Acasă Jurnalul Bucurestiului Anchete Un cold-case „resuscitat” (dupa 33 de ani) si sinuciderea „asteptata” a primului...

Un cold-case „resuscitat” (dupa 33 de ani) si sinuciderea „asteptata” a primului magistrat care l-a instrumentat!

568
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  • 70
  •  
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
    71
    Shares

Thomas CSINTA

CORESPONDENTA DIN FRANTA

In memoriam Grégory – Gilbert  Villemin (1980 – 1984)

Cu 33 de ani în urma, pe 16 octombrie 1984, în jurul orei 21h15, cadavrul unui copil în vârsta de 4 ani, Grégory Gilbert Villemin (disimulat intr-un scac de platic albastru pentru orduri menajere) este scos de catre jandarmii din Bruyères pe malul râului Vologne (Departamentul Vosges, Regiunea administrativa Grand Est/Alsacia – Lorena – Champagne Ardenne) dupa cca 03h30 de la aruncarea (scufundarea) acestuia în râu. Este vorba de o crima de sânge crapuloasa (sordida) comisa de catre un „corb” în conditii misterioase, care va bulversa atât opinia publica franceza, în particular,  cât si intreaga istorie criminala a Frantei, în general. De atunci si pâna in prezent, cand înca nu stim nici cine a fost „corbul”, nici de ce a fost ucis copilul, nici cand si nici cum. O noua ancheta lansata recent în dosar, pe 14 iunie 2017 de catre Parchetul de pe lânga TGI (Tribunalul de Înalta Instanta) Dijon (Departamentul Côte d’Or, Regiunea Administrativa Bougogne – Franche Comté) n-ar fi exlus sa contribuie la solutionarea acestuia. Nesuportand o eventuala rastunare a situatiei in privinta celor inculpati, primul magistrat care a instrumentat dosarul Judecatorul de Instructie Jean – Michel Lambert („Le petit Juge”) se siuncide pe 11 iulie 2017 (prin sufocare cu un sac de plastic tras în cap), cu convingerea ferma ca ar fi fost un tap ispasitor si sub nicio forma, singurul vinovat, pentru dezastrul care a urmat.

Cu 3 decenii in urma, cand inca Franta simboliza pentru unii (in special, credinciosi si refugiati politici) „Pamantul fagaduintei”, iar pentru altii ca mine (pagani si „fara frica lui Dumnezeu”), rafinamentul, respectiv, apogeul culturii si civilizatiei europene, sistemul de valori democratice occidentale, libertatea si dreptul la libera exprimare, tara in care autoritatile politienesti si judiciare ar fi angajate in slujba adevarului istoric, in care egalitatea si fraternitatea nu pareau a fi doar lozinci, la Consulatul General al Republicii Franceze de la Bucuresti (unde eram convocat in repetate randuri pentru formalitati administrative legate de stabilirea mea in aceasta tara), salariatii (francezi) se interesau (in mod deosebit) de 2 „personaje mitterrandiste” de exceptie, diametral opuse, cercetate penal in dosare (diferite) de mare anvergura care (ulterior) au marcat profund istoria criminala a Frantei, revenind din nou (si astazi) in centrul atentiei publice, in prim plan: Luc Tangorre, un violator responsabil de 9 crime sexuale comise la Marsilia in perioada 1979-1981, condamnat in 1983 la Aix en Provence (Métropole Aix-Marseille) la 15  ani de recluziune criminala de catre Curtea cu Jurati al Departamentului  Bouches du Rhône (Juriu Popular format din 9 Jurati/3 magistrati si 6 persoane alese prin tragere la sorti de pe listele electorale), respectiv, Jean-Marie Villemin, asasinul lui Bernard Laroche (varul sau), pe 29 martie 1985, la Aumontzey (Departamentul Vosges, Regiunea administrativa Grand Est), inculpat si incarcerat in detentie provizorie pentru responsabilitatea pe care ar fi avut-o in uciderea lui Grégory Villemin (baietelului in varsta de 4 ani al lui Jean-Marie Villemin), condamnat la Dijon in 1993, la 5 ani de detentie criminala (dintre care unul cu suspendare), de catre Curtea cu Jurati al Departamentului Côte d’Or. Daca Luc Tangorre este gratiat (partial) pe 21 iulie 1987 de catre François Mitterrand (Presedintele Frantei in perioada 1981-1995) ceea ce va permite liberarea sa conditionata (sub control judiciar) pe 15 februarie 1988 si generarea  unor puternice tensiuni sociale (la nivel national) in cadrul societatii  civile, Jean-Marie Villemin este liberat conditionat din detentie provizorie  (tot sub control judiciar, dar fara sa fi fost gratiat, ceea ce va starni alte controverse de anvergura pe plan national) pe 24 decembrie 1987 si supus regimului de arest la domiciliu (pana la proces) in Departamentul Essonne (regiunea urbana pariziana), unde se va si stabili cu familia si vor avea alti 3 copii: Julien, Émelyne si Simon].

Astazi, din pacate, Luc Tangorre este cercetat din nou intr-un dosar penal de multiple agresiuni sexuale comise asupra unor minori (deschis pe 12 august 2014), iar dosarul nesolutionat al lui Grégory Gilbert Villemin (considerat de exceptie in istoria judiciara franceza datorita longevitatii acestuia) este redeschis pe 14 iunie 2017 (avand in vedere aparitia unor noi elemente care ar putea permite identificarea asasinului), cu putin timp inainte de sinuciderea pe 11 iulie al magistratului (si scriitorului) care a instrumentat dosarul in 1984, Judecatorul de Instructie, Jean-Michel Lambert („le petit juge”/micul judecator, 1952-2017). Acesta, inainte sa-si puna capat zilelor (prin asfixiere), intr-o scrisoare adresata jurnalistului Christophe Gobin (de la Est Républicain) scria: „M-am hotarat sa ma sinucid pentru ca nu mai am puterea (nu mai suport) sa lupt in continuare cu acest dosar”. [A se vedea pentru detalii si articolele autorului: Tangorre, un Dreyfus „modern”, mitterrandist! Dosarele criminale (Partea I): Tangorre, un Dreyfus „modern”, mitterrandist! Conexiunea cu Dosarul Alfred Dreyfus, generator al celei mai profunde crize politice din istoria celei de a 3-a Republicii Franceze. Comentariul autorului (Partea II) Thomas CSINTA: Tangorre, un Dreyfus „modern”! (Partea I-Revista Politia Capitalei); Thomas CSINTA: Tangorre, un Dreyfus “modern”! (Partea II – Conexiunea cu Alfred Dreyfus- Revista Politia Capitalei)].

 PREAMBUL

Intre orele 17h15-17h30, pe 16 octombrie 1984, in Regiunea Administrativa Grand Est, baietelul Grégory Villemin (nascut pe 24 august 1980 în Saint-Dié-des-Vosges, Departamentul Vosges) dispare fara urma in localitatea Lépanges-sur-Vologne (regiunea urbana Epinal/cca 115.000 de locuitori, Departamentul Vosges, Regiunea administrativa Grand Est) in timp ce juca intr-o gramada de nisip din fata casei familiale.  Parintii acestuia, Christine Villemin (Blaise/n.1960, originara din Petitmont, Departamentul Meurthe-et-Moselle, Grand Est) mama, muncitoare croitoreasa la fabrica de confectie Manufacture de Confection Vosgienne in localitate) si Jean-Marie Villemin (n.1958/tatal, originar din Aumontzey, Departamentul Vosges, Grand est) maistru principal, sef de echipa la uzina de piese de schimb Auto-Coussin Industrie din localitatea vecina La Chapelle-devant-Bruyères), anunta disparitia copilului in jurul orei 17h50, pana cand il cauta cu disperare (in zona).In urma sesizarii lor, Brigada de Jandarmerie din Epinal  lanseaza unui vast dispozitiv de cautare, ceea ce va permite, descoperirea cadavrului baietelului Grégory Willemin (imbracat, cu mainile si picioarele lagate intre ele incrucisat cu o funie de abdomen, fara urme de violenta, prezentand semne de inec) in jurul orei 21h15, in râul Vologne (la nivelul localitatii Docelles, aflat la cca 7km distanta de localitatea Lépanges-sur-Vologne). Un individ anonim, supranumit (ulterior) „corbul” (pasare semirapitoare, omnivora, din familia corvidelor, cu penele negre, cu ciocul si picioarele puternice) este cel care va revendica asasinatul (prin telefon) si va da detalii despre locul unde s-ar afla cadavrul, iar in cursul zilei urmatoare si prin intermediul unei scrisori expediate parintilor acestuia, prin posta (cu mentiunea: Sper ca vei muri de durere, sefule. Banii tai nu te vor ajuta sa-ti readuci la viata baiatul. Iata razbunarea mea, idiotule”).

Autopsia nu va permite autoritatilor de ancheta (sub conducerea si autoritatea Judecatorului de Instructie Jean-Michel Lambert, atunci in varsta de numai 32 de ani, fata experienta profesionala suficienta, dupa majoritatea specialistilor in materie de investigatii criminale) de la TGI (Tribunalul de Inalta Instanta) Epinal (prefectura Departamentului Vosges) stabilirea conditiilor (cu exactitate) in care ar fi avut loc decesul copilului, adica, daca acesta ar fi fost aruncat viu in râu si legat inainte (sau dupa) inec, dar mai eles, daca acesta ar fi fost inecat intr-o cada (a unei bai) si aruncat ulterior (legat) in râu. Primul arestat si inculpat in acest dosar criminal de exceptie (iar ulterior incarcerat in detentie provizorie) pe 5 noiembrie 1984, va fi Bernard Laroche (n.1955, supranumit Popov din cauza musatii si apartenetei sale la CGT/Confederatia Generala a Muncitorilor, unul dintre cele mai mar sindicate franceze, creat pe 23 septembrie 1895) un var de-al lui Jean-Marie Villemin, denuntat de catre cumnata lui, Murielle Bolle (n.1969), atunci in varsta de numai 15 ani, sora lui Marie-Ange Boole (n.1956), sotia lui Laroche. Contrar avizului Ministerului Public (Parchetului), pe 4 februarie 1984, Laroche (inainte de arestare, fost muncitor la tesatoria Filature Ancel/fondata in 1860 la Aumontzey de catre Étienne Seitz) este pus in libertate provizorie (sub control judiciar, pana la proces) avand in vedere faptul ca ancheta lui Lambertsugera” nevinovatia acestuia. Din pacate insa, acesta este asasinat cu sange rece (din razbunare) in fata fiului sau Sébastien Laroche (n.1980) si a sotiei sale Marie-Ange, insarcinata cu cel de-al 2-lea copil, botezat Jean-Bernard (n.1985), in memoria tatalui sau, de catre Jean-Marie Villemin (tatal lui Grégory) pe 29 martie 1985, dupa ce in repetate randuri, prin intermediul presei, si-a facut cunoscut societatii civile intentia lui de a-l ucide pe Laroche daca va fi pus in libertate. Moartea suspectului principial, va orienta ancheta lui Lambert catre vinovatia sotiei acestuia, Crhristine Villemin (Blaise/”La Bovary des Vosges”), care si ea, va fi inculpata in dosar pe 5 iulie 1985, sub pretextul ca in ziua disparitiei copilului, aceasta ar fi fost vazuta (de catre 4 martori oculari) la sediul oficiului postal de unde ar fi fost expediata scrisoarea de revendicare al asasinatului copilului pe 16 octombrie 1984 (de catre „corbul”). In plus, dupa ce Jean-Marie va fi arestat pentru uciderea lui Bernard Laroche, pe 29 martie 1985, intr-o perchezitie facuta la domiciliul familial al acestuia pe 15 aprilie, anchetatorii de la SRPJ (Serviciul Regional al Politiei Judiciare) Nancy (sub comanda Comisarului Principal Jacques Corazzi), vor gasi 9 bucati din acelasi tip de cordon care a fost ar fi fost utilizat la ligotarea (legarea membrelor superioare si inferioare, astfel incat, acestea sa fie complet imobile) micutului Grégory. In concluzie, nu putea fi exclus faptul ca ea n-ar fi putut sa fie (cu certitudine) „corbul” si evident, asasinul propriului sau copil. Aceasta decizie va fi luata in 1987 de catre Judecatorul Maurice Simon (un magistrat cu experienta, atunci in varsta de 64 de ani), pana atunci Presedintele Camerei de Acuzare a Curtii de Apel Dijon (Côte-d’Or), care va fi numit judecator de instructie in dosar (in locul lui Lambert, demis pentru proasta gestionare al dosarului) si va relua toata ancheta de la capat (inceput). Amenintat in repetate randuri cu moartea, din pacate, sanatatea acestuia se degradeza (in timp), ceea ce nu-i va permite „solutionarea” dosarului in timpul vietii (avand in vedere complexitatea anchetei, respectiv, anvergura ei, in care s-a lansat), pentru ca acesta moare in 1994. In orice caz, pe 3 februarie 1993, Christine Villemin este achitata si va fi indemnizata pentru cele 11 zile de incarcerare in detentie preventiva pe nedrept. Jean-Marie Villemin, liberat conditionat sub control judiciar pe 24 decembrie 1987 (si cercetat in libertate), pe 16 decembrie 1993 (dupa 6 saptamani de proces) este condamnat la 4 ani de inchisoare cu executare (si 1 an cu suspendare), dar isi recapata libertatea pentru ca si-a efectuat deja pedepeapsa (33 de luni) in timpul detentiei provizorii (½ din sactiunea penala, conform legilor in vigoare: 29 martie 1985-24 decembrie 1987). Pe plan civil, el a fost sanctionat cu plata unei despagubiri morale si materiale de 908.000Ffr (cca 150.000€) lui Marie-Ange Laroche si cei 2 baieti ai lui Bernard Laroche (Sébastien/n.1985 si Jean-Bernard/n.1990), iar pe 24 februarie 1995 si la plata unei indemnizatii patrimoniale (pentru prejudiciu psihologic si de agrement) de 450.000Fr (cca 75.000€). Pana pe 25 noiembrie 1999 nu se va intampla nimic „deosebit” in acest dosar, cand bunicii lui Grégory sotii Villemin (Albert si Monique Villemin) vor depune o cerere de redeschidere al acestuia, in care solicitau analiza ADN a posibilei salive conservate pe timbrul lipit (pe plic), cu mana, de catre „corbul” revendicator al asasinatului.In concluzie, pe 14 iunie 2000, dosarul va fi redeschis, pentru analiza(rea) amprentelor genetice (ADN) de pe timbrul aflat pe plic (de fapat a salivei, pe o jumatate de timbru), care nu vor putea fi exploatate, motiv pentru care, pe 11 aprilie 2001, Curtea de Apel Dijon (Prefectura Departamentului Côte d’Or si a Regiunii administrative Bourgogne-Franche Comté, estul Frantei) va clasa definitiv dosarul „Crégory Willemin”, fixandu-i prescriptia (prescrierea definitiva a faptei) pentru data de 11 aprilie 2011. Pe 23 februarie 2001, Curtea de Casatie va acorda o indemnizatie familiei lui Bernard Laroche (adica, sotiei acestuia, Marie-Ange Laroche), recunoscand ca Justitia ar fi comis o grava eroare judiciara, neasigurandu-i acestuia protectie, avand in vedere amenintarile publice ale lui Jean-Marie Villemin, varul sau, in timp ce in 2004, Curtea de Apel de la Paris va aproba, in egala masura, si despagubirea in iulie 2005 a familiei Villemin (de catre Comisia Nationala de Indemnizare, cu 410.000Ffr/cca 70.000€), pentru prejudiciul adus imaginii familiei (prin incarcerarea lui Christine timp de 11 zile), in urma inculparii lui Christine Villemin, in dosarul asasinarii baietelului sau, Grégory. In ceea ce o priveste pe Marie-Ange, ea va deschide un restaurant (gen „fast food”), fara mare succes, inainte de a se lansa in vanzari de tip „ambulatoriu”, dupa care se va recasatori pe 10 septembrie 1988 cu Denis Jacob (fiul  lui René si Georgette Jacob), var primar cu mama lui Bernard Laroche (Thérèse Jacob), care, insa, se va sinucide (prin spanzurare) in 1996. Din uniunea cu acesta se naste al 3-lea copil al ei, o fetita Marie-des-Neiges. Nu peste mult timp, ea sueaza in cea de a 3-a casatorie.In sfarsit, parintii lui Gregory (Jean-Marie si Christine Villemin, prin intermediul avocatilor lor, Thierry Moser, Marie-Christine Chastant-Morand, carora se va alatura dupa redeschiderea dosarului pe 14 iunie 2017 si avocatul din Lyon François Saint-Pierre) vor inainta o noua cerere pe 9 iulie 2008, Curtii de Apel Dijon, care aproba (din nou) redeschiderea dosarului pentru o noua exploatare a analizei ADN de pe timbru, care in 2000 nu a fost posibila (din motive tehnice), ceea ce va si avea loc pe 3 decembrie 2008. In felul acesta, data prescriptiei se va alungii, automat, pana pe 3 decembrie 2018, iar aceasta ordona si exploatarea altor posibile amprente genetice de pe scrisoarea de revendicare al „corbului”, de pe funia (cordonul) cu care copilul a fost legat, respectiv, analiza ADN al firului de par descoperit pe imbracamintea victimei, analiza grafologica a scrisorii si compararea scrisului cu cele din depozitiile persoanelor anchetate, prin mijloace tehnice moderne, ca de altfel si analiza minutioasa ale apelurilor telefonice (ale familiei Villemin), precum si compararea vocii „corbului” inregistrat (pe caseta) si conservat pe suport electronic (prin numerizare), cu ale celor cca 153 de persoane care au fost audiate in acest dosar (de-a lungul timpului,  inclusiv, cu cele din iregistrarile efectuate de catre jurnalisti, in total cca 137 de voci diferite). Cu toate ca majoritatea expertizelor stiintifice efectuate in perioada 2009-2013 au fost, relativ, descurajatoare pentru Justitie, totusi, unele dintre acestea ar fi contribuit la relansarea anchetei in primavara acestui an (2017). Conform Procurorului general al Curtii de Apel Dijon, Jean-Marie Beney, pe 16 aprilie 2013, ar fi fost izolate 6 ADN-uri de pe cordonul cu care Grégory ar fi fost ligotat (legat), acestea insa puteau apartine si autoritatilor de ancheta, iar pe 24 aprilie, analiza inregistrarilor audio (de pe caseta) ar fi pus in evidenta o oarecare compatibilitate cu vocile unui barbat si a unei femei, fara insa, ca acestia sa poata fi identificati, cu certitudine.  Astfel, dupa aproape 33 de ani de la evenimentul tragic, pe 14 iunie 2017, vom asista in acest dosar la un nou „inceput” spectaculos, relansat de catre Procurorul general de pe langa Curtea de Apel Dijon, Jean – Jacques Bosc, care decide in acest dosar arestarea a 4 persoane din anturajul victimei si audierea alator 2, care ar putea fi implicati in asasinarea micutului Grégory Willemin. Este vorba de Marcel Jacob (n.1945, foarte apropiat lui Bernard Laroche si Michel Villemin, nepotii sai, dar si de sora lui, Monique Villemin, in timp ce il ura cu inversunare pe cumnatul sau Albert Willemin), unul dintre fratii bunicului lui Grégory (pe linie materna) si sotia acestuia, Jacqueline Jacob (Thuriaut/n.1944, aparata de catre avocatul Gary Lagardette), avand in vedere faptul ca parintii lui Jean-Marie Villemin sunt Albert Villemin (n.1930), respectiv, Monique Jacob (n.1931), sora cu Marcel Jacob si cu Louisette Jacob, fata careia Chantal Jacob, ar fi in realitate si fata tatalui lor, Léon-Antoine Jacob (1896-1972), in urma unei relatii incestuoase cu Louisette.

