Acasă Istorie Dezvaluiri jurnalul.ro – Minunile de la stat :

jurnalul.ro – Minunile de la stat :

173
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

 vânzător de WC-uri, pus șef la aeroport

Guvernanţii continuă să facă numiri trăznite la conducerea companiilor de stat, profesionalismul şi experienţa în domeniu constituind mai degrabă excepţii. Aşa a ajuns Marian Irimia, un şef de ONG şi vânzător de WC-uri, administrator la Aeroportul Internaţional „Mihail Kogălniceanu”, Ion Ciuculete, un miner pus direct şef la Transelectrica sau Marius Mihai, un instructor auto ajuns administrator la Avioane Craiova SA. În aceste condiţii, par mult mai dezirabile şi pregătite sexy secretarele pe care le aflăm în fiecare minister, pentru că de la ele măcar nu are nimeni nicio pretenţie.

Compania Transelectrica, deţinută în proporţie de 58,68% de statul român, a căpătat obiceiul de a-şi schimba o dată la patru luni Consiliul de Supraveghere. La ultima modificare, pe 31 mai, a fost cooptat între cei şapte membri ai consiliului şi Ion Ciuculete, un personaj fără niciun fel de experienţă în domeniul energiei. Ciuculete a ajuns în conducerea unei companii vitale pentru România direct din postura de miner la Societatea Naţională a Sării Salrom, în Sucursala Exploatare Minieră Râmnicu Vâlcea, unde activează din 2011.

3 miliarde de lei a fost cifra de afaceri realizată anul trecut de Transelectrica, una din cele mai mari şi mai importante companii ale statului român

Anterior, Ciuculete a mai fost inspector departament daune la o serie de asigurători şi directorul unei firme de transporturi auto. Singura şcoală făcută de cel care conduce acum Transelectrica este Facultatea de Transporturi din cadrul Universităţii Politehnice Bucureşti, absolvită în 1987. Ciuculete nu ştie nicio limbă străină, dar se laudă în CV că are „disponibilitate pentru nou”. Sperăm doar ca Transelectrica să fie un angajator mai bun decât Salrom, pe care Ciuculete o dădea în judecată în 2016 pentru a-şi încasa recompensele anuale din 2014 şi 2015, în total 3.515 lei.

Miner- director sanatoriu TBC- secretar de stat

Rămânem în curtea Ministerului Economiei, de care aparţine şi Transelectrica, pentru a sesiza o numire interesantă în board-ul de conducere al instituţiei. De pe 28 martie, Ilie Călin Bodea este secretar de stat, funcţie pe care a venit din postura de consultant la Prefectura Alba. Anterior, Bodea a fost timp de şapte ani, între 2010 şi 2017, managerul Sanatoriului TBC din Cîmpeni. Şi experienţa în sine de director al unui spital de boli cronice pare nefirească, din moment ce Bodea este miner de meserie, precum colegul său Ciuculete, de la Transelectrica. Actualul secretar de stat a lucrat între 1995 şi 2005 la Regia Autonomă a Cuprului Deva- Exploatarea minieră Abrud şi Minvest Deva- Sucursala Minieră Certej.

Mai vindem un WC, mai conducem un aeroport

Numiri trăznite au făcut şi cei din Ministerul Transporturilor. De câteva zile, în Consiliul de Administraţie al Aeroportului Internaţional „Mihail Kogălniceanu” din Constanţa a apărut un nou membru, Marian Irimia. Cuceriţi, probabil, de lipsa totală de experienţă a acestuia în domeniul aviatic şi al transporturilor, în general, oficialii ministerului l-au pus şef la aeroport din postura de preşedinte al Asociaţiei pentru Dezvoltare Durabilă, Educaţie şi Sprijin Comunitar Bucureşti.

 

În domeniul experienţei care l-a făcut pe Marian Irimia demn de administrarea unui aeroport internaţional, în opinia angajatorilor din Ministerul Transporturilor, este şi proiectul „Munţii Bucegi- zonă ecologică- campanie de educaţie şi conştientizare”, derulat de Asociaţia Green Mountains

Ultima realizare: consultant pentru elaborarea plaurilor de afaceri în proiectul „Hope- Intervenţie comunitară integrată în comuna Vaideeni”, din judeţul Vâlcea. În paralul, Irimia este şi manager de achiziţii la Casa Eduard SRL, o fabrică de mobilă din Bucureşti. Până să ajungă administratorul aeroportului pe care operează US Army şi ceilalţi aliaţi NATO ai României, electricianul de meserie Irimia a fost şi director comercial la Tehnic Group SAB TGS SRL, calitate în care vindea ţevi şi fitinguri pentru instalaţii sanitare, robineţi, baterii şi obiecte sanitare.

Puseră un instructor auto la Avioane

Cel puţin la fel de inspiraţi par şi cei care au în grijă compania de stat Avioane Craiova SA. Pe 26 iunie 2018, acţionarul majoritar, Ministerul Economiei, îi prelungeşte mandatul de administrator cu încă patru luni lui Marius Mihai. O alegere de toată lauda, acesta fiind consilier local PSD în Craiova din 2015, când a luat locul lăsat liber de Sorin Manda, fratele lui Claudiu Manda, liderul PSD Dolj şi şef al Comisiei de control a SRI. Administratorul de la Avioane Craiova SA este membru în CA-ul Sport Club Municipal Craiova şi instructor la Liceul Tehnologic Auto din Craiova.

Statul a demonstrat, de-a lungul timpului, că ştie să-şi aleagă pe sprânceană managerii companiilor publice


Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

Please enter your comment!
Please enter your name here