Acasă Jurnalul Bucurestiului Anchete O nouă pistă după 12 ani. „Jaful secolului” (Partea VI). Regula lui...

O nouă pistă după 12 ani. „Jaful secolului” (Partea VI). Regula lui Spaggiari. Jafuri de diamante remarcabile comise în Europa, în acest secol, „cu sau fără armă de foc, fără violență și fără ură”. O posibilă legătură dintre jaful de diamante de la ABN Amro din Anvers și vastul trafic belgian de carne de vită contaminată cu Encefalopatia Spongioformă Bovină (Une nouvelle piste après 12 ans. „Les casses du siècle” européens, „avec ou sans arme à feu, mais, ni violence, ni haine” dans ce siècle. La règle de Spaggiari)

831
1
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  • 197
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    197
    Shares

Nota Autorului

Pe 27 martie 1996, Comisia Europeană decretează embargoul privind exportul  de carne de vită de origine britanică, pentru a evita ca ESB[1] (Encefalopatia Spongioformă Bovină–„boala vacii nebune”), depistată recent în Marea Britanie, să contamineze (eventual) consumatorii europeni.

Ca urmare, între sfârsitul anilor 1990 și începutul anilor 2000 am fost implicat (sub acoperire) în anihilarea unui vast trafic belgian de carne bovină contaminată cu ESB[1] bazat pe importul fraudulos de carne de vită de origine britanică în Belgia (filiera belgiană– belgische tak), care, ulterior, era exportat în Europa (și în alte părți ale lumii) cu mențiunea „Made în Belgium”. (A se vedea pentru detalii articolul autorului : Thomas CSINTA: Belgische Tak!).

Pe 2 martie 2007 din instituția financiar–bancară ABN Amro din AWDC (Antwerp  World Diamond Centre), un idivid, identificat cu un pașaport argentinian („fals – adevărat”) pe nume Carlos Hector Flomenbaum, reușește să fure, de față cu întregul bersonal al băncii, într-o manieră cu totul spectaculoasă  („fără armă de foc, fără violență și fără ură„ – regula lui Sapggiari) bijuterii în valoare de cca 21M€, după care dispare fără urmă. Identitatea reală a individului nu a fost niciodată stabilită, iar prejudiciul material nu a fost niciodată recuperat. În urma unor investigații pe care le-am făcut (timp de peste un deceniu), n-ar fi exclus ca Flomenbaum să fi fost un membru al clanului (mafiot) de trafic de carne bovină contaminată cu ESB, avându-l ca leader pe Ruddy Decock. În momentul de față dispun de o serie de elemente „coincidentiale” și o pistă, ale căror explorare (exploatare) prin „coincidentia oppositorum” poate conduce, în sfârsit, la restabilirea adevărului istoric, adică, la identificarea lui Carlos Hector Flomenbaum. Mai bine mai târziu, decât niciodată !

Daca în ultimele 4 parti ale marilor jafuri europene le-am studiat detaliat pe cele care au avut loc cu „arma de foc, violenta si ura” (partile 2-5 : „Jaful secolului” (Partea II). Jafuri remarcabile în Europa, comise cu „arme de foc, violenta si ura” în „anii de plumb”.; „Jaful secolului” (Partea III). Jafuri remarcabile în Europa, comise cu „arma de foc, violenta si ura”, dupa „Cold War” în secolul trecut;  „Jaful secolului” (Partea IV). Jafuri remarcabile în Europa comise în acest secol, cu „arma de foc, violenta si ura”. Jafurile armate din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, respectiv, „Jaful secolului” (Partea V). Incursiune în domeniul curentelor artistice. Jafuri remarcabile în Europa comise în acest secol, cu „arma de foc, violenta si ura” . Jafurile armate de la Colecția Bührle din Zürich si de la Harry Winston de la Paris), în aceasta penultima parte (partea  a 6-a), voi aborda pe cele de bijuterii (pietre pretioase, ceasuri de lux, etc.), care [ca si în partea 1: „Jaful secolului” (Partea I). Jaful secolului în mediul periurban. Umbra lui Spaggiari la Bessières. De la „canalizari” la „drumul” Paradisului!], respecta, oarecum, celebra regula a lui Spaggiari („fara arma de foc, fara violenta si fara ura”).

            PREAMBUL

Jafurile secolului „fara arma de foc, fara vilolenta si fara ura” comise între 16–18 iulie 1976 de catre legendarul ganster Albert Spaggiari (si echipa sa), la o filiala a bancii Société Générale de la Nisa, cu un prejudiciu estimat la cca 31M€PPA, respectiv, cel comis între 15–18 martie  2014, la o filiala a bancii Crédit Agricole din Bessières (Toulouse Métropole) de catre Pascal Teso (si echipa sa), cu un prejudiciu material în valoare de cca 2,5M€ [a se vedea pentru detalii articolul autorului:„Jaful secolului” (Partea I). Jaful secolului în mediul periurban. Umbra lui Spaggiari la Bessières. De la „canalizari” la „drumul” Paradisului!], în care hotii s-au „servit” de reteaua de canalizare din localitate pentru a  ajunge la o „poteca” catre Paradis, nu sunt singurele de acest gen în istoria marlor jafuri bancare europene.

Pe 14 ianuarie 2013, un jaf asemanator cu cele mentionate mai sus (si intermediar, atât ca eveniment în interval spatio–temporal cât si ca prejudiciu material) este descoperit în capitala Germaniei, la Berliner Volksbank, de unde, prin intermediul unui tunel (de o lungime de cca 45m), hoti reusesc sa fure din casetele de valori, cca 10M€.

În ceea ce priveste, jafurile secolului care au avut ca „obiect”, furtul de bijuterii, cele de la celebrul bijutier parizian Harry Winston (The  King of Diamonds) pe 6 octombrie 2007 si 4 decembrie 2008, cu prejudiciile materiale estimate la cca 32M€, respectiv, 85M€ (a se vedea pentru detalii si articolul autorului: „Jaful secolului” (Partea V). Incursiune în domeniul curentelor artistice. Jafuri remarcabile în Europa comise în acest secol, cu „arma de foc, violenta si ura”. Jafurile armate de la Colecția Bührle din Zürich si de la Harry Winston de la Paris) nu sunt nici cele mai spectaculoase si nici cele mai paguboase, pentru ca cel mai mare jaf de bijuterii comis pâna în prezent (în acest secol) a fost cel la Centrul de Diamante din Anvers (Belgia), pe 16 februarie 2003, urmat de catre cel de la Hotelul de Lux Carlton din  Cannes, pe 28 iulie 2013, în care pierderile au fost estimate la cca 110M€, respectiv, 103M€.

Spre deosebire de cele de Harry Winston, cele de la Centrul de Diamante si cel de la Hotelul Carlton au fost comise fara niciun fel de violenta.

În sfârsit, un „jaf al secolului” de tablouri comparabil cu cel de la Colecția Emil G. Bührle din Zurich (în care prejudiciul a fost estimat la cca 115M€) pe 10 februarie 2008, va avea loc la Muzeul metropolitan de Arta Moderna de la Paris, pe 20 mai 2010, în care prejudiciul va fi estimat la peste 100M€.

Ca si în cazurile jafurilor de bijuterii, daca cel de la  Colecția Emil G. Bührle are loc cu „arma de foc violenta si ura”, cel de la Muzeul de Arta Moderna respecta Regula lui Spaggiari”:fara arma, fara violenta si fara ura”.

Aceasta regula o regasim si în jaful secolului de exceptie (unic în felul lui), comis pe 5 noiembrie 2009 la Lyon, de catre însotitorul de fonduri (în cash) Toni Musulin, care deturneaza un vehicul blindat al transportatorului Brink’s (la bordul caruia se afla) dupa ce acesta a fost încarcat cu 11,6M€ la Banque de France (a se vedea pentru detalii articlul autorului: Jaful Secolului fara violenta si fara precedent în istoria criminala a jafurilor banesti!)

            APROFUNDAREA DOSARULUI

*Pe 16 februarie 2003, are loc cel mai mare jaf din istoria tuturor jafurilor secolului, în Belgia la Diamond Center de la Anvers/Antwerpen (AWDC/Antwerp World Diamond Centrea public/private corporation, officially representing and coordinating the Antwerp diamond sector, located in heart of Antwerp in the Hoveniersstraat”, în regiunea Flandra, capitala provinciei cu același nume, având ca director executiv pe Ari Epstein), aflat în cartierul diamanteriei Vestingstraat (cu cca 1.760 de întreprinderi de diamant si 30.000 de salariati, 4.520 unitati comerciale, pentru o populatie de cca 11.510 de locuitori), considerat ca platforma mondiala a diamantului (cu o cota de piata de cca 72%), respectiv, principala bursa a diamantelor brute si taiate. Prejudiciul material este estimat la cca 110M€ (100M€, conform  alor surse). Aflat în proximitatea garii si populat de catre 2 comunitati importante: comerciantii de diamante evrei si Jainiștii (adeptii uneia dintre cele mai vechi religii și filozofii ale lumii, găsindu-și rădăcinile în India antică și preistorică, facând parte din  religiile dharmice–credințe politeiste care subliniază că originea lor comună este în Subcontinentul Indian și în Dharma/scopul vieții și legea naturală a armoniei în univers), desi dateaza înca din secolul al XV–lea, acest cartier (caruia fac concurenta astazi Tel Aviv/Israel si Bombay/India datorita numeroaselor delocalizari în sectorul afacerilor cu diamante) începe sa fie cunoscut doar la sfârsitul secolului al XIX–lea (din anii 1885–1890), dar în scurt timp (începând cu secolul XX) îsi câstiga deja o reputatie internationala. devine reputat (începând cu secolul XX).  Daca prima comunitate este prezenta în cartier începând cu sfârsitul secolului XV (dupa expulzarea evreilor din Spania si Portugalia), ceea de a 2-a, apare cu 5 secole mai târziu (la începutul anilor 1970–dintre care cca 65% lucreaza „în lumea diamantului”).

Dupa cum stim, evreii vor fi expulzati din Spania prin Decretul de la Alhambra (Edict of Expulsion/Decreto de la Alhambra, Edicto de Granada) semnat pe 31 martie 1492 de catre regii catolici în Provincia Granada (Comunitatea autonoma Andaluuzia) la Alhambra (unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură islamică–un ansamblu de clădiri într-o fortăreață care domină câmpia și orașul Granada, printre care si palatul baroc al lui Carol al V-lea, care împreună cu Marea Moschee din Cordoba sunt cele mai prestigioase dovezi ale prezenței musulmane în Spania din secolul VIII), dupa terminarea razboiului si eliberarea ultimei enclave spaniole–Regatul Granada, respectiv, penetrarea solemna, pe teritoriul acestuia, pe 2 ianuarie 1492, a „catolicilorIsabelle (1470– 1498, Suveran al Portugaliei între 30 septembrie 1497–23 august 1498, decedata la nasterea fiului ei Miguel da Paz), casatorita cu Ferdinand II de Aragon (1452–1516, fost rege al Aragonului/1479–1516, al Siciliei/1468–1516, al Neapolelui/1504–1516), Valenciei, Sardiniei și al Navarei, Conte de Barcelona, rege al Castiliei/1474-1504 și apoi regent al acestei țări din 1508 până la moartea sa) venita pe tronul Castiliei (Castilla/Castille, Castile) în 1474. Multi dintre cei expulzati se vor refugia în Portugalia, dar pe 5 decembrie 1496, regele Portugaliei, Manuel I (Norocosul/1469–1521), va promulga un decret prin care „se cerea evreilor să se convertească la creștinism sau să părăsească țara fără copii lor”. Ca urmare ei se vor îndrepta fie, catre nordul Europei (Franta, Benelux si Marea Britanie), fie catre continentul nord–american. În sfârsit, ar exista în lume 4 burse de valori pentru diamante (considerate ca cele mai prestigioase si importante), iar acestea, care administreaza anual cca 30Md€ (Beurs voor Diamanthandel–pentru diamante taiate, DiamantClub van Antwerpen, Vrije Diamanthandel–pentru diamante brute si taiate, respectiv, Antwerpsche DiamantKring–pentru diamante brute), toate, se gasesc în Antwerp’s diamond district (Diamond Quarter/Diamantkwartier) si toate sunt în evidenta Diamond Office, departament al fundatiei private AWDC (Antwerp World Diamond Centre) având ca obiectiv, aparea intereselor colective în sectorial de diamant belgian, care faciliteaza importul și exportul de diamante în și din Anvers (Antwerp) prin intermediul  campaniilor de marketing pe care le gazduieste, serviciilor, conferințelor, târgurilor comerciale, misiunilor economice și prin diverse alte căi (în special, prin intermediul dealerilor).  In October 1973, the AWDC was established as the Hoge Raad voor Diamant (HRD), or Diamond High Council, by the Belgian government and diamond industry representatives”. Recunoscuta „the diamond capital of the world”, acesta, alaturi de „other groups”, ajută la dezvoltarea, protecția și prelucrarea acestor diamante (care includ bănci cu diamante, brokeri de asigurare, expeditori, cei mai buni poligheți și cercetători), cu o cifra anuala de afaceri de cca 17Md£ (cca 20Md€/25Md$US).  Cca 77% din diamantul brut extras în lume si 55% din cel taiat tranziteaza prin Diamantkwartier („Km2 al Diamantului”), limitat de strazile Schupstraat, Hoveniers si Rijf.

În ciuda unui sistem de securitate sofisticat de ultima generatie (considerat atunci ca unul dintre cele mai performante si sigure), jaful are loc, totusi, în noaptea de 15–16 februarie 2003, „fara arma de foc, fara violenta si fara ura” (regula lui Spaggiari). Hotii vor penetra în institutie prin garaj, pe care îl vor deschide cu o telecomanda (dublura) contrafacuta în oras, ca de altfel, toate celelate accesorii utilizate în cursul jafului (chei, înregistrari video, etc.).Acestia vor sparge 123 de casete de valori dintre cele 160 (exista surse prestigioase care indica, gresit, 109/180) ale institutiei financiar–bancare plasate într-un seif gigant aflat cu 2 etaje mai jos (considerat „impenetrabil”), fara sa se fi declansat sistemul de alarma (protejat de catre 10 mecanisme de securitate multipla, printre care si o poarta – sas de o grosime de 61 cm si de o greutate de cca 3 tone prevazuta cu un sistem de blocare „a combination wheel with numbers from 0 to 99” cu 100 de milioane de combinații posibile si senzori magnetici, camere video de supraveghere, detectori de caldura cu raze infrarosii, senzor seismic, de miscare si radar Doppler). The door was monitored by a pair of abutting metal plates, one on the door itself and one on the wall just to the right. When armed, the plates formed a magnetic field. If the door were opened, the field would break, triggering an alarm. To disarm the field, a code had to be typed into a nearby keypad. Finally, the lock required an almost-impossible-to-duplicate foot-long key. „More than 123 out of 160safe deposit boxes were forced open, each of which was made of steel and copper and had both a key lock and combination lock”.

Jaful (comis în week – end, în noaptea de 15–16 februarie) este descoperit, luni dimineata, pe 17 februarie, de catre agentul de paza, în jurul orei 07h15.

Merita sa subliniez aici faptul ca week–endul de 15-16 februarie 2003 a fost ales, probabil si datorita Turneului de Tenis de la Anvers (în circuitul profesionist WTA/ATP, activ între 2002–2015). În acest turneu, Belgia era reprezentata de catre jucatoarea belgiana Kim Antonie Lode Clijsters (n. 1983), iar duminica (pe 16 februarie) avea loc un meci de tenis foarte important dintre aceasta din urma si celebra jucatoare americana Venus Ebony Starr Williams (n. 1980 – fost lider al lumii în ierarhia WTA de 3 ori, cu 20 de titluri de Grand Slam /Mare Șlem: 7 la simplu, 11 la dublu feminin, și 2 la dublu mixt și 3 medalii olimpice, 2 la dublu feminin și 1 la simplu).

În ceea ce o priveste pe Clijsters, în  2003, aceasta a câștigat 9 turnee la simplu și 7 la dublu, ajungând și în 2 finale de Grand Slam (Mare Șlem), la Roland Garros și la US Open, ambele pierdute însă în fața lui Justine Henin (n.1982–fostă jucătoare profesionistă de tenis din Valonia/„Belgia francofona”–una dintre componentele statului federal Belgia, alaturi de regiunile Flandra/”Belgia olandofona” si Bruxelles Capitale–bilingva, conform art.4 din Constitutia Belgiei), câștigătoare a 7 titluri de Mare Șlem și medaliată cu aur la Olimpiada de la Atena. În finala din 16 februarie (care debuteaza în jurul orei 14h00), desi Kim Clijsters (WTA3–sustinuta de catre 14.400 „suporteri”) este înfrânta de catre Venus Williams (WTA2) în 2 seturi (6-2, 6-4), atentia populatiei si a autoritatolor locale este concentrata asupra confruntarii dintre cele 2 jucatoare, în care aceasta din urma îsi aparea titlul dar si cele cca 1.702 diamante care îi reveneau (cca 585.000$US). Cu alte cuvinte, nimeni nu era interesat de ceea ce se întâmpla în AWDC (Antwerp World Diamond Centre) din cartierul Hoveniersstraat (Grimbergen, 9-11 Schupstraat), care era supravegheat de 63 de camere video si de catre Politia Locala (7z/7z, 24h/24h). Ceea ce, evident, era un mare avantaj pentru cei care au conceput si au pus la cale jaful.

Anchetatorii de la Politia Federala sub comanda comisarului Eric Sack  (la care vor participa si detectivii Agim DeBruycker si Patrick Peys, respectiv, Rob Dictus) „vor reusi sa dea de urma hotilor” destul de rapid, gratie celor 14 saci de pubela abandonati de catre acestia la cca 50km de Anvers, de-a lungul austrosadei E19 (în directia Bruxelles), în padurea Machelen din Vilvoorde (oraș din regiunea Flandra, cu o importanta minoritate spaniola, cca 1/10, majoritatea dintre ei imigrati din Spania dupa cel de-al 2-lea Razboi Mondial din Peñarroya-Pueblonuevo, provincia Andaluzia), care se întinde de-a lungul E19 (soseau europeana n°19) si face leagatura dintre Amsterdam (Olanda) si Paris (Franta), via Bruxelles (Belgia).Este August Van Camp (belgian, în vârsta de 59 de ani),un vânator (amator), care din întâmplare, îi descopera cu ocazia unei zile (obisnuite) de vântoare (de iepuri), pe prorietatea sa, o zona împădurită (cca 12 ha de pamânt– travesat de o apa curgatoare/pârâu, achizitionata în 1998).

