Acasă Jurnalul Bucurestiului Anchete Rédoine Faid and the legend of Sleepy Hollow! (Corespondență din Franța)

Rédoine Faid and the legend of Sleepy Hollow! (Corespondență din Franța)

257
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  • 76
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    76
    Shares

Thomas CSINTA,  redactor, corespondent Franta (Paris)

Corespondență din Franța

„Din surse sigure stiam ca dupa evadarea din închisoarea (de maxima siguranta) Réau, Rédoine Faid („Scriitorul”) nu va parasi teritoriul national (francez), dar nu mi-am imaginat (sub nicio forma)  faptul ca acesta ar putea sa revina în timpul cavalei sale (în calitate de „convalescent” al crimei organizate) în orasul sau natal, Creil, unde înca este  considerat (de catre cei care îl cunosc cu adevarat) „un luptator”, „un erou” sau de ce nu, chiar si „un mit”. (Investigatii Jurnalistice în serial. Vol.4În umbra vietii”. Incursiune în istoria marii criminalitati franceze si francofone contemporane – Organizarea  si functionarea mediului carceral francez. Sistemul juridic francez si Codul penal criminal. Erori judiciare si revizuirea condamnarilor penale. Repararea erorilor judiciare si a detentiei provizorii.  Branduri legendare ale marii criminalitati franceze si ale evadarilor spectaculoase Thomas CSINTA)

Condamnat pe 14 aprilie 2018, la 25 de ani de recluziune criminala de catre  Curtea cu Jurati (Juriul Popular) Paris, Faid Rédoine („Scriitorul”), figura emblematica a crimei organizate si a „aristocratiei” marelui banditism francez, liberabil, teoretic, în 2035 (ca urmare a contopirilor mai multor pedepse acumulate), dupa o evadare spectucaloasa „în calare” pe un elicopeter, conceputa ingenios „cu cap”, care necesita curaj si „sânge rece”, pe 1 iulie 2018 din îchisoarea de maxima siguranta Réau, este interpelat (arestat) dupa o cavala (fuga) de 3 luni gestionata „fara cap”, pe 3 octombrie, în orasul sau natal, Creil (bazinul parizian), într-un apartament  dintr-un cartier vecin (Moulin) cu cel în care a copilarit (Guynemer) fara a opune niciunfel de rezistenta, în conditii nespectaculoase, care nu necesitau nici curaj si nici „sânge rece”! [A se vedea pentru datalii si articolul autorului: „Scriitorul” care a uimit lumea! (Thomas CSINTA – Corespondență din Franța)].

PREAMBUL

Caid multirecidivist, adept al fimelor americane cu gangsteri (Scarface, Heat, Sleepers, Thief, The Getaway, Point Break, etc.), dar nu si al fimului Sleepy Hollow, „generos, politicos si bine crescut” (cuo inteligenta peste media populatiei”), pe Faid Rédoine („Scriitorul”, „Doctorul”, „Creierul”, „Chelul”, n.1972, franco–algerian kabyl, originar din Creil, departamentul Oise–regiunea administrativa Haus de France, bazinul parizian) – un raufacator specializat în jafuri armate si atacul furgoanelor blindate (Brink’s, Loomis, Ardial, etc., utilizate în transportul fondurilor în cash), îl putem considera astazi, ca pe unul dintre principalii precursori ai crimei organizate din cartierele defavorizate „zone non-droit” ale marilor metropole franceze (a se vedea pentru detalii si articolul autorului: Doctrine „inovatoare” ale Poliției naționale franceze pentru securizarea cartierelor defavorizate clasate zone de „non-droit”), iar împreuna cu Antonio Ferrara („Succo”–dupa numele ucigasului în serie Roberto Succo/1962–1988, „El Niño–Copilul  Domnului/climate cycle in the Pacific Ocean, „Regele evadarii”, n.1973, originar din Cassino, regiunea urbana a Romei), încarcerati în timpul verii, amândoi la Centrul Penitenciar Réau (închisoare de maxima siguranta în departamentul Seine et Marne–regiunea urbana pariziana), ca succesori remarcabili ai brandurilor legendare apartinând marii criminalitati („traditionale”) franco-italiene [Spaggiari, Mesrine, Besse, Wiloquet, Ardouin,  Michel Vaujour, Pascal Payet, etc., a se vedea pentru detalii si articolele autorului: În umbra vietii (Partea IIIa). Brand-uri legendare ale marii criminalitati franceze si ale marilor evadari, respectiv, În umbra vietii (Partea IIIb). Brand-uri legendare ale marii criminalitati franceze si ale marilor evadari].

Devenit „inamicul n°1” al Politiei, Justitiei dar si al societatii civile (dupa evadarea sa spectaculoasa, „cu cap”, pe 1 iulie 2018, „calare” pe un elicopter Alouette 2, sechestrat de catre complicii sai (un comando format din 3 oameni) la Fontenay-Trésigny (departamentul Seine et Marne) împreuna cu pilotul acestuia Stéphane Buy, în timpul „vorbitorului de duminica” (parloir) cu fratele sau Brahim, Rédoine Faid, urma sa-si gestioneze cavala (fuga), din pacate pentru el si din fericire pentru autoritatile franceze, mai mult sau mai putin ca un „calaret fara cap”.

Pentru ca dupa ce evadezi dintr-o închisoare de maxima siguranta (unde mai aveai de executat peste un deceniu si jumatate de detentie) si stii ca peste 100 de politisti si jandarmi te cauta si în gaura de sarpe (ca urmare a emiterii unui mandat international de arestare), sa ai „tupeul” sa te întorci la familia ta, în orasul tau natal (Creil – cu o populatie de cca 40.000 de locuitori/110.000 a regiunii urbane), trebuie sa fi ori prea curajos (si doresti sa-i înfrunti pe cei care te cauta, ceea ce este „sinonim” cu „sinuciderea asistata”), ori esti inconstient (un debusolat, un „calaret fara cap”, pe care îl conduce calul).

APROFUNDAREA DOSARULUI

Autor al unui „ghid” de referinta în materie de jafuri armate, cu titlul Braqueur: Des cités au grand banditisme” (EdituraLa manufacture des livres”, ISBN: 978-2-35887-015-3), pe care o promoveaza în cadrul celebrului  Grand Journal” de la Canal+ (creat în 1984, unul dintre cele mai prestigioase canale de televiziune generaliste franceze) la care este invitat, respectiv, pe reputatul canal de stiri  LCI (creat în 1994, apartinând  grupului TF1 –cel mai mare si cel mai important canal generalist de televiziune european, creat în 1987), Rédoine Faid, care pe 1 iulie 2018 se afla la cea de-a 2-a evadare a sa (dupa cea pe 13 aprilie 2013 din Centrul de Detentie Provizprie Lille–Sequedin) si tot în timpul „vorbitorului”, este arestat în zorii zilei de 3 octombrie, în jurul orei 4h30, într-un apartament din din cartierul Moulin al orasului sau natal Creil (aflat în departamentul Oise, apartinând bazinului parizian, practic integrat si în regiunea urbana pariziana prin intermediului Aeroportului International de la Beauvais).

Sunt politistii de la BRI[1] (Brigada de Cautare si Interventie) o unitate de lupta de elita în cadrul DCPJ[2] (Politia Judiciara), apartinând PN[3]  (Politia Nationala) cei care vor efectua aceasta interventie, nespectacloasa, care s-a derulat fara niciun fel  de incidente.

La ultimul sau proces (în Apel) pe 14 aprilie 2018, la care Rédoine Faid este condamnat la 25 de ani de recluziune criminala, Curtea cu Jurati (compusa din 12 jurati – 3 magistrati si 9 cetateni alesi la întâmplare de pe listele electorale) a avut în vedere si faptul ca în jaful armat de la Villiers sur Marne (regiunea urbana pariziana) pe 20 mai 2010 (în care functionarul de politie municipala  Aurélie Fouque, în varsta de 26 de ani, mama unui copil de 14 luni, si-a pierdut viata), ar fi fost el cel care a organizat si a dirijat atacul (ceea ce în procesul din Prima instanta n-a fost retinut de catre Juriul Popular, motiv pentru care pedeapsa pronuntata a fost „numai” de 18 ani de recluziune criminala).

În sfârsit, cu certitudine, atunci când locuiesti cu parintii si cei 11 frati de-ai tai (dintre care 9 baieti si 3 fete si cel putin 5 sunt cunoscuti oamenilor legii: Fayçal, Abdeslam, Brahim, Rachid si Larbi) într-o locuinta sociala de cca 120m2, în cartierul popular Guynemer din Creil (aflat la cca 42 km de Paris)  sugrumat de somaj (cca 25% din populatie era în cautarea unui loc de munca), poti sa nu ai o copilarie fericita, dar faptul ca ai avut sansa sa te nasti într-o tara democratica si libera ca Franta (una dintre marile puteri politico–militare mondiale si membra a G7/8 – grupul celor mai bogate si influente state din lume, a se vedea pentru detalii articolul autorului: Organizatii mondiale Socio-Economice si Politico-Militare), în care parintii tai s-au refugiat din Algeria în 1969 (dupa ce razboiul de independenta, fata de Franta, deosebit de sângeros, între 1 noiembrie 1954–9 septembrie 1962, a lasat  tara într-un „haos social–politic expansionist, practic, incontrolabil” si într-o „profunda saracie mai mult decât lucie”), este deja un mare avantaj, care nu trebuia îndreptat, neaparat, în slujba raului  pentru a putea intra în istorie ca o figura emblematica a marii criminalitati contemporane si a evadarilor spectaculoase din  centre de detentie (în calitate de „luptator”, „erou”, etc.), demna de cele ale lui Francis Vanverberghe (Le belge), Jacques Imbert (Jacky Le Mat), etc., membrii legendari ai celebrei organizatii criminale French Connexion, ale caror actiuni criminale îl fascinau si înca îl fascineaza. [A se vedea pentru detalii si articolele autorului:  Montaje financiare frauduloase. Algoritmul lui Ponzi. Incursiune în istoria marii criminalități franceze a secolului XX – Partea I (Montages financiers frauduleux. L’algorithme de Ponzi. Incursion dans l’histoire du Milieu français du 20e siècle – 1ère Partie); Montaje financiare frauduloase. Algoritmul lui Ponzi. Incursiune în istoria marii criminalități franceze a secolului XX–Partea II (Montages financiers frauduleux. L’algorithme de Ponzi. Incursion dans l’histoire du Milieu français du 20e siècle–2ème Partie); Montaje financiare frauduloase. Algoritmul lui Ponzi. Incursiune în istoria marii criminalități franceze a secolului XX–Partea III (Montages financiers frauduleux. L’algorithme de Ponzi. Incursion dans l’histoire du Milieu français du 20e siècle–3ème Partie)].

