Acasă Stiinta & Tehnica Economie Romania Curata : Știați că de la anul prețul căldurii se dublează...

Romania Curata : Știați că de la anul prețul căldurii se dublează ?

144
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

Lucian Davidescu

Iar noi construim conducte ca să vindem gazul prin vecini!

Cât ați plătit în iarna aceasta factura pentru încălzire? 300 de lei pe lună? Înseamnă doar jumătate din cât costă de fapt, restul este subvenție. Însă România s-a angajat în fața Comisiei Europene să nu mai subvenționeze căldura pentru toată lumea. Trebuia să se întâmple din aprilie, dar s-a mai amânat un an.

Însă din iarna lui 2019 va trebui să scoateți din buzunar 600 de lei!

Dacă dovediți că aveți venituri mici, puteți merge la primărie să cereți subvenție individuală. Dacă nu, renunțați la câteva zile de concediu sau poate la tot, că fiecare familie de trei persoane va trebui să dea în plus 300 de euro pe an.

1,2 milioane de apartamente sunt racordate la sistemul de încălzire centralizată, dintre care mai mult de jumătate de milion în București. În Capitală, subvenția pentru RADET înghite 150 de milioane de euro în fiecare an. În toată țara, la fiecare trei ani dispare astfel câte un miliard de euro. Multe alte milioane de locuințe s-au debranșat deja, începând încă din anii ’90, dar costurile sunt tot mari.

Uniunea Europeană cere încă de la aderare eliminarea subvențiilor, dar am reușit să o tot amânăm. Este posibil să mai meargă chiar încă un an-doi, însă 2021 este termenul peste care cu siguranță nu se va mai putea trece.

Teoretic, orașele din România unde încă funcționează încălzirea centralizată ar fi trebuit să folosească timpul pentru a face ceva. N-au făcut nimic!

Problema este veche de zeci de ani și încă nu i s-a găsit rezolvarea: este vorba de „pierderile pe rețea” care pot fi reduse doar marginal, dar rămân parte integrantă a sistemului centralizat.

Încălzirea centralizată părea o idee bună tehnologic. Termocentralele produc și căldură reziduală, care poate fi folosită pe post de „agent termic gratuit”. În realitate, agentul ajunge să coste mai mult decât face. În primul rând, este nevoie de rețele lungi și scumpe de distribuție care pierd o mare parte din căldură orice le-ai face. Apoi, raportul dintre electricitate și căldură nu este niciodată optim. În iernile friguroase, când termocentrala trebuie încinsă la maximum, eficiența producției de electricitate scade și nici valoarea ei de piață nu mai este așa de bună. Iar vara căldura se pierde oricum. Sistemul rămâne fezabil în zonele cu climat rece, ca țările scandinave, unde e nevoie de încălzire aproape tot timpul anului. În rest, este un compromis costisitor.

Vestea bună este că tehnologia a evoluat spectaculos față de acum 50-60 de ani. Eficiența comercială combinată a unei termocentrale vechi coboară adesea sub 30%. Însă dacă centralele sunt mai noi, mai mici, mai multe și mai aproape de consumator – eficiența finală poate ajunge la 80% sau mai mult.

Închipuiți-vă că, fie la subsolul blocului fie la cel mai apropiat punct termic, este instalată o mică termocentrală care produce în primul rând căldură, dar și electricitate – pe care să o vândă apoi în rețea. De câțiva ani încoace, cele mai mici astfel de centrale nu depășesc mărimea unui frigider.

E destul de complicat, ar fi nevoie de:
– o rețea inteligentă de distribuție și preluare a electricității (în curs de implementare, pe fonduri europene);
– de investiții uriașe (dar totuși mai mici decât subvențiile irosite an de an);
– de capacitate administrativă (mai greu, dar ușor nu e nicicum);
– de gaz (chiar și la prețul de piață, numai să fie în cantități suficiente).

Dar nu este o poveste! Iată ce s-a întâmplat în Berlin:

Și Berlinul de Vest și cel de Est și-au construit, după război, sisteme de încălzire centralizată. Chiar și despărțite de zidul legendar, cele două orașe au ajuns la concluzii asemănătoare, din motive diferite. Berlinul de Vest, izolat complet, a mers pe încălzirea centralizată și cogenerare pentru a folosi la maximum puținele resurse pe care le avea la dispoziție. În Berlinul de Est a funcționat logica stalinistă: Uzinele produc curent pentru industrie, surplusul de căldură merge la blocurile din jur.

După căderea zidului, și cele două rețele s-au unit. Berlinul unificat s-a trezit orașul cu cea mai vastă rețea de încălzire centrală din UE. Dar și cu toate neajunsurile sistemului.

Cum le-a rezolvat? Printr-o strategie de investiții și stimulente care să încurajeze instalarea de centrale în cogenerare de mare eficiență cât mai aproape de consumatori. În 2010, numărul lor ajunsese deja la 300, iar prognoza pentru 2020 era de 10.000 de astfel de centrale, interconectate într-o rețea inteligentă.