La prima vedere, omul este convins ca mizeia a fost facuta de catre adolescentii din zona, care se întânesc acolo co ocazia diferitelor evenimente pentru a le sarbatori (nu neapart de maniera „ortodoxa’). Anuntând autoritatile politienesti locale, aceasta gesesc exact ceea ce si cautau: probe materiale (fiabile) legate de jaful de la AWDC. Sacii descopereiti contin o serie de probe materiale irefutabile contra hotilor (ambalajele de hârtie în care pietrele pretioase au fost scoase din banca, videocasete piratate ale camerelor de supraveghere, îmbracaminte, resturi menajere, hârtie igienica, bancnote israeliene–New Israeli Shekel/NLI si indiene–Rupie indiană/IND, rupte sau mozolite, etc.) dar si o bucata („½”) de sandwich cu salam (italian – Antipasto Italiano), învelit într-un servetel. („Notarbartolo pulled off the highway and turned onto a dirt road that led into a dense thicket. The spot wasn’t visible from the highway, though the headlights of passing cars fractured through the trees. Notarbartolo told Speedy to stay put and got out to scout the area.”)Analizate în laborator de catre PST (Politia Stiintifica si Tehnica), pe acestea vor fi identificate amprentele digitale si cele genetice (ADN) ale lui Leonardo Notarbartolo (n.1952, un hot de origine italiana din Palermo, Sicilia, care începe sa fure înca de la vârsta de numai 6 ani) „and members of his extended family have long been dogged by accusations of Mafia connections, a carei sefie urma sa fie preluata de catre varul sau, Benedetto Capizzi. Din contra, „no fingerprints were found in the vault”.Acesta din urma („was born to be a thief” si „in elementary school, he filched money from his teachers and a teenager, he stole cars and learned to pick locks” – conform propriei sale declaratii) cu echipa sa de „La Scuola di Torino” (Scoala de la Torino), compusa din 5 raufacatori (aflata sub comanda lui–creierul operatiunii) „vor pune la punct cea mai mare lovitura” din întreaga istorie a jafurilor secolului în noaptea de 15–16 februarie 2003 la Diamond Center (un ansamblu arhitectural cu cca 30 de cladiri) si care dupa 4 zile de la jaf (pe 20 februarie), „are si tupeul” sa se prezinte la banca în calitate de „victima” al acestuia, având în vedere faptul ca pentru a-si putea pregati operatiunea cu succes, cu cca 2 ani si jumatate în urma, el a închiriat în aceasta unitate (societate) bancara o caseta de valori, într-o alta calitate, cea de „importator” de bijuterii, prin intermediul unei societati comerciale (transnationale) cu sediul la Torino, ceea ce îi va permite accesul în parcarea privata, respectiv, în bancile acestuia, în salile casetelor de valori ale acestora, etc., pe baza unui badge eliberat de catre autoritatile competente, responsabile cu securitatea în interiorul AWDC (Antwerp World Diamond Centre), o cladire cu 14 etaje (în partea sudica a cartierului).

Biroul închiriat de catre Leonardo Notarbartolo (ca sediu social al firmei sale „Preciosa”) pentru 25.000 de FrB (Franci belgieni, atunci cca 700 $US) pe lună, practic, neamenajat, nu i-ar fi folosit acestuia decât, în exclusivitate, pentru avea accesul asigurat („legalizat” si „oficializat”) în AWDC. „This was a technique pioneered by New York City-based Serbian criminal authority „Mr. Stan”, Vojislav Stanimirović (born 19 March 1937 – journalist and one-time crime figure, involved with the Pink Panthers among Serbian mafia figures, immigrated to the United States in 1952, most famous for his leading role in The Vizcaya HeistThe Vizcaya Museum and Gardens, the former villa and estate of businessman James Deering, of the Deering McCormick-International Harvester fortune, on Biscayne Bay in the present day Coconut Grove neighborhood of Miami, Florida). It was first accomplished in New York’s diamond center many years prior to this robbery. It included creating access to the safe deposit box located in the vault beneath the building. The method also provided a tenant ID card offering 24-hour access to the building.” Din pacate pentru Notarbartolo, acesta se afla deja pe lista suspectilor care ar fi fost implicati în comiterea jafului. The Italian anti-Mafia police contend he is tied to the Sicilian mob, that his cousin was tapped to be the next capo dei capi—the head of the entire organization.”Arestat (la Anwers în timp ce se „autovictimiza” pe 21 februarie), în urma perchezitionarii domiciliului sau la Trana (regiunea urbana Torino) (unde fiul sau, Marco în vârsta de 24 de ani ar fi opus rezistenta politistilor), anchetatorii gasesc, printre altele, si cealalta jumatate de sandwich (într-un sac de plastic), dar si 17 diamante lustruite (smaralde – mineral   alumosilicat de beriliu din grupa pietrelor prețioase care cristalizează în sistemul hexagonal, de culoarea verde datorita ionilor de crom și vanadiu), respectiv, numai, 78.000€ în cash (75.000€, conform altor surse).

Jaful a fost pus la punct cu meticulozitate (în cele mai mici detalii!) din timp. „Notarbartolo was buzzed into the vault the next day, Friday, February 14—the day before the robbery. He was alone. In his jacket pocket, he carried a can of women’s hair spray.”, iar with a quick, practiced circular movement, he covered the combined heat/motion sensor with a thin coat of transparent, oily mist”.It was a simple but effective hack: The oily film would temporarily insulate the sensor from fluctuations in the room’s temperature, and the alarm went off only if it sensed both heat and motion.”. Societatea fictiva „Preciosa” creata la Anvers, permite lui Notarbartolo, spionarea si evaluarea (prin diferite mijloace IT) a securitatii Diamond Center din Anvers, ceea ce îi va permite (si echipei pe care o coordona) sa dezactiveze (neutralizeze) întregul sistem de securitate si sa penetreze în institutie fara niciun fel de probleme, conform regulii lui Sapaggiari („fara arama de foc, fara violenta si fara ura”). Tot prin intermediul acesteia, care îi va permite accesul  AWDC, va „spiona” si sistemul de securitate folosindu-se de o camera de luat vederi plasata în „mapa lui de afaceri”, precum si de un miniaparat de fotografiat numeric într-un plasat în stiloul lui pe care îl purta în buzunarul din camasa lui.

Spargerea celor 123 de casete de valori (numere consecutive) dintre cele 160, este realizata si ea cu utilaje artizanale achizitionate în ziua precedenta, dintr-un magazin de specialitate, aflat în proximitatea institutiei bancare. Conform unei declaratii cotidianului Het Nieuwsblad, al comerciantului de diamante Marcel Fuehrer, „It is impossible and yet it happened”. February 16 2003, Notarbartolo took the E19 motorway out of Antwerp, racing towards Brussels. He hadn’t slept in two days. In the passenger seat was a man known only as Speedy. These two had known each other for over 30 years, as school mates and now as partners in crime. Apparently, Speedy was notorious for bottling it on jobs as they came to an end. Others in the gang hadn’t wanted him in on this job, yet Notarbartolo stuck by his friend. The other half of the team were en route to Italy, they had the gems. Milan would be the end destination, they’d all meet up and divide out all the stolen items. The last job fell to Notarbartolo and Speedy. Burn the evidence that was sitting in a garbage bag in the backseat. They pulled off the motorway, in a spot not visible to passers-by. The bag must have ripped, suddenly all the evidence was strewn across the trees and floor. And then they heard someone else.”   

Merita sa mentionez aici si faptul ca Notarbartolo ar fi declarat magazinului Wired, caruia i-ar fi dat si dreptul de autor privind biografia sa (si cauia apartin si majoritatea imaginilor reproduse) ca jaful ar fi fost comandidat de catre un comerciant de diamante evreu (contra sumei de 100.000€), iar prejudiciul material ar fi fost în realitate „numai” de 18M€. Aceasta ar fi fost  „umflat” artificial la suma de 110M€ cu scopul de a comite o frauda în dauna companiei de asigurari în administrarea careia se aflau bijuteriile (investigat de catre Denise Oliver). I may be a thief and a liar,” he says in beguiling Italian-accented French. „But I am going to tell you a true story.”

Conform propriei sale declaratii „„he was born to steal, he’d done it all the way through school and it wasn’t about the money anymore. Someone, a „Jewish diamond dealer”, knew of his desire to steal and told him: “I’d like to hire you for a robbery. A big robbery.””

Si totusi, merita subliniat faptul ca „the loot was never found, but based on circumstantial evidence, Notarbartolo was sentenced to 10 years. He has always denied having anything to do with the crime and has refused to discuss his case with journalists”.

În sfârsit, pe 16 februarie, Notarbartolo si complicii sai, în timp ce se îndreptau (la bordul unui Peugeot 307 gri), pe autostrada E19, din directia Anvers (Antwerp), catre Bruxelles – Capitale, vor abandona sacii de pubela (de la locul crimei, fara sa le distruga complet), într-o padure, în proximitatea localitati Vilvoorde, pentru a a nu ajunge cu acestia în capitala. Speedy scanned the traffic behind them in the side-view mirror and maintained a tense silence. Notarbartolo had worked with him for 30 years—they were childhood buddies—but he knew that his friend had a habit of coming apart at the end of a job. The others on the team hadn’t wanted Speedy in on this one—they said he was a liability. Notarbartolo could see their point, but out of loyalty, he defended his friend. Speedy could handle it, he said. And he had. They had executed the plan perfectly: no alarms, no police, no problems. The heist wouldn’t be discovered until guards checked the vault on Monday morning. The rest of the team was already driving back to Italy with the gems. They’d rendezvous outside Milan to divvy it all up. There was no reason to worry. Notarbartolo and Speedy just had to burn the incriminating evidence sitting in a garbage bag in the backseat.”

Din pacate pentru hoti (Notarbartolo si ceilalti 4 identificati cu pseodonimele:  Monster, Genius, King of Keys, and Speedy), „he contents of the garbage bag was strewn amongst the trees. Speedy was stomping through the mud, hurling paper into the underbrush. Spools of videotape clung to the branches like streamers on a Christmas tree. Israeli and Indian currency skittered past a half-eaten salami sandwich. The mud around the car was flecked with dozens of tiny, glittering diamonds. It would take hours to gather everything up and burn it.

Cei 2 specialisti Patrick Peys și Agim De Bruycker (care „lead the Diamond Squad, the world’s only specialized diamond police”), când  ajung la Centrul Diamond în dimineața zilei de luni, 17 februarie, pentru evaluarea „evenimentului” istoric în materie de jafuri (cu respectarea regulii lui Spaggiari) sunt uimiti de ceea ce vad. Cu atât mai mult cu cât, înainte, acestia au cerut informatii despre „status of the alarm”, iar raspunsul primit a fost si el prompt: “Fully functional, the vault is secure.” Pe de o parte, de faptul ca hotii au reusit (fara niciun fel de probleme) sa neutralizeze sistemul de securitate al portii (format din: Combination dial/0-99; Keyed lock; Seismic sensor/built-in; Locked steel grate; Magnetic sensor; External security camera) si al seifului (formar din: Keypad for disarming sensors; Light sensor; Internal security camera; Heat – motion  sensor/approximate location) si sa penetreze în interiorul acestuia, iar pe de alta parte, de faptul ca „the floor was strewn with wads of cash and velvet-lined boxes. Peys stepped on a diamond-encrusted bracelet. It appeared that the thieves had so much loot, they simply couldn’t carry it all away.” „The safe-deposit boxes themselves were made of steel and copper and required a key and combination to open. Each box had 17,576 possible combinations.” Oficial, Politia Federala nu ar fi reusit sa stabileasca, niciodata, modul în care echipa de spargatori a „Scolii de la Torino” a reusit sa penetreze în cladire.

Asa cum am mentionat, eu sunt sigur ca aceasta ar fi utilizat o „copie” a telecomenzii portii garajului (realizata de catre un profesionist),  care permite accesul în cladire. Dar nici Notarbartolo, nu i-a identificat, niciodata, pe membri echipei sale. Totusi, 3 dintre ei vor fi identificati. Cartea de vizita gasita în pubela, a lui Elio D’Onorio („an Italian electronics expert tied to a series of robberies”) îi face pe anchetatori sa creada ca acesta din urma ar fi fost  Genius. Studiul imaginilor video realizate de catre cele 63 de camere de luat vederi de la AWDC (dintre cele cca 163 plasate în cartier), îl identifica pe Monster în persoana lui Ferdinando Finotto (un tip înalt si musculos) care ar fi cumparat sandwichiul de la magazin din apropiere, în timp ce Speedy („an anxious, paranoid man”) ar fi avut semnalmentele lui Pietro Tavano („a longtime associate of Notarbartolo’s”).

Cel de-al 5-lea nu a fost identificat niciodata.În cursul zilei de luni, pe 17 februarie, dupa cca 35h00 dupa jaf, membrii echipei se întâlnesc într-un bar, în oraselul italian Adro (Provincia Brescia), aflat la cca 50km nord-est de Milano, pentru împartirea „pradei”. Conform întelegerii, 1/3 i-ar fi revenit dealerului de diamante (comanditarului), iar restul de 2/3, ar fi urmat sa fie împartit între ei (hotii). Problema lor era ca „they had anticipated a haul in the tens of millions each. Now they were looking at roughly $3 million per man. It was still a lot of money, but they couldn’t help feeling they’d been played”. Procesul membrilor „Scolii de la Torino” care ar fi pus la cale jaful de la Diamond Ceneter, va debuta pe 25 octombrie 2004 în fata Tribunalului Corectional din Anvers.

Alaturi de Leonardo Notarbartolo (cunoscut autoritatilor politienesti pentru jafuri armate, trafic de arme si de stupefiante – atunci  în vârsta de 52 de ani, si sotia acestuia Andriana Crudo (în vârsta de 49 de ani) aparati de catre Basili Foti, în boxa acuzatilor va fi prezent si un alt complice, Antonio Faletti (un prieten sicilian de–al lui Notarbartolo si bancher italo-olandez  în vârsta de 48 de ani – 44 de ani conform unor surse italienesti, domiciliat în Olanda). Notarbartolo, ex orefice e rappresentante di preziosi, deve conoscerlo bene visto che, dopo un furto d’ auto a 29 anni nell’ 81, era stato accusato (ma poi assolto) di aver preso parte alla rapina da un miliardo in una gioielleria di Modena e più tardi, nel’ 90, di un altro furto di gioielli ad Ancona. Nel’ 92 a Torino, approfittando del weekend, una gang di ladri restò per due giorni e tre notti nel caveau dell’ agenzia della Crt in via Barletta 107/B, svanendo poi nel nulla con un bottino miliardario raccolto dopo aver svuotato 120 delle 580 cassette di sicurezza. Per quel colpo fu accusato Placido Barresi, nome storico del clan dei catanesi, che fu poi prosciolto.” Convalidato invece l’ arresto di Antonino Faletti, 43 anni–în 2003, calabrese trapiantato da 21 anni ad Harlem, Olanda, e della sua compagna olandese Judith Zwiep, anch’ essi accusati del clamoroso furto.”

Conform declaratiei copiilor cuplului Notarbartolo–Crudo, Marco si Francesco, parintii lor s-ar fi dus la Anvers în week-end pentru a-l întâlni pe Antonio Faletti, dar deja pe 16 februarie ar fi fost acasa („Mio padre e mia madre sono andati ad Anversa per incontrare il loro amico Antonino. Era un viaggio di piacere. E il 16 febbraio mio padre era ancora a Torino assieme a mia madre: abbiamo persino gli scontrini dei bar per provare la sua presenza in città”). Ceilalti membri ai „scoli”, presupusi perticipanti la jaf fiind în cavala (fugitivi) vor fi judecati prin contumacie. Mentionez aici faptul ca în rechizitoriul sau, Avocatul general (Ministerul Public) afirma ca ar fi fost sparte 142 de casete de valori (în loc de 123) dintre cele 160, iar prejudiciul ar fi fost 118M€ în loc de 110M€ (sau 100M€ – citat de catre majoritatea surselor judiciare), 200M€ (conform unor surse italienesti).

Prezentat ca adept al celebrului raufacator Arsène Lupin (personaj literar fictiv), creat de catre scriitorul francez Maurice Leblanc  (1864–1941, autor de numeroase romane polițiste și de aventuri) creator al legendarului si spărgătorului – gentleman Arsène Lupin în povestirea „L’Arrestation d’Arsène Lupin” (apărută în revista lunara „Je sais tout” din iulie 1905 – fondata de catre Pierre Lafitte în ianuarie 1905), Notarbartolo va fi condamnat la 10 ani de detentie criminala si la o amenda penala de 10.000€ (ceea ce în apel, pe 19 mai 2005 va fi majorat la 1M€) iar ceilalti 3 (identificati) dintre presupusii sai complicii, Elio D’Onorio (Genius), Ferdinando Finotto (Monster) si Pietro Tavano (Speedy), fiecare la 5 ani de închisoare si 5.000€ amenda penala. Echipa de hoti, era obligata prin sentinta judecatoreasca si la despagubirea partii civile cu 45M€.Conform documentelor din dosarul de instructie: „legal proceedings dragged on, but Finotto was finally arrested in Italy in November 2007 and is serving a five-year sentence there.”, iar Elio D’Onorio, desi ar fi recunoscut în fata autoritatilor politienesti ca a instalat echipamente electronice de supraveghere în biroul lui Notarbartolo pentru supravegherea AWDC (Antwerp World Diamond Centre) din Schupstraat Anvers, acesta ar fi negat orice implicare a sa în infractiunea criminala comisa de catre acesta din urma în week – endul din 15-16 februarie 2003. Din pacate pentru el, aprentele sale genetice (ADN) au fost identificate pe o bucata de banda adeziva utilizata în timpul jafului. Ca urmare, „he was extradited to Belgium in November 2007 to begin a five-year sentence”.

În ceea ce îl priveste pe Pietro Tavano, acesta este condamnat în Italia, ,dar acesta a interzis avocatului sau să facă declarații (în numele lui) legate de jaf. Cel de-al 5-lea presupus hot, the King of Keys, nu a fost identificat niciodată, cu toate ca poliția era la curent cu existența acestuia (gratie înregistrărilor convorbirilor sale telefonice precum și a urmelor ADN pe care le-ar fi lasat pe diferite obiecte în timpul jafului).Merita sa subliniez aici si faptul ca au existat si expertize care sustineau ca valoarea prejudiciului material în jaful de la AWDC (în care cca 150 de persoane s-ar fi constituit în parte civila)  ar fi fost mult mai mare de 110M€ (pâna în 400M€). Din contra, daca tinem cont de declaratia lui Notarbartolo jurnalistului american Joshua Davis (de la Wiredrevista americană lunară începând din ianuarie 1993 – ISSN 1059-1028, care are ca subiect impactul pe care le poate avea tehnologiile emergente în cultură, economie și politică, deținută de compania media Condé Nast Publications, proprietar si al revistelor Vanity Fair, Vogue, The New Yorker și Architectural Digest cu un tiraj de cca 850.000 de exemplare, cu editii și în ediții din alte țări: Wired UK, Wired Italia, Wired Japan și Wired Germany), valoarea reala furata ar fi fost numai de cca 18M€, pentru ca majoritatea casetelor de valori ar fi fost golite de catre proprietarii înainte de comiterea jafului, care de altfel, ar fi avut ca „obiectiv” principal, fraudarea companiilor de asigurari.

Având în vedere încarcerarea lui Notarbartolo în detentie provizorie (pe 21 februarie 2003), dar si gratiile închisorii, acesta este pus în libertate conditionata sub control judiciar, 6 ani mai târziu (pe 15 martie 2009) din Maison d’Arrêt (Centrul de Detentie provizorie) Hasselt (Zwarte-Brugstraat 4, 3500 Hasselt) inaugurat în 2005, aflat în regiunea Flandra  (Comunitatea flamandă din Belgia), înfrățita cu localitatea Bicaz (judetul Neamt) din România.

Conform avocatului acestuia Walter Damen, „el a fost liberat ca urmare a unei decizii a Comisiei de Liberare Conditionata”, iar acesta ar fi plecat, imediat, în Italia (tara sa de origine), având interdectie (definitiva) de a mai (re)veni în Belgia.

