Acasă Opinii Subiectiv de Tulcea : Cine a pus la cale sabotajul Agrodelta Sireasa

Subiectiv de Tulcea : Cine a pus la cale sabotajul Agrodelta Sireasa

311
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Președintele CJ Tulcea, Horia Teodorescu (dreapta), a ordonat primarului de la Ceatalchioi, Tudor Cernega (mijloc), să nu elibereze Agrodelta documentele pentru APIA

Sabotarea Agrodelta Sireasa de către funcționarii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), care au anulat subvențiile europene cuvenite companiei agricole, s-a făcut premeditat, la comanda baronilor PSD de Tulcea. Un rol important în acest complot l-au jucat primarii localităților pe raza cărora Agrodelta deține exploatația agricolă. Primarii din Ceatalchioi și Pardina au răspuns la ordinul venit pe linie de partid și au refuzat să elibereze documentele solicitate de Agrodelta, care urmau să fie depuse la APIA. Motivul a fost expirarea contractului de concesiune pe care compania agricolă îl avea cu Consiliul Județean Tulcea. Asta cu toate că respectivul contract mai este valabil până la mijlocul lunii octombrie 2018.

La ordinul baronilor PSD a acționat și APIA, care a recunoscut că a respins cererea de finanțare în baza unei adrese trimisă de președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.

Concret, Agrodelta Sireasa a solicitat celor două primării să-i elibereze adeverințe din care să rezulte suprafețele agricole cu care societatea este înscrisă în Registrul Agricol.

Primarul din Ceatalchioi, Tudor Cernega, și cel din Pardina, Dumitru Pocora, au refuzat însă să elibereze documentele, pe motiv că ar fi primit ordin de la Consiliul Județean Tulcea să nu facă asta.

De răspuns, a făcut-o doar Primăria Pardina, care a invocat o adresă a Consiliului Județean Tulcea pentru refuzul de eliberare a documentelor. „Prin adresa emisă de Consiliul Județean Tulcea în calitate de proprietar al terenului care face obiectul concesionării, instituției noastre i se pune în vedere încetarea contractului menționat, începând cu data de 16.10.2017. Vă comunicăm faptul că instituția noastră nu are competența legală de a prezuma dacă un contract de concesiune încheiat între o autoritate publică și o persoană de drept privat este sau nu prelungit, ci să pună în aplicareprevederile contractuale în mod obiectiv, după cum a fost voința părților la data încheierii acestuia“, se precizează în document.

Primăria Pardina a invocat dispoziția dată de CJ Tulcea pentru a nu emite documentele pentru APIA

Agrodelta: „Primarii sunt direct răspunzători“

Potrivit OUG 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe care se acordă în agricultură, pentru eliberarea adeverinței necesare la APIA sunt valabile orice înscrisuri și dovezi ale utilizării terenului agricol. Agrodelta Sireasa a depus documente din care rezultă fără tăgadă că utilizează terenul agricol în baza unui contract de concesiune VALABIL, pentru care s-a solicitat eliberarea adeverinței necesare la APIA.

„Invocarea de către primar a adresei CJ Tulcea pentru a refuza să-și exercite atribuțiile legale nu are nicio justificare legală. Ba mai mult, edilul este direct răspunzător pentru daunele provocate Agrodelta Sireasa. Eliberarea adeverinței este o obligație legală, care nu este condiționată de vreun litigiu sau cerere a unei autorități de a nu respecta un drept“, precizează Agrodelta Sireasa.

Litigiile în instanță care dau fiori baronilor locali

În instanță, sunt înregistrate mai multe litigii asupra proprietății terenurilor disputate de CJ Tulcea, iar până la soluționarea lor, legea interzice autorităților locale să se atingă de ele.

Concret, pe rolul Curții de Apel București se află dosarul 7436/2/2017, având ca obiect anularea în parte a HG 1360/2001, HG 1705/2006, HG 181/2017 și HG 391/2017.

Pe rolul Tribunalului Ilfov se află dosarul 2746/93/2017, având ca obiect eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor aferente contrucțiilor speciale din Amenajarea Complexă Sireasa: diguri, platforma de cereale, debarcader, magazie de cereale, ferme legumicole, ferme animale, ferme vegetale, rețele de apă și electrice etc.

