Acasă Informatii Informatii Primarie/Prefectura Mesagerul Hunedorean : Investiţii de peste 53.000.000 de lei la Uricani

Mesagerul Hunedorean : Investiţii de peste 53.000.000 de lei la Uricani

138
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Magdalena Şerban

Primarul din Uricani, Dănuţ Buhăescu (foto), vrea ca din bani europeni să ridice un Centru de Zi în zona fostei cariere de la Câmpu lui Neag, venind, cu precădere, în sprijinul seniorilor care au lucrat la exploatările miniere din oraş, dar şi al copiilor acestora.

De asemenea, alte cinci investiţii cu fonduri nerambursabile de la UE, pentru care au fost semnate contractele de finanţare, îşi urmează cursul pentru a ajunge în faza de implementare propriu-zisă.
„Am luat în calcul un minimum de 300 de beneficiari ai Centrului de Zi şi vom discuta asupra criteriilor de eligibilitate. Cel mai probabil că vor exista gratuităţi şi doar o cotă-parte va implica o taxă, atât cât să putem să suportăm cheltuielile de întreţinere şi funcţionare. Bineînţeles, aici va exista şi personal specializat. Încă lucrăm la acest subiect, deoarece dorim să perfectăm proiectul pentru a-l depune pe următoarele axe de finanţare. Anul 2022 nu e departe, iar ţinând cont că e de muncă, trebuie pregătit totul, din timp. Terenul vizat este în proprietatea noastră şi nu necesită schimbare de destinaţie ori trecere din extravilan în intravilan”, a precizat Dănuţ Buhăescu, edil-şef din Uricani.
Referitor la celelalte investiţii din fonduri europene, s-a început deja lucrul la programul de regenerare urbană (refacerea Falezei Jiului, în zona blocurilor, mai exact două hectare de teren) şi la cel de eficientizare energetică a blocurilor de pe Strada 1 Mai. Cel aferent blocurilor de pe Aleea Trandafirilor îşi aşteaptă unda verde pentru a fi scos la licitaţie. În faza de proiectare-consultanţă se află regenerarea urbană a fostului sediu al Minei Valea de Brazi, iar eficientizarea energetică a clădirii primăriei şi a fostei creşe este în licitaţie. Per ansamblu, aceste investiţii europene alături de cele 11 proiecte câştigate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală II (PNDL) aduc comunităţii circa 53.600.000 de lei. În alte două programe, administraţia publică din Uricani este copartener (canal-apă şi linia verde de transport în Valea Jiului), fiind necesară asigurarea unei contribuţii din bugetul propriu.


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

Please enter your comment!
Please enter your name here