Acasă Jurnalul Bucurestiului Sport Programe sociale de inițiere în sport pentru copii

Programe sociale de inițiere în sport pentru copii

636
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

Selecții Municipale la Stejarii Country Club

Februarie – Martie 2018

București, 30 ianuarie 2018. Selecțiile municipale pentru înot, gimnastică și judo sunt organizate la Stejarii Country Club, la începutul anului 2018, cu scopul de a promova și susține inițierea copiilor în sport. Cei mici vor beneficia de antrenamente gratuite de 2-3 ori pe saptamana (luni-vineri) în intervalul 13:00 – 15:00.

Am ajuns la cel de-al patrulea an consecutiv în care organizăm aceste cursuri, motiv de bucurie pentru noi observând dorința celor mici de a practica un sport regulat și încrederea pe care o au în noi. Până acum, peste 600 de copii au beneficiat de arii excelente pentru desfășurarea antrenamentelor și de echipamente specifice. Ei au fost fericiți pentru că au avut șansa de a cunoaște sportivi de renume, iar unii dintre ei continuă activitatea sportivă regulată și după finalizarea școlii.”, a declarat Cosmin Hodor, Director Operaţional Stejarii Country Club.

Selecţia Municipală pentru Şcoala de Înot Camelia Potec | 24 februarie

Selecţia Municipală pentru Şcoala de Înot Camelia Potec este adresată copiilor cu vârsta cuprinsă între 7 şi 8 ani. Evenimentul are ca scop selectarea a 60 de copii, care vor beneficia de cursuri gratuite cu antrenori profesionişti, la Stejarii Country Club, în perioada martie – decembrie 2018.

Selecţia se va desfăşura în prezenţa campioanei olimpice Camelia Potec.

Înscrierile se fac la adresa de e-mail inot@stejariicountryclub.ro până marți, 20 februarie 2018, în limita a 120 de persoane.

Selecţia Municipală pentru Şcoala de Gimnastică Nadia Comăneci | 3 martie

Selecţia Municipală pentru Şcoala de Gimnastică Nadia Comăneci este adresată copiilor cu vârsta cuprinsă între 4 şi 7 ani. Evenimentul are ca scop selectarea a 50 de copii, care vor beneficia de cursuri gratuite cu Laura Cristache, campioană mondială la gimnastică aerobică, la Stejarii Country Club, în perioada martie 2018 – februarie 2019.

Selecţia se va desfăşura în prezenţa marii campioane Nadia Comăneci şi a campioanei olimpice Sandra Izbaşa.

Înscrierile se fac la adresa de e-mail [email protected], până marți, 27 februarie, în limita a 100 de persoane.

Selecţia Municipală pentru Şcoala de Judo Alina Dumitru |4 martie

Selecţia Municipală pentru Şcoala de Judo Alina Dumitru este adresată copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 şi 8 ani. Evenimentul are ca scop selectarea a 32 de copii, care vor beneficia de cursuri gratuite cu antrenori profesionisti, la Stejarii Country Club, în perioada martie 2018 – februarie 2019.

Selecţia se va desfăşura în prezenţa campioanei olimpice Alina Dumitru.

Înscrierile se fac la adresa de e-mail [email protected], până marți, 27 februarie, în limita a 60 de persoane.

Pentru înscrieri, părinţii trebuie să trimită la adresele de email mai sus menţionate următoarele informaţii: numele şi prenumele copilului, data naşterii, domiciliul, numele, prenumele, telefonul şi emailul părintelui / reprezentantului legal, adeverinţa medicală conform căreia copilul are voie să facă efort şi formularul de înscriere completat. Acest formular este disponibil online pe site-ul www.stejariicountryclub.ro la sectiunea CSR sau tiparit, la recepţia Stejarii Country Club.

Mai multe informații despre Stejarii Country Club pot fi accesate pe site-ul www.stejariicountryclub.ro și pe pagina de Facebook a complexului.

Complexul de Agrement La Stejarii, care îşi desfăşoară activitatea sub brandul Stejarii Country Club, este un proiect implementat prin intermediul unei finanţări nerambursabile acordate prin Regio – Programul Operaţional Regional 2007 – 2013 și co-finanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională. Axa prioritară 5: Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului, domeniul major de intervenţie 5.2. „Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale și creșterii calităţii serviciilor turistice”.

Pentru detalii suplimentare, vă rugăm contactați:

Catalina Negura

Marketing & PR Specialist

Email: [email protected], Telefon: (+40) 743 332 573


Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

Please enter your comment!
Please enter your name here