Acasă Jurnalul Bucurestiului Anchete „Jaful secolului” (Partea VII). Jafuri remarcabile comise în Europa în acest...

„Jaful secolului” (Partea VII). Jafuri remarcabile comise în Europa în acest deceniu cu respectarea regulii „de aur” a lui Spaggiari („fără armă de foc, fără violență și fără ură”). Jafurile de la Muzeul de Artă Modernă de la Paris si Beliner Folksbank. („Les casses du siècle” européens de cette décennie, utilisant la règle „d’or” de Spaggiari („sans arme à feu, ni violence, ni haine”).

362
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  • 159
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    159
    Shares

Thomas CSINTA, Redactor – corespondent

Franța (Le Parisien)

Nici acest deceniu – în care au fost luate, totusi, masuri importante de securitate contra „jafurilor secolului” fata de cel trecut–nu a fost lipsit de jafuri remarcabile, spectaculoase, comise în „siguranta”, care au marcat istoria marilor jafuri contemporane. Acestea au necesitat curaj, profesionalism, ingeniozitate, organizare si planuri minutios concepute din partea raufacatorilor (hotilor), motiv pentru care cei din urma, nu în rare cazuri, au beneficiat atât de admiratia anchetatorilor cât si chiar de cea a victimelor lor!PREAMBUL

Un „jaf al secolului” de tablouri comparabil cu cel de la Colecția Emil G. Bührle din Zurich (în care prejudiciul material a fost estimat la cca 115M€) pe 10 februarie 2008, va avea loc la Muzeul metropolitan de Arta Moderna de la Paris, pe 20 mai 2010, în care prejudiciul va fi estimat la peste 100M€.

Ca si în cazurile jafurilor de bijuterii, daca cel de la  Colecția Emil G. Bührle are loc cu „arma de foc violenta si ura”, cel de la Muzeul de Arta Moderna respecta „Regula lui Spaggiari”: „fara arma de foc, fara violenta si fara ura”. [A se vedea pentru detalii articolul autorului: „Jaful secolului” (Partea V). Incursiune în domeniul curentelor artistice. Jafuri remarcabile în Europa comise în acest secol, cu „arma de foc, violenta si ura” . Jafurile armate de la Colecția Bührle din Zürich si de la Harry Winston de la Paris].

În sfârsit, jafurile secolului „fara arma de foc, fara violenta si fara ura” comise între 16–18 iulie 1976 de catre legendarul ganster Albert Spaggiari (si echipa sa), la o filiala a bancii Société Générale de la Nisa, cu un prejudiciu estimat la cca 31M€PPA, respectiv, cel comis între 15–18 martie  2014, la o filiala a bancii Crédit Agricole din Bessières (Toulouse Métropole) de catre Pascal Teso (si echipa sa), cu un prejudiciu material în valoare de cca 2,5M€, în care hotii s-au „servit” de un tunel pentru a  ajunge la o „poteca” catre Paradis, nu sunt singurele de acest gen în istoria marlor jafuri bancare europene. [A se vedea pentru detalii articolul autorului:„Jaful secolului” (Partea I). Jaful secolului în mediul periurban. Umbra lui Spaggiari la Bessières. De la „canalizari” la „drumul” Paradisului!].

Un jaf asemanator cu cele mentionate mai sus (si intermediar între acestea , atât ca eveniment spatio–temporal cât si ca prejudiciu material) are loc în capitala Germaniei, între 12–14 ianuarie 2013,  la Berliner Volksbank  (Berlin-Steglitz), unde hotii patrund tot printr-un tunel (de o lungime de cca 45m) si reusesc sa fure cca 10M€ din continutul casetelor de valori ale acesteia,  fara niciun fel „probleme”, fara ca jaful sa fie „sesizat” de catre vecini, conform regulii „de aur” a lui Spaggiari.  Este cel mai mare jaf de acest tip din istoria jafurilor bancare comise în Germania.

 APROFUNDAREA DOSARULUI

*La începutul acestui deceniu, în noaptea de 19–20  mai 2010, 5 tablouri deosebit de valoroase apartinând unor pictrori prestigiosi sunt furate din Muzeul metropolitan de Arta Moderana de la Paris (Musée d’Art Moderne de la Ville de Paris). Este vorba de:  „Le Pigeon aux petits pois”, pictura în ulei realizat în 1911 de catre Pablo Ruiz Picasso (1981–1973, pictor, sculptor, desenator si gravor andalozo–catalan ateu, legenda a cartierului artistic parizian Montmartre–„cea  mai strălucită personalitate artistică a secolului al XX-lea, unul dintre marii maeștri ai penelului, care a rupt definitiv cu convențiile stilului iluzionist și figurativ, dominant încă din perioada renașterii”), reprezntant al cubismului, postimpresionismului si al suprarealismului (1924–1966/curent artistic și literar de avangardă care proclamă o libertate totală de expresie) întemeiat de catre André Breton (1896–1966) și dezvoltat mai ales în prima jumatate a se colului trecut.La „Pastorale”, realizat în 1906 de catre Henri Matisse (1869–1954, pictor, desenator, sculptor si gravor francez), prieten cu Pablo Ruiz Picasso respectiv, cu André Derain (1880–1954, pictor francez), fondator al fauvismului (1900–1910/curent formalist în pictura franceză de la începutul secolului al XX-lea, care reprezenta lumea concretă în culori violente, folosind tonuri pure și renunțând la perspectivă) si în sfârsit, cu Achille–Émile Othon Friesz (1879–1949, pictor si gravor francez), influentat la început de catre impresionisti, iar ulterior de catre  Vincent Van Gogh (1853–1890, pictor si desenator olandez–unul  dintre cei mai mari din cea de-a jumatate a secolului XIX, ale cărui lucrări au avut o influență profundă asupra artei secolului al XIX-lea, prin culorile lor vii și impactul emoțional, autor a peste 2.000 de opere de artă–cca 900 de picturi, respectiv, 1.100 de desene și schițe pline de de naturalism/miscare artistica în Occident în perioada 1880–1890, inspirate din majoritatea miscarilor artistice: impresionism, postimpresionism, pointilism, fauvism, expresionism si simbolism) si Paul Gauguin (1848–1903, unul dintre cei mai reputati pictori francezi ai secolului XIX, seful Scolii bretone de la Pont-Aven/1850–1890–„La cité des peintres” din bazinul Quimper, frecventat de o serie de alti pictori cunoscuti: Émile Bernard, Paul-Émile Colin, Paul Sérusier, Charles Filiger, Maxime Maufra, Henry Moret, Ernest de Chamaillard).  L’Olivier près de l’Estaque”, realizat în 1906 de catre Georges Braque (1882–1963, pictor, sculptor si gravor francez), influentat de catre Henri Matisse. „La Femme à l’éventail” (tablou reprezentând un prortret de-al lui Lunia Czechowska în rochia galbena cu un evantail în mâna) realizat în 1919 de catre Amedeo Modigliani (1894–1920, sculptor si pictor italian, stabilit în Franța, adept al figurativismului: picturi  și sculpturi derivate din surse de obiecte reale, ca  reprezentant al „Școlii Pariziene”/„École de Paris”, evidențiat în scurta sa viață printr-o creație plină de eleganță și rafinament, în căutarea frumuseții perfecte, ușor abstracte, care să reprezinte sinteza idealului depășind granițele manierismului, având ca temaz preferată pentru tablourile sale omul: nudurile de femei, portretele prietenilor și ale unor necunoscuți). În sfârsit, „Nature morte aux chandeliers”, realizat în 1922 de catre Jules Fernand Henri Léger (1881–1955, pictor, sculptor, grafician, desenator, ilustrator și artist decorator francez, regizor de film, scenarist si creator de costume, unul dintre  primii pictori care au expus public lucrări de orientare cubistă, fara ca acesta sa fie considerat, propriu-zis, ca reprezentant al acestei mișcări, inspirat la începutul carierei sale de impresionismul lui  Paul Cézanne/1839–1906, pictor francez,  fost membru al miscarii impresioniste si considerat ca precursor al postimpresionismului/1885-1905–un ansamblu de stiluri și curente artistice, care s-au dezvoltat în Franța între anii 1880–1910, după perioada de apogeu a impresionismului si cubismului/1907–1914–mișcare artistică de avangardă apărută în Europa la începutul secolului XX) initiata de catre pictorul francez Georges Braque și cel spaniol Pablo Picasso/Pablo Ruiz y Picasso, respectiv, Vincent Willem van Gogh, adept al naturalismului (1880–1900/miscare artistica în Occident marcata de dezvoltarea fotografiei, a medicinii, a stiintelor exacte, a istoriei sociale–care va simboliza în picturile sale scene taranesti si muncitoresti de maniera reala).Conform declaratiei directorului muzeului, Fabrice Hergott (n.1961, conservator al patrimoniului si istoric al artei moderne, numit în functie pe 13 iulie 2006, catre  Bertrand Delanoë/n. 1950, fost primar PS al Parisului între 25 martie 2001 – 5 aprilie 2014), „o fereastra ar fi fost sparta si mai multe lacate ar fi fost taiate”.

Furtul are loc în ciuda faptului ca Palatul Tokyo ar fi fost supraveghet de 30 de camere video si 3 agenti de paza, în timpul noptii. Acesta este anuntat în dimineata zielei de 20 mai, în jurul orei 08h30, de catre Marie¬Sophie Carron de la Carrière (conservator sef al muzeului), cu putin timp dupa ce aceasta ajunge la birou (aflat în interiorul Muzeului de Arta Moderna), în partea de est a Palatului Tokyo. Conform declaratiilor acestuia din urma, o „disfunctiune partiala a sistemului de alarma (volumetrica – de antiintruziune) ar fii fost identificata într-o parte a salilor muzeului de catre serviciul de paza (…) pe 30 martie, care în cursul aceleasi zile ar fi si alertat societatea partenera de prestari de servicii. Acesta ar fi intervenit în timp util – în primele 24h00 de la semnalarea incidentului – dar comandarea piesei defecte de la furnizor ar fi fost de durata”. 

