Acasă Colţul specialistului Economist RFI Romania : Europa “în construcție”

RFI Romania : Europa “în construcție”

145
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

oecd_eu_flag.jpg

O analiză OECD arată progresele pe care le-a înregistrat Uniunea Europeana în ultimii 20 de ani și lucrurile care mai trebuie realizate.
Image source:
site-ul OECD

OECD, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, a realizat înainte de Ziua Europei o analiză dedicată Uniunii Europene. Chiar în plin summit de la Sibiu, când Consiliul European a făcut publică o declarație pentru viitor, OECD a publicat o agendă europeană din perspectivă internațională. Cu atât mai interesant.

Analiza debutează cu o serie de sondaje realizate la nivel european referitoare la percepția publică față de elementele pozitive pe care le-a adus Uniunea Europeană (pacea, libertatea de mișcare sau zona euro), un sondaj cu privire la calitatea vieții, la suportul pentru zona euro și moneda unică europeană (care au o susținere lejeră), se analizează nivelul inegalităților în raport de nivelul produsului intern brut și se ajunge până la respectarea statului de drept.

După zona de sondaje ale opiniei publice, studiul OECD prezintă o adevărată „radiografie” a Uniunii Europene. Astfel, statele Uniunii Europene alocă cel mai mare procent din PIB pentru cheltuielile sociale, 23%. America de Nord se află sub 15%.

Un indicator interesant, mai puțin discutat, este așa-numita „țintă Barcelona” care se referă la înrolarea copiilor de până la șase ani într-o formă de educație. Multe dintre statele Uniunii Europene ating „ținta Barcelona”, în sensul că o treime din copii cu vârsta de până la doi ani și 90% din cei cu vârsta de până la șase ani sunt incluși într-o formă de educație.

De asemenea, egalitatea de gen a salariaților din Uniunea Europeană este mult mai echilibrată decât în statele OECD. Uniunea investește în educație și în perfecționarea forței de muncă. De exemplu, universitățile europene atrag studenți străini, respectiv sunt 1,6 milioane de studenți internaționali, inclusiv din interiorul Uniunii Europene. În plus, în perioada 2014-2020, patru milioane de europeni vor beneficia de oportunități de învățare în afara țării lor de origine, în special prin programul Erasmus.

Educația digitală este o prioritate. 45% din populația Europei și 37% din forța de muncă au suficiente abilități digitale pentru a-și exercita profesia.

În perioada 1995-2008, inegalitatea dintre regiunile cele mai sărace și cele mai bogate din Uniune s-a redus cu 25%. Bugetul de fonduri europene alocat actualului exercițiu financiar este de 350 miliarde euro pentru așa-numita politică de coeziune. În același timp, cele mai multe state europene au reușit să reducă diferențele dintre regiuni în ceea ce privește accesul la internet.

Dar, cu zone în care șomajul este la cote înalte și cu investiții publice scăzute, UE are nevoie de politici naționale mai serioase în materie de coeziune.

Unele state au nevoie de un management mai eficient al atragerii de fonduri europene. Printre ele, se află, evident, și România. În același timp, arată studiul OECD, unele state trebuie să continue să realizeze eforturi de restructurare a economiei și administrației.

Speranța de viață a crescut în Europa, 97% din populația Uniunii are acces la servicii medicale. UE încurajează reducerea fumatului, iar strategia privind piața unică digitală include și dezvoltarea sectorului medical.

Uniunea Europeană a implementat politici privind drepturile consumatorilor și o calitate crescută a mărfurilor alimentare și nealimentare.

Cheltuielile de cercetare și dezvoltare sunt încă insuficiente. De aceea, Europa a creat un fond special care va finanța economia inovativă.

Toate acestea arată că Europa a făcut progrese importante, dar, așa cum se concluzionează în analiza OECD, proiectul Uniunii Europene este în continuare „în construcție”.


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

Please enter your comment!
Please enter your name here