Tot la Tribunalul Ilfov se judecă și dosarul 45/93/2018, pentru anularea mai multor hotărâri emise de Consiliul Județean Tulcea și Consiliul Local Tulcea, prin care mai multe active din patrimoniul Agrodelta Sireasa au fost trecute în inventarul județului Tulcea.

De asemenea, au fost atacate în instanță, pentru rectificarea cărților funciare, toate încheierile pronunțate de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Tulcea, în favoarea Consiliului Județean Tulcea – acte care fac și obiectul unui dosar penal deschis de DNA, pentru abuz în serviciu, fals și uz de fals.

Agrodelta Sireasa a solicitat în termenul legal emiterea documentației pentru finanțarea europeană

CJ Tulcea NU este proprietar al terenurilor

Terenurile din incinta Sireasa pe care CJ Tulcea se crede proprietar aparțin, de drept, Agroldelta Sireasa SA.

Înființată în 1991, pe structura fostei Întreprinderi de Exploatare Complexă a Resurselor Naturale Delta Dunării, Agrodelta Sireasa a preluat în proprietate toate bunurile (inclusiv terenurile agricole și digurile) în temeiul Legii 15/1990.

Legea a fost respectată doar 3 ani. În 1993, CJ Tulcea a emis abuziv o hotărâre, prin care nu mai puțin de 80.000 de hectare de terenuri agricole și amenajări piscicole au fost luate din patrimoniul societăților comerciale din Delta Dunării privatizate prin Legea 15/1990.

Ulterior, CJ Tulcea a organizat o licitație și a concesionat terenurile acelorași companii de la care le-a furat. Deși mai multe instituții ale statului, printre care Curtea de Conturi și Secretariatul General al Guvernului a constatat abuzul, boranii de Tulcea au rămas pe poziție până astăzi.

Baronii locali refuză să respecte clauzele contractuale

Unul dintre cele două contracte de concesiune ale Agrodelta Sireasa , nr. 61/02.04.1998, încheiat pe 20 de ani agricoli, se finalizează la data de 15.10.2018, fiind încheiat de fosta fosta întreprindere de stat Agrodelta Sireasa SA, preluat odată cu privatizarea societății în mai 2003.

Însă, până la eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate solicitat de acționarii companiei, Agrodelta beneficiază de prelungirea de drept a primei concesiuni.

În dosarul 1642/88/2017, aflat pe rolul Tribunalului Constanța, Agrodelta Sireasa a solicitat instanței să constate prorogarea legală a termenului contractului, întrucât CJ Tulcea refuză să respecte legea cu privire la prelungirea de drept a concesiunii, pe o perioadă de 24 de ani.

Mai mult decât atât, potrivit clauzelor contractuale, concesiunea se prelungește automat cu încă 10 ani, în aceleași condiții contractuale, la simpla solicitare a concesionarului cu 60 de zile înainte de expirarea contractului. Agrodelta Sireasa a solicitat prelungirea încă de la sfârșitul anului trecut, dar CJ Tulcea a refuzat.

Cine sunt marionetele baronilor PSD de Tulcea

De profesie mecanic și cu nivel al studiilor de școală generală, Dumitru Pocora (51 de ani) este la al doilea mandat de primar la Pardina, din partea PSD. Colegul său de partid, Tudor Cernega (54 de ani) este de meserie electrician și este absolvent de liceu metalurgic.

Condamnat anterior la 5 ani de închisoare după ce a luat mită de la săteni pentru a le retroceda terenurile, Tudor Cernega nu este la primul sabotaj împotriva Agrodelta Sireasa. În iunie 2010, pe când era viceprimar, Cernega, tot la ordinul baronilor PSD de Tulcea, a spart digul care leagă Tulcea de Ceatalchioi, sub pretextul salvării localității de inundații. Apele Dunării au inundat atunci peste 5.000 de hectare de culturi agricole ale Agrodelta, pagube evaluate a peste 5 milioane de euro, pentru care edilul din Ceatalchioi nu a fost tras la răspundere niciodată.

Nici Dumitru Pocora nu este ușă de biserică. În urmă cu două luni, primarul de la Pardina a fost acuzat că a confiscat 100 de vite ale sătenilor și le-a ținut fără apă și fără mâncare, închise în mocirlă timp de 5 zile, pentru că animalele ar fi intrat în lanul de porumb al surorii lui.


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

Please enter your comment!
Please enter your name here