Acasă Jurnalul Bucurestiului Anchete „Legio Patria Nostra”. Crime pasionale sau pasiuni criminale?! (Corespondență din „Umbra Vieții”)

„Legio Patria Nostra”. Crime pasionale sau pasiuni criminale?! (Corespondență din „Umbra Vieții”)

495
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Profesor de modelizare matematică  și matematici aplicate în științe inginerești și socialeconomice, Director de Studii CUFR ROMANIA, Redactor–Corespondent (Franța)

      Franța (Le Parisien)

 

 

COMENTARIUL  AUTORULUI

Considerat unul dintre cele mai perfomante unități de luptă (armată) din lume, având deviza „Patria noastră este Legiunea”, respectiv, „Legionar de o zi, legionar pentru totdeauna (pe viață)”, Legiunea Străină este un celebru Corp de Armata (terestră) de elită, francez, creat printr-o lege pe 8 martie 1831, promulgată de către Regele Louis Philippe (Ludovic-Filip de Orléans, din dinastia Bourbon – Orléans, 1773 – 1850), la propunerea Generalului Jean-de-Dieu Soult (Marechal de France, 1769–1851)*, cu scopul de a permite străinilor să se poată înrola, ca soldați,  în Armata franceză.  O parte a unităților sale, până în 1962,  sfârșitul epocii colonniale  (Războiul cu Algeria, 1954-1962), a făcut parte din cel de-al 19-lea Corp de Armata, bazată în Africa (constituind Armata Africii). Rezervată cu excepție, numai bărbaților (la înființare), astăzi, Legiunea Străînă recruteza personal (cu Cascheta albă/Epoleți roșii și verzi/Centură albasta), cu vârstă cuprinsă între 17-40 de ani (fără derogări, cu rare excepții), iar de-a lungul timpului peste 650.000 de soldați străini au luptat sub steagurile ei (majoritatea germani, și mult mai puțin numeroși, italieni, belgieni, respectiv, francezi, spanioli,  elvețieni, etc., sau străini din țările de est ale Europei) care s-au bătut (au luptat) sub steagul Republicii Franceze  (din care cca 40.000 au și căzut pe câmpul de luptă pentru Franța),  într-o serie de războaie de mare importanță pentru națiune și lume, printre care menționăm: Bătălia de la Constantine (Algeria, 21 noiembrie 1836), Războiul din Crimeea (4 oct. 1853-30 mart. 1856), Campania din Italia: Bătălia de la Magenta, 4 iunie 1859), Expediția din Mexic (6 dec. 1861-21 iunie  1867, Bătălia de la Camerone: 30 aprilie 1863),  Războiul franco german (prusian, 18 iulie 1870-27 ian. 1871), Tonkin (1883 – 1945), Sudanul francez (1892-1893), Dahomey (1892-1894), Nigeria (1894), Madagascar (1895-1905), Primul Război Mondial (28 iulie 1914-11 noiembrie 1918), Campania (Pacificarea) din Maroc (1904-1934), Siria (1921-1939), Al Doilea Război Mondial (1 sept. 1939-2 sept. 1945), precum și Războaiele din Indochina (19 dec. 1946-21 iulie 1954), din  Algeria (1 noiembrie 1954-9 sept. 1962), din Golf (2 aug. 1990-28 feb. 1991), Afganistan (7 oct. 2001-), Mali (17 ia. 2012). Deși, este constituită, în principiu din regimente de Infantertie, asztazi, Legiunea Străînă (cu Comandamentul la Aubagne, regiuna urbană a Marsiliei),  având în componență și unități armate Blindate și de Cavalerie, respectiv,  de Geniu în cadrul cărora activează și unitățile speciale de parasutisti, numără cca 7.700 de legionari (400 de ofițeri, 1.700 de subofițeri și 5.600 de soldați-legionari), repartizați în 12 unități de luptă, de cca 150 de naționalități diferite. 

