonatoare, explozibil, etc.) si 6 Mil LIT (cca 3.000€). Spaggiari neaga implicarea sa în jaf, dar pâna la urma accepta sa faca dezvaluiri numai celui mai influent (si important) politist al vremi în Franta, directorul adjunct al PJ[5] (Politia Judiciare), Honoré Gévaudan. Acesta face o întelegere cu Spaggiari, conform careia, în cazul  în care el va face destainuri (dezvaluiri) complete despre jaf, sotia sa nu va fi nici implicata si nici anchetata în dosarul acestuia si nici în legatura cu arsenalul militar descoperit pe proprietatea lor.

Aparat de catre celebrul avocat si om politic francez, Jacques Peyrat (n.1931, Senator/1998–2008, Deputat/1997–1998 si Primar al metropolei Nisa între 1995–2008), membru al partidului de extrema dreapta FN (Frontul National), fondat de catre Jean–Marie  Le Pen (n.1928) pe 5 octombrie 1972, într-o prima faza, Spaggiari afirma ca jaful ar fi avut ca „obiectiv”, finantarea unei organizatii politice de extreme dreapta italiana „Catena” (cel putin cu jumatate din banii rezultati din hold-up!) care sa combata extrama stânga italiana deosebit de „gresiva” în „anii de plumb”, dar numai atât.

Cu alte cuvinte, acesta ar fi avut la baza o ideologie politica. [A se vedea pentru detalii si articolul autorului: Terorismul nu are religie (Partea I)! Terorismul extremist (de dreapta si de stanga) în Lumea Occidentala].Dupa cca 5 luni de detentie provizorie, Spaggiari marturiseste avocatului sau intentia sa de a evada cu ajutorul a 2 prieteni fideli, Robert Desroches si Michel Brusot, fosti luptatori (alaturi de el în Indochina), membri ai OAS (Organizatia Armata secreta).

Evenimentul are loc în Palatul de Justitie din Nisa, din biroul judecatorului de instructie Richard Bouazis, însarcinat cu instrumentarea dosarului „jafului secolului” pe 10 martie 1977, în jurul orei 15h00, când Spaggiari, extras din celula sa va fi adus in fata judecatorului de instructie, pentru alte dezvaluiri. Cerând acestuia sa evacueze escorta sa de politisti pentru ca urmeaza sa faca dezvaluiri în care vor aparea „nume importante si din sfera politicului francez”, Spaggiari prezinta schita jafului cu o serie de documente în anexa (transmis de catre Robert Desroches prin Parloir – „vorbitor”), iar în timp ce acesta începe sa-l studieze cu interes, „creierul” jafului secolului, profita si sare pe fereastra deschisa a biroului (de la etajul 2, aflat la 7 m înaltime), folosindu-se de jgheaburile cladirii, pe capota unei masini Renault 6 (avându-l ca proprietar pe Albert Mandrino), parcata sub fereastra, de unde este preluat cu o motocicleta de catre celalt complice de-al sau (Michel Brusot), care îl va lasa în parkingul subteran din Piata Masséna, de unde, în portbagajul unei masini va fi dus într-un apartement din cartierul burghez  Parc Vigier, unde era asteptat de catre prietenii sai care i-au organizat evadarea.

În scurt timp, Spaggiari va expedia un mandat postal proprietarului vehicului accidentat sub forma de despagubire (pentru reparatii) în valoare de 5.000Ffr (cca 900€), înainte de a dispare defintiv, fara urma. Exista surse care sustin ca în evadarea lui, Spaggiari ar fi avut sprijinul primarului general Jacques Médicin, fost militant si acesta al OAS, iar în 1995, Jacques Peyrat, îl va acuza pe Christian Estrosi (n.1955, sportiv motociclist de performanta–campion national în 1977 si om politic francez,  la „Les Républicains”–fostul UMP–Uniunea pentru o Miscare Populara de centru–dreapta/dreapta, fondata pe 23 aprilie 2002 de catre Nicolas Sarkozy, de ideologie Gaulle-ista, conservatoare, liberal–conservatoare, democrat–crestina, prin fuziunea mai multor partide de dreapta si centru dreapta, cu sustinerea unor oameni politici de dreapta, de rangul 1 (presedinti de stat, prim – ministri, etc., printre care: Jacques Chirac, Valéry Giscard d’Estaing, Alain Juppé, Jean-Pierre Raffarin si François Fillon, Jean-François Copé, etc.)

Din contra, Estrosi, va reusi sa probeze ca în timpul evadarii lui Spaggiari el se afla angajat într-o cursa la Daytona Beach (în SUA – Statul Florida), unde are loc începând din 1959, pe circuitul Daytona International Speedway, concursul anual Daytona 500.

Mentionez aici faptul ca numele lui Jacques Médecin mai apare si în alte dosar infractinale, printre care si Agnelet – Le Roux, care va genera „procesul secolului” XX. [A se vedea pentru detalii si articolul autorului: L-ar fi “plagiat” Cristian Cioca in dosarul Disparitiei lui Elodia Ghinescu (2007), pe Jean-Maurice Agnelet in dosarul Disparitiei lui Agnès Le Roux (1977)? In memoriam “Procesul secolului XX” in secolul XXI, dupa 40 de ani de la eveniment!].

Pe 23 octombrie 1979, Spaggiari (aflat în cavala, prin America de Sud – Brazilia, Argentina, Chile, înainte de a reveni în Italia prin Spania, iar ulterior, în regiunea pariziana la Puteaux) este condamnat (prin contumacie) de catre Curtea cu Jurati (Juriul Popular) al departamentului Alpes Maritimes la închisoare pe viata, iar ceilalti 5 complici ai sai identificati: Pellegrin, Bournat, fiecare la 5 ani de închisoare (pentru ca ar fi încerct sa comercializeze lingouri de aur), Michelucci, singurul „recunoscut oficial” ca ar fi facut parte din comandou, la 7 ani de închisoare, iar Vigier–care conform avoactului sau Jean-Louis Pelletier ar fi facut în repetate rânduri greva foamei pentru a protesta în favoarea nevinovatiei sale si Poggi (care prin intermediul lui Pellegrin si Bournat) a facut conexiunea lui Spaggiari cu mediul infractional criminal din Marsilia, au fost achitati, însa nu peste mult timp vor fi asasinati amândoi. În sfârsit, Spaggiari nu va fi niodata prins, iar ceilati membri ai comandoului implicati în „jaful secolului” (hold-up-ul) de la Société Générale din Nisa, n-au fost niciodata identificati. 

Gaëtan Zampa („împaratul noptii”, „le Grand” – datorita  înaltimii – 1,90m, ultimul dintre marii „patroni” ai mediului infractional din Marsilia) banuit (la început) ca ar fi fost el cel care a organizat hold-up-ul rocambolesc, colosal, moare în spital (dupa o lunga coma profunda) pe 16 august 1984, dupa ce pe 23 iulie (în cea de-a 5-a zi a procesului sau în fata celei de-a 6-a Camere Corectionale a Tibunalului de Înalta Instanta din Marsilia), fara sa fi vorbit si fara sa stim daca s-a spânzurat sau a fost spânzurat, este gasit în stare de inconstienta de catre  Marc-Robert Schandeler, codetinutul sau (care îl supraveghea).

Emilia De Sacco, companionul lui Spaggiari si acesta din urma (care nu ar fi denuntat niciodata pe nimiciunul dintre spargatorii sai asociati în spectaculosul „jaf al secolului”) ar fi fost casatoriti de catre Abatele Philippe Laguérie din Saint-Nicolas-du-Chardonnet, „pe patul de moarte” al gangsterului devenit  legendar, care moare pe 8 iunie 1989 de cancer la gat, pe o ferma din Belluno (Italia), de unde sotia sa Emilia va introduce corpul sau neînsufletit în Franta (prin intermediul unei caravane) si îl va depune la mama sa la Hyères, pe 10 iunie 1989, unde va fi înmormântat în cimitirul din Laragne-Montéglin, satul sau natal. . [A se vedea pentru detalii articolul autorului: În umbra vietii (Partea IIIa). Brand-uri legendare ale marii criminalitati franceze si ale evadarilor spectaculoase.].

În sfârsit, Spaggiari, legendarul „creier” al „jafului secolului” este, dupa parerea mea, un „deschizator de drumuri”, un precursor, al spargatorilor „Bandei deghizatilor (a se vedea pentru detalii si articolul autorului: „Deghizatii” lui Mitterrand si victimele lor!), o asociatie de raufacatori specializata în bracaje (jafuri armate) bancare care au terorizat Parisul în perioada 1981–1986.

Merita sa subliniez aici faptul ca în cartea sa intitulata „Adevarul despre jaful de la Nisa” publicata în 2010, „Amigo” (Jacques Cassandri „Le Tondu”,  de origine corsicana, astazi în vârsta de 74 de ani), ce de-al 7-lea „pacat capital” al „jafului secoluluii” în 1976 la Nisa, care ar fi participat la spargere, fara sa fi fost identificat (si deci, nici condamnat în cadrul procesului desfasurat în 1979, în care, dupa cum am mentionat, pe 23 octombrie Spaggiarii este condamnat la închisoare pe viata prin contumacie, iar 5 dintre complicii sai identificati, la 8 ani de închisoare, fiecare) el neaga faptul ca Spaggiari ar fi fost „creierul” jafului, chiar daca „asa este vointa legendei”, iar în ceea ce priveste tunelul, sustine ca acesta din urma, „n-a sapat niciun 1 cm din lungimea sa de 8m”, cum de altfel, acesta n-ar fi nici autorul mesajului lasat în urma (marcat pe peretele seifului) „Ni armes, ni violence et sans haine”. („Sans haine, sans violence et sans arme” – scris pe un panou în sala casetelor de valori – conform cartii lui Amigo).

Deci, dupa 34 de ani de tacere, Amigo [cel de-al al 7-lea  „magnific” si „ultimul mohican”–cel putin pâna în prezent, care se (auto)identifica ca membru al comandoului „canalizarilor”] face aceste revelatii contradicorii în privinta „legendei canalizarilor Paradisului”, într-un „moment (context) istoric”, în care fapta este prescrisa (deja) de lege, iar el nu mai poate fi sanctionat penal pentru aceasta. Asa cum sustine Amigo (confirmat si de catre Nadia Vigier – vaduva lui Gégé/„Le Grand”), singurul „creier” al „jafului secolului”, n-ar fi fost Spaggiari („Mr. Albert/Mr. Bert– care ar fi fost înregistrat în fisierul DCRG [4]  – Directia Centrala a Informatiilor Generale ca militant de extrema dreapta, jucat doar un rol marunt si n-ar fi primit decât cca 10% din valoarea jafului”) dar „Le Gros” (Grasul – un important „parinte/patron” al mediului infractional criminal din Marsilia), decedat ulterior, „într-un accident de munca”, al carui „fidel locotenent a fost el, (…) principalul instigator al spargerii!”

Scriind si publicând aceasta carte (care a atras atentia întregii societati civile), Amigo (înregistrat în fisierului marelui banditism francez, condamnat de 5 ori pentru infractiuni corectionale în anii 1970–„proxenetism, complicitate la furt calificat cu circumstante agravante, extorcare de fonduri si asociere de raufacatori”, încarcerat timp de 14 ani în diferite penitenciare în regiunea administrativa PACA – Provence–Alpes–Côte d’Azur), nu si-a dat seama ca va fi victima prpriului sau succes. Pentru ca chiar daca fapta („jaful secolului”) a fost prescrisa, Amigo putea fi atacat (înca) din punct de vedere juridic, pentru „spalare de bani”, cel putin în prejudiciul pagubitilor bancii Société Générale (în valoare de 46 Mil Ffr). Si nu numai, pentru ca acesta aflat la comanda „unui imperiu”, prospera gratie unor localuri „de succes” din Marsilia (un piano-bar, un club privat, etc.), respectiv,  în Corsica (o pizzeriee la Calvi). Ca urmare, magistratul instructor (judecatorul de instructie) Charles Duchaine de la TGI (Tribunal de Inalta Instanta) din Marsilia, îl aresteaza pe Amigo (în vârsta de 67 de ani) pe 19 ianuarie 2011, iar dupa GAV (Garde à Vue – timp de 48h00) îi deschide acestuia un dosar penal (în procedura corectionala) pentru „detinere de bunuri provenite dintr-o infractiune si spalare de bani în banda organizata, respectiv, însusire de bunuri necuvenite si nejustificare de resurse ”.