In sfarsit, s-ar parea ca Marcel Jacob (aparat de catre avocatul Stéphane Giuranna),  fost salariat si sindicalist CGT la Tissage Ancel (a se vedea pentru detalii: Les grandes Organisations syndicales françaises. La CGT) ar fi utilizat apelativul „sef” cu ocazia unei altercatii (in cadrul unei sedinte sindicale) cu Jean-Marie Willemin, care refuza sa (re)adere la sindicatul CGT dupa excluderea sa, facand afirmatia acestuia din urma: „Nu voi accepta sa fiu la mâna unui sef  (sa dau mana cu un sef)”. Avand in vedere varsta inaintata a sotilor Marcel Jacob (72 ade ani) si Jacqueline Thuriot (73 de ani) Camera de Instructie (compusa din 3 magistrati) a apreciat (dupa cele 48h00 de arest preventiv) si inculparea sotilor Jacob, ca incarcerarea si mentinerea lor in detentie provizorie (pana la un eventual, nou proces) nu este necesara. In concluzie, cei 2 (ale caror nume apar in cca 12.000 de piese ale dosarului!) sunt cercetati penal in libertate conditionata sub control judiciar, contra avizului Parchetului General, care era favorabil incarcerarii lor.Alaturi de cei 2, este arestata si o matusa (prin alianta) al lui Grégory, Ginette Villemin (Lecomte/n.1955), vaduva lui Michel Villemin (1955-2010, „analfabetul”, care nu a reusit nici sa scrie si nici sa citeasca pana cand a murit), unul dintre fratii lui Jean-Marie Villemin, celalat, Jacky Villemin (n.1953/considerat un „bastard” al familiei pentru ca s-a nascut inainte de casatorie, dintr-o relatie anterioara a lui Monique, mama lui),  find decedat deja in 2011. Insa, dupa un arest preventiv de 24h00, ea a fost eliberata, fara a fi fost inculpata. Conform anuntului facut de catre procurorul Jean-Jacques Bosc pe 15 iunie 2017, sotii Jacob sunt acuzati in dosarul de „rapire si sechestrare, respectiv, asasinare” al micutului Grégory Villemin, de „complicitate la asasinat, nedenuntare de crima, neacordare de ajutor unei persoane aflate in pericol de moarte si abtinere voluntara pentru impiedicarea comiterii unei crime de sange”. Cea de-a 4-a persoana invinuita in dosar, Murielle Bolle (n.1969, aparata de catre avocatul Jean-Paul Teissonnière) fata lui Lucien si Jeannine Bolle, respectiv, sora lui Marie-Ange Bolle sotia lui Bernard Laroche (aparata de catre avocatul Gérard Welzer), in urma marturiei careia Laroche este arestat in 1984, a fost si ea interpelata la domiciliul ei pe 28 iunie 2017 si arestata preventiv pentru „complicitate la asasinat” si „nedenuntare de crima”, iar pe 29 iunie este inculpata pentru „rapirea unui minor cu varsta mai mica de 15 anisi este incarcerata in detentie provizorie pana pe 4 octombrie 2017 cand este eliberata, fiind cercetata penal in libertate sub control judiciar. Dupa parerea Presedintei Camerei de Instructie de la Dijon (Claire Barbier), chiar daca in 1984 Murielle Bolle era minora (nu avea decat 15 ani), motiv pentru care isi minimizeaza participarea la rapirea micutului Grégory (sub pretextul ca ar fi fost insultata si agresata de catre membri familiei sale cu scopul de a-si nega delaratia care a avut ca efect inculparea si incarcerarea unchiului sau Bernard Laroche), ea ar fi participat de maniera activa la rapirea acestuia. Sustinut (oarecum) si de catre (misteriosul) var a lui Murielle Bolle, Patrick F. (astazi in varsta de 54 de ani, aparat de catre avocatul Jean-Christophe Tymoczko), asa cum rezulta din textul dezbatarii „contradictorii” care a avut loc magistratilor Camerei de Instructie. Pe 5 noiembrie 1984, Patrick F.  (atunci in varsta de 21 de ani) ar fi fost martor al violentelor carora ar fi fost supusa, Murielle Bolle pentru a se retracta in declaratia ei din 31 octombrie 1984 care il acuza pe unchiul sau, Bernard Laroche, care afirma in prima versiune a depozitiei sale ca l-ar fi vazut pe Laroche rapind copilul Grégory si dandu-i altor 2 persoane (dupa ce acesta ar fi venit in intampinarea ei la scoala pentru a o aduce acasa). Din contra, in ordobanta sa din 1993, Curtea de Apel Dijon, prin inocentarea (achitarea lui Christine Villemin) ar fi indepartat orice „intentie criminala” a lui Murielle Bolle (conform avocatului acesteia, Jean-Paul Teissonnière). In plus, „Laroche ar fi fost nefericit din cauza mortii lui Grégory, dar de familiile Villemen si Jacob nu i-ar fi pasat de loc” (Jean Ker/Jean Odekerken), dar acesta (in timpul dictarilor), ar fi scris la fel de bine, atat cu mana dreapta cat si cu mana stanga. Chiar daca acesta nu l-ar fi ucis pe micutul Grégory, acesta ar fi participat sigur, la rapirea acestuia (Capitanul Etienne SesmatJean Ker/Odekerken, Paris Mach). Pentru ca, confuzia sa fie si mai mare, in seara zilei de 5 noiembrie, conform depozitiei lui Murielle Bolle, Laroche ar fi fost un rapitor „intermediar”, care l-ar fi luat pe Grégory din fata casei cu masina sa (in care se afla si baiatul sau, Sébastien), iar dupa ce ar fi recuperat-o de la scoala pe aceasta (care se ocupa de Sébastien, de aceasi varsta cu Grégory) l-ar fi „predat” pe micut unei alte persoane la Docelles, dupa care ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat s-Ar fi intors la Aumontzey.Tot in acest context au fost audiati (fara a fi in culpati) si bunicii lui Grégory, Albert Villemin (87 de ani) si Monique Jacob (86 de ani), pentru ca Monique ar fi recunoscut faptul ca ar fi autoarea unei scrisori de amenintare adresate Judecatorului de Instructie Maurice Simon (care a preluat cazul din 1987, dupa destituirea Judecatorului Jean-Michel Lambert/„Micului Judecator”) dar a caror varsta inaintata si problemele de sanatate (cu care se confrunta) erau incompatibile cu o audienta prelungita in cadrul unui „arest preventiv” (maximum 48h00, in acest caz). In principiu, decizia lui Bosc de a redeschide dosarul se bazeaza pe expertiza a 2 scrisori de amenintare din 1984 si 1989, aparent, „confundabile”  (studiate si semnalate de catre Judecatorul Maurice Simon) scrise (probabil) de catre cei audiati si inculpati (Marcel si Jacqueline Jacob, matusa prin alianta al lui Gégory, pusi in libertate conditionata sub control judiciar dupa 4 zile de areset preventiv, la o adresa necunoscuta, respectiv, Monique Jacob, bunica acestuia pe linie paterna) care, fara niciun fel de alibi in ziua de 16 octombrie 1984, in loc sa se fi explicat in fata lui, ar fi preferat sa faca apel la „dreptul de a pastra tacerea” (conform sfaturilor avocatilor lor). In plus, ar exista si anumite zone de umbra (lacune, neclaritati, contradictii), in alibiurile sotilor Jacob, iar unele expresii din scrisorile de amenintare si din cea de  revendicare, ar fi specifice acestora. La care am putea adauga si faptul ca o alta expertiza grafologica, a unei scrisori de amenintare la adresa Judecatorului Maurice Simon in 1989 ar fi obligat-o pe Monique Villemin (Jacob), bunica lui Grégory (absolut de neinteles), sa recunoasca ca ar fi autoarea acesteia, ne face sa imaginam, in acest dosar, un complot familial sordid fara precedent in istoria criminala franceza! In concluzie, Marcel si Jacqueline Jacob sunt deferiti Parchetului general de la Dijon, insa trebuie sa trinem cont si de afirmatia Colonelului Dominique Lambert, comandantul sectiei de investigatii Dijon (la conferinta sa de presa din 16 iunie 2017): „Am avansat de maniera semnificativa, dar trebuie sa ramanem umili si modesti. In situatia actuala nu pot sa va promit ca vom afla adevarul”.

 APROFUNDAREA DOSARULUI

In cei 33 de ani (pe 16 octombrie 2017) de la eveniment, importante tensiuni de diverse origini au zguduit pana in temelii familia micutului Grégory Villemin, inmormantat la Lépanges-sur-Vologne pe 20 octombrie 2017 (in prezenta a cca 675 de persoane) si exhumat pe 23 februarie 2004 cand a fost incinerat la Epinal (intr-un cadru privat), in prezenta familiei Villemin (care s-a mai marit cu timpul, Christine dand nastere, ulterior, la alti 3 copii: Julien/n.1985, Émelyne/n.1990 si Simon/1998). In principiu, acestea sunt generate, datorita unor conflicte de „interes” dintre doua „clanuri arhaice” ale arborelui genealogic. Pe de o parte, familia pe linie paterna al micutului Grégory (Jean-Marie Willemin, tatal sau, impreuna cu parintii sai, Albert Villemin si sotia sa Monique Jacob, bunicii lui Grégory), iar pe de alta parte, un „grup” de alte rude ale arborelui genealogic, „centrat” pe Marcel Jacob (fratele lui Monique) si sotia sa Jacqueline Thuriot, respectiv, nepotul lor, Bernard Laroche (1955-1985), avand ca parinti pe Thérèse Jacob (1932-1955), sora cu Marcel si cu Monique, respectiv, pe Marcel Laroche (1926-1981/decedat in urma unui cancer de plaman si care ar fi avut un secret pe care l-ar fi luat cu el in mormant) sotul  lui Thérèse, carora se vor alatura, pe parcurs si alti instigatori (invidiosi).

Un studiu aprofundat al arborelui genealogic Villemin-Jacob, studiat de catre jurnalistul si scriitorul François Caviglioli (1937-2014) pune in evidenta insa o serie de carente importante in mentalitatea membrilor clanurilor aflate „in conflict”, pe care îi considera de altfel, „tarani perversi”, care au trecut mult prea rapid (brusc) la „Fourth World” (Sub-populations socially excluded from global society industrial), „maturizati in linistea lor, cu o oarecare iresponsabilitate, violenti si imprevizibili” (…) ale caror amintiri si pacate (…) „au gustul incestului si a mortii”. Fara sa mai adaugam si faptul ca Gaston Villemin (1906-1942), tatal lui Albert Willemin, „l-ar fi omorat in bataie pe fratele acestuia, deci pe propriul sau copil Etienne Villemin (n.1927), cu complicitatea sotiei sale Jeanne-Marie Hollard (1907-1980), adica mama lui, in 1931, cand acesta nu avea decat 4 ani.” (François Caviglioli)Conform investigatiilor mele, acest eveniment nu s-ar fi derulat chiar asa, iar Gaston ar fi fost, poate, un „soi uman” mai putin rau si „degenerat” decat Jeanne-Marie. Acesta locuia cu sotia si cei 5 copii ai lor (Jeanine/n.1932, Etienne/1927, Suzanne si Yvette/n.1928, respectiv, Albert/n.1930) la Herpelmont. Brutalizat in permanenta de catre Gaston, Etienne, aflat deja intr-o stare fizica deplorabila (hematoame pe tot corpul si cu o incheietura a mainii rupte), mama lui, Jeanne-Marie, la inceputul lunii februarie 1931, in absenta tatalui (aflat in deplasare) l-ar fi dat cu capul (cu brutalitate) de dulapul de bucatarie, ceea ce ar fi provocat pe capul copilului o rana adanca care sangera. Netratata si ascunsa de mama sa sub o sapca, dupa intoarcerea lui Gaston acasa, isi da seama de gravitatea situatiei si il ingrijeste, dar vazand ca starea de sanatate al lui copilului se agraveaza, pe 18 februarie, il interneaza la Spitalul din Bruyères, dar acesta moare, 2 zile mai tarziu, pe 20 februarie 1931. Pe 14 mai, Jeanne-Marie Hollard, va fi condamnat la 3 ani de inchisoare pentru „neglijenta si neacordare de asistenta unui minor aflat in pericol”, dar fiind deja gravida, in inchisoare va da nastere la Jeanine, iar in 1934 va fi eliberata si se va intoarce acasa.

Mobilizat in timpul celui de-al 2-lea Razboi Mondial (1939-1945), el se imbolnaveste si este lasat la vatra in 1942, dar intre timp, Jeanne-Marie dispare de la ferma cu un soldat german (F. Hanz), luand-o pe Jeanine cu ea, dupa ce vinde totul si lasa ceilalti copii la André, un frate de-al lui Gaston, care le va „plasa” la randul lui, nu dupa foarte mult timp, la o sora de-a lor, Anna Baradel si care se va ocupa de ei pana la majorat. Bulversat, Gaston se va spanzura, in padurea din spatele bisericii din La Neuveville-devant-Lépanges. Dar inainte de inceperea razboilui, in 1935, un alt frate al acestuia, Léon Willemin a fost gasit inecat sub un pod in Vologne. Fratele care il creste pe Albert (tatal lui Jean-Marie Villemin), moare si el de un infarct miocardic, in urma caruia, copil ajunge la Casa de Copii, dar supravietuieste si reuseste sa-si faca un rost in viata, iar în 1953 se casatoreste cu Monique Jacob („patriarha”), care era deja insarcinta cu Jacky („bastardul”) dintr-o relatie anterioara, dar, din dragoste, il va recunoaste pe acesta. Aceasta va prelua in scurt timp si sefia „clanului”, transformandu-l in „matriarhat”, avand in vedere faptul ca Albert este din ce in ce mai uzat fizic din cauza muncii). Si in sfarsit, sora ei, Thérèse Jacob se va casatori cu Marcel Laroche, care moare in 1955, dupa ce da nastere lui Bernard Laroche („orfanul”), care va fi crescut de catre bunicii sai din partea mamei sale, Adeline-Marie Gaudel si Léon-Antoine Jacob, ca de altfel Jacky („bastardul”). Si inca un „amanunt”. Léon-Antoine Jacob (tatal lui Monique Jacob), „ar fi facut un copil uneia dintre fetele sale, Louisette” si ar fi facut sejururi si in spital psihiatric.  Albert si Monique Villemin vor avea 6 copii: Jacky Villemin („bastardul”, casatorit cu Liliane Jacquel, cu un descendent, Eric), Michel Villemn („analfabetul”, casatorit cu Ginette Leconte, cu 2 descendenti, Daniel si Christelle), Jacqueline Villemin (casatorita cu Bernard Noël), Jean-Marie Villemin („seful”, casatorit cu Christine Blaise/”La Bovary de Vosges”, cu 4 descendenti, Grégory/1980-1984, Julien/n.1985, Emelyne/1990 si Simon/n.1998), Gilbert Villemin (cu 1 descentent, Marie-Christine) si Lionel Villemin (decedat in 1991).

In sfarsit, sotii Villemin (parintii lui Grégory) se vor muta in casa lor (pe care o vor si construi) din Lépanges-sur-Vologne, in iunie 1981, dupa ce Jean-Marie Villemin, (ajuns maistru), va fi numit (incepand cu luna februarie) sef de echipa la uzina Auto Coussin Industrie (unde s-a angajat in 1974, ca simplu muncitor fara nicio diploma), in localitatea La Chapelle-devant-Bruyères (in regiunea urbana Epinal, Prefectura Departamentului Vosges), in timp ce sotia sa, Christine Blaise (cunoscuta si sub numele de „Le monstre de la Vologne”/Monstrul din Vologne in timpul inculparii ei in dosar, intre 1985-1993) pe care a cunoscut-o in 1976 (si cu care s-a casatorit pe 20 ianuarie 1979) lucra ca croitoreasa (muncitoare) la Manufacture de Confection Vosgienne in  localitatea Lépanges-sur-Vologne (tot in regiunea urbana Epinal).

Pe langa casa aranjata (salonul in piele/in valoare de 25.000Ffr-cca 4.000€, cumparat cu un credit obtinut cu numai 8 zile inainte de asasinarea lui Grégory, sala de mese in lemn masiv, cu echipament electro-menajar de „ultima generati”, etc.), familia Villemin va dispune de 2 vehicule (berline) Reanault (un R5, pentru Christine/categoria B si si un R18, categoria D, pentru Jean-Marie, a se vedea pentru detalii articolul autorului: Constatarea accidentelor usoare de circulatie pe cale amiabila. Modelul European), de o moto-cross pentru Grégory, etc. Cu alte cuvinte, in acel context social, familia era de invidiat! In ciuda faptului ca Roger Jacquel (socrul fratelui sau Jacky), in intreprindere, era  delegatul unuia dintre cele mai mari sindicate franceze, CGT (Confederatia Generala a Muncitorilor, fondata pe 23 septembrie 1895 la Limoges, Prfectura Departamentului Haute Vienne, regiuna administrativa Nouvelle Aquitaine), Jean-Marie Willemin („seful de echipa”), refuza „sa se sindicalizeze”.In plus, desi copii Sébastien si Gregory ai lui Laroche si Willemin, au aceasi varsta, primul este bolnavicios (cu probleme de sanatate, datorita unui chist la tâmple), dispunand de mijloace materiale mai mult decat limtate, pe cand „Grego” este „sanatos tun” si rasfatat. In ceea ce il  priveste pe Laroche, acesta era orfan de mama (Marie–Thérèse care moare dupa nasterea lui in 1955) si este crescut mai mult de catre bunica din partea mamei sale Adeline-Marie Gaudel (1902-1975), in timp ce Villemin, a crescut intr-un mediu familial echilibrat, cu parinta sai, Albert si Monique Villemin. Desi cei 2 sunt „rude de sange”, lumea lor nu este aceasi. Spre deosebire de Bernard („orfanul”), Jean-Marie, nu bea, este indragostit de sotia sa, isi iubeste copilul (Grégory) si „face sport” regulat, in plus „i se spune Giscard” (de la numele fostului presedinte al Frantei Valéry Giscard d’Estaing/n.1926, in functie intre 1974-1981), pentru „ca si-a marit casa in timpul week-endului si pentru ca are 2 masini (un Renault 5/R5 si un Renault 18/R18)”, fara sa mai adaugam si faptul ca la 23 de ani este numit sef de echipa, care in principiu, „da ordine muncitorilor din familia Jacob” (in primul rand, unchiul Marcel Jacob), care lucrau si ei la o alta tesatorie Walter. Nu neaparat pe placul unchiului sau si nici al lui Laroche, care si el, pana la urma, reuseste sa fie reangajat si sa devina sef de echipa (chiar daca, numai in tura de noapte), cu putin timp inainte de a fi ucis de catre Villemin, in 1984, in noua uzina Esterel, care a cumparat-o pe cea in care lucra inainte (Filature Ancel). In sfarsit, cei „3 muschetari” („bastardul” „analfabetul” si „orfanul”), formau un mic grup si se intelegeau „de minune” si petreceau mult timp impreuna (glumeau, ieseau la restaurant, la discoteca, la „agatatul” fetelor, etc.) Probabil datorita succesului in plan social si profesional dar si a geloziei celorlati membri al arborelui genealogic (din semiclanul Jacob), amenintarile contra familiei Villemin (care parea sa-si fi atins scopul in viata si sa se fi realizatneasteptat de repede), dar si contra parintilor acestuia (Albert si Monique Villemin, bunicii lui Grégory) nu vor intarzia nici ele, iar in cei cca 3 ani, pana la asasinarea micutului Grégory, acestia sunt victime ale unui stalking (traque furtive/hartuire nevrotica) si primesc o serie de apeluri telefonice, care prevestesc, intr-o oarecare masura, nenorocirea care urma sa aiba loc pe 16 actombrie, asasinarea lui Grégory.

Primele apeluri telefonice (mute, la inceput) ale „corbului” sunt adresate parintilor lui Jean-Marie Villemin (Albert si Monique Villemin) si dateaza inca de la sfarsitul lunii ianuarie 1981: „Tu te pendras, Albert” (Te vei spanzura Albert), „Nest-ce pas ainsi que son père sest suicidé ? On est bien renseigné” (Nu-i asa ca tatal sau s-a sinucis? Suntem bine informati/Jean Ker-1989). Urmeaza in curand, Michel („analfabetul”), fratele lui Jean-Marie, caruia „corbul” îi spune (la telefon): „On a été copain. On a même fait des javas ensemble, je te connais très très très bien…” [Am fost prieteni. Am dansat impreuna chiar java (dans popular parizian foarte in voga la inceputul secolului XX, un fel de vals dansat pe muzica de acordeon si instrumente de suflat) te cunosc, foarte, foarte, foarte bine…]. Din contra, atunci cand „corbul” o are interlocutoare pe Monique Villemin („matriarha”), mama lui Jean-Marie, „corbul” o intraba (sec): Albert est là ?” (Albert este acolo?), la care Monique Villemin raspunde (de maniera generala): „Non…” (Nu), dar „corbul” o intrerupe si spune: „Mon œil, je l’ai vu à 5h” (Deceptionat, contrariat: l’am vazut la ora 17h00). În total  ar fi fost îregistrate cca 1.000 de apeluri telefonice în acest dosar! Desi conversatiile sunt puerile si destul de incoerente, acestea pun clar in evidenta faptul ca interlocutorul „corb” (C), care in conversatii utiliza apelativul de „sef”, pentru Jean-Martie Villemin (JMV), cunostea foarte bine arborele lui genealogic, inclusiv, problemele pe care membri acestuia le intampinau. Începand cu luna aprile „corbul” (sau mai multi „corbi”) vor incepe sa-i hartuiasca si pe parintii lui Grégory, pe Jean-Marie si pe Christine Willemin. Redau aici transcrierea unei conversatii telefonice, „tipice” dintre „corb” si Jean-Marie Willemin („sef”), pe care am  ascultat-o, pentru a face o idee legata de aceste amenintari (pe care, „seful” nu prea le-a luat in serios, cel  putin un timp):

C: „Mais y en a un autre des bâtards et je suis pt’être le seul à savoir qui c’est” [Dar exista un alt bastard (in afara de Jacky) si sunt poate singurul care il cunosc]

JMV: „Oh, mais qui c’est dis voir ?” (Oh, spune cine este?)

C: „Et ta mère, elle le sait aussi” (Stie si mama ta)

JMV: „Qui ?” (Da?)

