Acasă justitie Ziare.com – Augustin Lazar a prezentat corespondenta cu Toader :

Ziare.com – Augustin Lazar a prezentat corespondenta cu Toader :

118
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 Sa vedem care este adevarul despre aceasta manipulare penibila

de Irina Olteanu
Augustin Lazar a prezentat corespondenta cu Toader: Sa vedem care este adevarul despre aceasta manipulare penibilaFoto: Arhiva Hepta.ro
Procurorul general Augustin Lazar a prezentat, luni, intr-o declaratie de presa, corespondenta purtata intre Ministerul Public si Ministerul Justitiei pe tema protocoalelor cu SRI, afirmand ca trebuie “sa vedem care este adevarul despre aceasta manipulare penibila”.

Astfel, in prima adresa, in luna martie, ministrul Justitiei a cerut Ministerului Public sa ii prezinte “daca si cate protocoale au fost incheiate cu SRI, data incheierii si semnatarii si sa demarati procedura legala de desecretizare”.

Augustin Lazar a aratat toate documentele transmise catre ministrul Justitiei, in care il informa despre protocoalele existente, inclusiv cele cu SRI, precum si raspunsurile primite de la Tudorel Toader. Raspunsuri din care rezulta ca a luat act de adresele primite de la Ministerul Public.

Asadar, spune procurorul general, ministrul Justitiei stia din luna martie de protocoalele semnate intre Ministerul Public si SRI.

“NU poate sa spuna ca a aflat in dimineata zilei de 25 august, ci stia din luna martie”, a declarat Lazar.

Totodata, mai spuns procurorul general, in luna aprilie, ministrul Justitiei a comunicat CSM ca nu are atributia de a analiza si de a emite un punct de vedere referitor la protocoalele incheiate de alte institutii publice.

“Sambata, surprinzator, avea alt punct de vedere”, subliniaza Augustin Lazar.

Mai mult, procurorul general a aratat si corespondenta cu CSM pe aceasta tema, careia i-a trimis aceleasi documente pe care le-a trimis si Ministerului Justitiei, inclusiv detalii despre protocoalele cu SRI.

Augustin Lazar a tinut sa precizeze ca ne aflam intr-o perioada “foarte sensibila pentru justitie si pentru statul de drept”, iar “manipularea opiniei publice este frecvent folosita ca instument pentru sestabilizarea activitatii procurorii”.

Procurorul general a criticat si faptul ca aceste protocoale sunt “plimbate pe toate site-urile si posturile de TV. Se fac niste show-uri care nu fac bine nimanui, nici tarii, nici justitiei, nici Ministerului Public”.

Ziare.com a transmis, in format LIVE TEXT, declaratiile procurorului general Augustin Lazar

– Bun venit la sediul Ministerului Public intr-o perioada sensibila, in care avem nevoia de media, mai mult ca niciodata pentru a face cunoscut adevarul.

– Este un context in care manipularea opiniei publice este frecvent folosita pentru destabilizarea procurorilor.

– Declaratia de presa de azi are rolul de a stabili adevarul privind protocoalele cu SRI.

– In calitate de procuror general consider si o chestiune de onoare sa clarific toate suspiciunile si temele false aparute in spatiul public pe aceasta tema.

– In spiritul transparentei voi face publica corespondenta pe care am purtat-o cu Ministerul Justitiei. Adevarul nu trebuie sa supere pe nimeni, adevarul este unul singur.

– Din aceasta corespondenta rezulta ca, in mod transparent, pentru desecretizarea protocolului din 2016, primul demers a fost facut la 13 martie 2017. Din nou spun, adevarul nu trebuie sa supere pe nimeni.

– Toate protocoalele au fost denuntate, fiind lipsite de efecte. Au fost incheiate in cadrul legal, apoi au fost denuntate prompt in contextul suspiciunilor aparute in dezbaterea publica. Probabil ca greseala a fost ca ele au fost secretizate. Dar daca era vorba de siguranta nationala era normal, nu sa fie plimbate pe toate site-urile si posturile de TV. Se fac niste show-uri care nu fac bine nimanui, nici tarii, nici justitiei, nici Ministerului Public.