În acest dosar însa au fost interpelate la Marsilia si în Insula Corsica alte 20 de persoane (11 – pe 17 ianuarie si 9 – pe 18 ianuarie) care ar fi putut avea relatii de natura infractionala (sub o forma sau alta) cu Amigo.

Asa cum rezulta din cartea lui Amigo, Spaggiari ar fi fost utilizat doar ca o „mascota” în acest jaf (comis de catre  el „le Tondu”  si „le Grand” – împreuna cu alti raufacatori „asociati” mediului infractional din Marsilia–care vor sa pastreze anonimatul: „le Gros”, „le Fou”, „Mèche”, „le Tchoutchou”, „le Rieur”, „l’Arménien”, „Poupon”/„le Petit”.), iar banii obtinuti din acesta ar fi fost investi „inteligent în imobiliare, restauratie, cazinouri, proxenetism si prostitutie, santaj si racket, trafic de stupefiante, etc.–un devarat imperiu, aflat atunci sub comanda lui figurilor emblematice ale marelui banditism francez – Tany (Gaëtan) Zapa, Jacky Le Mat, Francis Le Belge si fratii Guérini.

Contrar celor afirmate în carte, în declaratiile sale în GAV, Amigo n-ar fi beneficiat decât de cca 2 Mil Ffr, pe care „i-ar fi delapidat rapid”, ceea nu i-ar fi convins pe anchetatori pentru ca daca în 1976, acesta „n-avea niciun ban în buzunar”, averea acestuia în zilele noastre (dupa începerea cercetarii penale a acestuia) era considerabila (posesor de fonduri de comert la Marsilia si în Corsica, actionar, direct sau indirect al mai multe restaurante si baruri, proprietar al unor terenuri atât în Corsica cât si în departamentul Savoie–frontalier cu Italia, posesor al unor bunuri imobiliare si „mobiliare” – blanuri de nurca în valoare de zeci de mii de euro, garantia si plata unor împrumuturi cu 7 lingouri de aur, etc.) si era  exploatata de catre familia acestuia. În timp ce el, cel putin oficial, n-ar fi lucrat niciodata!

În sfârsit, concluzia anchtei (în timpul caruia inculpatul afirma ca „daca spun tot adevarul, voi pierde perspective de a avea siucces cu cartea”) a fost ca la „baza” averii lui Jacques Cassandri (si a familiei sale) s-ar afla banii obtinuti în 1976 din jaful de la banca Société Générale din Nisa. Ca urmare, pentru capetele de acuzare cu care era învinuit, acesta risca 5 ani de închisoare.

Dar totusi, pe 15 februarie 2018, Procurorul Etienne Perrin (reprezentând Ministerul Public) a solicitat contra acestuia achitarea în dosarul „jafului secolului”, având în vedere vârsta acestuia, ca fapta a fost prescrisa, dar si ideea ca cele relate în cartea sa (un roman, „în fond si la urma urmei”) pot fi si fictiuni, ceea ce si sustinea, de altfel, la bara, în fata instantei judecatoresti (atunci când a fost audiat pe 14 februarie). Cu alte cuvinte, îsi renega proprie-i carte, care, era convins, ca ca face si obiectul unei ercanizari! Conform acestuia, în cartea lui Amigo, exista „elemente concordante” care pot atesta participa acestuia la „jaful secolului”, dar „din lasitate, acest nu-si va asuma fapta si va inventa acest roman”. În privinta celorlalte capete de acuzare, acesta însa a solicitat contra acestuia pedeapsa maxima (5 ani de închisoare) si 300.000€ amenda penala.

În verdictul sau anuntat pe 4 aprilie 2018, Tribunalul Coretional din Marsilia,  l-a achitat pe Amigo în dosarul „jafului secolului”, dar l-a sanctionat cu 30 de luni de inchisoare cu executare si 200.000€ amenda penala pentru celelalte capete de acuzare. Tinând cont de faptul ca Amigo ar fi efectuat deja 6 luni în detentie provizorie (între 21 ianuarie 2011 – 13 iulie 2011 la Închisoarea Baumettes din Marsilia – fiind liberat conditionat sub control judiciar contre sumei de 200.000€), iar acesta ar fi conditionabil (ca urmare a verdictului de la proces) dupa ½ din pedeapsa executata, deducând din aceasta si gratiile închisorii, lui îi ramâne mai putin de 1 ani de închisoare, ceea ce ar permite amenajarea pedepsei acesteia în libertate (sau cel putin, în semiliberate).

Facând comparatie între cele 2 jafuri (comise în sudul Frantei), cel de la Nisa (într-o metropola franceza) în 1976, avându-l pe Spaggiari „în calitate de creier”, iar pe cel din 2014, la Bessières (în regiunea urbana a unei metropole franceze–Toulouse), pe Teso, constatam ca justitia franceza a abordat dosarele penale ale acestora de maniera diferita.

Daca, cel de la Nisa, în care valoarea estimata a jafului (cuprinsa între 29–31  Mil€, în functie de diferiti specialisti în materie de economie) era de peste 10 ori mai mare decât cea al jafului de la Bessières (cca 2,5Mil€) a fost instrumentat în procedura criminala (si judecat de catre o Curte cu Jurati/Juriu Popular – cu 12 membri pâna pe 10 august 2011– compus din 3 magistrati si 9 persoane alese, arbitar de pe listele electorale), cel din urma, la Bessières, a fost instrument în procedura corectionala (si judecat de catre o Curte Corectionala – compusa din 3 magistrati).

În privinta pedepselor însa, membrii comandoului „Drumului Paradisului” („Teso & Co.”) au fost sanctionati mai sever decât cei ai „Canalizarilor Paradisului” („Spaggiari & Co.”), cu toate ca în procedura corectionala, pedepasa maxima prevazuta de lege este de 10 ani de detentie criminala, iar în procedura criminala, 30 de ani de recluziune crilminala  (maxima în executare), respectiv, închisoare pe viata.

Din contra, daca Spaggiari (în cavala în timpul procesului sau) este sanctionat cel mai sever, cu pedeapsa maxima prevazuta de lege în procedura criminala (în raport cu „subalternii” sai: Pellegrin, Bournat, Michelucci, Vigier si Poggi) „omologul” sau de la Bessières, Teso este sanctionat „numai” cu 7 ani de închisoare, adica, cu mai putin decât nucleul „dur” al comandoului (Vlad, Panic si Soulage).

Probabil ca în timp de aproape 4 decenii care au trecut între cele 2 procese, Justitia franceza ar fi devenit mai blânda „în proceduri”, însa, mai severa „în sactiuni” sau poate procedurile judiciare tin cont si de valoare financiara a hod-uo-ului.

În sfârsit, totusi, faptul ca dintre cele 160 de casete de valori ale bancii Crédit Agricole din Bessières (o localitate cu cca 3.000 locuitori, aflat în centrul unei mici regiuni urbane de cca 15.000 de locuitori), din 110 (cca 68,75%), la capatul unui tunel de 30m au putut fi „extrase” 2,5Mil€ (suma care putea fi majorata daca timpul ar fi permis), înseamna ca Teso a fost informat de catre cineva din „interior” (direct sau indirect) ca în regiune exista oameni bogati, altfel, el si echipa lui n-ar fi investit (sub nicio forma) volumul urias de munca care a necesitat „jaful secolului periurban”.

Din contra, în „jaful secolului urban” comis la banca Société Générale de la Nisa (regiune metropolitana bogata si celebra în lume, cu o populatie de peste 1 milion de locuitori) de numai cca 3,3 ori mai multe casete sparte (371/4.000 – cca 7,25%) au asigurat lui Spaggiari si echipei acestuia, la capatul unui tunel de (numai) 8m, o suma de cca 12 ori mai mare decât echipei lui Teso. 

            În concluzie, înainte de planifica o spargere (un jaf), fie prin „Canalizarile Paradisului”, fie prin „Drumul Paradisului”, atât într-o regiune urbana (cu mare densitate demografica), cât si în mediul periurban (cu mica densitate demografica), este necesar sa consultam „sanatata fiscala” ale acestora, mai exact impozitul pe avere care platesc contribuabili. [Le classement des villes par l’ISF (alphabétique)].

             OBSERVATIE 

             Nu pot încheia acest comentariu, fara a mentiona ca dupa aparitia cartii lui Amigo, am fost contact de catre 2 francezi care au „trait” evenimentul „jafului secolului” în direct.

            Este vorba de Hervé Attia (originar din Nisa, în vârsta de 8 ani, când are loc „jaful secolului” la Nisa în 1976) care pe 5 august 2011, într-un mesaj pe blogul de Investigatie Jurnalistica „îmi multumeste” pentru materialul pe care l-am publicat pe tematica acestuia (Affaire Spaggiari et „Le casse du siécle” sans armes, ni violence!), adica, sustine (într-un fel sau altul, legenda despre Spaggiari), respectiv, despre Robert Charpantier (fiul unui politist de la SRPJ Nisa (Serviciul Regional al Politiei Judiciare), care pe 22 februarie 2013, mentioneaza într-m mesaj (într-un e-mail) ca se afla în posesia unui document („proces verbal de sinteza despre jaful secolului” – absolut inedit, nepublicat) al tatalui sau care a participat la ancheta condusa de catre Comisarul Sef Albert Mourey si pe care, mi-l vinde.

            Într-adevar, în acest document (în care Spaggiari „nu-si tradeaza complicii”) nu figureaza nici pseudonimul lui Amigo si nici pseudonimele celor care ar fi participat la jaf, mentionati în cartea acestuia din urma („le Gros”, „le Fou”, „Mèche”, „le Tchoutchou”, „le Rieur”, „l’Arménien”, „Poupon”/„le Petit”). Cu atât este mai putin probabil ca sa fi fost el „instigatorul principal” (adevaratul „creier”) al spargerii (loviturii)!

            În concluzie, dupa parerea mea, Amigo (Jacques Cassandri) „transforma” (intentionat) cartea sa dintr-un „document” (aparent), într-un roman „fictionist” (roman–fictiune), asa cum sustinea, de altfel, si în timpul anchetei (pe de o parte, pentru a face rating si a-si promova cartea, iar pe de alta parte, pentru a scapa nepedepsit) deci, sub nicio forma, aceasta nu reproduce realitatea, adevarul istoric despre „jaful secoluluide la Nisa, ceea ce ar fi înteles si magistratii (judecatorii) Tribunalului Corectional din Marsilia, motiv pentru care l-a si achitat în acest dosar.

    SURSA : Investigatie Jurnalistica

 „Jaful secolului” (Partea I) Jaful secolului în mediul periurban Umbra lui Spaggiari la Bessières De la „canalizarile” la „drumul” Paradisului! (A l’ombre de Spaggiari à Bessières. Des „égouts” à la „route” du Paradis!)