C: „Mais tant qu’elle a peur de la vérité….Ta mère, elle le sait, elle a peur de la vérité” (Dar atat timp cat ei îi este frica de adevar…Mama ta, ea stie, ei îi este frica de adevar)

JMV: „Ah bon mais dis-moi qui c’est l’autre bâtard. Ca peut être intéressant pour moi” (Bine, dar spune-mi cine este bastardul.  Poate fi interesant pentru mine)

C: „Oh, je vais te dire (…) l’autre con d’à côté, il est aussi fou q’ton père.” [Am sa-ti spun (…) celalat tampit de alaturi, este la fel de nebun ca tatal tau]

JMV: „ Qui c’est, c’est moi ?” (Cine este, sunt eu?)

C: T’a qu’a le chercher, je lui ai téléphoné, il y a qu’toi qui est au courant. A toi de chercher. ‚N-ai decat sa-l cauti, i-am telefonat, numai tu esti la curent. Tu trebuie sa-l gasesti)

JMV : „Ah bon, mais tu sais je ne veux pas me casser la tête là-dessus, si tu me disais qui c’était encore. (Bine, dar tu stii ca eu nu vrau sa-mi bat cupul, daca tu mi-ai pune)

C: „Tu pourras pas en parler à ta mère. Parce que t’a pas de preuve. Y’a qu’elle qui enregistre.  Alors si tu lui en parles elle va croire que tu racontes des conneries, tu s’ras mis de côté aussi, han han han” [(Tu vei putea vorbi cu mama ta. Pentru ca tu nu dispui de probe. Este numai ea care inregistreaza. Atunci daca tu îi vorbesti, ea va crede ca îi spui prostii si vei fi dat la o parte (la fel ca si Jacky- bastardul)]

JMV : „Hé, mais je ne vais même pas lui en parler hein. Si tu me disais un peu qui c’était, je pourrais dire des noms, mais des conneries pareilles.” (Hei, dar eu chiar nu-i voi spune nimic. Daca tu imi dadeai macar indicatii, as putea sa-i spun niste nume, dar si prostii, la fel)

C: „Pourtant il lui ressemble, si le grand c’est un bâtard, l’autre aussi s’en est un et c’est du même „tiebo” (Totusi îi seamana, daca cel mare este un bastard, celalat deasemenea, amandoi „sunt din aceeasi faina”/de aceeasi teapa)

JMV : „C’est du même „tiebo” ? Et dis-moi voir, qui c’est donc, Gilbert ?” (De aceasi teapa? Si spune-mi, cine este atunci, Gilbert?)

C: „(…) C’est la dernière fois pour tout le monde que je téléphone, j’arrêterai et voici pourquoi je vous ai fais chier pendant deux ans. Y’a pas d’raison que le grand prenne toujours. On l’met toujours de côté…han han…!  [(Este pentru ultima data, pentru toata lumea, cand mai telefonez, ma voi opri si iata din ce motiv v-am hartuit (v-am scos din minti, exprimat vulgar) timp de 2 ani. Nu exista nicio justificare pentru ca cel mare sa ia totul.  Il dam intotdeauna la o parte] (Police Scientifique).

Astfel, pe 8 aprilie, cand este avertizat „ca i se va da foc casei”, Jean-Marie, spune ca lui „nu-i pasa” , iar cand i se atrage atentia asupra faptului ca „sotia va ar putea fi ucisa”, el raspunde ca „isi va gasi alta”.

Ca urmare, „corbul” il va ameninta cu uciderea lui Grégory, pe care Jean-Marie il idolatriza, motiv pentru care reactia lui a fost ferma: „sa nu faci asa ceva, niciodata”.

Ca urmare, Albert Villemin, tatal lui Jean-Marie, pe 1 decembrie 1982 va depune o plangere la Jandarmeria din Corcieux, dupa ce in cursul zile precedente ar fi primit 27 de apeluri telefonice, care incepeau cu un cantec celebru: „Sefule, un paharel mic, mi-e sete…”, avand titlul „On a soif” (Ne este sete), lansat in 1979 de catre celebrul cantaret belgian Jean Vanobbergen (Le Grand Jojo Lange Jojo/n.1936). Pe 26 ianuarie 1983, el va mai primi inca 17, fara ca Jandarmeria sa fi luat masuri contra acestora. Din contra, acestea vor fi sistate incepand din 17 mai 1983, pentru ca parintii lui Jean-Marie Villemin (bunicii lui Grégory)  vor fi pusi sub ascultare telefonica. Din pacate insa, ancheta va fi clasata de catre Judecatorul de Instructie de la Saint-Dié-des-Vosges, sub motivul ca jandarmii nu puteau identifica pe „corbi” amenintatori! In schimb, hartuirile vor continua si sub forma de mici intimidari: geamuri sparte la casa (cu pietre), cauciucuri ale masinilor taiate (cu cutit), etc., care, ulterior vor fi urmate de 5 scrisori anonime de amenintare, dintre care primele 4 in timpul vietii lui Grégory, ia primele 2, in paralel cu cu amenintarile telefonice.Astfel, pe 4 martie 1983, Jean-Pierre si Christine Villemin, vor descoperii prima scrisoare anonima (redactata la mana „cu majuscule”), depusa pe pervazul unui geam al casei (fara plic), care vor fi urmate in perioada 24 aprilie 1983-24 iulie 1985 de alte 4 (timbrate si expediate in plic prin posta) si in care „corbul” ameninta cu moartea „Je vous ferez votre peau à la Famille Villemin” (Va voi ucide pe toti, membri ai Familiei Villemin). Pe 27 aprilie 1983, cea de-a 2-a scrisoare (redactata tot la mana, tot cu majuscule si expediata prin posta), este adresata lui „Mr si Me Villemin Albert”, care incepe cam asa: „Daca doriti (vreti) sa ma opresc, va propun o solutie. Nu trebuie sa-l mai frecventati pe sef (Jean-Marie), tebuie sa-l considerati si pe el ca un bastard (cu referire la Jacky, copilul lui Monique, fratele lui Jean-Marie, nascut inainte de casatoria parintilor lor, Albert si Monique/Capitanul Etienne Sesmat, primul anchetator in dosar) si lasat complet de o parte, ca de altfel, si fratii sai. Daca nu faceti cum spun, voi trece la executarea amenintarilor pe care le-am facut familiei sefului si copilului acestuia. Jacky (impreuna cu familia sa) a fost destul lasat de o parte fata de sef, pentru ca este considerat un bastard. El se va consola cu banii lui. Nu aveti decat sa alegeti. Viata sau moartea.” Daca primele 2 scrisori de amenintare, nu permit a fi analizate din punct de vedere grafolocigc (dupa parerea mea), din contra, cea de a 3-a scrisoare (redactata „cursiv” tot la mana si mult mai lunga/cca 2 pagini si jumatate, cu o serie de incoerente si greseli de exprimare, de orografie, etc., terminata cu „Adieu, mes cher cons”/Adio, dragii mei tampiti), adresata tot lui Albert si Monique, a fost exploatata grafologic, ceea ce de altfel, altfel, ar fi si contribuit la redeschiderea dosarului, respectiv, la inculparea membrilor familiei mentionati (Marcel, respectiv, Monique Jacob si Jinette, vaduva lui Michel Villemin). Cea de a 4-a scrisoare (scurta, redactata la mana, tot cursiv) este adresata lui Jean-Marie Willemin pe 16 octombrie 1984, exact in ziua in care micutul Grégory dispare fara urma, din fata casei (unde se juca) cu urmatorul text:  „Sper ca vei muri de durere, sefule. Banii tai nu te vor ajuta sa-ti readuci la viata baiatul. Iata razbunarea mea, idiotule”). Cea de a 5-a (si ultima scrisoare) de amenintare al „corbului” (scurta si redactata tot la mana, tot cu majuscule), care dateaza din 24 iulie 1985, este aproape identica (atat ca forma cat si ca fond), cu prima (depusa la Jean-Marie Villemin, numai ca aceasta), numai ca aceasta este expediata prin posta lui Albert Willemin, in care, in plus, il anunta pe acesta din urma, ca urmatoarea sa victima va fi Monique, sotia sa.Insa, cand aceasta scrisoare de amenintare ajunge la Albert Willemin, deja, arborele genealogic al familiei Villemin-Jacob, a mai pierdut un „membru”: pe Bernard Laroche (arestat pentru prima data pe 22 octombrie 1984 in dosar si si audiat, a 2-a oara, impreuna cu sotia sa Marie-Ange pr 31 octombrie si eliberat pe 1 noiembrie, inculpat pe 5 noiembrie 1984 si incarcerat pe 6 noiembrie in detentie provizorie la Inchisoarea Charles III Nancy), pus in libertate conditionata sub control judiciar, pe 4 febuarie 1985, contra avizului Ministerului Public (Parchetului), de catre  „Micul Judecator” (Jean-Michel Lambert, atunci in varsta de numai 32 de ani), fara suficienta experienta in dosare criminale de asemenea anvergura, care de altfel se va si siuncide, la domiciliul sau (Le Mans, regiunea urbana cca 350.000 de locuitori/Prefectura Departamentului Sarthe), din acest motiv, pe 11 iulie 2017, (prin asfixiere cu un sac de plastic tras in cap, conform Procurorului Republicii de Le Mans, Fabrice Bélargent si in urma anchetei efectuate de catre SRPJ/Serviciul Regional de Politie Judiciara Angers). Autor a 11 lucrari (carti) de succes, consacrate dosarelor pe care le-a instrumentat de-a lungul timpului, printre care, evident, si cel al micutului Grégory (17 octombrie 1984-11 septembrie 1986, cel de-al 180-lea dosar/229 in 1984 la TGI Epinal), care pana la urma îi va aduce si sfarsitul, Jean-Michel Lambert (1952-2017) a fost numit (dupa absolvirea Scolii Nationale de Magistratura) pe 1 februarie 1980, Judecator de Instructie la TGI (Tribunalul de Inalta Instanta) din Epinal, dar dupa demiterea lui de la instrumentarea dosarului si un „concediu de 1 an sabatic”, el va fi mutat intre 1988-2003 tot judecator de instructie la Bourg en Bresse (regiune urbana cca 115.000 de locuitori, Prefectura Departamentului Ain, regiunea administrativa Auvergne-Rhône Alpes, in estul Frantei), iar ulterior, Vicepresedinte al TGI Mans pana pe 8 septembrie 2014, cand se pensioneaza si va publica cel de-al 10–lea volum al sau, intitulat: „De combien d’injustices suis-je coupable?” (De cat de multa nedreptate sunt vinovat?), Editura Le Cherche midi (209 pag., Paris 2014, ISBN 978-2-7491-4025-4). In ciuda faptului ca Laroche (eliberat pe 4 februarie 1985, care si-a reluat imediat chiar si activitatea lucrativa in uzina Tissage Ancel) a fost in repetate randuri amenintat (public) cu  moartea de catre ucigas (in cazul in care va fi eliberat din inchisoare), iar sotia acestuia Marie-Ange, a solicitat protectia sotului ei din partea jandarmilor de la Bruyères, desesizati de ancheta pe 20 februarie 1985. Intretinand o relatie de „fraterie” cu Michel Villemin („analfabetul”), cu care a crescut impreuna dupa moartea mamei sale Thérèse Jacob in 1955 (cu putin timp dupa nasterea lui), Bernard Laroche („bastardul”, „Popov”), era in relatii privilegiate si cu unchiul sau maternel Marcel Jacob (cel inculpat recent, pe 15 iunie 2017, impreuna cu sotia sa Jacqueline Thuriot pentru „rapirea, sechestrarea si asasinarea” micutului Grégory), iar cu cca o luna inainte de drama, a fost si el numit sef de echipa (ca si Jean-Marie, in 1981), un post pe care il reclama inca de la sfarsitul deceniului trecut, la Tissage Ancel din Granges-sur-Vologne, unde impreuna cu cei 3 mentionati mai sus, lucrau si alti membri al Clanului „extins” Villemin – Jacob.

Datorita „reactiei” mai mult decat lente ale autoritatilor de ancheta, pe 29 martie 1985, in jurul orei 13h00, acesta este asasinat (si inmoramntat pe 2 aprilie 1985 in cimitirul Jussarupt) la Aumontzey, in fata casei, sub ochii sotiei sale Marie-Ange Laroche si al fiului lor Sébastian) de catre Jean-Marie Villemin (purtand o vesta antiglont), cu o pusca de vânatoare de tip „pump-action” (cumparat impreuna cu sotia sa, care semneaza si cecul in valoare de 2.900Ffr/cca 430€, cu 5 zile dupa inculparea si incarcerarea lui Laroche in dosar) de la o armurarie (magazin de arme) din Saint-Dié (asa cum ar fi destainuit acest mod operator pe 27 februarie 1985 si Jurnalistului Jean Ker de la Paris Match), respectiv, lui Étienne Sesmat (atunci capitan la Jandarmeria din Bruyères, astazi Colonel in rezerva). In sfarsit, pe 16 octombrie pana la ora 17h00, cand Jandarmeria este anuntata de disparitia micutului Grégory, „corbul” a postat cea de –a 4 scrisoare (stampilata la ora 17h15) pentru a revendica asasinarea acestuia, care va ajunge la destinatie pe 17 octombrie cu textul: „Sper ca vei muri de durere, sefule. Banii tai nu te vor ajuta sa-ti readuci la viata baiatul. Iata razbunarea mea, idiotule”). In timpul cautarilor insa, un apel telefonic al „corbului” in jurul orei 17h32 va lamuri lucrurile. Acesta il suna pe Michel Villemin (avand in vedere faptul ca Jean-Marie nu era acasa si nici parintii acestuia, Albert sau Monique Villemin) si il anunta pe acesta: „Ti-am telefonat pentru ca celalat, de langa tine, nu raspunde. M-am razbunat contra sefului si i-am rapit copilul. L-am asfixiat (sufocat, sugrumat) si l-am aruncat in Vologne. Mama lui il cauta dar nu-l va gasi niciodata. Razbunarea mea am realizat-o (am dus-o pana la capat)”. Inainte de a trece la analiza rezultatelor autopsiei, sa ne limitam, pentru inceput, la „elementele exterioare” (vizibile pe cadavrul copilului) care caracterizeaza acest asasinat mai mult decat atipic.

Josiane Lahaye (Guyot), este cea care, trecand pe podul Bailey (strada Turenne), in jurul  orei 17h30, observa sacul de orduri menajere (de culoarea albastra) blocat (agatat) la baza podului. Fiind la curent cu disparitia (anuntata al) copilului, aceasta îi contacteaza imediat pe jandarmii, care nu vor intarzia sa se deplaseze la fata locului pentru a scoate cadavrul din rau. Imbracamintea acestuia era curata, fara nicio urma de vegetatie pe ea. In ceea ce priveste locul unde corpul copilului ar fi fost scufundat (in apa), exista, insa deja (serioase) contradictii.

Sotii Godfroy, afirma ca pe 16 octombrie 1984, in jurul orei 17h20, ar fi observat (la cca 400m de podul Bailey, de-a lungul caii ferate Deycimont-Docelles) urmele pneurilor unui vehicul care s-ar fi indreptat catre centrul localitatii Docelles, pentru a se angaja pe soseaua departamentala (judeteana) D44. Dar aceste urme nu seamana cu cele ale pneurilor vehicului lui Bernard Laroche, dar cu cele ale pneurilor vehicului R 5  a lui Christine Villemin. Din contra, tocurile pantofilor, din preajma vehicului, nu seamana cu cele ale pantofilor pe care îi pe care îi purta (si poarta, in general) Christine. Pare putin probabil si faptul ca sacul de plastic albastru (in care era invelit corpul copilului) sa fi fost scufundat in proximitatea podului intre  orele 17h15-17h30, pentru ca in acest interval de timp, muncitorii pleaca catre casele lor si zona este foarte (intens) „circulata”! Dar acesta, putea fi aruncat in apa in paraul „Barba” (care se revarsa in Vologne), paralel cu papetaria si cu hangarul (cladirea) pompierilor din centrul  Docelles, o zona (foarte intunecata) nu prea frecventata. Oricum, daca copilul ar fi fost in viata (inainte sa fie scufundat in apa), mai mult casigur ca acesta s-a fi aparat, s-ar fi zbatut, ar fi tipat si cineva l-ar fi auzit cu suiguranta, ceea ce din pacate nu s-a intamplat. In plus, in acest context, „corbul” nici n-ar fi avut cum sa-si revendice crima la ora 17h32!

Pe de alta parte, daca corpul ar fi fost aruncat in apa la o distanta de cca 400m de locul in care sotii Godfroy l-au descoperit (podul  Bailey), este aproape imposibil ca sa nu fi existat pe acesta contuzii (vanatai), iar in cazul in care ar fi fost aruncat in in paraul Barba, pe laga acestea (mai multe), acesta ar fi trebuit sa fie acoperit si cu resturi (importante) de vegetatie. In concluzie, este foarte probabil ca asasinul („corbul”) sa fi anuntat (telefonic) moartea copilului cu mult tump inainte de a-l ucide (la ora 17h32) si a-i arunca corpul (probabil, neinsufletit) in rau (probabil, dupa „caderea” serii, in jurul orei 19h00), cand la mijlocul lunii octombrie, vizibiliatea este redusa. Cert este faptul ca acesta, in momentul cand isi revendica crima (telefonic), se deja afla in „posesia” copilului (asasinarea caruia era doar o „formalitae”, un „detaliu”).

Un alt element important (exterior) care intervine in acest asasinat atipic este cordonul cu care incheieturile mâinilor si picioarelor lui Grégory erau legate, in diagonala si de gat, precum si modul in care erau facute nordurile (simple), in partea din fata la nivelul articulatiilor mâinii (in regiunea carpiana) si in partea din spate la baza gambelor (in regiunea gleznelor). Din contra, la gat, acesta avea un nod ca la siretul de pantof, care in principiu, se cumpara in drogheriea Granges-sur-Vologne, in care, atat Albert si Monique Villemin, cat cei 3 fii ai lor, „Jacky, Michel si Gilbert sunt clienti obisnuiti”.„Mai putin Jean-Marie si Christine, care n-ar fi venit niciodata”!  Insa, vanzatorul a declarat anchetatorilor de la SRJP Nancy (dirijat de catre Comisarul Principal Jacques Corazzi) ca el n-ar fi vandut lor niciodata cordonul utilizat in ligotarea (legarea membrelor astfel) incat acestea nu mai au libertate de miscare) micutului Grégory, iar acestia n-au reusit in cei 33 de ani care au trecut de la data asasinatului, sa afle de unde ar fi fost achizitionat acesta. Tipul de cordon utilizat, era unul folosit rar in regiune, numai George Jacob, fratele lui Monique dispunea de un sul (rulou) din acesta.

Si nici arborele genealogic al acestuia nu este mai putin „sarac” in membri decat cel al lui Jean-Marie Villemin. Léon-Antoine Jacob (1896-1972) si  Adeline Marie Gaudel (1902-1975), vor avea tot 6 copii: Monique Jacob (casatorita cu Albert Villemin), Louisette Jacob (cu un descendent, Chantal, in urma unei legaturi incestuoase cu tatal ei), Marcel Jacob (casatorit cu Jacqueline Thuriot), inculpati amandoi pe 15 iunie 2017 (pentru „rapirea si sechestrarea, respectiv, asainazrea” micutului Grégory), Georges Jacob, Thérèse Jacob (casatorita cu Marcel Laroche, cu un descendent, Bernard Laroche, castorit la randul sau cu Marie-Ange Bolle, cu 2 descendeti,  Sébastien/n.1980 si Jean-Bernard/n.1985) si in sfarsit, René Jacob (casatorit cu Georette George, cu 8 descendenti, Maurice, Suzanne, André, Yvette, Gilbert, Albert, Robert si Denis Jacob/decedat in 1996, casatorit cu Marie-Ange Bolle in 1988, cu un descendenht Neige/n.1990). Din contra, pe 15 aprilie 1985, in urma unei perchezitii efectuate in Casa familiei Villemin (dupa sasinarea lui Bernard Laroche, pe 29 martie, de catre Jean-Marie), PJ (Politia Judiciara) din Nancy va gasi 9 ademenea cordoane, iar mai tarziu, pe 23 aprilie, la Doamna Billiet la Grandvilliers, pe un uscator de rufe. Si aceasta „descoperire” pentru Jean-Michel Lambert („Micul Judecator”), ar fi fost un „element” acuzator (pe langa faptul ca 4 persoane ar fi vazut-o pe Christine la Posta in ziua expedierii scrisorii de revendicare a crimei), motiv pentru care a si inculpat-o pe aceasta (ca fiind „corbul”) pe 5 iulie 1985, adica, dupa cca 3 luni si jumatate, de la inculparea lui Jean-Marie pentru asasinat. Dupa arestarea lui, Jean-Marie Villemin declara anchetatorilor ca  el i-ar fi dat o bucata din acest tip de cordon lui Bernard Laroche pentru atasarea (fixarea) unei scari (de zidarie) pe partea superioara a masinii (in exterior). Geea ce Gilbert si Albert Villemin (tatal lui Jean-Marie) au dezmintit. Astfel, n-ar fi fost exclus faptul ca acest tip de cordon sa nu fi avut decat Georges Jacob si  Jean-Marie Villemin. Si totusi, daca ei  ar fi fost implicati in asasinat, din punct de vedere logic, ei ar fi trebuit sa se debaraseze de acest cordon, ceea ce n-au facut, pentru ca nu se simteau vinovati! Ultima problema legata de cordonul utilizat la ligotarea lui Grégory ar fi ca lungimea acesteia, imediat dupa ce cadavrul a fost scos din apa si dus la autopsie, ar fi fost de cca 3,7m, ori la procesul lui Christine Villemin, ar fi ramas din el numai o bucata!

