Acasă Jurnalul Bucurestiului Anchete prisacariu.ro – Încă un Năstase spală bani în Guvern: Alexandru, secretar de...

prisacariu.ro – Încă un Năstase spală bani în Guvern: Alexandru, secretar de stat la Ponta și Cioloș

167
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  


Dănuţ Şova a fost la pârnaie (arest preventiv, ca să fim precişi) până de curând. Acum aproape patru ani, Dănuţ îşi inaugura turbulenta carieră executivă cu postul de „ministru“ al marilor proiecte naţionale. În fapt, „ministerul“ ăsta era un departament subordonat Secretariatului General al Guvernului. Până săptămâna trecută, facsimil a 1şefia acestui „minister“ (cu titulatura oficială de Departament pentru Investiţii Străine şi Parteneriat Public‑Privat ‑ DISPPP) a fost asigurată de Alexandru Năstase, cel care i‑a urmat lui Şova.

ADVERTISING

Ca orice pesedist respectabil (cu sau fără carnet de partid), Alexandru Năstase are prea mulţi bani şi prea puţine justificări pentru banii ăştia. Şi mai are şi nişte falsuri grosolane în declaraţia de avere.

Dat „la cerere“ afară de la Cioloş

Ne‑am adus aminte de Alexandru Năstase săptămâna trecută, când am citit în Monitorul oficial că omul a fost eliberat din funcţia de şef al DISPPP „la cerere“ (facsimil 1). Aşadar, premierul Cioloş l‑a mai ţinut pe pontacul ăsta care i‑a urmat lui Şova încă două luni în Guvern după ce a picat Ponta. Şi probabil l‑ar mai fi ţinut dacă Năstase nu s‑ar fi plictisit să nu aibă şi el cu cine discuta despre o spălare de bani, un contract dat pe ochi frumoşi de partid şi alte fineţuri asemenea. Cu ocazia asta, ne‑am aruncat un ochi prin declaraţiile de avere ale lui Alexandru Năstase, să vedem cum i‑a mers.

Knock out: peste 500.000 de lei în plus la Knock Outdoor Media SRL

facsimil a 2-5Pe lângă conturile (măricele) şi salariile (vai de ele) lui şi ale soţiei, dividendele ne‑au atras atenţia. Cele obţinute de pe urma a două sereleuri: Ad‑Hoc Advertising SRL şi Knock Outdoor Media SRL. Să analizăm, mai întâi, ce a menţionat Năstase în declaraţia de avere că ar fi încasat de la Knock Outdoor Media SRL şi ce zice statul, prin Ministerul de Finanţe, că ar fi produs. Astfel: în anul financiar 2014, Năstase a declarat că, împreună cu soţia, a cules dividende de 25.500 de lei (facsimil 2). În acelaşi an financiar 2014, însă, Ministerul de Finanţe spune că Knock Outdoor Media SRL nu a avut profit, deci nu avea de unde să împartă dividende, ci a avut pierderi de 23.753 de lei (facsimil 3).

O fi fost o greşeală, poate, în 2014, deci hai să vedem şi anul financiar 2013: Năstase a declarat, împreună cu soţia, dividende de 147.030 de lei (facsimil 4), dar Ministerul de Finanţe menţionează un profit de numai 30.380 de lei (facsimil 5). A? Iar greşeală? Mda, o greşeală de 117.000 de lei în plus.

Hai să mai cercetăm şi 2012, poate acolo se pupă cifrele. Deci: Năstase a declarat dividende luate de 523.350 de lei (facsimil 6), dar Ministerul de Finanţe bifează un profit al firmei de doar 169.755 de lei (facsimil 7)! Diferenţa în plus la 2012 e cea mai groasă: 353.000 de lei.

Ad‑Hoc i‑a ieşit mai bine lui Năstase

Să evaluăm şi datele pentru Ad‑Hoc Advertising SRL. În 2014, Năstase a declarat, împreună cu soţia, dividende de 43.110 de lei (facsimil 2), dar profitul firmei a fost, conform Ministerului de Finanţe, de 88.621 de lei (facsimil 8). Aşadar, Năstase a declarat că a încasat numai jumătate din profitul pe 2014, ceea ce e în regulă: profitul poate fi reinvestit parţial, deci încasat doar parţial, sau investit total în firmă şi neîncasat. În cazul de faţă, pare a fi prima variantă. În 2013, însă, Năstase s‑a întors la bunele obiceiuri (aplicate constant facsimil a 6-10la Knock Outdoor Media SRL): a declarat dividende de 96.500 de lei (facsimil 4), dar Ministerul de Finanţe a menţionat un profit de numai 43.205 de lei (facsimil 9). În 2012, Năstase aproape a reuşit să se sincronizeze cu Ministerul de Finanţe: a declarat dividende de 117.491 de lei (facsimil 6), deşi Ministerul de Finanţe a înregistrat un profit al Ad‑Hoc Advertising SRL de numai 100.157 de lei (facsimil 10). Totuşi, la mijloc ar putea fi şi o confuzie din partea lui Alexandru Năstase: omul a declarat dividendele în sumă brută, nu netă.

Cătălin Prisacariu

P.S. În total, între 2012 şi 2014, pe Ad‑Hoc Advertising SRL şi Knock Outdoor Media SRL luate împreună, Alexandru Năstase a declarat în plus peste 550.000 de lei din dividende. Orice inspector al Agenţiei Naţionale de Integritate v‑ar spune că asta poate fi o metodă de a albi nişte bani care sunt cam gri‑negri şi nu pot fi justificaţi. Dar noi suntem doar nişte bieţi jurnalişti, nu am putea zice aşa ceva.


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

Please enter your comment!
Please enter your name here