Acasă Supliment Cultural Recenzii filme/carti Sodomia

Sodomia

88
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Un mare negustor din Amsterdam, Johannes Brandt, nobil și corăbier, cutreierător al lumii, ia de soție o fată pe nume Petronella (Nella), care nu avea decât frumusețea, fiindcă părinții ei erau săraci, cu mulți copii. Așa că au fost fericiți să-și dea fata unui asemenea negustor. Ceva de nesperat pentru ei. Dar și pentru ea. Singura ei avere era un papagal, Peebo, cu care a venit de acasă. A venit fericită să se dăruiască bărabului matur, mult mai în vârstă decât ea, dar cu crezământul să-i fie soață credincioasă și să-l iubească. Dar mare i-a fost mirarea când, în noaptea nunții, el a abandonat-o, i-a spus că trebuie să plece într-o călătorie pe mare și că nu știe cât va sta, dar se întoarce.

Ce să facă ea în lipsa lui? Casa era mare, ca un labirint. Mai trăiau acolo Marin, sora lui Johannes, și doi sevitori, un negru, Otto, salvat de la un naufragiu de Johannes, și o servitoare, Cornelia. Nu prea avea ce să comunice cu ei, fiindcă îi vedea foarte secretoși. Era o casă plină de secrete. Pe care ea voia să le afle. Cum? O cale se arată prin niște mici obiecte pe care a început să le primească de la o miniaturistă din Amsterdam. La plecare, soțul ei, Johannes, îi dăduse ca dar de nuntă un dulap special, ca o casă de păpuși, care o invita să-l umple cu personaje și obiecte minuscule. Așa că începuse să caute miniaturiști în Amsterdam și găsi o miniaturistă mistrerioasă, care îi trmitea piese cu răvașe, de parcă îi ghicea gândul. Îi dădea în chip sibilic multe răspunsuri la întrebări de nedezlegat. Erau și unele semne pe care nu le înțelegea, dar, după ce faptele se derulau, înțelegea că erau prevestitoare. Marea surpriză a fost într-o zi când a primit indiciul în ce sertar trebuie să caute, să găsească două chei, cu care putea intra într-o cameră tăinuită.

Mult timp s-a codit să intre, dar când a revenit Johannes, a prins curaj și a intrat. A descoperit un culoar lung, la capătul căruia se afla o cameră ca un fel de pod. Și a deschis din nou, cu a doua cheie. Uimirea ei a fost totală. Și a noastră. L-a văzut pe Johannes gol îmbrățișat cu un alt bărbat, chinuindu-se reciproc.

Nella s-a speriat, a fugit de acolo năucă. S-a închis în camera ei și trei zile nu a mai ieșit. Apoi și-a făcut bagajele să plece. Dar Marin, sora lui Johannes, a apărut la timp și i-a spus „unde pleci?, tu ești săpâna acestei case. Dacă peci, toți te vor înteba de ce-ai plecat, de ce l-ai părăsit pe Johannes și tu ar trebui să le spui, pentru că e sodomit. Și ce se va întâmpla, știi? Va fi judecat și aruncat în mare. Asta vrei?”

Sodomiții erau uciși fără milă. De la Sodoma se considera mare păcat împerecherea între oameni de același sex sau între oameni și animale.

Johannes avea și un câine, Rzecki îi spunea, la care ținea ca ochii din cap. Nella chiar îi și spune, la un moment dat, tu ții mai mult la câinele tău decât la mine.

De fapt, ce află Nella? Că atunci când s-a căsătorit, era o naivă. Toți ai casei știa acest păcat al lui Johannes, știau că-i sodomit, numai ea nu. A fost trasă în cursă, să astupe gura lumii, să acopere murdăria o fată cinstită, să se spună că el e normal, că e căsătorit.

Întâlnirea dintre ea și Johannes, de după scena de sodomie, este cumplită. El îi spune că-i pare rău că s-a ajuns aici, dar că-i dă toată libertatea, să facă ce vrea, să se despartă, să se recăsătorească, dar ea îl întreabă, și tu ce-ai să faci? Îmi urmez destinul, spune el. Nu poți să te schimbi?, o întreabă ea. Nu, spune el. Aceasta e natura mea. Sunt condamnat. Trebuie să-mi ispășesc sodomia. Nu există soluție la acest blestem.