Centrul său de recrutare este bazat la Fort de Nogent (regiunea urbană pariziană-Paris Vincennes), iar unitățile sale de luptă sunt bazate în: Aubagne (1RE-Primul Regiment Străîn, cca 800 de oameni), Castelnaudary (Departamentul Aude, reiunea administrativă Languedoc-Roussillon, 4RE-Al Patrulea Regiment Străîn, cca 600 de oameni), Carpiagne (Marsilia, 1REC-Primul Regiment Străin de Cavalerie, cca 1.000 de oameni), Laudun (Departamentul Gard, regiunea administrativă Languedoc-Roussillon, 1REG-Primul Regiment Străîn de Geniu, cca 1.000 de oameni), Saint Christol (Departamentul Vaucluse, Regiuna administrativă PACA/Provence-Alpes-Cote d’Azur, 2REG-Al doilea Regiment Străîn de Geniu, cca 900 de oameni), Nîmes (Capitală departamentului Gard, Regiunea administrativă Languedoc-Roussilon, 2REI-Al Doilea Regiment de Infanterie, cca 1.300 de oameni), Calvi (Departamentul Corsica de Nord, Regiunea administrativă Corsica, 2REP-Al Doilea Regiment Străîn de Parasutisti, cca 1.350 de oameni), Kourou (Departamentul-Regiune nemetropolitan(a) Guyana franceză, departament regiune peste mari-DOM în nordul Americii de Sud, la CNES-Centrul Național de Studii Spațiale/ASE-Agenția Spațială Europeană, cca 650 de oameni), Djibouti (Djibouti, Cornul Africii, 13DBLE-Al 13-lea Semi-Brigada a Legiunii Străine), până în 2011, apoi la Abou Dhabi (Emiratele Arabe Unite, cca 750 de oameni) și Dzaoudzi (Mayotte, Dapartament-Regiune peste mari-DOM, în Arhipelagul Comore din Oceanul Indian, cca 250 de oameni). Primul contract semnat de către candidat cu Legiunea Străină este de 5 ani (negociabil), după care acest contract poate fi prelungit permanent între 6 luni și 5 ani. „Le Boudin” este marșul specific/tipic (oficial) al Legiunii Străine, cu o cadența de 88 pași/minut. În cadrul Legiunii  Străine distigem următoarele ierarhii (diferite esențial de cele din corpurile armate obișnuite): Militari de rang (în primii 6 ani: Tânărul Legionar și Caporalul, începând cu anul 3; între 7-14 ani:   Caporal Șef, începând cu anul 6); Subofițeri (în primii 6 ani: Sergent, începând cu anul 4, dacă  legionarul a trecut deja prin gradele de Caporal și Caporal Șef; între 7-14 ani: Sergent Șef, după 3 ani de grade de Sergent, Adjutant, după 3 ani de grad de Sergent Șef, Adjutant Șef, după 4 ani de grad de Adjutant, Major-cel mai mare grad de subofițer, acesibil pe baza de concurs cu gradul de Adjutant Șef, după cel puțîn 14 ani de serviciu în Legiune): Ofițerii (cu grade militare identice Corpului de Armată Terestră).  În principiu, candidațîi sunt ierarhizati deja (în grade de subofițeri sau ofițeri), după admitere, în funcție de pregătirea lor școlară și profesională inițială. Cca 10% dintre Ofițerii Legiunii Străine, au început că legionari, trecând prin ierarhiile de militar de rang, respectiv, de subofițeri. Printre specialitățile cele mai cunoscute ale legionarilor menționăm: trăgător de elită, pilote de tanc și trăgător specialist cu tancul, pilot de vehicule blindate, parașutist, deminaj (deminare), trăgător de(cu)  rachete cu rază medie de acțiune, operator radio-grafist, etc. În ceea ce privește salariul, legionarul, până la gradul de Caporal inclus, este plătit cu SMIC (salariul minim  pe economie: cca 1.445 euro brut, pentru 35 de ore de muncă/luna și 45 de zile concediu/an), adică timp de 2-4 ani, în principiu. Dar el poate ajunge și la 3 SMIC-uri în cadrul 13DBLE. În plus, găzduire (locație-alimentație-îmbrăcăminte) gratuită pe toată această periada. La acest salariu se adaugă și primele de participare ale legionarului în misiuni încredințate Legiunii Străine. Acestea depind de dificultatea și complexitatea misiunii, de zona geografică de intervenție, respectiv, de pericolul întâmpinat în cadrul intervenției (misiunii).  Astăzi, în principiu, având în vedere concurența, vârstă media a candidatului admis este de 23 de ani, aflat într-o stare fizică și mentală excepțională, de preferință, un sportiv desăvârșit (cel puțin 4 tracțiuni la bară, 40 de flotări, respectiv, abdomene, cățărare  pe coarda de 5 cu sau fără picioare, de preferință, înot cu viteză pe o distanță 50m, etc.), cu un dosar medical vid (gol, fără antecedente medicale grave). Legiunea Străină recrutează anual cca 1.000 de  legionari dintr-un număr de candidați „admisibili” care variază 8-10.000. Condiția fizică de excepție este o condiție necesară, dar nu și suficientă. Candidatul va fi supus și unori teste psihotehnice, la care reușită necesită și o pregătire metodică de evaluare a logicii umane, dar și unui interviu de „motivație” și de „securitate”. Posturi de informare sunt disponibile la: Lille (Nord), Nantes (Nord-Vest), Strasbourg (Nord-Est), Bordeaux-Toulouse (Sud-Vest),  Lyon (Centru), Marsilia-Nice-Perpignan (Sud). Astăzi, cca 1/3 dintre recruți provin din Europa Occidentală (inclusiv, Franța), 1/3 din Europa de Est și cca 1/3 din restul lumii (cca 10% din America Latină, 10% din Asia,  10% din Magreb, iar restul din Africa, Orientul Mijlociu, etc.). În sfârșit, din 1831, de când există Legiunea Străină, recrutul se angajează în acest Corp de Armata, sub o identitate declarată (numai care va fi cunoscută de către toți legionarii), adică o altă identitate decât cea reală. În schimb,  serviciul de recrutare al Legiunii  Străine, verifică scrupulos identitatea reală al candidatului, cazierul sau judiciar, precum și întregul sau parcurs civil, înainte de a semna contractul de angajare cu acesta. Datorită numărului foarte mare de candidați 8-10/ loc, candidații cu cazier judiciar, foști delincvenți (în țările lor de origine), aflați în urmărire generală, etc., nu mai sunt acceptați. Este probabil și motivul pentru care, cca 80-85%, din nouă generație de candidați se angajează sub identitatea lor reală.
____________

