Romania Curata : De ce e o prostie să fie arestat cineva care dă un cadou la doctor. Sau doctorul

    372
    0
    DISTRIBUIȚI
    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    Maşina era o Dacia 1100 veche, impecabil întreţinută de infirmieri, singura care avea privilegiul să fie parcată în faţa scărilor de la pavilionul Unu Femei. O dată pe zi, o vedeam pe infirmera şefă coborând pe uşa din spate cu o geantă mare. Deschidea portbagajul, care nu era încuiat, şi punea geanta plină acolo. A doua zi dmineaţa, tot ea, înainte de raportul de gardă, o lua de acolo, goală, şi o ducea în cabinetul ei. Vedeam scena din cabinetul meu – impropriu spus – adică din cămăruţa de gardă de la etajul unu, în care intram folosind jumătatea mea de clanţă din buzunarul halatului şi mă strecuram în spaţiul dotat cu o masă şi două scaune dintre cele doua saloane enorme, de şaizeci de paturi fiecare, rugând surorile să îmi aducă pe rând bolnavii cărora trebuia să le completez fişele de observaţie. Asta era treaba mea, a stagiarului, sau rezidentului, şi eram unicul rezident din spital, aşa că era destul. Pe bolnavi nu aveam ce îi întreba : acesta era pavilionul bolilor foarte grave, unde li se dădea un tratement şoc cu medicamente să fie scoşi din criză, cu preţul diminuării lor totale. Se târau de la pat la toaletă sau la camera mea cu dificultate şi de abia articulau. Unele erau la a nu ştiu câta încercare de sinucidere, după care aveau din nou câteva luni bune, cu familia. Altele omorâseră pe cineva sau le violase, dimpotrivă, vreunul (sau mai mulţi) sau erau în completă disociere şi râdeau prosteşte în timp ce încercau să îşi prindă mâna în uşă. Pe foaie scriam ce observam, nu ce îmi spuneau ele, şi ştiam că degeaba o fac : şeful meu şi al pavilionului, dr. B., proprietarul Daciei 1100, care avea peste şaptezeci de ani şi venise ca intern după primul război mondial, nu citea niciodată foile. Ba chiar, atunci când nu avea un rezident plin de dorinţa de a face ceva, deci bun de exploatat, asistentele scriau singure câteva cuvinte fără sens. Singura activitate a pavilionului nostru, unde la parter stăteau cei care puteau fi lăsaţi pe afară, iar la etaj cei izolaţi la « fără clanţă » era vizita mare. La asta, doctorul B. făcea rondul cu precizia unui cronometru, stând circa un minut la fiecare pat. Erau unicele ocazii când îl auzeai vorbind. Întreba « Cum te simţi ? » cu o voce egală, mai degrabă ştearsă, privind bolnava drept în ochi şi luându-i încheietura în mâna lui. Asta avea un efect miraculos : ţinea aproape 24 de ore. Nu asculta niciodată răspunsul, ci trecea mai departe, cu întreaga suită, după ce administrase, cu precizia unui anestezist, doza de atenţie zilnică a unui psihiatru cu peste 200 de pacienţi şi peste 50 de ani de carieră, prin foamete, războaie şi pogromuri. După aceea mai şedea vreo două ore la cabinet, primind familiile îndurerate şi cel mai adesea dornice ca statul să le ia de pe braţe povara. Rezultatul era cel transportat cu geanta de asistenta şefă şi nu era cine ştie ce, dat fiind că dr. B era văduv şi nu accepta decât cafea. Restul era împărţit între personal. Nu şi mie, pentru că declinasem din prima zi, spunând că eu sunt acolo să învăţ, dar măcar la pavilionul ăsta nu aveam cheltuieli. La Doi Bărbaţi trebuia să iau din buzunarul meu ţigări la toţi bolnavii mai agitaţi, că altfel nu mă lăsau să fac foile, trăgeau de uşă, de mânecă, de tot ce apucau, şi îmi cumpăram câte cinci minute cu câte un Carpaţi fără filtru.

    Când aveam 25 de ani îl consideram pe doctorul B. ramolit, incompetent şi corupt. Azi însă nu mai sunt sigură că psihiatria de masă într-o societate săracă şi finanţată integral de stat poate produce ceva mai bun ca el. Evaluarea lui era că, la asemenea cazuri grave, psihoterapia era inutilă – de altfel, eram doi doctori la două sute de pacienţi – şi cea mai eficientă era când lua pulsul fără niciun cuvânt la vizită şi, de altfel, fără să numere. Atingerea lui conta. Familiile sufereau destul şi judecata lui era că statul poate să mai ia din povară, la cât plătea pentru tratament.  Cum s-ar aplica noua măsură gândită de ministrul Bănicioiu doctorului B.? Nu lua bani. Ar trebui să îi fiscalizăm geanta zilnică de cafea? Nu o vindea – o trafica mai departe, că eram în comunismul pur şi dur, unde se crease asemenea penurie că totul venea la un cost suplimentar. Ce lua el de la bolnavi recicla la cei care îi luau lui – gestionarii de la carne, de la zahăr, de la tutun. Nimic nu ajungea pentru toată lumea, din cauza proastei planificări, ca atare cine avea nevoie mai mare sau mijloace mai mari plătea suplimentar şi intra în faţa cozii. Cine nu, nu mai apuca.

