Acasă Supliment Cultural Cultura Morala și democrația

Morala și democrația

37
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Platon, filozof al Greciei antice, discipol al lui Socrate și învățător al lui Aristotel, a elaborat specia literară a dialogului, în care problemele filozofice au fost relatate prin intermediul mai multor  interlocutori. Mitul peșterii constituie unul dintre dialoguri, în care s-a folosit o imagine alegorică a lumii și a modului cum poate fi cunoscută această lume, alegoria fiind: Peștera – lumea sensibilă, lumea noastră obișnuită, prizonierii din peșteră – noi oamenii, cărora ni se pare că aceasta este singura lume reală.  În Republica – cartea a VII, Platon arată în ce sens trebuie înțeleasă lumea cu ajutorul gândirii logice: prizonierii dintr-o peșteră nu văd niciodată lumina soarelui; ei văd doar umbrele obiectelor din afară, proiectate pe pereții peșterii de către un foc; între prizonieri sunt unii care disting trecerea umbrelor cu mai multă perspicacitate, fiind mai ageri la minte, memoria ajutându-i să recunoască ordinea în care se perindă obiectele. Lipsiți de „lumina soarelui”, cunosc numai lucrurile, fără a-și putea da seama de sensul, de adevărul lor ultim. Putem spune că văd o scurtă peliculă de film ce se derulează în fața ochilor, fără a-i cunoaște începutul și nici sfârșitul, pentru înțelegerea ei. Ca atare, noi nu vedem, în mod obișnuit, decât un aspect superficial al lucrurilor. Aceste cunoștințe obișnuite servesc vieții, dar această cunoaștere nu va da niciodată înțelegerea ultimă, metafizică, a lucrurilor; sensul lucrurilor constând în idei, în esență. „Degeaba vom privi acțiunile virtuoase, nu le vom înțelege sensul adânc, până ce nu ne vom ridica la ideea de frumos în sine sau la ideea de dreptate.” Ne despărțim greu din lumea sensibilă pentru a ne ridica la contemplarea ideilor. Un prizonier smuls din peșteră și adus cu forța la lumina soarelui, refuză mai întâi să vadă lumina, fiindcă îl dor ochii. Platon pune întrebarea: „Dacă smuls din peșteră cu forța, dacă este pus să urce urcușul greu și prăpăstios și dacă nu i se dă drumul înainte să fie târât până la lumina soarelui, nu va suferi el mult și nu se va plânge de aceste maltratări? Și când va fi ajuns la lumină, va putea el orbit de strălucirea ei, să distingă singur între lucrurile pe care acum le numim adevărate? El va avea nevoie de obișnuință pentru a vedea lucrurile din regiunea superioară”. Și după ce se obișnuiește, are o revelație și nu mai dorește a se întoarce în „peșteră”. De ce? Pentru că apare profunda înțelegere. Contemplarea ideilor, a esențelor cere, deci, o obișnuință progresivă, dar, odată ce a văzut lumina și lucrurile adevărate, prizonierul nu mai vrea să se întoarcă în peșteră. Este dialectica ascendentă a spiritului uman. Să ne punem întrebarea, ce s-ar întâmpla dacă ar fi trimis din nou în peșteră să povestească cele văzute (experiența)? Nu ar putea fi considerat nebun, ideile sale nu ar putea fi considerate periculoase? De către unii – da! De ce? Pentru că cei rămași în peșteră s-au obișnuit să vadă numai umbrele, aceleași și aceleași umbre, se mulțumesc cu înțelegerea superficială a lucrurilor. Se întâmplă însă, omul să fie pătruns de înțelegere și a înțelege cu adevărat, înseamnă a da dreptate, a demonstra chiar justețea acelui lucru și aceasta înseamnă a găsi că acel lucru este bun, că este pentru binele lui. Intervine deci rațiunea, și gândirea rațională înseamnă așezarea în ordine a percepțiilor asupra lumii exterioare, folosindu-ne, în primul rând, de bunul simț. Cu el ordonăm, pe cât posibil, haosul.

Vavila Popovici – Carolina de Nord

 


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here