Acasă Jurnalul Bucurestiului Confesiuni la o ceasca de cafea AM Press : Doamnei Livia Roman-Popescu,…

AM Press : Doamnei Livia Roman-Popescu,…

256
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Doamnei Livia Roman-Popescu, locuitor al unei lumi care nu mai este

Lucian Avramescu

Am primit, cu o acoladă complicată şi inexplicabilă de întârzieri, la Muzeul Pietrei din Sângeru, aici unde locuiesc cea mai mare parte din timp, un mic colet însoţit de o scrisoare care mi-e adresată şi pe care o tot citesc, iar mâinile mele refuză să-i mai dea drumul. Scrisoarea vine parcă din altă epocă, din altă lume a dragostei de frumos, din alt veac, rătăcită într-un acum dominat de gesturi hapsâne şi înstrăinare. În colet sunt două cupe de o stranie frumuseţe, vechi sau imitând, prin lutul plămădit de un artist interbelic, geniul anonim al meşterului rămas sub milenii. Încă nu ştiu în ce timp să le aşez, dar e ultimul detaliu care contează acum. Transcriu, cu speranţa că nu comit o impietate, textul care însoţeşte darul sosit la Muzeul Pietrei:
“Stimate domnule Avramescu,
Citesc cu plăcere articolele dumneavoastră din ziarul “Prahova” şi de foarte multe ori vă aprob opiniile. Vă preţuiesc şi vă admir pentru strădania de a face ceva pentru ţara asta chinuită, mă refer la Muzeul Pietrei. N-am ajuns niciodată la Sângeru pentru că sunt o biată bătrânică ostenită, dar mă bucur că există. Pentru vitrina muzeală vă dăruiesc două cupe antice dragi mie, a căror istorie am uitat-o. Piesele sunt din familia noastră de mult timp şi cred că au fost procúrate din Dobrogea de către tatăl meu în perioada interbelică. Nu mă pricep prea bine dar bănuiesc că sunt făcute din lut, iar lutul este o rocă, nu? Nu vreau să se piardă. Nepoţii un le preţuiesc, nu le doresc, vechiturile nu sunt la modă…Dacă aveţi cunoştinţe printre arheologi, aţi putea obţine mai multe informaţii (cultură, stil, datare etc).
Cu respect şi admiraţie,
Livia Roman-Popescu, octombrie 2018”
În plic se găseşte şi o poză cu cele două obiecte din lut, iar pe spatele pozei, expeditoarea notează detalii care însoţesc, pentru cei care frecventează lumea artei, dimensiunile trebuitoare unei identificări: 1. Cupă tronconică – diametrul – 6,1 cm, înălţimea- 3,0 cm. 2. Cupă cu toarte – diametrul – 7,8 cm, înălţimea – 2,7 cm.

Sunteţi, stimată doamnă Livia Roman-Popescu, ploieşteancă, locuind, cum scrieţi la expeditor, pe Strada Cameliei, într-un apartament de bloc, un Om care mi-a răvăşit frumos începutul de an. Sunt cetăţean de onoare al municipiului Ploieşti, nu ştiu pentru care merite, dar v-aş dona cu toată dragostea titlul meu pe care-l găsesc mai potrivit în “vitrina” dumneavoastră cu dovezi ale iubirii pentru acestă ţară.

Nu-s învăţat cu daruri la Muzeul Pietrei. Toate píesele muzeale sunt cumpărate de mine din sate, iar lucrările din expoziţiile de artă, cum ar fi sculpturile care-mi aparţin, de George Apostu, sunt donate de mine Muzeului care-i pus gratis la dispoziţia publicului. Pentru a vă arăta de ce este singular gestul dumneavoastră vă voi relata, pe scurt, o păţanie din vremea în care începusem să clădesc acest aşezământ. Dintr-o comună vecină au venit trei negustori cu o căruţă trasă de cai, care-mi ofereau contra a zece milioane lei, banii de atunci, un colac vechi de fântână. Aveam, abia sosit de la Bucureşti, după ceva târguieli pentru mama care era bolnavă, doar cinci milioane toţi banii. Li i-am oferit, dar nu păreau mulţumiţi. Până la urmă, înţelegându-se din ochi, mi-au vândut colacul de fântână, cu mímica unora care fac un favor. Seara erau la cârciuma de vis-a-vis, cântau beţi, iar caii, uitaţi fără mâncare şi apă, aşteptau înhămaţi în drum. Ce-i cu creştinii ăştia? – am întrebat paznicul primăriei de alături. Beau de bucurie că v-au tras în piept! Mi-au vândut, zic, azi dimineaţă, un colac de făntână! De ce m-au tras în piept că eu asta vreau să demonstrez, că românii au şi o civilizaţie a pietrei, nu doar a lemnului? V-au tras, zice omul râzând, fiindcă l-au furat de pe locul dumneavoastră! Şi mi-a spus şi locul, cu puţ, al unei foste vii a bunicului.

Da, minunată doamnă Livia Roman-Popescu! Gestul dumneavoastră repară şi pune balanţei, un talger de bine răului. Voi verifica, la prima ocazie, prin specialişti, vârsta şi provenienţa darului făcut Muzeului Pietrei, fiindcă asta îmi sugeraţi. Eu sunt fericit să constat că mai există Oameni care iubesc dăinuirea acestui neam. Piesele, împreună cu scrisoarea dumneavostră, pe care îmi voi îngădui s-o înrămez, vor fi, de azi înainte, între exponatele dragi ale acestui aşezământ de cultură. La mulţi ani!

Lucian Avramescu, 3 ianuarie 2019, Sângeru


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here