Însa, conform unor surse judiciare apropiate anchetei, deja pe 10 septembrie 2010, Parchetul de pe lânga Curtea de Apel din Anvers va solicita TAB (Tribunalul responsabil cu amenajarea pedepselor) revocarea libertatii conditionate sub control judiciar a lui Notarbartolo, pentru ca acesta si-ar fi schimbat  domiciulul stabil (mutându-se într-o casa de vacanta dintr-o statiune muntoasa) fara sa fi anuntat autoritatile judiciare belgiene si nici n-ar fi început (înca) sa îndemnizeze partea civila (prevauta în cadrul liberarii condionate). În plus, acesta ar fi semnat si un contract de vânzare – cumparare a drepturilor de autor privind biografia sa (cu istoria jafului) Magazinului Wired, ceea ce încalca din nou un alt princiu (fundamental) al libertatii conditionate sub control judiciar.Mentionez aici faptul ca în principiu (mai putin în cazuri exceptionale), unui „condamnat definitiv” este intrzis sa faca dezvaluiri mijloacelor mass–media  (atât direct cât si indirect) despre dosarul lui pâna la executarea (efectuarea) integrala a sanctiunii penale la care a fost condamnat (fie, în detentie, fie, în libertate conditionata sub control judiciar).

Astfel, în ciuda faptului ca avocatul sau Walter Damen a încercat sa sugereze autoritatilor belgiene o serie de explicatii mai mult sau mai putin „puerile” în privinta nerespectarii conditiilor impuse de liberarea conditionata (casa de vacanta ar fi fost închiriata de catre fiul sau; el n-ar fi fost în posesia banilor furati si ar fi vândut magazinului Wired doar „fictiune” în legatura cu istoria jafului, etc.), acestea vor emite în luna noiembrie 2011 un mandat de arestare european contra acestuia, cu scopul (re)încarcerarii pentru restul de 1.443 de zile câte mai avea de efectuat (executat) înainte de liberarea sa conditionata. Ca urmare, Leonardo Notarbartolo va fi interpelat pe 29 ianuarie 2013 pe Complexul Aeroportuar  Charles de Gaulle – Paris Roissy, în timpul unei escale între SUA si Italia, la Torino si va extradat în Belgia, unde va fi reîncarcerat.

Mentionez aici faptul ca, tot la Anvers, tot în Diamond Center, la ABN Amro (bancă comerciala de investitii olandeză fondata în 1991 cu cca 110.000 de angajați si sediul la Amsterdam, listată pe Euronext și New-York Stock Exchange, achizitionata pentru 70Md€ pe 10 octombrie 2007 de catre un consortiu format din bancile Ageas – grup de asigurari belgiene fondat în 1990, RBS – Royal  Bank of Scotland, fondata în 1727 si Santander – cea mai importanta banca spaniola si una dintre cele mai mari din Europa, fondata în 1857) va avea loc un alt jaf spectaculos, pe 2 martie 2007, în care vor dispare cca 24kg de diamante (în total, 120.000 de carate), valorând peste 21M€ (considerat de catre multi specialisti, un alt „jaf al secolului”, mai mic), dupa o „pregatire” prealabila, care ar fi durat cca 18 luni (conform sefului politiei federale judiciare Eric Sack), utilizând acelasi „algoritm” ca si cel utilizat de catre Notarbartolo (si echipa sa), bazat pe Regula („de aur” a) lui Spaggiari („fara arma de foc, fara ura si fara violenta”).

Astfel, în toamna anului 2005, un individ identificat cu numele de Carlos Hector Flomenbaum (n.1947, de origine evreu), posesor al unui pasaport argentinian si declarandu-se (într-o engleza cu accent american) „un fost proprietar al unei diamanterii” închiriaza o caseta de valori la ABN Amro (aflata la n°2 pe strada Hoveniers, care cu strazile Schupstraat si Rijf constituie nuclul „dur” al cartierului ultrasecurizat Diamond Center–unde anual tranziteaza diamante în valoare de cca 30Md€) sub pretextul, ca fiind pensionar, doreste sa se stabileasca la Anvers „pentru restul vietii”. Creduli, cei de la banca nu verifica nici identitatea reala a acestuia (legalitatea pasaportului) si nici domiciliul pe care acesta îl declara în acte, probabil pentru ca, dupa jaful comis de catre Leonardo Notarbartolo  pe 16 februarie 2003, în anii care vor urma, cca 1,5M€ vor fi investiti pentru ultrasecurizarea cartierului, conform declaratiilor lui Philippe Claes (Chief Officer Corporate Affairs at AWDC–Antwerp  World Diamond Centre).

Conform magistratului (judecator de instructie) de la Parchetul din Anvers, însarcinat cu instrumentarea dosarului, Dominique Reyniers, Flomenbaum a fost „suficient” de vigilent ca banca sa poata dispuna de nicio înregistrare video în care acesta sa fie identificabil cu certitudine. Cu toate ca, camera de supraveghere este îndreptata catre accesul în seiful (cu cele cca 2000) casete de valori aflat la subsol, care dispun de 2 chei, una apartinând proprietarului si cealalta bancii. Acele câteva imagini „de proasta calitate” care îl reprezinta din profil (cu cascheta de base-ball pe cap trasa „pâna în nas”, indiferent de anotimp), la intrarea în banca pe poarta principala (din Hoveniersstraat) pe care le contin înregistrarile camerelor de supraveghere nu puteau, sub nicio forma contribui la identificarea hotului. Ca regula generala, atunci când parasea institutia bancara, acesta iesea pe partea cealalta a acesteia, printr-un pasaj catre Pelikaansstraat ­(aflat într-un cartier „rău famat”) care se întinde de-a lungul garii centrale, în care, principala activitate a hotilor (cu precadere, serbi, originari din fosta Iugoslavie), conform  comisarului  Matty Balthau–seful DAC (Divizia de Anticriminalitate), este traficul de pietre pretioase si bijuterii, conform regulii „4C” (colour, carat, cut, clarity). Câstigând încrederea personalului si a agentilor de securitate (cu o politete „ipocrita” si „mici atentii”, practic, fara valoare), dupa jefuirea esuata (oarecum) a unuia dintre cei din urma (probabil înscenata), Flomenbaum sa hotareste sa-si schimbe caseta de valori, cautând una goala, „mai bine pozitionata”.

Profitând de faptul ca agentul bancar era grabit (si avea deplina încredere în el), acesta îi da setul de chei al casetelor de valori pentru ca „sa se descurce singur” (într-un timp relativ, scurt), ocazie cu care, Flomenbaum, reuseste sa faca mulajul a 6 chei, pe care le va reproduce, ulterior, cu fidelitate (în oras). Ca urmare, pe 2 martie 2007, în jurul orei 15h00 (aproape de ora închiderii), utilizând Regula lui Spaggiari, hotul penetreza în banca prin poarta principala (din Hoveniersstraat) în sala casetelor de valori (unde avea acces), iar în cele 2 genti (pe roti), pe care le avea asupra lui (ca de altfel si cele 6 chei contrafacute), încarca continutul celor 6 casete corespunzatoare (cca 24kg de diamante, valorând cca 21M€), dupa care paraseste institutia bancara prin iesirea din spate (catre Pelikaansstraat), în fata garii centrale. De atunci, Flomenbaum nu a fost niciodata (re)vazut si nici identificat, în ciuda recompensei de 2M€ fixata de catre consiliul director (de administratie) al bancii.

Studiind documentele de arhiva în acest dosar, se pare ca desi politia si justitia au încercat sa gaseasca o „legatura” dintre hotul Flomenbaum si agentul de la seif (responsabil cu deschiderea casetelor de valori), din pacate (sau din fericire pentru agent bancar) acest lucru nu a putut fi dovedit cu probe fiabile. Ca urmare, acesta din urma a fost disculpat în dosar (ca presupus „taupe” – „om  din interior”), motiv pentru care nu-i voi mentiona numele.  Din contra, personal, eu nu sunt convins de nevinovatia acestui salariat al bancii, pentru ca anii în care evenimentul „se deruleaza” (de la sosirea lui Flomenbaum la Anvers si pâna la comiterea jafului), are loc criza „vacii nebune” (între anii 1990–2000), în care am fost implicat (sub acoperire) pentru anihilarea unei organizatii criminale belgiene care avea ca obiectiv traficul de carne bovina contaminata cu maladia ESB (Encefalopatia Spongiformă Bovină[1],  cunoscuta la om sub numele de boala Creutzfeld-Jacob[2]), la comanda careia se afla Ruddy De Kock (Dekock, Decock), prin intermediul firmei (întreprinderii) sale (de import–export) Tragex-Gel.

Pe unul dintre leaderi organizatiei criminale (care au preluat comanda acesteia dupa moartea subita a lui Deckok, la vârsta de 37 de ani – în noiembrie 2000), care se identifica cu prenumele „Michel” l-am însotit de 2 ori la Anvers în cartierul AWDC (Antwerp World Diamond Centre) pentru scoaterea si depunerea unor documente într-o caseta de valori a unei banci. Din pacate, n-am avut prilejul sa aflu numele acesteia, pentru ca de fiecare data (din motive de siguranta – pentru pastarea secretului) trebuia sa-l astept în fata garii centrale, cu toate ca el (însotit de „adjunctul” sau) ocolea cladirea si intra în AWDC, print-o alta intrare, în compania unui al 3-le personaj neidentificat (înâlnit, tot în fata garii) dar care avea acces în zona. Atunci n-am acordat acestui fapt nicio importanta si nici ulterior, dupa ce am fost „înlaturat” de la administrarea întreprinderii, pe care o dirijam („doar în acte”), „Belcanto SPRL″ (cu sediul social în Ruddervoordestraat n°177, 8210-Zedelgem, Provincia Flandra Occidentala, regiunea Flamanda).

În fond si la urma urmei, membrii organizatiei criminale erau cunoscuti autoritatilor politienesti si judiciare belgiene, deci nu puteau fi antreprenori (creatori) de întreprinderi, dar mai ales, datorita multiplelor falimente de întreprinderi în care au fost implicati si care au fost declarate de catre justitie „insolvabile”. (Ceea ce facea, de altfel, si familia Adamescu în România).

Timp de un deceniu nu m-am gândit ca jaful de la ADWC din Anvers ar putea avea vreo legatura cu „belgische tak” din aceasi perioada, pentru ca eram  ocupat mai mult cu studiul jihadologiei, respectiv, cu cea a marii criminalitati contemporane (în special, franceze si francofone).Ideea mi-a venit însa atunci când am început sa studiez aprofundat, la sfârsitul anului trecut (din luna noiembrie 2018), „jafurile secolului” care au marcat istoria contemporana, pentru ca am identificat o serie de elemente comune celor 2 infractiuni criminale, jaful de la ABN Amro de la Anvers si vastul trafic belgian de carne bovina contaminata cu ESB.

Imediat dupa anuntarea embargoului pe 27 martie 1996 impus Regatului Unit al Marii Britaniei si al Irlandei de Nord de catre Comisia Europeana în privinta exportului de carne de vita si derivatele sale (din cauza maladiei „vacii nebune″), retele de trafic de tip mafiot, tentaculare, vor aparea în tarile Uniunii Europene. La început în Belgia (dar ulterior si în Franta), care prin intermediul unor firme de transport (unele dintre ele chiar si fantoma), vor importa în Belgia carnea de origine bovina interzisa din Marea Britanie, pentru a o exporta, ulterior, în restul Uniunii Europene, cu mentiunea „de origine belgiana″. Cu alte cuvinte, „mafia hormonilor″ se recicleaza în traficul de carne al vacii nebune. [A se vedea pentru detalii si articolul autorului: Dezastrul hormonilor (francezi) de crestere (Politia Capitalei)].

Astfel, pe 3 iulie 1997, la ora 11h00, BSR (Brigada de Supraveghere si de Investigatie) a Jandarmeriei belgiene (integrata ulterior în Politia Federala Belgiana), însotita de catre o echipa de inspectori–veterinari belgieni si de catre o alta echipa, de inspectori anti-frauda, vor efectua o descindere la Wingene, în Flandra Occidentala, în localurile unei firme recent create sub numele de Tragex-Gel, în cadrul careia isi desfasurau activitatea, Dirk De Soete, (Administrator delegat), Kristiaan Dierickx (Responsabil cu încarcarea carnii în camioanele frigorifice) si Ruddy De Kock (proprietarul firmei), condamnati deja de catre Justitia belgiana în alte dosare penale. O alta intreprindere, a lor, Lefèvre din Mouscron (Provincia Hainaut, Regiunea Valona) citata si ea în dosarul traficului de carne a „vacii nebune″ (Encefalopatia Spongioforma Bovina), a fost perchezitionata fara ca în aceasta sa fi fost identificate nereguli.

Parchetul din Bruges (Provincia Flandra Occidentala, regiunea Flamanda, Belgia), precum si Comisia Europeana, desi erau convinsi ca cei 3 mentionati mai sus sunt pilonii de baza al acestui trafic, nu au gasit nereguli în cadrul societatilor mai sus mentionate. Ceea ce este interesant însa, este faptul ca chiar înainte de anuntarea embargoului, pe 21 februarie, Brigada de Jandarmerie din Anvers a anihilat deja o vasta retea de trafic de carne de vita de origine britanica (importata din Marea Britanie), a carei origine este falsificata : „Made in Belgium″, pentru ca ulterior, ea sa fie distribuita prin intermediul unor firme (belgiene) de transport, pe întregul teritoriu european.

În urma a 25 de perchezitii efectuate de catre jandarmii din Anvers (ordonate de catre Procurorul general al Regelui), 6 persoane sunt arestate, dintre care 3 din Mouscron (Provincia Hainaut, Regiunea Valona, Belgia): acelasi Ruddy Decock (De Cock), Jean-Pierre Herman si Jean-Paul D’haene, cunoscuti deja, asa cum am mentionat, autoritatilor politienesti si judiciare.

În fond, anchetatorii ar fi vrut sa descopere originea celor 700 de tone de carne de vita de origine britanica, descoperita în Olanda pe 29 aprilie (si confiscata de catre Parchetul din Middelburg), la Flessiungue (Provincia Zelande) si Rotterdam (Olanda), care, probabil, niciodata nu a tranzitat prin Belgia, însa de acolo era organizat traficul, printre altele si prin intermediul firmei Bero NV a lui Dirk De Soete (care succede firmei Tragex-Gel dupa faliment) catre SUA si România. În scurt timp, în acest trafic de mare anvergura se vor implica, si alte 2 firme, una franceza si alta spaniola, specializate în importul-exportul carnurilor si ale derivatelor sale (preparate carnoase). Din investigatiile pe care le-am facut reiesea ca cele 700 de tone de carne confiscate în Olanda, faceau parte dintr-un import de carne mult mai important (cca 1.600 de tone, în ambalaje de 20-25 de kg) din Marea Britanie (descoperita pe 3 iulie 1997), de catre firma mai sus mentionata si transformata în „carne de origine belgiana 100%″, pentru ca ulterior, cele 900 de tone ramase sa fie exportate de catre firmele franceza si spaniola (Guinaco), specializata în comertul cu Guineea Ecuatoriala, via Franta si Spania (unde au fost importate), catre Ungaria, Rusia respectiv, Gabon si Mayotte (Departament francez ultramarin insular situat în partea de nord a canalului Mozambic în Oceanul Indian, între nordul Madagascarului și nordul Mozambicului în arhipelagului Comore, dar separat de statul Comore din anii 1970). O încarcatura de 60 de tone, a fost descoperita si de catre autoritatile vamale franceze, chiar în cursul zilei urmatoare.

Însa, Comisia Europeana, face o dezvaluire în cadrul unei reuniuni în Parlamentul Europei pe 7-8 iulie la Strasburg, din care aflam ca Marcel Colla (Ministrul belgian de Sanatate), personal, ar fi acordat autorizatia de exploatare pentru întreprinderea Tragex-Gel, pe 29 mai, cu toate ca de peste 6 luni ea desfasura deja o activitate frauduloasa (ilicita) si era administrata (dirijata) de catre persoane conoscute autoritatilor judiciare ca persoane notorii în încalcarea sistematica a legislatiei în vigoare privind transportul de carne si derivatele sale, iar pe 13 mai el a fost prevenit si de catre Comisia Anti-frauda a Comisiei Europene. Traficul a fost descoperit pe 29 aprilie de catre autoritatile olandeze competente, care organizeaza imediat o intrevedere cu omologii lor belgieni. Tot ele au sesizat (anuntat) pe 7 mai si UCLAF (Unitatea de Control si de Lupta Anti-frauda) a Comisiei Europene, care pe 13 mai informeaza autoritatile veterinare si vamale belgiene, pentru demararea unei anchete penale legata de întreprinderea Tragex-Gel. În ceea ce îl priveste pe Marcel Colla, acesta acuza o „neglijenta administrativa″ din partea serviciilor sale si refuza o „asociere de raufacatori″ sau o „favorizare a infractorului″ în dosar.

Pe 4 iulie, la Hamburg, au fost descoperite de catre autoritatile vamale germane, alte 172 de tone de carne de vita de origine britanica, falsificate în documente (si stampilate de catre administratorul firmei Tragex-Gel) ca si cum originea lor de provenienta ar fi fost Belgia.

Pe 29 iulie, Tragex-Gel din Wingene, deci, implicit, Ruddy De Kock (Ruddy D(d)e Cock), Drik De Soete (Dirk Desoete) si Michel Debus (fost boxer profesionist), deja arestat de catre Parchetul din Kortrijk (oraș neerlandofon situat în provincia Flandra de Vest, regiunea Flandra din Belgia) pentru maltratarea unui inspector veterinar, intra din nou în colimatorul Ministrului Sanatatii Marcel Colla, care va solicita încarcereaza în detentie provizorie a lui De Kock, începand cu 1 noiembrie), dupa ce o alta cantitate de 50 de tone de carne de vita „Made in Netherlands″ livrata de catre acesta societatii de produse lactate GDX-Belgium din Thorembais Saint Trond (Perwez, Provincia Brabant, Regiunea Valonia), este identificata de catre IEV (Institutul de Expertiza Veterinara) la solicitarea Parchetului din Bruges, ca ar fi fost carne de vita de origine britanica. Astfel, în noiembrie 1998, lichidarea societatii  Tragex–Gel de catre justitia belgiana (Tribunalul de Comert), intra în linia dreapta, în faza sa ultima, iar pe de alta parte, în Franta, Judecatorul de instructie Edith Boizette (însarcinat cu instrumentarea dosarului) reuseste sa descopere „circuitul″ banilor obtinuti în urma traficului de carne, în care erau implicati si 3 francezi, arestati pe 11 februarie 2009: Jean-Philippe Guyon (fost sef al unei mici firme specializate în cadouri de întreprindere), Gérard Poulalion (fost administrator al unei intreprinderi de transport din Seine et Marne–Métropole du Grand Paris, Regiunea pariziana), precum si contabilul lor, Jacques Costa (care ulterior, a fost eliberat sub control judiciar din lipsa de probe „insuficient de grave pentru detentie provizorie”). Urmarind filiera de plata, în aprilie 1999, ea descopera banii în BIL (Banca Internationala din Luxemburg), precum si în BBL (Bruxelles-Lambert), respectiv, în BPM (Banque Pasche de Monaco), care o data „spalati″ reveneau cu usurinta în bancile belgiene si erau investiti din nou în acelasi tip de activitate frauduloasa. Ideea era de a cumpara camioane si de a le revinde, în repetate rânduri, chiar în aceasi zi. Mai exact, 196 de camioane ultramoderne sunt cumparate cu 65.000-70.000€ bucata, ceea ce a permis traficantilor, spalarea a cca 12,5 M€.