    Sistemul nostru de sănătate azi e moştenitorul acelor probleme pe care o generaţie de administratori slabi, conflictul politic şi nepriceperea asistenţei externe de la Banca Mondială l-a consolidat în loc să îl transforme. De asta decizia guvernanţilor de a dubla în etape salariile din Sănătate în următorii doi ani, începând cu luna octombrie 2015, când cadrele medicale vor primi 25% în plus la salariul de bază, e bună, dar nu e suficientă. La fel de bună a fost şi introducerea cardului de sănătate, însoţită de o isterie publică foarte supărătoare, pentru că şi ziariştii trebuie să se hotărască odată ce vor. Decizia de a fiscaliza cadourile în bani nu este însă logică. Cadourile la medic sunt de două feluri – pură recunoştinţă, la care nu ai ce fiscaliza, şi supliment la salariul insuficient al medicului, deci o contribuţie directă la bugetul sănătăţii, din care e imoral să iei impozit – e vina cui guvernează că sistemul e subfinanţat şi obiectiv subfinanţat. Cu cadourile pentru medici, statul practic cere cetăţeanului să plătească direct medicii, care sunt aproape neplătiţi în România – şi de asta cei mai buni pleacă. Te întrebi de ce lucrează ei la stat- nu are sens să îi faci funcţionari publici, calitate din care decurg numai incompatibilităţi, când de fapt nu ţi-i poţi permite şi ceri mai departe pacienţilor, ca pe vremuri, să îi plătească direct.

    Ipocrizia asta de fond e considerată corupţie azi şi nu e în regulă. E un eşec al politicii de sănătate. Există destulă corupţie pe bune în sănătate – certificate false, achiziţii trucate, medicamente prea scumpe subvenţionate . Dar faptul că banii în sistemul de stat nu ajung şi pacienţii suplimentează direct nu e corupţie. Şi nu e normal să fie culpabilizat nici cine dă, nici cine ia, cum se întâmplă acum. Apreciez că guvernul vrea să rezolve, dar fără ceva reorganizare nu se poate rezolva. Vrem să ne reîntorcem de pe drumul pornit de guvernul Boc, în care ce concepea un sistem bazat pe contribuţii? Că erau ţipete în mai că nu erau primiţi cei care nu aveau număr de asigurare. Păi asta e, aceia nu mai sunt finanţaţi de la stat. La fel, aud periodic discuţii că de ce statul acoperă aşa de puţin. Păi asta e, în acest gen de sistem banii ajung să te îmbolnăveşti de două ori după 50 de ani, să naşti o dată şi să îţi faci vreo cinci analize pe banii statului, iar asta doar pentru cine plăteşte contribuţia şi îşi cumpără singur medicamentele. Pentru mai mult de atât, eşti iarăşi peste buget, deci înapoi în penuria din socialism. Şi déjà trebuie spus că medicii de familie sunt practic privaţi, deci ies din problemă, şi sistemul privat oferă déjà alternativă cui are bani. Rămâne restul. Şi cum să rezolvăm cu salariile medicilor şi cu corupţia reală, printr-o separare public-privat mai clară, e pe larg descris în ultimele două rapoarte SAR aici și aici, unde colegul meu dr. Sorin Paveliu a răspuns conştiincios la acest gen de probleme foarte strict formulate de mine. Şi mai putem rezolva şi alte probleme, dar deocamdată vreau să spun atât.

    Şpaga la medic nu e şpagă, e un abuz al statului care cere pacienţilor să-i plătească pe angajaţii săi pentru care nu are bani, în contextul în care acest lucru e din ce în ce mai mult perceput ca imoral (că pacienţii nu îşi dau seama şi nu acceptă că plătesc contribuţii prea mici sau prea puţine, pentru o asistenţă de calitate; de ce credeţi că în SUA asta e cea mai mare cheltuială a bugetului public ? că e scumpă), şi a devenit şi ilegal. Sigur că, de urgenţă, trebuie înlăturat caracterul ilegal, dar pe fond, trebuie să înlăturăm subfinanţarea şi un sistem în care statul organizează prea mult. Să lasăm lumea să plătească direct (că statul totdeauna va administra prost banii încredinţaţi lui), dar nu pe angajaţii statului. Putem concepe un sistem în care separaţia public privat să redea demnitatea atât la medic, cât şi la pacient. Că dacă m-a frapat întotdeauna ceva la doctorul B., când îl urmăream circulând tăcut prin saloanele noastre de cuci, înconjurate de România ceauşistă de sfârşit de regim,  era excepţionala lui demnitate, felul în care nicio secundă nimeni nu putea ghici, privindu-l, că totul în jur era anormal.


    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

    Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

    Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

    Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

    Please enter your comment!
    Please enter your name here