Romania Curata : Pe ce bază facem pactul naţional ?

    179
    0
    DISTRIBUIȚI
    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    Românii care s-au înduioşat, uitându-se la trista poveste a migrantului român care şi-a pierdut copilul în Anglia, dat finalmente spre adopţiune unui cuplu de homosexuali, nu şi-au pus, datorită competenţei televiziunilor şi a lor proprii, următoarele probleme esenţiale:

    1. Cineva care migrează într-o ţară pentru un nivel de viaţă superior e obligat să ia la pachet şi regulile din acea ţară. Civilizaţia nu vine à la carte, nu poţi să alegi standardul de viaţă mai bun, dar să refuzi regulile de trafic, tratament copil, muncă, trecerea frontierelor şi aşa mai departe, mai ales că şi acestea sunt probabil superioare, ca şi nivelul de viaţă, sau ţările unde încă batem cu cureaua băieţii sau mutilăm genital fetele ar fi în topul dezvoltării. Europa e în primul rând o asociaţie de state în jurul unor standarde unitare, le adoptă şi ţări care nu sunt în UE ca să arate cât de up to the standards
    2. Nu e nevoie să mergi până în Anglia să găseşti români care nu satisfac cerinţele unei familii capabile să crească un copil, în România continuă să fie violenţa domestică de top, abandonul şcolar cel mai mare din Europa, numărul de copii instituţionalizaţi cel mai mare şi tratamentul lor ca în regimul totalitar, demascat în 1990, dar aparent păstrat, adică îi dăm copilului psihotrope ca să nu mai urle în leagăn şi să stea cuminte. Nu doar fiecare în parte, dar noi, ca ţară, nu respectăm standardele faţă de copii la care ne-am tot angajat prin n tratate şi nicio televiziune nu se ocupă de asta, şi nimeni nu protestează. Asta a ajuns UE prin lărgire, un loc unde sunt ţări ca RO, care nu respectă standardele pe faţă, nici ale lor, nici ale altora.
    3. Românul rămas fără copil face greva foamei la CEDO pentru că, din fericire, Anglia e parte din ceva mai mare, un spaţiu al drepturilor europene în care are autoritate CEDO. Altfel, în Anglia nu ar mai exista cale de atac. Cum va fi asta după Brexit? O temă esenţială în campania de scoatere a Angliei din UE a fost tocmai juridicţia CEDO, ECJ şi primatul dreptului european faţă de cel englez. S-a discutat la nesfârşit că nu trebuie să primeze dreptul european faţă de Constituţia engleză, şi cum aceasta nu există, se pune problema scrierii uneia ca să fie mai tare decât cea europeană (practic, nu?). De fapt, hotârările CEDO trebuie aplicate în Anglia pentru că Anglia e semnatară a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi membră a Consiliului Europei, ambele, realizate înainte de intrarea în UE. Ieşirea din UE nu va schimba, ca atare, nimic din acestea, dar aşa e când se iau decizii naţionale pe bază de televiziuni tabloide şi ignoranţa votanţilor.

    Acest simplu caz arată ingredientele dezastrului care ne paşte pe toţi dacă şi decizia de a râmâne în EU e una ipocrită, adică lumea vrea UE, dar fără standarde unitare, şi decizia de a pleca e una ignorantă (ceea ce vrem să schimbăm prin plecare nu se va schimba, se vor schimba în schimb multe lucruri pe care lumea voia să le păstreze). Şi totuşi mostra asta de iraţionalism s-a produs, şi acuma proştii, care caută totdeauna raţionalizări post facto, avansează justificări idioate (ne trebuie o Europă mai respectuoasă faţă de parlamentele naţionale, de exemplu, toţi cei care scriu asta ignoră că se realizase deja prin ultimul tratat, parlamentele naţionale căpătaseră drept de primă lectură a legislaţiei europene). Balonul stupidităţii ignorante e zilnic umflat de oameni care trăiesc din promovare de opinii fără fundament, cu riscul dezvoltării unei lumi complet paralele, dat fiind că promotorii ignoră ce e pe lumea asta, dar poate ajunge, ca în Anglia, să se impună în faţa celei reale, cu costuri pentru toată lumea (Brexit ne va costa în performanţă economică pe toţi, şi nu ne ajută că englezii vor plăti cel mai mult, de populişti ce au fost). Unde s-a mai văzut ca nişte câştigători ai unei campanii să fie primii care se retrag sau îşi dau demisia, confirmând că nu au produs ceva bun? Plecând acasă, Johnson şi Farage lasă consecinţele iresponsabilităţii lor pe umerii celorlaţi.

