Reuniunea Comitetului de coordonare a Sistemului național de gestionare a afacerilor europene

    99
    0
    DISTRIBUIȚI
    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    Joi, 13 aprilie 2017, a avut loc reuniunea săptămânală a Comitetului de coordonare a Sistemului național de gestionare a afacerilor europene. În acest context au fost discutate, și ulterior aprobate, mandatele care permit reprezentarea României la reuniunile ministeriale ale Consiliului UE.

    Discuțiile din cadrul reuniunii interministeriale s-au purtat și asupra ultimelor evoluții din cadrul activității Parlamentului European și a Comisiei Europene. Ministrul delegat pentru Afaceri Europene a subliniat, cu această ocazie, rolul Sistemului național de gestionare a afacerilor europene ca vector în dialogul cu statele membre partenere și instituțiile europene.

    Totodată, s-a convenit asupra accelerării demersurilor de pregătire pentru preluarea Președinției Consiliului Uniunii Europene, în primul semestru al anului 2019, prin acțiuni concrete de pregătire la nivel intern în toate instituțiile implicate în acest proces.

    Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, a salutat organizarea unei comunicări cu tematica “Timișoara – Capitala Europeană a Culturii 2021” în cadrul Consiliului miniștrilor Culturii din statele membre UE, reuniune ce va fi organizată pe 23 mai 2017. “Diversitatea culturală este o caracteristică de bază a Uniunii Europene, spațiul de dialog comunitar fiind o garanție a înțelegerii mutuale și un liant în consolidarea cooperării statelor membre. Aflat la confluența culturilor și oferind un exemplu de multiculturalitate, orașul Timișoara îndeplinește toate criteriile pentru a purta titlul de ‘Capitală Europeană a Culturii’, atât din punctul de vedere al patrimoniului istoric inestimabil, cât și printr-o agendă culturală pe deplin integrată în paradigma europeană. Totodată, celebrarea orașului de pe Bega sub titlul de ‘Capitală Europeană a Culturii’ se va înscrie în seria de evenimente culturale naționale care vor debuta cu ocazia sărbătoririi Centenarului Marii Uniri și a Anului European al Patrimoniului Cultural în 2018, precum și cu evenimentele organizate în marja asumării Președinției rotative a Consiliul Uniunii Europene în 2019”, a declarat Ana Birchall.

    Elemente suplimentare:

    Comitetul de coordonare a Sistemului național de gestionare a afacerilor europene, care funcționează în actuala sa formă în baza HG nr.34/2017 privind organizarea și funcționarea Sistemului național de gestionare a afacerilor europene în vederea participării României la procesul decizional al instituțiilor Uniunii Europene, își desfășoară activitatea sub conducerea ministrului delegat pentru Afaceri Europene și sub îndrumarea prim-ministrului. Principalul obiectiv al acestuia este asigurarea participării eficiente a României la procesul decizional din cadrul instituțiilor Uniunii Europene. Comitetul se reunește săptămânal, asigurând o reprezentare a ministerelor și a altor organe de specialitate, la nivel de secretar de stat cu atribuții în domeniul Afacerilor Europene.


    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

    Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

    Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

    Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

    Please enter your comment!
    Please enter your name here