RussiaToday.ro – Raoul Weiss: Axa ruso-maghiară, apărătoarea intereselor României

    437
    0
    DISTRIBUIȚI
    Raspandeste cu incredere
    • 2
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
      2
      Shares

    vecinii romaniei,dugin vona gabor

    Desigur, mult comentatul interes al Rusiei pentru România (presupunând că acest interes există – ceea ce, până la urmă, ar fi o veste bună), nu poate fi întemeiat decât pe mize cât se poate de egoiste și nefilantropice: România ca fiind un coridor strategic spre zona balcanică, România ca piață de desfacere, ca megaputere potențială în domeniul agricol premium, ca sursă de forță de muncă calificată și relativ ieftină, etc.. Atunci, prin se deosebește respectivul interes presupus de cel al occidentalilor?

    Prin faptul că Rusia are cu ce să plătească. Rusia are ce să vândă României – înainte de toate: energie, multă și ieftină. Lumea anglosaxonă nu mai are. Leitmotivul rusofob cu „ce produse manufacturate rusești aveți acasă„ se întoarce foarte ușor, ca o mânușă, împotriva Americii: din produsele tehnologice pe care le aveți acasă, câte au fost manufacturate în SUA? Răspunsul fiind, de obicei: zero. Uzinarea se face în Asia, marca occidentală fiind doar un fel de impozit feudal planetar ridicat de mafia globală a copyright-ului, exact cea pe care tratatele internaționale de gen TTIP au drept menire s-o protejeze până mai ține – adică, nu foarte mult timp, judecând după disproporția uriașă dintre NATO și BRICS pe planul investițiilor în educație și cercetare.

    Singurul lucru pe care lumea NATO – însemnând, de fapt, America, și mai exact US Army – mai are să-l vândă lumii – și, în speță, României – este ceea ce vindea și Al Capone în Chicago-ul anilor 30: „siguranță„. Presupunând că ar exista o cerere în România pentru așa ceva – capitol destul de problematic, ținând cont de următoarele:

    • Vecinii României cu un istoric de contestații teritoriale sunt „balaurii„ militari cunoscuți sub numele de Ungaria, Bulgaria, Serbia, adică state cu armate care nu-i ajung nici pentru apărarea proprie (nici nu pomenesc aici ficțiunea statală „Ucraina„, că nu mai are rost), și
    • „Cucerirea României„ este un concept gol și ușor ridicol, în condițiile în care România este cucerită și scoasă la vânzare în mod oficial de 25 de ani, nu doar parțial sau în funcție de trecutul politic al câtorva regiuni gen Transilvania sau Dobrogea, ci integral, datorită unei clase politice 150% venale, care stă ca peștele la colțul străzii, în așteptarea „investitorilor străini„.

    Nu prea există, deci, cerere? Nu-i bai, că se creează. Anglosaxonii au oficializat de mult conceptul de „market-making„, versiunea legalizată a delictului descris de Adam Smith sub numele mai explicit de collusion. Crearea unei piețe românești pentru „siguranța„ made in SUA a fost subcontractată celor mai tâmpiți și resentimentari moștenitori ai lui Ceaușescu, numiți de mine, după modelul ucrainean, pravisectoriștii români, propaganda lor desemnând ca dușmani ai României tocmai (ce coincidență!) cele două state direct sau indirect vecine care se înțeleg cel mai prost cu hegemonul american: Rusia și Ungaria. Rezumată (deși nu foarte mult, la cât de simplistă este ea), propaganda lor spune: „Rusia s-a înțeles cu ungurii în detrimentul României. Iredentiștii maghiari ne vor Transilvania și speră s-o obțină cu ajutorul rușilor.„
    Există, desigur, și un pravisectorism maghiar, sprijinit pe o retorică iredentistă care, până nu de mult, era foarte prizată în campaniile electorale din Ungaria – cu atât mai prizată încât aducea voturi (desigur doar la margine, dar uneori și 1% contează) fără să oblige politicienii lor nici măcar la niște promisiuni, și că victimele potențiale ale iresponsabilității lor, prin definiție, se aflau dincolo de graniță, în România, și nu votau în Ungaria. Ei bine, situația s-a schimbat. Ajuns la putere în 2010, FIDESZ-ul lui Viktor Orbán, inundând Transilvania cu pașapoarte (și… cărți de alegător!) maghiare, și-a asigurat, după modelul H. Kohl, o rezervă de voturi externe fidele și ieftine – dar astfel, volens nolens, a și creat condițiile unei responsabilizări ale politicii maghiare în domeniul relațiilor româno-maghiare, fiindcă de acum înainte, orice alunecare verbală dăunătoare pentru coexistența interetnică pașnică din Ardeal poate fi pedepsită la vot de un electorat maghiar-ardelenesc de fapt foarte disparat social, confesional și ideologic, dar cu trei trăsături comune: vorbesc maghiara, s-au născut în România și n-au nicio intenție să plece de aici.