* Inițiatorul Legiunii Străine, Maresalul Jean-de-Dieu Soult (1769–1851, Duce de Damatia), Ministrul Razboiului (1830–1834), Presedintele Consilului de Ministri si Ministrul Razboiului (1832 –1834, 1840–1847), Presedintele Consilului de Ministri si Ministrul Afacerilor Externe (1839 –1840), a fost membru al Camerei superioare a Parlamentului (La Chambre des pairs/Chamber of Peers, între 1814–1848) în 1815 si 1827, care a jucat un rol important în crearea Legiunii Straine (franceze) si care, în 1847, este onorat cu titlul unic de „Maresal general al Frantei ” de catre „regele francezilorLudovic-Filip de Orléans (Ludovic-Filip I, 1773–1850, primul „print de sânge” în timpul Restauratiei franceze, din dinastia Bourbon-Orléans), fost rege în timpul Monarhiei (constituionale) din Iulie (instaurata pe 9 august 1830 si pâna la proclamarea celei de–a 2-a Republici franceze, pe 24 februarie 1848) Acesta din urma, avansat la gradul de „Maresal al Imperiului” pe 19 mai 1804 (de catre Napoleon I), dupa Batalia de la Austerlitz (pe 2 decembrie 1805) – la  victoria careia a avut o contributie importanta, este considerat de catre împarat ca „le premier manœuvrier de l’Europe” si care alaturi de alti 4 maresali ai Imperiului (cu numele lor gravate pe Arcul de Triumf), Louis-Nicolas d’Avout (Davout, 1770–1823, Duce de Auerstaedt, Print de Eckmühl, „Le Maréchal de fer”, „La Bête de Hambourg”), general al Revolutiei franceze si Maresal al Imperiului din 1804), Jean Lannes (1769–1809, Duce de Montebello, general al Revolutiei franceze si Maresal al Imperiului din 1804, fost Guvernator general al Marelui Ducat al Varsoviei si al Ligii Hanseatice – alianță militară și comercială a orașelor de la Marea Nordului până la Marea Baltică, începând cu Evul Mediu târziu/secolul al XIII-lea si până în secolul al XVII-lea, Ministru al Razboiului, primar al orasului  Savigny-sur-Orge–Metropole du Grand Paris, în departamentul Essonne, înhumat la Panthéon în 1810), André Masséna (1758 – 1817, Duce de Rivoli si Print de Essling,  general al Revolutiei franceze si Maresal al Imperiului din 1804) si Louis-Gabriel Suchet (1770 – 1826, Duce de Albufera, general  al Revoolutiei franceze si Maresal al Imperiului din 1811, membru al camerei superioare a Parlamentului „La Chambre des pairs”/1814–1848, camera superioara a Parlamentului în timpul Restauratiei), „sunt capabili sa dirijeze Marea Armata în absenta împaratului”. Subliniez aici si faptul ca, cu titlul de „Maresal general al Frantei” („Maréchal général des camps et armées du roi”) nu au fost onorati decât „7 magnifici” (dintre care unul, Soult) care au marcat profund istoria Frantei:

  • între 1594–1602: Charles de Gontaut (1562–1602, Duce de Biron), celebru pentru prietenia sa cu Henric de Bourbon (Henri IV, 1553–1610, „Henric cel Mare”, „regele nostru Henric” în regiunea sa de origine Gasconia, primul rege din familia de Bourbon, fost rege al Frantei 1589 –1610 si al Navarei/Henric III, 1572 –1610), a fost rege al Navarei (1572-1610) și rege al Franței (1589-1610), condamnat la moarte pentru „înalta tradare” pe 29 iulie si executat pe 31 iulie la Bastilia.
  • între 1621–1626: François de Bonne (1543–1626, Duce de Lesdiguières, Conte de Pont-de-Veyle, ultimul „Grand Constable of France” – comandant al armatei în absenta regelui, membru al „La Chambre des pairs” în 1611, Guvernator de Grenoble în 1591 si Dauphiné în 1612, Consilier al Statului în 1595)
  • între 1660 – 1675: Henri de La Tour d’Auvergne (1611 – 1675, Viconte de Turenne), remarcat în conflictul purtat sub pretext religios, cunoscut sub numele de Războiul de Treizeci de Ani (1618 – 1648), în Războiul de devoluțiune (1667-1668), un conflict militar între Franța și Spania, prin care acestea și-au disputat Țările de Jos Spaniole), respectiv, în Razboiul de la Hollande (1672 – 1678), în care Franta si aliatii sai (Anglia, Münster, Liège, Bavaria si Suedia) iese învinge Cvadrupla Alianta (Provinciile Unite, Sfântul Imperiu, Brandebourg si Spania), dupa care, conform tratatului de la Nimègue devine prima putere europeana.
  • între 1733–1734: Claude-Louis-Hector de Villars (1653–1734, Maresal al Frantei în 1702, Duce de Villars din 1705 si Viconte de Melun, membru al „La Chambre des pair de France” în 1709, Membru al Academiei franceze din 1714, presedintele Consilului de Razboi între 1715 – 1718), distins cu titlul de Maresal general al Frantei de catre Ludovic al XV-lea („Le bien–aimé”, rege al Franței și Navarei între 1715 – 1774).
  • între 1747 – 1750: Maurice de Saxe (1696-1750, fost Maresal general de Saxe al lui Ludovic al XV-lea, fost Guvernator al Castelului de Chambord), Conte de la Route (1696– 1710) si de Saxe (1710–1750), care s-a remarcat în Războiul pentru succesiunea poloneză (1733-1738), un conflict între armatele aliate ale Rusiei și Austriei împotriva Franței pentru controlul Poloniei, respectiv, în Războiul de Succesiune Austriacă (1740-1748), izbucnit odată cu moartea împăratului romano-german Carol al VI-lea, care instituise în timpul vieții sale Pragmatica Sancțiune – diplomă  oficială întocmită pe 19 aprilie 1713 de împăratul romano-german Carol al VI-lea (1685–1740, fiul împăratului Leopold I și tatăl împărătesei Maria Tereza. A făcut parte din Casa de Habsburg, împărat al Sfântului Imperiu Roman din 12 octombrie 1711 și până la moarte, totodată rege al Ungariei sub numele de Carol al III-lea, rege al Boemiei sub numele de Carol al II-lea, principe al Transilvaniei etc.) care prevedea pe de o parte, indivizibilitatea țărilor Coroanei Habsburgice, iar pe de altă, parte admitea succesiunea feminină la conducerea acestor țări. Pragmatica Sancțiune a devenit necesară ca urmare a faptului că împăratul Carol al VI-lea nu avea descendenți masculini, iar în aceste condiții exista la moartea sa riscul destrămării sau împărțirii țărilor Coroanei Habsburgice., recunoscută inițial de toate puterile europene.
  • între 1789 – 1792: Victor-François de Broglie (1718–18014, aristocrat, Duce de Broglie si Print de Broglie si al Sfântului Imperiu roman germanic–făcut de către Francisc I Ștefan de Lorena/1708–1765,  fost duce al Lorenei/1729-1737, mare duce al Toscanei/1737-1765 și împărat al Sfântului Imperiu Roman/1745–1765; Guvernator de Trois-Évêchés, al Alsaciei, de Metz si Pays Messin, fost secretar de Stat al Apararii), devenit Maresal general al Frantei în 1789 (si radiat de pe lista acestora după emigrarea sa în Rusia în 1797, unde este numit Generalfeldmarschall– Feldmarschall  al Rusiei din 1997), care s-a remarcat atât în Războiul pentru succesiunea poloneză, respectiv, în cel pentru cel de succeasiune austriacă, cât si  în Războiul de șapte ani (1754 și 1756–1763, Războiul Pomeranian, Războiul francez și indian) care a generat lupte atât în Europa, cât și în colonii, la care au participat marile puteri ale vremii: Prusia, Regatul Marii Britanii–cu coloniile Coroanei britanice din America de Nord, Compania Indiilor Orientale Britanice și Regatul Irlandei și Hanovra, pe de-o parte, respectiv, Regatul Francez–cu Principatul Saxoniei, Noua Franță și Indiile Orientale Franceze, Arhiducatul Austriei, Imperiul Rus, Suedia pe de altă parte si care a avut ca efect decăderea puterii Franței, atât pe continentul  american–unde au rămas sub stăpânirea colonială numai Guyana Franceză, Saint-Domingue și Saint Pierre și Miquelon, cu Guadelupa și Martinica, cât și pe continentul european, respectiv, în Războiul primei coaliții (parte a războaielor revoluționare franceze și a războaiele de coaliție pe care prima republică a Franței le-a purtat împotriva mai multor puteri europene, de-a lungul celor mai zbuciumați și sângeroși ani ai săi în perioada 1792–1797).În sfârsit, de Broglie, va fi la comanda armatei contrarevolutionare a lui Louis Henri de Bourbon (Louis VI Henri Joseph de Bourbon-Condé, 1756–1830, Prinț de Condé între 13 mai 1818–27 august 1830).