BIBLIOGRAFIE

Incursiune în istoria marilor jafuri ale “secolului” din lumea contemprană. Investigații jurnalistice în serial–“În umbra vieții” Vol. 7 (Incursion dans l’histoire des “casses du siècle” du monde contemporain. Investigations journalistiques en sérial–„A l’ombre de la vie” Tome 7)

________________

[1]Ca regula generala, devalizarea furgoanelor blindate (Brink’s, Loomis, Ardial, etc.) care efectueaza transporturi de fonduri în cash (bancnote în „lichid”, în numerar), în principiu, de la unitati comerciale catre banci comerciale sau de la banci comerciale catre Banca Nationala (si filialele sale), în Franta anilor 1970-1990, era considerat de catre autoritatile politienesti si judiciare, un adevarat „sport national”, practicat cu precadere de catre toti raufacatorii care se „respectau” si se  considerau „profesionisti”, în adevaratul inteles al cuvantului! [(A se vedea si articolul autorului pe aceasta tematica: “In umbra vietii” (Mediul Carceral Francez, Necenzurat), “Detinut de profesie”]. Evenimentul se desfasura (si înca se desfasoara si astazi, chiar daca ceva mai rar!) intotdeauna cu mare violenta, intr-un spatiu „4-dimensional” (cele trei coordonate spatiale si timpul !), in cadrul unei crime minutios organizate de catre raufacatori, in general, fara scrupule, specializati in jafuri armate, cu kidnapping (rapire si sechestrare de persoane), echipati cu armament militar de razboi  de ultima generatie, capabil sa distruga atat bilndatul cat si intregul „echipaj” aflat la „bordul” acestuia ! (de „artilerie grea”, a se vedea si articolul autorului pe aceasta tematica: Delincventa Juvenila Franceza. Observatorul International al Delincventei).  In ciuda unor eforturi sustinute de catre autoritati, conform „regulii de aur” din teoria jafurilor armate, intr-o mare majoritate de cazuri, raufacatorii nu sunt niciodata identificati la locul crimei si numai rareori, ulterior (in general, fara probe materiale fiabile!), iar banii sustrasi, nu sunt niciodata recuperati. Printre cele mai celebre atacuri ale Societatii Brink’s (Sediul social la Richmond, Virginia, SUA, o institutie cu 54.000 de salariati in 50 de tari, fondata de catre Perry Brink in 1859), putem mentiona: pe 20 octombrie 1981 un atac al unui furgon blindat Brink’s la NY care transporta fonduri pentru o sucursala a Bancii Federale, de catre membri ai organizatiilor „Weather Underground” si „Black Liberation Army” (compusa in general din “Black Panthers), care se soldeaza cu un sesc. Atacul unui depozit al furgoanelor blindate Brink’s la Rochester (New York) in 1993 in care a fost jefuita suma de 7,4 milioane US$, al cincilea jaf ca paguba, in Statele Unite. Printre cei care au comis jaful armat era un preot catolic si un politist, amandoi membri ai IRA (Armata Republicana Irlandeza, organizatie clandestina independentista care lupta pentru unificarea Irladei de Nord cu Irlanda). Atacul depozitului de furgoane blindate la Kehlen (Luxemburg) pe 17 aprilie 2000 de catre o banda bine organizata formata din Abdellatif Bekhti si Abdelkader Belliraj. Numai primul a fost prins si arestat, fiind ulterior condamnat la 20 de ani de recluziune criminala la Luxemburg in ianuarie 2003. Valoarea jafului a fost estimat la suma de 15-17 milioane de euro. Peste doua luni, ajutat de catre complici, el reuseste sa evadeze. Ei sunt insa arestati si incarcerati dupa cinci ani de cavala in januarie, respectiv, in februarie 2008. Societatea suedeza Loomis, prezenta atat in Statele Unite cat si in Europa Occidentala, este un grup leader mondial in domeniul serviciilor de transporturi de fonduri, de bijuterii, precum si alte obiecte de valoare. Loomis France (Sediul Social in 20, rue Marcel Carné ZAC de Marcreux – 93300 Aubervilliers, aria metropolitana pariziana, Presedinte Christian Lerognon) implantata pe intregul teritoriu national are ca atributii transferurile „de numerar” intre partenerii sai (retele financiar-bancare, marea distributie, administratia de stat si unitati comerciale de proximitate) dar si intretinerea, precum si gestionarea automatelor bancare (bancomatelor). Cel mai important transportator de fonduri si de securitate, Prosegur (cca 2,3MdFFr cifra de afaceri/cca 310M€) va intra în capitalul întreprinderii se securitate franceza Ardial cu un procent de cca 34% în cursul lunii august 1996, ceea ce va majora capitalului acestuia cu cca 195 MFFr (30M€). Într-o a doua etapa, în 2000, Prosegur va majora participarea sa în capitalul Ardial pâna la 52,5%. Astfel, Ardial (a doua societate franceza de tranport fonduri în cash, cu cca 1Md FFr/150M€, cifra de afaceri în 1996), în momentul fuziunii cu Prosegur, dispune de cca 500 de camioane (furgoane) blindate si 3.300 de angajati.