Paul Rochas, expertul care a analizat cordonul face urmatoarea nota catre Judecatorul Maurice Simon (care a preluat cazul dupa inlaturarea „Micului Judecator” in 1986 de la instrumentarea dosarului): „In cursul zilei urmatoare (dupa efectuarea expertizei), l-am sunat pe Judecatorul Lambert, pentru a-i spune ca nu putem afirma ca proba n°7 (cordonul gasit la Georges Jacob) este identica cu cel pe care l-am gasit pe cadavrul victimei. Cum el nu mi-a raspuns, am inteles ca ceva nu i-ar fi convenit”. Probabil ca nu i-ar fi convenit, dar nici nu l-a putut inculpa pe Gorges Jacob.

Autopsia cadavrului micutului Grégory are loc pe 17 octombrie in jurul orei 16h00 la Spitalul Universitar din Nancy, in prezenta Judecatorului de Instructie Jean-Michel Lambert si 2 jandarmi (in urma unei comisii rogatorii) fiind practicata de catre 2 medici legisti – experti, Profesorul Gérard De Ren si Dr. Elisabeth Pagel. Fara a intra in detaliile tehnice ale acesteia (Police Scientifique), cei 2 constata ca nu exista nicio leziune (hematom sau contuzie/vanataie) vizibila pe corpul copilului care ar putea avea vreo legatura cu decesul acestuia. Cu alte cuvinte, nu ar exista nicio dovada a faptului ca, inainte de deces, acesta s-ar fi luptat (aparat) contra vreunui (posibil) agresor de-al sau. In interior, in stomacul copilului ei descopera prezenta unei mici cantitati de lichid (apa) si reziduri de fructe (probabil de mere). Desi vor efectua prelevari de sange si o bucata dintr-unul dintre plamanii cadavrului, cantitatea de sange obtinuta nu va permite bilantul toxicologic complet, decat constatarea cu certitudine al faptului ca Grégory nu ar fi avut alcool in sange, iar in plamani ar fi fost inhalat o mica cantitate de apa, care din pacate nu va fi analizata. Cei 2 medici vor spune mai tarziu ca Judecatorul Lambert nu i-ar fi autorizat sa faca aceste analize, in ciuda faptului ca ei ar fi insistat. In raportul lor ei vor mentiona ca: „copilul ar fi decedat atat datorita inecului cat si datorita contactului dintre corpul sau cald si apa rece al râului care i-ar fi antrenat rapid un stop cardiac”. Cu alte cuvinte, dupa parerea lor, copilul  ar fi fost in viata, cand acesta a fost aruncat in apa, ca dovada ca el ar fi avut suficient timp sa ingereze apa (rece) si sa faca un soc termic care i-ar fi provocat o hidrocutie (sincopa reflexa provocata de catre o imersie brusca in apa rece, reflex care ia nastere prin contactul pielii cu apa care antreneaza o vasoconstrictie/diminuarea calibrului vaselor sangvine in bulbul rahidian). Daca acest fenomen se produce brusc, el opreste circulatia cerebrala si provoaca sincopa (stop cardio-ventilator). Acest rezultat al expertilor-legisti este (foarte) contrversat atat in timpul procesului lui Christine in 1993, inculpata si incarcerata preventiv in dosar, ca un posibil „corb”, cat si in timpul celui lui Jean-Marie Villemin, asasinul lui Bernard Laroche (pe 29 martie 1985). Mentionez aici si faptul ca, Christine va fi suspectata cu mult timp inainte ca sa fie inculpata si incarcerata in dosar, chiar inainte de executarea lui Laroche de catre Jean-Marie. Inca pe 20 februarie 1985, prin comissia rogatoare al Judecatului Lambert, SRPJ Nancy (Comisarul principal Jacques Corazzi) va audia pe Christine pentru urmatoarele suspiciuni: ea era ultima persoana care l-ar fi vazut pe Grégory in viata, pe 16 octombrie 1984 in jurul orei 17h00; colegii ei de munca (dintre care Christine Jacquot, categorica) ar fi vazut-o pe 16 octombrie in jurul orei 17h00 ca posteaza o scrisoare (care ar fi putut corespunde scrisorii de revendicare al „corbului, ajunsa la destinatie pe 17 octombrie); genul de cordon utilizat utilizat la ligotarea micutului Grégory (rar in regiune) ar fi fost gasit in garajul sotilor Villemin si in sfarsit, expertii in grafologie au afirmat ca ea ar putea fi autorul scrosorii „corbului”. In concluzie, pe 25 martie 1985, Lambert, o desemneaza ca posibilul „corb”, pentru ca 5 pe iulie sa o si inculpe si sa o incarcereze in detentie provizorie pentru ca Curtea de Apel de Nancy sa o trimite in fata Curtii cu Jurati al Departamentului Vosges. La aceasta data, sotul ei, Jean-Marie este deja incarcerat in detentie provizorie pentru asasinarea din razbunare al lui Bernard Laroche, in arestarea caruia un rol important va juca si Murielle Bolle (atunci in varsta de 15 ani) sora lui Marie-Ange Laroche (sotia lui Bernard Laroche).

Pe 18 octombrie 1984, 140 de apropiati ai clanurilor Villemin si Jacob, vor fi suspusi unor teste dupa dictare, la sediul Jandarmeriei Bruyères (aflata sub comanda Capitanului Etienne Sesmat), cu scopul de a incerca identificarea „corbului” dupa scris. Pe 22 octombrie, primul  portret–robot al „corbului” (cel care ar fi expediat scrisoarea de revendicare pe 16 octombrie) de la Posta Lépanges-sur-Vologne este realizat (cca 40 de ani, inaltime 1,80m, corpulent, cu ochelari,cu parul sateni, peste urechi). Pe 24 octombrie Christine si Jean-Marie Villemin se constituie parte civila, luandu-l ca avocat pe Henri-René Garaud, ceea ce le va permite accesul la dosar. Pe 25 octombrie 1984, jandarmi fac o reconstituire al evenimentului in raul Vologne la Docelles, iar pe 26 ocrombrie vor realiza cel de-al 2-lea portret – robot al asasinului, cu participare unor martori, maimult saumai putin fiabili (printre care si un barman care lucra un Café-Bistro in apropiere). Intre timp, pe 22 octombrie Marie-Ange Laroche va suna la Jandarmerie (de buna voie), pentru a aduce lor niste informatii (fara mare importanta din partea jandarmilor), ocazie cu care acestia o vor audia si o vor testa si la „dictare”. Ca urmare, il convoaca si pe sotul ei Bernard Laroche pentru confirmarea alibiurilor celor 2.Expertul grafolog care examineaza scrisul lui Laroche (tinand cont si de portretul – robot realizat de catre jandarmi), afirma ca Laroche ar putea fi „corbul”! Ca urmare pe 31 octombrie, Marie-Ange si Bernard Laroche sunt arestati, dar cum in timpul legal de arest de 24h00 (intr-o asemenea situatie) jandarmii nu vor obtine marturia lor, pe 1 noiembrie, ei vor fi pusi in libertate, fara a fi inculpati. Este audiata cu ei si Murielle Bolle (dar mai mult formal, simbolic) tot intre 31 octombrie – 1 noiembrie, iar in declaratia ei confirma cele spuse de catre sora sa Marie-Ange si si unchiul sau Bernard Laroche. Si totusi, dupa studiul depozitiilor celor 3, ei decid (datorita unor neclaritati si contradictii), audierea, inca odata a  lui Murielle Bolle (in varsta de 15 ani atunci) in ciuda faptului ca este minora, avand in vedere faptul ca ea locuia in casa familiei Laroche de ceva vreme si n-ar fi exclus ca sa le poata furniza (fara sa-si dea seama), niste informatii pentru avansarea anchtei. Ceea ce se va si intampla. In declaratia ei din 2 noiembrie, contrar celor afirmate in declaratia sa din 31 octombrie – 1 noiembrie, ea afirma ca dupa ce unchiul sau ar fi recuperat-o de la scoala cu masina, in care se afla si Sébastien (in varsta de 4 ani) fiul lui Laroche, ei s-a fi indreptat catre localitatea Lépanges-sur-Vologne, unde s-ar fi oprit in fata unei case (identificata ca domiciliul sotilor Villemin) si ar fi recuperat un copil (identificat ca Grégory), dupa care in proximitatea localitatii Docelles (la bordul raului Vologne), Laroche ar fi oprit masina si ar fi plecat (undeva) cu cel mic (Grégory) pe care il tinea de mana. La intoarcere ar fi fost singur! Ca urmare a acestei depozitii (total contradictorie cu cealata din 31 octombrie – 1 noiembrie 1984), Murielle Bolle este arestata preventiv si retinuta la sediul Jandarmeriei, pe 2 noiembrie, in jurul orei 13h30. In urma reiterarii declaratiei pe 5 noiembrie 1984, in fata „Micului Judecator”, Lambert, acesta o elibereaza si ordona arestarea si inculparea lui Bernard Laroche (fara ca dosarul acestuia sa contina analizele grafologice, expertiza cordonului, si nici raportul autopsiei), pentru asasinarea lui Grégory Villemin. Acesta va fi incarcerat in Inchisoarea Charles III La Nancy. Insa, tot conform marturiei lui Murielle, pe 9 noiembrie, la locul unde Laroche l-ar fi dus pe Grégory (in proximitatea unei cazarimi, unui hangar de poimpieri), unde corpul acestuia ar fi fost aruncat in apa, Noël Grandjean (agent comunal responsabil cu respectarea reglementarilor municipale) gaseste pe malul paraului Barba o fiolo (un flacon) de insulina cu seringa (aflate intr-o cutie: „Novo Industrie Pharmaceutique 10 ml Novo Lente solution injectable MC 40 UI”), care ar fi putut servi la inducerea unei come hipoglicemice inainte de aruncarea copilului in rau. Din pacate, nu prea l-am inteles pe „Micul Judecator” in decizia hativa (pripita) pe care a luat-o in defavoarea lui Laroche. In primul rand, pentru ca daca Laroche ar fi injectat insulina in corpul micutului cu scopul de a-i induce o coma hipoglicemica, ce rost ar mai fi avut ligotarea acestuia?! In al 2-lea rand, in jurul acelei ore, unde ar fi putut injecta insulina si ligota copilul, intr-un timp relativ scurt, fara sa fi fost vazut de catre cineva (trecator), pentru ca zona respectiva, la acea ora, este destul de „animata”! In plus, autopsia (desi foarte controversata) n-ar fi pus in evidenta nici insulina in corpul copilului si nici faptul ca acesta ar fi fost in stare de coma hipoglicemica inainte de deces. In  timpul arestarii si incarcerarii lui Laroche vor veni si rezultatele autopsiei.

Sa le analizam pe scurt.

In primul rand, Dr. Petit, cel care a examinat pentru prima oara corpul micutului Grégory pe 16 octombrie (in jurul orei 21h30, imediat dupa ce acesta a fost „pescuit” din raul Vologne),  estima ca baietelul ar fi murit in jurl orei 18h00, fara insa a fi sigur. Judecatorul Maurice Simon care preia cazul in 1987, il va audia si el (din nou) nou pe medic, care î va confirma intr-o nota ca, corpul ar fi fost „inca flexibil”, „pielea putin dura” (rigiditatea cadavrica aparand numai dupa cca 4 ore de la deces) si gura inchisa inchisa (maxilarele inchise). Cu alte cuvinte, corpul ar fi stat in apa destul de mult timp, fara a putea preciza, cat timp, efectiv! Din contra, Profesorul De Ren, care a examinat corpul pe 17 octombrie in fata „Micului Judecator”, aprecia ca timpul petrecut in apa de corpul victimei ar fi fost relativ scurt. Si analizele se opresc aici, pentru ca Profesorul Pagel, dupa cum am mentionat, afirma ca „Micul Judecator” ar fi refuzat alte prelevari in afara de sange si plamani. Iar o alta echipa de experti, formata din profesorii Marin si Gisselmann, indica ca interval de sejur al corpului in apa 17h15-19h15, insa ei au examinat corpul tot in cursul zilei urmatoare, dar ceva mai tarziu. Mult mai tarziu, in timpul procesului lui Jean-Marie Villemin (noiembrie- decembrie 1993), Profesorul Le Breton, expert in toxicologie (Police Scientifique) se intreaba: „Grégory inecat in Vologne? Nu! El nu avea niciun corp strain in plmani, disecat de catre Profesorul Duprez! Ar fi fost inconstient dupa scufundarea corpului in apa? Este posibil dar nu sigur„Exista in mod necesar intr-o apa curgatoare (tumultuoasa), cum este si in cazul raului Vologne, microganisme minerale si vegetale in suspensie. De altfel gasim cu miile intr-o singura picatura de apa de rau. Ori, analiza plamanilor lui Grégory efectuata de catre profesorul Duprez nu arata (dovedeste) ca niciun fel de corp strain nu a fost observat nici in bronhiole si nici in alveole. Aceasta constatare a fost facuta dupa prelevarile efectuate pe 5 lobi de pamani. Acesta exclude, categoric, inecarea intr-un rau”.  Din acest raport rezulta clar faptul ca nici inecarea lui Grégory intr-o cada (de baie) nu ar fi fost posibila, pentru ca ulterior corpul acestuia sa fie aruncat in rau. Din contra, Dr. Raymond Martin (specialist in medicina legala) scria si el in raportul sau: ”Niciodata n-am observat coexistenta celor 2 decese. Observam fie unul, fie celalat, adica inecatul bleu (inec primar, individul este cianotic) sau inecatul alb (hidrocutie, fara apa in plamamani si corpul nu este cianotic). Dupa parerea mea cauza mortii este inecul prin asfixiere pentru ca am gasit apa in plamani si stomac, respectiv, spuma la nivelul gurii”.

Dupa preluarea anchetei de catre Judecatorul Simon, alt 2 legisti, Dr. Marin si Dr. Gisselman vor analiza rapoartele de medicina pentru a putea lua o decizie in privinta decesului lui Grégory Villemin. Dupa o reconstituire, cei 2 ajung la concluzia ca datele medico-legale ar arata faptul ca copilul putea fi ligotat dupa deces sau putea fi anesteziat inainte sa fi fost legat si inecat.

In concluzie, autopsia nu va permite raspunsul la urmatoarele intrebari legate de moartea micutului Grégory:

  1. 1. Care ar fi fost cauza mortii: hidrocutia sau inecul?
  2. Copilul ar fi murit intr-o cada (din sala de baie) sau inecat in apa raului Vologne?
  3. Acesta ar fi fost ligotat inainte sau dupa moartea lui?
  4. Ar fi fost anesteziat prin inhalarea unei cantitati de eter, respectiv, de cloroform sau ar fi primit o injectie cu insulina pentru a i se induce o coma hipoglicemica?!

 COMENTARIUL AUTORULUI

In cei 33 de ani care au trecut de la moartea Micutului Grégory Villemin (16 octombrie 1984), Judecatorul de Instructie Jean-Michel Lambert, primul magistrat care a instrumentat dosarul intre 17 octombrie 1984 – 11 septembrie 1986 (pana la desesizarea lui), a fost obligat sa faca fata unei presiuni mediatice iesite din comun (si nu tocmai agreabile), dupa parerea mea, fara sa fi fost totusi convins ca ar fi luat decizii importante (capitale) gresite in instrumentarea acestuia, care au schimbat radical cursul istoriei si au avut un impact dezastruos asupra vietii membrilor clanurilor familiale Villemin si Jacob. Punandu-si capat zilelor pe 11 iulie 2017 intr-un mod sinistru (prin asfixiere, cu o punga de plastic trasa in cap), in apartamentul sau din Le Mans (Prefectura Departamentului Sarthe, Regiunea administrativa Pays de la Loire, in nord-vestul Frantei), unde a functionat in calitate de Vicepresedinte al TGI (Tribunalul de Inalta Instanta) incepand din 2003 si pana pe 8 septembrie 2014, cand s-a pensionat, Jean-Michel Lambert, in cartea sa (vol. 10 al scrierilor sale, dintre cele 11) „De combien d’injustices suis-je coupable ? (De cate nedreptate sunt eu vinovat”? Editura Le Cherche Midi (209 pag/2014, ISBN 978-2-7491-4025-4), este convins (inca in 2014, dupa 30 de ani de la data asasinatului micutului Grégory) de nevinovatia lui Bernard Laroche (1955-1985), ca de altfel si in prima sa carte consacrat dosarului, publicata in 1987 (dupa inlaturarea lui de la instrumentarea dosarului), scrisa in timpul anului sabatic 1987-1988 (dupa care este numit Judecator de Instanta la TGI Bourg en Bresse)Le Petit Juge” (Micul Judecator), Editura Albin Michel (407 pag/1987, ISBN 2-226-02982-6), ceea ce face „sa intre” in istorie (prin usa din fata!) cu acest „pseudonim”! Amintesc aici si faptul, ca pe 1 septembrie 2014 (numai cu o saptamana inainte de pensionarea lui si inainte de „resuscitarea” dosarului pe 14 iunuie 2017), „Micul Judecator”, declara, cu o oarecare resemnare (pe France 2, 17 niunie, ora 13h15): „Au incercat sa faca din mine un tap ispasitor. Eu imi asum, desigur, anumite erori de procedura, dar mi-ar fi placut sa faca toti (si altii) la fel, ceea ce nu este cazul” (…). Iar in legatura cu sinuciderea lui acesta avea sa mentioneze: „Am reperat locul unde ar putea sa aiba loc. Stiam cu precizie (exactitate) care va fi scara din interiorul tribunalului (atunci, TGI de Le Mans) de al carui brat de sprijin voi fixa coarda”. Fara sa mai adaug si faptul ca in ultimul sau volum (cel de al 11-lea, aparut postum, pe 24 august 2017, Témoins à charge, Editura De Borée (432 pag/2017, ISBN 978-2812921544), dupa „resuscitarea” dosarului Grégory Villemin (de catre Procurorul General de pa langa Curtea de Apel Dijon Jean-Marie Beney) prin intermediul unui personaj (care il reprezinta” acesta afirma: „Cum as putea, intr-un asemenea climat de suspiciune, sa lupt in continuare? (…) M-am decis sa ma sinucid, pentru ca nu voi mai avea forta necesara sa fac fata evenimentelor care vor urma”.

Sa analizam acum (pe scurt) instrumentarea dosarului lui Grégory Villemin pentru a putea trage concluzii juste (nepripite) in privinta erorilor comise de catre „Micul Judecator”. In fata acestuia, pe 5 noiembrie 1984, Murielle Bolle, confirma declaratia ei facuta pentru a 2-a oara (pe 2 noiembrie 1984),  in fata jandarmilor (la Jandarmeria Bruyères), contradictorie cu prima (facuta intre 31 octombrie – 1 noiembrie,  favorabila nevinovatiei lui Laroche), ceea ce il face pe Micul Judecator sa-l considere pe Bernard Laroche implicat in asasinarea micutului Grégory.

In prima sa versiune, Murielle (in varsta de 15 ani!)  scolarizata atunci intr-o clasa de SES (Sectiune de Invatamant Specializat/Clasa de tranzitie, care corespunde ca nivel pentru CM1/Cursul Mediu, anul I a scolii elementare, inainte de accesul in Colegiu/Gimnaziu, in care varsta tipica a elevilor este intre 8-10 ani!), sustinea ca l-ar fi surprins pe Laroche la ora crimei (pe 16 octombrie 1984, in jurul orei 15h20-15h30) in compania baietelului sau Sébastien (si el in varsta de 4 ani ca si Grégory, baietelul lui Villemin), in timp ce autocarul scolar (School bus/conform Decretului no 69-520 din 31 mai 1969) o aducea acasa, ceea ce, din pacate pentru ea, nici soferul autocarului (Jean-Marie Galmiche) si nici colegii ei de clasa nu vor (putea) confirma, pentru ca in acea zi, Murielle (roscata) nu ar fi venit acasa cu autobuzul. Prins cu mata–n sac”, copilul (care datorita spitalizarii mamei sale, pe atunci locuia la sora ei Marie-Ange Bolle si sotul ei Bernard Laroche la Laveline-devant-Bruyères/ Gérardmer), este nevoit sa-si modifice declaratia (recunoscand in fata jandarmilor „efectiv v-am mintit”!), conform careia, asa cum am mentionat, ea ar fi asistat la „rapirea” copilului din fata casei familiale  la Lépanges-sur-Vologne, de catre Bernard Laroche (impreuna cu baietelul sau Sébastien, aflati amandoi in vehiculul acestuia). Pentru ca tot Laroche (insotit in vehicul de catre Sébastien) ar fi  recuperat-o de la scoala unde invata Colegiul (Scoala Generala) de Invatamant Secundar Jean-Lurçat din Bruyères, iar dupa  „imbarcarea” micutului (care nu s-ar fi opus), masina acestuia s-ar fi indreptat catre Docelles, unde, s-ar fi oprit in proximitatea raului Vologne, pentru ca ulterior, unchiul ei sa dispara cu micutul (in timp ce Murielle si Sébastien asteptau in masina) si dupa un timp sa revina singur.

