Romania Curata : Analiză RC. Povestea deturnării…

    178
    0
    DISTRIBUIȚI
    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    Analiză RC. Povestea deturnării celor 220.000 de lei din fondurile serviciului secret al Ministerului de Interne 

    Procurorii DNA au două dosare privind achiziții ilegale la Departamentul de Informații și Protecție Internă (DIPI) al Ministerului de Interne, fostul ”Doi și-un sfert”.

    În primul dosar, fostul ministru de interne Gabi Oprea a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, alături de foști șefi ai DIPI, pentru achiziționarea ilegală a unei limuzine AUDI A8 din fondurile destinate spionilor MAI, culmea, chiar pentru depistarea faptelor de corupție. Bolidul de lux era folosit de fostul ministru.

    Din acest dosar a fost format un al doilea, cel început acum, la sfârșitul lunii august, în care au fost puși deja sub acuzare șeful DIPI, numit de premierul Cioloș în februarie și alți 23 de șefi și ofițeri ai serviciului secret.

    Acuzațiile sunt numeroase: deturnare de fonduri, delapidare, fals și uz de fals, abuz în serviciu, favorizarea făptuitorului și obstrucționarea Justiției.

    În esență, e vorba de deturnarea a peste 220.000 de lei din fondurile operative ale serviciului secret către activități de protocol, mese festive, achiziții dintre cele mai bizare și inutile precum căsuțe de păpuși cu nisipar și tobogan. Alți bani, în jur de 70.000 de lei, ar fi fost însușiți personal, mai pe șleau, furați pur și simplu de șefii și ofițerii serviciului secret.

    Ca să își ascundă delapidările și deturnările de fonduri, ofițerii DIPI ar fi clasificat informațiile privind cheltuirea acestor bani ca strict secret. Chiar și când DNA a cerut declasificarea datelor, șeful DIPI Rareș Văduva a refuzat. Potrivit DNA, Văduva era susținut în acest demers chiar de ministrul de Interne Petre Tobă. Demnitarul a refuzat pur și simplu să declasifice informațiile privind cheltuirea fondurilor operative, chiar și la solicitarea procurorului. Prin urmare, anchetatorii DNA vor să îl acuze pe Petre Tobă de favorizarea făptuitorului. Între timp, el și-a dat demisia din funcția de ministru de Interne. Procurorii au cerut președintelui României avizul pentru anchetarea lui Petre Tobă.

    Plângere împotriva procuroarei de caz

    Ofițerii DIPI nu au stat nici ei cu mâinile în sân și au contraatacat. I-au făcut plângere la Inspecția Judiciară procuroarei de caz Florentina Mirică pentru că ar fi declasificat informații strict secrete.

    Vezi mai jos un timeline cu evoluția acuzațiilor din cele două dosare privind achizițiile scandaloase de la DIPI și delapidările din fonduri operative

    17 februarie: procurorii DNA au cerut aviz Senatului pentru anchetarea fostului ministru de Interne Gabriel Oprea pentru abuz în serviciu în dosarul ”Limuzina”

    24 februarie
    : Senatul aprobă ancheta DNA

    2 martie: Gabriel Oprea este pus sub acuzare

    4 mai: DNA pune sechestru pe casa fostului ministru de interne pentru recuperarea prejudiciului de 410.000 de lei din dosarul Limuzina

    11 mai: Fostul ministru de interne Gabi Oprea, șeful DIPI Nicolae Gheorghe și alți 3 ofițeri ai MAI sunt trimiși în judecată la Înalta Curte de Casație și Justiție. Sunt acuzați că au dispus achiziționarea bolidului AUDI A8 pentru Gabi Oprea din fondurile destinate spionilor DIPI pentru depistarea faptelor de corupție. Pe lângă mașină, din fondurile operative s-ar fi cumpărat și o cabină de duș cu hidromasaj și s-ar fi făcut alte cheltuieli pentru ministru.