Pentru ca, cu probleme de natura economica se va confrunta tot orasul (cu precadere cartierele sale sociale: Plateau Rouher, Cavée de Senlis, Cavée de Paris, etc.)  în special dupa restructurarea si închiderea uzinii locale Ugine-Kuhlmann (din Villers-Saint-Paul) specializata în produse chimice, în care lucra si tatal lui Faid.

Mentionez aici si faptul ca înainte de interpelarea lui Faid pe 3 octombrie 2018 (dupa, exact 95 de zile de cavala), acesta a fost deja reperat (în compania unui al barbat) pe 24 iulie 2018, într-un vehicul Renault Laguna în parcarea centrului comercial Auchan din Sarcelles (departamentul Seine–Saint Denis/Métropole du Grand Paris).

Abandonat de catre cei 2 suspecti, analizele ADN (efectuate pe obiectele din habitaclu) ar fi confirmat ca Rédoine Faid si unul dintre fratii sai (foarte probabil Rachid–într-un procent de cca 95%, având în vedere si implicarea acestuia în „sustinerea morala” a lui Rédoine în timpul încarcerarii) ar fi utilizat acest vehicul dupa evadarea acestuia din penitenciar. Cei 2 ar fi fost recunoscuti si pe imaginile furnizate de catre camerele video de supraveghere ale supermarketului. Interventia jandarmilor, în tentativa lor de a-i interpela la ora 16h30, la o statie de benzina catre localitatea Piscop (departamentul Val d’Oise, regiunea pariziana), cerându-i sa se legitimeze, îl va face pe sofer (Rachid) sa „demareze în forta”.

Urmarit de catre  jandarmi, cei 2 reusesc sa scape si sa dispara din nou, dupa ce vor abandona acest vehicul cu placute false de inmatriculare (în care „persista si un greu suportabil miros de explozibil”), conform anchetatorilor. În plus, pe 8 iulie 2018, un (ruc)sac turtistic (abandonat) al lui Faid, continând un veritabil „arsenal de razboi” este descoperit de catre un vânator în padurea Verneuil-en-Halatte din Oise, care pe 10 iulie ajunge în posesia anchetatorilor. În ziua de 7 iulie, acesta ar fi zarit în padure (în proximitatea orasului Creil) 4 persoane, care pareau a fi Rédoine Faid si cei 3 membri ai comandoului.

În sfârsit, cautarea lui Faid si supravegherea apropiatilor sai, a început sa-si demonstreze eficacitatea, înca din 23 iulie, când un „asociat” al acestuia, Olivier Garnier (în vârsta de 38 de ani), condamnat si el la 6 ani de detentie (în Apel) în dosarul jafului armat esuat pe 20 mai 2010, este arestat cu ocazia unui control de rutina de catre politistii de la BAC[4] (Brigada Anticriminalitate) pentru ca ar fi „trecut pe coloarea rosie a semaforului”  la Villers-Saint-Paul (regiunea urbana Senlis, departamentul Oise).

Dupa proces (la care s-a prezentat „liber”– sub control judiciar), acesta ar fi disparut si practic era, ca si Faid, în cavala (refuzând sa se predea autoritatilor penitenciare pentru executarea pedepsei). Acesta a fost încarcerat pentru executarea pedepsei (de la care s-a sustras) la Centrul penitenciar Liancourt (departamentul Oise).

În sfârsit, deja la sfârsitul lunii iulie, 3 persoane, puteau fi implicati (sub o forma sau alta) în evadarea lui Faid erau deja în atentia anchetorilor sub comanda unui judecator de instructie, care a deschis o informatie judiciara contra X pentru „evadare, rapire si sechestrare de persoana în banda organizata”. Dintre acestea singurul care va fi si inculpat, este Rachid, fratele lui Rédoine care, ar fi fost alaturi de acesta din urma în toate momentele dificile prin care a trecut.

Interesant este faptul ca acesta, fost administrator a unei firme de BTP (Cladiri si lucrari publice), fara sa fi avut un profil de infractor, din dorinta de a-l ajuta pe Rédoine cu orice pret (pe care „îl venereaza”, considerandu-l „ patronul cel mare”), intra în vizorul autoritatilor politienesti si judiciare pentru „asociere de raufacatori”.

Astfel, deja în 2005, acesta este condamnat la 30 de luni de închisoare dintre care 15 cu suspendare pentru ca ar fi fost implicat într-un trafic de vehicule furate pe care îl dirija Faid din închisoarea Saint Maur (unde a fost încarcerat dupa arestarea lui în Elvetia pe 28 decembrie 1998), cu scopul finantarii evadarii sale avortate în 2004.

În acest dosar apar pentru prima data si numele unor membri ai familiei sale, care ulterior, vor (re)apare si în dosarul evadarii lui Faid, pe 1 iulie 2018, din închisoarea de maxima siguranta Réau. Este vorba de cei codificati cu numele „Juju (Yacine–baiatul  sorei sale Rebeh Herizi sau Lyazid–baiatul fratelui sau Larbi Faid).

Numele celor 2 din urma (Lyazid si Larbi Faid) vor apare mai tarziu si în dosarul jafului armat ratat comis asupra furgonului blindat din Villiers-sur-Marne pe 20 mai în 2010, când politista municipala Aurélie Fouquet si-a pierdut viata, iar Rédoine Faid a fost condamnat la 18 de ani de recluziune criminala pe 13 aprilie 2016, de catre Curtea cu Jurati Nord de la Douai în Prima instanta (pedeapsa marita în Apel, de catre Curtea cu Jurati Paris, pe 14 aprilie 2018, la 25 de ani de recluziune criminala). Ei au fost acuzati ca l-ar fi gazduit pe Olivier Tracoulat (unul dintre complicii lui Rédoine Faid la bracaj – jaf armat), care ar fi fost ranit în timpul fuziadei (schimb intens de focuri de arma) cu politistii, însa, au fost achitati, înca în procesul din Prima instanta. Subliniez aici faptul ca în clanul Faid „familia este (considerata) sacra” si trebuie sa fie „unita” în orice fel de context, chiar daca este vorba de un „rau”, o infractine grava (criminala). În ceea ce priveste arestarea lui Faid, acesta are loc, în jurul orei 04h30, într-un apartament F3 (cu 3 camere) aflat la etajul 4 al unui mic imobil din strada Jean-Baptiste-Carpeaux din cartierul Moulin (Creil), în compania a 4 persoane (dintre care, unul era fratele sau de „suflet” Rachid, 2 nepoti ai sai Liazid (Lyazid) Faid si Isaac (Isāq/Ishaac)  Herizi, dar si o femeie–„prietena lui”, care îi gazduia „de buna voie si nesilit de nimeni”, pe cei 3 „muschetari”, ca de altfel si pe „Scriitor”, Contele d’Artagnan.

Usa apartamentului este deschisa cu un „door breaker“, fara niciun fel de zgomot, motiv pentru care cei 5, mai mult sau mai putin, sunt luati prin surprindere. Alte 3 persoane, care nu faceau parte din familie, au fost si ele interpelate (simultan) de catre politistii de la DCPJ, în regiunea pariziana. Unul dintre acestia este tot un nepot de-al lui Faid, Karoune Herizi (în vârsta de 35 de ani), fratele lui Isaac, considerat de catre anchetatori ca cel de-al 3-lea membru al comandoului aflat la bordul elicopterului Alouette 2, care a aterizat pe 1 iulie 2018, în Curtea de onoare a Centrului Penitenciar Réau. Acesta a fost inculpat cu acelasi capete de acuzare ca si ceilalti 2 nepoti ai lui Faid si a fost plasat în detentie provizorie.

În 2011, acesta a fost judecat de catre o Curte cu Jurati din Creil (împreuna ca alti 2 frati de-ai sai Elyasse si Yacine Herizi) pentru uciderea din culpa a lui Eric Loppy (tatal a 5 copii), în cartierul Guynemer (cu un cutit cu o lama de 17cm), pe 30 august 2007, cu ocazia unui rix (rixe – altercatie violenta), care ar fi avut la origine o datorie de 800€ a lui Karoune Herizi catre Eric Loppy. Toti 3 au fost condamnati la 2 ani închisoare. Elyasse, la 5 ani (dintre care 3 cu suspendare), iar Karoune si Yacine, la 2 ani cu executare, fiecare. Ceilalti 2 onterpelati împreuna cu Karoune Herizi sunt Kamel A. (în vârsta de 39 de ani, arestat la Nogent-sur-Oise) si Hamza C. (în vârsta de 40 de ani, arestat la Montataire), cunoscuti autoritatilor politienesti pentru atacul armat în departamentul Oise, al unei platforme de vehicule (în care 16 vehicule au fost furate), pentru care au fost condamnati în 2004. Rolul lor s-ar parea ca ar fi perific, fiind cei care i-ar fi pus la dispozitia fugarului vehicule si bani care i-ar fi permis sa se deplaseze în Belgia.

Oricum, exista o serie de contradictii în ceea ce priveste vionatia lor, motiv pentru încerc sa nu-i compromit (pe nedrept) în aceasta faza a anchetei. Alti 2 suspecti arestati în departamentul Oise si în regiunea pariziana (Rachid E.-K. si Karim S) vor fi pusi si ei în libertate dupa ce vor fi audiati de catre politistii de la DRPJ Versailles.

În momentul interpelarii, Faid era îmbracat într-o pijama djellaba (costumatie traditionala musulmana de tip rochie) sub care purta un tee-shirt si pantaloni de trening, pentru a fi pregatit de fuga, eventual, „daca situatia o impune”. Toti cei 4 interpelati în apartament cu Faid au fost plasati în arest preventiv la sediul PJ[2] Nanterre (Métropole du Grand Paris) si transferati în localurile BNRF (Brigada Nationala de Cautare a Fugarilor) ai caror membri sunt cunoscuti si sub nulmele de „serifi“.

Astfel, în total, în momentul de fata, ar fi cercetati în dosar, în afara de Faid, alte 10 persoane, considerate ca posibili complici, care sub o forma sau alta ar fi contribuit din punct de vedere logistic la evadarea acestuia sau i-ar fi acordat  sprijin, ulterior, în timpul cavalei sale. Dintre acestia, el, Rédoine, fratele sau Rachid si cei 2 nepoti ai sai Lyazid Faid („Bilo” – instrument muzical cu clopotei, fiul lui Larbi Faid, un frate de-al lui Rédoine Faid) si  Isaac Herizi („Le Rouquin” – rechinul, baiatul unei surori a lui Faid, Rebeh Faid–sotul careia moare într-un accident de masina în 2000, în Algeria), identificat si de catre vânator, care ar fi facut parte din comando au fost încarcerati în centre de detentie provizorie (Maison d’Arrêt) din regiunea urbana pariziana. si inculpati cu capetele de acuzare: „complicitate la evadare în banda organizata”, „deturnare de aeronavă”, rapire si sechestrare de persoana”, „infractiune la legislatia armelor de categoriile A si B în reuniune”, „transport de arme si explozibil prohibit”, respectiv, „asociere de raufacatori în vederea comiterii de crime”. Rachid, la Centrul de detentie provizorie Fleury–Mérogis (departamentul Essonne), iar cei 2 nepoti ai sai, Lyazid si Isaac, la cele din  Bois d’Arcy (departamentul Yvelines) si Meaux (departamentul Seine-et-Marne).

