Soimul Dambovitean : Primarul orașului Pucioasa, explicații privind situația Școlii nr. 4

    348
    0
    DISTRIBUIȚI
    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    danut-badau

    Elevii Școlii nr. 4 au debutat în anul școlar 2015-2016 în alte locații decât Școala nr. 4, dar în condiții de educație și învățătură normale.

    “Nemulțumirile elevilor, părinților și profesorilor sunt în totalitate justificate, dar la fel sau poate chiar mai mult sunt și nemulțumirile noastre față de situația dată, urmare a implementării proiectului de modernizare. Ne găsim într-o situație foarte dificilă pe care o gestionăm cu eforturi deosebite pe care multă lume nu le înțelege. Situația dezastruoasă a firmelor de construcții este una generalizată în România, de aceea se și întâmplă ca multe proiecte să eșueze, să întârzie și implicit poate și știți că din aceste motive statul român nu absoarbe fonduri europene de câteva miliarde de euro.

    Sunt n exemple în care unități de învățământ, de sănătate, autostrăzi, drumuri naționale sau locale, canalizări etc. sunt nefinalizate sau sunt abandonate și pentru care răspund reprezentanții respectivelor instituții publice.

    Întreaga responsabilitate asupra realizării proiectului la Școala nr. 4 se află asupra primarului și echipei de implementare, doream de la dumneavoastră să ne acordați încrederea și suportul moral de a ne putea desfășura activitatea conform normelor legale, convenționale și instrucțiunilor de implementare a proiectelor cu fonduri europene și nu să transformați toate acestea într-un nesfârșit joc politicianist care nu a adus nicio îmbunătățire a situației, dimpotrivă.

    Nu trebuie să fiu rugat să fac Școala nr. 4, deoarece este obligația și responsabilitatea mea de care trebuie să mă achit și o voi face înfruntând toate greutățile și răutățile create”, a fost mesajul primarului orașului Pucioasa, Dănuț Bădău.


    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

    Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

    Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

    Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

    Please enter your comment!
    Please enter your name here