jurnalul.ro : Grindeanu, retrogradat cu 120.000 euro anual

    154
    0
    DISTRIBUIȚI
    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    Fostul premier Sorin Grindeanu, debarcat în luna iunie, după o răfuială cu liderul PSD Liviu Dragnea, a fost „răsplă­tit” cu șefia Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM). Propunerea a venit din partea premierului Mihai Tudose şi urmează să fie valida­tă în Parlament. După numirea în funcție, Grindeanu va încasa un salariu de 10.000 euro pe lună.

    Premierul Mihai Tudose l-a propus pe „disidentul” Sorin Grindeanu pentru a prelua şefia ANCOM – arbitrul pieţei de telecomunicaţii din România, estimată la aproape 4 miliarde de euro. Comisiile de specialitate ale Parlamentului au termen pentru audierea fostului prim-ministru până joi (26 octombrie), iar votul final este programat săptămâna viitoare în plenul reunit. Propunerea ca Sorin Grindeanu să preia şefia ANCOM vine în contextul în care fostul președinte al Autori­tății, Adrian Diță, și-a înaintat demisia din funcție la numai cinci luni de la numire. Fost director al Telekom România, Adrian Diță fusese instalat în fruntea ANCOM în luna mai, chiar la propunerea premierului Sorin Grindeanu, iar una dintre primele sale decizii a fost să-și mărească salariul la 10.000 de euro lunar.

    Instalarea fostului premier la şefia ANCOM nu ar trebui să întâmpine mari dificultăţi, în condiţiile în care președintele României a fost scos din proce­dura de numire în urma unei decizii a Cabinetului Grindeanu. Pe 27 aprilie, Guvernul Grin­deanu a modificat prin ordonanță de urgență legea de funcționare a ANCOM astfel încât numirea președintelui și a vicepreședinților instituției să fie făcută de plenul reunit al Parlamentului, la propu­nerea Guvernului. Înainte de adoptarea ordonanţei, condu­cerea ANCOM era numită de către preşedintele României, la propunerea Guvernului. La acel moment, președintele Klaus Iohannis a criticat dur decizia PSD-ALDE pe care a catalogat-o drept o măsură care amputează atribuțiile prezidenţiale.

    A acceptat ce refuza în vară

    La începutul verii, după ce a intrat în conflict cu Liviu Dragnea, Sorin Grindeanu dezvă­luia public că a fost ademenit cu mai multe funcții sus-puse pentru a renunța la fotoliul de premier. „Mi s-a propus șefia mai multor instituții ale statului doar ca să îmi dau demisia sau chiar să fac parte din viitorul Guvern, ministru sau viceprim-ministru etc. De asemenea, l-am văzut pe Liviu Dragnea spunând că nu ar fi vrut să plec, dar în același timp a încercat, așa cum vă spuneam, să mă convingă să accept alte funcții”, a acuzat fostul premier. Pe 29 iunie, Sorin Grindeanu a fost demis din fruntea Guver­nului printr-o moțiune de cenzură depusă de majoritatea PSD-ALDE împotriva propriului Guvern. La doar o lună de la acest moment, fostul premier s-a împăcat cu omul care a orchestrat debarcarea sa de la Palatul Victoria. „Am avut o discuţie constructivă şi, deopotrivă, amicală (cu Liviu Dragnea – n.r.). S-au spus foarte multe lucruri. Mi-a vorbit despre tinereţe şi despre tentaţii, despre loialitatea faţă de partid şi despre datoria faţă de ţară. Aş zice că mi-a vorbit părinteşte. Sper că ceea ce s-a întâmplat îmi va aduce un plus experienţei politice, un plus pe care îmi doresc să-l folosesc in continuare în interiorul parti­dului”, a declarat Grindeanu după reconcilierea cu Dragnea. Luna aceasta, premierul Mihai Tudose i-a propus lui Grindeanu un post de ministru, după rema­nierea care a avut loc la Palatul Victoria. „Era vorba de un post de ministru. Am refuzat din motive personale, nu e un moment potrivit”, spunea Grin­deanu, pe 13 octombrie, la Europa FM.

    Sorin Grindeanu a fost audiat, ieri, la Tribunalul Timiș, în dosa­rul privind finanțarea echipei de fotbal Politehnica Timișoara pe vremea când fostul premier era viceprimarul oraşului de pe Bega. Echipa lui Marian Iancu a primit în acea perioadă zeci de milioane de lei din partea autorităţilor locale. Grindeanu le-a spus judecătorilor că el şi consilierii PSD au votat împotriva asocierii dintre Primărie şi echipa lui Iancu.


    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

    Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

    Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

    Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

    Please enter your comment!
    Please enter your name here