În 1998, când l-am cunoscut pe G. B., un corsican naționalist și răufăcător „profesionist”, acesta avea în jur de 52 de ani și peste două decenii a petrectut deja în mediul carceral. Dar numai în arest preventiv (detenție provizorie), fără că vreodată să fi fost condamnat. Specializat în jafuri armate, în bandă organizată (în special, bracaje de banca și furgoane blindate, transportatoare de fonduri în numerar), G. B. era cercetat penal în 5 dosare criminale de jafuri armate, diferite (judedate de către  o Curte cu Jurați: 3 Magistrați și 6 Jurați aleși de pe listele electorale în Prima instanța, respectiv, 9 Jurați în Apel)  și era încarcerat deja, de 50 de luni. Din cele discutate cu el (la început), am înteles că, sigur în cele 4/5 doare, probele sunt insuficiente pentru a-l condamnă, deci mai mult că sigur, va fi achitat (fiind asigurat de către avocatul sau!). În cel de-al 5-lea dosar (în care „lovitură” ar fi fost de cca 1 Mil€), el și avocatul sau, apreciau că G. B. are avea un procent de cca 25% că să fie condamnat, ceea ce un bon avocat penalist, specializat în marea criminalitate (crimă organizată), l-ar fi putut „demola” cu ușurință. În această ordine de idei, din punctul de vedere al Justiției, în ciuda celor două decenii petrecute în mediul carceral (în arest preventiv), G. B. avea un Cazier Judiciar vid (gol), atât Buletinul B3 cât și chiar Buletinul B2. (A se vedea pentru detalii și articolul autorului „Cazierul Judiciar francez, Buletinele B3 și B2”: http://investigație-jurnalistică.blogspot.ro/2014/08/cazierul-judiciar-francez.html).  Acest „amănunt”, pune în evidență, meticulozitatea și scrupulozitatea cu care o crimă „perfectă”, este planificată de către un profesionist, ceea ce putea fi caracteristic și lui Paco, în cazul în care el ar fi responsabil de seria de asasinate din sudul Franței, de care este bănuit. Merită să menționez aici și faptul că, nu rare sunt cazurile în care foști legionari, ulterior (după  retragerea lor din Legiunea Străină – în principiu, 5 ani) au aderat la grupuri infracționale de natură criminală, fie de natură crapuloasa, fi de natură teroristă, întrând astfel în istorie. În sfârșit,  ce s-a întâmplat cu G. B., după plecarea mea, nu mai știu, însa în ciuda amenințărilor acestuia aș vrea să-l revăd. Cred că îi datorez o explicație, ceea ce atunci, în acel context social, era imposibil de făcut.

BIBLIOGRAFIE

INVESTIGAȚIE JURNALISTICĂ

Thomas CSINTA: „Legio Patria Nostra”!

Scris de Thomas CSINTA. Posted in Ancheta

Carte de investigaţii jurnalistice din actualitatea internaţională. Cultură generală contemporană prin intermediul faptului divers (Thomas CSINTA)


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

Please enter your comment!
Please enter your name here