AFP PHOTO / BERTRAND GUAY / AFP PHOTO / BERTRAND GUAY

Conform unei versiuni „din interior” (semnalat si în caietul personalului), alarma „antiintruziune” n-ar mai fi functionat de peste 2 luni, iar Primaria Generala a Parisului ar fi fost informata de „incident tehnic” si totusi, n-ar fi luat masurile necesare remedierii acestuia.

În sfârsit, valoarea prejudiciului material ar fi fost estimat de catre specialistii muzeului la cca 100M€. Din contra, Parchetul de pe lânga TGI (Tribunalul de Înalta Instanta) Paris ar fi estimat (prin intermediul expertilor sai) prejudiciul material la cca 500M€.

Jaful este descopertit în dimineata zilei de 20 mai, în jurul orei 06h50, de catre salariatii muzeului MAMVP (Musée d’Art moderne de la ville de Paris, aflat  pe Avenue du Président-Wilson n°11, sectorul 16), cu putin timp înainte de accesul publicului.

Deschis pentru prima data în 1937 si inaugurat pe 6 iulie 1961 (redeschis publicului dupa o renovare complexa pe 2 februarie 2006) cu o expozitie consacrata lui Pierre Bonnard (1867–1947, pictor, sculptor, decorator, ilustrator de carte și litograf, artist postimpresionist, fost membru al grupului „Les Nabis”–Profeții, grup  de tineri artiști postimpresionisti, avangardiști parizizni din anii 1890–1900, care a avut o influență semnificativă asupra „artelor frumoase” și artelor grafice în Franța la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX), cu cele 10.013 obiecte de arta moderna si contemprana pe care le are în colectia sa (înca din perioada fauvismului) apartinând a 2.149 de aristi (dintre care 1.766 picturi, 1.057 de sculpturi si lucrari tridimensionale, 1.856 de desene, 1.757 stampe–imagini  imprimate, de obicei pe hârtie sau mătase, după un desen gravat pe o placă de metal moale, cupru ori zinc/gravură, de piatră/litografie sau de lemn/xilogravură, serigrafie, 3.021 fotografii, care ilustreaza diferite curente artistice din secolele XX si XXI, etc.) si cu cca 1 milion de vizitatori anual, instalat în aripa de est a Palatului Tokyo (conceput si realizat de catre arhitectii A. Aubert, D. Dastugue, J-C. Dondel si P. Viard, cu ocazia Expozitiei Internationale a Artelor si a Tehnicii în 1937), MAMVP, este unul dintre cele 14 muzee al metropolei pariziene, gestionata începând cu 1 ianuarie 2013 de catre institutia publica administrativa Paris Musées (cu sediul sau social aflat pe strada Petites-Écuries n°27, din sectorul 10 parizian).În afara de expozitiile marilor artisti ai lumii moderne, iata si lista expozitiilor colective (a acestui muzeu), specifice unei mari varietati (diversitati) de culturi a lumii contemporane: Avant-Garde russe; Peinture Anglaise d’Aujourd’hui de Bridget Riley à David Hockney (7 februarie-11 martie 1973); Peintres Boliviens Contemporains (14 februarie-4 martie 1973); Projection et Dynamisme, six peintres argentins (martie – mai 1973); Les Cubistes (26 septembrie-10 noiembrie 1973); Canada trajectoires (1974); Art Vidéo/Confrontation (1974); L’art de l’affiche en Pologne (1974); Les Fondateurs de l’art slovaque moderne (4 octombrie-3 noiembrie 1974); Dix artistes australiens contemporains (13 noiembrie 1974-5 ianuarie  1975); Art portugais contemporain (octombrie-noiembrie 1976); Art irakien contemporain (noiembrie 1976); Aspects historiques du constructivisme et de l’art concret – La Collection Mc Crory (3 iunie-28 august 1977); Cuba peintres d’aujourd’hui (18 noiembrie 1977-15 ianuarie 1978); Tendances actuelles de la photographie en France (1978); Electra (1983); Dispositif-sculpture: Jürgen Drescher, Harald Klingelhöller, Reinhard Mucha, Thomas Schütte (19 decembrie 1985-16 februarie 1986); Les Nouveaux Réalistes (1986); L’Hiver de l’amour (1994); Passions privées, collections particulières d’Art moderne et contemporain en France (19 decembrie 1995-24 martie 1996); Life/Live, la scène artistique au Royaume-Uni en 1996 (1996-1997); Instants donnés (1997); Delta (1997); Nuit blanche, scènes nordiques: les années 1990 (7 februarie-10 mai 1998); Dominique Gonzalez-Foerster, Pierre Huyghe, Philippe Parreno (30 octombrie 1998 – 10 ianuarie 1999); Zones Activités Collectives 99 (1999); L’autre sommeil (17 noiembrie 1999-23 ianuarie 2000); Voilà, le monde dans la tête (7 iunie-29 octombrie 2000); Paris pour escale (7 decembrie 2000 – 18 februarie 2001); Da Adversidade Vivemos – Artistes d’Amérique latine – Carte blanche à Carlos Bas (1 iunie-30 septembrie 2001); Traversées (4 octombrie 2001-20 ianuarie 2002); Urgent Painting (17 ianuarie-3 martie 2002); Déplacements (2 iulie-28 septembrie 2003); Ailleurs Ici (17 ianuarie-29 februarie 2004); Off the record/Sound (25 iunie–3 octombrie 2004); Art, télévision et vidéo (23 octombrie 2004–2 ianuarie 2005); I Still Believe in Miracles (7 aprilie-19 iunie 2005);  ARC Lab 2005 – In Search of Miraculous (7 aprilie-7 mai 2005 si 12 mai-12 iunie 2005); I’ve heard about…© (A flat, fat, growing urban experiment): François Roche, Stéphanie Lavaux, Jean Navarro si Benoît Durandin (7 iulie-9 octombrie 2005); Playback (20 octombrie 2007-6 ianuarie 2008); La Photographie à Düsseldorf (3 octombrie 2008-4 ianuarie 2009); Dans l’œil du critique – Bernard Lamarche-Vadel et les artistes (29 mai 2009-6 septembrie 2009); L’Art en guerre (12 octombrie 2012-17 februarie 2013); Génération design (11 septembrie 2012-30 septembrie 2012); La collection Michael Werner (5 octombrie 2012 – 3 martie  2014); Decorum: tapis et tapisseries d’artistes (11 octombrie 2013 – 9 februarie 2014)În sfârsit, pe 11 octombrie 2011, Primaria Parisului a anuntat arestarea pe 14 mai a 2 suspecti în dosarul jafului din Palatul Tokyo si inculparea lor de catre Judecatorul de instructie Benoist Hurel. Este vorba de Vjéran Tomic (francez de origine croata, din fosta Iugoslavie) si Jean-Michel Corvez (anticar parizian din cartierul Gare de Lyon). Franco–croatul (supranumit de catre anchetratorii de la BRBBrigada de Reprimare a Banditismului a PJ-Politiei Judiciare[1]  din cadrul Prefecturii de Politie Paris: „Homme-araignée”/Spider-Man, „Roi de la varappe”/Regele rock al alpinismului, „Arsène Lupin-escaladeur”/”a fictional gentleman thief and master of disguise created in 1905 by Maurice Leblanc”), ar fi intrat în muzeu pe o fereastra care prezenta o defaianta (defect de închidere) si ar fi profitat de faptul ca sistemul de securitate al acestuia era „hors service” (nu functiona), deja, de câteva saptamâni. Comanditarul jafului ar fi fost un „cetatean din EAU” (Emiratele Arabe Unite) al carui nume nu ar fi fost dezvaluit niciodata (de catre cei arestati si inculpati în dosar). Dupa jaf, tablourile ar fi fost comercializate de catre Yonathan Birn (un apropiat anticarului), expert în watchmaking si reparator de ceasuri (gestionar al unui „shop selling clocks and watches”). Acesta din urma ar fi declarat anchetatorilor (cu ocazia audierii lui de catre ofiterii de la BRB) ca dupa arestarea celor 2 complici ai sai, el ar fi aruncat operale de arta într-o pubela de culoare galbena („verde”– ecologica) destinata incinerarii.Acestia din urma,  considerându-l pe Tomic („un vechi client” al grupului de „anticari”–arestat în 1999 si 2000 în jafuri asemanatoare si unul dintre „hotii cei mai surprinzatori si dotati ai generatiei sale”), imediat dupa jaf, îl vor suspecta, îl vor urmarii si îl vor aresta, fara mari dificultati. Stabilit la Montreuil (Métropole du Grand Paris), Tomic, face parte dintr-un grup de raufacatori din fosta Iugoslavie, care începând cu anii 1970 s-a specializat în furturi (jafuri) de obiecte (opere) de arta în regiunea pariziana.

În ianuarie 1999 este arestat dupa ce va comite mai multe furturi în regiunea Aix-Marseille-Provence Métropole, având ca ultima victima pe profesorul de la Collège d’Europe, Charles Debbasch (n.1937, jurist si universitar, specialist în Dreptul Public, fost decan al facultatii de Drept a Universitatii Aix–Merseille 3/ 1970–1973 si presedinte al acesteia din urma/1973–1978, respectiv, director al  Institut de droit des médias”–al carui fondator era).