[2]GIGN (Grupul de Intervenţie al Jandarmeriei Naţionale) este o unitate de luptă (intervenţie) de elită a GN, echivalentul RAID[10] al PN (Poliţia Naţională) specializată în gestionarea crizelor care intervin în materie de antiterorism, kidnapping (răprire şi sechestrare de persoane/luare de ostatici), arestări cu un risc (foarte) ridicat în cadrul luptei contra crimei organizate („grand banditisme”), în materie de securitate – protecţie (oficialităţi/diplomaţi francezi) în străinătate: Congo-Brazzaville, Republica Centrafricană, Algeria, Coasta de Fildeş, Haiti, Afganistan, Irak, Libia, Mali sau ale unor obiective  ameninţate), respectiv, în cazul revoltelor sau rebeliunii în mediul carceral (inclusiv în centrele de retenţie), cu precădere, în regiunile (ariile) metropolitane (mediul periurban/gări, aeroporturi, porturi, penitenciare, etc.) dar şi în cel rural (localităţi izolate/în cazuri rare, având în vedere faptul că peste 95% din teritoriul francez este urbanizat). Creat (oficial) pe 1 martie 1974 (cu un efectiv de 387 de funcţionari – jandarmi, cu deviza „S’angager pour la vie”/a se angaja pentru viaţă), condus din 30 martie 2017 de către Col. Laurent Gilles Marie Phélip (n.1969, al 11-lea şef al GIGN) şi dependent (direct) de DGGJ (Direcţia Generală a Jandarmeriei Naţionale) aflată sub comanda Generalului de Armata Richard Lizurey (din 1 septembrie 2016), GIGN deşi este activ, în principiu, pe teritoriul naţional, acesta intervine, în egală măsură şi în străinătate în cadrul Forţelor Armate Franceze şi în special, în cadrul misiunilor COS (Comandamentul Operaţiunilor Speciale, creat pe 24 iunie 1992) subordonat CMA (Şeful Statului Major al Armatei) şi autorităţii directe al Preşedintelui Republicii. Crearea acestuia este hotărâtă, după ce la Jocurile Olimpice de la München, 11 membri ai echipei israeline sunt luaţi ostatici (5-6 septembrie 1972/„Masacrul de la München: 11 sportivi israelieni şi un poliţist vest-german, ucişi) de către 8 terorişti (5 ucişi şi 3 capturaţi), care solicitau eliberarea şi transferul în Egipt a 236 de militanţi palestinieni deţinuţi în Israel, precum şi eliberarea a 2 prizonieri germani de extremă stânga încarceraţi în Germania Federală (RFG): Ulrike Marie Meinhof (1934-1976, membră RAF/Rote Armee Fraktion, jurnalist, sociolog şi scriitor, fata reputatului istoric Werner Meinhof/1901-1940, fost profesor la Friedrich-Schiller-Universität Jena, arestată pe 25 iunie 1972 şi condamnată la 8 ani de închisoare pe 29 septembrie 1974, pentru comiterea a mai multor atentate teroriste în periada 1960-1970), respectiv, Bernd Andreas Baader (1943-1977, şeful organizaţiei RAF, implicat în 5 atentate cu bombă în cursul anului 1972, arestat în acelaşi an), care împreună cu companionul sau Gudrun Ensslin (1940-1977, cofondator şi ea al RAF) şi un alt membru al RAF, Jan – Carl Raspe (1944-1977), toţi au făcut obiectul unei sinucideri colective (în închisoare) pe 18 octombrie 1977. Evenimentul succede „Războiului de 6 zile” (5-10 iunie 1967/Israel, Egipt, Sinai) şi Rezoluţiei n°242 din 22 noiembrie 1967 al ONU, conform căreia Israel urma să restituie ţărilor arabe teritoriile cucerite, care la rândul lor erau obligate să recunoască, oficial, Statul Israel. De atunci, practic, palestinienii sunt plasaţi sub ocupaţie israeliană. Ca urmare a evenimentului dramatic de la München, Christian Prouteau (n.1944, ofiţer de Jandarmerie şi prefect) crează pe 1 decembrie 1973, o unitate de intervenţie de elită ECRI (Echipa de Comando Regional de Intervenţie) în cadrul EGM (Escadrila Jandarmeriei Mobile) la Maisons-Alfort (regiunea urbană pariziană), care fuzionează pe 26 aprilie 1974 cu GIGN (creat pe 1 martie 1974) sub comanda acestuia. GIGN va avea 2 subdiviziuni (cu cartierul său general, din 1983, la Satory/Versailles, regiunea urbană pariziană) şi centrul de instrucţie la Frileuse (Beynes): una la Maisons-Alfort, prin asimilarea ECRI (operativă pe teritoriul naţional corespunzând regiunilor militare: 1, 2, 3, respectiv, 6) şi una constituită în cadrul EGM (operativă în regiunile militare 4, 5, 7). Pentru integrarea acestui corp de armată de elită a GN candidatul trebuie fie jandarm şi să aibă mai puţin de 32 de ani. Începând cu 1 septembrie 2007 (la sugestia Preşedintelui Nicolas Sarkozy/2007-2012) are loc o profundă reorganizare al GIGN în 3 forţe operaţionale, „absorbind” GSIGN (Grupul de Securitate al Jandarmeriei Naţionale/creat pe 1 ianuarie 1984, împreună cu EPIGN/Escadrila de Paraşutişti a Jandarmeriei Naţionale/creat în 1971, aflat în subordina GSIGN): Forţa de Intervenţie (vechiul GIGN); Forţa de Observaţie–Căutare, vechiul grup de obserervatie – căutare al EPIGN şi Forţele de Securitate – Protecţie  (membrii secţiei de securitate şi protecţie a EPIGN şi al GSPR (Grupul de Securitate al Preşedenţiei Republicii), o unitate a Poliţiei Naţionale şi a Jandarmeriei Naţionale, aparţinând din punct de vedere administrativ Serviciului de Protecţie (creat pentru prima oară pe 1 martie 1935, reorganizat pe 19 octombrie 1994 sub preşedinţia lui François Mitterrand/1981-1995 şi „reformat” pe 2 octombrie 2013 sub preşedinţia lui François Hollande/2012-2017). GIGN dispune astăzi de un efectiv de 387 de militari (407 în august 2009, înainte ca GN să fie transfertat, din iniţiativa Preşedintelui Nicolas Sarkozy pe 1 septembrie 2009, din subordina Ministerului Apărării Naţionale în cea a Ministerului de Interne) şi de un buget de cca 2 M€ de euro, din care 0,5M€ „cheltuieli de deplasare”, fiind condus de către Colonelul Laurent Phélip (din 30 martie 2017). Ca misiuni principale ale GIGN menţionăm: Piratair (deturnări de avioane), Piratmer (deturnări ale navelor sau atacuri asupra acestora), Piratome (atac nuclear), Piratox (atac chimic sau biologic), Piratext (sechestrare de persoane – luare  de ostatici de naţionalitate franceză în afară teritoriului naţional). Printre alte atribuţii ale sale putem menţiona şi: neutralizarea furibunzilor, precum şi arestarea persoanelor considerate „periculoase” şi înarmate. SSP (Serviciul de Securitate şi Pază) asigură deasemenea protecţia înalţilor funcţionari francezi sau străini, precum şi ai diplomaţilor în zonele cu risc ridicat de atac armat, securitatea Ambasadelor şi ai reprezentanţilor diplomatici  francezi  în străinătate, extrădarea cetăţenilor francezi în străinătate,  gestionarea crizelor de conflict armat în străinătate în care sunt implicaţi cetăţeni francezi, precum şi alte evenimente naţionale sau internaţionale în care interesele Franţei sau francezilor sunt în cauza. GIGN a căpătat o reputaţie naţională şi internaţională, în special, în urmă unor intervenţii spectaculoase şi în străinătate  (Djibouti, San Salvador, Arabia Saudită, Ţara Bacă franco – spaniolă, Nigeria, Insulele Comore, etc.) pentru eliberarea unor ostatici. Astfel, pe 3 februarie 1976, în jurul orei 07h15, la Loyada în Djibouti  („Côte française des Somalis”) la frontiera cu Somalia, aflat în Cornului Africii  (înconjurată de către Somalia, Etiopia, Eritreea şi Yemen), fostă colonie franceză până la obţinerea independenţei pe 27 iunie 1977, cunoscută în timpul colonizării frâneze şi sub numele TFAI (Territoire français des Afars et des Issas, între 1967-1977), militanţii independetisti al FLCS (Front de Libération de la Côte des Somalis/Front for the Liberation of the Somali Coast, creat în 1960 la Mogadiscio (Mogadishu) de către Mahmoud Harb (1921-1961, om politic al Coastei Somaliilor) şi activ până la obţinerea independenţei Djibouti, va lua ostatec un autobus şcolar (cu cca 30 de copii la bord) la Djibouti. În cursul zilei următoare, a 2-a Companie de legionari paraşutişti al celui de-al 2-lea Regiment (2e REP) al Legiunii Străine (franceze, creată în 1831/cca 7.700 de oameni) şi o unitate de GIGN (condus de către Christian Prouteau), împreună cu o unitate a  13°DBLE (a 13–a  Semibrigada a Legiunii Străine, regiment de infanterie motorizată, creată în 1940/efectiv, cca 13.000 de oameni) în cadrul unui asalt spectaculos vor asedia autobuzul, vor ucide 7 răpitorii şi vor elibera ostaticii.  Nadine Durand (o elevă aflată în autobuz, pe un scaun din faţă), moare în timpul intervenţiei, iar o altă elevă, Valérie Geissbuhler, peste câteva zile, datorită rănilor garve, după ce este transferată la Spitalul Val de Grace la Paris. Alţi 5 elevi, asistenta socială şi şoferul autobuzului au fost răniţi. Un băieţel, dispare cu unul dintre răpitori (rămaşi în viaţă), dar este eliberat în cursul zilei următoare la Hargeisa (Somalia). Locotent-colonel Jean-Jacques Doucet, şeful secţiei n°1 al celelei de a 2 –a Companii este şi el rănit. [Vezi pentru detalii articolul autorului:Thomas CSINTA: “Legio Patria Nostra”!] O altă intervenţie spectaculoasă a GIGN are loc între 27 aprilie – 5 mai 1988, la Ouéva (Noua Caledonie, colectivitate teritorială franceză – arhipelag, în Oceanul Pacific), unde independentiştii FLNKS (Kanak and Socialist National Liberation Front/Front de Libération Nationale Kanak et Socialiste, un ansamblu de partide politice din Noua Caledonie fondat între 22-24 septembrie după congresul de dizolvare al Frontului Independentist/activ inte 1979-1984) au ucis la Brigada de Jandarmerie 4 jandarmi (Georges Moulié, Edmond Dujardin, Daniel Leroy şi Jean Zawadzkisi), după care au sechestrat 27 de persoane într-o grotă. În urma asaltului (la care au participat 74 de militari) lansat de către GIGN, alatri de EPGIN, respectiv, o unitate a forţelor speciale aparţinând Comandoului Hubert (creat în decembrie 1947 purtând numele locotenentului Augustin Hubert ucis în bătălia din 6 iunie 1944 la Riva Bella/unul dintre cele 7 comandouri ale Marinei franceze, specializat în acţiuni antiteroriste submarine) şi o unitate de militari al Regimentului de paraşutişti de şoc n°11 (11e BPC), 19 Kanaks sunt ucişi, iar 14 au fost luaţi prizonieri. Din păcate şi 2 militari francezi îşi vor pierde viaţa (Régis Pedrazza şi Jean-Yves Véronsunt). În ciuda unor pierderi de vieţi omeneşti din partea GIGN, această interventie este considerată una dintre cele mai remarcabile, ale acestuia, de către DGSE (Direcţia Generală a Securităţii Externe, serviciul de informaţii francez aflat sub autoritatea Ministrului Apărării), condus între 9 octombrie 2008 – 10 aprile 2013 de către Erard Corbin de Mangoux/n.1953, când este numit Prefect al Depatamentului Yvelines/regiunea urbană pariziană, până pe 22 iulie 2015 când devine Consilier al Curţii de Conturi. Din 26 iunie 2017 ea se află sub comanda lui Bernard Emié/n.1958, diplomat, fost ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Franţei în Marea Britanie între 2011-2014, iar ulterior, până la numirea lui în funcţie, înalt reprezentant al Franţei la Alger/Algera). [Vezi pentru detalii articolele autorului 2. Terorismul nu are religie (Partea II)! Terorismul independentist (separatist, autonomist) in Lumea Occidentala; Infernul Indian, un secret de stat (Somalia – Thomas CSINTA)]. În sfârşit, o altă intervenţie ieşită cu totul din comun este asultul lansat de către GIGN (30 de militari, sub comanda lui Denis Favier, atunci căpitan), împreună cu GEIPN (18 militari) pe 26 decembrie 1994 (în timpul Războiului civil din Algeria/26 decembrie 1991-8 februarie 2002, în care vor pieri cca 250.000 de persoane), pe Aeroportul Marsilia – Marignane, asupra unui avion al companiei Air France al zborului regulat AF n°8969 (AF8969, AFR8969), în timpul preşedinţiei (de stânga) a lui François Mitterrand (1981-1995) şi al Guvenului (de dreapta) al Prim-Ministrului Edouard Baladur (n.1929, în funcţie între 1993-1995). Un Airbus A300 (F–GBEC) cu 241 de pasageri la bord (dintre care 12 membri al echipajului: Comandant Bernard Delhemme, Copilot Jean – Paul Borderie, Mecanic de Bord Alain Bossuat/PNT – Personal Navigant Tehnic, respectiv, Însoţitorii de bord: Christophe Morin, Claude Burgniard, Gilles Dunis, Christiane Adenot, Nicole Chauvin, Silviane Bidault, Anne Dufrène, Richard Cleret şi Ludovic Ulmer/PNC – Personal  Navigant Comercial) care urm să decoleze pe 24 decembrie de pe Aeroportul Alger – Houari Boumédiène cu destinaţia Aeroportul Paris – Charles  de Gaulle, după cca 40 de ore de sechestrare la sol este deturnat pe 26 decembrie pe Aeroportul Marsilia – Marignane, în jurul orei 03h15 (pentru alimentare cu 27 tone de carburant/4 ori mai mult decât era necesar pentru a ajunge la Paris) şi unde va fi reţinut din nou la sol de către 4 terorişti aflaţi la bord (Abdul Abdallah Yahia/Emirul, un apropiat al lui Djamel Zitouni-Abou Abderahmane Amine (1964-1996, fost şef al GIA/Grupul Islamist Armat, organizaţie teroristă considerată apropiată grupării islamiste Al Qaeda, creată în 1992, responsabilă de masacrarea a zeci de mii de civili în Algeria/cca 80.000-100.000), Mustafa Chekienne, Makhlouf Benguetaff şi Salim Layad, toţi membri GIA, care solicitau eliberarea a 2 leaderi al FIS (Frontul Islamic de Salvare, activ între 1989-1992, o formaţiune politică salafistă algeriană având ca obiectiv transformarea Republicii Algeriene, Democratice şi Populare, într-un stat Islamic). Este vorba de Abbassi Madani (n.1931) şi Ali Belhadj (n.1956), fondatori al FIS, încarceraţi din 30 iunie 1991 în Algeria. Teroriştii aveau în plan prăbuşirea avionului deasupra Turnului Eiffel sau al Turnului Montparnasse, în cazul în care revendicările lor nu ar fi fost satisfăcute. În urma negocierilor, la Marignane, sunt eliberaţi 63 de pasageri (femei şi copii), însă, la orele 21h30 în seara Crăciunului, un angajat (bucătar) al Ambasadei Franţei la Alger, Yannick Beugnet (28 de ani) este totuşi executat, el fiind cea de a 3-a victimă a acestui eveniment terorist fără precedent până atunci (după execuţia unui ofiţer algerian care însoţea zborul şi a unui diplomat, Bui Giang To, consilier comercial la Ambasada Vietnamului din Alger). Această intervenţie (după 54 de ore de sechestrare) care va dura cca ¼ ore (în care s-ar fi tras peste 1.000 de cartuşe, fiind răniţi 9 militari ai GIGN, printre care şi Denis Favier, respectiv, 16 civili/13 pasageri şi 3 membri al echipajului) şi care a făcut celebru GIGN în lumea întreagă, este considerată de către autorităţi ca una dintre cele mai remarcabile reuşite ale acestuia. După acest eveniment, Air France a suspendat zborurile sale către Algeria până în 2003. Astăzi zborul AF8969 nu mai există, el fiind înlocuit cu cele AF3543 şi AF7667. Cei 4 terorişti s-ar fi urcat în avion pe 24 decembrie, în jurul orei 11h00, cu complicitatea unui inspector de poliţie al Poliţiei de frontieră. Alte intervenţii importante pe care le pot menţiona sunt: intervenţia în mai 1974, cu ocazia unei revolte de mare anvergură, în cea mai mare închisoare din Europa, Fleury-Mérogis (Maison d’Arrêt/deschis în 1968, cu 2.855 de locuri) aflată în Departamentul Essonne (regiunea urbană pariziană); Intreventia în septembrie 1976 într-o deturnare de către 5 terorişti croaţi anti-Tito a unui avion Boeing 727 al TWA (Trans World Airlines, o companie americană veche care făcea parte din „Big Four”, alături de celelalte 3 mari companii: American Airlines, United Airlines şi Eastern Air Lines), care a fuzionat cu American Airlines în aprilie 2001. Cursa asigura legătură regulată dintre New York – Chicago . GIGN reuşeşte pe calea negocierilor eliberarea celor 49 de ostatici şi arestarea teroriştilor; Intervenţia pe 30 septembrie 1977 pe Aeroportul Orly – Vest (în cooperare cu BAG – Brigada AntiGang condus de către Comisarul şef Robert Broussard) în deturnarea unui avion al Companiei Air Inter, Cursa IT429 Paris Orly – Lyon Satolas de către un furibund (Jacques Robert), care ţinea ostatici 94 de persoane aflate la bord (printre care şi pe Deputatul Lucien Neuwirth şi fostul Ministru, Philippe Malaud) de peste 7 ore. În timpul asaltului lansat de către GIGN, un pasager moare şi alţi 4 sunt răniţi, dintre care unul grav, din cauza exploziei unei grenade al furibundului, care se va preda, miltarilor de la GIGN. Din contră, pe 3 mai 1979, are loc o intervenţie „nesângeroasă” a GIGN. Înainte de a lua cu asalt clădirea Ambasadei Franceze din San Salvador pentru eliberarea funcţionarilor francez luaţi ostatici de către un grup de extremişti de stânga (adolescenţi, neexperimentaţi, depăşiţi de evenimente) în urma negocierilor, aceştia vor renunţa la revendicările lor şi vor elibera ostaticii. GIGN condus de către căpitanii Christian Prouteau (n.1944, Colonel în rezervă, din 1 octombrie 1994, iar ulterior Prefect) şi Paul Barril (n.1946, implicat ulterior, într-o spălare de bani de mare anvergură şi încarcerat pe 24 decembrie 2007, la celebra închisoare Baumettes din Marsilia, eliberat pe 24 ianuarie 2008 şi achitat pe 25 septembrie 2013 de către Tribunalul Corecţional din Marsilia), ajung în Guadelupa (colectivitate teritorială franceză/Departament – regiune  în Caraibe) la bordul unui avion DC-8 (avion de linie cu 4 motoare cu reacţie/mediu şi lung curier, produs între 1959-1972 de către Douglas Aircraft Company, iar, mai târziu de către McDonnell Douglas, după fuziunea celor 2 companii) al COTAM (Comandamentul de Transport Aerian Militar). De aici, Prouteau şi Barril vor pleca în San Salvador de unde vor recupera toţi ostaticii. Un asemenea eveniment va fi „reiterat” la Ambasada Franceză din San Salvador şi în prima jumătate a lunii iunie de către un grup de 12 rebeli, dar ca şi în cazul precedent, în timpul pregătirii operaţiunii de asalt, rebelii se vor preda militarilor de la GIGN. O altă intervenţie a GIGN în străinătate, are loc între 23 noiembrie – 5decembrie  1979 la Marea Moschee din Mecca, Al-Masjid al-Haram (în care mii de credincioşi practicanţi, care îşi făceau rugăciunile sunt luaţi ostatici pe 20 noiembrie/prima zi a anului 1400, după Calendarul Musulman) de către 187 de terorişti fundamentalişti saudieni şi egipteni (echipaţi cu armament de război şi susţinuţi din exterior de către alţi 350-400 de oameni) printre care şi mulţi studenţi de la Universitatea islamică din Medina (aparţinând miliţiei religioase islamice Ikhwan, fondată în 1912 de către Abdelaziz ben Abderrahmane Al Saoud/1876-1953) opozanţi al familiei regale saudiene. Şeful teroriştilor Juhaiman ibn Muhammad ibn Saif al Utaibi (1936-1980, militant religios saudian, fost caporal al Gărzii Naţionale saudiene, aparţinând unei influente familii su(n)nite din Najd), solicită în schimbul eliberării ostaticilor recunoaşterea lui Mohammed Ben Abdallah Al Qahtani (cumnatul lui, aflat cu el în Moschee) ca Mahdi (aducătorul dreptăţii şi justiţiei pe Pământ). Pentru eliberarea ostaticilor regele Khaled ben Abdelaziz Al Saoud (1913-1982) face apel la forţele speciale americane şi franceze. La intervenţia armată, alături de cele 3 comandouri GIGN, au participat cca 10.000 de militari al GNS (Garda Naţională Saudiana), precum şi SSG (Special Service Group) ale Forţelor Terestre din Pakistan (compus din 3 batalioane/cca 2.100 de oameni şi o companie antiteroristă). Interdicţia de a intra (pentru nemusulmani) în Marea Moschee în jurul Kaaba (un sanctuar cu o suprafaţă de 145 m² şi înălţimea de 13 m, respectiv, o formă aproximativă de cub, cu peretele nord–estic 12,63 m, cel nord-vestic 11,03 m, cel sud-vestic 13,10 m, iar cel sud-estic 11,22 m) pe care Religia islamică îl consideră ca primul şi cel mai sfânt lăcaş de cult, îi va supune pe jandarmii de la GIGN la o ceremonie rapidă de convertire la Islam. Dar, conform notei lui Christian Prouteau, jandarmii francezi de la GIGN nici n-ar fi intrat „fizic” în Marea Mosechee, aceştia utilizând numai mijloace de intervenţie de la distanţă: injectarea unui gaz lacrimogen CS [de tip ClC6H4CH=C(CN)2] prin peretele construcţiei (din beton), după perforarea acestuia în mai multe loruri. În noaptea de 4 spre 5 decembrie are loc asaltul, în care, oficial, vor pierii 244 de persoane (dintre care 127 membri ai forţelor de securitate şi 117 de terorişti). În plus, 68 de terorişti vor fi luaţi prizonieri (printre care şi Mohammed Ben Abdallah Al Qahtani), dintre care 62 (printre care şi Utaybi) vor fi executaţi în diferite oraşe saudiene pe 9 ianuarie 1980 (39 de saudieni, 10 egipteni, 6 yemeniţi şi restul kuweitieni, irakieni, respectiv, sudanezi). Conform Profesorului John C.K. Daly de la Middle East Institute (Washington), familia lui Bin Laden (Mahrous bin Laden, un frate vitreg al lui Osama bin Laden/1957-2011) ar fi fost implicată în această acţiune teroristă). În Ghost Wars, Steve Coll, afirmă că armamentul ar fi fost transportat în Marea Moscheea cu ajutorul camioanelor unei întreprinderi a lui Bin Laden, care în 1973, ar fi beneficiat de un contract de renovare (integrală, pe termen lung) al lăcaşului de cult.  O altă intervenţie care merită amintitită are loc cu ocazia luării de ostatici la Hotelul Fesch la Ajaccio (in Corsica de Sud/”Ile de Beauté”, din Franţa), pe 9 ianuarie 1980 de către un comando corsican condus de către Marcel Lorenzoni (1944-2000/militant ultranaţionalist-independentist), încarcerat (ca posibil implicat, dar ulterior, disculpat pe 6 august 1999) şi în dosarul asasinării Prefectului Claude Erignac pe 6 februarie 1998. [Vezi pentru detalii articolul autorului: Affaire Erignac], care moare împreună cu fiul său Petru-Pierre (în vârstă de 22 de ani, un tânar cu lejere probleme psihice) pe 24 iunie 2000, în cursul unei dispute violente armate (cu cuţite de vânătoare) între tată şi fiu. Sechestrarea clienţilor hotelului de către comando, va da naştere unei revolte urbane în cursul nopţii. În timpul asediului acestuia de către poliţiştii  (cu sprijinul unei unităţi de GIGN, condus de către Paul Barril), un tânăr naţionalist va ucide un poliţist de la CRS (Compania Republicană de Securitate/Corp specializat a Poliţiei Naţionale în menţinerea şi restabilirea ordinii şi securităţii publice, creat în 1944) prezentă şi aceasta la eveniment, iar ca ripostă, membri acesteia vor ucide (din greşală) 2 locuitori al oraşului. Până la urmă, Marcel Lorenzoni (care după 3 ani de studii de medicină la Marsilia şi 1 an la litere la Nisa, se va angaja în 1er RPIMa/Primul Regiment de paraşutişti de Infanterie Marina, înainte de a integra Şcoala Naţională de Subofiţeri la Saint Maixent, iar ulterior Şcoala de Infanterie de la Montpellier, pentru a activa după terminarea studiilor ca sergent în cadrul 3e RPIMa la Carcassonne), acceptă să se predea cu oamenii săi, lui Paul Barril, cu condiţia ca ei să poată părăsi hotelul înarmaţi (cu armele lor). Condamnat la 4 ani de închisoare (cu executare) pentru această luare de ostatici pe 11 februarie 1981, graţie, câştigării alegerilor prezidenţiale de către François Mitterrand (care îşi ia revanşa faţă de Valery Giscard d’Estaing, care a ieşit învingător în alegerile din 1974), Lorenzoni va beneficia de o amnestie generală (acordată naţionaliştilor din Corsica) ordonată de către Guvernul socialist condus de către Prim-Ministrul Pierre Mauroy (1928-2013, în funcţie între 22 mai 1981-17 iulie 1984) şi va fi eliberat pe 5 august 1981. Şirul misiunilor (de succes) întreprinse de către membri GIGN continuă cu eliberarea ostaticilor (prin intermediul unei intervenţii-surpriză), dintr-un avion deturnat la Le Touquet-Paris-Plage (Departamentul Pas de Calais) în mai 1981. Piratul aerului care încerca să oblige prin actul (gestul) său, Papa, să dezvăluie cel de-al 3-lea secret al Fatimei (dezvăluit de altfel pe 26 iunie 2000) este neutralizat şi arestat. Cele 3 revelaţii (care de fapt ar fi una singură în 3 părţi) ar fi fost adresată pe 13 iulie 1917 de către Fecioara Maria (cu numele de Nôtre-Dame de Fátima) către Lúcia dos Santos şi verişorii ei Jacinta şi Francisco Marto în micul orăşel Fátima din Portugalia. În aprilie 1982, GIGN este însărcinat, din nou, cu arestarea unui furibund la Chelles (Departamentul Seine et Marne, regiunea urbana pariziană).  Acesta teroriza oraşul,  tragând peste 2.000 de cartuşe, înainte de neutralizarea lui. Pe 9 august 1982, GIGN intervine şi în neutralizarea „irlandezilor din Vincennes” din regiuea urbană pariziană, după atacul terorist de la restaurantul evreiesc Jo Goldenberg din strada Rosiers n°7 (sectorul 4, în cartierul Saint-Gervais/al 14-lea cartier administrativ al Parisului), între 13h00-13h15, comis de către un comando format din 5 terorişti aparţinând Fatah-CR (Consiliul Revoluţionar arab, Organizaţia Abou Nidal, Brigade Révolutionniare arabe sau Organizaţia revoluţionară a musulmanilor socialişti) care va ucide 6 persoane şi va răni 24. Pentru a descoperii instigatorii acestui atac armat, Preşedintele Franţei, François Mitterrand (1981-1995), instalează la Palatul Élysée o celulă antiteroristă cu un consilier tehnic, pe care o pune la dispoziţia lui Christian Prouteau, pe atunci patronul GIGN. Pe 29 august către orele 21h30 militarii de la GIGN conduşi de către Căpitanul Paul Barril iau cu asalt apartamentul din Vincennes al lui Michael Plunkett, considerat ca membru al organizaţiei separatiste irlandeze IRA (Armate Republicană Irlandeză, bănuită la început ca responsabilă de atac) şi găsesc la acesta, în urma unei percheziţii „minuţioase”, urmă de exploziv (care ar fi fost folosit în timpul atacului). În concluzie, irlandezul cu camarazii săi (care îl frecventau) sunt arestaţi, inculpaţi într-un dosar de terorism şi încarceraţi în detenţie provizorie. După 9 luni de anchetă, la sfârşitul lunii mai 1983, ei sunt eliberaţi, probele fiind insuficiente pentru trimiterea lor în faţă justiţiei (instanţei). Această intervenţie a GIGN a dat naştere la o serie de polemici. Se pare că, chiar oamenii GIGN ar fi adus explozivul cu ei, pentru a-l putea inculpa pe Plunket şi îmreună cu acesta şi camarazii săi, cum „problema” trebuia „soluţionată” (politic în regim de urgenţă), în lipsa unor dovezi clare şi certe. Pe 20 februarie 1988, GIGN intervine în arestarea lui Filipe Bidart (n.1953, şeful istoric al grupării revoluţionare armate şi separatiste Iparretarrak/organizaţia ETA – „Euskadi Ta Askatasuna”   din Nord, vezi si articolul autorului ETA in fata TAE!), din Ţara Bască (Euskal Herria, Comunitate Autonomă – Provincie istorică care se întinde între fluviul spaniol Ebre şi cel francez Adour (în nord-estul Spaniei şi sud-vestul Franţei pe extremitatea lanţului muntos Pyrénées, pe o suprafaţă de cca 20.500km2 cu cca 3Mil de locuitori). Acesta devine militant al mişcării Iparretarrak după ce îşi termină studiile devenind învăţător într-o Ikastola (o şcoală cu statut asociativ, în care limba de predare este, în principiu, bacă) şi intră în clandestiniate pe 19 martie 1982 după asasinarea la Saint-Étienne-de-Baïgorry, a 2 poliţişti (Jackie Bouyer şi Bernard Roussarie) aparţinând la 19e CRS (a 19-a Companie Republicană de Securitate). După 7 ani de cavală (fugă de autorităţile judiciare), acesta este interpelat de către membri GIGN pe 20 februarie 1988 la Boucau şi este condamnat de 2 ori la închisoare pe viaţă. Prima dată pentru asasinarea celor 2 poliţişti CRS şi a 2-a oară, pentru cea al jandarmului Roger Buschman pe 25 august 1987, la Biscarrosse. Încarcerat la Maison Centrale (Închisoare de Maximă Siguranţă) Clairvaux (Departamentul Aube), pe 14 februarie 2007, el va fi liberat condiţionat sub control judiciar de către TAB (Tribunalul responsabil cu Amenajarea Pedepselor) Paris (singurul competent în materie de terorism, conform legii n° 2006-64 din 23 ianuarie 2006). După ieşirea din închisoare, Bidar va adera la partidul basc Abertzaleen Batasuna (Uniunea Patrioţilor/fondat în 1988, partid politic naţionalist din Ţara Bască franceză/Iparralde). Între 1992-1995, GIGN, a participat în cadrul COS  (Comandamentul Operaţiunilor Speciale, aflat sub comanda Şefului de Stat Major al Armatei) la o serie operaţiuni de mare succes în Bosnia – Herţegovina, în special în ceea ce priveşte arestarea criminalilor de război.  În 1994, după intervenţia GIGN la eliberarea ostaticilor din avionul companiei Air France (Zborul AFn°896) pe Aeroportul Internaţional Marsilia – Marignane, în cele 2 decenii de existenţă (1974-1994), acesta, a participat (deja) la peste 650 de misiuni (mai mult sau mai puţin spectaculoase), contribuind la eliberarea a peste 500 de ostatici şi arestarea a câtorva sute de infractori (criminali). În acest timp, 5 membri ai GIGN şi-au pierdut viaţa la datorie şi 19 au fost răniţi (mai mult sau mai puţin grav, dintre care 9 pe Aeroportul Marsilia – Marignane). În septembrie 1995, GIGN participă alături de EPIGN cu cca 800 de jandarmi la anihilarea lui Khaled Kelkal (islamist-radicalizat algerian), membru al GIA (Grupul Islamist Armat), considerat principalul responsabil de atentatele comise în Franţa în vara anului 1995 în metroul parizian, în pădurea Vaugneray, în apropiere de Malval (regiunea urbană Lyon, Departamentul Rhône). Însă majoritatea dintre membri GIGN fiind tranferati, în ultimul moment într-o altă acţiune („Azalée” în Comore), este EPIGN care localizează şi îl ucide (execută) pe Kelkal pe 29 septembrie (filmată în direct de către televiziunea locală din Lyon). Şi această execuţie a dat naştere la o serie de polemici. După părerea mea (care am urmărit de aproape acest eveniment), Khaled Kelkal, nu trebia neapărat ucis. Cu alte cuvinte, nu putem vorbi de o legitimă apărare din partea jandarmilor,  însă, intr-adevăr, contrar poliţiştilor (funcţionari al Ministerului de Interne), jandarmii (atunci încă funcţionari  Al Ministerului Apărării/Ministerul Armatelor din 2017) au fost autorizaţi să facă uz(aj) de armă (cu muniţie de război) chiar dacă nu erau într-o situaţie de „legitimă apărare”, conform Decretului din 20 mai 1903. În „Operaţiunea Azalée, este vorba de eliberarea statului african, Uniunea Comore fosta Republica Federală Islamică Comore, situată în Oceanul Idian, colonie franceză până la obţinerea independenţei pe 6 iulie 1975, ocupând Arhipelagul Comorelor, ale căror insule aparţin Colectivităţii teritoriale franceze Mayotte (TOM). Operaţiunea a avut ca scop şi arestarea mercenareului Bod Denard sub autoritatea COS în septembrie-octombrie 1995. GIGN intervine din nou pentru arestarea unui furibund la Valaurie (Departamentul Drôme) pe 23 iunie 1997, când un membru GIGN, Jean-Louis Prianon, este ucis. În 2004, după 3 decenii de la crearea sa, GIGN a participat (direct sau indirect) la cca 1.030-1.100 de misiuni speciale de intervenţie, contribuind (direct sau indirect) la arestarea a cca 970-1.000 de criminali periculoşi şi la eliberarea a cca 534-621 de ostatici. O Intervenţie de mare anvergură al acestuia are loc şi în 2005, în colaborare, cu Comandoul marin „Hubert” (creat în decembrie 1947, purtând numele locotenentului Augustin Hubert ucis în bătălia din 6 iunie 1944 la Riva Bella) pe vasul „Pascal Paoli„ (după numele omului politic şi amiral corsican Pascal Paoli) de la SNCM (Societatea Naţionale Maritimă „Corse-Méditerranée”), deturnat e către sindicaliştii STC (Sindicatul Muncitorilor Corsicani, fondat pe 1 mai 1984). Pe 19 ianuarie 2007, GIGN intervine spectaculos şi în anihilarea unui furibund (furios turbat), înarmat, baricadat la el acasă în Gensac-sur-Garonne (Haute Garonne). În timpul asaltului, către orele 22H00, individul deschide focul şi răneşte mortal pe Maréchal des logis-chef (sergent) Frédéric Mortier 35 ans (promovat major, cel mai mare grad în corpul subofiţerilor militari, post-mortem). Este vorba de cel de-al doilea membru GIGN care moare în cadrul unei operaţiuni armate. Pe 11 aprile 2008, GIGN participă  la Operaţiunea „Thalathine”. Este vorba de intervenţia GIGN pentru eliberarea ostaticilor de pe vasul de croazieră de lux „Ponant” aparţinând CMA-CGM (Compagnie Maritime d’Affrètement – Compagnie Générale Maritime), al 3-lea armator mondial de transport maritim în containere şi primul francez, rezultată din fuziunea în 1996 dintre CMA (creat în 1978) şi CGM (creat în 1975, prin fuzionarea dintre CGT-Compagnie Générale Transatlantique fondat în 1851 şi MM-Messageries Maritimes fondat în 1855), cu sediul social-administrativ la Marsilia. La acestea se adaugă numeroase arestări ai unor terorişti (în special în Ţara Bască de nord din sudul Franţei al grupului IK-Iparretarrak-cei din nord, în limba bască), ai unor criminali periculoşi, precum şi o serie de intervenţii în mediul carceral (penitenciar) contra unor rebeliuni (de mai mică sau mai mare anvergură). Armamentul folosit de către GIGN este foarte variat şi de mare precizie, de ultimă generaţie. Înprincipiu, în cazul unei misiuni „ordinare”, armamentul „de bază” se compune din pistoale (3-4), un MP-5 şi puşti de calibrul 12 (1-2), pentru fiecare militar. Pistoalele cele mai utilizate, în funcţie de dificultatea misiunii, sunt: Manurhin MR-73 cu cartuşe 357 Magnum de diverse lungimi a ţevii (4, 5 ¼ inci, respectiv, 8 inci şi 10 inci, pentru o tragere de mare precizie); PA (Pistol Semi-automat) de talie „compactă” (în principiu Glock 19 de 9mm Parabellum/Para, echipată cu o lampă Insight Technology M3 LED sau M6 cu laser integrat, SIG-Sauer P228, FN Five-seveN şi PAMAS G1S, respectiv, G26, G27); S&W 686 GFS „Stainless” cu cartuşe 357 magnum şi lungimea ţevii între 4-10 inci; Sig-Sauer P228 (şi P226) de 9 mm Para, cu încărcătoare de 20 de cartuşe; Beretta 92F; FN Five-seve N Tactical IOM de 5,7 mm cu o lampă-sare Insight Technology M6 fixată pe şina Picatinny; GIAT PAMAS G1S de 9 mm Para (Parabellum); Beretta 92G; SIG-Sauer Pro SP 2022 de 9 mm Para. În misiunile „clasice” sunt utilizate MR-73 cu ţeava de 4″, Glock 19 şi P228. Din contră, în misiunile „kaki” (în natură) sunt preferate Glocks 17 şi P226. Printre pistoalele-mitralieră menţionăm: HK MP5 în versiunea A5 (selector 3-Round Burst), SD3 şi K-PDW (amândouă cu selectoare SEF) cu colimatoare Aimpoint CompM2 sau EOTech 550 AA, respectiv lunete Trijicon ACOG 3,5 x 35 sau încă tip „mini-lunetă” montată lateral. Pe Modelele MP-5A5 şi MP 5K PDW există montaje SureFire „cocking tube mount” pe extremitatea tubului cu gaz de admisie care permit fixarea laserilor L72 de culoare roşie şi L75 infraroşie, precum şi a lămpilor Nitrolon P. Le MP-5SD6; FN P90 Tactical cu laser integrat şi 50 de cartuşe tip FN5,7 x 28mm care pot traversa şi vestă anti-glonţ. Puştile de luptă cele mai utilizate în misiuni sunt: Remington 870 de calibru 12 Magnum cu colimator Aimpoint CompM2, Aimpoint 3000 ou EOTech 550 AA şi o lampă cu laser; Benelli M3T Super 90 de calibre 12; Franchi SPAS 12 Special Purpose Automatic Shotgun également de calibre 12. Puştile de asalt: HK G3 TGS de 7,62 mm echipate cu un selector de tragere tip numeric şi cu MSG-90 şi cu o aruncătoare de granadă HK 79, respectiv un colimator Aimpoint 3000 sau 5000 cu un montaj SureFire „cocking tube mount” 490, respectiv, 491 pentru o lampă şi laser în varianta diurnă; SIG-550 şi 551 SWAT cu lunetă Hensoldt 6 x 42 BL, SIG-552 Commando cu un colimator Bushnell HOLOsight; HK 33 EA2 echipată cu un HK tip A3, cu un selector 3-Round Burst având 4 poziţii şi o lunetă diurnă Hensold 6 x 42 BL; GIAT FAMAS F1; HK G36C, de calibru 5,56 OTAN/NATO. Arme de precizie: MR-73 de 8 şi 10 inci, modele speciale echipate cu lunete Magnum Phantom mărind de 1,5 x (produse de către Bushnell), precum şi optice 4×32; S&W; Modele Accuracy cu lunete Schmidt & Bender Mk.ÎI 3-12 × 50 şi Mil-Dot: AW de 308 (7,62 mm OTAN); AWS de 308 cu o ţeavă echipată cu un amortizor de zgomot; AW SM de 338 Lapua Magnum (8,6 × 70 mm) pentru trageri intermediare cu muniţie de 7,62mm -12,7mm; Barrett M82, Barrett M95 şi McMillan, cu modelele Hécâte ÎI standard şi Hécâte ÎI polimer cu o lunetă Scrome J10 10 × 40 Mil-Dot, pentru neutralizarea vehiculelor neblindate  sau blindate uşor. GIGN are în dotare cca 128 de astfel de arme, echipate şi cu telescoape monoculare Leica Televid 77 mm (sau l’Apo-Televid 77 mm) cu măriri până la 60 ×, un binoclu Leica Vector IV (sau infraroşii Thomson Sophie, noaptea). Echipele de trăgători de elită (compuse în general din 2 militari, un observator şi un trăgător) dispun şi de un telemetru laser Leica Rangemaster LRF 1200 dotată cu o optică de 7 × 21 mm având o precizie de un metru (abatere) până la o distanţă de cca 1100 m, de o mini staţie meteo Skywatch Geos 9 (anemometru cu palete-vânt, busolă, higrometru, termometru, barometru, altimetru). Arme sub-letale utilizate de GIGN sunt: Pistoale cu impulsuri electrice Taser X26 în experimentare din 2003 [Vezi pentru detalii articolul autorului: Stiinta si Tehnologia în slujba Justitiei (Politia Capitalei)].  Din 2006 GIGN dispune ca mijloace de deplasare şi de elicoptere ale armatei terestre şi ale aerului pusă la dispoziţia lui de către 4e RHFS (al 4-lea Regiment de Elicoptere al Forţelor Speciale, instalată la Baza Aeriană 107 la Villacoublay (Yvelines, regiunea pariziană). În 2014, la 40 de ani de la înfiinţarea GIGN, acesta a participat la cca 1.600 de operaţiuni speciale, a interpelat cca 1.500 de persoane (dintre care 260 de „furibunzi” periculoşi) şi a eliberat 526 de ostatici. Atunci, numărul membrilor săi decedaţi era deja 11 (dintre care 8 morţi la datorie şi 3 la antrenamente). Astăzi, numărul celor ucişi în misiuni este de 17 militari, iar ai celor în timpul antrenamentelor 15, având în vedere faptul că acestea sunt printre cele mai grele (periculoase) şi cele mai dure (luând în consideraţie toate trupele de luptă de elită naţionale şi internaţionale) având ca „obiect de activitate” combaterea criminalităţii şi a crimei organizate de mare anvergură (inclusiv Legiunea Străină franceză, SWAT american, etc.).