Merita sa mentionez aici si faptul ca înainte de arestarea lui Faid, politistii de la BRI vor gresi poarta apartamentului si vor penetra într-unul de la parter, în care locuia un om în vârsta de 86 de ani, care în urma socului psihologic va avea nevoie de îngrijiri medicale. Înainte sa-si dea sema ca au gresit apartamentul, vor sparge usa acestuia, dupa care îl vor si devasta. A fost o eroare regretaibila, care, cred ca putea fi evitata.

În ceea ce îi priveste pe Elyasse, Karoune si Yacine, copii lui Rebeh, dupa moartea sotului sau, vor fi ajutati (financiar) de catre  Rédoine Faid, care pentru ei era „un fel de tata”, chiar si când era încarcerat, ceea ce explica atasamentul lor fata de acesta din urma.

La operatiunea de arestare a lui Faid  (care s-a derulat pasnic, fara violenta, fara schimburi de focuri de arma si care a durat cca 40 de minute) au participat cca 80 de politisti (dar ar fi fost mobilizati 120, conform Procurorului Republicii de Paris François Molins) de la  DCPJ[2] (DRPJ–Directia  Regionala a Politiei Judiciare Versailles, sub directia Controlorului general Franck Douchy) cu sprijinul DRPJ Lille, BRI[1] (Creil, Paris, Lille si Versailles) si de la OCLCO (Oficiul Central de Lupta contra Crimei Organizate sub comanda Comisarului Frédéric Doidy–un serviciu al DCPJ[2] (Directia Centrala Politiei Judiciare) specializat în lupta contra marii criminalitati–asociere de raufacatori, jafuri armate violente, cu explozibili, extorsiune de fonduri, kidnapping, evadari violente, etc., care succede din 6 mai 2006 prin Decretul n° 2006-518, OCRB–Oficiul Central pentru Reprimarea Banditismului, creat prin Decretul n° 73-952 pe 11 octombrie 1973 în cadrul DCPJ) si cca 60 de vehicule (echipate) ale PN[3] (Politia Nationala).

În apartamentul în care a fost arestat Rédoine Faid (astazi, în vârsta de 46 de ani), politistii gasesc asupra lui, 2 burka, 2 peruci dar si un revolver .357 Magnum (cu munitie.38 Special), respectiv, un pistol mitraliera Uzi (de origine israeliana, dezvoltat în Israel dupa 1948, având ca inspiratie pistolul mitraliera ceh Uzi SA 23 si SA 25), pe care fugarul nu le-ar fi apucat sa le foloseasca, iar în aceasta faza a anchetei ei presupun ca în compania carora se afla acesta, ar fi fost membri comandoului (nucleul) care ar fi pus la cale evadarea lui spectruloasa cu elicopterul pe 1 iulie 2018. Pe masa au fost gasite si 2 carti pe care Faid le studiacu meticulozitate.Este vorba de „Secrets de flic”  (Secrete de politist – avându-l  ca autor pe Bernard Petit (fost sef al  DCPJ în cadrul PP –Prefectura de Politie Paris de la 36 Quai des Orfèvres), respectiv, de „D’Argent et de sang” (De bani si de sâne – despre escrcocherii cu TVA si escroci), a jurnalistului Fabrice Arfi. Concluzia la care acestia vor ajunge este ca Faid nu dispunea nici de mijloace financiare si nici de un suport logistic care sa-i permita sa fuga în strainatate. Conform unor surse apropiate anchetei, Faid ar fi fost reperat de catre politistii din Creil deja cu câteva saptamâni în urma, dupa ce pe 5 septembrie, în jurul orei 06h00, 6 perchezitii au fost efectuate de catre 50 de politisti de la DCPJ[2] (Directia Regionala a Politiei Judiciare Versailles), în apartamente locuite de catre membri familiei lui Faid, în mai multe orase ale bazinului parizian din departamentul Oise (Creil, Nogent-sur-Oise, Villers-Saint-Paul si Margny-Lès-Compiègne), pe baza unei comisie rogatorie a unui judecator de instructie (însarcinat cu instrumentarea dosarului–care  a si delivrat mandatul international de arestare contralui Faid) apartinând JIRS (Jurisdictia Interregionala Specializata) Paris, competenta în materie de crima organizata de mare anvergura, fara ca interpelari sa fi avut  loc.

Conform informatiilor pe care le detin, scopul acestora nu era arestarea lui Faid (sau Rachid– care a disparut si el cu Faid dupa evadarea acestuia si contra caruia a fost delivrat, deasemenea, un mandat de arestare) dar culegerea si identificarea unor probe materiale care sa-i incrimineze pe cei care l-au ajutat în evadarea sa, respectiv, a celor care i-au acordat sprijin material si logistic în timpul cavalei sale.

Supravegheat de cca 100 de politisti si jandarmi, Faid ar fi facut totusi, mai multe deplasari în Belgia (probabil îmbracat în burqa/burka–haină traditionala feminina musulmana), iar acessta ar fi fost reperat ca urmare a conversatiilor sale telefonice cu cei din anturajul sau, dar în special cu unii dintre membri ai familiei sale, dintre care si Rachid, plasat „sub ascultare telefonica”. Conform declaratiei lui Charles Pellegrini, fost sef al OCLCO, politistii de la PJ si BRI, respectiv, de la OCLCO, ar fi actionat în mmomentul oportun când toti cei implicati în dosarul evadarii lui Faid ar fi fost împreuna („au complet”). Mult prea adrenalizat, acesta ar fi „preferat infernul acestei libertati sub presiune celei din mediul carceral” (conform declaratiei lui  Frédéric Ploquin pe Europe 1,  jurnalist si scriitor specializat în „marele banditism”), ceea ce nu este asa de sigur, pentru ca dupa parerea mea, Faid, considera aceasta stare a sa (în care se afla la Creil), una „stationara”, temporara, de tranzitie si nu una definitiva.

În ceea ce îl priveste pe Rédoine Faid, conform avocatului sau  Raphaël Chiche, care a intervenit si în timpul procesului atacului armat asupra furgonului blindat pe 17 martie 2011, în care acesta este condamnat pe 19 octombrie 2017, tot la 18 ani de recluziune criminala,  „Scriitorul” (care „ramâne combativ”) este inculpat cu capetele de acuzare: „evadare în banda organizata”, „deturnare  de aeronavă”, rapire si sechestrare de persoana”, „infractiune la legislatia armelor de categoriile A si B în reuniune”, „transport de arme si explozibil prohibit”, respectiv, „asociere de raufacatori în vederea comiterii de crime” si este încarcerat în noaptea de 3–4   octombrie (în jurul orei 00h45) cu mentiunea de DPS (detinut supravegheat cu prioritate) într-o celula în cartierul de izolare (cu usa închisa non-stop), supravegheat 24h/24h, în Centrul Penitenciar de maxima siguranta din Vendin-le-Vieil (deschis în 2015, prevazut cu „plasa antielico” si unul dintre cele mai securizate si sigure din Franta), apartinând DISP (Directia Interregionala a Serviciilor Penitenciare) Lille Eurométropole–departamentul Pas de Calais (cu o capacitate operationala de detentie scurta de 101 locuri, pentru cca 73 de încarcerati/densitate carcerala 72,3% si de pedepse lungi de 203 locuri, pentru cca 94 de încarcerati/densitate carcerala 46.3%).

În aceasta închisoare (considerata din punct de vedere tehnic „perfecta”) si cea mai securizata alaturi de Centrul penitenciar („fortareata”) din Alençon-Condé-sur-Sarthe (departamentul Orne), apartinând DISP Rennes Métropole (regiuenea Grand Ouest), Faid a mai fost încarcerat si în luna octombrie 2017 în timpul procesului în fata Curtii cu Jurati al departamentului Nord, când pe 19 octombrie 2017 va fi condamnat la 18 ani de recluziune criminala pentru atacul armat pe 17 martie 2011, al unui alt furgon blindat al societatii de transport Loomis pe soseaua nationala RNn°17 a departamentului Pas-de-Calais (în proximitatea orasului Arras, regiunea administrativa Hauts de France), ocazie cu care el si cei 5 complici ai sai vor reusi sa sustraga cca 2, 1 Mil€.

În incinta închisorii Faid se deplaseaza încatusat si însotit de gardieni, iar la „vorbitor” (parloir), acesta nu poate avea contact direct cu vizitatorii, putând comunica cuè ei numai prin intermediul telefonului, fiind separat de acestia printr-un Hygiaphone (stricla blindata, antivandalism, marca franceza a grupului suedez Gunnebo– întreprindere specializata în furnizarea de servicii pentru prevenirea „comiterii raului”, creata în 1764). Conform Administratiei penitenciare acesta ar fi în „suiguranta” (absoluta) la dispozitia justitiei, care instrumenteaza (cu „severitate”) dosarul lui de evadare „impresionanta”.

Pe 8 octombrie, acesta, într-o scrisoare adresata judecatorului de instructie, mentioneaza lansarea unei greve a foamei, pentru a protesta contra arestarii „prietenei sale” (si a familiei acesteia), care l-a gazduit în timpul cavalei, sustinând cu vehementa ca „închisoarea nu este pentru ei”, dar si pentru a protesta contra conditiilor sale de detentie, considerate, „inumane”. Începuta luni, pe 8 octombrie, acesta este intrerupta vineri, pe 12 octombrie, fara ca revendicarile sale sa fi fost satisfacute de catre judecatorul de instructie care îi instrumenteaza dosarul (evadarii). Totusi, acesta l-ar fi asigurat pe Faid, ca „dreptate va fi facuta” în cazul „prietenei sale” si a familiei acesteia, deci mentinerea unei greve a foamei din acest motiv,  ar fi, oarecum, nejustificata. În cazul în care, ancheta va confirma ca cei în cauza n-ar fi vinovati (sau n-ar exista probe suficiente pentru inculparea lor), ei vor fi pusi în libertate.

În privinta conditiilor sale de detentie, Ministrul Justitiei, Nicole Belloubet, a atras atentia asupra faptului ca „Dl. Rédoine Faid”, care are la activ deja 2 „evadari spectaculoase” (mândoua, de la „vorbitor”)  si este considerat unul dintre cei mai periculosi detinuti în topul celor 10 DSP (detinuti de supravegheat cu prioritate),  „nu prea este în masura sa sugereze Justitiei cum  trebuie sa procedeze pentru a-l mentine în conditii de siguranta la dispozitia ei”.