Cazul lui Johannes devine cu adevărat tragic, fiindcă el avea conștiința vinovăției fără de vină. Există în acest personaj o inocență mai prețioasă decât aceea a lui Adam înainte de a mușca din fructul oprit. Adam o face călcând porunca divină, dar Johannes nu are nici o vină, așa s-a născut, el moștenește un păcat ancestral. Iar la procesul care are loc, și după, mai ales după moarte, oamenii îl compătimesc și îl regretă. Ca și nimfonania, sodomia nu e un păcat atunci când nu practici viciul dăunând societății. Dovadă că Johannes regretă ceea ce face, îi estre rușine să apară în fața nevestei sale, iar de câte ori o vede pe Nella, îi mulțumește că există, o consideră o minune, îi spune mereu că el nu este demn de ea. Această conștiință de sine face din Johannes un personaj tragic, un răstignit, cum numai arta flamandă mai poate crea, într-o lume cu obiceiuri foarte speciale.

Toate vorbele lui Johannes trădează un om de o rară noblețe, cu experiență și priceput în afaceri, de aceea îl credem când declară că nu se poate schimba. Și nu poate. Din această cauză, după ce și un prieten de-al lui îl descoperă într-o scenă de sodomie, va fi judecat. Acest prieten, pe nume Frans Meermans, i-a devenit cel mai mare dușman, care îi voia pieirea, după ce i s-a refuzat înrudirea. Frans a curat-o pe Marin, a cerut-o în căsătorie, dar Johannes s-a opus. Ulterior, Nella află că nu Johannes s-a opus, ci chiar Marin, care i-a spus lui Johannes să-i transmită lui Frans refuzutul ei, dar să nu-i spună că ea a spus, ci să pară că această decizie ar veni din partea lui. Frans a rămas cu ideea că Johannes s-a opus. Și nu suportă afrontul, vrea răzbunare. Johannes înțelege foarte bine psihologia oamenilor. De accea, când Frans îi dă un lot de zahăr să-l comercializeze la Veneția, Johannes nu-l transportă, fiindcă l-ar îmbogăți pe Frans, ori bogăția lui i-ar aduce distrugerea.

Mai există și multe alte fire care țes acest păienjeniș, care revelează istoria unui oraș, unei comunități, unor obiceiuri și detalii de epocă pe care le cunoaștem bine doar din pictura olandeză, prictura flamandă, în general, din tablourile lui Bosch, Bruegel, Lynden, Vermeer și mulți alți artiști faimoși, sute, poate mii, cea mai mare școală de artă din lume.

*

Iar filmul despre care vorbim, mini-serialul englez The Miniaturist/ Miniaturista (2017), după romanul omonim al lui Jessie Burton, în regia spaniolului Guillem Morales (n. 1975), reproduce în mișcare toată această artă miraculoasă. În paralel cu ciudata poveste a familiei Brandt, descoperim o lume de basm artistic, o imagine unicat a celui mai bogat cartier al Amsterdamului renascentist, fiindcă povestea se petrece în secolul al XVII-lea. Filmul reconstituie epoca lui Rembrandt și Vermeer, uluind prin știința clarobscurului. Încă nu am un alt reper pe măsură, care să ilustreze atât de perfect, în mișcare, rafinamentul de culoare care îl oferă trecerea luminii în umbră și invers. Evident, la acest miracol contribuie decorul și costumele de epocă, cu totul fenomenale. Iar actorii sunt aleși perfect, ei au valoare mai ales prin machiajul cu totul special, care îi fac deopotrivă, pe cât de expresivi, de pictuali, pe atât de misterioși. Fantastică este actrița Romola Garai, care o joacă pe Marin, mereu misteioasă, dedublată, de necunoscut și neînțeles. Față de Anya Taylor-Joy, care o joacă pe Nella, singurul personaj luminos, care vrea să dezlege taine. Pe când celelalte personaje le ascund și se ascund, ea dezvăluie, prin ea aflăm ce este dincolo de cortină. Actorul Alex Hassell, care îl joacă pe Johannes, este și el uluitor, chiar are o figură de sodomit. După ce e arestat și judecat, slăbiciunea lui devine și fizică. Apoi, ca un Don Quijote olandez, îi cere Nellei să-i aducă cel mai frumos costum, se îmbracă și pășește așa pe eșafosd, adică pe malul mării, unde primește cu demnitate să i se atârne de gât piatra de moară. El avea pe cap o pălărie ca de hidalgo. Piatra se rostogolește, cade în apă și trage după ea trupul osânditului. Cumplită moarte, deși nu atât de înfiorătoare ca răstignirea. Acest om devine un erou, nu numai prin dragostea Nellei, prin fidelitatea ei, dar și prin lauda târgoveților, care spun că Johannes era mândria Amsterdamului și că „primarii care l-au osândit, or să culeagă ce au semănat”, au semănat moarte.