În sfârsit, pâna la urma, dupa o instrumentare al dosarului (franco – belgiana) care a durat 7 ani,  14 persoane vor fi inculpate în dosarul  Trajex-Gel, în care pe lânga cei 6 membri ai organizatiei criminale mai sus mentionati (belgienii Kristiaan Dierickx, Drik De Soete – Dirk Desoete, în vârsta de 42 de ani si Michel Debus, respectiv, francezii Jean-Philippe Guyon, Gérard Poulalion si Jacques Costa) vor fi judecati de catre Tribunalul Coretional de la Bruges, între 2 mai – 12 septembrie  2005 si alti 8 presupusi complici ai lor.

În afara de Rudy De Kock (obez, cântarind cca 250kg), care, moare la un spital, în timpul unei interventii chirurgicale de reducere a stomacului şi anastomozarea acestuia (stabilirea chirurgicală a unei legături între două vase sangvine sau între două organe cavitare) la o ansă jejunală de tip Bypass gastric (când intestinul subţire nu este tăiat, fiind conectat la stomacul redus, în partea sa laterală, metodă folosită pentru tratarea obezităţii severe, mai eficientă decât ligaturarea gastrică), toti vei 6 membri ai organizatiei vor fi condamnati la pedepse de închisoare cu executare, cuprinse între 4-6 luni si la amenzi penale cuprinse între 250-25.000€.

Din contra, 8 inculpati (printre care si Lefère tatal si fiul – administratorii abatorului din Mouscron unde erau sacrificate animalele iar carnea lor „transformata″ în carne “100% de origine belgiana”), respectiv, 2 inspectori–veterinari Coen Christiaan si Franz Vromman (de la serviciul de inspectie al sanatatii publice a animalelor) au fost achitati din „lipsa de probe materiale fiabile care sa confirme complicitatea lor la infractiune”.Si în Franta, pe 22 mai 2006, vor fi judecati de catre Tribunalului Corectional  de la Paris, (cea de-a 31-a Camera Coretionala, prezidata de catre Olivier Perrusset), 11 inculpati în dosar (4 inculpati „principali”, si  7 „secundari”, printre care unii condamnati deja si în Belgia), care ar fi participat activ la vastul trafic de carne de vita importat din Marea Britanie (dupa embargoul continental impus de catre CE), între 1996-2000 prin intermediul  firmei Tragex-Gel dirijat de catre Rudy Decock.

Primii 2  inculpati „principali” erau francezi.

Este vorba de Jacques Baert (în vârsta de 65 de ani), responsabil cu stocarea produsului (interzis) importat în depozite frigorifice (în nordul Frantei) si Jean-Philippe Guyon (în vârsta de 46 de ani, condamnat si în Belgia), responsabil cu „machiajul” carnii de origine britanica si „transformarea″ acesteia în care de origine belgiana 100%. Ceilalti 2, erau de nationalitate belgiana, „celebrul″ Dirk Desoete (în vârsta de43 de ani, condamnat si el în Belgia), ramas „the big boss″ în cadrul retelei de trafic dupa moartea lui Ruddy Decock (37 de ani în momentul decesului, noiembrie 2000), care fiind încarcerat în Belgia, a lipsit de la proces, respectiv, Xavier Depauw (în vârsta de 44 de ani), car ar fi fost un „secund” al acestuia din urma.

Printre inculpatii „secundarii″, sunt mentionati si Jacques Costa (francez, condamnat si în Belgia), responsabil cu „contabilitatea″ traficului si Alfred Hoet (belgian), un alt „secund″, dar al lui De Soete. Primii 3 au fost inculpati pentru „spalare de bani în forma grava″, pentru faptul ca ar fi „spalat″ banii lui Rudy Decock, proveniti din traficul de carne de vita importata din Marea Britanie, în Germania, Franta si Olanda, în perioada 1996-2000, precum pentru escrocherie la TVA, în valoare de aproape 4 Mil €, prin intermediul camioanelor cumparate. Cum principalul vinovat, Ruddy Decock era mort (deci nu putea vorbi), evident, el a fost considerat de catre judecatori „principalul raufacator” si leaderul retelei de crima organizata.

Ca urmare, pe 31 mai 2006, Desoete a fost condamnat la 5 ani de închisoare (100.000€ amenda penala si 200.000€ amenda pentru societatea Tragex-Gel), Costa, la 3 ani  de închisoare (din care 2 ani cu executare si 25.000€ amenda penala), Poulalion (condamnat si în Belgia) la 1 an cu executare si Hoet la 1 an cu suspendare, ceea ce în Apel, în fata celei de-a 9-a Camere Coretionale, desfasurat între 12-13 martie 2008, Avocatul general al acuzarii (reprezentand Ministerul Public), Denis Millet, a considerat ca este  „nedrept″, solicitand Curtii reducerea pedepsei pentru Desoete la numai 3 ani (din care numai 1 cu executare), la 2 ani cu executare pentru Costa, la 18 luni cu suspendare pentru Poulalion si confirmarea pedepsei pronuntate din Prima instanta, lui Hoet.  Noul verdict al Completului de Judecata nu i-a „absolvit″ însa de responsabilitate pe cei condamnati, care au facut recurs la sentinta judecatoreasca din prima instanta. Din contra, desi François Poulalion a fost achitat în privinta spalarii banilor, acesta a fost condamnat la 2 ani de închisoare (din care 6 luni cu executate) si la 30.000€ amenda penala.

În ceea ce priveste condamnarea societatii Tragex-Gel la 200.000€ amenda penala, aceasta a fost mentinuta, ca de altfel si plata unei despagubiri (de catre cei condamnati) Statului Francez, în valoare de 5 Mil€, constituit în parte civila la proces. Astfel, în 1999, când vastul trafic de tip mafiot al carnii bovine de „origine belgiana 100%″ (pus la punct de catre Ruddy Decock si complicii sai belgieni, respectiv, francezi) importata din Marea Britanie era în plina desfasurare, fara sa fi fost la curent cu acesta (fiind înca la începutul investigatiilor mele), am avut sansa sa ma înfiltrez, sub acoperire (ad-hoc), în organizatia lui criminala prin intermediul unui amic.

Fara sa fi reusit sa dezleg complexul mecanism care functiona în cadrul acestei retele infractionale de tip mafiot, am convingerea ferma, ca cel putin, indirect, am contribuit si eu la anihilarea ei, prin intermediul sesizarilor si documentelor pe care l-am furnizat justitiei belgiene!Amicul care a înlesnit infiltrarea mea în organizatie era José-Perez Tornel (astazi, în vârsta de 77-78 de ani, de origine spaniola, din Alicante, de pe Costa Blanca, de profesie sofer de TIR), cu care întretineam o relatie „cordiala” de cca 2 ani. Eram „vecini de etaj” în imobilul în care am resedinta la Paris (din sectorul 20).

Într-o zi, în prima decada a anului 1999, acesta  îsi pregatea dosarul de pensionare. Stiind ca sunt un „om cu  carte″ si „de încredere” mi-a solicitat ajutorul, având în vedere si faptul ca el se descurca greu cu scrisul chiar si în limba sa materna (spaniola) si aproape deloc în limba sa adoptata, cea franceza. Casatorit cu o cetateana franceza în sud-estul Frantei, tatal a 3 copii, José divorteaza de sotia sa la mijlocul anilor 1990 si se muta la Paris. Se pare ca absentele lui lungi (fiind sofer de cursa lunga), precum si infidelitatea sotiei sale ar fi fost cauzele principale ale divortului (conform declaratiei acestuia).Ramas fara un loc de munca stabil si deci un venit sigur, José, lucreaza la început pentru diferite firme de transporturi spaniole care „colaborau” (mai mult sau mai putin) cu reteaua de traficanti de carne contaminata cu maladia ESB dirijata de catre Ruddy Decock („un mafiot care merita tot respectul lui pentru modul inteligent si eficace în care acesta isi gestiona afacerea, precum si pentru beneficiul pe care îl realiza de pe urma lui”). Fiind „curat″ din punct de vedere juridic (fara cazier judiciar) si un tip mai mult decat „reglo” (cu un nivel de trai destul de ridicat),  în scurt timp, José, renunta la „soferie” pentru a deveni administratorul unor societati bidon (evident, numai în documente, din care oricum el nu intelegea nimic), aflate sub controlul lui Rudy Decock, în schimbul unui „onorariu″ de cca 5.000FFr lunar (cca 2.000€PPA, astazi)  si alte „prime″ (importante fata de ajutorul social de cca 350€ al carui beneficiar era), pentru care el nu trebuie decat sa semneze niste documente, „din cand în cand“, în timpul „vizitelor sale regulate de lucru″ la Ruddy Decock.

Vrând sa se retraga la pensie în Spania sa natala (în perioada în care hotul de diamante din ABN Amro, Carlos Hector Flomenbaum – posesor al unui pasaport adevarat – fals se stabileste la Anvers), José s-a hotarât sa-mi faca dezvaluiri, pentru ca îi era frica sa paraseasca organizatia neanuntat.

Prezentându-ma lui „Michel” ca „omul” care va prelua „activitatile” sale, acesta din urma a fost de acord, iar în 2002 (dupa ce l-am dus acasa în Spania – unde din banii „economisiti” de la „Michel” si-a cumparat un apartament de 4 camere pe Calle Garbinet n°118 – pe numele surorii sale) am devenit „sef de întreprindere” mafiota (în acte).

Într-o prima faza trebuia sa solicit cumpararea actiunilor firmei ″Belcanto SPRL″ (cu sediul social aflat în Ruddervoordestraat n°177, 8210-Zedelgem, Provincia Flandra Occidentala, Regiunea Flamanda). Nu înainte însa, sa scriu o scrisoare Ministrului Justitiei belgian (Monitorul Belgian-Societati Comerciale) la Bruxelles (înregistrata cu referinta: AK/2001/30527), în care solicitam informatii legate de firma  Belcanto.

Nathalie Schmitt, Consilierul Adjunct al Ministrului careia i-am destainut pe scurt planul meu, pe 26 martie, mi-a si transmis toate informatiile juridice legate de aceasta firma: Reg. Com.: BGA015886; Forma Juridica: BVBA în flamanda (Societate Profesionala cu Raspundere Limitata, SRL în Romania); Obiect de Activitate: Oprichting în flamanda (institutie) conform referintei de publicare 330/02.04.1999.

Conform informatiilor pe care mi-a furnizat dânsa, aceasta institutie nu avea nici probleme financiare si nici nu urma sa fie lichidata juridic! Mai mult, nu se afla nici pe lista institutiilor suspecte care desfasoara o activitate ilicita (frauduloasa) si nici pe lista celor care ar fi fost în vizorului fiscului belgian (pentru evazaiune fiscala). De aici, imediat am tras concluzia ca „asociatii″ mei sunt precauti si vor sa faca modificari numai pentru a sterge, pe cât posibil, urmele unui trecut fraudulos, legat de Rudy Decock!

Timp de câteva luni dupa transmiterea documentelor mele personale (prin fax) avocatului grupului (infractional), nu am mai fost contactat. Dar spre sfârsitul anului primesc de la Michel un telefon, prin care imi face cunoscut faptul ca nu mai este necesar sa rascumpar eu, personal, actiunile societatii Belcanto BVBA, fiind suficient sa autorizez în fata unui notar public o alta persoana care sa faca acest lucru în numele meu, ceea ce fac cunoscut într-o scrisoare, din nou, Ministerului de Justie belgian, în cursul lunii noiembrie.

Conform indicatiilor lui Michel, aceasta autorizatie trebuia sa o acord lui Koen Galleyn, domiciliat tot în Zedelgem, la adresa Halfuurdreef n° 34, caruia îi permiteam printr-o declartie adresata (tot prin fax), lui Rooryck Martine, sa semneze în numele meu orice document legat de cumpararea sau vânzarea actiunilor societatii Belcanto BVBA. Ceea ce am si facut pe 15 ianuarie 2002, la ora 09h14.

Evident, aceasta persoana trebuie sa fi avut si ea „probleme” cu justitia, pentru ca nu putea fi administratorul firmei, cel putin, oficial. De atunci nu am primit nicio veste nici de la Michel si nici de la Koen, timp de aproape 3 ani.

Solicitând de la Ministerul Justitiei un nou extras privind societatile comerciale existente si înfiintate în 2002, pentru a verifica daca am devenit sau nu actionar la o societate comerciala (frauduloasa), Nathalie Schmitt mi-a transmis o lista continând câteva sute de pagini cu numele si codurile fiscale ale tuturor firmelor existente, iar corespondenta mea cu ea, am expediat-o Politiei Federale belgiene, (serviciului responsabil cu represiunea fraudelor financiare).

În concluzie, nu stiu ce s-a intamplat cu certitudine, cu actiunile societatii Belcanto BVBA. Cert este faptul ca ea nu mai exista, cel putin în forma sa de acum zece ani. Organizatia a renuntat la serviciile mele brusc, fie, pentru ca am fost depistat ca „intrus” (infiltrat) în organizatia criminala, fie, pentru ca ea ar fi fost anihilata de catre Politia Federala belgiana, ca urmare a documentelor pe care le-am furnizat si asa cum José banuia, sefii sai diletanti, au fost arestati si încarcerati.

Si deodata, când nu ma mai asteptam, la sfârsitul anului 2005, primesc, spre marea mea mirare, un telefon-surpriza, tot de la Michel, în care ma anunta ca va trebui sa vin înca odata (ultima oara) în Belgia, pentru a semna niste documente aflate într-o banca la Anvers, prin care sa „certific” ca voi renunta de „buna voie si fara niciun fel de pretentii” la toate actiunile mele investite în societatea  Belcanto BVBA!

Un timp am fost suspicios si m-am gândit ca, foarte probabil, Michel ar fi aflat faptul ca documentele pe care le aveam în posesia mea, le-am transmis Politiei Federale si ca urmare, voia  sa-mi întinda o capcana cu scopul de a ma pedepsi. Pe de alta parte, ma gândeam ca în perioada anchetei  (inclusiv pâna la terminarea procesului) legata de societatea comerciala Tragex-Gel condusa de Ruddy Decock, Michel cu ai lui „s-ar fi dat la fund” pentru a scapa de implicarea lor în traficul de carne bovina contaminata cu ESB si acesta din urma n-ar avea decât intentia sa reia „afacerea” noastra din „punctul” în care ea a fost stopata (bolcata de evenimentele în derulare). Ca urmare, la începutul anului 2006, pe 15 martie am venit cu TGV (Tren de Mare Viteza) de la Paris la Lille Métropole Européenne (în gara centrala) de unde am plecat la Anvers împreuna cu Michel si bodyguardul sau (tot cu un Merces E Klasse, tot de culoare neagra). Când am ajuns la gara centrala era aproape de ora închiderii.

Dupa ce Michel a parcat masina (în proximitatea garii), el si bodyguardul sau, s-au întilnit cu un tip de statura medie (1,75-1,80m), usor grizonat, în varsta de cca 55 de ani, cu care, înconjurând cladirea, urma sa intre într-o banca în Diamond Center. Datorita unor formalitati administrative complexe care nu au putut fi rezolvate pe loc, a ramas ca va trebui sa mai fac o alte deplasare, pentru a le semna, atunci când documentele vor fi redactate conform normelor în vigoare. Ce-a de a 2-a deplasare, a avut loc, tot  într-o zi de miercuri, pe 19 aprilie, si tot aproape de ora închiderii, în aceleasi conditii, ca si prima data.  De atunci n-am mai auzit niciodata de ei. Cu José vorbeam sistematic (cel putin lunar la telefon) pâna în 2010, de când numarul lui de telefon, valabil timp de un deceniu, nu mai este alocat. De atunci nu mai stiu nici de el, absolut nimic !

Asa cum am mentionat, vizitele pe care le-am efectuat la o banca în Diamond Center din Anvers, au avut  loc în perioada prelmargatoare (pregatirii) jafului de catre hotul „argentinian”, iar dupa discutiile purtate între „Michel” (succesorul „idiot” al lui Ruddy De Kock – dupa spusele lui José) si celalat mafiot (bodyguardul sau) care îl însotea la Anvers, ei ar fi venit desori aici în ultimul timp.

Tot din discutiile lor am aflat (fara sa fi acordat atunci vreo importanta) ca unul dintre ei ar fi copilarit cu agentul bancar (un „incoruptibil” si „sever cu clientii”) care raspundea de seiful cu casete de valori, la subsolul institutiei, dar si faptul ca nu peste mult timp vor ajunge în posesia unei „averi colosale” provenita (dintr-o mostenire) din partea unui unchi sudamerican (fost nazist), care ar fi parasit Germania dupa sfârsitul celui de-al 2-lea Razboi Mondial (1938 – 1945).

Facând acum conexiunea cu jaful de la AWDC Anvers (dupa studiul dosarului de instructie) pe 16 februarie 2003, pot afirma (cu certitudine) ca exista, o serie de coincidente, cel putin, aparent, între acesta si membrii clanului mafiot a lui „Michel”. Acesta, îsi parca masina în jurul garii (pe Pelikaansstraat), unde era asteptat de catre un individ de talie medie (cca 1,75-1,8m, cu corpulenta normala – cca 75kg si „usor” carunt – în vârsta de cca 55 de ani), cu care intra în Diamond Center, probabil, pe poarta principala. „Vizita” dura cca 50 de minute. Din pacate, nu cunosc nici numele bancii si nici intrarea utilizata în AWDC, dar n-ar fi exclus ca aceasta sa fi fost Hoveniersstraat (pentru ca celelalte sunt practic neutilizate).

În aceste conditii, as putea enunta o conjectura, conform careia Carlos Hector Flomenbaum ar putea fi (probabil înca în viata) nepotul unchiului nazist din America de Sud (în particular din Argentina), care, putea sa fi fost strain, dar simultan, ar fi facut parte si din clanul mafiot al lui „Michel”. Cu alte cuvinte, n-ar fi exclus ca hotul sa fi fost al clanului mafiot dirijat de catre Michel. Cu atât mai mult cu cât, jaful a fost comis la începutul anului urmator, tot cu putin timp înainte de ora închiderii, iar dupa jaf, acestia au disparut fara urma ca si „tovarasul” lor argentinian. Acesta ar fi fost comis, foarte probail, pentru ca „afacerea” cu carnea bovina a devenit „falimentara” odata cu solutionarea crizei „vacii nebune”, iar clanul mafiot nu mai dispunea de fonduri proprii, decât pe termen limitat.

În privinta agentului bancar responsabil cu casutele de valori, mi se pare acum dubios si faptul ca, „argentnianul” a putut lua mulajul, întocmai, al acelor casete de valori care contineau diamante si nu al celor care contineau, de exemplu, documente. Ce coincidenta!