În aceasta închisoare se afla încarcerat si Salah Abdeslam, inculpat pentru complicitatea sa la atacurile teroriste de la Paris pe 13 noiembrie 2015 si unul dintre presupusii organizatori ai atacurilor teroriste de la Bruxelles, pe 22 martie 2016. [A se vedea pentru detalii si articolele autorului: Mujahedinii–muhajiruni francofoni ai Daesh, implicati în atacurile teroriste contemporane din spatiul francofon european! (Partea I–Preambul & Aprofundarea Dosarului); Metagalaxia eurojihadista. Mujahedinii–muhajiruni francofoni ai Daesh, implicati în atacurile teroriste contemporane din spatiul francofon european. (Partea II–Comentariul & Nota Autorului)].

Arestat împreuuna cu tunisianul Sofien Ayari (încarcerat la Închisoarea de la Liège), cei 2 au fost judecati într-un proces derulat în fata celei de-a 90-a Curte Corectionala din Bruxelles pentru participarea lor la fuziada (schimb intens de focuri de arma) în timpul vastei operatiuni politienesti din strada Dries de la Forest, pe 15 martie 2016 (în care urmau sa fie arestati pentru „tentativa de asasinat cu caracter terorist” legat de atacurile perpetrate la Paris din 13 noiembrie 2015).

Adept al „legii tacerii”, în perioada derularii anchetei Abdeslam (aparat de avocatul belgian Sven Mary) nu a facut nicio dezvaluire si nicio marturisire, în afara de disculparea pe 9 martie 2018 a lui Ali Oulkadi (unul dintre complicii sai potentiali pe care l-ar fi întâlnit la Bruxelles dupa comiterea atacurilor), în fata celor 6 magistrati care instrumentau dosarul lui, spunând acestora: „Judecati-ma, mie nu mi-e frica de voi si de asociatii vostri. (…) Eu nu am încredere decât în Allah. Exista probe concrete în acest dosar, eu vreau sa ma judecati pentru acestea. Nu pentru a satisface opinia publica si mass – media. (…) Musulmanii sunt judecati si tratati în  modul cel mai josnic, fara mila si fara prezumptia de nevinovatie”.

Pe 20 aorilie 2018, el este condamnat la 20 de ani de recluziune criminala ca si presupusul sau complice, Sofiane Ayari. Încarcerat în Centrul Penitenciar de maxima siguranta din Vendin-le-Vieil, Abdeslam, asteapta sa fie judecat si în Franta, pentru complicitatea sa la atacutrile teroriste de la Paris. Instrumentarea dosarului ar putea fi terminat anul viitor (în 2019), iar în acest caz, acesta ar putea fi judecat în 2020 (sau cel târziu în 2021) de catre Juriul Popular (Curtea cu Jurati) Special(a) Paris (compus din 7 jurati – toti magistrati).

Din investigatiile pe care le-am întreprins, titulara (chiriasa) apartamentului HLM (social) din imobilul cu 4 etaje aflat pe strada Jean-Baptiste-Carpeaux al cartierului Moulin (Creil), unde Faid a fost arestat, este Alima A. (în vârsta de 28 de ani, o apropiata familiei Rachid prin intermediul surorilor sale), fosta „adjuncta de securitate” între 2010–2014 la Comisariatul  de Politie din Persan (departamentul Val-d’Oise), iar ulterior (pâna în 2016), la PAF[5] (Politia Aerului si a frontierelor), fara cazier judiciar. [A se vedea pentru detalii Cazierul Judiciar Francez (Buletinul B3 si Informatii Buletinul B2)] pe Complexul Aeroportuar parizian Roissy–Charles de Gaulle. Însa, ea ar fi întretinut o relatie cu Isaac (în vârsta de 27 de ani), nepotul lui Faid si nu cu acesta din urma, ceea ce de altfel, nu-i împiedica pe ce doi, Faid si Alima, sa fie „prieteni”. Aceasta din urma, în repetate rânduri ar fi luat în vehiculul ei (un Citroën C2), o „persoana îmbracata cu burka”, care putea sa fi fost Rédoine Faid (având în vedere corpulenta acestuia) si ar fi primit sistematic „instructiuni” pentru „colectare de fonduri” de la diferite persoane, în contul lui Rédoine Faid.

Conform unor surse sigure (apropiate anchetei) s-ar parea ca înainta ca Faid sa ajunga sa locuiasca în apartamentul ei, n-ar fi fost exclus ca acesta sa fi „locuit” în vehiculul Renault Laguna în care Rédoine si Rachid ar fi disparut de la Centrul Comercial Auchan de la Sarcelles, iar ulterior chiar si într-un camping. Dupa ce demisioneaza din PN (Politia Nationala), „din motive personale”, Alima ar fi lucrat un timp si ca mediator la Chambly (un orasel de cca 10.000 de locuitori în departamentul Oise) dar, printre altele (ceea ce va agrava situatia ei cu certitudine!), ar fi fost în contact si cu marocanul Mohamed Benabdelhak („Bombé”, în vârsta de 39 de ani, originar di cartierul „sensibil” Cavée de Senlis din Creil), o alta figura emblematica si el, a marelui banditism francez (si a crimei organizate marocane), un „print” al evadarilor si al cavalei (si el), unul dintre „baronii” traficului de stupefiante dintre Franta si Maroc (prin metoda „go fast” cu un vehicul– având ca „inventator” pe Bernard André/„Baronul” la sfârsitul anilor 1980, „experimentata” cu succes în cadrul traficului de cannabis dintre Franta si Spania).

Ca si Faid, Benabdelhak (în cavala înca din 2008), era un „profesionist” în „materie de evadari”, care l-au facut celebru si respectat în lumea raufacatorilor (infractorilor) din anturajul sau. Considerat unul dintre cei 4-5 mari traficanti de stupefiante din regiunea Creil, acesta era supravegheat de catre o celula de ancheta (Pollen 64), care descopera în comuna Ravenel (departamentul Oise), într-un pavilion,  care se presupunea ca-i apartinea,  580 kg de canabis. Ca urmare, condamnat la 3 ani de închisoare pentru trafic de stupefiante pe 9 noiembrie 2005 (prin contumacie), acesta este arestat (pe neasteptate) si încarcerat pentru (re)judecare sa, respoectiv, executarea pedepsei la închisoarea Loos lez Lille (Abbaye Notre-Dame de Loos–Lille Eurométrpole, devenita închisoare prin ordonanta regala pe 6 august 1817, functionala pâna în 2011 când a fost închisa).

Pe 18 noiembrie 2008 (în jurul orei 12h30), în timpul transferului sau într-un un vehicul al jandarmeriei catre Tribunalul Beauvais (unde urma sa fie prezentat în fata unui judecator de instructie însarcinat cu instrummentarea dosarului sau), la intrare în oras, vehiculul jandarmeriei este percutat de catre un Mini Coper având la bordul lui un comando format din 6 indivizi cagulati (mascati) si înarmati cu pistoale mitraliera de tip Kalasnikov, care îl eliberaeza pe Benabdelhak. În consecinta, imediat, un Plan Epervier este declansat (operatiune de interventie imediata a jandarmeriei aplicat în cazul unei evadari sau kidnapping, numit „Milan”–în timpul zilei si „Hibou”–în timpul noptii) cu ajutorul a cca 200 de militari, dar evadatul reuseste sa fuga în Germania, de unde, peste câteva zile, pleaca  cu o  cursa regulata în Maroc, unde va fi arestat (în compania a 3 complici) pe 12 decembrie 2008 la Casablanca, de catre FSM (Fortele Speciale Marocane).

Fiind de cetatenie marocana, legile în vigoare în aceasta tara nu permit extradarea lui în Franta (unde a fost deja condamnat în departamentul sau de origine Oise, prin contumacie, la 3 ani de închisoare de catre Tribunalul Corectional din Senlis, în 2005 si la 10 ani de închisoare tot prin contumacie, pentru cannabisul descoperit la Ravenel, respectiv, pentru evadarea lui în 2008, de catre Tribunalul Corectional Beauvais, în 2012) si ca urmare, el va fi judecat în Maroc pentru infractiuni comise în afara tarii (în particular în Franta). Din lipsa de „probe suficiente” el va fi pus în libertate.

Mentionez aici faptul ca din investigatiile pe care le-am facut, în procesul sau din 9 noiembrie 2005 la Tribunalul Corectional Senlis, Mohamed Benabdelhak (condamnat la 3 ani de închisoare cu executare si 10 ani de interdictie de teritoriu francez–considerat „omul orchestra a unui importante filiere de import en gros de stupefiante din Maroc în regiunea Creil”), va fi judecat alaturi de alti 9 membri ai retelei de trafic de cannabis (printre care si fratele sau Rachid si varul sau primar Toufik, condamnati si ei la 18 luni, respectiv, 12 luni de închisoare cu executare). Ceilalti 7 inculpati, vor fi sanctionati si ei cu pedepse între 12 luni cu suspendare si 18 luni cu executare. Reteaua ar fi importat în Franta cca 500kg de cannabis saptamânal prin metoda „go fast”, cu vehicule puternice (AudiA6, BMW Seria 5, etc.) încarcate în sudul Spaniei. Conform unor documente ale GIR (Grupurile de Interventie Regionala pentru prevenirea si combaterea crimei organizate), banii obtinuti din traficul de stupefiante ar fi fost „spalati” de catre traficanti si utilizati în constructii de imobile (cu precadere vile somptuoase),  în Maroc.

În sfârsit, dupa 5 ani de cavala, aflat în posesia unor documente false de identitate,  Benabdelhak va fi arestat pe 23 ianuarie 2014, în jurul orei 16h00, la Bruxelles, de catre PFB (Politia Federala Belgiana, a se vedea pentru detalii si articolul autorului: Criza de identitate a Politiei Romane!). Dar în timp ce acesta astepta extradarea lui catre Franta, pe 13 aprilie 2014, un alt comando (echipat cu armament de razboi) va pune la cale o alta evadare a acestuia, atacând vechea închisoare (centru de detentie provizorie) Saint Gilles (regiunea Bruxelles–Capitale), construita între 1878 – 1884, de catre François Derré conform planului arhitectului Joseph Jonas Dumont (1811-1859).