Din locuinta acestuia, Tomic reuseste sa fure în timpul noptii o pictura în ulei apartinând lui Bernard Buffet (1928–1999, cunoscut acuarelist si pictor expresionist, decorator de teatru si ilustrator francez, realizator de opere de arta reprezentând atât oameni, cât si animale sau alte figuri), mai multe pasteluri, având ca autor pe Camille Pissarro (1830–1903, celebru pictor francez al mișcării impresioniste, contribuind la formarea artistică a lui Paul Cézanne, Vincent Van Gogh, Paul Gauguin, Georges Seurat/1859–1891, pictor francez neoimpresionist si postimpresionist, unul dintre creatorii și teoreticienii tehnicii divizioniste în pictură și la apariția picturii moderne din secolul al XX-lea) dar si o pictura semnata de Yves Brayer (1907–1990, pictor, gravor, ilustator si decorator de teatru francez, fidel traditiei artei figurative, fost membru al grupului de artisti  „Ecole de Paris”/Scolii de la Paris). Prejudiciul material a fost estimat la cca 0,5M€.

Cu ocazia arestarii acestuia, la domiciliul sau au fost gasite si alte 13 tablouri datate din secolul al XVII-lea, bijuterii dar si ghiduri de arta care îi permiteau evaluarea operelor furate. În aceasta perioada, Tomic comite majoritata furturilor (care îi aduc „celebritatea”) prin escaladare (ceea ce necesita o deosebita conditie fizica si un echipament adecvat), cu precadere, în cartierul de lux parizian din sectorul 16 din zona Avenue Foch, Henri-Martin si Président-Wilson.Pus în libertate dupa 1 an si jumatate de închisoare, în cursul lunii septembrie 2000, acesta îsi reia activitatea de hot în acelasi sector, reusind sa sustraga din apartamente de lux (ultra)securizate ale acestuia, 2 tablouri de Pierre-Auguste Renoir (1841–1919, unul din cei mai celebri pictori francezi, reprezentant al artei figurative–intersat mai mult de portrete si nuduri feminine decât de peisajistica, creator–împreună  cu Claude Monet, Alfred Sisley/1839–1999, pictor si gravor englez, respectiv, Paul Cézanne–al curentului impresionist), un tablou semnat de Maurice Utrillo (1883–1955,  pictor francez, membru al grupului de pictor de „Ecole de Paris”, fiu al pictoriței Suzanne Valadon/1865–1938,  fosta model pentru  Pierre–Auguste Renoir, Henri de Toulouse-Lautrec/1864–1901, celebru pictor, desenaztor, litograf si ilustrator francez din perioada postimpresionistă, Pierre Cécile Puvis de Chavannes/1824–1898, pictor francez, precursoir al simbolismului,  (qui l’appelait Maria), respectiv, Vincent van Gogh, prima femeie admisă în Société Nationale des Beaux-Arts din Franța), 2 semnate de catre Amedeo Modigliani si alte 2, apartinând lui Georges Braques, respectiv,  lui André Louis Derain (1880–1954, pictor, grafician și sculptor francez, unul din reprezentanții principali – alături  de Henri Matisse, Maurice de Vlaminck/1876 – 1958, pictor, sculptor, artist grafic și publicist francez, respectiv, Raoul Dufy – ai fauvismului, mișcare artistică din anii 1904–1908, care punea accentul pe intensitatea și puritatea culorilor, mișcare de care s-a distanțat ulterior). Într-unul dintre aceste ocazii, în afara de tablouri, Tomic fura si o colectie de juterii evaluata la cca 150.000€,  dupa care dispare de pe „radarele” politiei timp de un deceniu, când în noaptea de 19–20 mai 2010 va intra din nou în actiune si va comite jaful de la MAMVP, în care prejudiciul material este infinit mai mare (cuprins între 100M€ – 500M€, conform  unor surse diferite).

Conform depzitiei sale în timpul anchetei, „sistemul de securitate al muzeului ar fi fost mai mult decât mediocru (…). Exista multe locuinte mult mai securizate decât MAMVP”. Cu 3 zile înainte de jaf, el ar fi plasat decapant (diluant de vopsea) pe suruburile cadrului unei ferestre (din plexiglas, cu o grtate de cca 80kg) a unei terase (care se deschide catre New-York’s quay) aflata în partea din spate a cladirii, iar în noaptea jafului, cu o şurubelniţă electrică (cu acumulator 3.6 V, 1.5 Ah) apartinând unui „set de scule” achzitionat, din comert (de la Castorama), ar fi desfacut geamul acestuia. Lacatele care i-au permis accesul în încaperi (la tablouri), le-ar fi decupat, fara niciun fel de dificultate, cu ajutorul unui cleste. Conform declaratiei acestuia din dosarul de instructie (instrumentat de catre Benoist Hurel), chiar si el ar fi fost surprins de faptul ca alarma antiintruziune nu s-a declansat. Cu alte cuvinte, hotul n-ar fi avut nici un complice „din interior” (taupe), deci, ar fi actionat singur, iar conform planului sau (conceput initial) ar fi avut intentia sa fure, doar, un singur tablou (stiind ca alarma se va declansa). Este vorba de„Nature morte aux chandeliers”, realizat în 1922 de catre Fernand Léger.Într-un asemenea context, Tomic, a avut suficient timp ca sa demonteze si ramele tablourilor (pentru ca „exportul” acestora sa se poate derula „în siguranta”), dupa care dispare la bordul vehiculului sau, un Renault Espace (de culoare rosie), garat pe malul senei, în proximitatea Palatului Tokyo. Jaful ar fi fost comis în numai cca 17 minute.

Tomic patrunde în cladire în jurul orei 03h30, prin efractie pe care ar fi pregtit-o cu meticulozitate în timpul a 6 nopti, între 1 – 19 mai 2010. La 03h34, acesta gaseste deja tabloul lui Léger („Nature morte aux chandeliers”), dupa care urmeaza, sa le „selectioneze” pe cele ale lor Picasso, Braque, Matiise si Modigliani.

Conform depozitiei acestuia în dosarul de instructie, se pare ca acesta nu ar fi venit la „lucru” cu „tema prgatita de acasa”, adica, în afara de „comanda”, celelate tablouri le-ar fi ales, ceea ce confirma, de altfel, faptul ca era un „cunoscator” în materie de picturi si „profesionist” în materie jafuri (furturi).

Ca urmare, la ora 03h51 (înregistrata de catre camerele de luat vederi), acesta paraseste cladirea, iar la bordul vehiculului sau (un Renault Espace rosu) garat în apropiere de bordul Senei (în care se va debarasa de „sculele” lui achizitionate la Castorama si de „tinuta” sa compromitatoare  de hot) paraseste locul faptei, pentru ca în jurul prânzului, în parkingul subteran (la cel de-al 4-lea subsol) din Piata Opera Bstiliei (cu 2.745 de locuri dat în folosinta 1989, aflat la intresectia sectoarelor pariziene 4, 11 si 12) sa se întâlneasca cu anticarul Jean-Michel Corvez, care în magazinul sau, îi înmâneazacei  40.000€ promis (în bancnote mici, într-o cutie de pantofi) pentru tabloul lui Léger, pe care Tomic îi va ascunde, împachetat si lipit cu scotch, la prietena sa, „sub un fotoliu de stil Louis XIV”. Pentru restul, urma sa primeasca banii, dupa vânzarea celorlalte tablouri.

Conform declaratiei sale din dosarul de instructie acesta afirma: „Pentru mine totul era clar. Voi primi (înca?!) 200.000€ si renunt la furturi, ma fac alt om. Este doar o problema de timp, câteva saptamâni”.

Însa, tablourile fiind practic „nevandabile”, cei de la BRB au început sa-i supravegheze pe cei care se ocupau cu comercializarea obiectelor furate, cu atât mai mult cu cât în noaptea de 13-14 mai 2011 un alt furt de tablouri ar fi fost anuntat si pe Avenue Montaigne (din sectorul parizian n°8), limitând „triunghiul de aur” (cartier cu o suprafata de cca 12ha–în medie 25-30.000€/m2, determinat de Avenue Montaigne, Champs-Élysées si George-V) care gazduieste familii instarite, întreprinderi si magazine de lux, respectiv, hotelurile  Plaza Athénée, Fouquet’s Barrière, teatrul Champs-Élysées, Ambasada Canadei, sensul giratoriu Champs-Élysées-Marcel-Dassault, Crazy Horse si sediul social al LVMH (Moët Hennessy – Louis   Vuitton S.A., prima avere în Franta în 2018 cu cca 75Md€, cea mai mare companie producătoare de bunuri de lux din lume, cu peste 77.000 de angajați, care în aprilie 2004, a achiziționat producătorul elvețian de ceasuri Hublot pentru aproximativ 250M€). 

A picture taken on May 20, 2010 shows information notes on the door of the Paris’ Musee d’Art Moderne (Paris modern art museum), closed after five works including paintings by modern masters Henri Matisse and Pablo Picasso have been stolen. The canvases, worth a total of 500 million euros (635 million dollars), were discovered missing from the city-run Musee d’Art Moderne when it opened its doors.
AFP PHOTO BERTRAND LANGLOIS / AFP PHOTO / BERTRAND LANGLOIS

Simultan, conform procedurii, fotografii ale tablourilor sunt difuzate, tuturor politiilor din lume prin intermediul Interpolului (care detine un fisier OARM– „Oeuvres d’Art les plus Recherchées dans le Monde”, cu cca 26.000 de imagini ale obiectelor de arta cele mai cautate în lume), iar  acestea sunt înregistrate si în baza de date a fisierului TREIMA („Thésaurus  de Recherche Electronique et d’Imagerie en Matière Artistique”–care contine cca 80.000 de imagini ale obiectelor de arta disparute) apartinând OCLCTBC (Oficiul Central de Lupta contra Traficul de Bunuri Culturale) un serviciu specializat al Politiei Judiciare[1].

Beat mort”, pe 1 octombrie 2010, Tomic va face niste „confesiuni” (confidente), telefonice „unor apropiati” care vor fi interceptate de catre politistii de la BRB: „Tu stii cine sunt (n.r. cei care ma urmaresc)? Politistii. Nenorocitii de politisti. Pentru ca ei cred ca sunt eu cel care am furat tablourile de la muzeu. Îti jur, ei sunt convinsi si nu ma lasa (…). Ma urmaresc peste tot (…). Stiu ce vor (…). Vor ca eu sa le duc tablourile înapoi, dar eu le-am vândut deja pentru 35.000€, fiecare”. Conform acestei „confesiuni”, Omul Paianjen (Tomic), urma sa primeasca în total nu 200.000€ (sau 240.000€ – daca  admitem ideea ca dupa cei 40.000€ primiti de la anticar, în „avans”, pentru tabloul lui Léger,  urma sa mai primeasca, la „lichidare”, înca 200.000€), dar 175.000€.

