Acasă Supliment Cultural Cultura OPINIA : “Primavara Poetilor”

OPINIA : “Primavara Poetilor”

291
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

  • 16 autori buzoieni, în competiție la Festivalului
de Cristian IONESCU

   Biblioteca Județeană „V. Voiculescu“ organizează marți, începând cu orele 16,30, în Aula „Basil Iorgulescu“ a bibliotecii, cea de-a VIII-a ediție a Festivalului „Primăvara poeților“, manifestare culturală înscrisă în calendarul UNESCO. Invitat de onoare al evenimentului este Denisa Comănescu, scriitoare și director editorial la Editura „Humanitas“.

Din programul manifestării vor face parte prezentarea unui referat cu tema „Poeți bu­zoieni în istorii și dicționare literare“ (prezintă Viorel Frîncu), prezentarea volumelor de poezie înscrise la concursul „Cea mai bună carte de poezie a autorilor din județul Buzău, tipărită în anul 2014“, recital de poezie în lectura autorilor participanți sau neparticipanți la concurs, festivitatea de premiere a volumelor de poezie înscrise în concurs, câte un premiu la fiecare secțiune.

Potrivit organizatorilor, la cele trei secțiuni ale festivalului s-au înscris în total 16 poeți.

Iată lista lucrărilor înscrise în concurs:

I. Secțiunea „Membri U.S.R.“:

1. Dincă, Dumitru Ion – Conspirația îngerilor – Paralela 45 Pitești

2. Dincă, Dumitru Ion – Lotca lui Iov – Teocora Buzău

3. Tăicuțu, Nicolai – Aripi de ploaie – Editgraph Buzău

II. Secțiunea „Nemembri U.S.R.“:

1. Camer, Dan – Zodia Racu­lui – Editgraph Buzău

2. Chifu, Ecaterina – Serbare la grădiniță – Teocora Buzău

3. Dimian, Floarea – Recunoștință Domnului Iisus Hristos – Editgraph Buzău

4. Dimian, Floarea – Sfânta Cruce – pom al vieții – Editgraph Buzău

5. Ionescu-Ciurumelea, Cornelia – Început de pasăre – Rafet Râmnicu Sărat

6. Mânzală, Maria – Mărturi­siri de seară – Vega Buzău

7. Panait, Georgiana Elisabeta – Diamante din cufărul timpului – Rafet Râmnicu Sărat

8. Pioară, Aneta – Brândușe în amurg – Rafet Râmnicu Sărat

9. Plopeanu, Petrache – Sonete cu fete morgane – Edit­graph Buzău

10. Sava, Manuela Camelia – Talismane – Rafet Râmnicu Sărat

11. Zaharia, Gina – Ecou de rubin – Rafet Râmnicu Sărat

III.  Secțiunea „Debutanți“:

1. Bicu, Mădălina – Câte o rană în fiecare eu – Rafet Râmnicu Sărat

2. Bolache, Alexandru – Hamal în portul visurilor – Însemne culturale București.


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

Please enter your comment!
Please enter your name here