    29 august: Un al doilea dosar, disjuns din primul, este declanșat de procurorii DNA. Sunt puși sub învinuire 6 șefi și foști șefi ai DIPI pentru delapidare, deturnare de fonduri, abuz, fals, uz de fals, favorizarea făptuitorului și obstrucționarea Justiției. Printre ei, șeful DIPI, Rareș Văduva, cel numit în funcție în februarie de premierul Dacian Cioloș la propunerea ministrului de interne Petre Tobă, după ce fostul șef Nicolae Gheorghe fusese demis fiind acuzat în primul dosar, cel cu Gabriel Oprea. Văduva este demis și el după punerea sub acuzare. El ar fi refuzat să declasifice informațiile privind cheltuielile din fondurile operative.

    31 august: alți 18 ofițeri ai DIPI sunt puși sub acuzare

    “Din probele administrate în acest moment, există suspiciunea rezonabilă că suma deturnată din fondurile operative ale D.I.P.I pentru cheltuieli de protocol și pentru înzestrarea instituției, în perioada 2014-2015, depășește 220.000 lei, iar suma însușită în interes personal depășește 70.000 lei”, acuză procurorii DNA.

    1 septembrie: procurorii cer aviz pentru anchetarea chiar a ministrului de Interne în funcție Petre Tobă. El e acuzat de favorizare a făptuitorului.

    ‘La data de 1 aprilie 2016, în contextul în care, la Direcția Națională Anticorupție se afla în instrumentare dosarul 20/P/2016 (primul dosar privind DIPI, cel cu Gabi Oprea – n.r.), Tobă Petre, în calitate de ministru al Afacerilor Interne, a refuzat declanșarea procedurii de declasificare parțială a unor documente (…) Ministrul Afacerilor Interne Tobă Petre a refuzat, în mod discreționar, declanșarea procedurii de declasificare a unor normative a căror încălcare vizează conținutul constitutiv al infracțiunilor de abuz în serviciu și deturnare de fonduri, adică într-o situație în care este exclusă protecția informațiilor clasificate’, arată procurorii DNA.

    Cu această ocazie, am putut afla ce fel de cumpărături au făcut ofițerii DIPI și le-au trecut la strict secret, în speranța că nimeni nu va afla.

    Cumpărături la DIPI: căsuțe de păpuși, darts, arcuri de tir

    “Din probele cauzei a reieşit că au fost cumpărate bunuri care nu au nicio legătură cu interesul general de maximă importanță pentru care au fost alocate fondurile operative (căsuțe de păpuși cu nisipar și tobogan, în valoare de 7.000 lei, cărți de joc, darts cu săgeți, arcuri de tir, plase de tir, mingi de volei în valoare de circa 4.000 lei, bandă de alergare, în valoare de circa 12.000 lei, cuptor electric, în valoare de circa 17.000 lei, stilouri în valoare de 13.000 lei, uniforme de chestor, pavele, cărți în ediții de lux, legate în piele, pe comandă, mese festive ale ofițerilor neoperativi ai D.I.P.I.)”, acuză DNA.

    Acum, șeful statului Klaus Iohannis este așteptat să decidă dacă avizează anchetarea penală a lui Petre Tobă, care între timp și-a dat demisia din funcția de ministru de interne.

    Precedent

    Cazul delapidărilor și al deturnărilor de fonduri de la DIPI sub protecția secretizării ar putea fi un precedent pentru declanșarea unor verificari pe fond privind gestionarea fondurilor operative, strict secrete, ale serviciilor de informații.

    Deturnări de fonduri și achiziții ilegale și la Oficiul pentru protecția martorilor din cadrul MAI

    Dosarele achizițiilor de la DIPI nu sunt singulare. La începutul anului, procurorii DNA i-au trimis în judecată în stare de arest și pe șefii de la Oficiul privind protecția martorilor din cadrul MAI. Tot sub pulpana informațiilor clasificate, șefii de acolo ar fi furat din banii destinați martorilor protejați din dosarele de corupție și ar fi făcut tot felul de achiziții costisitoare. Culmea, dosarul de la Oficiul privind protecția martorilor a fost instrumentat cu ajutorul ofițerilor DIPI. Vezi mai multe detalii pe Romania Curata


    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

    Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

    Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

    Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

    Please enter your comment!
    Please enter your name here