În sfârsit, hotul–atlectic (1,90m si cca 100kg), petrecaret, îsi delapideaza rapid bani primiti de la anticar si pentru a-si putea mentine confortul, în noaptea de 11–12 mai 2011 va trece din nou la act pe Avenue Montaigne. El va fi interpelat în fata pavilonului sau pe 14 mai 2011 din Montreuil, întocmai când îsi descarca „marfa” (bijuterii, carti rare, furate de pe Avenue Montaigne), unde a fost interpelat si cu un deceniu în urma.

În momentul în care politistii îi spun: „Stii cine cine este la noi în GAV (Garde à Vue–arest pentru audiere la sediul politiei)? Anticarul tau”, acesta, crezând ca, complicele sau l-ar fi „turnat”, se simte obligat sa faca  niste dezvaluiri.

Mentionez aici faptul ca Vjéran Tomic (n.1968, la Paris) este descendent al unei familii foarte sarace de imigranti  croati si muntenegristi (tatal muncitor necalificat la Lada, mama fara serviciu) si va trimis înapoi în Bosnia–Hertegovina (în Provincia Mostar), unde pâna la vârsta de 11 ani va fi crescut de catre bunicii sai si unde va învata sa si fure.

Revenit în Franta la vârsta de 12 ani, în cartierul Ménilmontant– Père Lachaise (Cimitirul, grantia dintre sectoarele pariziene 19 si 20), acesta descopera filmele lui Jackie Chan si începe sa se preocupe de artele martiale (karate si boxul tailandez – Muay Thai), iar cu celebrul grup de tineri „les gars de Ménilemontant” începe sa comita si primele infractiuni delictuale. [A se vedea pentru detalii si articolul autorului: Conflictul politic sângeros din strada Caumartin (Paris 9e) cu deznodământ dramatic. Procesul (Corespondență de la Tribunalul de Înaltă Instanță Paris – Curtea cu Jurați)].

Desi reuseste sa obtina un CAP (Certificat de Aptitudini Profesionale) de Electrotehnica (corespunzator unei diplone de nivel 4–de scoala profesionala), el prefera sa se angajeze în armata, la vânatorii alpini (de munte). Afectat în Germania, el se va remarca în bataile care au loc cu ocazia sarbatorilor berii si tot atunci intra si în contact cu cei care îl vor initia „în ale jafului profesionist”.

Într-un asemenea context, pentru Tomic (mai mult bosniac decat croat – asa cum sustine gresit mass-media si anumite documente chiar si din dosarul de instructie), banii obtinuti în contul tablourilor furate, însemna „une petite fourtune” (o mica avere), chiar daca suma de 175.000€ era neglijabila pe lânga valoarea reala a tablourilor (peste 100M€). Adica, cel mult, între 0.008-0.009% din vlaloarea la care ele au fost estimate.

Dupa revenirea din Germania, Tomic, se va „specializa” în jaful de lux, iar casierul sau judicar va avea deja 13 mentiuni de condamnare (si nu 14 asa cum sustine mass-media) înainte de ultima sa condamnare pe 20 mai 2017 (exact dupa 7 ani de la jaful pe care îl comite la Muzeul de Arta Moderna de la Paris). Desigur, acesta nu contine condamnarea pentru furtul comis în noaptea de 12 – 13 mai 2011 pe Avenue Montaigne si nici pe cea pentru jaful de la Muzeul de Arta în „zorii zilei” de 20 mai 2010.

Este începutul unei vieti si a unei „profesii” noi: de hoti calificat si specilizat  în penetrare prin efractie, în aprtamente aflate la „mare altitudine” din cartierele pariziene luxoase, care necesita antrenamente dure (2–3  ore de alergari zilnice, serii de 20 de tractiuni la bara cu 13-15kg agatate pe fiecare brat, etc.), respectiv, un regim alimentar sever (fara paine, sare si zahar). Pe scurt, tot ceea ce este important pentru un escalador de imobile înalte.Tomic „debuteaza” în cartierele pariziene de lux (Rue de la Paix,  Avenue Foch, etc.), unde în cursul zilei reperează apartamentele si „lucreaza” noaptea (între orele 02h00–04h00) conform devizei (sale): „eu iau (fur) tot ceea ce este frumos si îmi place”.

Conform investigatiilor noastre, „Omul Păianjen” (Tomic), ar fi intrat, prin escaladere si efractie în cca 210–215 apartamente, printre care si în cele ale lui Philippe Starck (n.1949, celebru arhitect si decorator de interior si designer industrial francez de talie mondiala, fost director artistic al editurii apartinând celebrului creator de modă și om de afaceri francez Pierre Cardin–Pietro Costante Cardin/n.1922, fondator al primei agentii de design industrial – Starck Product, devenita Ubik, dupa celebrul roman al scriitorului postmodernist Philip Kindred Dick/1928–1982  si decorator al apartamentelor private ale Palatului prezidential Elysée în 1983, în timpul primului mandat al lui François Mitterrand/1981–1988, respectiv, desenator al iahtului Venus – 70m lungime, controlat de 7iMac, al lui Steve Jobs/1955–2011, lansat pe apa pe 29 octombrie 2012 la Aalsmeer, în Olanda, unde a fost construit de catre societatea Royal de Vries), Henri Salvador (1917–2008, celebru cântăreț interpret de șansoane, de muzică de jazz și cabaret, și ghitarist francez, considerat ca unul din întemeietorii Rock and roll-ului și din precursorii muzicii Bossa Nova, născut într-o familie afro-caraibă în Guiana franceză) sau ale fostei familii regale din Egipt (pretendentul la tron Fouad II/n.1952, ultimul rege al Egiptului/1952–1953, dupa abdicarea tatalui sau Regele Farouk I/1920–1965, al 10-lea conducător al dinastiei Muhammad Ali și penultimul rege al Egiptului și al Sudanului, care dupa expulzarea lui din Egipt a trait un timp în Franta, înainte de a se stabili definitiv în Elvetia, în regiunea urbana a Genevei).

În sfârsit, cu ocazia perchezitiei domiciliului acestuia, politistii descopera 4 tablouri furate dintr-un alt muzeu, ceasuri de lux, bijuterii si material pentru escaladarea cladirilor. La domiciliul prietenei sale, acestia gasesc un dictafon pe care este înregistrata o conversatie dintre Tomic si anticarul Corvez, legata de furtul tablourilor de la Muzeul de Arta Moderna: „ Tu esti de acord sa-mi platesti tabloul lui Léger? Da, de asta nici nu mai vorbim, era cel comandat. Tu stii ca ma împiedica sa dorm…Si toate 5, ce faci cu ele? Léger, tu îl pastrezi? Ah, cu celelalte 4? Nu, acela este al unui tip care l-a platit deja. Celelalte, sper sa le vând cu 100.000€ cel putin. Este suma care am cerut-o la început!”

Anticarul Jean-Michel Corvez care a comanditat jaful si care se interesa (numai) de taboul lui Fernand Léger (cel pe care trebuia sa-l fure Tomic, chiar daca sistemul de alarma ar fi functionat) va fi arestat în aceasi zi. Din contra, ceasornicarul Yonathan Birn (specializat în evaluarea obiectelor de arta), care avea ascunse tablorile în atelierul sau, desi va fi audiat pe 20 mai, acesta va fi inculpat mai tarziu, pe 18 noiembrie. La interpelarea lui, acesta a declarat autoritatilor ca, panicându-se dupa arestarea celor 2 complici ai sai, tablourile le-ar fi depus într-o pubela ecologica din fata domiciliului  sau destinatata distrugerii. Cu alte cuvinte, tablourile ar fi fost distruse (arse) si  n-ar mai purea  fi recuperate niciodata.

Conform documentelor din dosarul de instructie, Tomic afirma ca jaful ar fi fost comis la solicitarile unui colectionar de arta arab din EAU (pe care nu-l poate identifica), care i-ar fi promis o „recompensa” de 40.000€ pentru furt, dar pe care nu i-ar fi primit niciodata. În sfârsit, într-adevar, investigatiile efectuate de catre serviciile specializate ale politiei, ar fi pus în evidenta, în repetate rânduri, o lipsa suficienta de protectie (securitate) a muzeelor din Franta (cea de-a 2-a putere economica a Uniunii Europene), care în momentul de fata (conform „Legii muzeelor” din 4 ianuarie 2002) dispune de 1.216 cu apelativul de „Musées de France”, dintre cele 1.315 care sunt înregistrate  în baza de date a Ministerului Culturii.

Totusi, daca facem comparatie cu Germania (prima putere economica a UE), care dispune de cca 6.250 de muzee (cu peste 100 de milioane de vizitatori anual), constatam o „lejera” ramânere în urma a Frantei în acest domeniu, pentru ca jafurile din muzeele nemtesti (într-un numar de cca 4,75 ori mai mare) sunt mult mai rare, practic, inexistente.Ca dovada, înainte de jaful comis de Tomic la MAMVP, deja pe 9 iunie 2009, un carnet de desnne al lui Pablo Picasso (estimat la câteva milioane de euro) ar fi fost furat de la Muzeul National „Pablo Picasso” (unul din cele mai importante muzee pariziene situat în districtul Le Marais, în „Hôtel Salé”/Hotelul Sǎrat, pe 5 rue de Thorigny din sectorul n°3–construită în stil baroc între anii 1656–1659 de către Pierre Aubert, care s-a îmbogǎțit colectând o taxa pe sare).