Cu cele 400 de celule ale sale (270 pentru barbati si 130 pentru femei), închisoarea Saint-Gilles (de forma rectagunlara) este înconjurata cu un zid de 6m înaltime, cu un perimetru de cca 960m. Pâna la urma, fortele de securitate ale închisorii vor riposta, iar membri comandoului sunt obligati sa se retraga  si sa dispara la bordul unui vehicul, în ciuda unei urmariri spectaculoase pe Ring de Bruxelles. Ca urmare a tentativei de evadare avortate, din nefericire pentru Benabdelhak, avocatul sau Olivier Martins (unul dintre cei mai ceelebri de la Baroul din Bruxelles, cu o avere impresionanta, care a fost si avocatul lui Brahim Abdeslam–kamikaze în atacurile teroriste de la Paris pe 13 noiembrie 2015, fratele lui Salah Abdeslam), a fost arestat pe 14 martie 2017 si inculpat (de catre Judecatorul de instructie Michel Claise) în dosarul tentativei de evadare al acestuia pentru „apartenenta la o organizatie criminala implicata în traficul de droguri”, si „spalare de bani prin frauda fiscala”. El va fi încarcerat în detentie provizorie (tot) la închisoarea Saint Gilles, iar în cursul  zilelor urmatoare biroul si proprietatile acestuia fac obiectul unei perchezitii de mare anvergura pe baza unui mandat emis de catre magistratul instructor  la care vor participa 20 de anchetatori ai PJF (Politia Judiciara Federala) de la Bruxelles. Fost cronicar pe RTL –TVi, acesta declara în bublic  ca în timpul perchezitiilor „ar fi fost supus unui adevarat viol” de catre magistratul instructor. Devenit celebru pentru ca ar fi demnstrat ca pe 22 martie 2016 cu ocazia atacurilor teroriste de la Bruxelles, „barbatul cu palaria” pe Aeroportul din Bruxelles n-ar fi fost Fayçal Cheffou,  acesta a fost pus în libertate conditionata sub control judiciar  (prin intermediul unui control GPS – bratara electronica), pe 3 aprilie 2017, având obligata sa nu paraseasca Belgia si nici sa nu intre în contact cu cei anchetati în dosar.

Este vorba de Luigi Malacci si David Malacci (tata si fiu), care sunt banuiti ca ar fi fost implicati si ei în tentativa de evadare a lui Benabdelhak, arestati  pe 22 martie 2017, cu toate ca ei contesta aceasta conjectura aa magistratului instructoe Michel Claise. Daca tatal este încarcerat în detentie provizorie, fiul, ca si avocatul Martins se afla în libertate sub control judiciar cu supraveghere electronica [„sub sechestru electronic”, a se vedea pentru detalii si articolul autorului:Libertatea sub sechestru electronic” („Penitenciarul la purtător”). Importanța și rolul ei în (re)inserțiunea socială a „drojdidei” societății.].

Cei 2 sunt banuiti ca ar fi participat si la asasinarea fratilor Frédéric Hilger si Claude Hilger, figuri emblematice ale crimei organizate belgiene din anii 1980 din epoca lui Patrick Haemers („Le grand Blond”/1952–1993), un celebru criminal si spargator de banci belgian (fost sef al unei bande numita „banda Haemers”, considerat inamicul public n°1 în Belgia), care au disparut pe 8 martie 2016 la bordul unui vehicul Audi A6 (cu numarul de identificare belgian: 1–JTU– 799) si sunt descoperiti „dizolvati” în acid, în portbagajul unei camionete pescuita din Canalul Bruxelles-Charleroi la Seneffe, pe 10 martie 2016, ceea ce face ca numele lor sa fie  citat si acest dosar instrumentat de catre PJB Charleroi.

Pâna la urma, extradat în Franta, Mohamed Benabdelhak va fi predat Sectiei de Cautare a Jandarmeriei din Pau (departamentul Pyrénées-Atlantiques) care a delivrat contra acestuia un mandat international de arestare pentru un vast trafic de droguri între Maroc si Franta si va fi încarcerat la închisoarea (centrul de detentie provizorie) SeyssesToulouse Métropole (departamentul  Haute Garonne, regiunea administrativa Occitanie). (Re)judecat, desi Ministerul Public a solicitat contra acestuia 10 ani de detentie criminala si 80.000€ amenda penala în noul sau proces din 9 octombrie 2014, Benabdelhak (atunci în vârsta de 35 de ani aparat de catre avocatul Hugues Vigier din Baroul Rouen), va fi achitat de catre Tribunalul Corectional Beauvais în „dosarul Ravenel” (în care era banuit ca ar fi fost complice la importul a 1.525 kg de rasina de cannabis  între vara anului 2007 si primavara anului 2008). Inculpatul ar fi reusit sa convinga magistratii (prin intermediul avocatului sau), ca el nici n-ar fi fost vreodata în comuna Ravenel. Interesant este faptul ca în acest dosar, Benabdelhak, a fost judecat prin vizioconferinta/videoconferina („visioconférence/vidéo-conférence”–un    mijloc de comunicare la distanta) pentru a nu fi adus la Tibunalul Corectional de la Beauvais din penitenciarul în care încarcerat (la cca 700km distanta), ceea ce nu s-ar mai fi întâmplat niciodata în materie judiciara.

În ceea ce priveste evadarea lui pe 18 noiembrie 2008, acesta va fi prezentat JIRS (Jurisdictia Interregionala Specializata) din Lille Eurométropole pe 3 noiembrie 2018 si va sustine ca n-ar fi fost niciodata vorba de o evadare „reala” în cazul lui, dar de un kidnapping (rapire) pusa la cale de catre „rivali” de-ai lui, pentru a nu putea depune marturie contra acestora. Se pare ca si în acest caz ar fi fost convingator (tot gratie avocatului sau Hugues Vigier) pentru ca în luna decembrie, Tribunalul Corectional de la Beauvais va clasa dosarul sub motivul ca, „vinovatia inculpatului nu a putut fi stabilita”.      

Din contra, pe 22 decembrie 2017, în cadrul procesului sau în fata Primei Camere a Tribunalului Corectional Bordeaux  (JIRS Bordeaux Métropole), în care Mohamed Benabdelhak, va fi judecat alaturi alti 19 complici pentru traficul de stupefiante organizat între noiembrie 2011–noiembrie 2012  în 10 „go fast”, Ministerul Public a solicitat contra acestuia 15 ani de recluziune criminala si sanctiuni cuprinse între 6 luni cu suspendare pâna la 12 ani de recluziune criminala pentru ceilalti.

Achitat si în acest caz pentru „go fast”-ul cel mai important (cca  1,6 tone de canabis confiscat la Urdos–departamentul  Pyrénées-Atlantiques), el (considerat „organizatorul, comanditarul din Maroc al go fast-urilor în asociere cu o retea criminala si periculoasa, din Franta in Maroc, via Spania”), va fi totusi condamnat, în sfârsit, la 13 ani de recluziune criminala. Nefiind prezent la proces din „motive medicale”, acesta ar fi vrut sa fie audiat, din nou, tot prin intermediul videoconferintei, ceea ce i s-a refuzat categoric. În acest dosar, fratele sau, Rachid, va fi si el condamnat la 11 ani de recluziune criminala.

În sfârsit, revenind acum la Faid (care ar fi fost falit–„nu avea nici macar 100€ la el”), conform unor surse apropiate dosarului, pentru a putea face fata situatiei din punct de vedere financiar (si eventual, sa pareasesca Franta, în siguranta), ar fi avut nevoie de bani, de (foarte) multi bani. Cu acest scop (precis), el ar fi încercat sa recruteze o echipa caruia sa vânda (evident, contra cost!) un „pont” de posibil jaf armat (al unui furgon blindat) în care puteau fi sustrasi (furati) câteva milioane de euro. S-ar parea însa ca acest plan esueaza prentru ca cei contactati n-ar mai fi avut încredere în el (considerat inamicul public n° 1 de catre autoritati). Conform acelorasi surse, „nimeni n-ar fi vrut sa lucreze cu Faid – considerat un mitoman, un tricard” (persoana care are interdictie de sejur într-un loc, în particular, fiind în cavala sau fugar).

COMENTARIUL AUTORULUI

Arestarea lui Rédoine Faid în zorii zilei de 3 octombrie 2018, a fost perceput de catre autoritatile politienesti si judiciare franceze, dar si de catre, Presedintele Emmanueml Macron si  Prim-Ministrul Edourad Philippe, ca un mare succes al serviciilor de politie ale PN, care au fost implicate în operatiune (BNRF, DCPJ, JIRS, BRI, etc.).

Gérard Collomb (atunci înca, Ministrul de Interne, pentru ca el a demisionat, oficial, în jurul orei 09h15, succedat de catre Christophe Castaner/n.1966, din 16 octombrie 2018, Delegat general al partidului „La République en marche” din 18 noiembrie 2017), care, teoretic, putea fi considerat „Le grand patron” (marele patron) al operatiunii, a si profitat de ocazie pentru a aduce sincere multumiri si elogii acestora, în particular, dar si celor cca 250.000 de politisti si jandarmi care vegheaza asupra sigurantei noastre (si nationale).

Din contra, Ministrul Justitiei Nicole Belloubet, într-un raport al IGJ (Inspectia Generala a  Justitiei) publicat pe 30 iulie 2018, recunoaste existenta „unei serii de disfunctiuni” la Centrul Penitenciar Réau (din departamentul Seine et Marne, în sudul regiunii pariziene), care a permis multirecidivistului infractor, specializat în jafuri armate, Rédoine Faid sa „evadeze spectaculos” din acest centru privat de libertate, considerat de maxima siguranta.

Printre acestea, ea mentioneaza, pe de o parte, probleme legate de dispozitivul de apel de urgenta al fortelor de ordine („insuficient reactive”), în special al ERIS (Echipe Regionale de Intereventie de Securitate – gardieni de elita pentru mentinerea ordinii în închisoare), create în 2003 de catre Dominique Perben (n.1945, în functie între 2002-2005, atunci Ministrul Justitiei) prin intermediul lui Didier Lallement, director al administratiei penitenciare. [A se vedea pentru detalii articolul autorului: „Scriitorul” care a uimit lumea! (Thomas CSINTA– Corespondență din Franța)]. Aceste unitati de interventie bazate la Paris, Lyon, Marsilia, Lille, Toulouse, Bordeaux, Strasbourg Rennes si Dijon (cu un efectiv de cca 450 de oameni), succed  unitatilor de lupta de elita RAID al PN si GIGN al GN. (A se vedea pentru detalii si artiocolul autorului: Jocul de-a Carcassonne!). Iar pe de alta parte, lipsa unui „filins anti-hélicoptère” (plasa de sârma) în Curtea de onoare, care a permis aterizarea elicopterului, prin intermediul acesteia,  în incinta închisorii.

