stiripesurse – Deputat PNL: Nu avem argumente în fața oamenilor! Is only bullshit

    166
    0
    DISTRIBUIȚI
    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    Denisa Miron, Colaborator

    bullshit buton
    Precaritatea politicilor publice este recunoscută și public. Dacă în întâlnirile oficiale, atât Puterea cât și Opoziția se întrec în terminologii frumoase care îmbracă dorințe ce niciodată nu vor fi puse în practică, în particular aceștia recunosc că în fapt nu prea au cu ce veni în fața electoratului.

    O recunoaște deputatul PNL Teodor Paleologu care în cadrul unei dezbateri despre valorile dreptei a tăiat în carne vie. El a spus că în acest moment PNL nu are nici un argument cu care să vină în fața alegătorilor în afară de unul:
    Singurul meu argument in fata alegatorilor e acela ca noi o sa facem mai putin rau decat ceilalti. Cei din sectorul 2 m-au crezut de doua ori. A fost un sport extrem, e ca si cum ai fi facut pipi contra vantului, dar am fost cel mai puțin batut candidat al PDL. Vom fi credibili cand vom face ceva clar si efectiv pentru oameni.„ a spus el.
    Eu am spus și spun. Până când un român nu își va putea face un PFA într-o singură zi nu am făcut nimic. Restul is only bullshit.„, a spus tranșant deputatul.
    Cei care vor fi ministri de finante sau economie, ca ii stim deja, habar nu au. Ei se pricep doar la macroeconomie.„, a mai spus el despre cei care își arogă prin partid viitoarele funcții din viitoarea guvernare.

    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

    Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

    Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

    Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

    Please enter your comment!
    Please enter your name here