Așa cum prin Nella o descoperim și pe Miniaturistă (Emily Berington) și taina ei. Ea nu era o vrăjitoare și nici o prezicătoare, cum ni se pare. În final, după ce Johannes este judecat și condamnat la moarte pentru sodomie, Nella o urmărește pe stradă pe miniaturistă și ajunge în casa ei, unde descoperă papgalul, care într-o zi dispăruse din casa ei, cică a venit aici, la miniaturistă, acum poate să-l ia înapoi. Dar Nella îi cere un leac, o soluție ca să-l salveze pe Johannes. „Tu știi totul despre noi, prevezi, știi ce se va întâmpla, trebuie să-mi spui ce să fac”. Și miniaturista îi spune că ea nu știe nimic. Nu a făcut decât a reprodus în miniatură tot ce a observat și a auzit de pe stradă. Așa a observat că Marin e însărcinată, de aceea i-a trimis în miniatură un cărucior și un copilaș înfășat, dar cu fața neagră. Fiindcă așa s-au și petrecut faptele în realitate. Marin a dat viață unei fetițe de culoare. Toți credeau că Marin trăiește cu Johannes, cu fratele ei, dar prin acest copil s-a văzut că amantul ei era Otto, servitorul negru.

Miniaturista i-a explicat că ea a furat meserie de la tatăl ei, un ceasornicar, care i-a spus că ea face mai bine ceasurile decât el. Acesta este secretul artei, că un artist face ceea ce face fără să știe, face din talent. Ciudata miniaturistră, care tot filmul apare ca un personaj misterios, straniu, magic, fantomatic, acum se autodemitizează, deodată face să dispară aura de vrăjitoare.

Dar acest fapt nu distruge vraja, ci parcă o potențează. Evident, firul epic se desfășoară pe această scară a secretelor, a misterelor greu de imaginat. De pildă, iubitul lui Johannes, un tânăr pe nume Jack, are o criză și vine și ucide câinele, pe Rzecki, la care Johannes ținea mai mult decât la soția lui. Apoi, finalul episodului 2 dezvăluie că Marin e însărcinată. Mult timp se păsterează echivocul că acest copil era făcut cu fratele ei. Deja bârfa era în floare, familia Meermans bănuia că Johannes trăiește cu sora lui. Apar apoi problemele legate de negustorie, o negustorie tipică pentru comerțul pe apă. Episodul cu transportul de zahăr este seminificativ, fiindcă relevă faptul că Johannes era urât de nobilii orașului, care îi voiau ruinarea.

Acțiunea se petrece în anul 1680 și reconstituie epoca, atmosfera de ev mediu, începutul Renașterii olandeze. Decorul și costumele sunt de o frumusețe tulburătoare, ca în penelul marilor artiști flamanzi, cum am arătat.

Uluitor este faptul că treptat-treptat, Nella află secretele casei, apoi secretele negoțului și reușește ea să vândă zahărul și-l împacă pe Frans, ba îl face să regrete fapta sa, pâra nemiloasă ce a dus la moartea lui Johannes. Trecerea prin tunelul secretelor este o inițiere a personajului Nella, naiv, imberb la început, care ajunge să stăpânească toate secretele și să ia în frâu conducerea casei. Finalul o surprinde așezându-se la biroul lui Johannes și lunând în stăpânire registrele, arătându-ne că este decisă să ducă mai departe destinul acestei case, simbol pentru Amsterdam, pentru Olanda. Casa cu păpuși a Nellei seamănă până la un punct cu Casa cu păpuși a lui Ibsen, deși Nella nu e Nora, dar misterul e asemănător, face parte din aceeași familie de inspirație nordică.

Parcă din acest mini-serial (3 episoade a 60 min. fiecare) înțelegem mai bine studiile lui Peter Greenway asupra tablourilor lui Rembrandt, atmosfera inchizitorială a epocii, cumplitele relații dintre oameni, sadomasochismul timpului, o prelungirea a evului mediu, redat pe latura sa întunecată, dovadă și fantasticele filmări în clarobscur în care se desfășoară acest serial cu totul obscurantist. Misterul din teatrul miniaturist se transmite din viață. Ce se întâmplă în casa familei Brandt, se reflectă pe scena miniaturistă. Nella dezleagă misterele pe calea descifrării semnelor pe care i le transmite minuaturista. Miniaturista pare aici un fel de Pythia, de oracol, de personaj misterios, cititor și dezlegător de taine. De fapt, superstiția este personajul principal, iar a o ucide, este egal cu o crimă. La orice gest de luminozitate al Nellei, celelalte personaje sunt speriate, o bruschează, o tratează ca pe un demon care a venit să le facă rău. Ele nu vor să iasă din clarobscur, din mister, din ceea ce este confuz, de neînțeles pentru alții. Lumina le sperie. Acest contrast însemană viața, înseamnă, de fapt, arta.

Grid Modorcea, Dr. în arte


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here