Acasă Colţul specialistului Apararea drepturilor cetatenilor Tipuri de Chemtrails – Urme de condens chimice (II)

Tipuri de Chemtrails – Urme de condens chimice (II)

206
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

2. Tip Fier / Aluminiu

Prezentare generală

Pentru o mai lungă perioada de timp nu am putut identifica gustul acestui tip de chemtrail, dar în cele din urmă mi-am dat seama. Are gust de apa provenind de la o conductă ruginita: fier oxidat (un fel de rugina). Există și alte elemente în gustul pe care acest tip il lasa, de asemenea. De exemplu, aceasta poate conține, de asemenea, un gust greu de conserva metalica, gust pe care l-am identificat acum ca fiind de aluminiu oxidat.
Sunt familiarizat cu gustul sângelui pentru că, atunci când am avut plombe cu amalgam continand mercur – toxic, obisnuiam sa-mi scrasnesc dintii mei așa de tare în somn (Bruxismul), ca m-am trezit cu sânge în gura. Sunt familiarizat de asemenea si cu gustul aluminiului de la magazinele cu masini de prelucrat metalele și de la tigăile si conservele de aluminiu.
După ce plombele mele de amalgam au fost eliminate complet (în iulie 2000), toate problemele mele au dispărut, cele mai multe dintre ele peste noapte. Când au inceput sa spray-eze chemtrails în orașul meu, în noiembrie 2005, toate simptomele mele legate de mercur s-au întors împreună cu alte simptome. Scrasnirea dinților (bruxismul) a revenit atât de mult încât mi-am deteriorat 2 dinți și am dezvoltat un abces în fiecare dinte. Am folosit ulei de cuișoare pentru a reduce durerea imediat și caju pentru a ucide bacteriile de la baza abcesului (caju a eliminat infecția și a redus inflamatia in 24 de ore). Nu am acum nici o inflamație și am dezvoltat tehnici de dormit pentru a menține scrasnitul dinților la un nivel minim acceptabil. Am suferit de toate astea din cauza chemtrails.
S-a vorbit mult și unele dovezi au fost prezentate: s-au gasit chiar celule rosii din sange uman în chemtrails (globulele rosii sunt de culoare roșie din cauza hemului ce contine fier in diferite stari de oxidare. Oxidul de fier este de fapt rugina). Acestea vin impreună cu unele enzime utilizate în destructuralizarea ADN-ului. Nu am studiat acest lucru suficient pentru a putea judeca validitatea acestei teorii, dar este interesant faptul că acest tip de chemtrail are un gust de sânge pronuntat.
Bazat pe numeroase teste de spray-ere pe perioade lungi de timp, a devenit evident că aluminiul este cel mai comun și mai abundent element toxic din chemtrail, si prin urmare, nu trebuie să ne surprindă faptul că acest tip de chemtrail este tipul cel mai frecvent pulverizat singur.
Acest tip chemtrail este, de obicei pulverizat cu 12 până la 24 de ore înainte de ploaie, fiind corelat cu prognoza pentru un anumit spațiu. Din moment ce acest tip chemtrail provoacă inflamația și dureri articulare (printre altele), este posibil ca persoanele cu artrita care “simt” venirea furtunii si au dureri articulare crescute, sa se confrunte de fapt cu inflamația indusă de chemtrail? Cover story-ul (acoperirea oficiala) de ani de zile, a fost aceea că durerile articulare artritice sunt induse prin sistemele de presiune scăzută ce insotesc furtunile și că acesta este de fapt motivul pentru care oamenii cu poliartrita au acest tip de ore de durere cu mult timp înainte de furtuna propriu-zisa. Cred că e mult mai probabil ca această creștere în durere sa fie o urmare a chemtrailing-ului (spray-erii) pre-furtuna.
Acest tip chemtrail nu are practic nici un miros, si nu produce arsuri si inflamatii la nivelul sinusurilor mele. Acest lucru mi-a permis să dorm în timpul acestui tip de spray-ere, cu respirație pe nas cât mai mult posibil, atât timp cât acesta nu este umflat complet închis (pentru ca de multe ori este).
Chemtrail-ul de tip Fier / Aluminiu este adesea pulverizat, împreună cu tipul de chemtrail de tip acetonă. Acest amestec crește simptomele care rezultă în mod dramatic.

Aspect

Acest tip de chemtrail apare ca multe altele și include atât fulgi scurti, non-persistenti cat și fulgi lungi, persistenti.

Compoziție

După cum am menționat mai sus, acest tip chemtrail poate conține atat fier cat și aluminiu (bazat pe gust). După cum se menționează mai jos, aceasta poate conține, de asemenea, si bariu (pe baza contextului în care este pulverizat și anume înainte de furtună).

Efecte asupra starii de sănătate

Acest tip de chemtrail determină o varietate de simptome la mine incluzând inflamația care duce la dureri articulare și musculare, inflamație cardiaca și durere, dureri de cap, oboseală, dureri articulare ascuțite și spasme, articulatii care parca se rup, gandire incețosată, mucus la ochi, rigiditate musculară și uneori chiar mai multe simptome.
Acest tip de chemtrail provoacă, de asemenea, suprimarea imunitătii, severă și bruscă. Bariul provoacă, de asemenea, suprimarea sistemului imunitar dramatic asa ca, probabil acest tip chemtrail contine in mod sigur bariu. Efectul de uscare a acestui tip chemtrail sugerează, de asemenea, prezența sărurilor de bariu, și poate, de asemenea, să explice si de ce este de obicei pulverizat înainte de o mare furtuna.

Protecție personală

Chemtrail tip Fier / Aluminiu poate fi in cea mai mare parte blocat folosind o masca umeda standard.
Eu folosesc un strat dublu de prosop, burete – 2 prosoape pliate de două ori pentru un total de 8 straturi de pânză. Dacă pulverizarea este grea, masca umed va trebui sa o schimbați la fiecare 10 până la 15 minute, din cauza ca aceasta rapid devine saturata. După ce s-a saturat, gustul se blochează pentru o perioada. Rotirea pânzei vă permite să respirati printr-o parte care nu a fost încă folosita. Aceasta extinde oarecum durata de viață a arsenalul meu de prosoape.
Un prosop curat va bloca aproximativ 80% din gustul de tip chemtrail de Fier și va ușura simptomele aproximativ 30% până la 50%. În mod evident, simptomele cauzate nu sunt direct proporțională cu intensitatea gustului. Am constatat că o umectare a prosopului exterior cu apă sarata ajuta la blocarea mai eficienta a gustului acestui chemtrail – și a simptomelor – rezultate notabile in contextul dat. Probabil insa că nu doriți să utilizați apa sarata pe prosopul care este asezat direct pe piele, deoarece aceasta se poate usca sau poate irita pielea.

Sfarsitul partii a doua

– Va urma –


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here