Mesagerul Hunedorean : ,,Alianta pentru Hunedoara” inregistrata la OSIM

    131
    0
    DISTRIBUIȚI
    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    5-vochitoiu-haralambie-ppdd-37Senatorul Haralambie Vochiţoiu (foto) a trecut de la vorbe la fapte. Acesta a declarat că „Alianţa pentru Hunedoara”, a cărei înfiinţare a anunţat-o cu câteva zile în urmă, a fost înregistrată la OSIM şi va fi denumirea cu care va merge în alegerile locale, împreună cu toţi cei care i se vor alătura.
    „Am înregistrat «Alianţa pentru Hunedoara», denumirea şi sigla, la OSIM. Este un proiect la care au început să adere oameni importanţi, care au proiecte şi soluţii pentru acest judeţ. Va fi o platformă civică cu care vom merge în alegerile locale din iunie. Îi invit în continuare pe toţi cei care au un proiect pentru comunităţile din care provin să ni se alăture. În cei peste 25 de ani de alegeri libere, am constatat cu toţii că politicienii răi sunt puşi în funcţie de oamenii buni care nu se implică. Tocmai de aceea, cetăţenii nu mai pot sta pasivi. Va fi un proiect cu care vom veni în faţa hunedorenilor şi pe care nu mai avem voie să-i dezamăgim. Trebuie să punem punct plecării tinerilor peste hotare, sărăciei şi şomajului. În ultimii 25 de ani, populaţia judeţului a scăzut cu 100.000 de locuitori”, a afirmat Haralambie Vochiţoiu, preşedintele UNPR Hunedoara. Acesta a mai spus că alianţa cu care va intra în alegerile din 5 iunie va răsturna toate ierarhiile şi calculele politice. Preşedintele UNPR Hunedoara a mai subliniat că din alianţa nou-înfiinţată vor face parte organizaţii profesionale, ONG-uri, partide politice, dar şi personalităţi marcante ale judeţului cu care se află în discuţii. (N. Bumbac)


    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

    Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

    Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

    Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

    Please enter your comment!
    Please enter your name here