Acasă Stiinta & Tehnica Istorie PressAlert.ro : Straturi de istorie.

PressAlert.ro : Straturi de istorie.

76
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Povestea milenară a aşezării de la Tibiscum, cea mai semnificativă rezervaţie arheologică din vestul ţării De Liana Păun
În vara acestui an, Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş, în colaborare cu Universitatea de Vest din Timişoara şi Universitatea din Ferrara, organizează la Tibiscum (azi satul Jupa, care aparţine de Caransebeş) o şcoală de vară pentru continuarea săpăturilor arheologice, cu studenţi şi voluntari interesaţi de acest domeniu. Cei interesaţi se pot înscrie, până la 31 mai, la adresa de e-mail [email protected] şi să ataşeze cererii un curriculum vitae, un rezumat al activităţii sau planului de cercetare, o scrisoare de intenţie şi o scrisoare de recomandare din partea unui cadru universitar. Costurile de cazare şi masă vor fi asigurate de organizatori, participanţii urmând să suporte doar cheltuielile de deplasare. Descoperirile făcute la Jupa sunt de o deosebită importanţă pentru istoria acestei regiuni în timpul stăpânirii romane. Încă de la sfârşitul secolului al XVII-lea, contele Luigi Ferdinando Marsigli a făcut o amplă documentare în Banat în mai multe domenii, printre care şi vestigiile romane, dar cercetările de teren au început abia în anii interbelici şi au continuat în deceniile următoare. La Tibiscum a existat o veche aşezare dacică, iar romanii i-au acordat o deosebită importanţă încă din primii ani după cucerire, deoarece era un important punct strategic. La sfârşitul celui de-al doilea război daco-roman s-a construit un castru pentru trupele auxiliare, întărit iniţial cu un val de pământ şi palisadă şi mai târziu cu un zid de piatră, iar în vecinătatea castrului exista o aşezare civilă. În secolul al III-lea, Tibiscum era menţionat ca oraş cu rangul de „municipium”, unul din cele mai importante în provincia Dacia. Așezare impresionantă Situl arheologic de la Tibiscum se întinde pe o suprafaţă de mai bine de 30 de hectare, dar cea mai mare parte a vestigiilor aşteaptă încă să fie scoase la lumină. Până în prezent au fost identificate ateliere de olărie, prelucrare a bronzului, fierărie şi sticlărie, care indică prezenţa unui centru meşteşugăresc puternic, s-au descoperit podoabe şi ceramică de lux, un templu închinat zeului Apollo şi altul care indică un cult pentru forţele care generau schimbările din natură. Arheologii din Ferrara, care studiază epoca împăratului Traian, sunt interesaţi de mai multă vreme de aşezarea de la Tibiscum, care oferă informaţii bogate despre această perioadă a istoriei imperiale romane, în care o parte a Daciei a devenit provincie a imperiului, dând naştere, în secolele următoare, unui popor latin, înrudit cu cel italian.
Articolul precedent
ACS Poli a câştigat derby-ul orgoliilor cu ASU Politehnica. Mesajele ironice nu i-au afectat pe elevii lui Valeriu Răchită FOTO & VIDEO
Articolul următor
SCM Timişoara nu a mai repetat figura din primul joc al play-off-ului. Oltenii au egalat situaţia „la general”

Citeste mai mult pe: https://www.pressalert.ro/2019/04/straturi-de-istorie-povestea-milenara-asezarii-de-la-tibiscum-cea-mai-semnificativa-rezervatie-arheologica-din-vestul-tarii/


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

Please enter your comment!
Please enter your name here