Contrar celor declate de Tomic, Christophe Girard (pe atunci adjunctul primarului însarcinat cu cultura) afirma ca jaful „ar fi fost comis cu un nivel de sofisticare extrem, ceea ce pune în evidenta faptul ca operatiunea se incadreaza în categoria marelui banditism, mai ales daca avem în vedere si faptul ca cei 3 agenti de paza aflati la locurile lor, nici n-au vazut si nici n-au auzit nimlic (…). A intra într-un muzeu demontând geamul unei ferestre si alegând 5 tablouri deosebit de valoroase, care sunt defacute din ramele lor, iar ulterior, scoase, fara ca paznicii sa nu observe nimic, iar cele 30 de camere de luat vederi sa nu înregistreze nicio imagine exploatabila, este impresionant. (…). Aceasta nu poate fi realizata decât în cadrul crimei organizate de mare anvergura (le grand banditisme)”. Interesant este faptul ca atunci, Girard aprecia prejudiciul material la cca 90–100M€. Unii experti–judiciari l-au estimat la cca 200M€, iar altii au avansat chiar si uriasa suma de 500M€.

Cei 3 inculpati în dosar, vor fi trimisi în fata unui Complet de Judecata (compus din 3 magistrati – judecatori) pentru „asociere de raufacatori cu scopul comiterii unui jaf în banda organizata”, într-un proces care se va deschide pe 30 ianuarie 2017 la  Tribunalul Corectional Paris, în fata celei de-a 32–a Camere Corectionale prezidata de catre Peimane Ghaleb-Marzban  (alte surse indica, gresit, cea de-a 14-a Camera Corectionala, respectiv, cea de-a 36 –a  Camera Corectionala). Acesta din urma va pronunta pe 20 februarie 2017, contra acestora, pedepse cuprinse între 6 si 8 ani de detentie criminala, însotite de amenda penala, dupa ce Avocatul general Anaïs Trubuilt (reprezentând Ministrul Piblic) a solicitat contra acestora pe 17 februarie, pedepse severe: 10 ani de detentie criminala si 300.000€ amenda contra lui Vjéran Tomic („Spider-Man” – hotul, condamnat deja de 13 ori pentru furt cu violenta, respectiv, cu circumstante agravante, în vârsta de 49 de ani, aparat de catre avocatul David-Olivier Kamnski), 7 ani de închisoare si 150.000€ amenda penala contra lui Yonathan Brin („ceasornicarul–comerciant”, în vârsta de 40 de ani, aparat de catre avocatul Caroline Toby), respectiv, 8 ani de detentie si 150.000€ contra anticarului Jean-Michel Corvez („comanditarul”, în vârsta de 61 de ani, aprat de catre avocatii Marie-Pompéi Cullin si Nicolas Pottier).

Sanctiunile penale ale celor 3 urmeaza termii unei progresii aritmetice cu ratia r=1 an.

Birn sanctionat cel mai putin sever, cu „numai” 6 ani de închisoare si 150.000€ amenda penala este urmat de catre Corvez, condamnat la 7 ani de închisoare (si tot la 150.000€ amenda penala) si în sfârsit, de catre Tomic, condamnat la 8 ani de închisoare si 200.000€ amenda penala. Curtea a evaluat prejudiciul material la 104M€ în loc de 109M€, la cât a evaluat, pâna la urma, Primaria generala a metropolei pariziene, care constituindu-se în parte civila, a fost reprezentat la proces de catre avocatul William Bourdon. Cei 3 au fost condamnati, în egala masura, sa ramburseze Primariei Paris suma de 104M€, valoarea prejudiciului material cauzat ca urmare a jafului.

Din contra, conform dezbaterilor de la proces, versiunile inculpatilor legate de jaf sunt diferite fata de declaratiile lor facute în timpul anchetei. Tomic a sustinut la bara ca el ar fi predat cele 5 tablouri lui Brin în parkingul subteran din Piata Opera Bastiliei (sectorul parizian n°11) în cursul zilei urmatoare jafului, adica pe 21 mai, care la rândul lui ar fi fost uimit de „valoarea” acestuia  pe piata neagra a traficului de obiecte de arta. Desi la început ar fi ezitat, pâna la urma le-ar fi luat pe toate cele 5, fara niciun fel de „remuscari”, iar acesta l-ar fi platit pe Tomic (în magazinul sau), cu 40.000€ (aranjati într-o cutie de pantofi),  dar numai pentru tabloul pictat de Fernand Leger.

Ori, acesta din urma solicita (pretindea) pentru cele 5 tablouri, suma de 240.000€ (dupa alte surse 50.000€ pentru fiecare tablou) si ar fi sigur ca acestea n-ar fi fost distruse pentru ca ar fi vazut aceleasi ambalaje în magazinul lui Brin pe care le utilizeaza si muzeele pentru transportul obiectelor de arta – în special, în cazul tablourilor. Din contra, Brin sustinea el ca n-ar fi facut nicio „comanda” speciala pentru tablourile furate de catre Tomic, dar i-ar fi  „sugerat” doar ca ar putea sa aiba un client „potential” pentru un tablou pictat de Fernand Léger, cu ar ar fi intrat în legatura prin intermediul anticarului si prietenului sau Jean-Michel Corvez. Cu alte cuvinte, daca Tomic, cu ocazia „pelerinajelor” sale prin muzee, ar „cadea” peste un tablou pictat de Léger, atunci, Brin ar putea, eventual, sa-l vânda unui posibil client de-al sau, „furnizat” de care anticarul Corvez, prietenul sau. În ceea ce îl priveste  pe „potentialul cumparator”, acesta din urma, cel putin la început, a încercat „sa-l acopere” si sa nu-i dezvaluie identitatea, sub pretextul ca în caz contrar, viata lui ar fi în pericol.

Însa, pâna la urma cedeaza si trece la dezvaluiri „partiale”. Sustine ca n-ar cunoaste identitatea lui, dar ca acesta ar fi cetatean strain, iar el ar mai fi facut, în trecut, 2 tranzactii („fructuoase”) cu acesta. Cel care „îl vizita” la magazin si îi aducea banii în schimbul „marfii”, ar fi fost nu el, dar „referntul local”, al acestuia. Tot acesta ar fi venit si dupa tabloul lui Fernand Léger, pe care l-ar fi cumparat cu 80.000 (în bancnote de 500€), dar dupa (numai) 2 zile s-ar fi întors cu acesta datorita „scandalului” iesit din comun, pe care l-ar fi provocat jaful. În sfârsit, la proces nu a fost elucidata identitatea acestuia. Dupa unii anchetatori, acesta ar fi fost saudian, dupa altii, suedez, dar sub nicio forma cetatean ai EAU. De altfel, conform declaratiei anticarului „acesta n-ar fi avut aspectul unui suedez”, deci, în concluzie, ar fi fost saudian.

Este interesant faptul ca „referentul local” al cumparatorului neidentificat nu ar fi pretins returnarea banilor, spunând lui Corvez: „Voi reveni atunci când apele tulburi se vor linisti. (…).” Dar conform declaratiei acestuia din urma, el n-ar fi revenit niciodata. Nici cu celelate tablouri n-ar fi avut mai mult noroc, ceea ce l-ar fi pus pe gânduri si nu mai  întrevedea decât 2 posibilitati: fie, sa le vânda în Belgia sau în Israel – unde legislatia este mai „flexibila”, fie, sa le duca (predea) la Primarie.

În sfârsit, ca urmare a unui sfat „prietenesc” a aparut si cea de-a 3-a posibilitate: vânzarea tablourilor în strainatate, prin intermediul unui fost avocat al oamenilor de afaceri Bernard Tapie (n. 1943, om de afaceri si om politic francez, fost proprietar al firmei Adidas si patron al celebrului club de fotbal Olympique de Marseille, Ministru al Orasului/26 decembrie 1992–28 martie 1993 în timpul presedintiei François Mitterrand/1981–1995 si Guvernului Pierre Bérégovoy/2 aprilie 1992–29 martie 1993, Deputat socialist de Bouches du Rhône/2 aprilie 1993–5 septembrie 1996, Deputat european/19 iulie 1994–4 februarie 1997, Consilier general al departamentului Bouches du Rhône/27 martie 1994–22 martie 1998,  condamnat la închisoare pentru „coruptie” si „manipularea martorilor” în dosarul Valenciennes–Olympique de Marseille, pentru „frauda fiscala” in dosarul Phocéa, respectiv, pentru „însusire de bunuri necuvenite” în dosarul Testut si pentru „fals, usage de fals, însusire de bunuri de necuvenite si abuz de încredere” în contul clubului de fotbal Olympique de Marseille, actualmente inculpat într-un dosar pentru „escrocherie în banda organizata” si „deturnare de fonduri publice) si Alfred Sirven (1927–2005, om de afaceri francez, condamnat la închisoare în dosarele  Elf Aquitaine–societate franceza de extractie petroliera, petrochime si energie creata în 1966–al carei director de afaceri era, în perioada  directiei generale a lui Loïk Le Floch-Prigent/n.1943, în functie între 1989–1993 si în dosarul Fregatelor din Taiwan pentru „instaurarea unei uriase retele de coruptie”, „deturnare de fonduri”, „trafic de influenta”, „escrocherie” si „însusire de bunuri necuvenite”).

Numele acestuia nu a fost comunicat, dar putea sa fi fost Eric Turcon (avocatul lui A. Sirven) sau Maurice Lantourne (avocatul lui B. Tapie, pe care acesta din urma îl cunostea înca din 1996). Corvez a sustinut la proces ca aceasta întâlnire, dintre el si avocatul recomabdat nu ar fi avut loc niciodata. În ceea ce îl priveste pe „ceasornicarul” Yonathan Birn (cu care Corvez întretinea relatii amicale din 2006), acesta ar fi „intrat în joc” întâmplator, dupa ce acestuia din urma, anticarul i-ar fi aratat în luna iulie 2010 tabloul „La Femme à l’éventail” al lui Modigliani, de care Brin „s-ar fi îndragostit subit”. Cu aceasta ocazie, Corvez îi da 6 luni lui Brin pentru ca „sa-si strânga banii necesari pentru achizitionarea tabloului”. Dar în luna decembrie, anticarul îi cere acestuia sa ia „în custodie” si celelalte 4 tablouri pentru ca ar vrea sa renunte la magazin si nu stie unde sa le depoziteze (ascunda). Ca urmare, ceasornicarul le ve lua si pe celelalte si le va ascunde, un timp, în spatele dulapului sau din atelier,.