 [3]Regimul armelor si munitiilor în Franta. Cu toate ca primele restrictii privind utilizarea armelor de foc in Franta dateaza din secolul al XIII-lea, francezii aveau dreptul de a detine diverse arme de foc fara mari restrictii pana in 1995, anul in care un decret limiteaza in mod sever aceasta libertate. In 2010, un nou decret, care va intra in vigoare in acest an (2011) va reglementa un acord de armonizare a legislatiei detinerii armelor si munitiilor in UE. Astazi este imposibila achizitionarea unei arme de foc in Franta fara a apartine unui club (sportiv) de tragere sau a detine un permis de vanatoare, mai putin daca este vorba de o arma de categorile 6 si 8 (a se vedea mai jos), in vanzare libera celor care au implinit varsta de 18 ani. Portul armelor de aparare sau de razboi este strict rezervat militarilor, politistilor, vamesilor, respectiv, agentilor de securitate si de supraveghere a unor obiective importante. Intr-o situatie cu totul exceptionala, cand o persoana este amenintata si viata ei este in pericol, Prefectura o poate autoriza pentru achizitionarea unei arme de categoria 1 (a se vedea mai jos). In Franta, armele aflate in circulatie se impart in opt categorii : Categoria 1 (pistoale semi-automate cu calibru superior a 7,65mm, toate tipurile de pusti semi-automate concepute pentru a fi utilizate in misiuni armate de tip militar. Toate tipurile de armele automate); Categoria a 2-a (tancuri, avioane de lupta si alte echipamente militare grele); Categoria a 3-a (echipament de protectie contra armelor chimice, printre care si masca de gaz, etc.); Categoria a 4-a [pistoale semi-atomate si automate care nu sunt incluse în Categoria 1 (unele pistoale si revolvere); o intreaga gama de arme de mari dimensiuni (in functie de lungime, greutate, numar de cartuse) stabilite prin decretul din 1998 ; pustile cu teava neteda, precum pistoalele, respectiv, carabinele 0.22 Long Rifle, Taser X-26, etc.)]; Categoria a 5-a (arme de dimensiuni mari neincluse in Categoria a 4-a, ca pustile de vanatoare cu teava neteda, precum si cele cu teava ghintuita, cum ar fi carabina cu teava ghintuita); Categoria a 6-a (cutite, gaze lacrimogene, bastoane si alte arme albe); Categoria a 7-a [(arme cu aer comprimat care dezvolta o energie mai mare de 10 Joules, toate tipurile de arme cu percutie inelara (.22LR), mai putin cele care sunt deja incluse in categoria a 4-a; toate tipurile de arme echipate cu alarma si starter, lansatoare de „airsoft“ o energie mai mare de 2 Joules la iesirea din teava, etc.)]; Categoria a 8-a (antichitati, arme de neutralizare cu pulbere, etc.). In particular, armele din Categoria 1 se numesc arme de razboi (arme automate si semi-atomate de calibru mare, de toate tipurile) iar pentru achizitionarea lor este nevoie de o autorizatie prefectorala. Fara un permis de port-arma valid, transportul lor este strict interzis (conform unui decret inca din 18 martie 1942, din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial). Armele din categoria 4-a se numesc arme de aparare [(toate tipurile de pistoale care nu sunt incluse in categoriile 1, 7, 8; carabina cu baril, pistoale cu socuri electrice, gen Taser, precum si armele de umar: pusti cu teava neteda mai scurta de 80 cm (cu teva mai scurta de 45 cm); pusti cu teava neteda semi-automata cu lungimea tevii mai scurta de de 60 cm; pusti cu rearmare prin glisare (alunecare); arme semi-automate putand contine mai mult de trei cartuse sau cele cu incarcatoare detasabile; arme cu tir repetitiv putand contine mai mult de 10 cartuse; arme disimulate avand forma de obiecte (cannes-fusils, etc.); arme cu aer comrimat sau gaz care fac obiectul unei apropbari prefectorale; arme tragand proiectile nemetalice (daca nu sunt incluse in Categoria a 7-a); arme cu luneta de utilitate nocturna; orice fel de arme avand in aparenta forma unei arme automate de razboi. Detinerea armelor de Categoria 1 si a 4-a este supusa unei aprobari prefectorale (conform Articolului 28-2 din Decretul nr.95-589 din 6 mai 1995) si este necesar ca cel care solicita autorizatia (Formularul Cerfa nr.20-3257 modelul nr.5) sa satisfaca simultan celor „zece porunci“ ale legislatorului: 1. Sa fie in posesia unui act de identitate valid si sa posede un domiciliu fiscal pe teritoriul national; 2. Sa fie licentiat al FFT (Federatiei Franceze de Tir) de cel putin de sase luni; 3. Sa fi implinit varsta de 21 de ani; 4. Sa fi efectuat minimum trei trageri controlate la un interval de minimum doua luni si sa le aiba inscrise in carnetul sau personal de tir (trageri); 5. Sa fi obtinut un aviz favorabil din partea LRT (Liga Regionala de Tir Sportiv) careia apartine; 6. Sa posede un seif; 7. Sa fie in posesia unui referat de buna moralitate din partea Comisariatului de Politie (sau a Brigazii de Jandarmerie) în raza are domiciliul (fiscal); 8. Sa nu fie cunoscut serviciilor sociale si sa prezinte un certificat medical datat de mai putin de 15 zile (la data depunerii cererii) din care sa rezulte ca starea sa fizica si psihica (mentala) este compatibila cu detinerea unei arme de foc; 9. Sa nu aiba cazier judiciar; 10. Sa nu fi fost verbalizat pentru incidente rutiere grave sau pentru conducerea in stare de alcoolemie avansata. Cota armelor de foc supuse autorizatiei prefectorale (care trebuie pastrate la domiciliu inchise in seif si pot fi utilizate numai in poligonul de tragere!) este limitata la maximum 12 arme (din care maximum 7 cu percutie centrala si 5 cu percutie inelara), iar cota de munitie este limitata la 1000 de cartuse/arma, anual, mai putin pentru armele de foc cu percutie inelara. Pentru aplicarea normelor europene si respectarea Acordului de la Schengen, legislatia franceza este momentan intr-o profunda transformare, conform propozitiei le lege nr.2773 prezentata de catre Claude Bodin, Bruno Le Roux si Jean-Luc Warsmann in Adunarea Nationala din 30 iulie 2010 (si dezbatuta pe 25 ianuarie, începand cu orele 22h00) care prevede clasificarea armelor în 4 mari categorii: Categoria A [(Arme si materiale interzise: Categoria a 2-a (Materiale destinate si utilizate in razboi contra armelor de foc); Categoria a 3-a (Materiale de protectie contra gazelor in razboi)]; Categoria B [(Arme si materiale supuse unei autorizatii prefectorale: Categoria 1 [(Arme de razboi (arme de foc si munitiile lor concepute pentru un razboi terestru, aerian si naval); Categoria a 4-a (Arme de aparare (arme de foc si munitiile lor)]; Categoria C [(Arme si materiale supuse unei declarati prefectorale : Categoria a 5-a (Arme de vanatoare si munitiile lor); Categoria a 7-a (Arme de tir sportiv si munitiile lor)]; Categoria D [(Arme si materiale in vanzare libera: Categoria a 6-a (Arme albe); Categoria a 8-a (Arme si munitii istorice si de colectie)]. Aceasta propozitie de lege succede celei cu nr.2472 inregistrata la Presedentia Adunarii Nationale pe 29 aprilie 2010, depusa de catre Frank Marlin, Georges Colombier, Marc Le Four si Alain Moyne Bressard, sustinuta de catre 57 de deputati, considerata mai putin restrictiva, motiv pentru care ea a fost inlocuita cu cea de 2773. O a treia propozitie de lege, nr.369 depusa la Senat pe 23 martie 2011 de catre Ladislas Poniatowski si Jean-Patrick Curtois, avand in vedere ca cea precedenta nu a fost votatata dcat de catre 16 deputati. Pe 7 aprilie 2011 apare in JO decretul nr.2011-374 din 5 aprile 2011 care permite crearea unui fisier national FINIADA (al persoanelor care au interdictie privind achizitionarea si detinertea unei arme de foc). La ora actuala, in Franta exista 762.331 de arme supuse autorizatiei prefectorale (arme de Categoria 1 si Categoria a4-a) si 2.039.726 supuse declaratiei prefectorale. Din documentele pe care le-am putut consulta in acest dosar, studiile noastre arata ca cca 33% de francez detin o arma de foc. Yves Gollety, Presedintele Sindicatului detinatorilor de arme de foc sustine insa ca numarul lor este maic : cca 10 milioane de arme ar fi in circulatie in Hexagon. IHEID (Institutul de Inalte Studii Internationale si de Dezvoltare) de la Geneva sustine insa ca in Franta ar fi in circulatie intre 18-20 de milioane de arme, ceea ce confirma intr-o oarecare masura rezultatele noastre. Conform clasamentului acestei institutii, Franta s-ar clasa pe locul 7 in lume privind numarul de arme in circulatie (pe cap de locuitor civil), dupa SUA, Finlanda, Elvetia, etc. si este tara cea mai “inarmata“ din Europa, cu cei cca 1.476.000 de vanatori si cca 140.000 de tragatori sportivi. Conform ONDRP, în 2009, cca 12-20 milioane de arme ar fi circulat in Franta, ilegal, în absenta declaritiilor si aprobarilor prefectorale, ceea ce reprezinta o creste de 9,5% in ultimii cinci ani, iar numarul armelor confiscate in perioada 2005-2006 ar fi fost in crestere cu 9,8% fata perioada precedenta, adica 5004 arme, 192.500 de munitie, precum si 292 de materiale explozive. În ultima umatate de secol, numarul crimelor si delictelor contra persoanelor fizice ar fi crescut de la cca 60.000 la cca 275.000 in 2008, respectiv, la 305.000 in 2010. Intr-un singur an, intre decembrie 2008-noiembrie 2009, infractiunile legate de detentia armelor prohibite, conform Politiei si Jandarmeriei Nationale, a trecut de la 29.932 la 32.410, o crestere de 8,3%. Conform Raportului Cances in 1997, bazat pe expertiza laboratorului de PST (Politia Stiintifica si Tehnica) de la Paris in 1996, respectiv, 1997, din 2000 de arme confiscate, cca 45% erau pistoale automate, 22% pusti cu teva neteda, 13% carabine .22LR, 3,1% pistol-mitraliere si 1,6% revolvere. Laboratoarele interregionale a ale PST din celelalte metropole franceze : Lyon, Marsilia, Lille si Toulouse, în 1997, au confiscat si ele 1.339 de arme din care 431 erau în vânzare libera, adica, cca32%, iar restul in procente mai mari : cca 9% carabine 0.22LR, 16% pusti cu teva neteda, 1,1% revolvere.

