Acasă presa straina-informatii externe Radio Europa Libera : Omul de la etajul superior şi acoperişul ciuruit

Radio Europa Libera : Omul de la etajul superior şi acoperişul ciuruit

112
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Tot ce se-ntîmplă în afara apartamentului nostru ne doare-n cot.

Uneori am impresia că ştiu totul despre omul tranziţiei moldoveneşti, că nu mai există pentru mine enigme. Dar vine apoi cîte o scenă care mă face să bolovănesc ochii şi să realizez că nu pricep nimic. Cu adevărat, e un spaţiu ciudat-miraculos RM-ul.

Să vă descriu următoarea situaţie reală. Buiucani. Un bloc de locuinţe cu 11 etaje construit acum patru ani. Blocul e nou, dar acoperişul e deja ciuruit şi apa pătrunde prin el şi se scurge pe palierul de la etajul 11. Apa se scurge deocamdată pe pereţii scării. Oamenii pun nişte cratiţe şi farfurii sub crăpăturile din tavan.

Ei bine, există o firmă de construcţii care ar trebui să repare acoperişul. Contractul locatarilor cu această firmă expiră peste cîteva luni şi logic ar fi fost ca locatarii să încerce acum să impună firma să repare acoperişul. Pe urmă, va fi tîrziu, locatarii vor trebui să scoată bani din propriile buzunare.

Ei bine, nici un demers din partea locatarilor de la etajul superior nu a fost expediat către firmă. Apa pătrunde prin acoperişul ciuruit, iar locatarii dorm şi scot cratiţele pe coridor. O explicaţie a acestui comportament bizar ar fi aceea că deocamdată apa nu a pătruns în apartamentele oamenilor. Însă asta se va întîmpla în mod sigur, dacă acoperişul ciuruit va fi ignorat. Chiar nu văd locatarii aceia pericolul evident?

E o situaţie halucinată oarecum. Tot ce se-ntîmplă în afara apartamentului nostru ne doare-n cot. Nu putem să înţelegem că blocul şi apartamentul au o legătură indisolubilă. Mentalitate de oameni rătăciţi, obtuzi.


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

Please enter your comment!
Please enter your name here