Insa, pe 6 noiembrie 1984 (dupa inculparea si incarcerarea in detentie provizorie a lui Bernard Laroche), Mari-Ange Laroche (Bolle/concediata pe 27 octombrie 1984 pentru ca si-ar fi epuizat drepturile legate de indemnizararea concediului medical, cumuland in total 100 de zile de absenta incepand din ianuarie 1984) invita la ea presa (cu microfoane, camere de luat vederi, reportofoane, etc.), in fata careia sora ei Murielle sustine (din nou) nevinovatia unchiului sau (Bernard Laroche):”Nu, eu nu m-am urcat niciodata in masina lui Bernard, apoi, nu am fost niciodata la Lépanges. Acolo unde copilul s-a inecat, n-am fost niciodata”. Eu nu am fost nici la Lépanges si nici la Docelles. Bernard este nevinovat, unchiul meu este nevinovat, n-am fost niciodata cu unchiul meu”. Considerata de catre jandarmi, fragila si depasita de evenimente, acestia presupun ca Murielle, n-ar fi exclus, sa fi fost supusa unor amenintari din partea familiei pentru a-si modifica declaratia in favoarea unchiului sau, Laroche, ea va ramene ferma pe pozitie, in ciuda faptului ca jandarmii o vor ameninta ca daca minte si nu spune adevarul va ajunge la Casa de Corectie (instaurate in perioada 1820-1830, numite conform Legii Perben I din 9 septembrie 2002, CEF/Centre Educative Inchise, o alternativa la incarcerare in care pot fi „internati” intre 8-12 minori multirecidivisti in acte infractionale atat corectionale cat si criminale. In numar de 51, in cadrul a 25 de structuri juridico –administrative, ar fi inregistrati cca 200 de delincventi).

Evident, pe langa acest element „acuzator”, exista si altele.

In primul rand, desemnarea lui de catre expertii grafologi, pe 30 octombrie (la Brigada de Jandarmerie de la Nancy), in urma studiului textului dupa „dictare” (efectuat in timpul arestului sau pe 28 octombie, dupa cel al sotiei sale Marie-Ange), ca un posibil „corb”, cu atat mai mult cu cat la sfarsitul scrisorii de revendicare al asasinatului (expediat pe 16 octombrie, in jurul orei 17h00, de catre „corb”) ar fi fost identificate doua majuscule L si B (adica initialele lui Laroche Bernard) prin fulaj (foulage/procedura care permite punerea in evidenta pe suprafata hartiei a unor litere, cuvinte, expresii, etc., care nu se vad cu ochiul liber, prin colorarea acesteia cu grafit, mina unui creion, etc.). Din pacate, aceasta scrisoare de revendicare nu a putut fi exploatata (riguros stiintific) pentru a putea fi considerata o proba fiabila in justitie decat mult mai tarziu, timp in care aceasta, datorita studiilor grafologice repetate, al fulajului multiplu, precum si datorita incercarilor fara succes de prelevare  a unor eventuale amprente digitale si genetice de pe suprafata ei, s-a detriorat, motiv pentru care, astazi, ea nu poate fi exploatata corespunzator de catre aparare. In acest context, prin anularea unui numar important de  probe acuzatoare (considerate nefiabile), pe 19 decembrie 1984, Camera de Acuzare al TGI Nancy, conform „Micului Judecator”, nu prea existau motive pentru mentinerea lui Laroche in detentie provizorie (conform avocatulu acestuia, Gérard Welzer/n.1954, avocat si om politic, deputat al Departamentuli Vosges pe listele PS/Partidul Socialist intre 16 martie 1986 – 14 mai 1988, in timpul primului mandat prezidential al lui François Mitterrand (1916-1996, in functie intre 1981-1988 si 1988-1995) din Epinal, caruia se va alatura ulterior si Paul Prompt de la Paris (o aparare organizata si gestionata de catre Benoît Bartherotte/n.1946, stilist si om de afaceri in domeniul modei, patronul uzinei de tasatorie Tissage Ancel  incepand din 1981), apropiat PCF (Partidului Comunist Francez) si sindicatului CGT (Confédération Générale du travailleurs, fondata pe 23 septembrie 1895 la Limoges). In al doilea rand, este vorba de cutia continand flaconul de insulina cu seringa (Novo Industrie Pharmaceutique 10 ml Novo Lente solution injectable MC 40 UI) gasita de catre agentul comunal Noël Grandjean pe malul paraului Barba.

In general, diabeticii nu se plimba cu asa ceva pe malul paraului, deci, faptul ca aceasta cutie a fost gasita intr-un loc neobisnuit, inseamna ca aceasta ar fi putut servi si o cauza de natura criminala. In plus, conform afirmatiei lui Dna Golbain, infirmiera lui Jeanine Lavalée, mama lui  Marie-Ange (care pe langa Murielle, mai avea si o alta sora, Isabelle), devenita Bolle prin casatorie cu Lucien Bolle (un „analfabet”, asemanator lui Michel Villemin/n.1955, care pana la moartea lui in 2010, n-a reusit sa invete nici sa scrie si nici sa citeasca), fiind diabetica, utiliza acealasi medicament. Iar inainte de moartea ei (in 1987), Jeanine Bolle, conform infirmierei, ar fi fost convinsa ca ginerele sau Bernard Laroche, fiind manipulat, ar putea fi implicat in rapirea micutului Grégory, dar in niciun caz, in asasinarea acestuia. Ea ar fi recunoscut atat fiola de insulina cat si seringa gasite pe malul paraului, ca identice, cu cele pe care le utiliza Dna Golbain in tratamentul ei. Insa, daca Laroche ar fi folosit acest medicament antidiabet pentru a-i induce o coma hipoglicemica lui Grégory (ccea ce de altfel nici nu putut confirma autopsia), de ce ar fi aruncat cutia pe malul paraului? Ar fi fost „normal” sa o ia cu el, sa nu stie nimeni cu ce si cum ar fi fost „drogat” copilul. Din contra, n-ar fi exclus, nici faptul ca Laroche, sa fi adus el cutia (fiola cu seringa), dar cine a comis crima, ar fi abandonat-o acolo, intocmai, ca sa-l compromita pe acesta. Printre altele, Jeanine Lavalée ar fi mentionat si faptul ca Murielle, „se priceapea la injectii”, iar asupra ei, dupa arestarea lui Bernard Laroche, pe 5 noiembrie 1984, familia ei  (sora, respectiv, parintii ei) ar fi hartuit-o pentru sustinerea primei variante a depozitiei sale care îi furniza un alibi unchiului sau.

A picture taken on December 3, 2008 at the appeals court in Dijon, eastern France, shows the seals of the Gregory’s affair. A judge decided to reopen one of France’s darkest murder mysteries, in the hope DNA tests can help find the killer of Gregory, a four-year-old boy, 24 years ago, lawyers said. Gregory Villemin was found tied up and drowned in the Vologne river in a bleak area of the Vosges mountains in eastern France in October 1984. AFP PHOTO / JEFF PACHOUD / AFP PHOTO / JEFF PACHOUD

Adica, lucrand de noapte, pe 16 octombrie s-ar fi trezit in jurul orei 13h00, iar intre orele 15h30-16h00 ar fi „trecut pe la Michel Villemin” (analfabetul, prietenul lui), fratele lui Jean-Marie (tatal lui Grégory), dupa care s-ar fi „dus la matusa sa Louisette Jacob” (fata careia, Chantal, s-ar fi nascut dintr-o relatie incestuoasa a ei cu tatal sau, Léon Jacob si care era in fraterie cu Monique Jacob, bunica lui Grégory, respectiv cu Georges si René Jacob si nu in ultimul rand cu Marcel Jacob, care atragea atentia lui Jean-Marie dupa avansarea lui la „sef de echip” (cca 20 de muncitori) „ca eu nu dau mana cu un sef” (nu strang mana sefului), impreuna cu sotia Jacqueline Thuriot sa, au fost inculpati in dodar pentru  „rapirea, sechestrarea si asinarea” micutului Grégory pe 15 iunie 2017, impreuna cu Murielle Bolle de catre Procurorului general al Curtii de Apel Dijon, Jean-Marie Beney).

Laroche, mentiona in depozitia sa si un „detaliu” (verificat), ca inainte de a ajunge la Louisette, ar fi trecut si pa la un amic, iar cand ar fi ajuns la matusa sa  Murielle se uita la televizor. Aceasta versiune a ui Laroche, nu contrazice prima versiune a lui Murielle, conform careia, ea l-ar fi zarit pe unchiul pe acesta in vehiculul sau in jurul orei 15h20-15h30, in drum spre casa in autocarul scolar, chiar daca ea a venit acasa cu un alt mijloc de transport, „pentru a nu nu trebui sa dea socoteala la parinti”.  Ca urmare a celor mentionate mai sus, „Micul Judecator” considera, la insistentele avocatului Gérar Welzer, ca singurul inculpat in dosar, Bernard Laroche (neprezentand niciun fel de pericol pentru societate) poate fi pus in libertate conditionata sub control judiciar (pana la proces). Convins de nevinovatia lui Laroche (confirmat de catre Lambert si dupa 30 de ani de la eveniment in cel de-al 10-lea volum al scrierilor sale: De cate nedreptate sunt eu vinovat”?  aparut in 2014), acesta din urma va eliberat din inchisoare pe 4 februarie 1985, dupa 91 de zile de detentie provizorie.

In ciuda faptului ca era la curent cu amenintarile cu moartea contra lui Laroche, facute in public in repetate randuri (cu diverse ocazii) de catre Jean-Marie Villemin. In sfarsit, aceasta decizie a lui Lambert nu va aduce decat „nenorocire si suferinta” timp de 3 decenii, atat megaclanului familial Villemin-Jacob, cat si familiei acestuia. Pentru ca pe 9 noiembrie 1984, Jean-Marie („seful”) si Christine Villemin („Bovary de Vosges), de comun acord, vor cumpara o arma de foc (o pusca de vanatoare)  de la un magazin din Saint-Dié cu scopul de a-l ucide pe Bernard Laroche daca (si cand) va fi eliberat de la Inchisoarea Charles III din Nancy (una dintre cele mai vechi din Franta), Centrul Penitenciar Nancy-Maxéville (incepand din iunie 2009) in cadrul Directiei Interregionale Strasbourg-Grand Est, de pe langa Curtea de Apel si Tribunalul de Inalta Instanta Nancy (cu 690 de locuri cu 5 subunitati carcerale: Centru de detentie provizorie barbati-fostul Charles III/390 de locuri, respectiv, pentru femei/30 de locuri, Centru de detentie pentru executarea pedepselor barbati/240 de locuri, 1 QA/Cartier pentru noii incarcerati si 3UV/Unitati de viata familiala). Ceea ce se va si intampla, dupa cum stim, pe 29 martie 1985. Jean-Marie Villemin, convins de vinovatia lui Laroche (pentru ca Lambert la inculpat si l-a incarcerat in detentie provizorie), il va asasina (cu un cartus tras in piept) pe acesta urma, din razbunare „in plina zi” (in jurul orei 13h00) in fata copilului acestuia Sébastian (mai mic cu 10 zile decât Grégory cu un lejer handicap/un chist la tample) si a sotiei acestuia Marie-Ange, insarcinata cu cel de-l 2-lea copil (Jean-Bernard, care se va naste dupa 8 luni, in decembrie). In acest moment a fost comis ireparabilul care va bulversa nu numai istoria clanului familial Villemin – Jacob, respectiv, istoria familiei lui Lambert, dar si intreaga istorie criminala a Frantei. Amintesc aici faptul ca, dupa arestarea si inculparea lui Laroche, Jean-Michel Lambert este deosebit de „activ”: surprins oarecum de retractarea lui Murielle Bolle pe 6 noiembrie si revenirea ei la prima versiune a depozitiei sale, pe 9 noiembrie, acesta corganizeaza o confruntare dintre cei 2, in care Murielle il va disculpa pe unchiul sau, insa tot in aceasi zi, Grandjean, agentul comunal gaseste cutia cu fiola de insulina si seringa (pe malul pârâului Barba), care aparent sunt de acelasi tip ca si cea pe care o folosea soacra-sa (mama lui Marie-Ange, Jeanine Lavalée, decedata in 1987), ceea ce, tot aparent, l-ar fi acuzat pe Laroche.

De altfel, dupa asasinarea lui Grégory, si publicarea celor doua portrete – robot (cu si fara ochelari) patronul cafenelei (Cornillie)  de la „l’Hotel de la Poste” din Docelles, ar fi remarcat un individ care semana cu Laroche (asezat la o masa intre orele 16h40-17h15 si se uita insistent la ceas), dar nu putea fi acesta pentru ca el nu si-ar fi lasat sub nicio forma, singur, pe Sébastien, dar nici la Louisette Jacob, sora memei sale Thérèse Jacob (decedata in 1955, putin timp dupa nasterea lui), a carei fata Chantal s-ar fi nascut dintr-o relatie incestuoasa cu tatal ei, Léon Jacob, motiv pentru care ea ar fi suferit de o oarecare instabilitate psihica. Din contra, o alta persoana care ar fi vazut un individ care ar ar fi putut corespunde poertetului – robot al suspectului era Michel Deruder, sotul lui Evelyne Jacob, o verisoara a lui Jean-Marie si Bernard (din strada des Bosquets, n°4 din Lépanges), care ar fi vazut un barbat corpulent (cu fata rotunda, mustati de tip Popov si cu perciuni) circuland intr-un vehicul verde in ziua precedenta crimei intre orele 11h30-13h15 (in fata scolii), pe care l-ar fi revazut pe 15 octombrie intre orele 17h00-17h30 asezat pe doi butuci de fag la cca 300m de locuinta familiei Villemin, iar pe 16 octombrie, in jurul orei 13h20, coborand strada „l’Eglise” care duce la casa familiei Villemin. Portretul  – robot corectat cu indicatiile lui Michel Deruder a facut-o pe Elise Carlier, fosta vecina a lui Loaroche, sa-l recunoasca in poza „cu certitudine” pe acesta. Aici trebuie sa tinem cont de faptul ca Laroche era var cu Evelyne, iar Deruder îl cunostea pe acesta, ceea ce face (voit sau nu) modificarile aduse de catre acesta portretului – robot nu pot fi impartiale.

In acest context, pe 14 decembrie, Camera de Acuzare a Curtii de Apel Nancy confirma refuzul punerii in liberate conditionata sub control judiciar al lui Bernard Laroche (refuzata anterior de catre Lambert), dupa ce pe 6 decembrie, patronul lui Laroche, impreuna cu salariatii uzinei solcitau eliberarea lui.  Din contra, 19 decembrie avocatii lui Bernard Laroche solicita Camerei de Acuzare a Curtii de Apel Nancy, anularea unor probe materiale care il aucuza printre care si expertizele grafologice ale expertilor – judiciari Alain Bucquet si Françoise de Ricci (datorita lipsei lor de fiabilitate), pentru ca 29 ianuarie 1985, Lambert sa organize o confruntare dintre Murielle Bolle si jandarmii-anchetatori de la Bruyères, avand in vedere faptul ca adolescenta ar fi declarat in fata acestuia (in cadrul confruntarii cu Laroche) ca cei din urma ar fi fortat-o (in special jandarmul Chailland) sa revina la cea de a 2-a declaratie, care îl acuza pe Laroche. Si Murielle pare sa fi fost convingatoare, in ciuda faptului ca nimeni nu si-ar fi facut probleme (evident, nici „Micul Judecator”) legate de dezvoltarea intelectuala a acesteia in raport cu varsta ei reala, care, daca tinem cont de faptul ca la 15 ani, era inscirsa intr-o clasa de CES (specifica elevilor cu varstele curinsse intre 8-12 ani), era oarecum indoielnica. Cu alte cuvinte, n-ar fi fost exclusa in cazul ei, cel putin, o usoara intarziere mentala! O expertiza psihiatrica (care n-a fost efectuata) at fi putut condirma (sau infirma) aceasta conjectura.

Ca urmare, Lambert considera ca s-ar fi inselat in privinta lui Laroche (si ca acesta ar fi nevinovat!), motiv pentru care il va pune in libertate conditionata sub control judiciar pe 4 februarie 1985, fara insa sa aiba in vedere ca viata acestuia este in pericol datorita amenintarilor cu moartea (insistente) ale lui Jean – Marie  Villemin. Pe de alta parte insa, nici Bernard Laroche nu prea ar fi luat in serios faptul (cunoscut de catre toata lumea) ca sotii Villemin au decis sa-l ucida, ceea ce asumau din plin in fata Justitiei. Cu toate ca acesta ar fi fost la curent si cu „pregatirile” premergatoare asasinatului. Dupa inculparea lui Laroche, Jean-Marie a cumparat o carabina de la magazinul Cora din Saint Dié pentru a-l  ucide pe Laroche pe acesta chiar in fata tribunalului (in compania fratelui sau Gilbert Villemin), dupa audierea lui, dar jandarmii prezenti la fata locului au reusit sa-l convinga sa renunte la proiectul sau. Considerand insa ca arma nefiind suficient de „sigura” pentru asasinaea lui, pe 10 noiembrie, va cumpara de la armurerie (magazin de arma specializat in armament) tot in Saint-Dié, o pusca de vanatoare (de calibrul 12) in compania sorei sale Jacqueline Villemin si al cumnatului sau Bernard Noël, respectiv, a sotiei sale Christine Villemin, care a si semnat cecul in valoare de de 2.900Ffr (cca 440€), pentru ca ulterior, peste cateva zile sa-si cumpere o alta pusca (foc cu foc) contra sumei de 250Ffr (cca 40€) de la alt vanzator, Joël Bedez, pentru a-si proteja familia (pe atunci compusa din el si sotia lui, care intre timp se marii cu cei 3 copii: Julien/n.1985, Emelybe/n.1990 si Simon/n.1998).

De nombreux journalistes assistent, le 20 juin 1985, à Aumontzey, à la reconstitution de l’assassinat de Bernard Laroche par Jean-Marie Villemin, père de Grégory Villemin, qui avait été retrouvé noyé à l’âge de 4 ans, le 16 octobre 1984, pieds et poings liés dans la Vologne.

Inmormantat pe 2 aprilie, pe 18 aprilie, in coformitate cu art.6 al Codului de Procedura Penala, Bernard Laroche este achitat in dosarul asasinatului lui Grégory Villemin. Ca urmare, Jean-Marie Villemin este arestat, inculpat si incarcerat timp de aproape 33 de luni (29 martie 1985-24 decembrie 1987), la inceput in Centrul de Detentie Provizorie Chares III (Centrul Penitenciar Nancy-Maxéville), de unde dupa reconstituirea facuta pe 20 iunie 1985, va fi mutat la Centrul de Detentie Provizorie Saverne (functional intre 1981-1990) coordonat de catre Centrul de Detentie Provizorie Strasbourg/deschis pe 1 septembrie 1988 (Prefectura Departamentului Bas Rhin si a Regiunii administrative Grad Est/Alsacia – Lorena – Champagne Ardenne). Liberat conditionat sub control judiciar in ziua de Craciun in 1987 (pana la procesul sau care debuteaza pe 3 noiembrie), pe 16 decembrie 1993, acesta va fi condamnat la Dijon de catre Curtea cu Jurati (Juriul Popular) al Departamentului Côte d’Or, la 5 ani de inchisoare (dintre care 1 an cu suspendare), iar pe 17 decembrie la plata sumei de 908.000Ffr (cca 140.000€) cu titlu de prejudiciu moral si material in favoarea sotiei Marie –Ange si a copiilor Sébastien (n.1980) si Jean Bernard (n.1985)

In ceea ce il priveste pe „Micul Judecator”, acesta nu se intimdeaza si isi continua ancheta. Urmatoarea sa „victima”, va fi Christine Villemin (mama lui Grégory, sotia lui Jean-Marie), pe care ar fi suspectat-o imediat dupa drama ca ar fi implicata in asasinarea copilului, cu atat mai mult cu cat, „pe atunci, gurile rele vehiculau prin comuna” zvonul conform caruia Bernard Laroche ar fi fost amantul ei (ceea ce ar fi putut constitui un mobil pentru uciderea propriului sau copil), iar aceasi grafologii experti – judiciari Alain Bucquet si Françoise de Ricci care vor inocenta pe Laroche, pe 13 februarie 1985 o vor acuza pe Christina ca ar putea fi ea „corbul”.