În sfârsit, în ceea ce il  priveste pe Faid, el a fost „un calareti fara cap” si a fost un adevarat lucky–looser, mult mai putin inteligent decât parea dupa evaluarile psihologice în mediul carceral, fiind probabil „dotat” numai cu  „sensation seeking” (cautarea de senzatii fizice puternice si de emotii prin luare de riscuri), asa cum rezulta din evaluarile sale psihiatrice. În primul rând, pentru ca în proiectul sau de evadare, care de altfel a fost bine gândit („cu cap”), el a antrenat, nu niste profesionisti cu experienta (cum s-a întâmplat în majorita cazurilor „eroilor” legendari ai marii criminalitati pe care îi admira), dar un grup de indivizi diletanti, amatatori, fara nicio experienta criminala profesionala. Este vorba de fratele sau Rachid si nepotii sai Lyazid Faid si Isaac, respectiv Karoune Herezi, care asa cum am vazut erau niste „auxiliari” (marunti infractori, fara „valoare”),  în materie de mare banditism (crima organizata de mare anvergura).

Ceea ce însemna un mare risc.

Pe de o parte pentru ca, operatiunea putea fi compromisa, iar pe de alta parte, pentru ca le-a pus acestora în pericol, nu numai libertatea (la care, în contextul acesta, ei vor fi obligati, oricum, sa renunte) dar si viata. Cu alte cuvinte, acesta putea sa aiba un sfârsit dramatic, daca n-ar fi existat „disfunctiuni” legate de dispozitivul de apel de urgenta al fortelor de ordine ERIS. Ceea ce implica faptul ca, la nevoie, pentru a-si atinge scopul, Faid era în stare sa calce pe cadavre si sa-i sacrifice pe ai lui, ceea ce nu prea corespunde  cu deviza clanului: „familia este sacra”!

Concluzia pe care o putem trage de aici este ca în cei 17 ani de încarcerare (detentie) chiar daca Faid a devenit „un mit” pentru unii (si în special pentru cei din anturajul sau), el a devenit si falit si în plus, el a pierdut si încrederea „talharilor la drumul mare” (profesionistilor) fosti „colegi de breasla” care l-ar fi putut ajuta, motiv pentru care a fost nevoit sa-si implice propria-i familie (o „micro intreprindere” familiala)  în proietul sau de evadare, conform devizei de mai sus a clanului familial, care, de altfel, devine, într-un fel, si „administratorul” cavalei sale. Numai ca atunci când esti vânat de sute de politisti si jandarmi, atunci când a fost emis un mandat de arestare international împotriva  ta, atunci când esti dat in urmarire generala si în consemn la frontiera, iar membri familiei tale sunt supravegheati de aproape, trebuie sa fi un „calaret fara cap” ca sa-ti permiti „luxul” sa traiesti în anturajul lor. Pentru ca în afara de faptul ca risti sa fii prins, risti sa-i sacrifici, eventual, si pe ei, în interesul tau meschin, pentru o cauza pierduta. Ori, esti disperat, fara resurse si nu ai de ales. Cu alte cuvinte, nu ai nicio alta aternativa! Atunci însa, de ce sa mai evadezi? Daca esti adept al „sensation seeking” este problema ta, dar sa-i sacrifici si pe ai tai din aceste considerente, înseamna sa fii „fara cap” si „no mercy”, ceea ce este foarte grav si nu are absolut  nimic de-a face cu deviza clanului familial. În încheiere, stiam din surse sigure ca Faid nu va parasi teritoriul national cel putin un timp (sau mai exact, cel european pe care, datorita lipsei frontierelor „fixe”, avea, oarecum o mobilitate limitata), pentru ca un asemenea „dispozitiv” necesita sume mari de bani, pe care cel din urma nu-i avea, sub nicio forma. Modalitatea de a-i procura prin, eventuale, jafuri armate (cum au procedat, în majoritatea cazurilor si „mentorii” lui Faid) parea riscanta si cu sanse mari, sortita esecului, chiar si pentru un adept al sensation seeking.

Din contra, nu mi-am imaginat însa ca acesta sa revina (fortat de îmrejurari sau nu) în disperarea lui, în „convalescenta” criminala, pe meleagurile natale, în sânul acelei micro întreprinderi familiale care i-a adus o libertate atât de scurta si atât „costisitoare”. Pentru ca la pedeapsa pe care mai avea de executat Faid (peste un deceniu si jumatate), aceasta evadare îl va costa foarte scump. Poate la fel de mult pe cât mai avea de executat. Depinde de unghiul din care o analizam pe aceasta.

Daca pentru prima sa evadare, pe 13 aprilie 2013 din  penitenciarul Lille– Sequedin, el a fost pedepsit pe 14 martie 2017 la Douai, cu 10 ani de detentie criminala de catre Juriul Popular al departamentului Nord (în timp ce Avocatul general Éric Bedos solicita contra lui între 12-14 ani de recluziune criminala), pentru aceasta evadare (cea de-a 2-a), de la Penitenciarul Réau, pe 1 iulie 2018, ca recidivist, cel putin teoretic, el risca pâna la 15 ani de recluziune criminala.

Însa, daca tinem cont de faptul ca atunci el era în posesia unei arme de foc si explozibil (introduse în penitenciar de catre complici de-ai lui), cu care va arunca în aer 5 porti blindate pâna la iesirea pe poarta închisorii, iar în aceasta, a 2-a evadare a sa, Faid era „cu mainile curate”, neviolent (si „posibil rapit” ca si Mohamed Benabdelhak, sic!), s-ar putea ca pedeapsa sa nu-i fie majorata datorita recidivei!

Oricum, exista un risc ridicat pentru el, având în vedere si vârsta lui actuala (46 de ani), ca înainte de împlinirea celor 70 de primaveri de existenta sa nu mai poata recidiva, sub nicio forma, mai ales daca tinem cont si de tratamentul carceral caruia este supus si va fi supus, în continuare, dupa noua sa condamnare, ca DPS „deosebit de periculos”.

În sfârsit, daca tot vorbim de „pretul” evadarii lui Faid, nu trebuie sa uitam nici faptul ca în acest act infractional deosebit de grav, „factura” va fi încarcata (cu sau fara TVA) atât pentru fratele sau Rachid (astazi în vârsta de 60 de ani), cât si pentru nepotii sai (tineri), toti, „infractori de duminica”, fideli  însa celui „la drumul mare”, Faid, ceea ce, cu siguranta, îi va marca pentru tot restul vietii lor. Ce sa mai vorbim de Alima A., care pâna la acest eveniment nu avea cazier judiciar, întocmai ceea ce i-ar fi permis accesul în PN prin Dispozitivul de dicriminare pozitiva.

O ultima întrebare care mi-am pus-o legat de arestarea lui Faid, era daca politistii de la BRI aveau sau nu un „ordin” oficios (din partea puterii politice) de a-l „executa” pe acesta asa cum se întâmpla, de regula, în cazul autorilor atacurilor teroriste (pentru compensarea absentei, oficial, a pedepsei cu moartea, în Codul penal francez). Indiferent daca acestia sunt sau nu înarmati. Acest lucru însa are loc când intervin unitatile de lupta de elita RAID (a Politiei Nationale) sau GIGN (a Jandarmeriei Nationale), care gestioneaza, în general situatiile de criza, dificile si „delicate”. (A se vedea pentru detalii si artiocolul autorului: Jocul de-a Carcassonne!).

Legat de Faid stim ca acesta nu a reactionat violent în momentul interpelarii, fie pentru ca nu a avut timp (cum sustin politistii), fie pentru ca si-a dat seama ca n-ar avea niciun rost (fiind în „inferioritate numerica”) iar orice manifestarea a sa cu o arma de foc în mâna nu putea decât sa-i îngreuneze situatia, care deja în acel moment, era foarte grava. În sfârsit, Faid este un (mare) raufacator (recidivist) si manipulator („talhar la drumul mare”), devenit un simbol al jafului armat si al evadarilor din epoca contemporana, dar el nu este un criminal. El n-ar fi comis niciodata o crima de sânge. Si nici nu are nimic în comun, din acest punct de vedere cu „legendarii” crimei organizate pe care îi admira. În concluzie, în cazul lui, nici oficios, Legea Talionului nu se (mai) aplica.

Când ma gândesc la el, îmi aduc aminte de „detinutul de profesie” franco–egiptean, Mahmoud-Philippe El Shennawy („Le fauve”/n.1954), liberabil teoretic pe 14 august 2032, care beneficiaza de o gratiere prezidentiale partiala pe 24 ianuarie 2014 acordata de catre Presedintele Frantei François Hollande (în functie între 2012 – 2017),  ceea ce îi va permite sa fie liberat conditionat „sub sechestru electronic”, dupa ce timp de aproape 4 decenii (ceva mai putin de 39 de ani) a trait în 26 de penitenciare diferite (din care a evadat de 2 ori), ca de altfel si Rédoine Faid, pe care acesta însa, nici nu la admirat si nici nu l-a considerat ca mentor, cu toate ca si el a fost specialist în jafuri armate si nici el nu a comis nicio crima de sânge. (A se vedea pentru detalii si articolul autorului: Detinut de profesie!). Dar nici nu mai conteaza.

La urma urmei, fiecare moare singur!”

Recordul de încarcerare al lui Mahmoud-Philippe El Shennawy în Franta, nu a fost depasit decât de cel al lui Lucien Léger („Strangulatorul n°1/1937–2008), care a fost încarcerat timp de 41 de ani.

Condamnat de catre Juriul Popular Versailles într-un proces desfasurat între 3–7 mai 1966 la închisoare pe viata, pentru uciderea copilului Luc Taron (n.1953) al carui cadavru este descoperit pe 27 mai 1964, el va fi eliberat pe 3 octombrie 2005 (dupa 13 cereri de liberare conditionata, vezi articolul anexat).

NOTA AUTORULUI

Rolul “pozitiv” al colonizarii, din punctul de vedere al tarilor coloniale, a permis “civilizarea”, “modernizarea” si “democratizarea” sclavilor din colonii (o imensa majoritate dintre ei de confesiune musulmana!), având ca efect, mobilitatea lor, în general si migratia lor catre tarile coloniale “mama”, in particular, nu cu scopul cum cred unii, de a cucerii lumea, dar din contra, pentru imbunatatirea conditiilor lor de viata, pentru cresterea nivelului lor de trai, mai exact, pentru realizarea lor pe plan material si spiritual, ceea ce în colonii era greu de realizat. (A se vedea si articolul autorului: Holocaustul islamic euro – asiatic). Din pacate, o mare majoritate dintre ei, nu au reusit sa se integreze din punct de vedere socio-cultural si profesional în tarile coloniale “mama”, in special datorita dispozitivelor sociale inadecvate puse la dispozitia lor, ceea ce a avut ca efect orientarea lor catre delincventa si criminalitate, însa tot cu acelasi scop: realizarea lor pe plan material si spiritual. Celor care au reusit sa se mentina, cât de cât in limitele normale ale legilor  de convietuire sociala, Dispozitivul de discriminare “pozitiva”, ca o “prelungire prin continuitate” a rolului “pozitiv” al colonizarii, le-a permis accesul în insitutiile publice ale Administratiei de Stat (Politie, Jandarmerie, Justitie, Administratia Penitenciarelor, etc.), care contribuie esential la scurgerea de informatii catre organizatiile islamiste extremiste, radicale, teroriste, sau de crima organizata,  iar prin Dispozitivul de manipulare,  la radicalizarea celor naturalizati în fostele tari coloniale, din centrele private de liberate, de maniera generala, nu pentru terorism, dar pentru delicte sau crime de drept comun.