Mai târziu, pe cel pictat de catre Modigliani („La Femme à l’éventail” – de  care „s-a indragostit subit”) îl va depune („depozita”) într-o caseta de valori, într-o banca (dintre cele 44 unitati financiar – bancare) de pe Bulevardul Haussmann (din sectorul parizian n°8). Pe 20 mai 2011, dupa ce va fi interpelat si audiat, panicheaza si tablourile le va aduna si le va depune într-o pubela ecologica „verde” (un container galben) din fata casei sale. Omul afirma la proces: „Am facut cea mai mare gresala din viata mea (…) Mama mea a decedat ca urmare a acestui dosar – în care am fost inculpat. Acum vreti sa ucideti si copii mei?”

Din contra, conform investigatiilor noastre, directia bancii (în care ar fi fost depus tabloul lui Modigliani si pe care nu dorim sa o identificam pentru a nu o compromite) sustine ca, pe atunci, Brin n-ar fi detinut nicio caseta de valori în seiful acesteia. Ceea ce n-ar fi exclus, pentru ca ar fi fost practic imposibil ca acest tablou, îndoit, sa încapa într-o servieta, în care ar fi fost depusa, într-o cutie de valori. De altfel, în versiunea lui Brin nu crede nici  anticarul Corvez, care declara la bara: „Yonathan este prea inteligent – el nu a distrus cu siguranta aceste opere de arta inestimabile”.

În ceea ce îl priveste pe Tomic acesta este convins ca tablourile ar fi fost vândute în strainatate, iar cei fosti 2 „asociati” ai sai, „Corvez si Brin, stiu exact, unde si cui”! Cu atât mai mult cu cât, cu cca 2 ani în urma (înainte de jaf) el câstiga 1.327,80€ pe luna si chiar daca ar fi reangajat cu venitul mentionat (maximum, la care poate spera cu „calificarea” lui), dupa executarea pedepsei, oricum, n-ar putea plati, în timpul vietii, nici macar amenda si cu atât mai putin partea sa de peste 3,3M€ din prejudiciul material. În plus, acesta ar fi avut noroc si în ceea ce priveste condamnarea sa, pentru ca el risca, conform Codului Penal, 20 de ani recluziune criminala, având în vedere faptul ca se afla în „stare de recidiva continua”, fiind încarcerat, în total, peste 15 ani.

Numai cu un an înainte de jaful de la Muzeul de Arta Moderna de la Paris, în noaptea de 28-29 mai 2009 (mai precis, în „zorii zilei” de 29 mai, în jurul orei 2h30), Tomic, va comite un „atac” contra unui apartament aflat la etajul 10, al unui imobil aflat pe Bulevardul Suchet (o parte a bulevardului „des Maréchaux”, în cartierul Auteuil–Muette din sectorul parizian n°16), care împreuna cu alte bulevarde înconjoara Parisul intramuros (pe o lungime de cca 33,7km), de unde fura 7 tablouri de valoare, de la un particular. În sfârsit, presedintele celei de –a 32-a Camere Corectionale a concluzionat ca „n-ar exista niciun element fiabil (cert)” care sa permita „sa afirmam, ca cele 5 tablouri furate ar fi fost, cu adevarat, distruse”.

În ceea ce îl prveste pe Vjéran Tomic, el îsi executa pedeapsa sa privata de libertate în Centrul Penitenciar din Fresnes (o veche închisoare cu cartiere de detentie provizorie, de detentie pentru executarea pedepsei si de semilibertate, apartinând DISP–Directia Interegionala a Serviciului Penitenciar, a regiunii pariziene cu un numar total de 1.467 de celule si 2.772 de locuri, înfiintata în 1898), care împreuna cu Centrul de detentie provizorie (Maison d’Arrêt) de la Fleury-Mérogis, respectiv, cel de la Paris (de pe strada Santé), sunt cele mai importante 3 centre private de libertate din regiunea pariziana.

Conform legislatiei în vigoare, Tomic fiind recidivist, el este liberabil conditionat sub control judiciar dupa efectuarea în penitenciar a cel putin 2/3 din pedeapsa, adica, exact dupa 64 de luni (dintre cele 96 la care a fost condamnat). Dar el a fost arestat pe 14 mai 2011 si condamnat pe 20 februarie 2017, ceea ce înseamna ca el a petrecut în detentie provizorie deja peste 69 de luni pâna la condamnarea lui. Cu alte cuvinte, el era conditionabil deja înaintea pronuntarii sentintei. Dar, din pacate pentru el, liberarea conditionata sub control judiciar nu este automata dupa efectuarea a 2/3 din pedeapsa si ca regula generala, nici nu este acceptata (în caz de recidiva si mlulte condamnari înscrise în cazierul judiciar) decât dupa mai multe solicitari.În orice caz, daca tinem cont si de „gratiile” (creditele) închisorii (RP– reducerea pedepsei) pentru „buna purtare” (ceea ce este  obligatorie), 2 luni în primul an de detentie si ulterior, o luna, în fiecare an, Tomic avea de efectuat în detentie, în total (fara a fi liberat conditionat sub control judiciar), cca 88 de luni, pe care practic, le-a efectuat. Cu alte cuvinte, astazi el este liberabil „de drept” (cu efectuarea integrala a pedepsei) si încarcerarea lui, înca, astazi, se datoreaza doar formalitatilor judiciare, care înârzie, foarte probabil, „motivat”, daca nu cummva, mai are niste „recuperari” de efectuat din vechile sale „liberari conditionate”.

Mentionez aici faptul ca înainte de Legea n° 2014-896 din 15 august 2014 (publicata în Jurnalul Oficial din 17 august 2014) cunoscuta sub numele de Legea Taubira (dupa numele lui Christian Taubira/n.1952, fost Ministrul Justitiei în timpul presedintiei François Hollande/n.1954, în functie între 2012–2017 si Deputat PS între 1993–2012, respectiv, Deputat European între 1994–1999), aceste credite erau  reduse în cazul condamnatilor recidivisti, dar dupa intrarea în vigoare a legii (1 ianuarie 2015), acestia beneficiaza de credite, la fel ca si „primarii” (adica, cei condamnati pentru prima oara), cu deosebirea ca, daca în cazul acestora „creditul” înseamna reducerea pedepsei cu 3 luni, în primul an, iar ulterior, cu 2 luni în fiecare an, respectiv, cu 7 zile în fiecare luna, pentru  pedeapsa ramasa de executat inferioara unui an, în cazul recidivistilor,  reducerea pedepsei are loc cu 2 luni în primul an, iar ulterior, anual, cu o luna, în timp ce pentru pedeapsa inferioara unui un, aceasta se reduce cu 5 zile pe fiecare luna.

De altfel, omul are proiecte serioase de reinsertiune sociala, având în vedere ca el este convins de faptul ca ar avea o „biografie captivanta” de hot de obiecte de arta, de care, publicul contemporan, s-ar interesa, de „aproape”. Chiar înainte de a fi încarcerat, el era convins ca va deveni un personaj de fim artistic de succes, mai ales, dupa ce s-a întretinut cu tânarul scenarit Benjamin Charbit, care lucreaza cu Valérie Donzelli (n.1973, actrita de fim si televiziune, scenarista si realizatoare,  nepoata lui Dante Donzelli – pictor, sculptor si muzician, care a jucat în cca 25 de fime de lung metraj, având ca filme  notabile: „La Reine des pommes”, „La guerre est déclarée” si „Main dans la main”) si Pierre Salvadori (n.1964, actor, scenarist si realizator, având ca fime notabile: „De vrais mensonges”, „Cible émouvante”, „… Comme elle respire”, „Dans la cour” si „Hors de Prix”).

Din informatiile pe care le detin, este foarte probabil ca un film – un „thriller obsesional” – ceva intermediar între „Le Trou” de Jacques Becker (1960, cu Michel Constantin, Marc Michel, Jean Keraudy, Philippe Leroy si Raymond Meunier) si „The Conversation” de Francis Ford Coppola (1974, cu Gene Hackman, John Cazale, Allen Garfiel, Cindy Williams, Frederic Forrest, Harrison Ford si Robert Duvall), ar fi în faza de proiect de realizare. Tomic, l-ar alege în rolul principal pe celebrul actor, regizor si realizator  francez Vincent Cassel (Vincent Crochon/n. 1966, casatorita cu Monica Belluci/n.1964, avându-i ca parinti pe Sabine Litique Lanfranchi–jurnalista, realizatoare a unor programe gastronomice și pe Jean-Pierre Cassel–actor), care a jucat si într-o serie de filme americane, în roluri principale (filme notabile: „La Haine”, „Les Rivières pourpres”, „Irréversible”, „Ocean’s Twelve”, „Les Promesses de l’ombre”, „L’Instinct de mort”, „L’Ennemi Public n°1”, „Black Swan” si „Jason Bourne”).

