Acasă Colţul specialistului Economist RFI Romania : Statul inventează taxe…

RFI Romania : Statul inventează taxe…

92
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Statul inventează taxe și apoi se miră că firmele telecom cresc tarifele

monitor.jpg

Parlamentarii puterii politice presează companiile din industria telecom să reducă tarifele, dar uită că Ordonanța 114 a introdus noi taxe pentru industria telecom.
Image source:
Pixabay

Ieri, senatorul Daniel Zamfir a încercat să organizeze la Comisia economică o dezbatere pe tema creșterii tarifelor la serviciile de telecomunicații. Doar a încercat, pentru că nu a fost cea mai reușită idee. La invitația senatorului Zamfir s-au prezentat doar reprezentanții companiei Digi. Reprezentanții firmelor Orange și Telekom au răspuns, pe mail, că nu pot veni, iar Vodafone a ignorat invitația. Atitudinea companiei Vodafone l-a înfuriat pe Daniel Zamfir, care a catalogat-o ca fiind „arogantă și nepotrivită”.

Contează mai puțin cauzele pentru care Vodafone nu a răspuns invitației senatorului Zamfir. Este foarte posibil ca decidenții companiei să fi considerat că nu au nicio obligație să aibă un dialog, cel puțin pentru moment, cu un senator cunoscut pentru cheia populistă în care tratează afacerile.

Să nu uităm că inițiativa senatorului Daniel Zamfir a venit după ce anul acesta i-a mai chemat la comisia pe care o conduce și pe membrii Consiliului de administrație al BNR. Atunci, rezultatul concret al întâlnirii cu BNR ar putea fi considerat schimbarea raportării contractelor de împrumut de la ROBOR la un alt indice. Cât de utilă se va dovedi această mișcare rămâne de văzut, pentru că, în acest moment, nimeni nu poate garanta că noul indice va fi mai mic decât vechiul ROBOR.

Totodată, același senator Zamfir dorește să impună prin lege ca noul indice să se aplice și contractelor de credit aflate în derulare. Ar fi absolut incorect, pentru că ar însemna aplicarea retroactivă a unei legi, adică și pentru cazurile care au apărut înainte ca legea să fie promulgată. Desigur, că în această situație calculele de afaceri ale băncilor ar putea să fie date peste cap. Deocamdată, însă, rămâne de văzut care va fi valoarea noului indice și dacă are sens ca senatorul Daniel Zamfir să promoveze o schimbare a ordonanței care să permită aplicarea noului ROBOR și la contractele de credit aflate în derulare.

Ceea ce unește industria bancară cu cea de telecomunicații, în afară, bineînțeles, de dezbaterile promovate de senatorul Zamfir, este profunda dorință a zonei politice aflate la guvernare de a reglementa tarifele și prețurile. Chiar împotriva pieței. Și chiar dacă domeniile despre care vorbim sunt oricum reglementate de către instituții specializate.

În pofida funcționării sub reglementarea unei instituții specializate, piața telecom este una cât se poate de concurențială. În limbajul de specialitate din domeniul concurenței, piața telecom a avut de toate, în ultimii ani: o luptă pe tarife și mai mulți operatori rebeli care au încercat să câștige cotă de piață. Ca-n manualul de concurență. Dar a mai avut și o problemă recentă: Ordonanța 114. Un act normativ care a impus o suprataxare a companiilor de profil. Și-ar fi putut imagina cineva că noile taxe nu vor fi transmise, total sau parțial, către consumatori? Este greu de crezut. Drept urmare, unele companii telecom au anunțat creșteri de tarife.

Cei care au promovat ordonanța trebuiau să se aștepte la această reacție a companiilor și nu să încerce acum să pună presiune asupra industriei să nu crească tarifele. Statul, din care face parte și senatorul Zamfir poate utiliza o mulțime de factori de presiune asupra mediului de afaceri. De exemplu, ieri, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor a anunțat că instituția pe care o conduce va începe o investigație la o companie telecom. Cu ce efecte, rămâne de văzut. Sau poate că dacă rezultatele nu vor fi cele dorite vor urma și alte controale de la alte instituții precum ANAF sau ANCOM.

Un fapt este, însă, cert: tarifele și prețurile nu se pot stabili prin ordonanță. Oricât și-ar dori oficialii români.


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

Please enter your comment!
Please enter your name here