    Consensul naţional propus de Klaus Iohannis e sigur o alternativă mai bună decât un vot 52-48 în care câştigă cine ştie mai puţin, sau cine pune interesele de grup mic deasupra bunăstării naţionale şi europene. Un pact naţional, indiferent ce e în el, poate aduce, şi sper să aducă finalul iraţionalităţii colective în care s-a trăit în acest an, sufocându-se bunele intenţii ale guvernului Cioloş, cu d-nii Zamfir şi Piperea în prim plan. Cu alte cuvinte, trebuie să fie un pact în care toate părţile se angajează să nu mai facă puncte vânzând luna, că s-a dovedit că eventual catastrofele astronomice chiar se produc. Şi cu certitudine, dacă unica producţie garantată a partidelor este prostia populistă alimentată la greu, asta se adună, se consolidează, şi păţeşti ca la englezi, ţi-o trage. De asta securiştii care se adună şi plănuiesc că iraţionalitatea e inevitabilă şi mai bine ieşim în calea ei cu Puric şi Munteanu merită trimişi la Poarta Albă, pentru că nu e nimic inevitabil. Ei fac ce e mai rău să se întâmple.

    Prima condiţie a pactului naţional între partide este deci, sau ar trebui să fie, angajamentul de a nu mai prosti populaţia, deja săracă, neinformată şi cu o televiziune de slabă calitate în exces, pe teme ca Europa, sau deficitul bugetar, sau refugiaţii. Silenzio stampa, rămân în rest destule subiecte zemoase pe care se poate lumea confrunta.

    A doua condiţie ar trebui să fie înţelegerea că Europa nu mai poate fi ce a fost până acum, un blat, în care blatiştii şefi ca Viktor Orban să dea trendul blatiştilor mai potoliţi, ca noi. UE va fi forţată la reconstruire, în care putem pierde fonduri şi posturi la nivel înalt, pe lângă că eram deja liga a doua la euro şi Schengen. Ca să ne batem pentru ele nu mai putem fi în liga lui Orban, trebuie să ne prezentăm cu un program clar în care nu mai suntem blatişti, iar contribuţia noastră e mai mult decât propria noastră evoluţie, şi aceea vai de capul ei, că trebuie tăiate toate standardele ca să absorbim noi fonduri. Pricepeţi că noi concurăm cu Suedia, care avea hartă cadastrală completă deja la 1628 şi lista cu toţi impozitabilii cu vreo sută de ani mai devreme, noi, care muncim din greu să strângem adresele de email, unde câte una, ale autorităţilor publice, să le aflăm numărul pe bune de angajaţi şi salariile, în anul 2016? Putem, mai realist şi fără false mândrii, să ne gândim ce putem noi oferi Europei?

    A treia condiţie ar trebui să fie meritocraţia. Nu e vorba de a pune partidele să semneze pentru depolitizare, că nu i-aş crede dacă ar semna, şi nu s-ar ţine de cuvânt. E vorba de recrutarea lor. Trebuie să trecem la alt nivel. Europa e un spaţiu unde sunt ţări ca Danemarca, care de la 1824 nu mai admitea pe nimeni în birocraţia publică, prinţ să fi fost, care să nu aibă o diplomă în drept de la Universitatea din Copenhaga. Vă daţi seama câtă competenţă se adună în aproape două sute de ani se serviciu civil meritocratic? Asta explică de ce Danemarca, o mică ţară rurală, e pe vârful lumii, iar noi încă în Balcani. E prea greu să cerem partidelor să aibă o cotă de recrutare pentru oameni din universităţi bune, mai ales străine, că ne-au umplut de absolvenţi de universităţi de doi bani, să nu mai numească oameni fără concurs şi background de specialitate în sectorul public, ci specialişti, chiar dacă sunt apropiaţi unui partid, să îşi facă departamente de resurse umane?

    A patra condiţie de bază priveşte raţionalizarea cheltuielilor. Votul pentru partide radicale sau oameni ca Trump arată că nu e nimic mai mortal decât combinaţia unor privilegii legale sau ilegale pentru elite, cu o inegalitate în creştere în interiorul unor ţări (ca Anglia, SUA, România). Oamenii mai îndură inegalitate asociată cu meritul, dar se vor răzbuna drastic pentru cea rezultată din privilegii. Orice guvern vine va trebui să redistribuie masiv, nu poţi avea abandon şcolar de masă care să fie rezolvat individual, trebuie să combaţi sărăcia şi să scoţi ruralul din întuneric – ce îşi propune Cioloş. Dar cât produce România, a cărei productivitate e încă mică, nu ajunge ca să facem şi redistribuţia pe faţă, care ne e necesară, că vrem să ne educăm forţa de muncă, de exemplu, şi pe cea ascunsă, care e corupţia. Trebuie să mutăm resursele, nu pentru că e imoral (e şi asta), dar e nesustenabil, din partea informală şi preferenţială în care în care ajutăm coeziunea pe faţă. Asta înseamnă, fără amendamente care aduc cheltuieli în Parlament la votarea bugetului, bune sau rele, şi o înţelegere a unde şi pe ce cheltuim majoritatea banilor în următorii cinci ani, atât pe sector, cât şi geografic, adică planul naţional de dezvoltare.

    Dacă partidele agrează asta la Cotroceni cu preşedintele Iohannis e un mare pas înainte. Nu ştiu dacă au înţeles consecinţele marii mişcări tectonice pornită după Brexit şi cât de indispensabile pentru supravieţuire au devenit cele de mai sus.


    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

    Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

    Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

    Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

    Please enter your comment!
    Please enter your name here