*Atunci când nimeni nu se mai astepta, iar majoritatea politistilor–anchetatori  germani de la BKA–Bundeskriminalamt (Biroul Federal de Investigații Criminale al Germaniei – agenție federală de investigații polițienești, subordonată direct Ministerului Federal de Interne cu sediul central la Wiesbaden, capitala Landului Hessa cu sediile principale la Berlin și Meckenheim din landul  Renania de Nord-Westfalia, condus din decembrie 2014 de Holger Münch) considerau ca jefurirea bancilor prin intermediul tunelurolor,  cu regula lui Spaggiari („fara arma de foc, fara violenta si fara ura”) este doar un mit franco–francez (a se vedea pentru detalii articolul aurorului: „Jaful secolului” (Partea I). Jaful secolului în mediul periurban. Umbra lui Spaggiari la Bessières. De la „canalizariile” orasului  la „drumul” paradisului!), în week-endul din 12–14 ianuarie 2013 are loc un jaf, nu mai putin spectaculos (decât cele din Franta la Nisa în 1976 si Bessières în 2014), la Berlin (Steglitzer Schlossstraße), la o filiala a bancii Berliner Volksbank, de unde din sala (seiful) cu casete de valori, hotii vor reusi sa fure cca 10M€, dupa ce vor penetra în institie printr-un tunel de o lungime de cca 45m.

Acestia, reusesc sa sparga 309 casete de valori dintre cele 1.600 ale bancii, dupa care incendiaza locul crimei si vor dispare fara urma. Conform unor surse apropiate dosarului, s-ar parea ca politistii – anchetatori ar fi reusit sa identifice, totusi, cca 170 de indicii în sala de cate de valori si în tunel (printre care si amprente genetice) pe care hotii (considerati „neprofesionisti”) ar fi lasat în urma lor. Ca regula generala, algoritmul jafului, în aceste situatii, este acelasi. Unul dintre hoti, poseda o cutie de valori (închiriata sub o identitate falsa, cu documente de identitate olandeze, în toamna anului 2011), în aceasta banca (aflata într-un loc, relativ, izolat), ceea ce i-ar fi permis sa se „familiarizeze” cu sistemul de securitate al acesteia si sa închirieze 4 locuri de parcare (cu acelasi false documente de identitate olandeze) într-un parking subteran din apropiere (începând cu luna februarie 2012), de unde ar fi fost sapat tunelul (înalt de cca 1,5m, lat de 1 m si lung de cca 45m) într-un „mare secret”, fara sa „deranjeze” nici macar vecinii, în timpul desfasurarii „lucrarilor”, care avea loc în week-enduri.Este vorba de un loc într-o parcare separata, privata si închisa prin intermediul unei cortine (porti glisante) metalice, probabil, unul dintre motivile pentru care, nimeni n-ar fi remarcat saparea tunelului si nici macar evacuarea pamântului (scos din tunel), cu vehiculule garate în parcare”.

Ajunsi la fata locului, anchetatorii ar fi fost atât de impresionati încat Muzeul Politiei din Berlin (Polizeihistorische Sammlung) ar fi fost interesat de „achizitionarea unei parti” a tunelului (pentru îmbogatira „colectiei” sale), având în vedere faptul ca cei cca 1.000 de stâlpii de sustinere (patratici, realizati din lemn de esență tare, presat în mai multe straturi) utilizati pentru securizarea tunelului nu s-ar fi gasit într-un niciun magazin de bricolaj german.

Conform unui anchetator, stâlpii cu dimensiunile „eine Schenkellänge von 140 Millimetern, eine Breite von 40 Millimetern und eine Stärke von 20 Millimetern” (…) „wir haben in Deutschland kein Geschäft gefunden, das solche Winkel anbietet“!). În concluzie, tunelul ar fi fost construit cu „mare profesionalism”, chiar daca actul în sine (jaful) ar fi fost efectuat în stil „lipsit de profesionalism”, conform anchetatorilor („Die Tat selbst sei aber dilettantisch ausgeführt worden”).

Primii însa care patrund în sediul bancii sunt pompierii care au fost anuntati pentru stingerea focului declansat (de catre hoti–dupa plecarea lor) în interiorul acesteia. Din contra, modul operator utilizat de catre hoti (considerati „diletanți” de catre anchetatori) a fost deosebit de apreciat de opinia publica germana, printre care, evident, chiar si de catre cei jefuiti! („Man könnte glauben, von Volkshelden ist die Rede. Von genialen Köpfen, von Meister-Einbrechern”).Dupa primele verificari efectuate (conform unor surse apropiate dosarului), luni, pe 14 ianuarie 2013, detinatorii casetelor de valori, ar fi tinut în acestea (într-o mare majoritate de cazuri), „bogatii” legale, care ar fi avut, pentru ei, mai mult, valoare sentimentala (medalioane de botez, decoratii, ceasuri vechi si rare, livrete funciare, scrisori de la un parinte, sot, bunic sau unchi decedat, etc.). Dar, acestea au continut, totusi, si bani în cash, bijuterii sau diferite obiecte din aur masiv. Dintre acestea o parte ar fi fost arsa, ca urmare a incendierii locului de catre hoti, pentru a nu permite anchetatorilor sa aiba indicii (informatii) asupra autorilor jafului („Ein Teil der Dokumente verbrannte, weil die Täter in ihrer ach so bewunderten Rafinesse Feuer legten, um Spuren zu vernicht”). Cu aceasta ocazie, cca 3.229 de obiecte ar fi fost împrastiate în seif (sale cu casete de valori), dintre care, nici astazi, cca 1.480 nu au fost identificate, deci nici returnate proprietarilor, pentru ca acestia nu le-ar fi reclamat („komplette Münzalben oder Geldscheine, aber auch geschmolzene Ohrringe oder einzelne Perlen”).

Photo: WOLFGANG KUMM | usage worldwide (Photo by Wolfgang Kumm/picture alliance via Getty Images)

Merita subliniat si faptul ca mai mult de jumătate din cele 1.600 de casete (56%)  nu au fost deschise, iar dintre cele 309 sparte numai 294 erau închiriate, ceea ce indica o rata extrem de ridicata a „succesului”.

Conform purtatorului de cuvânt al bancii, Nancy Mönch, multe obiecte nici nu mai pot fi returnate pentru ca proprietarii multor casute nici nu mai traiesc sa nu mai poseda caseta de valori la Berliner Folksbank.

Din investigatiile noastre reiese ca cca 23% dintre cei pagubiti ar fi posedat asigurari contra furtului, dintre care cca 58% ar fi fost îndemnizati, în total, cu cca 1,8M€. Alte surse indica (gresit) 1,7M€, 57 de clienti despagubiti, iar alti 110, ai caror negocieri cu asigurarile au esuat, asteapta înca si astazi sa fie despagubiti.Conform surselor noastre, dupa mai putin de 2 ani de la eeveniment: „Die Berliner Volksbank entschädigte demnach bislang 234 Schließfachinhaber mit 30 Prozent der nachgewiesenen Schadenssumme. Einige Kunden haben sich bislang noch nicht bei der Bank gemeldet”. Cu alte cuvinte, cca 234 dintre clienti ar fi fost despagubiti cu cca 30% din valoarea prejudiciului material declarat, în anii care au urmat, iar astazi, cca 90% dintre cei afectați ar fi acceptat „soluții convenabile” propuse de catre conducerea bancii, dar 25 de cazuri ar fi încă nesolutionate.

PHOTOGRAPH BY Imago / Barcroft Media UK Office, London. T +44 845 370 2233 W www.barcroftmedia.com USA Office, New York City. T +1 212 796 2458 W www.barcroftusa.com Indian Office, Delhi. T +91 11 4053 2429 W www.barcroftindia.com

Hotii ar fi patruns în banca printr-un tunel („SoKo Tunnel“ – prin care ar fi scos la suprafata cca 110-120 tone de pamânt), dupa ce acestia au spart peretele seifului (salii) cu cutia de valori (în beton armat cu o grosime de 80cm), nu înainte sa neutralizeze sistemul de securitate al bancii, din interior. Parcarea ar fi servit pentru saparea tunelului, deasupra cauia se afla garata o camioneta, iar înainte de începerea lucrarilor la tunel, hotii ar fi spart „covorul” de beton (cu o grosime de cca 30cm) cu care parcarea era acoperita.

Conform unei declaratii a lui Fabian Remspecher (inginer constructor, specialist al Berlin’s Technical University): ”My first reaction when I saw the pictures of the tunnel was hats off, good job,” (…) It must have taken them months and very good planning. My colleagues and I can’t stop speculating about how they did it.” În ceea ce îl priveste pe Michael Adamski (Sonderkommissionsermittler der schnell eingesetzten „Soko Tunnel”), acesta a mentionat si el, ca niciodata n-ar mai fi vazut o constructie atât de perfecta, executata din punct de vedere tehnic cu un mare profesionalism, si n-ar fi exclus ca autorii sa fie localnici, dar ei sa fi facut apel,  pentru comiterea jafului, la straini.Interesant este faptul ca desi acestia ar fi luat o serie de precautii, totusi, la un moment dat (în timpul lucrarilor), ei vor declansa sistemul de alarma, din gresala, însa echipa de interventie care s-a deplasat la fata locului si ar fi reparat-o, n-ar fi verificat daca totul era „în regula” în interiorul bancii si cu atât mai putin în sala (seiful) cu castele de valori.

Conform, lui Thomas Neuendorf („Berlin police spokesman”), chiriasul locurilor de parcare (conform documentului sau de identitate olandez, fals), pare sa fi fost un barbat cu parul tuns scurt (de culoare blond spre maro), în vârsta de 30-35 de ani, cu o „figura ascutita” si dura, „Mitteleuropäer beschrieben” (din Europa centrala), de înaltime de cca 1,75–1,85m (alte surse indica cca 1,90m), „der Holzwinkel in Polen gekauft haben soll. Mit den Winkeln hatten die Täter den Tunnel abgestützt”. Acesta ar fi „semanat la fata” si cu individul care ar fi deschis contul la Berliner Folksbank, cu documente false de identitate (olandeze), în toamna anului 2011.Un al 2-lea individ ar fi fost identificat cu cca 2 saptamâni mai târziu, care ar fi fost cunoscut sub numele (pseudonim?!) Willi. Din pacate însa, acesta, ar fi fost un pensionar în vârsta de 75 de ani (fost specialist în constructie de drumuri si tuneluri), care ar fi murit în 2015 în Tailanda, dar el n-ar fi avut nicio implicare în jaful de la Berliner Folksbank.