Originara din Petitmont (Baccarat, Departamentul Meurthe-et-Moselle, Regiunea administrativa Grand Est/Alsacia-Lorena-Chapagne-Ardenne), fiica lui Gilberte Chatel si Yvan Blaise dintr-o fraterie compusa 2 baieti (Alain si Gilles), respectiv, 3 fete (Danièle, Francine si  Chantal), dupa moartea tatalui sau (decedat la numai varsta de 44 de ani din cauza unei arterite), Christine cu familia se va muta in Vosges. Astfel, dupa audierea ei, pe 22 noiembrie 1984, Lambert va face o confruntare dintre Christine si martorii oculari” (salariate de la PTT/Posta si colegii ei de munca) care ar fi vazut-o pe 16 octombrie 1984, in jurul orei 17h00 acolo, cand aceasta ar fi putut posta scrisoarea de revendicare, atribuita „corbului” (in care acesta isi revendica asasinatul). Conform documentelor din dosar, ea ar fi pleacat de la uzina la ora 16h52 si s-ar fi dus direct acasa, dupa ce in drum spre casa (in directia Docelles) l-ar fi recuperat pe copil (Grégory) de la bona (dadaca) Christine Jacquot (dintr-un apartament HLM/locuinta sociala din zona Gais Champs, bloc 4, n°19) pana la care ar fi facut „cca 2 minute”. Ajunsa acasa la ora 17h00, dupa ce îsi gareaza masina,  îi aduce micutului o sapca (care se juca deja in fata casei in fata unei gramezi de nisip), in timp ce ea urca in salon, deschide radioul si se apuca de calcat rufe. In drum spre casa trece in fata pavilionului Dnei Gremillet (vaduva Grandidier) care statea de vorba cu Bernard Colin, ei se saluta, iar ea il vede pe Grégory in masina de culoare verde (R5) a lui Christine. Cand coboara in curte (la ora 17h20), ca sa vada ce face copilul, pe acesta nu-l mai vede nicaieri, panicheaza si incepe sa-l caute prin imprejurimi.Conform acestei depozitii, Christine, nu putea fi singurul asasin al copilului, sub nicio forma. Cu atat mai mult cu cat Claude Gremillet (si sotia sa) care locuiau pe strada Bellevue afirmau ca ar fi zarit o masina urcand strada intre 17h05-17h10, fara ca aceasta sa fi coborât, neputand indica nici culoarea si nici tipul acestuia. Acesta putea in schimb sa fie masina rapitorului, pentru ca acest lucru ar fi fost confirmat si de catre Charlotte Conreaux, care impreuna cu sotul ei au cumparat casa familiei Villemin la sfarsitul anului 1985 (iar pana atunci petreceau mai multe sejururi in zona), aceasta din urma fiind proprietarea unui motel in Alsacia, aflata in litigiu cu locatarii, ceea ce ar fi facut-o sa-l contacteze pe Avocatul Moser, care era si consilierul familiei Villemin. Din contra, conform acuzatiei, Christine Villeman ar fi avut timp sa-si ucide copilul, pentru ca ar fi avut la dispozitie cca ½ ora, conform careia, s-ar fi putut duce sa-l ia pe copil de bona, dupa care sa mearga direct la posta pentru expedierea scrisorii si sa revina acasa (confirmata de catre un vecin Grandidier), pentru ca ulterior sa mearga in centrul comunei Docelles, iar pe malul paraului Barba sa ligoteze copilul, dupa ce acestuia i-ar fi administrat insulina, sa-l arunce in rau, sa telefoneze lui Michel Villemin („analfabetul” care a primit recendicarea telefonica a asasinatului) si in sfarsit, sa revina acasa din nou, pentru ca la ora 17h32 sa fie zarita iesiind din curte de catre Marcelle Claudon, sotia lui Jean-Louis Claudon,  care ar fi trecut prin fata casei Villemin cu (presupusul sau amant), Claude Colin, in partea de jos a strazii.

Intr-o alta versiune, a acesteia, Christine putea sa-si revendice asasinatul copilului chiar si inainte de-al rapi. Trebuia sa fie sigura doar de faptul ca va putea face acest lucru, pentru ca daca rapirea acestuia ar fi avut loc intre orele 17h05-17h10, timpul era suficient pentru a ajunge la posta si a expedia scrisoarea inainte de 17h15. In ceea ce priveste apelul telefonic de revendicare al asasinatului dat lui Michel Villemin la 17h32, Christine n-avea cum sa fie autoarea acestuia, pentru ca in acel moment ea era blocata in trafic de catre vacii lui Jean-Louis Claudon pe strada des Bosquets si autobuzul condus de catre fiul acestuia (Christian), care, era si el blocat la randul lui, tot in aceasi zona a fermei familiei Claudon). In sfarsit, dupa audierea salariatilor de la Posta (PTT), ancheta lui Lambert ar fi pus in evidenta faptul ca ora indicata de stampila de pe plic n-ar corespunde realitatii (adica orei de depunere a scrisorii in cutia postala, pentru ca ea ar figura pe toate depunerile care au avut loc intre orele 13h55 – 17h20), ceea ce era si logic, fara niciun fel de ancheta, pentru ca toate scrisorile depuse in cutia postala dupa ora 13h55 (cand probabil ea a fost golita prima data) si pana la ora 17h20 (cand a fost din nou golita, pentru a doua oara), au fost stampilate atunci (evident, intr-un interval de timp). In concluzie, scrisoarea de revendicare expediata lui Jean-Marie Villemin, putea fi expediata de catre „corb”, nu la ora care figureaza pe plic, dar in intervalulorar 13h55 – 17h20! Insa, depozitia (declaratia) lui Christine a fost contrazisa de catre colegele ei de munca, cee ce ulterior, datorita incoerentelor vor fi anulate. Conform lui Marie-Line Pereira, ea s-ar fi intors in fata Postei, iar Anne-Marie Texeira si Danielle Cordier ar fi vazut-o punând un plic in cutia postala. Maria Leite si Maria De Sousa Fernandes, ar fi vazut-o dupa iesirea din uzina, luand-o nu in directia Docelles, dar in directia Bruyères, iar Sandrine Loups, ar fi vazut-o urcandu-se intr-o masina in fata Postei. Si intr-adevar, au fost si zile in care ea ar fi luat-o in directia Bruyères, pentru ca cu 2 saptamani care precedeau asasinatul Grégory ar fi fost bolnav si Christian l-ar fi dus in acesta perioada la bunica lui (mama ei, Gilberte Chatel). La ghiseu, o salariata a afirmat ca Christine s-ar fi oprit in fata PTT, lasand motorul sa mearga, in timp ce ar fi postat (expediat) 2 scrisori, dar pe 15 octombrie si nu pe 16. Intr-adevar, una a fost destinata societatii Vert Baudet din Tourcoing (Lille Métropole, Prefectura Departamentului Nord si a Regiunii administrative Hauts de France/Nord Pas de Clais-Picardie), care ar fi primit pe 15 octombrie o comanda de la Christine Villemin, in valoare de 163 Ffr (cca 25€), reglata (platita) cu un cec din data de 15 octombrie 1984 si inregistra de catre Vert Baudet pe 17 octombrie. In plus, colegele ei de munca se vor insela si in privinta vestimentatiei sale.

Exista insa si multe alte greseli in declaratiile colegelor lui Christine. Danielle Cordier afirma ca atunci cand Christine ar fi depus scrisoarea de revendicare in cutia postala la PTT, ea ar fi luat-o langa ea ca pasagera in masina ei (un R5 verde) pe Annie Mougenel, ceea ce s-a dovedit ca n-ar fi fost asa, pentru ca aceasta din urma, in ziua de 16 octombrie la ora 17h15 ar fi fost cu totul in alta parte. Ulterior toate aceste declaratii se vor dovedi nefiabile (confueze si chiar contradictorii), ceea ce va avea ca efect anularea lor de catre Judecatorul Maurice Simon dupa preluarea dosarului (din 1987) ca urmare a demiterii „Micului Judecator” (la sfarsitul anului 1986). In sfarsit, scrisoarea de revendicare ar fi fost redactata in (mare) graba si in conditii neadecvate. Daca autorul ei ar fi fost Christine, care ar fi premeditat asasinatul, de ce oare ar fi fost necesar acest lucru? De altfel, Sandrine Loups, ar fi fost la originea acestor marturii nefondate contra lui Christine.

Conform marturiei unei alte colege, Marie-France Fleurance, muncitoare si ea la MCV (Manufacture de Confection Vosgienne) aceasta ar fi avut o altercatie violenta in toaleta cu Christine, numai cu cateva zile inainte de drama. Iar afirmatia ei, conform careia, portiera pe partea soferului ar fi fost larg deschisa in fata PTT (care ar fi jenat circulatia) este contrazisa de catre cea a lui Nicole Martin, care si ea ar fi trecut pe acolo pe 16 octombrie, dar n-ar fi vazut acolo nici masina lui Christine si nici pe ea. In sfarsit, intr-o versiune a acuzarii („trasa de par”), contra cronometru, evenimentul, s-ar fi derulat in felul urmator. Aproximativ la ora cand Christine ajunge acasa, Bernard Laroche ajunge la Bruyères in fata Colegiului (Scolii) de unde o recupereaza pe roscata Murielle Bolle („Bouboule”/grasuto), confirmat de catre 2 colegi de clasa (Claude Richard si Sonia Pierson). Este prima data cand face acest lucru. Avand in vedere faptul ca Matie-Ange inca lucra (fiind concediata mai tarziu, pe 27 octombrie)  are nevoie (neaparat) ca nepoata sa aiba grija de Sébastien (de ce?)

La ora 17h04, cand Bernard Colin care urca strada (des Champs) la domiciliul lui Gilbert Méline, cu cainele sau dalmatian Jimmy, el trece prin fata casei Villemen dar nu-l mai vede pe Grégory jucandu-se pe gramada de nisip (casa Villemin nefiind inca complet terminata), dar nici nu-si aminteste sa fi vazut masina lui Christine in garaj (fara usa). Pentru ca, depozitiei acuzatoare a lui Murielle Bolle („Bouboule”) care il incrimineaza pe Laroche), in jurul orei 17h10, venind din Bruyères, Laroche o va lua tot pe strada des Champs, apoi ajunge la Lépanges,  unde il vede pe Grégory jucandu-se in nisip si se opreste ceva mai sus la nivelul Orée du Bois. Dupa ce coboara din masina, îi spune lui „Bouboule” sa aiba grija de Sébastien („Bibiche”), dar revine in cca 2 minute cu Grégory de mâna (care il cunostea pe Bernard si avea incredere in el), pe care il urca pe bancheta din spate si pleaca din Lépanges, fara sa treaca in fata casei Villemin. La ora 17h15, Jean Descy, un pictor parizian care are o locuinta secundara in zona, vede pe D44 (Drumul judetean 44) in directia Epinal un vehicul verde garat pe partea stanga a soselei pe drumul Trachet care duce la Vologne, la capatul lui se afla o cabana.

Aproximativ la aceasi ora sotia lui Jean-Louis Claudon, Marcelle Claudon, aflata in cautarea vacilor (rataciti) cu presupusul sau amant Claude Colin (controlor pe liniile de autobuz ale STAHV/Société des Transports Automobiles des Hautes-Vosges), vede un vehicul verde care iese din curtea pavilionului Villemin in care se afla un barbat corpulent cu mustata si o tanara roscata pe locul pasagerului din fata (confirmat la proces si de catre martorul Alfred Goffeney). Din contra, Claude Colin, care avea o pozitie buna pentru a putea vedea pasagerul din spate, nu-l vede pe Grégory, pe bancheta. Insa, tot Claude Colin ar fi declarat „en privé”, cu o oarecare recitienta Jandarmului Jean-François Lachaussée, ca el  ar fi vazut un vehicul verde (in care ar fi fost Laroche), în jurul orei 16h30, când acesta urca catre pavilionul familiei Claudon, dar atunci, el ar fi fost singur în masina. Aici merita sa mentionez faptul ca, audiat pe 23 mai 2017 de catre jandarmi, André Claudel, Primarul comunei Lépanges (între 1981 – 2014), a confirmat faptul ca „Marcelle Claudon ar fi vazut intr-adevar masina verde al lui Bernard Laroche care ar fi urcat in ziua dramei pana la casa familiei Villemin”. La ora 17h16, Bouboule (Murielle) redacteaza in graba scrisorea de revendicare, in masina, iar Laroche, aproape simultan, ajunge la PTT unde se opreste si o posteaza (o expediaza/punand-o in cutia postala), de unde se va indrepta catre podul din directia La Neuveville-devant-Lépanges, pentru ca peste câteva minute, cand Marcelle Claudon urca (pe strada) aproape de casa familiei Villemin (pentru a bara soseaua cum avea de gand sa scoata din gospodarie cireada ei de 36 de vaci), ea sa nu vada pe nimen in jurul acesteia. La ora 17h19, sotii Godfroy observa urmele lasate de catre caucuicurile umede ale unui vehicul (care conform instructiei ar fi fost de tip ZX – 315×14), la o distanta de cca 400m de podul Bailey (in centrul comunei Docelles) care pleaca in viteza in directia Lépanges prin Drulul judetean 44 (D44).Aporoximativ, in acest moment, Marcelle Claudon o vede pe Christine cautandu-si copilul in jurul casei, adresandu-i întrebarea: „Nu l-ati vazut cumva pe Grégory?”, care dându-i replica „la ora asta n-ar trebui sa fie copilul afara”, o sfatuieste sa mearga pana la Gilbert Méline (la cca 30m mai sus), in eventualitatea, ca acesta l-ar fi putut întâlni, stiind ca ca el ar fi petrecut mai mult timp, afara, in fata casei (fiind ocupat cu curatatul tractorului si al trotuarului). Acesta îl vede pe Bernard Colin venind din plimbare cu câinele sau dalmatian Jimmy, caruia îi spune s-o întrebe pe Colette Méline (sotia lui Gilbert Méline, ocupata cu cusutul cu „un ochi pe fereastra”) confirma ca nu l-ar fi vazut deloc pe Grégory, recent, în fata casei. Între 17h20-30 (în drum catre malul paraului Barba), in masina (între Lépanges-Docelles), „Bouboule” (care „stia sa faca injectii”), administreaza insulina lui Grégory si tot ea îl si ligoteaza cu cordonul, pe care l-ar fi avut în buzunar, dupa care îi trage sapca pe fata (ca acesta nu cumva sa fie recunoscut in masina, in eventualitatea in care s-ar fi intalnit cu cineva pe dum). Ajuns la Docelles, Laroche gareaza masina in fata hangarului pompierilor, îl ia pe Grégory si „îl depune” (nu îl arunca!) în apa (care in cca 5-7 minute va ajunge in proximitatea locului unde Barba se varsa in Vologne si unde copul micutului va ramane timp de cca 3h30, evaluat de catre experti la cca 2-3 ore, tinând cont de rigiditatea cadavrica), iar in timp ce paraseste malul paraului precipitat, arunca cutia cu fiola de insulina si cu seringa in boschete (aflate la cca 1,5m de sol). In acest interval de timp, Christine decide sa mearga in centrul orasului la dadaca Christine Jacquot (gandindu-se ca micutul jucandu-se cu alti copii ar fi putut ajunge in proximitatea resedintei acesteia), care fiind intr-o discutie cu Dna Parisot, confirma cu nu l-a vazut pe acesta. Insa, un alt martor Dna Leroy, mentioneaza in declaratia faptul ca, Christine ar fi spus atunci Dnei Jacquot: „Daca ai stii ceea ce suport de 3 ani….”, ceea ce este adevarat, numai ca ea ar fi spus acest lucru, mult mai tarziu, cand alaturi de membri familiei sale, impreuna cu jandarmii, era in cautarea micutului Grégory. In continuare, Christine ajunge la Caroline Parisse, pentru a se asigura ca copilul nu este nici la aceasta, in compania tovarasului sau de joaca Aurélian, pe care nici nu-i gaseste acasa. Mai tarziu anchetatorii de la SRPJ Nancy atr fi „fortat-o” pe Dna Parisse sa spuna ca in acea zi s-ar fi întalnit cu Christine, ceea ce ar fi si facut-o, fara ca vreodata sa fi revenit asupra depozitiei sale. La ora 17h30, Josiane Lahaye (Guyot), venind de la cazarma si trecand peste podul Bailey (strada Turenne), remarca la baza acestuia un „obiect marisor” într-un  sac albastru de plastic (de orduri menajere), fara sa acorda importanta, pana cand in scurt timp aude anuntul la radio, cu disparitia micutului Grégory si atunci anunta jandarmii din Bruyères. In acest moment, Bernard Laroche („orfanul”) telefoneaza lui Jean-Marie („seful”) si Christine Villemin („Bovary des Vosges”), pe care nu-i gaseste acasa, dupa care suna la parintii lui Jean-Marie, Albert si Monique Villemin, care lipsesc si ei, motiv pentru care va adresa ultimul apel telefonic prietenului sau Michel Villemin („analfabetul”), fratele lui Jean-Marie, in care „corbul” isi revendica asasinatul: „Ca ne répond pas à côté. Je me suis vengé du chef et j’ai kidnappé son fils. Je l’ai étranglé et je l’ai jeté à la Vologne. Sa mère est en train de le chercher. Mais elle ne le trouvera pas. Ma vengeance est faîte.” (Nu raspunde dincolo. M-am razbunat pe sef si i-am rapit copilul. L-am sufocat si l-am aruncat in râul Vologne. Mama lui îl cauta. Dar nu-l va gasi. M-am razbunat).

La ora 17h32, Christine vine acasa, iar in drum (pe strada des Bosquets), ea ramane blocata in trafic in fata fermei lui Marcelle Claudon care soseste cu cireada ei de vaci, ca de altfel si Christian Claudon, fiul ei, sofer pe autobuzul scolar. Aproximativ in acest moment, Laroche pleaca catre Aumontzey si ajunge la matusa sa Luoisette la ora 17h45, de unde pleaca împreuna cu Sébastien la magazinul din centru sa cumpere 150l de vin, unde ar fi avut randez-vous cu prietenul sau Jean-Pierre Zonca (care, audiat, va nega acest alibi al lui Laroche). Între orele 17h42-46, Christine ajunge acasa, uitand sa inchida portiera de la masina, spunandu-i lui Gilbert Méline ca îl va suna pe Jean-Marie, dar in momentul acela ea primeste un telefon de la mama ei Gilberte Blaise (Chatel), care o anunta: „Rentre le petit il veut te le prendre. Michel a eu un appel” (Adu-l in casa pe micut, vrea sa-l rapeasca. Michel a fost anuntat telefonic). Acelasi lucru îi va spune la telefon, in scurt timp si Monique Villemin, mama lui Jean-Marie. La ora 17h45, Michel, impreuna cu parintii sai Albert si Monique vine la Christine acasa, iar in dum se opreste la uzina pentru a anunta seful sau ca la ora 21h00 nu va veni la munca.

Între 18h00-10, la sfatul lui Gilbert Méline, Christine suna la Jandarmeria din Bruyères, iar Jean-Marie, anuntat de catre mama sa Monique, soseste si el la Lépanges, care ar fi fost sigur ca micutul a fost rapit de catre familia Jacquel (parintii lui Liliane, sotia lui Jacky Villemin, frate cu Michel si Jean-Marie Villemin), care locuiau in apropiere la Granges sur Vologne. Din contra, Christine crede ca ar putea fi unul dintre fratii lui Jean – Marie, fie Jacky („bastardul”), fie Michel („analfabetul”), amandoi foarte buni prieteni, de altfel, cu Laroche („orfanul”), care dupa decseul mamei sale in 1955, a crescut impreuna cu acestia. Între orle 18h25-30 in drum spre Jacquel (cu carabina lui de .22), Jean-Marie Villemin vede masina lui Laroche luand-o la stânga catre socrii sai  (Lucien Bolle si Jeaninne Lavalée), care venea de la Bruyères, unde la cafeneaua Rennaissance urma sa retraga castigul sau PMU (ca urmare a unui pariu sportiv). Putin mai tarziu, Laroche se întalneste si cu Michel si Albert Villemin (pe drumul catre Lavelines-devant-Bruyères), care se grabeau sa ajunga la Jean-Marie pentru a-l ajuta in cautarea lui Grégory. Ei se intalnesc si ei cu Jean-Marie.

Masina lor, in care alaturi de Lionel (frate si el cu Jean-Marie, Michel si Jacky) erau si copii lui Michel (Daniel si Christelle) va ajunge la casa familiei Villemin la ora 18h40, cu putin timp inainte de sosirea jandarmilor. In sfarsit, jungand la familia Jacquel, Jean-Marie zareste un 4L (Renalut 4/R4) al Jandarmeriei si îsi abandoneaza proiectul sau ucigas, intorcandu-se acasa la Lépanges. La ora 18h55, Laroche lasa Sébastien cu Murielle la Loisette si va descrca vinul la el, dupa care, in jurul orei 19h00 revine la aceasta (ca sa manânce toti împreuna) si ramâne pâna la ora 20h00, cand se intoarce cu cei 2 (Sébastien si Murielle) la el acasa. La ora 20h45 Bernard Laroche pleaca la munca, in timp ce ora 21h00, sostia sa, Marie-Ange Laroche iese de la munca, iar la ora 21h15, cadavrul lui Grégory este descoperit in centrul comunei Docelles in proximitatea podului Bailey (la cca 8-10m de acesta). In sfarsit, pe 20 februarie 1985, ancheta din dosarul Grégory este preluata de catre SRPJ Nancy, iar Jandarmeria din Bruyères este inalturata (mai mult sau mai putin fortat), probabil datorita rezultatelor pe care le-ar fi obtinut, considerate ca „nesatifacatoare” de catre „Micul Judecator”. Desi pe 22 februarie Christine Villemin anunta ca este insarcinata (cu Julien, primul copil dupa moartea lui Grégory), iar pe 25 februarie este internata datorita unei hemoragii la Clinica Roseraie din Epinal, Lambert va veni la ea pentru a o supune unei noi „dictari”.