Din contra, n-ar fi exclus ca Flomenbaum sa fie facut mulajul la mai multe chei de casete de valori si numai în 6 dintre ele ar fi gasit diamante! În acest caz, într-adevar, vorbim nu de o „complicitate” la o infractiune criminala (jaf), dar, doar de o „neglijenta în serviciu”. Cu atât mai mult cu cât, daca acesta ar fi fost prieten de copilarie cu unul dintre membri clanului mafiot (pe atunci fara inclinatii catre criminalitate) care era în legatura cu Flomenbaum. Si „tacerea” lui Michel, timp de 3 ani, este explicapibila. Este foarte probabil ca în 2002, procedura de cumpararea a actiunilor fimei Belcanto BVBA a fost sistata nu din cauza faptului ca as fi fost depistat ca infiltrat în organizatia criminala „belgishe tak” (al traficului de carne bovina contaminata cu ESB), dar pentru ca ancheta legata de Tragex-Gel si de clanul mafiot al carui sef a fost Ruddy Deccok (pâna la decesul lui în 2000) era în plina derulare. Cu alte cuvinte, în dosar „apele era înca foarte tulburi”, iar Michel, înainte sa preia sefia clanului, trebuia sa cunoasca situatia juridica a rivalilor sai. De altfel, acest lucru ar explica si faptul ca el m-a contactat doar la sfârsitul anului 2005, dupa ce procesul a avut loc (în cursul lunii septembrie) si sentintele penale contra membrilor clanului au fost pronuntate. În felul acesta, el stia exact pe ceea ce si pe cine putea conta (cel putin pe termen scurt- mediu) si ceea ce poate face în siguranta cu actiunile firmei Belcanto BVA. În plus, pentru a nu fi gasite în cazul unei perchezitii inopinate (neprevazute), toate documentele care atestau infractiunile comise de catreclanul mafiot al lui Michel (dupa caderea „the big boss”), ar fi fost depuse într-o caseta de valori a unei banci. Si nu oriunde, dar în AWDC. Si nu din întâmplare, dar cu un anume scop.

Iar faptul ca Michel ar fi lucrat „cu maîni curate”, este atestat (confirmat) si de catre Camera de Comert a Belgiei, pentru ca  în ciuda mai multor solicitari pe care le-am facut, ulterior, pentru ca sa-l gasesc, autoritatile belgiene n-au reusit „sa dea de urma lui”, dar m-au asigurat ca „nici n-ar avea motiv sa-l caute”. [A se vedea pentru detalii articolul autorului: Thomas CSINTA: Belgische Tak!Belgische Tak! (Encefalopatia Spongioforma Bovina, Filiera Belgiana)]. Din contra, în momentul de fata, am niste piste de exploatat (explorat) si cred ca restabilirea adevarului istoric în acest dosar n-ar fi exclus, ceea ce este pe cale sa se  întâmple si în dosarul mortii misterioase a micutului Grégory Gilbert Villemin (în vârsta de 4 ani) pe 16 octombrie 1984, cu 35 de ani în urma. (A se vedea pentru detalii articolul autorului: [Un cold-case „resuscitat” (dupa 33 de ani) si sinuciderea „asteptata” a primului magistrat care l-a instrumentat!].

În sfârsit, ar mai exista un jaf de diamante care merita mentionat, pentru ca poate si acesta considerat un „jaf al secolului”.

Este vorba de cel comis, între cele 2 jafuri de la Anvers (16 februarie 2003 si 2 martie 2007), pe 25 februarie 2005 pe Aeroportul International Amsterdam – Schiphol (cel mai mare aeroport din Tarile de Jos si al 3-lea din Europa, din punctul de vedere al traficului de pasageri, dupa London – Heathrow si Paris – Charles de Gaulle),  exact în perioada în care „argentinanul”, Carlos Hector Flomenbaum, fost afacerist cu diamente, urma sa se stabileasca pentru restul zilelor sale la Anvers, în proximiatea Diamond Center, din „dragoste” pentru pietrele pretioase. Prejudiciul material era estimat atunci la cca 118M$US (cca 105M€). Multi specialisti considera ca acesta ar fi cel mai mare jaf de diamante din istorie si nu cel de Diamont Center din Anvers, pe 16 februarie 2003 si în care prejudiciul material a fost estimat între 100-110M€.

Având însa în vedere faptul ca majoritatea pietrelor pretioase nu erau taiate, prejudiciul material este doar estimativ, cu o eroare, care ar putea fi si considerabila. Din acest motiv, surse apropiate dosarului  mentioneaza astazi un prejudiciu material de „numai”  72M$US (cca 67M€). Spre deosebire de celelate jafuri de diamante comise pâna în przent, majoritatea dintre acestea au necesitat planuri concepute cu ingeniozitate si puse în practica cu meticulozitate. Din contra, cel comis pe Aeroportul din Amsterdam nu a necesit nici un plan ingenios si nici meticulozitate în ceea ce priveste punerea lui în aplicare. Daca însa, jafurile de la Anvers au fost comise cu respectarea regulii lui Spaggiari („fara arma de foc, fara violenta si fara ura”), cel de la Aeroportul International Amsterdam– Schiphol, pe 25 februarie 2005, a fost un jaf armat, „fara violenta si fara ura”,  în care nimeni nu a fost ranit.  Acesta a fost comis într-o partea închisa si securizata a aeroportului de catre un cmando armat format atât din barbati cât si femei.

Acestia au atacat un furgon blindat al companiei aeriene olandeze KLM, în care se afla un seif cu diamante netaiate înainte ca acesta sa fie încarcat într-un avion cargo cu destinatia  AWDC (Antwerp World Diamond Centre). Cu 2 saptamâni înainte de jaf, 4 membri ai comandoului au furat un autocamion (de marfă) si uniforme KLM (prin intermediul unui taupe – complice  „din interior”) pentru a putea umbla în zonele securizate (de securitate) ale aeroportului, fara a fi deranjati, ca „angajati” ai companiei KLM. În ziua de 25 februarie („în plina zi”), comandoul ataca furgonul KLM (în prezenta unui numar mare de martori, cu precadere, salariati ai companiei) în care se afla seiful si îl obliga pe sofer sa coboara din masina pentru ca la volanul vehiculului sa se instaleze un membru al comandoului, care îmreuna cu ceilalti sa paraseasca aeroportul si sa dispara fara urma.

Arestarea a  7 suspecti (5 barbati si 2 femei de nationalitate olandeza), de catre Politia Militara are loc cu cca 12 ani mai târziu, în zilele de 20 si 21 ianuarie 2017, în Olanda (la Amsterdam) si în Spania (la Valencia–capitala  comunității autonome cuy acelasi nume si al 3-lea oras ca marime, dupa Madrid si Barcelona). Daca în jafurile de la Anvers, prejudiciul material nu a fost recuperat, în jaful de la Aeroportul din Amsterdam, o mare parte din diamante este gasit în vehiculul  în care se afla seiful, cu care membrii comandaoului au parasit aeroportul. Totusi, bijuterii (pietre pretioase) în valoare de cca 43M$US (39M€) sunt înca cautate în continuare.

Arestarea suspectilor a fost posibila, pe de o parte, datorita înregistrarii convorbirilor telefonice a unor complici aflati în libertate, iar pe de alta parte, datorita unor dezvaluiri facute de catre alti 4 suspecti interpelati la putin timp dupa jaf. Într-un proces care a avut loc luna trecuta (pe 19 ianuarie 2019), la Tribunalul  din Haarlem (oraș în Olanda, reședința provinciei Olanda de Nord, este asezat pe raul Spaarne, aproximativ, la cca 20 km vest de Amsterdam și în apropiere de dunele de coastă), 4 dintre cei interpelati si inculpati în dosarul jafului de diamante de la Aeroportul International Amsterdam – Schiphol  au fost sanctionati penal.

Astfel, Errol H.V. (în vârsta de 54 de ani) presupusul sofer aflat la volanul vehicului furat (în care se afla seiful), însotit de catre  Marlon D. (în vârsta de 44 ani, fratele lui „creierului” operatiunii Brian D. ucis în 2015), în calitate de „copilot”, au fost condamnati la 7 ani de închisoare, respecti, la 6 ani de închisoare cu executare. Contra primului (considerat inculpatul principal), Ministerul Public a solicitat 9 ani de închisoare cu executare, în timp ce contra celui de-al 2-le, 7 ani si jumatate.Ramazan N., omul din „interior” (taupe), fost angajat al companiei KLM, care ar fi permis membrlor comandoului  (înarmati) accesul în zonele securizate ale aeroportului si i-a fi pus la dispzitie furgonul (furat), respectiv, uniformele pentru ca acestia sa se deghiza în angajati ai companiei KLM, a fost condamnat la c5 ani de închisoare. Un al 4-lea individ, Erik. P, care ar fi fortat soferul vehiculului companiei KLM (în care se afla seiful cu diamante) sa coboare, pentru ca acesta sa fie preluat de catre  Errol H.V., a fost si el condamnat la 3 ani si jumatate de închisoare. Alti 2 inculpati în dosar, Raoul T. si Simon van M. (angajati ai aeroportului) au fost achitati dupa ce (conform serviciului de procuratura) acestia ar fi fost fortati (sub amenintarea armelor) sa colaboreze la comitarea jafului. În sfârsit, cel de-al 7-lea inculpat, Brian D., considerat „creierul” operatiuni nu a mai putut fi judecat pentru ca a fost ucis în 2015. Cei 4 interpelati la putin timp dupa jaf, n-au mai fost inculpati în dosar pentru ca acestia nu au participat la jaf, iar informatiile pe care le-au furnizat anchetatorilor ar fi contribuit la arestarea celor 7 inculpati judecati în dosar.

Un alt jaf armat, asemanator cu cel de pe Aeroportul International Amsterdam – Schiphol si tot „fara violenta si fara ura” are loc pe un alt aeroport în Benelux (uniune economică în Europa de Vest, compusă din trei monarhii vecine: Belgia, Olanda și Luxemburg– „generatoare” a Uniunii Ecocomice Europene, respectiv, a Uniunii Europene) si tot în Belgia, pe Aeroportul National Bruxelles – Zaventem pe 18 februarie 2013.

Este vorba de un jaf de diamante brute si taiate, lingouri de aur si pietre pretioase, în valoare de 50M$US (cca 37,9M€, 33,3M£), încarcate în 121 de colete (saci) de valori, într-un furgon blindat apartinând companiei transportatoare de fonduri Brink’s [3], care stationa pe pista.

Evenimentul (istoric) are loc în jurul orei locale 19h40, înainte ca sacii sa fie transferati din Brink’s într-un avion Fokker F100 (un bireactor „medium range”/„regional jet”, cu o autonomie de cca 2 500 km  si 100 de locuri, lansat în 1988 de catre compania olandeza de aviata cu acelasi nume, fondata în 1912 de catre  Anton Herman Gerard Fokker/1890–1939) al companiei de aviatie civila low cost creata în 2003, Helvetic Airways (zborul Swiss Flight LX789, cu destinatia Zürich si nu al celei Swiss International Air Lines Ltd. principala companie aeriană a Elveției operând zboruri în Europa, America de Nord, America de Sud, Africa și Asia, asa cum mentioneaza majoritatea surselor – al carui partener este Helvetic Airways).Cele 121 de colete (alte surse indica 130 sau 123) cu bijuterii si lingouri de aur proveneau de la AWDC din Belgia. Din contra, conform substitului de procuror al regelui Anja Bijnens, sacii n-ar fi continut lingouri de aur. Înaintea jafului, hotii s-au ascuns într-un șantier de construcții (în afara aeroportului) aflat în proximitatea pistei (dupa ce au fortat barajul, care bloca accesul pe terenul acestuia. Cu putin timp înainte decolare, 8 raufacatori mascati „foarte, foarte profesionisti” conform substitutului procurorului regelui  Ine Van Wymersch (îmbracati în uniforma de politisti si echipati cu arme de asalt Kalasnikov de tip Galil fabricate din 1972) vor patrunde pe pista de lansare al avionului la bordul a 2 vehicule de culoare neagra (un Mercedes si un Audi, echipate cu girofari albastre intermitente, cu care sunt echipate vehicule de politie), dupa ce vor decupa gardul de sârma care îl despartea de spatiul (domeniul) aeroportuar.

Conform directorului general al societatii de consultanta în securitate Gallice, Frédéric Gallois, într-adevar, gardul de sârma care înconjoara aeroportul nu este indistructibil, dar de-a lungul acestuia patruleaza, în principiu, o unitate de supraveghere în permanenta, cu ceea ce raufacatorii ar fi fost la curent. Acest lucru implica, automat, existenta unui taupe („informator din interior”), angajat al aeroportului, complice în comiterea jafului.

Ajunsi la fata locului, cei 8 falsi poltisti (mascati), vor bloca cu cele 2 vehicule (dintre care unul va fi gasit incendiat nu departe de aeroport) fuzelajul (botul) avionul, si amenintând pilotii, vor efectua „transferul” celor 130 de saci, în vehiculele lor, fara sa fi tras niciun foc de arma. Conform purtătorului de cuvânt al AWDC (Centrului Mondial de Diamante din Antwerp) Caroline De Wolf, jaful (în valoare de cca 50M$US) n-ar fi durat decât ca ¼ de ora (alte surse indica 5, 10 sau chiar 20 de minute), fara ca cei 29 pasageri aflati la bord sa se fi sezsizat (observat), ceea ce dovedeste faptul ca hotii erau bine organizati si avea un plan minutios conceput, (acestia fiind la curent cu „transferul” care urma sa aiba loc pâna în cele mai mici detalii). În timp ce „french airport security consultant Doron Levy said that he was, certain this was an inside job, adding the heist was incredibly audacious and well organized and that big jobs like that were often so well organized that the thieves probably know the employees by name”.

Pe 7 mai 2013, magistratii Parchetului de pe lânga Tribunalul Corectional din Bruxelles (ajutati de catre cei francezi, luxemburghezi, elvetieni si marocani) interpelarea a 31 de suspecti (printre care si Marc Bertoldi – în vârsta de 43 de ani, la gara Ars-sur-Moselle din Metz) iar 19 dintre (16 barbati si 3 femei) ei vor fi trimis în judecata, în noiembrie 2016 în fata cele de a 47-a Camera Corectionala a Tribunalului Federal din Bruxelles. Procesul celor 19 inculpati în dosar urma se debuteze pe 11 septembrie 2017, însa tribunalul a anuntat amânarea procesului pe 31 ianuarie 2018, având în vedere faptul ca principalul inculpat în dosar Marc Bertoldi era înculpat si încarcerat într-un alt dosar în Franta, iar proceduri judiciare pentru transferul acestuia la Bruxelles erau în curs.  Din pacate, acest lucru nu se va întâmpla, iar ceilalti 18 inculpati, dupa audierile care vor avea loc pâna pe 9 februarie, vor fi achitati (motiv pentru care numele lor nu-l voi mentiona dataliat). Cu toate ca procurorul regelui Chloé Callicis (reprezentân Parchetul) a solicitat contra principalilor inculpati dintre cei 19, nu mai putin de 8 ani de detentie criminala – printre care si contra lui Nordine E.H., fost angajat al aeroportului – „le taupe” în casa caruia la Machelen ar fi fost conceput jaful) si 5 ani contra altor inculpati (cu suspendare, pentru unii dintre ei – implicati doar în comercializarea pietrelor pretioase furate sau contra lui Abdelah F., la domiciliul caruia anchetatorii ar fi gasit cagule si veste antiglont fara sa putut proba ca ele ar fi servit în timpul jafului). Pedeapsa mai mica (30 de luni de închisoare cu executare în penitenciar) a fost solicitat contra lui Younes G. (un comerciant recidivst de bijuterii furate), care încerca sa vânda pietre pretioase lui Miroslav R. (inculpat si el în dosar) pe care l-ar fi cunoscut prin intermediul cuplului Ali E.H. si Aissa E.H., inculpati si ei în dosar, contra carora magistratul a solicitat 18 luni de închisoare cu executare, respectiv, 1 an cu suspendare.

O pedeapsa de 2 ani de închisoare cu suspendare a fost solicitata si contra lui Christel C., o fosta politista si companion al lui Tarik B., inculpat si el în dosar, având în vedere faptul ca, conform unei înregistrari telefonice, aceasta ar fi fost apelata de catre  Marc Bertoldi pe 8 februarie 2013, iar între 14 – 22 martie, s-ar fi aflat într-un vehicul cu companionul lui si cu un alt inculpat în dosar, El Houssïen B., în drum spre Casablanca (Maroc) la domiciliul lui Bertoldi (unde ar fi fost ascunsa o parte din bijuteriile furate). Cu atât  mai mult cu cât 50.000€ (în bancnote de 500€) vor fi descoperiti într-un „winnie de pluș” la Nordine E. H. („economii strânse dupa vânzarea bunurilor sale înainte de executarea unei pedepse de 4 ani de închisoare”), iar amprentele digitale ale lui Tarik B. ar fi  fost si ele identificate pe sacul de plastic în care erau închesuiti banii. Acesta din urma ar fi cumparat  winnie de pluș-ul „din Disneyland pentru baiatul sotiei sale” cu ocazia unei aniversari al acestuia, însa „n-ar fi stiut nimic de banii care se aflau ascunsi”. Dimitri De Béco, avocatul lui Marc Bertoldi, s-a opus condamnarii clientului sau prin „contumacie” si a parasit sala de judecata. Conform declaratiei acestuia, clientul sau (încarcerat în Centrul Penitenciar Metz – DISP Strasbourg – Grand Est, dat în folosinta în 1979 cu 28 de celule si capacitate operationala de 331 de locuri, respectiv, o rata de ocupare de cca 146,5%) trebuia sa fie adus în fata instantei de judecata la Bruxelles pentru ca „aceste doreste sa se exprime si sa se apre în fata Curtii – ceea ce este dreptul sau fundamental”, chiar daca între Franta si Belgia nu exista un acord de „împrumut” al detinutilor judecati în dosare penale diferite (mai putin, în caz de terorism).

În acest caz însa, procesul trebuie amânat din nou, ceea ce nu s-a întâmplat, urmând ca „absentul motivat” Bertoldi sa fie judecat în cadrul unui alt proces „sine die” (cu data nefixata).

Tribunalul a ordonat în egala masura si ridicarea sechestrului asupra bunurilor confiscate (retinute) în perioada anchetei si conservate ca probe materiale pentru proces. Conform rechizitoriului sau, Curtea Corectionala de la Bruxelles nu a putut stabili cu certitudine vinovatia celor inculpati în dosar. Cu alte cuvinte, implicarea în jaful de la Aeroportul de la Bruxelles a celor 18 persoane judecate era „îndoielnică”, deci justitia estima ca trebuie sa-i achite „în beneficiul îndoielii”.

Numai o mica parte din bijuterii va fi recuperata (în valoare de cca 5M€) din pivnita aflata în spatele unei porti blindate de la domiciliul lui Pascal Pont (un promotor imobiliar apropiat lui  Bertoldi) din Crêts-de-Champel (cartier rezidential cu vile luxoase în proximitatea centrului Genevei din Elvetia), arestat si încarcerat (în detentie provizorie) la închisoarea Champ-Dollon, condamnat în noiembrie 2016 de catre Tribunalul Corectional din Geneva, la 2 ani de închisoare cu suspendare.