Germania nu are gaze aproape deloc. Le aduce din Rusia, fie prin Ucraina, fie printr-o conductă uriașă pe sub Marea Baltică (Nord Stream – 1200 Km) pe care până la anul o va completa cu încă una de aceeași capacitate și pentru care e dispusă să intre în conflicte cu aliații. Prețul practicat de Gazprom pentru Germania este la rândul său preferențial – printre cele mai mici din Europa.

Capacitatea totală a celor două conducte va ajunge la 110 miliarde de metri cubi în fiecare an, cât jumătate din rezervele dovedite din Marea Neagră.

România are gaze, dar UE îi cere să facă o conductă prin care să le exporte și îi dă și o parte din bani. Foarte bine, să o facă! E un gest de bună-vecinătate să le dai din surplusul tău și celor în nevoie.

Dar hai, în primul rând, să consumăm cât avem nevoie și apoi să vedem exact cât e surplusul! Localnicii pe terenurile cărora va trece BRUA, care au semnat bucuroși că vor avea și ei gaz, vor fi dezamăgiți când vor afla că de fapt nu merge așa, că nu e pentru ei.

Doar una din trei locuințe din România este racordată la rețeaua de gaz. După privatizare, distribuitorii în loc să își extindă rețelele – dimpotrivă – au făcut cumva să dispară mii de kilometri de conductă. Și azi, jumătate dintre gospodării se încălzesc cu lemne sau cu ce apucă, exact ca acum 100 de ani.

În Ungaria, procentul locuințelor racordate la gaze depășește 90%. Ce să faceţi voi cu gazul, un foc mare? întreba răutăcios Kristof Terhes, șeful versiunii ungurești a Transagaz. Nu, domnule Terhes, dar putem încerca multe mai mici!

Într-adevăr, nu prea știm ce să facem cu gazul. Petrom a construit o termocentrală nou-nouță de 860 MWh (poate asigura, la vârf, 10% din consumul țării și a costat 530 de milioane de euro. Sună frumos, nu-i așa? În realitate, un astfel de mamut este nefezabil din start la prețurile gazelor din Europa – pur și simplu consumă mai mulți bani decât produce.

De ce s-a construit totuși? Din rațiuni de „arbitraj” contabil. Când Petrom era obligată să vândă gaz la preț reglementat, a preferat să-și devină și producător de electricitate doar ca să își vândă lui însuși. Acum, centrala are rost să meargă doar în vârf de sarcină și tot pe pierdere. După doar câțiva ani de funcționare, valoarea a fost depreciată cu 40%, la 300 de milioane de euro, din considerente de piață. După ce Petrom a putut să vândă gazul liber pe piață, a devenit nerentabil să-l consume intern.

Practic, nu este nici o diferență de gândire sau de rezultat între infamii mamuți ceaușiști și mormanul de fier vechi de la Brazi! Barem combinatele chimice care au fost tăiate de la porție dădeau ceva mai multe locuri de muncă…

Dar de ce nu s-a apucat OMV/Petrom să construiască – de exemplu – un sistem de încălzire ca în Berlin sau ca în Viena? Că astfel ar fi combinat grațios nevoia de maximizare a valorii pentru acționari cu „responsabilitatea socială”. Și ar fi reușit, probabil, să ia locul RADET în București, să scape 1,2 milioane de oameni de facturile umflate și să facă și profit. Prea mult de muncă? Sau că nu i-a tras chiar nimeni de mânecă?

În timpul ăsta, OMV vrea să ducă gazele din Marea Neagră direct la Baumgartner, ca să le pună laolaltă cu zecile de miliarde de metri cubi de gaz rusesc de la Gazprom pe care de 50 de ani îl tot redistribuie prin Europa. După cum remarcă Horațiu Pepine, poate că Ungaria chiar ne-a făcut o favoare când a retezat BRUA de a rămas BRU.

În aproape toate orașele din România internetul este mai rapid decât în Berlin, Budapesta sau Viena. Semn că nu e vreo fatalitate să fim la coada Europei în chiar tot ce facem. Când a fost vorba de rețelele de comunicații, românii au reușit să întoarcă handicapul istoric în favoarea lor, s-au folosit de avantajele proximității și descentralizării (chiar cu prețul mănunchiurilor de cabluri întinse de-a valma prin orașe vreme de mulți ani) și în cele din urmă au sărit direct la o etapă tehnologică la care toată lumea se uită cu invidie.

Azi, oamenii care trăiesc în București, Romania au acces la un internet mult mai rapid decât cea mai mare parte a SUA. Asta este inacceptabil și trebuie să se schimbe

– spunea în 2014 Bernie Sanders, contracandidatul pe care Hillary Clinton nu l-a lăsat să-l bată pe Trump.

Dincolo de ușorul umor involuntar dat de aranjarea frazei (că doar nu ne-ar fi trimis ambasadori să ne pretindă, ieftin, internetul), vorbele merită parafrazate:

Azi, oamenii care trăiesc în București și restul României, ard banii pe subvenții la RADET sau se încălzesc cu lemne și capătă în schimb doar privilegiul de a li se lua gazul pe nimic. Asta este inacceptabil și trebuie să se schimbe.


Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

Please enter your comment!
Please enter your name here