Pe 25 martie, expertii Bucquet si De Ricci vor afirma ca ea ar putea fi „corbul” cu o aproximatie de cca 99%, in contextul in care pe 29 martie, Jean – Marie Villemin il asasineaza pe Bernard Laroche (achitat pe 18 aprilie 1985 conform art.6 din CPP si sotia caruia va da nastere pe 6 decembrie celei de-al 2-lea copil al cuplului, Jean-Bernard), iar ca urmare a deciziei expertilor, SRPJ in raportul sau de sinteza din 24 iunie desemneaza pe Christine Villemin ca asasinul fiului sau în „calitate” de „corb”, ceea va avea ca efect inculparea si incarcerarea ei in detentie provizorie pe 5 iulie (insarcintata in luna a 6-a cu Julien, care se va naste pe 30 septembrie 1985) la Centrul Penitenciar Metz (Directia Interregionala Strasbourg – Grand Est, compus dintr-un Maison d’Arrêt/Centru de dedetentie provizorie, deschis in 1979 cu 4 cartiere: barbati, femei, minori si SMPR/Serviciu Medico – Psihologic Regional si un atelier socio-educativ-cultural si pregatire scolara, respectiv, pregatire profesionala, cu cca 10 profesori si in sfarsit un CAP/Centru de Amenajare a Pedepsei, cu o capacitate de 511 locuri dintre care  77 in CPA), unde ea incepe (impreuna cu sotul sau Jean-Marie, incarcerat la Centrul Penitenciar Nancy (Maison d’Arrêt) o „greva (neagra) a foamei” care va dura 5 zile.

Asa cum am mai precizat, in aceasta inculpare si incarcerare („ireparabila”, conform avocatului  sau Henri-René Garaud), un rol important ar fi jucat si o depozitie neforabila ei din partea lui Christine Jacquot (dadaca lui Grégory), pe 16 aprilie 1985, dar si cordonul descoperit in garajul familial de catre politistii de la SRPJ Nancy. Ca urmare, pe 16 iulie 1985, ea este pusa in libertate conditionata sub control judiciar de catre Curtea de Apel Nancy, ca urmare a statuarii pe 10 iulie a Camerei de Acuzare, care considera ancheta lui Lambert, lacunoasa si defectuoasa. In sfrasit, pe 22 octombrie are loc o confruntare in cadrul familiei Villemin cu toti membri acestuia (mai putin al lui Lionel, atunci în vârsta de numai 13 ani, care de altfel va si deceda in 1991), urmata de o noua reconstituire a rapirii lui Grégory pe 30 octombrie, adica, dupa cca 1 an (pe 25 octombrie 1984 fiind prima), pentru ca pe 20 februarie 1986, „dictarile” lui Christine sa fie supuse unei noi expertieze grafologice, absolut nefavorabile ei, avand ca efect demararea unei noi greve a foamei de catre Jean-Marie timp de 10 zile, incepand din 5 martie.

Pe 15 aprilie, „Micul Judecator” transmite dosarul Procurorului Republicii de Epinal Simard (care succede lui Lecomte), care la randul lui trimite dosarul in fata Camerei de Acuzare Nancy. Pe 23 aprilie 1986, o cerere de disponibilizare (din „motive personale”) este acordata „Micului Judecator” in  instrumentarea dosarului incepand cu 1 ianuarie 1987, iar pe 30 aprilie  Christian Vigne, cel care a sustras dosarul Villemin in luna august 1985 de la Presedintele Camerei de Acuzare Nancy (arestat câteva saptamani mai târziu) este condamnat la 4 ani inchisoare cu executare. Pe 22 iulie, Jean-Marie Villemin, conform unei ordonante a Camerei de Acuzare a Curtii de Apel Nancy, este trimis in fata Curtii cu Jurati (Juriul Popular) al Departamentului Côte d’Or de la Dijon. Pe 5 august, Jean-Michel Lambert obtine disponibiliearea sa in dosarul asasinatului Grégory Villemin, iar pe 9 decembrie Christine Villemin este trimisa, tot de catre Curtea de Apel Nancy, in fata Curtii cu Jurati (Juriul Popular) al Departamentului Vosge de la Epinal (cu 25 de capete de acuzare), ca urmare, pe 15 decembrie ea tenteaza o sinucidere, dar esueaza. Printre cele 25 capete de acuzare unele sunt destul de vagi si ambigue (care par a fi lipsite de fiabilitate): prelevarea pe 17 octombrie 1984 a unei amprente digitala a unei femei in zona in care este gasit cadavrul lui Grégory, care ar putea apartine lui Christine; urmele de caucic lasate de catre vehicul la locul dramei (de tip ZX 315×14) sunt analoage cu cele ale masinii lui Christine si nu cu ale lui Bernard Laroche;   exista o disconcordanta dintre declaratiile lui Christine, care afirma ca de acasa s-ar fi dus le dadaca lui Grégory, Madame Jacquot (care locuia in cartierul de HLM Gais Champs) si aceasta din urma, care in depozitia sa mentiona ca, Christine ar fi plecat in directia Bruyère la PTT; obloanele ferestrelor ar fi fost inchise in noaptea disparitiei lui Grégory pêntru a nu se vedea ce se intampla in interiorul casei; Bernard Colin isi plimba cainele sau dalmatian Jimmy in jurul orei 17h00, cand Christine venea acasa cu masina, iar cand acesta trecea prin fata casei sale cu cca 3-4 minute, nici Grégory si nici masina nu erau in fata acesteia; conform declaratiei sale, cand a ajuns acasa si dupa ce i-a adus sapca lui Grégory, ea a dat drumul la radio si ar fi ascultat emisiunea „Les grossses têtes”, insa n-ar fi fost în masura sa dea o informatie exacta referitor la publicitatea „La vache Grosjean”; copilul ar fi fost foarte „neîncrezator”, motiv pentru care Bernard Laroche nu l-ar fi putut lua cu el, numai ea ar fi imbarca pe acesta în vehicul; etc.Incepând cu 1987, este experimentatul magistrat (fost judecator de instructie) si scriitor Maurice Simon (1923-1994) atunci în varsta de 64 de ani (si Presedintele Camerei de Acuzare de la Curtea de Apel Dijon/Prefectura Departamentului Côte d’Or si a Regiunii administrative Bourgogne-Franche Comté, estul Frantei) cel care va fi numit, în locul „Micului Judecator” (demis de catre Curtea de Casatie), pentru instrumentarea dosarului lui Grégory Villemin, care pe 28 mai se casatoreste cu Nicole Joly (o invatatoare pe care o cunoaste in Departamentul Vosges si cu care are o fata Pauline, in varsta de 29 de ani, astazi). Judecatorul Simon va constitui un dosar voluminos de cca 19.000 de pagini cu peste 200 de audieri si va relua toata ancheta de la inceput, motiv pentru care in 1989 acesta va obiectul mai multor amenintari cu moartea: „Vas-tu voir 1990 ? Ca c’est notre affaire, en tout cas tu seras tué” (Vrei sa apuci 1990? Asta este treaba noastra, in orice caz vei fi ucis”!) si va deveni principalul sustinator a nevinovatiei lui Christine Villemin. Mentionez aici faptul ca, conform Procurorului Republicii de Dijon Jean-Jacques Bosc, aceasta scrisoare de amenintare la adresa Judecatorului Simon ar fi fost redactata de catre, Monique Villemin (mama lui Jean-Marie si bunica lui Grégory din partea tatalui), motiv pentru care atât ea cât si sotul ei, Albert, au fost audiati la domiciliul lor si sunt cercetati penal, in momentul de fata, dupa redeschiderea dosarului pe 14 iunie 2017. Dupa o coma in urma unui accident cardio-vascular pe 28 ianuarie 1990, acesta va ceda dosarul Grégory pentru instrumentare, unui al 3-lea Judecator de Instructie, Jean – Paul Martin (atunci in vartsa de 61 de ani, Presedintele Curtii de Apel Dijon).

Pana atunci însa, pe 17 martie 1987, Curtea de Casatie de la Paris, anuleaza trimiterea lui Christine Villemin in fata Juriului Popular Vosges conform ordonantei din 9 decembrie 1986, iar in aprilie, apare cartea lui Jean-Michel Lambert: „Le petit Juge”, Editura Albin Michel (1987/407 pag., ISBN 2-226-02982-6), în care acesta, convins de nevinovatia lui Bernard Laroche si de vinovatia lui Christine Villemin, va face publice propriile investigatii facute în Dosarul Grégory, pe care le va si comenta cu mai multa sau mai putina „dibacie”. In continuare, Simon va organiza noi reconstituiri in Dosarul Grégory, care nu va fi neaparat, nici pe placul al familiei Villemin si cu atât mai putin, pe cel al familiei Jacob.  Între 14-18 octombrie si pe 17 noiembrie 1987, cand Jean Descy (pictor parizian, atunci  în vârsta de 60 de ani) proprietarul unei rezidente secundare in zona (la o distanta de câtiva km de Lépanges) face o declaratie în fata Judecatorului Simon (care va bulversa un timp ancheta), in care afirma ca pe 16 octombrie 1984, între orele 17h15-17h20 el circuland pe D44 in proximitatea comunei Docelles in directia Epinal dupa ce se angajeaza pe Drumul judetean 159 bis (D159 bis), vede un R5 verde stationând pe dreapta carosabilului în proximutatea unui drum „Trachet” care permitea accesul la Vologne fara a fi observat (vazut). Pe 20 octombrie, cu ocazia înmormântarii lui Grégory, el ar fi observat vehiculul, aproximativ, in acelasi loc! Conform acestuia, in preajma vehiculului sa-ar fi aflat un cuplu (pe  care îl identifica cu Roger Jacquel (fost sindicalist CGT care  n-a reusit sa-l convinga pe Jean – Marie sa adere la organizatie) si sotia acestuia – parintii lui Liliane, sotia lui Jacky Villemin, („bastardul”) în compania a 2 sau 3 tineri în vârsta de 13-14 ani. Vazandu-l pe el (oprind nu departe de ei), la bordul unui VW (Volkswagen) combi (cu o atenta CB în spate), cei de langa R5 s-au gândit ca ar fi vorba de o masina de politie „banalizata” (camuflata) si au parasit locul dupa scurt timp. Dupa o audiere al lui Jean – Marie Villemin de catre Judecatorul Simon în celula sa pe 10 decembrie si  o noua sinucidere avortata a lui Christine pe 14 decembrie (la bunica sa din Petitmont), Jean-Marie Villemin este eliberat conditionat sub control judiciar (dupa aproape 33 de luni de detentie provizorie si 5 cereri de liberare conditionata sub control judiciar) în prima zi de Craciun, 24 decembrie 1987.

Pe 31 decembrie moare si Jeanine Bolle, mama lui Marie – Ange, care ar fi destainuit  infirmierei sale ca „Bouboule” (Murielle), „stia sa faca injectii”, iar Bernard Laroche (ginerele sau) ar fi fost sigur implicat în rapirea micutului Grégory, „dar nu si în asasinarea acestuia”. Anul 1988 va fi un an al „plangerilor”, atât din partea anchetatorilor contra celor anchetati, cât si invers, dar si a unor „atacuri la persoana” dintre cei anchetati în dosar, în timp ce pe 5 mai va avea loc o noua reconstituire în privinta asasinarii a lui Grégory. Pe 19 februarie, jurnalistii acuza politistii de la SRPJ Nancy ca ar fi traficat probe materiale contra lui Christine Villemin, care la randul lor vor depune plangere contra acestora, pe 25 mai, Murielle Bolle este disculpata in plangerea depusa contra acesteia de catre avocatii sotilor Villemin. Pe 23 iunie, sunt jandarmii de la Bruyères achitati în plangerea lui Murielle Bolle, în care aceasta i-ar fi acuzat pe acestia ca ar fi amenintat-o si fortat-o pentru ca sa-si sustina depozitia acuzatoare contra unchiului sau Bernard Laroche, iar pe 24 noiembrie, deasemenea, într-o alta plangere depusa contra acestora de catre avocatii familiei Bolle – Laroche. Intre timp, „satula” de singurata, pe 10 noiembrie 1988 (dupa cca 4 ani si jumatate de la asasinarea lui Bernard Laroche pe 29 martie 1984 de catre Jean – Marie Villemin), Marie – Ange Laroche se casatoreste cu un var primar al lui Bernard, Denis Jacob (baiatul lui René si Georgette Jacob, fratele lui Thérèse Jacob – mama lui Bernard Laroche). Pe 30 martie 1989, are loc incetarea unei noi cercetari penale depusa într-o plangere de catre sotii Villemin contra lui Murielle Bolle, care pe 17 mai va da nastere primului ei copil Fabien, în timp ce pe 23 mai se naste si primul copil Marie-des-Neiges Jacob al  cuplului Marie – Ange si Denis Jacob. Vara va debuta cu o serie de audieri initiate de catre Judecatorul Simon: pe 22 iunie are loc audierea lui Marie-Ange Jacob, apoi pe 30 iunie al Jandarmului Klein , pe 4 iunie a sotilor Villemin si ai parintilor lui Jean – Marie, Albert si Monique Villemin pe 11 soctombrie, în timp ce pe 11 sunt audiati Michel et Ginette Villemin de catre Maiorul Lamy de la Sectia de Investigatii a Jandarmeriei, fiind supus simultan si unei „redactari de mâna dupa dicatare”. Între timp, pe 14 septembrie, un „martor secret” vor fi audiati de catre Simon si la Jandarmeria din Xonrupt-Longemer (Saint Dié des Vosges/Gérardmer). Este vorba Marie-Christine Jacques, sotia lui Gilbert Villemin. Din contra pe 28 ianuarie 1990, Judecatorul Simon sufera un accident cardiac, dupa care se recupereaza greu, in plus fiind si amenintat cu moartea (pe 10 februarie), incepând din 20 septembrie renunta la ancheta din dosarul Grégory în favoarea magistratului Jean – Paul Martin (atunci în vârsta de 61 de ani), Presedintele Camerei de Acuzare la Curtea de Apel Dijon, care îi va audia, din nou, pe sotii Villemin, pe 8 octombrie, iar pe 9 octombrie pe expertul – grafolog Denis Klein. La începutul  anului 1991, tot la Jandarmeria Xonrupt-Longemer, Judecatorul Martin va audia si alti martori înregistrati în dosar: pe 1 februarie, pe Marcelle Claudon, Claude Colin, Gilbert si Colette Méline, respectiv, pe Charlotte Conreaux; pe 8 februarie, pe „Bouboule” (Murielle Bolle) timp de 8 ore (în absenta avocatului sau), iar pe 5 aprile pe sotii Villemin (Jean – Marie si Christine) într-o confruntare cu parintii lui Jean – Marie, Monique si Albert Villemin. 

Pe 3 februarie 1993 Camera de Acuzare a Curtii de Apel Dijon, prezidata de catre Judecatorul Martin, va anunta incetarea urmarii penale a lui Christine Villemin (intr-o ordonanta de 93 de pagini) si disculparea ei în dosarul asasinatului Grégory Villemin, iar pe 3 noiembrie 1993 va debuta procesul lui Jean – Marie Villemin pentru asasinarea lui Bernard Laroche pe 29 martie 1984, in fata Juriului Popular Côte d’Or, în care, conform sentintei pronuntate pe 16 decembrie 1993, acesta va fi condamnat la 5 ani de inchisoare (dintre care 4 ani cu executare), precum si la plata sumei de 908.000Ffr (cca 140.000€) ca daune morale si materiale familiei lui Bernard Laroche, pe 17 decembrie, iar ulterior, pe 24 februarie 1995, la plata sumei de 450.000€ (cca 70.000€) reprezentand „indemnitate patrimoniala” (adica, un total de 1.358.000Ffr/cca 200.000€). În schimb, pe 4 iulie 1995, Comisia Nationala de Indemnizare, va plati lui Christine Villemin 410.000Ffr (cca 63.000€) pentru cele 11 zile de încarcerare în detentie provizorie, dupa ce pe 28 aprilie 1994, TGI Evry (regiunea urbana pariziana) va acorda sotilor Villemin pentru „suferinta morala si fizica cauzata datorita incarcerarii lui Christine” suma de 300.000Ffr, pentru fiecare (adica, în total, cca 70.000€), care vor fi folositi (toti) pentru despagubirea familiei lui Bernard Laroche. Între timp, pe 24 mai 1994, moare Judecatorul Maurice Simon. În sfarsit, pâna în luna mai 2017 nu vor avea loc evenimente (foarte) importante in dosar. În acest iterval de trimp, vor exista totusi demersuri din partea familiei Villemin pentru exploatarea unor eventuale amprente gentice (ADN) recuperate de pe imbracamintea copilului, de pe plicurile de amenintare si revendicare a asasinatului (care atunci erau imposibile), reascultarea casetelor care au inregistrat convorbirile telefonice cu „corbul” (cu mijloace audio moderne, de ultima generatie), mai mult pentru a nu permite Justitiei clasarea dosarului, ceea ce în fond si la urmei au si reusit. Pentru ca pe 11 aprilie 2001, Curtea de Apel Dijon va clasa definitiv dosarul „Crégory Willemin”, fixandu-i prescriptia (corespunzand prescrierii definitiva a faptei) pentru data de 11 aprilie 2011. Insa,  parintii, cum am mai mentionat,  Jean – Marie si Christine Villemin prin intermediul avocatilor lor, Thierry Moser, Marie-Christine Chastant-Morand, carora se va alatura dupa redeschiderea dosarului pe 14 iunie 2017 si avocatul din Lyon François Saint-Pierre, vor inainta pe 9 iulie 2008 o noua cerere Curtii de Apel Dijon în care  solicita redeschiderea dosarului (din nou), pentru o noua exploatare a analizei ADN de pe timbru (care in 2000 nu a fost posibila din motive tehnice), aprobata pe 3 decembrie 2008, data prescriptiei se va alungii, automat, pâna pe 3 decembrie 2018. În sfarsit, pe 4 aprilie 2000, Tribunalul Administrativ Nancy, obliga Statul sa-i mai plateasca familiei Laroche înca 155.765Ffr (cca 24.000€) ca despagubire, iar pe 15 mai mai 2002 Curtea de Apel Versailles (regiunea urbana pariziana) la o indemnizatie suplimentara de 63.266,34 €, tot în favoarea acesteia (din care 30.489,80 pentru Marie – Ange Laroche/Jacob si 15.244,90€ pentru Murielle Bolle)

Pe 28 iunie 2004, Statul va fi condamnat din nou sa plateasca si o alta indemnizatie în valoare de 70.000€, sotilor Villemin, pentru „daune morale si materiale”, iar în aprilie 2005, Jean – Marie Villemin solicita reabilitarea sa, ceea îi este refuzata pe 3 iulie 2007,  de catre Camera de Instructie a Curtii de Apel Paris. Din contra reabilitarea lui devine automata pe 30 decembrie 2008, pentru ca în cazul sanctiunilor penale care nu depasesc 10 ani de detentie criminala, CPF prevede stergerea acestora din Cazierul Judiciar (Buletinul B2 si B3), dupa 10 ani de la data executarii pedepsei (a se vedea pentru detalii articolul autorului: Cazierul Judiciar Francez; Rolul Cazierului Judiciar in reinsertiunea sociala ai fostilor detinuti!).

NOTA AUTORULUI

Pentru a putea aprecia profesionalismul „Micului Judecator” (si eventual, greselile pe care acesta le-ar fi comis in instrumentarea dosarului Grégory) trebuie sa ne raportam la rezultate obtinute de catre acesta la ENM (Scoala Nationala de Magistratura – institutie publica cu caracter administrativ aflata sub tutela Ministerului Justitiei), fondata in 1958 sub numele de CNSJ (Centrul National de Studii Judiciare), cu o filiala si la Paris în „Ile de la Cité (pe Sena, sectoarele 1 si 4). Asa cum stim, Jean – Michel Lambert („Micul Judecator”/1952-2017) a fost însarcinat oficial cu ancheta asasinatului micutului Grégory în dosarul n°180 (dintre cele 229 care au fost instrumentate, în total, în anul 1984) de catre Procurorul Republicii de Epinal Jean – Jacques Leconte, pe 17 octombrie 1984 (la varsta de 32 de ani), dupa numai 5 ani de la absolvirea ENM si numirea lui (pe 1 februarie 1980, în functia de Magistrat Instructor/Judecator de Instructie) la TGI Epinal, o jurisdictie „medie spre mica”, daca tinem cont de talia orasului Epinal (Prefectura/Capitala Departamentului Vosges), care (împreuna cu a.u./aria sa urbana, numara cca 115.000 de locuitori, adica aflat pe locul 100/160 de a.u. cu peste 50.000 de locuitori).

