Acasă Supliment Cultural Culturale si Altele Muzeul National al Satului “Dimitrie Gusti” ...

Muzeul National al Satului “Dimitrie Gusti” la 79 de ani - Arhiva articole

212
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” a aniversat in ziua de 17 Mai 2015 cei 79 de ani de existenţă, fiind inaugurat de regele Carol al II-lea in 1936, deschis de Rege pe 10 Mai(ziua nationala a ROMANIEI la acea dată), iar pentru public pe 17 Mai. Cu această ocazie, au loc o serie de activităţi în perioada 15 -18 Mai 2015, menite să cinstească acest moment important din istoria muzeului.

În acest context, vineri 15 mai, a avut loc “Colocviul de Artă Sacră – Restaurare” şi lansarea revistei “Fresca”. Vă reamintim ca acest colocviu a fost parte integrantă a Anualei de Artă Religioasă şi Restaurare: ”Cădere, Ridicare, Supravieţuire. Arta sacră. Creaţie şi Restaurare”, organizat de Asociaţia Filiala Artă Plastică Religioasă şi Restaurare a Uniunii Artiştilor Plastici din România, în parteneriat cu Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti – Facultatea de Arte Decorative si Design – Departamentul Arta Murala şi cu Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”, în perioada 5 Aprilie – 17 Mai 2015. “Fresca” (in care am placerea să semnez si eu un articol “PISA: Orasul turnului inclinat ; ma leagă amintiri foarte frumoase de PISA, unde am participat la 2 expozitii: 2002 si 2003, precum si la concursul “Premio PISA 2003”) este o revistă a artiştilor plastici şi a restauratorilor din România, publicaţie editată de către AFAPRR a UAP din Romania​. Deocamdata, revista este in varianta online ( linkul este: http://www.afaprr.ro/afaprr/revista/ ) , dar cat de curand se va trece si la tiparirea ei. Articolele se pot prelua , dar cu indicarea sursei.

Programul variat   al manifestărilor din aceste zile de la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” mai cuprinde:

Festivalul Culturii Thailandeze( 15-17 Mai); expoziţia etnografică Feminitate şi împodobire ce valorifică patrimoniul muzeului; Duminică, 17 mai Program dedicat ctitorilor Muzeului Satului (onoruri militare, muzică corală şi de taraf, demonstraţii ale meşterilor populari, muzică şi dans: etnii în dialog: greci, aromâni şi ruşi lipoveni), teatru.

Luni, 18 mai , cand este Ziua Internaţională a Muzeelor, programul este adaptat conform tematicii propusă de ICOM pentru sărbătorirea Zilei Internaţionale a Muzeelor. Anul 2015 aduce a 38-a ediţie a acestei „sărbători” (1977) pentru a înştiinţa opinia publică cu privire la rolul muzeelor în dezvoltarea societăţii.

Tema celei de a 38 – a ediţii este: Muzee pentru o societate durabilă.
Întâlniri cu meşteri populari, ateliere de creaţie, ghidaje tematice – contribuţii la prezentarea şi valorificarea patrimoniului cultural material şi imaterial.

Sursă: http://www.muzeul-satului.ro/actiuni-culturale/322/aniversarea-muzeului-satului-79-de-ani-de-la-infiintare

A consemnat pentru Jurnalul Bucureştiului: Claudiu Victor Gheorghiu, Pictor iconar, istoric.


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

Please enter your comment!
Please enter your name here