 [4]DCRI  (Direcţia Centrală a Informaţiilor Interne) a fost creată pe 1 iullie 2008, prin fuziunea dintre DCRG (Direcţia Centrală a Informaţiilor Generale) şi DST (Direcţia de Supraveghere al Teritoriului), având ca obiective „protejarea intereslor fundamentale ale naţiunii” (lupta antiteroristă, contraspionajul, protecţia intereselor economice, detectarea ameninţărilor extremiste de stânga şi de dreapta, separatiste/independentiste, sectare, confesionale, în special, cele islamiste/începând cu acest deceniu, etc.). Dispunând de un efectiv de 3.680 de funcţionari (din care 2.500 poliţişti activi şi 140 de comisari) şi un buget de peste 200M€, ea se află în subordinea Ministerului de Interne şi l-a avut ca director pe Bernard Squarcini (n.1955, numit pe 2 iulie 2008 de către Preşedintele Franţei Nicolas Sarkozy, Director al DCRI după fuziunea dintre DCRG şi DST, care l-a numit pe 27 iunie 2007 şi ca Director al DST, inlocuibdu-l pe Pierre de Bousquet de Florian/n.1954, în funcţie din 2002, numit pe 7 iunie 2017 de către Preşedintele Franţei Emmanuel Macron, Directorul Centrului Antiterorism). Pe 30 aprilie 2014, această devine DGSI (Direcţia Generală a Securităţii Interne) şi începând cu 22 iunie 2017, îl are ca Director general pe Laurent Nuñez (n.1964, Prefect de Poliţie) [Vezi pentru detalii: EDVIGE si CRISTINA, fişierele ostile ale Direcţiei Generale a Securităţii Interne (DGSI)].