Avocatul acestuia Shahram Dini (care îl reprezenta la proces) a fost condamnat si el la 180 de zile – amenda cu suspendare pentru „tentativa de obstructie la adresa justitiei”. De fapt, dupa interpelarea lui Bertoldi, omul de afaceri si avocatul sau se întânesc la barul La Coupole din centrul Genevei, pentru ca primul avea toate motiovele sa-si faca griji  din cauza acestei interpelari, având în vedere faptul ca acesta l-a cunoscut în Maroc în 2011 (cand vehicul sau, un Ferrari „a cazut în pana”), iar ulterior l-a ajutat financiar pe Bertoldi sa-si deschida un restautrant la Casablanca. Cu atât mai mult cu cât, Bertoldi este arestat la volanul unui vehicul Porsche – proprietatea lui Pont (care avea deplasari frecvente în Maroc) cu 60.000€ asupra sa (conform dosarului de ancheta al Politiei Judiciare din Nancy).

Atunci când în urma perchezitiei efectuate la Pont anchetatorii procurorului genevez Marco Rossier ( de la brigada de preprimare a banditismului) gasesc sacul cu bijuteri (în valoare de cca 5M€), ei descopera si un alt „saculet” cu 100.000FCh (cca 88.000€) în cash (care ar fi provenit din „diferite chirii pe care le primea în cash”). Conform avocatului sau, Shahram Dini, Pont (care „nu are cazier judiciar si care nu are niciun fel de cunostinte în domeniul bijuteriilor, na-ar fi vrut decât sa ajute, în naivitata lui, acest prieten franco – maroxcan  Bertoldi ”) nu ar avea nimic de-a face cu jaful de la Aeroportul din Bruxelles, adica ar nevinovat. Arestati si încarcerati  în detentie provizorie, cei 2 vor fi aparati de catre Decanul François Canonica, care se va opune mentinerii lor în stare de arest si solicita confruntarea dintre preveniti.

Din pacate, conform procurorului General Olivier Jornot, acest lucru nu a fost posibil (tehnic), dar, prin intermediul avocatului sau, Bertoldi a negat orice implicare a sa în jaf, afirmând ca pietrele pretioase ar proiveni de la un „contact” al sau pe care nu-l poate identifica pentru ca nu-l cunoaste. De altfel, conform versiunii lui Pont, acesta dupa ce consta pana de motor la Ferrari, suna la reprezentanta Ferrari de la Geneva, care îl pune în legatura cu un industrias, tot elvetian, traind de maniera intermitenta în Maroc. Este acesta care l-ar fi pus în contact cu Bertoldi si care i-ar fi reparat, pâna la urma, masina. Din contra, dupa jaf, Bertoldi ar fi facut apel la el, pentru a ascunde sacul cu bijuterii în pivnita locuintei sale, fara sa stie însa de unde provin acestea. Alaturi de cei 2 (Pont si Dini) alti 6 suspecti vor fi interpelati la Geneva, însa dupa audieri acestia au fost pusi în libertate pentru ca, cel putin aparent, ei n-ar fi implicati în jaful de diamante de la Aeroportul din Bruxelles.

*Tot la capitolul de jafuri ale secolului, cu respectarea, oarecum, a regulii lui Spaggiari  („fara violenta si fara ura”) putem mentiona pe 28 iulie 2013 si jaful de la Hotelul de lux Intercontinental Carlton (clasat monument istoric, construit în 1911 pe Bul. Croisette–pe tarmul Marii Mediterane) de la Cannes (Departamentul Alpes Martimes, Aria urbana Nice–Côte d’Azur Métropole) în care un individ, singur, înarmat (cu un pistol–mitraliera), îmbracat cu o bluza alba, purtând o cascheta si (fata înconjurata cu un fular) si manusi, fura în jurul orei 11h30, bijuterii si ceasuri decorate cu diamant, în valoare de cca 103M€ (1316M$US) doar în mai putin de ½ minut, cu ocazia unei expozitii „Extraordinary Diamonds” (deschisa între 20 iulie – 31 august)  de catre Lev Leviev (n.1956, bijutier miliardar israelian de origine rusa, stabilit la Londra, cu o avere estimata la cca 1,5Md$US – „nown  as the „King of Diamonds,” owns an integrated diamond outfit with mines in places like South Africa & a jewelry boutique in New York, who made his name undercutting the DeBeers diamond cartel, striking his own deals with diamond-producing countries like Russia and Angola, the controlling shareholder of Africa Israel Investments, a real estate and construction company listed on the Tel Aviv Stock Exchange”, care împreuna cu parintii sai Avner si Chana Leviev, paraseste Uzbekitan în 1971 – unde s-a nascut si se stabileste în Israel). Individul ar fi penetrat în hotel prin intermediul usii deschise (catre Bulevardul Croisette), a unei terase, care, în principiu, trebuia sa fie închisa, iar de acoilo în sala „Extraordinary Diamonds” (pazita de catre 3 agenti de securitate ai lui Leviev). Acesta ar fi iesit pe aceasi usa cu cele 72 de piese (de bijuterii) prezentate la expozitie. 

Acest jaf spectaculos (considerat de catre multi specialisti ca cel mai mare din întreaga istorie a jafurilor), inimaginabil, este deja cel de-al 3-lea care a fost comis la Cannes în prima jumatate a anului 2013, dupa ce în timpul ultimei editii a Festivalului de Fim de la Cannes (a 66-a), un colier din diamante, al bijutierului elvetian De Grisogono (valorând cca 2,5 MFCh/cca2M€) a fost furat pe 23 mai în timpul unei serate de la hotelul de lux Eden Roc din Cap d’Antibes, unde Paris Hilton a fost invitata, pentru ca numai câteva zile mai devreme, în noaptea de 16 – 17 mai (în jurul orei 05h00), bijuterii în valoare de cca 1,4M$US (ccca 1.0M€, conform procurorului Republicii de Grasse–Jean-Michel Cailliau) apartinând bijutierului marca Chopard (întreprindere elvetiana de ceasuri de lux si bijuterii–principal furnizor de bijuterii pentru starurile de cinema prezente la Fastivalul de la Cannes–în special pentru „Palme d’or”, fondata în 1860 de catre Louis-Ulysse Chopard/1836–1915) au fost furate din seiful unei camere a Hotelului Novotel (aflat în fata Antenei Politiei Municipale, în proximitatea garii si la cca 15 minute de Palatul Festivalului) ocupata de catre directoarea reprezentantei americane a celebrului bijutier.

Subliniez aici faptul ca marcile de bijuteriile Chopard  (purtate deja de catre Julianne Moore, Lana Del Rey, Cindy Crawford, actrita chineza Fan Bing Bing sau cea spaniola Blanca Suarez) si De grisogono sunt legate „organic” între ele, pentru ca Caroline Scheufele, mostenitoarea si co-presdinta marci Chopard s-a casatorit cu omul de afaceri italo–libanez  Fawaz Gruosi, creatorul marcii De Grisogono, iar între 2002–2007, Chopard avea o participare de 49% la actiunile lui De Grisogono.

Celebrul premiu La Palme d’Or (118g de aur galben–în valoare de 20.000€) era distribuit pe 26 mai ca recompensa pentru cele mai bune filme ale competiei oficiale. Seiful care continea bijuteriile ar fi fost smuls din dulap si scos (transportat) din hotel de catre raufacatori, probabil prin iesirea din spate, rezervata (strict) personalului de întretinere. Cu câteva zile înainte de jaf, hoti ar fi închiriat o camera adiacenta cu camera directoarei reprezentantei americane a marcii de bijuterii Chopard. Acesta dispune de un „cartier general” foarte securizat la etajul 7 al Hotelului de lux Martinez, într-un vast apartament de 500m2 unde se tin regulat defileuri pentru staruri.

Conform documentelor de ancheta în seif s-ar fi aflat 3 ceasuri de lux, 6 perechi de cercei si un colier cu diamante, o bratara si un inel cu safir, care, în principiu, ar fi trebuit sa fie purtate de catre cei care defilau pe „Covorul rosu” al Festivalului.

Convorm reevaluarilor, valoarea totala a prejudiciului ar fi fost de cca 0,5M€ (mai exact, 536.000€) si nu 1,0M€ cum s-a crezut imediat dupa jaf (si sustine si astazi mass – media), iar Chopard, afirma ca ar fi subevaluata. Daca continutul seifului nu a fost niciodata recuperat, hotii, multirecidivisti, au fost arestati în cursul saptamânilor urmatoare, dintre care unul, chiar în flagrant delict.

Este vorba de Djelloul Mezzouar (franco–algerian în vârsta de 44 ani), Mohamad Marref (algerian, în vârsta de 46 de ani) si soferul lor  Samir Guerroum (algerian, în vârsta de 38 de ani arestat la Avignon pe 28 ianuarie 2014).

Pe 27 ianuarie 2014, Tribunalul Corectional de Grasse îi condamna pe primul la 10 ani de detentie criminala, pe cel de-al 2-lea, la 14 ani, iar pe cel de-al 3-lea, la 7 ani, pentru „jaf în banda organizata”, în timp ce fostul companion al primului (Farida Saddouki), la 2 ani de închisoare, pentru „detinere si comercializare de obiecte furate”. Conform avocatului sau Serge Billet, cei 3 erau originari din Mons (Belgia) iar Samir (clientul sau) fiind somer, ar fi acceptat propunerea celor 2, adica, sa-i aduca cu o masina închiriata pe numele lui pe Coasta Azur, contra unui onorariu de 500€. În rest sustinea ca n-ar avea nimic de-a face cu ceilalti 2 (hoti), dintre care unul (Djelloul Mezzouar) arestat în flagrant delict cu ocazia unui jaf întrun hotel de lux din Palma de Mallorca (cel mai mare oraș și capitala provinciei și comunității autonome Insulele Baleare din Spania) era deja încarcerat si astepta extradarea lui în Franta. Cel de-al 3-lea, Mohamad Marref, ar fi fost în cavala (fuga) în Algeria. El a fost condamnat prin contumacie (în lipsa).

Cei 3, recidivisti atât în Belgia cât si în Franta, în cursul zilei precedente jafului de la Hotelul Novotel, pe 16 mai, ar fi jefuit si seiful unui kuweitian, cazat într-un alt hotel de lux al orasului. Procurorul Republicii de Grasse a solicitat contra lor pedepse cuprinse între 4 ani de închisoare si 14 ani de detentie criminala (maxima). Ironia sortii face ca ei n-ar fi profitat decât de 30.000€ pentru bijuteriile le-ar fi vândut în „celebrul” cartier parizian rau famat (al traficului „de orice fel”), Barbès.

Merita sa mentionez aici si faptul ca pe 17 ianuarie 2017, un român, George Ploscaru (cunoscut si sub nulele de „Calu Machedonul”, în vârsta de 42 de ani) a fost arestat în România (la Ploiesti), banuit ca ar fi furat  pe 30 decembrie 2016, dintr-un show-room privat parizian (din strada de la Boétie în sectorul n°8), tot, al marcii elvetiene De Grisogono, pietre pretioase în valoare de cca 5,5M€. Acesta (sub numele de „Mizrahi“) se prezenta ca „gemolog” (expert, evaluator- specialist) în bijuterii” ar fi fost primit de catre directorul unitatii pe baza de RV (randez-vous/programare), în jurul orei 10h00.

Dupa ce s-a uitat la ele „hotul a spus ca ar vrea sa le examineze mai mult”, iat sefulunitatii a fost de acord. În timpul „examinarii” lor, Ploscaru (care purta îmbracaminte si ceas de lux – Rolex, în valoare de cca 11.500€) a reusit sa înlocuiasca piesele cu falsuri si a reusit sa plece fara sa le plateasca. Bijutierul si-a dat seama ca piesele prezentate în cadrul RV au fost furate numai dupa-masa cu ocazia inventarului care are loc zilnic. Conform unor surse apropiate dosarului (de la Politia Judiciara), acesta ar fi împartit prada cu alti 2 hoti sârbi (care l-ar fi angajat), iar alte 7 persoane ar fi implicate în dosar pentru „comercializare de obiecte furate” în banda organizata.

Tot conform anchetatorilor (de la BRB–Brigada  de Reprimare a Banditismului al Politiei Judiciare), dintre bijuteriile furate (2 diamante brute, 2 inele cu diamante si mai multe pietre pretioase), unul dintre diamantele brute, românul l-ar fi vând unor comercianti israelieni (în Germania, în drum spre România), iar un inel (în valoare de 1,75M€), ar fi tentat sa vânda (în Bucuresti) unui belgian si un israelian dar tranzactia ar fi esuat. Ca urmare inelul ar fi fost descoperit în cadrul unei perchezitii la unul dintre resedintele temporare acestuia, la Bucuresti.

Pe data de 13 ianuarie 2017, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti au efectuat şapte percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bucureşti, ocazie cu care a fost recuperat unul dintre inelele sustrase”. (mediafax).

Infractorul (care ar fi avut deja condamnari si în Italia, Germania, Turcia, respectiv, în Ungaria) a fost condamnat la 12 ani de detentie criminala si la plata unor daune materiale în valoare de 2,7M€ companiei de asigurari.

Să revenim acum la jaful de la Cannes.

Prejudiciul material estimat la început în valoare de cca 40M€, acesta a fost reevaluat de către Parchetul de la Grasse (regiunea urbana Cannes–aria urbana Nice) la peste 100M€, pentru ca valoarea anuntata în dosarul de instructie sa fie satbilita la103M€. Nici hotul nu a fost niciodata identificat, cum nici prejudiciul material nu a fost recuperat, exact ca si în cazul jafului de la ABN Amro din AWDC, comis de catre pe 2 martie 2007, „argentinianul” care s-a legitimat cu pasaportul „fals–adevărat” cu numele de Carlos Hector Flomenbaum.

Conform înregistrarilor camerelor de supraveghere, la ora 11h30 si 53 de secunde, bijuterille (72 de pise – inele, cercei, lantisoare din diamant „de o rara frumusete) sunt scoase din seiful totelului (de lânga receptie) într-un sac (geanta) mare neagra de sport de catre 3 agenti de paza (angajati de cate Lev Leviev de la o agentie locala de securitate) si aduse în sala de expozitie La Côte (una dintre cele mai frumoase sali) cu tersa si ferestrele catre bulevardul Croisette. La ora 11h31 si 46 de secunde, hotul face iruptie (penetreaza) în sala si face turul salii, dupa care se îndreapta catre sacul cu bijuterii, cu putin timp dupa ce unul dintre agenti se apropie de poarta întredeschisa a terasei fara sa-i acorde nicio atentie deosebita acesteia. La un moment dat, se întoarce totusi brusc, instantaneu, de parca ar fi auzit un zgmot.    La ora 11h32 si 33 de secunde, în timp ce hotul era deja în interior, una dintre gazdele expozitiei, întorsa cu spatele la camera si aplecata, pare sa disimuleze (ascunda) ceva sub îmbracaminte si apoi purtându-si mîinile peste ochi ca si cum n-ar vrea sa vada hotul. La ora 11h32 si 33 de secunde, hotul ridica sacul (geanta) mare de sport cu arma îndreptata catre agentii prezenti în sala si vrea sa iasa pe unde a venit, dar se razgândeste si revine sa recupereze seifurile depuse pe birou. La ora 11h32 si 36 de secunde, hotul paraseste sala de expozitie printr-o feresatra care se deschide catre bulevardul Croisette. Jaful de la Carlton Hotel de la Cannes, cel putin aparent, este surprinzator, inexplicabil si pune într-o lumină nu tocmai favorabila pe bijutierul Lev Leviev, controversat si putin cunoscut marelui public, însa îi asigura acestuia o publicitate neastepta de mare rasunet, fara precedent, cu atât mai mult ca majoritatea specialistilor considera ca acesta ar fi cel „spectaculos” si incredibil dar si cu prejudiciul material cel mai mare din întreaga istorie a jafurilor. Întocmai, pentru ca marca nu dispunea de niciun magazin în Franta, Lev Leviev (devenit membru al prestigiosului club De Beers Institute of Diamonds de la Londra– creat în 1888  sub forma de „producator minier” care extrage astazi cca 35% din totalul de diamant brut în lume) a venit sa si-o promeze la celebrul Festival de Cinema de la Cannes. Totusi, un „sacrificiu” de peste 100M€, cred ca este mult prea mare în scop publicitar!

Pentru implantarea sa în Europa, acesta va alege Londra în 2006 (unde duce o viata discreta cu sotia sa si cei 9 copii) înainte sa se extinda pe celebrul Madison Avenue la New York (unde devine proprietarul vechiului imobil al New York Times), la Dubai si în Sigapore, unde magazinele sale vor comercializa „cele mai exceptionale pretioase din lume”, furnizate direct de catre minele societatii sale LLD (Lev Leviev Diamonds), dar un deceniu dupa ce în 1996 cumpara Africa Israël Investments (un holding pe care il transforma într-un conglomerat, prin investii în industria si tehnologia chimica, media si imobiliare). În 2008, cumpara cea  mai scumpa casa la Londra contra sumei de 53M€, iar pe 18 mai 2011 cumpara „pink diamond at Sotheby’s” (de 11 carate pentru suma de 10,9M$US), dar merita retinut faptul ca „in November 2010, Sotheby’s sold a pink diamond for CHF 45.44 million ($45.75 million at the time), which remains the most expensive stone ever sold at auction”. Se crede acest „pink diamond” ar fi facut parte dintre bijuteriile furate pe 28 iulie din Hotelul Carlton de la Cannes.

Investigatiile în acest dosar conduc însa la o alta concluzie!

Dupa ce scot sacosa (geanta) cu bijuterii din seful Hotelului, cei 3 agenti de paza (neînarmati), îl  aduc în sala de expozitie La Côte, fara sa-si faca niciun fel de probleme în legatura cu securitatea acesteia.

Ca în fiecare zi, jaluzelele celor 5 usi ale terasei catre Croisette sunt trase, deci transportul sacosei de bijuterii nu putea fi vazut din exterior, dar nici ei nu pot vedea ceea ce vse ntâmpla în exterior si se concentreaza, în exclusivitate) asupra sacosei pe care o transporta. Faptul ca cei 3 agenti de paza care transportau o scacosa cu o valoare de peste 100M€ nu erau înarmati, cred ca, oarecum, este anormal, ca de altfel si faptul ca unul dintre cei 3 nu a iesit pe terasa pentru a supraveghea zona din exterior, în contextul în care jazulele erau trase. Imediat dupa ce astia au început sa scoata bijuteriile din sacosa si sa le aseze în vitrine, patrunde brusc hotul (putând o cascheta „trasa pe ochi” si o bandana pe fata), printr-una dintre usile întredeschise ale etrasei cu un pistol automat în mâna.