    În aceste condiții, dacă naționalismul maghiar ar fi în esență iredentist, urmărind ipoteza pravisectoriștilor români, ar fi de așteptat ca retorica iredentistă să fie recuperată de partidul Jobbik, prezentat ca aflându-se „la dreapta FIDESZ-ului„ (deși agenda lui socioeconomică îl situează de fapt … la stânga FIDESZ-ului, și chiar la stânga „socialiștilor„ nominali din Ungaria), și care, ajungând la 18% de intenții de vot, se profilează ca un challenger electoral de seamă pentru FIDESZ. Cu atât mai mult încât istoricul electoral arată că este foarte puțin înrădăcinat în Transilvania, deci că, măcar pe plan electoral, Jobbik-ul ar avea foarte puțin de pierdut de pe urma unor „daune interetnice colaterale„ în caz de „ofensivă„ (retoric-)iredentistă.

    Aici, propun să lucrăm cu materialul clientului, analizând interviul dat acum două săptămâni (și tradus în română) de vicepreședintele Jobbik, István Szávay, pe care îl putem citi în celebrul ziar eurazist-rusofil Adevărul. Din care – oricât de mult jurnaliștii de la Adevărul încearcă s-o mascheze prin un cuvânt înainte răuvoitor – reiese foarte clar că:

    • Jobbik-ul nu-și (mai) asumă eticheta impusă de „partid de extrema-dreaptă„; pe românește: se vrea partid de guvernare, și nu-și mai permite alunecări verbale de dragul votului câtorva mii de huligani iredentiști (care oricum s-au mutat deja mai departe, spre noul partid maghiar de extrema-dreaptă numitMagyar Hajnal).
    • Că, în cazul Ținutului Secuiesc „autonomie„ nu înseamnă separatism, iar și mai puțin alipire Ungariei (nu că așa ceva ar fi fizic posibil, dar e bine să fie și verbalizată imposibilitatea).
    • că proiectele de promovare a limbii maghiare nu sunt politici etniciste (dacă aproape toate corporațiile mari prezente pe teritoriu cer stăpânirea limbii engleze, lipsită de legitimitate istorică pe teritoriul român, de ce n-ar putea câteva firme din zone cu proporție ridicată de maghiarofoni în populație să ceară stăpânirea limbii maghiare?).

    În general, constatăm că dimensiunea simbolic-istoric-mitologică, atât de omniprezentă în discursul pravisectorist, lipsește aici cu desăvârșire: Szávay, în stilul pragmatic-britanic promovat de noua generație de lideri Jobbik cu studii în Occident, vorbește de teme concrete, socioeconomice și juridice. Și vorbește, sobru, în numele propriului partid, nu al Ungariei, pentru care nu dispune de nici un mandat de reprezentare, iar și mai puțin în numele națiunii. Este, deci, destul de clar că febra iredentistă, în politica maghiară de azi, a ajuns la locul care i s-ar cuveni și delirului dacopat: cantonat în niște birturi puturoase populate de microbiști și alți sfertodocți bețivi.

    Ei bine, când spun că Jobbik-ul „nu-și mai permite alunecări verbale„, fac, evident, aluzie la o strategie de „respectabilizare„ internațională. Și aici se impune întrebarea: de placul cui? Când un partid ca Frontul Național din Franța se „respectabilizează„ pre-electoral, de pildă renunțând la orice critică împotriva Israelului, o face, evident, din dorința de a fi primit în școala bunilor fanarioți la Înalta Poartă de pe Potomac. Acesta, însă, nu poate fi cazul Jobbik-ului, partid declarat anti-NATO, și anatemizat de tot spectrul politic din Occident. În schimb, Jobbik-ul a adoptat oficial a „Patra Teorie Politică„ a lui A. Dughin ca doctrina sa de bază, este explicit filorus, și se zvonește că ar avea parte și de niște finanțări euraziste.

    Răspunsul este deci la îndemână, ascuns doar de ceața rusofobă creată de intoxicarea mediatică: pe termen lung garantul păcii interetnice din zona carpatică și al stabilității granițelor naționale ESTE RUSIA, marele nostru vecin mai sărac în „siguranță„ exportabilă și mai bogat în gaz ieftin. Diplomația rusească a reușit, în mare, să neutralizeze pravisectorismul maghiar (infiltrat, de pildă, în site-ul Kurucinfo – cu o adresă IP … din SUA) și să promoveze un naționalism maghiar respectuos de vecini, filo-ortodox și fidel principiului subsidiarității generalizate, formulat de filozoful francez Alain de Benoît și dezvoltat mai departe de ucenicul lui A. Dughin. Abia exagerăm, deci, spunând că Jobbik-ul de azi reprezintă un nou soi de naționalism european post-șovin, compatibil cu proiectul eurazist. În lumea de mâine, rolul internațional pe care România ar trebui să-l îndeplinească ca putere regională va depinde și de (in)capacitatea României actuale de a crea un astfel de naționalism/patriotism respectuos de vecini și de minorități: un naționalism imperial bazat pe Dasein-ul cultural al neamului, și nu pe obsesia, obiectiv demodată, a „integrității teritoriale„, care derivă din conceptul jacobin – deci burghez, modern și deloc creștin – de stat-națiune.

    SURSA: gandeste.org


    Raspandeste cu incredere
    • 2
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
      2
      Shares

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

    Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

    Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

    Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

    Please enter your comment!
    Please enter your name here