Acasă presa straina-informatii externe Radio Europa Libera – Disputa dintre democrați și socialiști :

Radio Europa Libera – Disputa dintre democrați și socialiști :

99
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

utilizarea abuzivă a resurselor administrative

Imagine de la protestul PSRM din fața Comisiei Electorale Centrale, februarie 2019
Imagine de la protestul PSRM din fața Comisiei Electorale Centrale, februarie 2019

O eventuală excludere a socialiştilor din cursă e tratată cu şanse minime de experți, inclusiv pentru că e puţin probabil ca voturile simpatizanților PSRM să migreze spre PD

Partidul Socialiștilor a organizat luni un protest în fața Comisiei Electorale Centrale împotriva a ceea ce consideră a fi tentative de a-l „exclude din cursa parlamentară”. Mitingul la care au participat sute de oameni cu steaguri roșii, a avut loc la câteva zile după ce președintele Igor Dodon a fost admonestat de CEC că se implică în campania electorală în sprijinul Partidului Socialiștilor și utilizează în acest scop resurse administrative.

În discursurile lor ţinute în faţa manifestanţilor, mai mulţi fruntaşi socialişti au acuzat Comisia Electorală Centrală că ar executa comenzile politice ale Partidului Democrat de guvernământ, cel care şi-ar dori excluderea PSRM din cursa electorală.

Deputatul socialist Vlad Bătrîncea, unul dintre cei care au lansat o astfel de ipoteză, crede că o eventuală excludere din cursă a partidului său – cea mai populară la ora actuală forţă politică, cum o arată sondajele – ar însemna ca alegerile să nu fie recunoscute pe plan internațional.

Pavel Filip și Andrian Candu (imagine de arhivă)

### Vezi și… ###

Socialiștii cer eliminarea din campanie a candidaților democrați Andrian Candu și Pavel Filip pentru folosirea resurselor administrative

Bătrîncea a cerut, la rândul lui, excluderea din cursă a unor candidaţi de frunte ai Partidului Democrat, în special a premierului Pavel Filip şi a speakerului Andrian Candu, pe motiv că aceştia ar folosi imense resurse administrative în campanie, în favoarea propriului partid: „Şi drumuri bune, şi salarii, şi pensii, şi tot absolut sunt banii poporului, este bugetul public şi atunci când ei, din banii publici, se fac mari şi tari, că ei au fericit cetăţenii aceasta este resursă administrativă, acest lucru trebuie sancţionat.”

La protestul de astăzi al PSRM
La protestul de astăzi al PSRM

În timpul protestului, reprezentantul la CEC al socialiştilor, Maxim Lebedinschi, a mers şi a depus la autoritatea electorală zeci de contestaţii în care se reclamă pretinse nereguli admise în campanie de alţi concurenţi, în special de Partidul „Şor” şi Partidul Democrat.

Potrivit lui Lebedinschi, neregulile ar viza atât cheltuieli de campanie nedeclarate, cât şi coruperea alegătorilor şi folosirea de resurse administrative.

Purtătorul de cuvânt al PD, Vitalie Gămurari, a respins acuzaţiile socialiştilor, calificând mitingul acestora drept o acţiune de campanie şi de mobilizare a electoratului:

Purtătorul de cuvânt al PD Vitalie Gămurari
Purtătorul de cuvânt al PD Vitalie Gămurari

„Noi vedem foarte clar că PSRM încearcă să se promoveze în această campanie electorală, inclusiv prin legătura directă cu preşedintele ţării… Deci, lucrurile trebuie să fie privite în contextul respectiv, încercarea de a se promova, de a atrage atenţia prin acuzaţii care sunt aduse altora, în special reprezentanţilor partidului de guvernământ. Nu vreau să intru în detalii să argumentez, să demonstrez cum că cei vizaţi nu folosesc instrumentele administrative, mecanismele în cauză. Cred că structurile, instituţiile statului care sunt responsabile trebuie să se expună foarte clar referitor la declaraţiile care parvin din partea unor sau altor candidaţi politici.”

Alina Russu, președinta Comisiei Electorale Centrale
Alina Russu, președinta Comisiei Electorale Centrale

Preşedinta CEC, Alina Russu, a refuzat să comenteze mitingul socialist spunând că acesta face parte din strategia electorală a formaţiunii:

„Nu vom comenta acțiunea respectivă. Totodată, vreau să aduc la cunoştinţă că dacă cineva nu este de acord cu deciziile adoptate de CEC, poate să aplice legea şi să conteste deciziile noastre în instanţa de judecată.”

CEC l-a atenţionat vineri pe preşedintele Igor Dodon să nu se implice în campania electorală în sprijinul socialiștilor, spunând totodată că aceştia utilizează resurse administrative, urmare a două contestaţii depuse de Partidul „Şor” şi de liberali care au acuzat socialiştii că ar folosi „întreaga mașinărie a instituției prezidențiale în scop electoral”.

PD se teme sa nu-l scape pe Igor Dodon şi pe socialişti la guvernare…

Iar Partidul Regiunilor a cerut CEC excluderea PSRM din cursă pe motiv că socialiștii și-ar finanța campania inclusiv pe bani din exterior. Şeful statului Igor Dodon a respins din nou, luni, la o conferinţă de presă, pretinsa sa implicare în campania electorală în favoarea PSRM. El a spus că nu vrea să intre în polemici cu cei care vor excluderea din cursă a socialiştilor, dar i-a atenţionat asupra posibilelor consecințe.

Analistul politic de la Institutul „Viitorul”, Ion Tăbîrţă, crede că aceste critici îndreptate împotriva PSRM pe ultima sută de metri a campaniei, ar avea doar scopul de a minimiza scorul celui mai popular partid, nu şi excluderea lui din cursă:

Igor Dodon și Renato Usatii la o demonstrație la Chișinău, în ianuarie 2016

### Vezi și… ###

Renato Usatîi publică imagini cu facturi care ar demonstra că Ilan Șor i-ar fi cumpărat lui Igor Dodon bilete de avion la Moscova

„PD se teme sa nu-l scape pe Igor Dodon şi pe socialişti la guvernare. Până acum socialiştii au fost protejaţi, au profitat de acest parteneriat mutual, însă acum pe ultima sută de metri a campaniei electorale ei s-au pomenit înșişi sub atacurile acestei maşinării a partidului de guvernământ.”

În mediul experţilor, o eventuală excludere a socialiştilor din cursă e tratată cu şanse minime, inclusiv pentru că e puţin probabil ca voturile PSRM să migreze la Partidul Democrat de guvernământ, care, fără socialişti, ar pierde şi retorica geopolitică falsă, cea a pericolului rusesc, vândută cu succes până acum partenerilor de dezvoltare, dar şi unei bune părţi a electoratului.


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

Please enter your comment!
Please enter your name here