Daca nu exista nicio comunicare dintre cei din interior (un „taupe” – „omul din interior”) cu hotul, acesta din urma nu avea cum sa ajunga la „momentul potrivit” pentru a comite jaful în „siguranta”, ceea ce, evindent, implica o compliciate interna. Nu neaparat din partea agentilor (care nu poti exclusi nici ei sub nicio forma), putea sa fi fost si un membru al angajatilor hotelui sau, de ce nu, o persoana care facea parte din staff-ul organizatorilor expozitiei. În afara de câteva bijuterii pe care hotul le va scapa din sacosa, în momentul sariturii pe fereastra (aflata la cca 1,50 de sol), restul de bijuterii le cu el si nu vor fi gasite niciodata. Este foarte probabil ca acesta era asteptat, undeva, nu departe de hotel, de un comlice, fie pe motocicleta, fie cu un vehicul, ceea ce i-a permis sa dispara fara urma. În sfârsit, este improbabil ca hotul sa fi actionat la întâmplare, pentru ca în acest caz, sansa de esec, ar fi fost considerabila. În ceea ce îi priveste pe anchetatori, acestia au exclus, ca hotul (considerat „neprofesionist”) sa fi fost membru al celebrei organizatii organizatii criminale specializata în jafuri de bijuterii „Pink Panthers” [a se vedea pentru detalii articolul autorului: „Jaful secolului” (Partea V). Incursiune în domeniul curentelor artistice. Jafuri remarcabile în Europa comise în acest secol, cu „arma de foc, violenta si ura” . Jafurile armate de la Colecția Bührle din Zürich si de la Harry Winston de la Paris], pentru ca majoritatea dintre ei erau încarcerati, iar pe de alta parte, ei  niciodata nu  se folosesc de o „compliciate locala”, pentru ca în caz de esec sa nu poata fi identificati.  Din pacate însa, ancheta PJ (Politiei Judiciare) de la Nice nu a condus la niciun rezultat, pentru ca nici hotul, nici complicii sai n-au fost identificati si nici bijuteriile n-au fost recuperate.

În ceea ce priveste aprecierea pietrelor pretioase, merita sa mentionez aici ca Andrew Coxon, presedintele clubului De Beers Institute of Diamonds de la Londra, este primul expert care face propunerea utilizarii literelor alfabetului pentru descrierea culorii unui diamant. Conform acestuia, frumusetea diamantului taiat începe cu frumusetea diamantului brut. Unele dintre ele s-au fi nascut cu 800 milioane de ani în urma, iar altele chiar si cu 3,4 miliarde de ani”, dar înainte de a ajunge la suprafata terestra, acestea au trecut printr-un proces complex de transformare datorita parametrilor fundamentali, specifici acestuia, presiunea si temperatura.

Astfel în functie de „scaderea transparentei lor”, Andrew Coxon, le noteaza pe acestea cu literele alfabetului de la A la Z. Dupa parerea lui clientii sai nu prea sunt interesati de diamante a caror transparenta se afla în zona H-Z, pentru ca acestea par mai putin „frumoase”, cu toate ca pretul acestora este cu 30% mai mic decât al celor din zona D-G. Dar tot el mentioneaza si faptul ca „taierea” diamantului (în diferite forme geometrice spatiale–elipsoid, paraboloid, oloid, poliedru, tetraedru, cub, con,  icosaedru, dodecaedru, prismă, etc.) este „o adevarata arta”, motiv pentru care exista si diamante din zona H-Z, care pot fi la la fel de „pretioase” (si apreciate) ca cele din zona D-G.

În sfârsit, Cannes (cu cele 468 de camere de supraveghere – o camera de  luat vederi pentru fiecare 152 de locuitori) a mai cunoscut pe celebrul sau bulevard Croisette, chiar si în zilele noastre, jafuri importante de bijuterii „fascinante” (cu un prejudiciu material important), chiar daca acestea nu a fost clasate de catre specialisti ca „jafuri ale secolului”.

Printre acestea pot mentiona pe cel comis de catre 4 tâlhari înarmati cu pistoale mitraliera, pe 5 mai 2015, în jurul orei 11h00 la Bijuteria Cartier de la Cannes (una dintre cele 70 de marici de lux de bijuterii, îmbracaminte, marochinarie, etc. – una dupa alta, pe o lungime de cca 800 m) cu un prejudiciu material de cca 17,5M€, care a durat mai putin de 10 minute.Deghizat într-un „batrânel” simpatic, unul dintre ei reuseste sa penetreze în magazin, înarmat, în ciuda unui control facut de catre un agent de paza cu un detector de metale, dupa care, cu arma îndreptata spre cei 2 vânzatori (si un client, aflat în magazin) sa permita altor 2 hoti (cu fetele protejate de fulare) sa faca iruptie în magazin si sa încarce „marfa” (bijuteriile, respectiv, ceasurile de lux „aflatate la vedre”, în cele 6 vitrine ale sale) într-o servieta de piele si o sacosa. La iesire lor din magazin cei 3 vor fi fie preluati de catre cel de-al 4 complice la volanul unui vehicul Mercedes – furat în cursul lunii martie la Valbonne (ulterior, descoperit calcinat integral într-un cartier rezidential din Cannes). BRB (Biroul de Reprimare al Banditismului) al PJ[4] (Politia Juidiciara) de la  Nisa a fost însarcinat cu ancheta.

Merita mentionat si faptul ca numai cu câtiva ani în urma (pe 13 iulie 2009), aceasi marca de bijuterie, Cartier, tot la Cannes, a mai fost prejudiciat cu înca 15M€. Este ultimul jaf comis de membri crimei organizate specializata în jafuri de bijuterii Pink Panthers. Este vorba de 3 motociclisti, dintre care unul, Bojan Vuckovic (un serb cautat în Austria pentru un jaf comis în 2008) este arestat în 2010 la frontiera dintre Serbia si Muntenegru. Celalat hot, Mitar Marjanovic (o alta figura emblematica a gruparii Pink Panthers) va fi arestat pe 8 martie 2012 la Roma în cadrul unui hold – up comis cu 2 complici în cursul lunii precedente. Cel de-al 3-lea complice, Olivera Vasic Cirkovic, arestata pe 14 martie 2012, va evada pe 12 iulie 2012 dintr-o închisoare din Grecia.

În sfarsit, pe 18 ianuarie 2017,  la bijutierul Harry Winston („The  King of Diamonds”), pe bulevardul Criosette n°29 de la Cannes, care la sediul sau parizian, pe 6 octombrie 2007 si 4 decembrie 2008, a fost deja prejudiciat cu cca 32M€, respectiv, 85M€, are loc un jaf spectaculos cu prejudiciul material ceva mai mic, „numai” de cca 15M€.

Individul (în vârsta de 30 de ani, purtând ochelari de soare) intra în magazin în jurul orei 11h40 fara „masca” (deci cu fata descoprita), în „calitate” de client si solicita catalogul cu bijuterii pentru a-l consulta. Atunci când vânzatoare îi aduce catalogul, individul scoate o arma de foc (un pistol de calibrul 7.65) si o grenada, dintr-un sac, cu care o ameninta pe aceasta, fara însa sa fi fost violent sau sa fi tras un foc de arma. Luând cu el bijuteriile expuse clientilor pentru vizualizare, individul paraseste brusc magazinul si „o ia pe jos la fuga pe Croisette”, iar nu departe este recuperat de catre un vehicul la volanul caruia se afla un complice. Acesta va fi gasit câteva ore mai târziu incendiat la Vallauris (arondismentul Grasse, regiunea urbana Grasse–Cannes–Antibes). Este voba de 24 de bijuterii (deosebit de valoroase) estimate la cca 17,5 M€ (15M€, conform anchetei). Întreaga operatine n-a durat decât 7-8 minute.

Interesant este faptul ca hotul a lucrat atât de rapid încât nimeni n-ar fi vazut si n-ar fi auzit nimic. BRB (Biroul de Reprimare al Banditismului) de Nisa al PJ[4](Politia Judiciara) este însarcinat cu ancheta. Pe 13 februarie 2018, 8 suspecti vor fi interpelati de catre BRB cu sprijinul brigazii antigang BRI[5] (Brigada de Cautare si Interventie) în bazinul Cannes, dintre care 4 (3 barbati si o femeie)  vor fi încarcrati în centrele de detentie provizorie de la Grace si Nisa, iar pe 16 februarie, ei vor fi prezentati judecatorului de instructie de la TGI (Tribunalul de Înalta Instanta) Grasse, data la care si presupusul hot (un franco – tunisian) era deja încarcerat, tot în Franta, desi a reusit sa paraseasca teritoriul national. Încercând sa ajunga din Italia în Tunisia cu documente false de identitate, el este interpelat la Genova de catre carabinieri, iar în luna iulie 2017 a fost predat autoritatilor judiciare franceze. 

Conform unor documente ale PJ (Politia Judiciara) de la Nisa, în momentul interpelarii, acesta (care de altfel neaga implicarea sa în jaf) s-ar fi aflat în compania altor raufacatori, dintre unii erau si cautati de catre politia franceza. Acesta ar fi facut parte si din echipa de hoti (alaturi de E. G. în vârsta de 24 de ani si  O. S. În vârsta de 22 de ani) care a dat o „lovitura” asemanatoare si la bijutierul Cartier din Monaco (cu cca 400 de camere de supraveghere si 500 de politisti pe cca 2km2)  pe 25 martie 2017 si care ar  fi esuat în alte atacuri asemanatoare la Cannes si Saint Tropez.

Conform Procurorului Republicii de Monaco Jacques Dorémieux si Richard Marangoni, cele 3 sacose cu bijuterii si ceasuri furate (în valoare de câteva milioane de euro) ar fi fost gaite de politisti.

În sfârsit, alaturi de cei 2 mentionati, cel de-al 3-lea încarcerat a fost K. H. în vârsta de 34 de ani, un traficant de droguri si companionul primului acuzata de „complicitate si distrugere de probe materiale”. Dosarul este instrumentat în procedura criminala, deci cei 4 vor fi trimisi în fata Curtii cu Jurati (Juriul Popular), compus din 9 jurati în Prima instanta (3 magistrati si 6 cetateni alesi prin tragere la sort de pe listele electorale) si 12 jurati în Apel (cu 9 cetateni alesi prin tragere la sort de pe listele electorale). Pentru pastrarea secretului de instructie am mentionat doar initialele numelor lor. Din contra, diamantele nu au fost gasite.

Un alt jaf este comis la bijutierul de lux  Ferret (tot pe bulevardul Croisette, dar la n°9), pe 19 noiembrie 2017, în jurul orei 17h40, pentru un prejudiciu material de cca 1.0M€. Cei 2 hoti înarmati care au facut iruptie în magazin, iar dupa jaf reusesc sa fuga la bordul unui vehicul, vor fi intrepelati 2 saptamâni mai târziu. Vehiculul lor a fost gasit incendiat, putin mai târziu, tot la Vallauris.

Pe 20 februarie 2018, în jurul  orei 11h30, are loc la Cannes, tot pe celebrul bulevard Croisette, un alt jaf, avortat (esuat), la bijutierul Van Cleef & Arpels, fara violenta si fara prejudiciu. Individul cu „fata descoperita” purtând o haina lunga sub care ascundea o arma (un pisol automat), se prezenta în „calitate” de client în magazin. Parând suspect,  acesta împmreuna cu complicele sau au fost „goniti” de catre agentii de securitate. Si la acest bijutier exista un precedent, de acest gen, comis pe 15 iulie 2001 de catre 3 oameni înarmati care reusesc sa fure dintr-un vehicul al acestuia bijuterii în valoare de cca 25MFFr (cca 3,8M€).

În sfârsit, pe 25 septembrie 2018, tot la Cannes, în jurul orei 11h00, 2 hoti coboara de pe un scooter Yamaha T-Max în fata bijuteriei Louis Julian (fondata în 1862), aflata pe 71, rue d’Antibes (apartinând aglomeratiei urbane Cannes–Grasse–Antibes si ariei urbane Nice, una din cele mai importante stațiuni de pe Coasta de Azur, care  găzduieste si Muzeul Pablo Picasso/19881–1973, pictor, sculptor, desenator, gavor spaniol, fondator al cubismului împreuna cu George Braque/1882–1963).  

Unul dintre ei (cu fata descoperita si având asupra lui un pistol automat) intra în magazin ca „simplu” client si solicita sa vada, un catalog cu bijuterii. Este interesant ca la intrare în magazin exista un detector de metale, care, totusi nu a detectat arma de foc al clientului „simplu”. Ceea ce implica faptul ca arma de foc ar fi fost „factica” (arma improvizata) si nu reala. Atunci când vânzatorul prezinta hotului bijuteriile solicitate, acesta îndreapta arma asupra acestuia din urma si îl obliga sa deschida poarta complicelui sau (purtând casca de motocilist) care îl astepta afara. Cei 2 aduna bijuteriile în câteva secunde (fara niciun fel de violenta), parasesc magazinul si dispar pe scooter fara urma. Prejudiciul este estimat la cca 1.0M€.

Conform martorilor aflati în magazin, evenimentul s-a derulat rapid într-o mare discretie, astfel încât cei de afara nici nu l-ar fi remarcat. Scuterul a fost gasit incendiat (calcinat) apreoape de centrul Hélio-Marin la Vallauris. Ancheta care este în curs a fost preluata de catre BRB al JP de Nisa. Pe 4 octombrie 2018, în acest dosar 6 suspecti au fot interpelati si ulterior încarcerati în detentie provizorie. Conform unor surse apropiate dosarului, s-ar parea ca hotii de bijuterii, în majoritatea cazurilor, încearca sa-si vânda „marfa” într-un „triunghi al Bermudelor”, format din Moscova (Rusia), Tel Aviv (Israel) si Anvers (Belgia), unde, daca acestea pot fi identificate, exista si posibilitatea interpelarii lor.  

COMENTARIUL AUTORULUI

            Printre cele mai importante jafuri de diamante (cu un prejudiciu material de peste 10M€),  care au avut loc în Europa,  în acest secol putem mentiona:

  • Jaful din noaptea de 15–16 februarie 2003 la AWDC în Belgia, în care prejudiciul material a fost de cca 110M€ (sau mai mult, dupa alte surse) si nu a fost niciodata recuperat;
  • Jaful pe 20 iulie 2013 la Intercontinental Carlton Hotel din Cannes de la Expozitia de bijuterii a luii Lev Leviev din sala La Côte, cu un prejudiciu de cca 103M€, care nu a fost niciodata recupera;
  • Jaful din 4 decembrie 2008 de la Harry Winston la Paris, în care prejudiciul a fost estimat la cca 85M€, din care cca 80% (conform autoritatilor politienesti) ar fi fost recuperat în 2009;
  • Jaful din furgonul blindat al comlpaniei olazndeze KLM pe 25 februarie 2005, pe Aeroportul International Amstterdam–Schiphol, cu destinatia AWDC, în care prejudiciul material, pâna la urma, a fost estimat la 67M€;
  • Jaful pe 6 august 2009 la bijutieria Graff Diamonds („Graff”, din New Bond Street la Londra, fondat la începutul anilor 1960 de catre Laurence Graff, în care prejudiciul material a fost estimat la cca cca 30M€ (26M£/cca 39M$US). Jaful este comis de catre 2 barbati care, ca si în majoritatea cazurilor, intra în magazin în calitate de „clienti”. (The thieves’ haul totalled 43 items of jewellery, consisting of rings, bracelets, necklaces and wristwatches. One necklace alone has been reported as being worth more than £3.5m). All of the diamonds had been laser-inscribed with the Graff logo and a Gemological Institute of America identification number. Niciuna dintre bijuterii n-a fost recuperat. Petra Ehnar („a shop assistant”) este luata ostatec în magazin, fiind amenintata cu moartea în cazul în care nu se va supune instructiunilor date de catre hoti. Dupa jaf si eliberarea ostaticului, unul dintre tâlhari a tres un foc de arma în aer pentru crearea unei diversiuni, dupa care amândoi vor dispare la bordul unui BMW albastru, abandonat în proximitatea Dover Street, unde un al doilea foc de armă a fost tras (în pământ) dupa ce hotii vehiculul cu un Mercedes argintiu. În sfarsit, ei vor dispare fara urma la bordul unui al 3-lea vehicul schimbar pe Farm Street. The robbery was being investigated by Barnes Flying Squad, headed by Detective Chief Inspector Pam Mace. Merita sa mentionez aici faptul ca „The financial loss to Graff Diamonds was more than US$10 million (£6.6 million). The actual value of the pieces for insurance purposes, was put at $39 million (£26 million). But according to Nicholas Paine, the company secretary, the syndicate that insured Graff was only liable for $28.9 million”. Cei 2 infractori au fost identificati pe 20 august ca fiind Craig Calderwood (în vârsta de 26 de ani, fara domiciliu fix, condamnat la 21 de ani de închisoare) și Solomun Beyene (în vârsta de 24 de ani din Lilestone Road, London NW8, condamnat la 16 ani de închisoare). Pe 21 august, Clinton Mogg (în vârsta de 42 de ani, din Westby Road, Bournemouth, condamnat la 16 ani de închisoare) un complice de-al lor este inculpat în dosar, iar mai tarziu, Thomas Thomas (în varsta de 45 de ani, din Kingston upon Thames, condamnat la 16 ani de închisoare), respectiv, Aman Kassaye („who planned and executed the heist”, condamnat la 23 de ani de închisoare). All three were remanded in custody to appear at Kingston Crown Court on 1 September. Charges brought against the individuals include conspiracy with others to commit robbery, attempted murder, holding someone hostage, possessing firearms and using a handgun to resist arrest.”
  • Jaful pe 18 februarie 2013 pe Aeroportul National Bruxelles – Zaventem unde 8 raufacatori înarmati (la bordul a vehicule), într-o ambuscada spectaculoasa pe pista comit un jaf de diamante dintr-un furgon blindat Brink’s cu un prejudiciu material de 38M€ (50M$US), cu destinatia AWDC.
  • Jaful de diamante pe 3 martie 2007, de la ABN Amro din AWDC în Belgia comis de catre argentinianul cu pasaportul fals pe numele de Carlos Hector Flomenbaum în valoare de 21M€.
  • Jaful pe 5 mai 2015 la Bijuteria Cartier de la Cannes cu un prejudiciu de 17,5M€.
  • Jafurile pe 13 iulie 2009 la Bijuteria Cartier si pe 18 ianuarie 2017 la Bijuteria Harry Winston (ambele din Cannes) cu un prejudiciu material de 15M€.

În încheiere, nu pot sa nu mentionez aici un alt jaf spectaculos („mai mic” al secolului) cu un prejudiciu de cca 25M€ care a avut loc pe 5 martie 2004 la Tokyo în Japonia, comis de catre membrii organizatiei criminale „europene” Pink Panthers–specializata în jafuri armate de bijuterii de lux (la activ, cu cca 115 bracaje –pentru un prejudiciu material cuprins între 250–280M€), cu cca 140–150 de membri (majoritatea sîrbi, croati, bosniaci  si muntenegristi)  cu un „nucleu dur” format din cca 30 de indivizi (bazati la Belgrade si la Budva)  deosebit de activa în Europa Occidentala (Franta, Germania, Marea Britanie, Elvetia, Austria, Lichtenstein, Monaco, etc.), cu mici „extensii” si Emiratele Arabe Unite.

Jaful are loc tot la Bijuteria Graff (British multinational jeweller based in London specializata în „design, manufacture and retail distribution of jewellery and watches”),  iar din comando fac parte Aleksandar Radulovic (seful), Snezana Panajotovic si Djordje Rasovic.

Înarmati si utilizand bombe lacrimogene, hotii vor pune stapânire pe magazin si numai în câteva minute, dupa ce vor sparge vitrinele, ei vor strânge bijuterii (inele, coliere cu diamant si cerceri cu diamante si alte oietre pretioase) în valoare de cca 25M€. Ei reusesc sa dispara de la locul faptei pe velo (bicicleta).