Astfel, daca ne raportam la faptul ca acesta în urma examenului de absolvire a ENM a obtinut postul de la TGI Epinal, imaginam ca nota obtinuta de catre acesta ar fi trebuit sa fie tot „medie” (sau eventual, chiar putin sub medie), facand analogie cu  talia TGI (Tribunalul de Inalta Instanta) al orasului Epinal, comparativ cu jurisdictiile si tribunale de inalta instanta din orasele mari sau metropolele franceze, pe care le-am putea clasifica în 4 mari (grupe) categorii (inclusiv, aria urbana, conform demografiei urbanistice franceze din 2017): 1. peste 1 mil. de locuitori („Métropoles”: Paris/cca 13 mil, Lyon/cca 2,3 mil; Marsilia/cca 1,8 mil; Toulouse/cca 1,3 mil; Bordeaux/cca 1,2 mil; Lille/cca 1,2 mil partea franceza – 2,1 mil împreuna cu partea belgiana: Eurometropole Lille-Kortrijk-Tournai; Nisa/cca 1,1 mil; Nantes/cca 1 mil; Strasbourg/cca 0,8 mil partea franceza – 1,2 mil împreuna cu partea germana: Eurometropole Strasbourg – Kehl); 2. între 300.000 – 700.000 (cca 25 de „orase mari”: Rennes, Grenoble, Rouen, Toulon, Montpellier, Lens, Avignon, Saint Etienne, Tours, Clermont – Ferrand, Nancy, Orléans, Angers, Caen, Metz, Dijon, Béthune, Vallenciennes, Le Mans, Reims, Brest, Pointe à Pitre – Guadelupa,  Perpignan, Amiens, Le Havre); 3. între 100.000-300.000 (cca 66, „orase medii”: Bayonne, Mulhouse, Limoges, Nîmes, Dunkerque, Poitiers, Besançon, Pau, Annecy, etc. ); 4. între 50.000 – 100.000 (cca 60 de orase „orase mici”: Compiègne, Fréjius, Bastia, Châteauroux, Auxerre, Cluses, etc.).  Cu alte cuvinte, conform clasamentului facut, constatam ca cca 60 de jurisdictii in Franta (din 160) sunt jurisdictii „mici”.În ceea ce priveste TGI Epinal (clasat pe locul 100/160) ea se afla (astazi!) undeva la frontiera dintre jurisdictiile mici si medii (adica, fie cea mai mare dintre cele mici, fie cel mai mic dintre cele medii).   Pe de alta parte, daca tinem cont de cariera profesionala al Judecatorului Jean – Michel Lambert, putem constata ca de-a lungul timpului, aceasta a evoluat din punctul de vedere mentionat mai sus, el devenind  Judecator de Instanta la TGI Bourg en Bresse (cca 125.000 de loc, locul 75/160, jurisdictie medie) între 1987 – 2003 (dupa demiterea sa in dosarul Grégory) si Vivepresedinte la TGI Le Mans (cca 350.000 de loc, locul  28/160, jurisdictie mare), între 2003 – 2014, pâna la pensionarea lui.

Pentru „localizarea” si mai corecta pe plan profesional al lui Lambert sa vedem acum ce fel de institutie este ENM si cat este ea de selectiva.   Fondata pe 22 decembrie 1958 de catre Generalul Charles de Gaulle (1890-1970, Presedintele Frantei/1959-1969, Presedintele Consiliului de Ministri si Ministrul Apararii/1958-1959,  Presedintele Guvernului Provizoriu Francez/1944-1946, Presedintele Comitetului Francez de Eliberare Nationala/1943-1944, Presdintele Comitetulului National Francez/1941-1943  si Seful Frantei Libere/1940-1943), respectiv, Michel Debré (1912-1996, Om de Stat francez, unul dintre „baronii gaulle-ismului”, Prim-Ministru/1959-1962, Ministrul Apararii/1969-1973, Ministrul Afacerilor Externe/1968-1969 si Ministrul Economiei/1966-1968) sub numele de CNSJ (Centrul National de Stiinte Juridice), devenita, ulterior (in 1970), ENM (Scoala Nationala de Magistratura), este singura scoala in Franta care formeaza magistrati (procurori, judecatori de instructie, judecatori de tribunale de instanta si de inalta instanta, JAP/Judecator Insarcinat cu Amenajarea Pedeselor, etc.) cu sediul general la Bordeaux Métropole (Departamentul Gironde, Regiunea administratica Nouvelle Aquitaine) si cu o filiala la Paris.

Accesul in aceasta scoala (dupa ISP – Institutul de Studii Politice/”Sciences Po” sau Master Universitar/M1) în care studiile dureaza 3 ani, este foarte selectiv si candidatul trebuie sa aiba cel putin 27 de ani pentrui a se prezenta la concurs. Începând cu acest deceniu (2011, cand ar fi trebuit sa aiba loc si clasarea dosarului Grégory), dintre cei 1.486 de candidati „admisibili”, numai 153 (10,3%) au fost admisi. Fiecare promotie are un nume celebru. In 1980, promotia lui Jean – Michel Lambert s-a numit Pierre Michel (1943 – 1981)”, fost judecator de instructie (anti – mafia, antidrog/anti – „french connexion” la TGI Marsilia, asasinat pe 21 octombrie 1981 (a se vedea pentru detalii articolele autorului: Pierre Michel et le French Connexion; Detinut de profesie!). Printre alte promotii celebre mentionez sunt, 2010: Albert  Camus (1913-1960, scriitor si filozof francez, Premiul Nobel 1957); 2002: Robert Badinter (n.1928, Profesor de Drept Penal, Parintele abolirii pedepsei capitale in Franta/1981, fost Ministru al Justitiei/23 iunie 1981-19 februarie 1986 în primul mandat al lui François Mitterrand/1981-1988; participant la elaborarea Constitutiei Romaniei/1991;  fost Presedinte al Consiliului Constitutional Francez/4 martie 1986-4 martie 1995, Presedinte de onoare al celui de-al 6-lea Congres Mondial contra Pedepsei cu Moartea/21-23 iunie 2016, Oslo-Norvegia, a se vedea si articolul autorului: Impreuna contra Pedepsei cu Moartea (Partea VII). Contextul abolitionist in lume in timpul celui de-al 6-lea Congres International Contra Pedepsei cu Moartea. Actul final (Oslo, Norvegia/21-23 iunie 2016). Serge Atlaoui si Ionut Gologan in the green mile!); 1995 : Alfred Dreyfus (1859 – 1935, ofiter francez de origine alsaciana si confesiune evreiasca, victima, în 1894 a unei grave erori judiciare care va genera o criza politica majora în timpul celei de a 3-a Republici franceze, a se vedea pentru detalii: Tangorre, un Dreyfus „modern”, mitterrandist! Conexiunea cu Dosarul Alfred Dreyfus, generator al celei mai…). Aflata între 2007 – 2012 sub directia lui Jean-François Thony, Procuror general din 13 februarie 2012 de pe lânga Curtea de Apel Colmar (cca 130.000 de loc, locul 69/160, jurisdictie medie), în 2008, acesta aduce o reforma importanta în privinta accesului în scoala, prin „filiera paralela” (concurs pe baza de dosar, cu o vechime de cel putin 4 ani dupa un Master M1 sau Sciences Po în filiera judiciara, cca 40% din totatul celor admisi din 2011), ca urmare a esecului in instrumentarea Dosarului Outreau de catre Judecatorul de Instructie  Fabrice Burgaud (n.1971, absolvent de Sciences Po, admis in 1996 la ENM, ocupând locul 91/161 în 2000 la absolvire). Numit pe 1 septembrie 2000 Judecator de Instructie la TGI Boulogne sur Mer (cca 135.000 de loc, locul 66/160, jurisdictie medie, Departamentul Pas de Calais, Regiunea administrativa Hauts de France) numai la varsta de 20 de ani, acesta va instrumenta „catastrofic” celebrul dosar „Outreau”(abuzuri sexuale/pedofilie comise asupra unor minori intre 1997 – 2000, în care 17 persoane au fost inculpate si judecate de catre Curtea cu Jurati Pas de Calais de la Saint Omer între 4 mai – 2 iulie 2004), în ciuda unor studii juridice anterioare la celebra „Grande EcoleSciences Po (IEP-Institutul de Studii Politice Bordeaux), datorita lipsei de experienta, ceea ce va genera una dintre cele mai grave erori judiciare din intreaga istorie criminala a Frantei, fiind primul magistrat francez care a facut pe 8 februarie  2006 (între orele 16h45 – 23h56), obiectul unei anchete parlamentare. Mentionez ca dintre cei 17 inculpati in dosar (pe care i-a tinut încarcerat în detentie provizorie, în medie 3 ani), 13 au fost achitati (unul dintre ei se siuncide în inchisoare) în procesul de la Saint Omer si în Apel la Paris, pe 1 noiembrie 2005) iar 12 copii vor fi recunoscuti ca victime ale unor abuzuri sexuale (violuri, agresiuni sexuale, etc.), care mult timp vor avea nevoie de o supraveghere psihologica (a se vedea pentru detalii articolul autorului: Procesul de pedofilie de la Outreau! Cea mai grava eroare judiciara din istoria tuturor timpurilor. “Capitularea” sistemului juridic francez!). In sfarsit, cu toate ca exigentele la concursul de admitere în ENM în anii 1990 (în care a fost admis si Jean – Michel Lambert), erau mai mici decât începând din acest deceniu, dar totusi, acesta nu era la îndemâna „omului de rând”. Cu alte cuvinte, a deveni, în general, magistrat în Franta si în particular, Judecator de Instructie la un TGI, era (si este) considerat un (mare) succes într-o cariera juridica. In concluzie, a fost sau nu Jean – Michel Lambert un „mic judecator” asa cum se (auto)intitula in prima sa carte „Le Petit Juge” (Editura Albin Michel, 1987/407 pg. ISBN 2-226-02982-6), în care introducerea începe cu un citat din Anatole France (Jacques Anatole François Thibault, 1844 – 1924, scriitor, poet, romancier si critic literar, Premiul Nobel 1921): „La justice n’est que le rêve imbécile de quelques hommes. L’injustice est la volonté de Dieu (Justitia nu este decât visul imbecil al unor oameni. Injustitia este dorinta Domnului)?

Conform aceastei scurte analize, raspunsul este afirmativ: Jean – Michel Lambert a fost un „petit juge” (mic judecator), in cadrul unei „mici jurisdictii”! Dar acest lucru nu înseamna, neaparat, ca un „petit juge” (din orice mica jurisdictie) va comite greseli mari în instrumentarea unui dosar penal si în special criminal. Fara a da exemple, pentru a nu prejudicia imaginea unui sau altui judecator de instructie, mentionez ca de-a lungul investigatiilor mele (timp de cca 2 decenii), am întalit multi „mici judecatori” care  au devenit magistrati de renume in mari jurisdictii si care n-au comis nici greseli de instructie. Din contra, am cunoscut si „mari judecatori” (din cardul unor jurisdictii de prim rang), care n-au facut nimic de-a lungul întregii lor cariere si nu era cunoscuti nicaieri în afara tribunalului în care activau. Iata de ce, în privinta greselilor de instructie pe care le-ar fi comis Jean – Michel Lambert, nu împartasesc ideea conform careia, acesta ar fi instrumentat dosarul Grégory de maniera catastrofica, chiar daca reultatul ar fi fost dezastruos: dosarul Grégory Villemin a ramas nesolutionat (timp de 33 de ani); Bernard Laroche a fost ucis si considerat nevinovat, ceea ce se pare ca n-ar fi fost deloc asa, conform actualei anchete în curs (din 14 iunie 2017); Jean – Marie  Villemin, a devenit asasin si a fost condamnat atât la inchisoare (4 ani cu executare) cât si la plata unor daune materiale si morale importante; Christine Villemin, a fost inculpata si incacerata pe nedrept (chiar daca a fost indemnizata, in total, aproximativ cu suma care familia Vilemin datora familiei Laroche, care in noul context n-ar fi exclus sa fi fost indemnizata pe nedrept). Fara sa mai adug consicentele directe si indirecte ale actiunilor „protagonistilor” care au distrus complet (sau aproape complet), din punct de vedere relatinal, clanurile familiale Villemin si Jacob, care nici astazi nu s-au reconciliat. Si nici nu cred ca ar fi trebuit sa-si puna capat zilelor pentru posibilele greseli comise, cu atât mai mult cu cât, acesta în felul lui, le si asuma.

Este cert faptul, ca atunci când Procurorul Republicii de Epinal Jean-Jacques Leconte i-a acordat acestuia instrumentarea dosarului, nimeni nu stia înca ce fel de dificultati vor aparea pe parcursul anchetei si daca complexitatea acestuia îl va face sau nu pe Lambert ca sa se simta „depasit de evenimente”. Personal,  eu cred ca incoerentele, confuziile si contradictiile martorilor din dosar au generat un sir de evenimente care au scapat de sub control, iar Lambert a fost mai mult victima unor manipulari din partea celor 2 institutii ale statului care sub comanda lui au fost implicate în ancheta. Pe de o parte, Jandarmeria Nationala din Bruyèrs aflata sub tutela Companiei de Jandarmerie Departamentala de la Epinal condusa de catre Capitanului (astazi Colonel) Etienne Sesmat, care si el într-o carte a lui „Les deux Affaires Grégory” (Editura Pocket, 2008,  ISBN: 2266178180) prezinta o versiune a faptelor, iar pe de alta parte SRPJ (Serviciul Regional al Politiei Judiciare) Nancy, sub comanda Comisarului Principal  Jacques Corazzi, care consacra si el o carte dosarului Grégory, cu titlul : „Le secret de la Vologne: l’Affaire Grégory vue par la PJ” (Editura Gérard Luois, 2003). În fond si la urma urmei, este vorba de o „dubla ancheta” (doua anchete foarte diferite), realizate în paralel, pe de o parte de catre Jandarmeria din Bruyères, iar pe de alta parte, de catre SRPJ Nancy, într-un climat de rivalitate si de competitie (cu rezultate, în principiu, contradictorii), ceea ce il va destabiliza pe tanarul si nexeperimentatul Judecator de Instructie Lambert. Sesmat si Corazzi au pareri radical diferite despre asasinatul lui Grégory si evident, utilizeaza tehnici si medode diferite de investigatie. Desigur, avand în vedere locul unde s-a întâmplat drama, ancheta apartinea Jandarmeriei din Bruyères, care tmp de 4 luni si-a facut propriile sale investigatii. Pentru ei, marturia acuzatoare a lui Murielle Bolle nu este îndoielnica (chiar daca ea s-a retractat, ulterior, sub influenta familiei) si in concluzie, Bernard Laroche este vinovat pentru rapirea, sechestrarea si asasinarea copilului (în complicitate cu „Bouboule”), confirmat de catre 2 expertize diferite ale scrisorilor. In acest context, ei sunt convinsi ca în cca 3 saptamani ar fi solutionat dosarul. De fapt, sunt ei care îl conving pe Lambert de vinovatia lui Laroche, motiv pentru care, pe 5 noiembrie, acesta îl va inculpa si încarcera pe acesta din urma în detentie provizorie. În urma retractarii însa, avocatii lui Murielle Bolle, Paul Prompt si Gérard Welzer vor depune pe 21 decembrie 1984 o plangere contra jandarmilor prntru „fals si uz de fals”, respectiv, pentru „intimidarea martorului”, motiv pentru care, la interventia lui Mario Stasi, avocatul lui Laroche, pe 20 februarie 1985, jandarmeria din Bryères va desesizata de  ancheta, în favoarea SRPJ Nancy, ceea ce îl face pe Jacques Corazzi sa reia întreaga ancheta de la început, exact asa cum va face si Judecatorul Maurice Simon în 1987, dupa demiterea lui Lambert de la instrumentarea dosarului în 1986. La inceput, jandarmii vor sa impuna politistilor rezultatele anchetei lor, însa Corazzi îsi va orienta ancheta catre mama copilului, Christine Villemin, ceea ce este mentionat clar in fata Curtii de Apel Dijon, pe 3 februarie 1993, la procesul acesteia (Police Scientifique): „Les investigations du SRPJ n’ont certes apporté aucune charge nouvelle contre Laroche, car elles ont été essentiellement orientées en direction de Christine Villemin et  le Commissaire Corazzi du SRPJ de Nancy est le principal artisan des accusations portées contre l’inculpée”  (Investigatiile SRPJ nu au adus niciun fel de acuzatii noi contra lui Laroche, pentru ca acestea au fost orientate, esentialmente, contra lui Christine Villemin si Comisarul este principalul acuzator a inculpatei).

Se pare ca SRPJ ar fi avut o influenta importanta (chiar capitala) asupra lui Lambert, care l-ar fi convins de nevinovatia lui Laroche, ceea ce acesta o va sustine înca si in ultima sa carte publicata (in 2014) in timpul vietii (penultima dintre cele 11 voume): De combien d’injustices suis-je coupable ? (Editura Le Cherche Midi, 2014/209 pag. – ISBN 978-2-7491-4025-4), dar aceasi idee este împartasita si in ultima (aparuta postum în 2017): Témoins à charge (Editura De Borée, 2017/342 pag. – ISBN 978-2812921544). În cea de-a 2 faza a instrumentarii dosarului, Maurice Simon (Presedintele Camerei de Acuzare a Curtii de Apel Dijon/cca 390.000 de loc, locul 26/161, jurisdictie mare) va contesta o serie de rezultate ale anchetei facute de catre Lambert si va anula cca 50 de piese acuzatoare contra lui Christine Villemin (a se vedea pentru detalii si cartea catre ei: ”Laisses-moi vous dire”, Editura Michel Lafon, 1986 –  ISBN: 2868042805). Cu toate ca timpul instrumentarii dosarului va impune noi reguli in privinta pastrarii secretului de instructie, insa, la sfarsitul anului 1989, acesta, in cadrul unei discutii private cu un jurnalist de la „Nouveau détectivie”, el afirma ca exista sansele ca mama copilului Grégory, Christine sa fie disculpata, iar Bernard Laroche sa fie adevaratul vinovat. Inregistrat de catre jurnalist, care publica materialul in revista pe 26 octombrie 1989, Maurice Simon este dat în judecata de catre avocatul Paul Prompt al familiei Laroche, care îi pretinde suma de 450.000Ffr (cca 70.000€) in favoarea lui Marie – Ange Laroche (autoare si ea, împreuna cu Pascal Giovannelli,  a cartii: Le larmes oubliées de la Vologne. Mon mari n’est pas coupable”, Editura Archipel 2009 – ISBN-10: 2809802319/ISBN-13: 978-2809802313) pentru prejudiciul adus imaginii lui Bernard Laroche, care a fost achitat pe 18 aprilie 1985. Stresat din in acest moment, problemele cardiace ale lui Maurice Simon incep sa se agraveze, iar pe 28 ianuarie, intra în coma ca urmare a unui infarct miocardic, motiv pentru ca el va ceda ancheta în dosar Judecatorului Jean – Paul Martin (Presedintele Camerei de Acuzare la Curtea de Apel Dijon), care urmeaza ancheta în dosar, în directia lui Simon, pâna în septembrie 1992. Dupa o deliberare care va dura cca 4 luni si jumatate, pe 3 februarie, Christine Villemin, în raportul sau (în 93 de pagini), Camera de Acuzare a Curtii de Apel Dijon înceteaza în dosar urmarirea penala acesteia, disculpand-o de toate capetele de acuzare. În concluzie, Lambert, a facut desigur o serie de greseli în instrumentarea dosarului, care atunci erau mai putin evidente decât astazi si pentru care el, de altfel, le-a si asumat responsabilitatea public (în carti, în interviuri, etc.),  dar asa cum mentiona „i-ar fi placut sa faca si altii acelasi lucru, ceea ce nu ar fi fost cazul” (pe France 2, 17 niunie, ora 13h15). Pentru ca ancheta a fost o munca de „echipa”, în care atât Sesmat cât si Corazzi au jucat un rol important. In realitate, poate chiar mai important decât el, datorita influentei pe care acestia au exercitat asupra deciziilor sale, cu atât mai mult cu cât, atunci, el era înca tânar si lipsit de experienta profesionala. Cât de grave au fost aceste greseli vom putea aprecia corect, numai daca rezultatele aceastei faze noi a anchtei (în dosar) lansate de catre  Procurorul general de pe langa Curtea de Apel Dijon, Jean – Jacques Bosc, vor conduce la restabilirea (descoperirea) adevarului istoric. Din pacate, însa, se pare ca acest adevar „este misterios si usor de pierdut”, motiv pentru care „el trebuie recucerit mereu” (Albert Camus, Premiul Nobel 1957), ceea ce ne poata conduce catre ideea (dramatica!) ca în acest dosar „adevarul este, nu exista adevar” (Pablo Neruda, Premiul Nobel 1971).    

       

NOTA

Articolul cu imagini pe Investigatie Jurnalistica

Un cold-case, „resuscitat” (dupa 33 de ani) si sinuciderea, „asteptata”, al primului magistrat care l-a instrumentat!

 


Raspandeste cu incredere
  • 70
  •  
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
    71
    Shares

LĂSAȚI UN MESAJ

Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

Please enter your comment!
Please enter your name here