replicaonline.ro : DEZBATERE privind nămolul sapropelic, organizată la Techirghiol !

    112
    0
    DISTRIBUIȚI
    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    Primăria oraşului Techirghiol continuă să se împotrivească idee de exploatare necontrolată a nămolului din Lacul Techirghiol! Sub ameninţarea că o firmă străină ar putea exploata acest aur negru şi l-ar putea exporta peste graniţe, administraţia locală face demersuri pentru gestionarea situaţiei în beneficiul litoralului românesc şi al economiei locale.

    Astfel, Primăria oraşului Techirghiol organizează azi o dezbatere, începând cu ora 11.00, la sediul Administrativ al Grădinii Botanice, din strada Lacului nr.3. Dezbaterea se referă la realizarea unui studiu complex referitor la nămolul sapropelic din Lacul Techirghiol. “Menţionăm că această dezbatere cu specialiştii a fost solicitată de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, urmând să participe toţi factorii implicaţi”, se arată într-un comunicat al primăriei.

    “Prin acest studiu se intenționează determinarea la nivel științific, a datelor referitoare la rata de sedimentare, a cantităților optime care pot fi exploatate, a condițiilor specifice privind regenerarea acestuia, a modalitaților prin care nămolul utilizat poate fi repus în lac și a condițiilor de calitate pe care acesta trebuie să le îndeplinească, precum și alte aspecte relevante pentru gestionarea în condiții durabile a acestei resurse minerale”, mai precizează comunicatul citat.

    R.C.


    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

    Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

    Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

    Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

    Please enter your comment!
    Please enter your name here