Primirea de către secretarul de stat pentru afaceri bilaterale globale, Monica Gheorghiță, a ambasadorului Republicii India la București, Dr. A. V. S. Ramesh Chandra

    70
    0
    DISTRIBUIȚI
    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    Secretarul de stat pentru afaceri bilaterale globale, Monica Gheorghiță, l-a primit pe ambasadorul Republicii India la București, Dr. A. V. S. Ramesh Chandra.

    Cei doi oficiali au trecut în revistă stadiul relației bilaterale și au subliniat interesul prioritar pentru întărirea Parteneriatului Extins dintre România și Republica India, prin dinamizarea dialogului politic la nivel înalt, precum și al schimburilor de vizite la nivel guvernamental și parlamentar.

    Întrevederea a evidențiat prioritatea acordată de ambele părți extinderii și diversificării cooperării în plan investițional și comercial, inclusiv prin stabilirea unor contacte mai strânse între mediile de afaceri și organizarea unor misiuni economice în ambele țări.

    Au fost discutate aspecte ale cadrului juridic bilateral aflat în negociere, precum și modalități concrete de impulsionare a cooperării în domeniul educației, pe linia schimburilor de studenți și a promovării limbii și culturii române în India, respectiv a limbii hindi și a civilizației indiene în România.

    Dialogul a prilejuit și un schimb de opinii asupra temelor de actualitate aflate pe agenda internațională.


    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

    Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

    Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

    Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

    Please enter your comment!
    Please enter your name here