În sfârsit, în disperarea lui pentru a-i prinde pe infractori (cu orice sacrificii), Fachkommissariat beim Landeskriminalamt a pus la dispozitia marelui public, un numar de telefon (030/46 64945107) și o adresa de e-mail (e-mail la [email protected]), valabile si astazi, pentru furnizarea unor inforamatii legate de jaf si despre hoti. Ceea ce ar fi fost util (cel putin aparent), pentru ca „members of the public have helped them produce an image of one of the alleged robbers, garnering more than 150 leads”.

Banca si compania de asigurari ar fi anuntat si ele o recompensa (împreuna) în valoare de 50.000€ (25.000€, fiecare) pentru orice informații care ar putea conduce la recuperarea prejudiciului material, dar aceasta (din pacate!), n-ar fi fost „incasata” pâna în prezent.

Nu ma îndoiesc de faptul ca hotii s-ar fi inspirat din jaful comis de catre Albert Spaggiari la banca Société Générale de la Nisa în week–endul din 16–18 iulie  1976, dar nici de faptul ca, Pascal Teso, s-ar fi inspirat si el la rândul sau din acest jaf (de la Berliner Folksbank), pe care l-a comis în week–endul din 15–18 martie 2014, la banca Crédit Agricole din Bessières (Toulouse Métropole).

În sfârsit, acest jaf de la Berliner Voklsbank ne aminteste de un alt jaf, asemanator, comis tot în Germania si tot la Berlin, în 1995, la Commerzbank din Zehlendorf  (cartier al Berlinului în arondismentul  Steglitz-Zehlendorf) însa, nu cu regula lui Spagiiari (ca la Beliner Folksbank), dar „cu arma de foc, violenta si ura”, iar gangsterii ar fi fugit prin tunelul sapat, împreuna cu ostaticii lor. („Details of the heist called to mind the spectacular robbery of another Berlin bank in 1995. During that robbery thieves entered the bank through the door, took a hostage and demanded a helicopter and ransom. Police besieged and eventually stormed the safe room where the thieves had holed up only to find out they had escaped through a tunnel dug by accomplices. Several but not all of the thieves were later caught”).

Acesta din urma ar fi fost precedat în 1929 de catre cel comis de fratii Franz si Erich Sass („Berlin, a favoured location in Cold War spy novels, is steeped in tunnel tales dating back to the Weimar Republic. On the eve of the Great Depression in 1929, brothers Franz and Erich Sass built a tunnel to a Berlin bank safe-room and took off with booty of more than 2 million Reichsmark. While police failed to collect enough evidence to arrest them, the brothers were celebrated as Robin Hood figures who allegedly slipped cash into poor people’s hands”).S-ar parea ca modul operator al jafului comis la Commerzbank din Zehlendorf  ar fi fost „copiat” de catre gangsteri dupa  cel comis de catre fratii Sass (în 1929), când hotii ar fi fugit printr-un tunel lung de cca 50 de metri (150 m conform altor surse), după ce ar fi furat cel puțin 5,3 MDM (cca 2,7M€) – „in ransom and raided about 200 safe-deposit boxes, according to a 2008 report in Tagesspiegel”.

Mentionez aici si faptul cei 6 hoti ar fi solicitat pentru eliberarea celor 16 ostatici si suma de 17MDM (cca 9M€), pe care i-ar fi ascuns undeva (probabil în tunel). Daca majoritatea dintre ei vor fi arestati rapid, „the Sass brothers paraded their wealth and invited reporters to champagne press conferences”, pâna când în 1934 (deci 5 ani mai târziu) vor fi interpelati în Danemarca si executati în 1940 (în timpul celui de-al 3-lea Reich), imediat dupa sosirea lor într-un lagar de concentrare nazist (‚nazi death camp”).

La început, politisti s-au gândit ca echipa de hoti ar fi beneficiat de un „taupe” (informator din interior), daca tinem cont de precizia cu care ar fi lucrat niste amatori („diletanti”). Pe de alta parte, „dazu Bierflaschen und die Holzwinkel”, abandonate la locul crimei  îi fac pe anchetatori sa banuiasca ca hotii ar putea fi de orgine poloneza. („In dem Tunnel wurden unter anderem polnische Bierdosen und Energy-Drinks entdeckt, die auf die Tätergruppe hindeuten. Die Ermittler gehen inzwischen davon aus, dass osteuropäische Täter den 45 Meter langen Tunnel bis zur Volksbank gegraben und 300 Schließfächer aufgebrochen haben könnten”). Iar, materialul (grinzile) pentru sustinerea tunelului ar fi fost executat tot în Polonia, de unde ar fi fost importat în Germania, pe cai mai mult sau mai putin legale (prin nintermediul unor firme de constructii).

Dar investigatiile nu conduc nicaieri. („Auch ein Bericht der Sendung “Aktenzeichen XY” läuft ins Leere”). Toate cele 170 de „mici detalii” identificate la locul crimei, care ar fi generat, nu mai putin de 800 de „hinweise” (hints), prelucrate cu mare responsabilitate si aparatura de ultima generatie si tehnici moderne de investigatie, n-au dat niciun fel de rezultat. Din contra, în ceea ce priveste celebrul tunel („SoKo Tunnel“) prin care hotii au intrat în sediul bancii Berliner Folksbank, acesta a fost „sechestrata” de catre Politia Federala si transformata într-un muzeu sub numele de „Berliner Unterwelten”.

În sfârsit, „ein Fachkommissariat behalte den Fall aber weiter im Blick”, iar daca vor aparea noi indicii, ancheta în dosarul jafului urmeaza sa fie (re)activat. Cu alte cuvinte, practic, acheta este înca si astazi în „derulare”, pentru ca dosarul acestui jaf nu a fost clasat.

_______________________________________

[1]DCPJ/PJ  (Direcţia Centrală a Poliţiei Judiciare, creată în 1907) este o Direcţia generală a Poliţiei Naţionale (PN) aparţinând Ministerului de Interne, echivalentul său în cadrul Jandarmeriei Naţionale fiind SDPJ (Subdirecţia Poliţiei Judiciare), avându-l ca director general începând din 1 ianuarie 2014 pe Comisarul de Poliţie Mireille Ballestrazzi (n.1954), fost preşedinte al Comitetului Executiv al Interpolului (între 2012 – 2016),  care succede lui Christian Lothion (în funcţie între 10 septembrie 2008 – 31   decembrie 2013). Cu un buget de 2,5Md€ şi un efectiv de cca 5.200 de oameni, DCPJ, din punct de vedere geografic, are competenţă pe întregul teritoriu francez, mai puţin, Métropole du Grand Paris creat pe 1 ianuarie 2016 (Paris – Departamentele din „Coroana Mică”: Hauts-de-Seine, Seine-Saint-Denis şi Val-de-Marne), care se află în subordinea PP (Prefecturii de Poliţie – Direcţia Poliţiei Judiciare) Paris. Conform ordonanţei din 5 august 2009, DCPJ în cadrul a 4 subdirecţii: SLCOD (Subdirecţia Luptei contra Criminalităţii Organizate şi a Delincvenţei), SDAT (Subdirecţia Antiterorism), SDPTS (Subdirecţia Poliţiei Tehnice şi Ştiinţifice), DRES (Direcţia Resurselor, a Evaluării şi a Strategiei), are ca obiective: lupta în interesul persoanelor şi bunurilor acestora; contra dispariţiei şi sechestrării de persoane (kidnapping); reprimarea traficului de arme, al traficului de explozive (explozibile) şi al traficulului de materiale sensibile; arestarea persoanelor căutate sau aflate în cavală (în fugă de autorităţile judiciare); lupta contra escrocheriilor internaţionale; contra proxenetismului; contra traficului de bunuri culturale; contra traficului de vehicule furate şi de documente administrative; contra traficul de stupefiante; contra spălării banilor; contra infracţiunilor economice (în domeniul afacerilor); contra falsificării banilor şi contrafacerilor; Contra cibercriminalităţii şi contra fraudelor cardurilor bancare. DCPJ dispune de 12 direcţii teritoriale (regionale): DRPJ Paris (Direcţia Regională a Poliţiei Judiciare Paris) în cadrul PP (Prefectura de Poliţie) Métropole du Grand Paris (Paris – regiunea pariziană „Coroana Mică”: Hauts de Seine, Seine Saint Denis, Val de Marne); DRPJ Versailles (regiunea pariziană, „Coroana Mare”: Val d’Oise, Essonne, Seine et Marne, Yvelines); DRPJ Ajactio – Bastia (Corsica), precum şi DIPJ (Direcţia Interregională a Poliţiei Judiciare): DIPJ Lyon–Clermont Ferrand; DIPJ Marsilia–Montpellier; DIPJ Lille; DIJP Bordeaux–Toulouse; DIJP Strasbourg; DIJP Rennes–Nantes; DIJP Orléans–Limoges; DIJP Dijon; DIJP Antilele franceze– Guyana franceză. 

 

SURSA

„Jaful secolului” (Partea VII). Jafuri remarcabile comise în Europa în acest deceniu cu respectarea regulii „de aur” a lui Spaggiari („fără armă de foc, fără violență și fără ură”). „Les casses du siècle” européens de cette décennie, utilisant la règle „d’or” de Spaggiari („sans arme à feu, ni violence, ni haine”)

BIBLIOGRAFIE

Incursiune în istoria marilor jafuri ale “secolului” din lumea contemprană. Investigații jurnalistice în serial – “În umbra vieții” Vol. 7 (Incursion dans l’histoire des “casses du siècle” du monde contemporain. Investigations journalistiques en sérial – „A l’ombre de la vie” Tome 7)


Raspandeste cu incredere
  • 159
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    159
    Shares