[5]DCPJ/PJ  (Direcţia Centrală a Poliţiei Judiciare, creată în 1907) este o Direcţia generală a Poliţiei Naţionale (PN) aparţinând Ministerului de Interne, echivalentul său în cadrul Jandarmeriei Naţionale fiind SDPJ (Subdirecţia Poliţiei Judiciare), avându-l ca director general începând din 1 ianuarie 2014 pe Comisarul de Poliţie Mireille Ballestrazzi (n.1954), fost preşedinte al Comitetului Executiv al Interpolului (între 2012 – 2016),  care succede lui Christian Lothion (în funcţie între 10 septembrie 2008 – 31   decembrie 2013). Cu un buget de 2,5Md€ şi un efectiv de cca 5.200 de oameni, DCPJ, din punct de vedere geografic, are competenţă pe întregul teritoriu francez, mai puţin, Métropole du Grand Paris creat pe 1 ianuarie 2016 (Paris – Departamentele din „Coroana Mică”: Hauts-de-Seine, Seine-Saint-Denis şi Val-de-Marne), care se află în subordinea PP (Prefecturii de Poliţie – Direcţia Poliţiei Judiciare) Paris. Conform ordonanţei din 5 august 2009, DCPJ în cadrul a 4 subdirecţii: SLCOD (Subdirecţia Luptei contra Criminalităţii Organizate şi a Delincvenţei), SDAT (Subdirecţia Antiterorism), SDPTS (Subdirecţia Poliţiei Tehnice şi Ştiinţifice), DRES (Direcţia Resurselor, a Evaluării şi a Strategiei), are ca obiective: lupta în interesul persoanelor şi bunurilor acestora; contra dispariţiei şi sechestrării de persoane (kidnapping); reprimarea traficului de arme, al traficului de explozive (explozibile) şi al traficulului de materiale sensibile; arestarea persoanelor căutate sau aflate în cavală (în fugă de autorităţile judiciare); lupta contra escrocheriilor internaţionale; contra proxenetismului; contra traficului de bunuri culturale; contra traficului de vehicule furate şi de documente administrative; contra traficul de stupefiante; contra spălării banilor; contra infracţiunilor economice (în domeniul afacerilor); contra falsificării banilor şi contrafacerilor; Contra cibercriminalităţii şi contra fraudelor cardurilor bancare. DCPJ dispune de 12 direcţii teritoriale (regionale): DRPJ Paris (Direcţia Regională a Poliţiei Judiciare Paris) în cadrul PP (Prefectura de Poliţie) Métropole du Grand Paris (Paris – regiunea pariziană „Coroana Mică”: Hauts de Seine, Seine Saint Denis, Val de Marne); DRPJ Versailles (regiunea pariziană, „Coroana Mare”: Val d’Oise, Essonne, Seine et Marne, Yvelines); DRPJ Ajactio – Bastia (Corsica), precum şi DIPJ (Direcţia Interregională a Poliţiei Judiciare): DIPJ Lyon – Clermont Ferrand; DIPJ Marsilia – Montpellier; DIPJ Lille; DIJP Bordeaux –Toulouse; DIJP Strasbourg; DIJP Rennes – Nantes; DIJP Orléans–Limoges; DIJP Dijon; DIJP Antilele franceze – Guyana franceză.

