Acasă Jurnalul Bucurestiului Anchete PressAlert.ro : Acuzații grave într-o casă de tip familial din vestul țării.

PressAlert.ro : Acuzații grave într-o casă de tip familial din vestul țării.

93
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 Mai multe minore ar fi fost abuzate sexual
De Adriana Mîț
Acuzații extrem de grave au fost făcute de către familia adoptivă a unei fete. Potrivit unor surse judiciare, o plângere penală a fost depusă de către familia adoptivă a unei fete internate în trecut în casa de tip familial Vera din localitatea Sântana, județul Arad. Familia fetei acuză doi bărbați, un jandarm și un angajat al companiei de apă din Arad, soții a două îngrijitoare care lucrează în casa de tip familial, că ar fi abuzat-o sexual pe fată, dar și pe alte minore internate în centru, în mod repetat. Plângerea penală a fost depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Chișineu Criș, ulterior cercetările fiind declinate către Parchetul Militar Timișoara. În același timp, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Arad a deschis o anchetă internă și a luat mai multe măsuri, printre care mutarea celor șase angajați ai casei de tip familial din Sântana, în care locuiesc 12 copii, în alte centre. „Având în vedere gravitatea celor semnalate în mass-media cu privire la evenimente și acte, presupus a fi petrecute în urmă cu aproximativ 4-5 ani, în Casa Vera din cadrul Compartimentului de Case de Tip Familial Sântana, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad informează că în acest caz, în conformitate cu prevederile Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, au fost luate următoarele măsuri administrative și disciplinare: toți cei 6 angajați ai Casei Vera din Sântana sunt cercetați disciplinar, iar până la definitivarea cercetărilor întreg personalul a fost delegat în centre pentru persoane adulte cu handicap din subordinea DGASPC Arad. În paralel, echipe mixte de psihologi și asistenți sociali realizează o evaluare a tuturor copiilor din casele de tip familial și centrele din subordine”, a informat DGASPC Arad, prin intermediul unui comunicat de presă. De asemenea, reprezentanții instituției au arătat că vor lua toate măsurile necesare pentru a lămuri acuzațiile cu privire la faptele de abuz sexual semnalate în casa de tip familial. „Conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad precizează că nu tolerează ca prin orice formă sau mijloc copiii ocrotiți în centrele din subordine să devină victime ale oricăror forme de abuz psihic, emoțional sau sexual și că va întreprinde toate măsurile necesare care să ducă la lămurirea acestor acuzații cu privire la faptele petrecute în Casa Vera din cadrul Compartimentului Case de Tip Familial Sântana”, scrie în comunicatul de presă.

Citeste mai mult pe: https://www.pressalert.ro/2019/04/acuzatii-grave-intr-o-casa-de-tip-familial-din-vestul-tarii-mai-multe-minore-ar-fi-fost-abuzate-sexual/


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

Please enter your comment!
Please enter your name here