Acasă Stiinta & Tehnica Istorie Socrate ( 469-399 î.Hr.)

Socrate ( 469-399 î.Hr.)

63
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Filozof antic grec. Fiu de sculptor.Îşi ţinea lecţiile pe străzi şi în pieţe, având ca scop o nouă educaţie a tineretului, şi se împotrivea sofiştilor. S-a remarcat printr-o mare simplitate în viaţa de zi cu zi ( sunt celebre discuţiile cu soţia sa, Xantipa) şi prin curajul neobişnuit în lupta dusă în numele adevărului şi al convingerilor sale. Începând conversaţia cu întrebări neînsemnate, el se îndrepta spre o definiţie generală de un asemenea tip care să îmbrăţişeze toate cazurile particulare şi să descopere esenţa unui concept. Conversaţiile lui atingeau chestiuni legate de esenţa binelui, a frumuseţii, a iubirii, a nemuririi sufletului, a verificităţii cunoaşterii şi altele.
Sinceritatea judecăţilor lui Socrate i-a adus multi duşmani, care l-au acuzat de coruperea tineretului şi de respingerea religiei oficiale. Principalul acuzator a fost democratul bogat şi influent Anitos. Condamnat la moarte, filozoful a băut fără ezitare şi plin de linişte cupa cu otravă din cucută, refuzând să evadeze aşa cum îi propuseseră prietenii lui. Socrate a fost unul dintre fondatorii dialecticii, gândită drept căutare a adevărului cu ajutorul conversaţiilor, şi anume prin punerea de anumite întrebări şi aflarea metodică a răspunsurilor la ele. Considerând nesatisfăcătoare vechea filozofie naturală, Socrate s-a îndreptat către cercetarea cunoaşterii omeneşti şi a gândirii. Aristotel îi atribuie ştiinţa inducţiei despre trecerea de la realitatea imediată la conceptele generale şi, de asemenea, ştiinţa definirii conceptelor care, pentru prima dată, dădeau posibilitatea cunoaşterii esenţei fiecărui lucru. Recunoaşterea acţiunii esenţelor primare asupra realităţii încojurătoare s-a transformat la Socrate în ştiinţa despre Raţiunea Universală sau despre minţile divine individuale. Concepţia despre lume a lui Socrate avea puţine în comun cu religia populară, deşi el nu o respingea. În etică, teza fundamentală a lui Socrate spunea: virtutea este cunoaştere sau înţelepciune; cel care cunoaşte binele va face negreşit bine; cel care face rău, fie nu ştie ce este binele, fie face răul în ideea unei victorii finale a binelui. În înţelegerea lui Socrate nu poate exista o contradicţie între raţiunea omului şi comportamentul său. Filozoful a fost pe nedrept acuzat de adversitate faţă de democraţie; în realitate, filozoful critică orice formă de guvernare, dacă aceasta nesocotea dreptatea. De la Socrate nu a rămas nimic scris, gândurile sale fiindu-ne transmise de Platon şi de Xenofon. Învătătura înţeleptului conţinea în sine atâtea idei rodnice, încât a servit ca punct de plecare în evoluţia ulterioară a gândirii filozofice greceşti. O mare importanţă a avut-o şi personalitatea filozofului care, prin viaţa şi moartea sa, a servit de exemplu rar în ce priveşte acordul deplin între cuvinte şi acţiuni.
* Nici o relaţie între oameni nu are preţ fără prietenie.
* Bogăţia şi faima nu-ţi dau nici o valoare.
* A fi mai prejos de tine însuţi înseamnă a fi ignorant, a fi mai presus de tine însuţi înseamnă a fi înţelept.
* Cine nu învaţă cu vorba, acela nu va învăţa nici cu bătaia.
* Străduieşte-te să te îmbraci cu distincţie, dar nu elegant; distincţia e semnul decenţei, iar eleganţă e semnul excesului.
Lenuş Lungu


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here