Cea mai frumoasa piesa „Contesa de Vandôme” (un colier compus din 116 diamante dintre care cel mare avea 125 de carazte) care valoreaza astazi cca  31,5M$US nu a fost niciodata gasita. Arestati în Serbia, cei 3 vor fi sanctionati „sever”: Cu 7 ani de detentie criminala Radulovic, cu 6 ani si jumatate Rasovic, iar Panajotovic cu 3 ani de închisoare.

 

______________________________

 [1]Encefalopatia Spongiformă Bovină (Bovine Spongiform Encephalopathy-ESB, un tip al Encefalopatiei Spongiforme Transmisibile-EST), avand o lungă perioadă de incubație (de ordinul anilor sau chiar si un deceniu!), afectând de obicei bovinele adulte cu vârsta cuprinsa între patru-cinci ani, toate rasele fiind la fel de sensibile (cunoscută si ca boala vacii nebune), este o boală mortală, cu acțiune neurodegenerativă la bovine, care provoacă o degenerare spongioasă în interiorul creierului și măduvei spinării și provocând ochi roșii. În Marea Britanie, țara cea mai grav afectată, aproape  200.000 de bovine au fost infectate și peste 4,5 milioane sacrificate în timpul programului de eradicare. S-a crezut (si se crede inca !) fara, sa fi fost dovedit stiintific, că boala poate fi transmisă si de catre oameni care consumă creierul sau măduva spinării ale carcaselor infectate ale bovinelor. La om boala este cunoscută ca o (noua) variantă a bolii Creutzfeldt-Jakob[2]. Aproape o jumatate de million de animale infectate cu ESB au intrat în lanțul alimentar uman înainte de introducerea în 1989 ale controalelor cu grad ridicat de risc al organelor. O anchetă britanică a ESB a ajuns la concluzia că epidemia a fost cauzată de bovine (care sunt în mod normal erbivore !) datorita, alimentarii lor cu resturile altor vite (farine animale), sub formă de carne și oase (CSO, faina de oase), care ar fi provocat răspândirea agentului infectios (considerat a fi un tip de proteina numit prion, cauzând deteriorări ale creierului), viabil pana la temperaturi ridicate. Originea bolii în sine rămâne necunoscută. Un alt factor de contribuție a fost hrănirea vițeilor aflați la o vârstă foarte fragedă cu suplimente proteice infectate. Actualmente, nu exista (inca !) niciun tratament curativ contra acestei maladii !   

[2]Boala Creutzfeldt-Jacob (BCJ) este o afecțiune pironica, cea mai întâlnită în Europa, care se poate transmite de la om la om. Persoanele cele mai expuse erau cele care practicau canibalismul sau foloseau pentru vindecare țesuturi de la cadavre umane (glanda epifiză de exemplu). Printre simptomele ei mentionam : tulburări ale somnului ; tulburări de alimentație; scăderea concentrării, pierderea memoriei; modificări ale comportamentului ; pierderea vederii ; rigiditate și spasme musculare, crize convulsive; incapacitatea de a mânca, de a se îmbrăca, de a folosi toaleta singur, urmată de deces. Printre cauzele acestei maladii putem mentiona : 10% ar fi ereditare ; contaminari in timpul unor operatii datorita materialului nesteril, (contaminat) utilizat sau in timpul unor gerfe cerebrale prelevate de la cadavre bolnave, insa in majoritatea cazurilor, cauzele raman necunoscute si fara caracter epidemic. Forma umana a ESB, seamana cu BCJ, insa se distinge prin cateva diferente clinice si anatomice : afecteaza pacienti mai tineri (varsta medie 29 de ani, contra 65 pentru un bolnav clasic) si are o evolutie, relativ, mai lunga (in medie 14 luni in loc de 4,5 luni in cazul clasic), primele simptome fiind tulburarile neuropsihiatrice, cate odata urmate de depresie brutala sau de anxietate, pierderea memoriei, sensul orientarii, bolnavul fiind obosit avand deseori dureri mari in intensitate, care putand fi transmisa omului daca el consuma carne sau tesuturi contaminate. Dupa ingurgitarea prionului, acesta penetreaza in formatiunile limfatice ale intestinelor, in special in Placile Peyer (agregate in numar de 5-200 folicule limfoide (compuse cu precadere din limfocitele B si T), situate la intervale regulate in partea terminala al ileonului-a treia parte, partea finala al intestinului subtire dintre stomac si colon, masurand ccca 4,5 m la om, dupa care el progreseaza in nervi, aproximativ 1mm/zi, pentru ca in final sa atinga maduva spinarii si apoi creierul, in care provoaca leziuni importante, caracteristice. In 2009, cca 214 persoane ar fi fost contaminate, care ulterior au si decedat (168 in Marea Britanie, 23 in Franta, 5 in Spania, 4 in Irlanda, 3 in SUA si Olanda, 2 in Portugalia si cate unu  in Italia, Canada, Japonia, respective, Arabia Saudita).

[3]Ca regula generala, devalizarea (jefuirea) furgoanelor blindate (Brink’s, Loomis, Ardial, etc.) care efectueaza transporturi de fonduri în cash (bancnote în „lichid”, în numerar), în principiu, de la unitati comerciale catre banci comerciale sau de la banci comerciale catre Banca Nationala (si filialele sale), în Franta anilor 1970-1990, era considerat de catre autoritatile politienesti si judiciare, un adevarat „sport national”, practicat cu precadere de catre toti raufacatorii care se „respectau” si se  considerau „profesionisti”, în adevaratul inteles al cuvantului! [(A se vedea si articolul autorului pe aceasta tematica: „In umbra vietii” (Mediul Carceral Francez, Necenzurat), “Detinut de profesie”]. Evenimentul se desfasura (si înca se desfasoara si astazi, chiar daca ceva mai rar!) intotdeauna cu mare violenta, intr-un spatiu „4-dimensional” (cele trei coordonate spatiale si timpul !), in cadrul unei crime minutios organizate de catre raufacatori, in general, fara scrupule, specializati in jafuri armate, cu kidnapping (rapire si sechestrare de persoane), echipati cu armament militar de razboi  de ultima generatie, capabil sa distruga atat bilndatul cat si intregul „echipaj” aflat la „bordul” acestuia ! (de „artilerie grea”, a se vedea si articolul autorului pe aceasta tematica: Delincventa Juvenila Franceza. Observatorul International al Delincventei).  In ciuda unor eforturi sustinute de catre autoritati, conform „regulii de aur” din teoria jafurilor armate, intr-o mare majoritate de cazuri, raufacatorii nu sunt niciodata identificati la locul crimei si numai rareori, ulterior (in general, fara probe materiale fiabile!), iar banii sustrasi, nu sunt niciodata recuperati. Printre cele mai celebre atacuri ale Societatii Brink’s (Sediul social la Richmond, Virginia, SUA, o institutie cu 54.000 de salariati in 50 de tari, fondata de catre Perry Brink in 1859), putem mentiona: pe 20 octombrie 1981 un atac al unui furgon blindat Brink’s la NY care transporta fonduri pentru o sucursala a Bancii Federale, de catre membri ai organizatiilor „Weather Underground” si „Black Liberation Army” (compusa in general din “Black Panthers), care se soldeaza cu un sesc. Atacul unui depozit al furgoanelor blindate Brink’s la Rochester (New York) in 1993 in care a fost jefuita suma de 7,4 milioane US$, al cincilea jaf ca paguba, in Statele Unite. Printre cei care au comis jaful armat era un preot catolic si un politist, amandoi membri ai IRA (Armata Republicana Irlandeza, organizatie clandestina independentista care lupta pentru unificarea Irladei de Nord cu Irlanda). Atacul depozitului de furgoane blindate la Kehlen (Luxemburg) pe 17 aprilie 2000 de catre o banda bine organizata formata din Abdellatif Bekhti si Abdelkader Belliraj. Numai primul a fost prins si arestat, fiind ulterior condamnat la 20 de ani de recluziune criminala la Luxemburg in ianuarie 2003. Valoarea jafului a fost estimat la suma de 15-17 milioane de euro. Peste doua luni, ajutat de catre complici, el reuseste sa evadeze. Ei sunt insa arestati si incarcerati dupa cinci ani de cavala in januarie, respectiv, in februarie 2008. Societatea suedeza Loomis, prezenta atat in Statele Unite cat si in Europa Occidentala, este un grup leader mondial in domeniul serviciilor de transporturi de fonduri, de bijuterii, precum si alte obiecte de valoare. Loomis France (Sediul Social in 20, rue Marcel Carné ZAC de Marcreux – 93300 Aubervilliers, aria metropolitana pariziana, Presedinte Christian Lerognon) implantata pe intregul teritoriu national are ca atributii transferurile „de numerar” intre partenerii sai (retele financiar-bancare, marea distributie, administratia de stat si unitati comerciale de proximitate) dar si intretinerea, precum si gestionarea automatelor bancare (bancomatelor). Cel mai important transportator de fonduri si de securitate, Prosegur (cca 2,3MdFFr cifra de afaceri/cca 310M€) va intra în capitalul întreprinderii se securitate franceza Ardial cu un procent de cca 34% în cursul lunii august 1996, ceea ce va majora capitalului acestuia cu cca 195 MFFr (30M€). Într-o a doua etapa, în 2000, Prosegur va majora participarea sa în capitalul Ardial pâna la 52,5%. Astfel, Ardial (a doua societate franceza de tranport fonduri în cash, cu cca 1Md FFr/150M€, cifra de afaceri în 1996), în momentul fuziunii cu Prosegur, dispune de cca 500 de camioane (furgoane) blindate si 3.300 de angajati.

[4]DCPJ/PJ  (Direcţia Centrală a Poliţiei Judiciare, creată în 1907) este o Direcţia generală a Poliţiei Naţionale (PN) aparţinând Ministerului de Interne, echivalentul său în cadrul Jandarmeriei Naţionale fiind SDPJ (Subdirecţia Poliţiei Judiciare), avându-l ca director general începând din 1 ianuarie 2014 pe Comisarul de Poliţie Mireille Ballestrazzi (n.1954), fost preşedinte al Comitetului Executiv al Interpolului (între 2012 – 2016),  care succede lui Christian Lothion (în funcţie între 10 septembrie 2008 – 31   decembrie 2013). Cu un buget de 2,5Md€ şi un efectiv de cca 5.200 de oameni, DCPJ, din punct de vedere geografic, are competenţă pe întregul teritoriu francez, mai puţin, Métropole du Grand Paris creat pe 1 ianuarie 2016 (Paris – Departamentele din „Coroana Mică”: Hauts-de-Seine, Seine-Saint-Denis şi Val-de-Marne), care se află în subordinea PP (Prefecturii de Poliţie – Direcţia Poliţiei Judiciare) Paris. Conform ordonanţei din 5 august 2009, DCPJ în cadrul a 4 subdirecţii: SLCOD (Subdirecţia Luptei contra Criminalităţii Organizate şi a Delincvenţei), SDAT (Subdirecţia Antiterorism), SDPTS (Subdirecţia Poliţiei Tehnice şi Ştiinţifice), DRES (Direcţia Resurselor, a Evaluării şi a Strategiei), are ca obiective: lupta în interesul persoanelor şi bunurilor acestora; contra dispariţiei şi sechestrării de persoane (kidnapping); reprimarea traficului de arme, al traficului de explozive (explozibile) şi al traficulului de materiale sensibile; arestarea persoanelor căutate sau aflate în cavală (în fugă de autorităţile judiciare); lupta contra escrocheriilor internaţionale; contra proxenetismului; contra traficului de bunuri culturale; contra traficului de vehicule furate şi de documente administrative; contra traficul de stupefiante; contra spălării banilor; contra infracţiunilor economice (în domeniul afacerilor); contra falsificării banilor şi contrafacerilor; Contra cibercriminalităţii şi contra fraudelor cardurilor bancare. DCPJ dispune de 12 direcţii teritoriale (regionale): DRPJ Paris (Direcţia Regională a Poliţiei Judiciare Paris) în cadrul PP (Prefectura de Poliţie) Métropole du Grand Paris (Paris – regiunea pariziană „Coroana Mică”: Hauts de Seine, Seine Saint Denis, Val de Marne); DRPJ Versailles (regiunea pariziană, „Coroana Mare”: Val d’Oise, Essonne, Seine et Marne, Yvelines); DRPJ Ajactio – Bastia (Corsica), precum şi DIPJ (Direcţia Interregională a Poliţiei Judiciare): DIPJ Lyon – Clermont Ferrand; DIPJ Marsilia – Montpellier; DIPJ Lille; DIJP Bordeaux –Toulouse; DIJP Strasbourg; DIJP Rennes – Nantes; DIJP Orléans–Limoges; DIJP Dijon; DIJP Antilele franceze – Guyana franceză. 

[5]BRI [Brigazile de Cercetare (Cautare) si Interventie] sunt unitati de ancheta si de interventie (de eliata) ale DCPJ [4] (Politia Judiciara), apartinând PN (Politia Notionala) create în 1964, aflate din 2013  sub directia lui Christophe Molmy (Commissaire Divisionaire). În afara de BRI–PP (Brigada Antigang a Prefecturii de Politie Paris, cea mai veche unitate de interventie) care depinde direct de DRPJ (Directia Regionala a Politiei Juficiatr), restul unitatilor BRI depind de OCLCO (Oficiul Central de Lupta Contra Crimei Organizate, fostul OCRB – Oficiul Central de Reprimare al Banditismului, creat prin Decretul n° 73-952 din 11 octombrie 1973 în cadrul Ministerului de Interne si dizolvat prin Decretul n° 2006-518 din 6 mai 2006 pentru a fi înlocuit cu OCLCO). Puse la dispozitia  DRPJ (Diretia regionala a Politiei Judiciare) sau DIPJ (Directia Interregionala a Politiei Judiciare), respectiv, ale SRPJ (Serviciul Regional al Politiei Judiciare) ele colaboreaza atât cu GIR (Grupurile de Interventie Regionala pentru prevenirea si combaterea crimei organizate) cât si serviciile de securitate publica sau cu cele ale politiilor straine. În situatii de criza, BRI colaboreaza cu BAC (Brigada Anticomando–o unitate de interventie temporara a Prefecturii de Politie Paris pentru gestionarea crizelor) si formeaza unitatea de ubterventie  BRI – BAC. BRI a Politiei Nationale, nu trebuie confundat cu BRI (Brigada de Interventie Rapida a GN[14]–Jandarmeria  Nationala, creata în 1963) care cu cele 55 de unitati ale sale a fost activa între 1967 – 2015, în special de-a lungului retelei tutiere nationale, cu scopul de a lupta contra insecuritatii rutiere. Acestea au fost integrate în Plutoanele Autostrazilor sau cele Motorizate ca ERI (Echipe Rapide de Interventie). BRI–BAC, RAID si GIPN (Grupul de Interventie de elita al Politiei Nationale, echivalentul RAID, creat pe 27 octombrie 1972 si implantat în Colectivitatile locale teritoriale franceze (Departamente – Regiuni Outre-Mer), reprezinta, în egala masura, FIPN (Fortele de Interventie ale Politiei Nationale). BRI intervin, ca regula generala, în interpelarea grupurilor de raufacatori care participa la actele de mare banditism (jafuri armate, kidnapping – rapire si sechestrare de persoane) dar ele asista, în special, unitatile de interventire de elita ale DCPJ si PN (BRI-BAC, RAID, etc.). Începând din 2015, dupa atacurile teroriste din Franta (de la Charlie Hebdo, Montrouge  si Hyper Cacher Center/7-9 ianuarie 2015), BRI au dobândit competenta si în materie de interventie antiterorista. BRI, care dispun de mijloace materiale (armament, echipamente de supraveghere, de lupta, etc., de ultima generatie) si umane (ca regula generala, lucreaza cu personal civil si nu în uniforma cu cagule ca politistii de la RAID sau GIPN) are urmatoarele subdiviziuni (ca regula generala, în metropole sau în orase importante): BRI-PP Paris (DRPJ Paris), BRI Versailles (DRPJ Versailles),  BRI Lyon (DIPJ Lyon), BRI Marsilia (DIPJ Marsilia), BRI Lille (DIPJ Lille), BRI Bordeaux (DIPJ Bordeaux cu BRI la Bayonne),  BRI Toulouse (DIPJ Bordeaux–SRPJ Toulouse), BRI Strasbourg (DIPJ Strasbourg), BRI Nisa (DIPJ Marseille–PJ Nisa), BRI Nantes (DIPJ Rennes–PJ Nantes), BRI Rouen (DIPJ Rennes–SRPJ Rouen), BRI Montpellier (DIPJ Marseille–SRPJ Montpellier), BRI Orléans (DIPJ Orléans), BRI Ajaccio Bastia (DRPJ Ajaccio). Altele BRI sunt în curs de creere, în special în regiunile urbane cu infractionalitate ridicata: BRI Dijon (DIPJ Dijon), BRI Rennes (DIPJ Rennes), BRI  Metz (DIPJ Strasbourg–SRPJ Metz), BRI Dreux (DIPJ Orléans–PJ Dreux), BRI  Creil (DIPJ Lille–PJ  Creil). Printre interventiile remarcabile ale BRI putem mentiona: eliberarea în 1977 al bancherului parizian Bernard Mallet în Bois (Padurea) Boulogne, sechestrat într-un pavilion (constructie individuala cu un nteren în jurul ei) din Plessis-Robinson; eliberarea a 51 de ostatici sechestrati în localurile Consulatului Turc de la Paris (cei 4 rapitori se vor preda politistilor de la BRI dupa 15 ore de negociere); interpelarea în 2004 a 4 persoane (echipate cu explozibil, arme de foc, etc.) suspectate ca ar fi dinamitat sediile France Télécom si EDF la  Melun (regiunea urbana pariziana); interventia în anihilarea teroristilor islamisti care au comis atacurile teroriste între 7-9 ianuarie 2015 (fratii Saïd si Chérif Kouachi, respectiv, Amedy Coulibaly), se se vedea pentru detalii articolul autorului „Allah(o)u Akbar” (اللهأكبر). Partea II. Investigatii aprofundate privind atacurile teroriste de); interventia pentru anihilarea teroristilor islamisti care au comis atacurile teroriste pe 13 noiembrie 2015 la Paris, respectiv, dupa atentatul terorist de la Biserica Saint Etienne du Rouvray (regiunea urbana Rouen) pe 26 iulie 2016, în care Parintele Jacques Hamel este ucis; (a se vedea pentru detalii si articolele autorului: Atacurile teroriste esuate de la Villejuif [Metropole de Grand Paris] si Criza de identitate a Politiei Nationale Franceze! Asasinarea functionarilor de politie de la…); interpelarea pe 9 august 2017 a presupusului  autor (Hamou Benlatrèche) al atacului terorist (cu un vehicul – capcana BMV Seria 2 Active Tourer/F45, 2014-) comis contra militarilor apartinând celei de al 35-lea Regiment de Infanterie din Belfort, la Levallois Perret (pe autostrada A16, în zona localitatii Leulinghen-Bernes), în care 6 militari sunt raniti (dintre care 3 grav), un politist si atacatorul.

BIBLIOGRAFIE

Incursiune în istoria marilor jafuri ale “secolului” din lumea contemprană. Investigații jurnalistice în serial – “În umbra vieții” Vol. 7 (Incursion dans l’histoire des “casses du siècle” du monde contemporain. Investigations journalistiques en sérial – „A l’ombre de la vie” Tome 7)


Raspandeste cu incredere
  • 197
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    197
    Shares

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

Please enter your comment!
Please enter your name here