__________________

 [1]Brigazile de Cercetare (Cautare) si Interventie sunt unitati de ancheta si de interventie (de eliata) ale DCPJ (Politia Judiciara), apartinând PN (Politia Notionala) create în 1964, aflate din 2013 sub directia lui Christophe Molmy (Commissaire Divisionaire). În afara de BRI–PP (Brigada Antigang a Prefecturii de Politie Paris, cea mai veche unitate de interventie) care depinde direct de DRPJ (Directia Regionala a Politiei Juficiatr), restul unitatilor BRI depind de OCLCO (Oficiul Central de Lupta Contra Crimei Organizate, fostul OCRB–Oficiul Central de Reprimare al Banditismului, creat prin Decretul n° 73-952 din 11 octombrie 1973 în cadrul Ministerului de Interne si dizolvat prin Decretul n° 2006-518 din 6 mai 2006 pentru a fi înlocuit cu OCLCO). Puse la dispozitia DRPJ (Diretia regionala a Politiei Judiciare) sau DIPJ (Directia Interregionala a Politiei Judiciare), respectiv, ale SRPJ (Serviciul Regional al Politiei Judiciare) ele colaboreaza atât cu GIR (Grupurile de Interventie Regionala pentru prevenirea si combaterea crimei organizate) cât si serviciile de securitate publica sau cu cele ale politiilor straine. În situatii de criza, BRI colaboreaza cu BAC (Brigada Anticomando–o unitate de interventie temporara a Prefecturii de Politie Paris pentru gestionarea crizelor) si formeaza unitatea de interventie BRI – BAC. BRI a Politiei Nationale, nu trebuie confundat cu BRI (Brigada de Interventie Rapida a GN – Jandarmeria Nationala, creata în 1963) care cu cele 55 de unitati ale sale a fost activa între 1967 – 2015, în special de-a lungului retelei tutiere nationale, cu scopul de a lupta contra insecuritatii rutiere. Acestea au fost integrate în Plutoanele Autostrazilor sau cele Motorizate ca ERI (Echipe Rapide de Interventie) BRI–BAC, RAID si GIPN (Grupul de Interventie de elita al Politiei Nationale, echivalentul RAID, creat pe 27 octombrie 1972 si implantat în Colectivitatile locale teritoriale franceze (Departamente – Regiuni Outre Mer), reprezinta, în egala masura, FIPN (Fortele de Interventie ale Politiei Nationale). BRI intervin, ca regula generala, în interpelarea grupurilor de raufacatori care participa la actele de mare banditism (jafuri armate, kidnapping – rapire si sechestrare de persoane) dar ele asista, în special, unitatile de interventire de elita ale DCPJ si PN (BRI-BAC, RAID, etc.). Începând din 2015, dupa atacurile teroriste din Franta (de la Charlie Hebdo, Montrouge si Hyper Cacher Center/7-9 ianuarie 2015), BRI au dobândit competenta si în materie de interventie antiterorista. BRI, care dispun de mijloace materiale (armament, echipamente de supraveghere, de lupta, etc., de ultima generatie) si umane (ca regula generala, lucreaza cu personal civil si nu în uniforma cu cagule ca politistii de la RAID sau GIPN) are urmatoarele subdiviziuni (ca regula generala, în metropole sau în orase importante): BRI-PP Paris (DRPJ Paris), BRI Versailles (DRPJ Versailles), BRI Lyon (DIPJ Lyon), BRI Marsilia (DIPJ Marsilia), BRI Lille (DIPJ Lille), BRI Bordeaux (DIPJ Bordeaux cu BRI la Bayonne), BRI Toulouse (DIPJ Bordeaux – SRPJ Toulouse), BRI Strasbourg (DIPJ Strasbourg), BRI Nisa (DIPJ Marseille –PJ Nisa), BRI Nantes (DIPJ Rennes –PJ Nantes), BRI Rouen (DIPJ Rennes – SRPJ Rouen), BRI Montpellier (DIPJ Marseille – SRPJ Montpellier), BRI Orléans (DIPJ Orléans), BRI Ajaccio Bastia (DRPJ Ajaccio). Altele BRI sunt în curs de creere, în special în regiunile urbane cu infractionalitate ridicata: BRI Dijon (DIPJ Dijon), BRI Rennes (DIPJ Rennes), BRI Metz (DIPJ Strasbourg – SRPJ Metz), BRI Dreux (DIPJ Orléans – PJ Dreux), BRI Creil (DIPJ Lille – PJ Creil). Printre interventiile remarcabile ale BRI putem mentiona: eliberarea în 1977 al bancherului parizian Bernard Mallet în Bois (Padurea) Boulogne, sechestrat într-un pavilion (constructie individuala cu un nteren în jurul ei) din Plessis-Robinson; eliberarea a 51 de ostatici sechestrati în localurile Consulatului Turc de la Paris (cei 4 rapitori se vor preda politistilor de la BRI dupa 15 ore de negociere); interpelarea în 2004 a 4 persoane (echipate cu explozibil, arme de foc, etc.) suspectate ca ar fi dinamitat sediile France Télécom si EDF la Melun (regiunea urbana pariziana); interventia în anihilarea teroristilor islamisti care au comis atacurile teroriste între 7-9 ianuarie 2015 (fratii Saïd si Chérif Kouachi, respectiv, Amedy Coulibaly), se se vedea pentru detalii articolul autorului „Allah(o)u Akbar” (اللهأكبر). Partea II. Investigatii aprofundate privind atacurile teroriste de); interventia pentru anihilarea teroristilor islamisti care au comis atacurile teroriste pe 13 noiembrie 2015 la Paris, respectiv, dupa atentatul terorist de la Biserica Saint Etienne du Rouvray (regiunea urbana Rouen) pe 26 iulie 2016, în care Parintele Jacques Hamel este ucis; (a se vedea pentru detalii si articolele autorului: Atacurile teroriste esuate de la Villejuif [Metropole de Grand Paris] si Criza de identitate a Politiei Nationale Franceze! Asasinarea functionarilor de politie de la…); interpelarea pe 9 august 2017 a presupusului autor (Hamou Benlatrèche) al atacului terorist (cu un vehicul – capcana BMV Seria 2 Active Tourer/F45, 2014-) comis contra militarilor apartinând celei de al 35-lea Regiment de Infanterie din Belfort, la Levallois Perret (pe autostrada A16, în zona localitatii Leulinghen-Bernes), în care 6 militari sunt raniti (dintre care 3 grav), un politist si atacatorul.

[2]DCPJ/PJ  (Direcţia Centrală a Poliţiei Judiciare, creată în 1907) este o Direcţia generală a Poliţiei Naţionale (PN) aparţinând Ministerului de Interne, echivalentul său în cadrul Jandarmeriei Naţionale fiind SDPJ (Subdirecţia Poliţiei Judiciare), avându-l ca director general începând din 1 ianuarie 2014 pe Comisarul de Poliţie Mireille Ballestrazzi (n.1954), fost preşedinte al Comitetului Executiv al Interpolului (între 2012 – 2016),  care succede lui Christian Lothion (în funcţie între 10 septembrie 2008 – 31   decembrie 2013). Cu un buget de 2,5Md€ şi un efectiv de cca 5.200 de oameni, DCPJ, din punct de vedere geografic, are competenţă pe întregul teritoriu francez, mai puţin, Métropole du Grand Paris creat pe 1 ianuarie 2016 (Paris – Departamentele din „Coroana Mică”: Hauts-de-Seine, Seine-Saint-Denis şi Val-de-Marne), care se află în subordinea PP (Prefecturii de Poliţie – Direcţia Poliţiei Judiciare) Paris. Conform ordonanţei din 5 august 2009, DCPJ în cadrul a 4 subdirecţii: SLCOD (Subdirecţia Luptei contra Criminalităţii Organizate şi a Delincvenţei), SDAT (Subdirecţia Antiterorism), SDPTS (Subdirecţia Poliţiei Tehnice şi Ştiinţifice), DRES (Direcţia Resurselor, a Evaluării şi a Strategiei), are ca obiective: lupta în interesul persoanelor şi bunurilor acestora; contra dispariţiei şi sechestrării de persoane (kidnapping); reprimarea traficului de arme, al traficului de explozive (explozibile) şi al traficulului de materiale sensibile; arestarea persoanelor căutate sau aflate în cavală (în fugă de autorităţile judiciare); lupta contra escrocheriilor internaţionale; contra proxenetismului; contra traficului de bunuri culturale; contra traficului de vehicule furate şi de documente administrative; contra traficul de stupefiante; contra spălării banilor; contra infracţiunilor economice (în domeniul afacerilor); contra falsificării banilor şi contrafacerilor; Contra cibercriminalităţii şi contra fraudelor cardurilor bancare. DCPJ dispune de 12 direcţii teritoriale (regionale): DRPJ Paris (Direcţia Regională a Poliţiei Judiciare Paris) în cadrul PP (Prefectura de Poliţie) Métropole du Grand Paris (Paris – regiunea pariziană „Coroana Mică”: Hauts de Seine, Seine Saint Denis, Val de Marne); DRPJ Versailles (regiunea pariziană, „Coroana Mare”: Val d’Oise, Essonne, Seine et Marne, Yvelines); DRPJ Ajactio – Bastia (Corsica), precum şi DIPJ (Direcţia Interregională a Poliţiei Judiciare): DIPJ Lyon – Clermont Ferrand; DIPJ Marsilia – Montpellier; DIPJ Lille; DIJP Bordeaux –Toulouse; DIJP Strasbourg; DIJP Rennes – Nantes; DIJP Orléans–Limoges; DIJP Dijon; DIJP Antilele franceze – Guyana franceză.