[6]BRI [Brigazile de Cercetare (Cautare) si Interventie] sunt unitati de ancheta si de interventie (de eliata) ale DCPJ [5] (Politia Judiciara), apartinând PN (Politia Notionala) create în 1964, aflate din 2013  sub directia lui Christophe Molmy (Commissaire Divisionaire). În afara de BRI–PP (Brigada Antigang a Prefecturii de Politie Paris, cea mai veche unitate de interventie) care depinde direct de DRPJ (Directia Regionala a Politiei Juficiatr), restul unitatilor BRI depind de OCLCO (Oficiul Central de Lupta Contra Crimei Organizate, fostul OCRB – Oficiul Central de Reprimare al Banditismului, creat prin Decretul n° 73-952 din 11 octombrie 1973 în cadrul Ministerului de Interne si dizolvat prin Decretul n° 2006-518 din 6 mai 2006 pentru a fi înlocuit cu OCLCO). Puse la dispozitia  DRPJ (Diretia regionala a Politiei Judiciare) sau DIPJ (Directia Interregionala a Politiei Judiciare), respectiv, ale SRPJ (Serviciul Regional al Politiei Judiciare) ele colaboreaza atât cu GIR (Grupurile de Interventie Regionala pentru prevenirea si combaterea crimei organizate) cât si serviciile de securitate publica sau cu cele ale politiilor straine. În situatii de criza, BRI colaboreaza cu BAC (Brigada Anticomando–o unitate de interventie temporara a Prefecturii de Politie Paris pentru gestionarea crizelor) si formeaza unitatea de ubterventie  BRI – BAC. BRI a Politiei Nationale, nu trebuie confundat cu BRI (Brigada de Interventie Rapida a GN[14]–Jandarmeria  Nationala, creata în 1963) care cu cele 55 de unitati ale sale a fost activa între 1967 – 2015, în special de-a lungului retelei tutiere nationale, cu scopul de a lupta contra insecuritatii rutiere. Acestea au fost integrate în Plutoanele Autostrazilor sau cele Motorizate ca ERI (Echipe Rapide de Interventie). BRI–BAC, RAID si GIPN (Grupul de Interventie de elita al Politiei Nationale, echivalentul RAID, creat pe 27 octombrie 1972 si implantat în Colectivitatile locale teritoriale franceze (Departamente – Regiuni Outre-Mer), reprezinta, în egala masura, FIPN (Fortele de Interventie ale Politiei Nationale). BRI intervin, ca regula generala, în interpelarea grupurilor de raufacatori care participa la actele de mare banditism (jafuri armate, kidnapping – rapire si sechestrare de persoane) dar ele asista, în special, unitatile de interventire de elita ale DCPJ si PN (BRI-BAC, RAID, etc.). Începând din 2015, dupa atacurile teroriste din Franta (de la Charlie Hebdo, Montrouge  si Hyper Cacher Center/7-9 ianuarie 2015), BRI au dobândit competenta si în materie de interventie antiterorista. BRI, care dispun de mijloace materiale (armament, echipamente de supraveghere, de lupta, etc., de ultima generatie) si umane (ca regula generala, lucreaza cu personal civil si nu în uniforma cu cagule ca politistii de la RAID sau GIPN) are urmatoarele subdiviziuni (ca regula generala, în metropole sau în orase importante): BRI-PP Paris (DRPJ Paris), BRI Versailles (DRPJ Versailles),  BRI Lyon (DIPJ Lyon), BRI Marsilia (DIPJ Marsilia), BRI Lille (DIPJ Lille), BRI Bordeaux (DIPJ Bordeaux cu BRI la Bayonne),  BRI Toulouse (DIPJ Bordeaux–SRPJ Toulouse), BRI Strasbourg (DIPJ Strasbourg), BRI Nisa (DIPJ Marseille–PJ Nisa), BRI Nantes (DIPJ Rennes–PJ Nantes), BRI Rouen (DIPJ Rennes–SRPJ Rouen), BRI Montpellier (DIPJ Marseille–SRPJ Montpellier), BRI Orléans (DIPJ Orléans), BRI Ajaccio Bastia (DRPJ Ajaccio). Altele BRI sunt în curs de creere, în special în regiunile urbane cu infractionalitate ridicata: BRI Dijon (DIPJ Dijon), BRI Rennes (DIPJ Rennes), BRI  Metz (DIPJ Strasbourg–SRPJ Metz), BRI Dreux (DIPJ Orléans–PJ Dreux), BRI  Creil (DIPJ Lille–PJ  Creil). Printre interventiile remarcabile ale BRI putem mentiona: eliberarea în 1977 al bancherului parizian Bernard Mallet în Bois (Padurea) Boulogne, sechestrat într-un pavilion (constructie individuala cu un nteren în jurul ei) din Plessis-Robinson; eliberarea a 51 de ostatici sechestrati în localurile Consulatului Turc de la Paris (cei 4 rapitori se vor preda politistilor de la BRI dupa 15 ore de negociere); interpelarea în 2004 a 4 persoane (echipate cu explozibil, arme de foc, etc.) suspectate ca ar fi dinamitat sediile France Télécom si EDF la  Melun (regiunea urbana pariziana); interventia în anihilarea teroristilor islamisti care au comis atacurile teroriste între 7-9 ianuarie 2015 (fratii Saïd si Chérif Kouachi, respectiv, Amedy Coulibaly), se se vedea pentru detalii articolul autorului “Allah(o)u Akbar” (اللهأكبر). Partea II. Investigatii aprofundate privind atacurile teroriste de…); interventia pentru anihilarea teroristilor islamisti care au comis atacurile teroriste pe 13 noiembrie 2015 la Paris, respectiv, dupa atentatul terorist de la Biserica Saint Etienne du Rouvray (regiunea urbana Rouen) pe 26 iulie 2016, în care Parintele Jacques Hamel este ucis; (a se vedea pentru detalii si articolele autorului: Atacurile teroriste esuate de la Villejuif [Metropole de Grand Paris] si Criza de identitate a Politiei Nationale Franceze! Asasinarea functionarilor de politie de la…); interpelarea pe 9 august 2017 a presupusului  autor (Hamou Benlatrèche) al atacului terorist (cu un vehicul – capcana BMV Seria 2 Active Tourer/F45, 2014-) comis contra militarilor apartinând celei de al 35-lea Regiment de Infanterie din Belfort, la Levallois Perret (pe autostrada A16, în zona localitatii Leulinghen-Bernes), în care 6 militari sunt raniti (dintre care 3 grav), un politist si atacatorul.

 

 

 


Raspandeste cu incredere
  • 131
  •  
  • 3
  •  
  •  
  •  
  •  
    134
    Shares

LĂSAȚI UN MESAJ

Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

Please enter your comment!
Please enter your name here