Acasă Colţul specialistului Apararea drepturilor cetatenilor replicaonline.ro : Clădire emblematică din centrul Constanței, risc de PRĂBUȘIRE.

replicaonline.ro : Clădire emblematică din centrul Constanței, risc de PRĂBUȘIRE.

234
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

RADET, obligată să o consolideze

Clădirile emblematice ale Constanţei zac ca nişte bătrânele ce-şi aşteaptă sfârşitul, riscând să se prăbușească oricând, iar locatarii trăiesc în permanenţă cu frica în sân. Acesta este și cazul constănțenilor care locuiesc pe strada General Manu nr.37. În urmă cu mulți ani, din cauza unei avarii RADET, subsolul s-a umplut cu apă, structura de rezistență fiind afectată. Mai mult decât atât, clădirea s-a ales şi cu bulină roşie, semn că la cel mai mic cutremur se va prăbuşi. Ei bine, problemele locatarilor se apropie de final. Și asta pentru că RADET Constanța urmează să consolideze clădirea în viitorul foarte apropiat.

Constănţeni care locuiesc în imobilul de pe strada General Manu nr 37 stau de ani de zile cu frica în sân că ar putea sfârşi în propria casă, printre dărâmăturile celui ce le-a fost cămin. Calvarul, însă, se apropie de final, pentru că RADET Constanța a obținut certificatul de urrbanism în vederea consolidării fundației imobilului. De ce RADET Constanța? În urmă cu foarte mulți ani s-a produs o avarie, fiind o problemă la conducta R.A.D.E.T.. Lucrătorii au rezolvat problema, însă fundaţia imobilului nu a mai fost sigură deloc.

În timp, podeaua din locuințe s-a curbat, iar fiecare mişcare face ca mobila din case să se mişte din toţi rărunchii. Așa că, locatarii au dat în judecată RADET , solicitând instanței să oblige Regia la consolidarea clădirii. În 2010, au câștigat definitiv și irevocabil însă, de aproximativ 10 ani locatarii așteaptă ca RADET să pună în aplicare sentința. Nu a fost posbil, spune șeful Regiei, Liviu Popa, din mai multe motive.

”Este o poveste foarte veche. Este un imobil unde locuiesc mai mulți proprietari și chiriași care, în urmă cu aproximativ 10 ani,a u câștigat în instanță ca RADET să le consolideze imobilul pe motiv că, din cauza unor avarii, s-ar fi depreciat solul în vecinătatea fundației și a afectat structura de rezistență a clădirii.

Ei, neavând intabulare, neavând rezolvate problemele care țin de autorizația de construire, ne-am tot lungit pin instanță. Am fost un cerc vicios. Ei ne-au dat în judecată că noi nu vrem să consolidăm, iar noi am arătat pe lege ce trebuie să fac ei”,a explicat directorul RADET, Liviu Popa. În viitorul apropiat, problema va fi rezolvată.

”Acum, cineva a venit cu ideea să ne împuternicească pe noi ca să obținem documentele. Nu putem scoate autorizație pentru proprietatea cuiva, decât cu acordul lor. Între timp, am făcut demersurile și acum au ieșit documentele. După ce iese și autorizația de construire, facem licitație pentru contractarea unei firme care să execute lucrările. Avem proiect stabilit, am avut bani bugetați în fiecare an”, a conchis Liviu Popa. Valoarea proiectului este de aproximativ 50.000 lei.

M.P.


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

Please enter your comment!
Please enter your name here