 [3]PN (Poliţia Naţională Franceză). Timp de 29 de ani, între 1966-1995 în cadul PN existau 15 grade repartizate în corpuri active. Efectivul PN în 2008 (în timpul presedintiei lui Sarko) era de 145.699 de persoane şi ei erau imartiti în două corpuri: a) activii, respectiv b) personal administrativ, tehnic şi ştiinţific. Corpul funcţionarilor activi al PN, însărcinat cu misiuni de securitate, de investigaţie şi de menţinere a ordinii publice este împărţit în patru subdiziuni: Corpul contractualilor (ADS – Adjunct de Securitate, care asistă şi ajută în misiunile lor Corpul de Încadrare şi Aplicaţie); Corpul de Încadrarea şi Aplicaţie („Gardienii păcii” – Funcţionari însărcinaţi cu menţinerea ordinii pe drumul public şi gradaţii); Corpul de Comandă (Ofiţerii de Poliţie); Corpul de Concepţie şi Direcţie (Comisarii de Poliţie). În 2008, acest corp de activi al PN numără 128.006 funcţionari de poliţie (cca 89% din afectivul total al PN). Gradele personalului activ al PN sunt următoarele: Corpul de Încadrare şi Aplicaţie: Elev-Gardian al Păcii, Gardian al Păcii Stagiar, Gardian al Păcii, Sub-Brigadier, Brigadier de Poliţie, Major; Corpul de Comandă: Elev-Locotenent de Poliţie, Locotenent de Poliţie stagiar, Locotenent de Poliţie, Căpitan de Poliţie, Comandat de Poliţie (Maior); Corpul de Concepţie şi Direcţie: Comisar de Poliţie, Comisar de Divizie (Şef) de Poliţie; Corpul Înalţilor Funcţionari de Poliţie: Controlor General, Inspector General, Directorul Serviciilor Active. Personalul Tehnic şi Ştiinţific: Agent specialist al PTS (Poliţie Tehnică şi Ştiinţifică), Agent specialist Principal al PST, Tehnician al PST, Tehnician Principal al PST, Tehnician Şef al PST, Inginer al PST, Inginer Principal al PST, Inginer Şef al PST. Personalul Administrativ al Ministerului de Interne în PN: Adjunct Administrativ (AA) Clasa 2-a, AA Clasa 1, AA Principal clasa a 2-a, AAP Clasa 1, Secretar Administrativ de Clasa Normală, Secretar Administrativ de Calasă Superioară, Secretar Administrativ de Clasă Excepţională, Ataşat de Administraţie, Ataşat Principal de Administraţie. În anii 80, anual cca 20 de poliţişti erau ucişi la datorie. Începând cu anii 90, numărul a scăzut în medie la jumătate. Rata (medie) de siuncidere la poliţişti este mai mare decât media naţională franceză. PN dispune de echipe de intervenţie de elită RAID (Recherche-Aide-Intervention et Dissuasion) şi GIPN (Groupe d’Intervention de la Police Nationale/Grupul de Intrevenţie a Poliţiei Naţionale), care gestionează situaţiile de criză (kidnapping, atacuri teroriste, etc.), în special de mare risc, în zonele şi regiunile urbane. (A se vedea pentru detalii si articolul autorului: Criza de identitate a Politiei Romane!).

[4]BAC (Brigada Anticriminalitate, în numar de cca 300 pe teritoriul national) este  un serviciu al PN [1] (Politiei Nationale) creata în 1994, apartinând DCSP (Directie Centrale a Securitatii Publice, înfiintata pe 1 februaroe 1968, având un efectiv de cca 66.500 de functionari si director central pe Pascal Lalle/n.1956, în functie din 19 iulie 2012, fost director departamental al securitatii publice la Marsilie/2008–2012). Implantata în 1.713 localitati ale celor 92 departamente metropolitane (cca 5% din teritoriul national, dar cca 51% din populatia Frantei), în 4 departamente-regiuni Outre-Mer (Guadelupa, Martinica, Guyana Franceza si La Réunion), în 2 colectivitati teritoriale Outre-Mer (Noua Caledonia si Polinezia Franceza) si în colectivitatea departamentala Mayotte, începând din 14 septembrie 2009 (conform decretului n°2009-898 din 24 iulie 2009), DCSP, nu mai este prezenta în Métropole du Grand Paris (Paris, Hauts de Seine, Seine Saint Denis, Val de Marne), unde securitate publica se afla sub comanda PP (Prefecturii de Politie) Paris. Functionarii BAC (care au cel putin gradul de „gardien de paix”– agent de ordine publica, dar pot fi si gradati ai PN: brigadieri, brigadieri sef, etc.), specializati în combaterea delincventi „mici si medii”, în principiu civili, se deplaseaza în vehicule „banalizate” (Citroën C4 si C5, Ford Focus si Ford Mondeo, Mondeo V, Renault Clio DCI, Renault Mégane, Espace sau Laguna, Peugeot 607, 308, 508 si 407, Skoda Superb II, Volkswagen Passat, etc.) si sunt specializati în interventii în „medii sensibile”, cu precadere în marile cartiere HLM (Habitation à Loyer modéré/modique–locuinte mai  mult sau mai putin sociale), în care infractionalitatea (în special, datorita ratei ridicate a somajului) are cote ridicate. Primul BAC (care include si brigazile de lupta contra agresiunii si violentei) a fost creat în Metropole du Grand Paris (la Paris si departamentul Seine–Saint Denis) în 1971, de catre Pierre Jacques Bolotte (1921–2008, înalt functionar al Statului, Comandor al Legiunii de Onoare, fost prefect al departamentului–regiune Outre-Mer, Guadelupa, între 15 iulie 1965–12 iulie 1967). BAC 75N (cel de noapte de la Paris, cu cca 200 de politisti) a fost creat în 1993, având ca obiectiv lupta eficace contra delincventei de noapte (între orle 22h30–06h30). În 1994 si apoi în 1996, BAC [compus din BAC 75N (de noapte) si BAC 75J (de zi)] a fost generalizat pe întregul teritori metropolitan francez, gratie inisistentelor lui Charles Pasqua (1927–2015, fost Ministru de Interne/1986-1988 si 1993-1995, Senator al departamentului Hauts de Seine/Métropole du Grand Paris, între 2004-2011). Odata cu suprimarea Politiei de Proximitate în 2003, de catre Nicolas Sarkozy (Presedintele Republicii/2007-2012, Ministru de Interne între 2002–2004 si 2005–2007, Ministrul Economiei si Finantelor Finantelor între 31 martie–29 noiembrie 2004), politistii de la BAC au fost implicati sistematic în combaterea infractionalitatii în ZUS [Zonele Urbane Sensibile, a se vedea si articolul autorului: ZUS (Les Zones Urbaines Sensibles) en France Métropolitaine]. Pe 30 octombrie 2015, Bernard Cazeneuve (n.1963, ministrul de interne în functie între 2014 – 2016 si prim-ministru între 2016 – 2017) anunta pentru 2016 un plan „BAC–PSIG” (Plutoane de Supraveghere si de Interventie a Jandarmeriei Nationale), în care este inclus si achizitionarea a 340 de vehicule pentru Politie. Aceste masuri necesita o investitie de cca 16,6M€ (pentru Politie si Jandarmerie), dintre care cca 10M€ reprezinta achizitionare de vehicule si înlocuirea celor cu uzura importanta, iar restul de 6,6M€ sunt necesari pentru cumpararea sau modernizarea echipamentului de protectie individuala si balistica, de arme (de foc sau cu impulsiuni electricve–Tasser, etc.), respectiv, de mijloace de transmisie si de sisteme de geolocalizare. Exista diferite tipuri de Bac: Bac local repartizata pe circumscriptiuni de securitate publica (Bac parizian de sector, care în majoritatea cazurilor sunt civili) sau Bac departamental (judetean, cum sunt cele de la Paris si regiunea pariziana BAC75N, BAC93N, BAC92N, BAC91N, etc. sau cele de la Lyon, Marsilia, Lille, Bordeaux, Toulouse, Strasbourg, Rennes, Grenoble, Saint-Etienne, Nancy, Beauvais, Agen, Alençon, Carcassonne, Randan, etc., care, contrar, poara uniforma). Ca echipament, functionarii de politie de la BAC utilizeaza aceleasi echipamente militare ca si PN (pistol semiautomat Sig-Sauer SP 2022, baston telescopic, catuse, pusti Remington 870 de calibrul 12, pistol mitraliera Beretta M12, pusti de asalt HK G36, pistoale cu impulsiuni electrice – Taser X26, gaze lacrimogene MP7, lansatoare Flash-Ball/LBD40, etc.). Conform unor documente la care am avut acces, functionarii BAC sunt remunerati astfel: Gardian al Pacii (Agent de paza si ordine): 1.682€ net lunar, ultimul esalon; Capitan de Politie: între 1.143€ si 2.476€ net lunar; Comisar de Politie (inclusiv Sef si General): între 1.284 si 4.597 net lunar.

[5]DCPAF (Direcţia Centrală a Poliţiei Frontierelor) este o direcţie a PN (Poliţiei Naţionale Franceze (Vezi pentru detalii articolul autorului: Criza de identitate a Politiei Romane!) însărcinată cu controlul imigraţiei şi ale frontierelor Teritoriului Naţional. Începând din 14 octombrie 1994, Poliţia Aerului şi al Frontierelor (PAF) detaşat de DCRG (Informaţii Generale) încă din 1973,  se transformă în DICCILEC (Direcţia Centrală al Controlului Imigraţiei şi al Luptei contra Muncii Clandestine), pentru ca din 29 ianuarie 1999 să o înlocuiască pe această cu DCPAF (Direcţia Centrală a Poliţiei Aerului şi al Frontierelor), având ca misiuni: să vegheze asupra respectării textelor legislative privind circulaţia transfrontalieră; să lupte contra imigraţiei şi a muncii clandestine (sub toate formele ei); să  asigure mijloacele internaţionale de transport; să asigure misiunile Poliţiei Aeronautice (securitatea generală ale Porturilor şi ale Aeroporturilor); să contribuie la expulzarea efectivă de pe Teritoriul Naţional ai celor aflaţi în situaţie de şedere ilegală. DCPAF este condus de către un Director Central, asistat de către un Director Central Adjunct, cu 2 structuri diferite: un Eşalon Central, compus dintr-un Stat Major, un Serviciu Naţional al Poliţiei Feroviare şi 3 Subdirecţii (Imigraţie clandestină şi servicii teritoriale; Affaceri internaţionale transfrontaliere şi siguranţă; Resurse), respectiv, un Eşalon Teritorial, compus din 7 Direcţii Zonale ale DCPAF. DCPAF supravegheza numai în Europa (Franţa Metropolitană) 7.660 de km, din care, 2.940 de km terestre (630 de km cu Belgia, 690 de km cu Spania, 500 de km cu Italia, 550 de km cu Elveţia, 435 de km cu Germania şi 75 de km cu Luxemburg) şi 4.720 maritime. 4 Tuneluri, 64 de Aeroporturi internaţionale şi 10 porturi.

SURSA – Investigatie Jurnalistica

Rédoine Faid and the legend of Sleepy Hollow! (Thomas CSINTA – Corespondență din Franța)

 BIBLIOGRAFIE


Raspandeste cu incredere
  • 76
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    76
    Shares

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here