Sa vedem care este adevarul despre aceasta manipulare penibila. A face pe cineva ignorant, a manipula pe cineva e ofensator la adresa opiniei publice inteligente.

– Sambata, 25 august 2018, ministrul Justitiei a publicat pe Facebook ca doar zilele acestea a aflat despre protocoale.

– Va voi inmana documentele, care nu mint, trebuie sa ai doar bunavointa sa citesti corect. Din corespondenta avuta rezulta modul sistematic in care am cooperat cu ministrul justitiei privind procedurile de desecretizare.

– In luna martie, ministrul Justitiei mi-a trimis aceasta adresa: “Domnule procuror general, va solicit sa comunicati daca si cate protocoale au fost incheiate cu SRI, data incheierii si semnatarii si sa demarati procedura legala de desecretizare”.

– Am raspuns si am trimis o adresa in care am precizat care sunt protocoalele cu SRI, inclusiv cel din 2016, strict secret. NU poate sa spuna ca a aflat in dimineata zilei de 25 august, ci stia din luna martie.

– Am spus ca acest protocol nu a produs efecte, nu a apucat sa fie folosit in niciun mod acest protocol. Am precizat ca in prezent se afla in curs de aplicare procedura de desecretizare.

– In 3 aprilie, Ministerul Public transmite Ministerului Justitiei faptul ca incepand cu 1.01.2005 in evidenta noastra se afla anumite protocoale. Si le-am trimis pe toate, le-am pus la dispozitie, nu aveam nicio retinere ca ar fi ceva rau cu ele si nu aveam ce ascunde in fata ministrului Justitiei.

– Protocolul din 2016 este enumerat din nou, in rand cu celelalte protocoale, fara nicio retinere. Era lipsit de efecte, era in procedura de declasificare.

– Urmatoarea adresa catre Tudorel Toader, i-am pus la dispozitie si protocoalele incheiate cu MAI, erau doua.

– Ultima pagina din acest set, domnul ministru a comunicat CSM ca nu are atributia de a analiza si de a emite un punct de vedere referitor la protocoalele incheiate de alte institutii publice. Sambata, surprinzator, avea alt punct de vedere.

– As dori sa va prezint si corespondenta cu CSM din care rezulta modul transparent prin care am comunicat. Vom gasi, in general, aceleasi adrese pe care le-am prezentat Ministerului Justitiei.

Am comunicat si CSM despre cele doua protocoale, cel din 2009 si cel din 2016. CSM ne-a trimis raspuns, nu a spus ca ar exista vreo problema.

– Din 20 pana in 29 martie toate protocoalele au fost la dispozitia CSM. Au fost invitati membrii CSM sa studieze protocoalele la biroul de profil de documente clasificate. Toti magistratii au dreptul de a analiza documente clasificate. In 2 aprilie, am transmis CSM toata evidenta protocoalelor, inclusiv cel din 2016.

Am transmis CSM tot ce am trimis si catre Ministerul Justitiei. Am scris despre stadiul fiecarui protocol, care a fost clasificat, care a fost declasificat.

– As dori sa fac o precizare. As dori sa va arat ultimul aliniat de la art. 8, al1, prin care se modifica OUG 6/2016, care arata ca conditiile tehnice de acces se stabilesc prin protocoale de cooperare incheiate de SRI cu ministerul Public si MAI, precum si alte institutii

– Pe baza acestei dispozitii au fost incheiate protocoalele, care reglementau modul in care organele judiciare au acces la acest centru de supraveghere

– OUG 6/2016 mai spune ca in Legea privind organizarea judiciara se introduce un nou articol, 30 care arata: semestrial sau ori de cate ori e nevoie presedintele ICCJ verifica modul de punere in aplicare in cadrul centrului supravegherile tehnice realizate de organele de urmarire penala

Revenim la remarca ministrului Justitiei, nu are competenta de a verifica modul in care e pus in aplicare acest protocol, ci presedintele ICCJ

– Pana in acest moment niciun incident nu a fost facut public. Daca exista vreun incident, ar fi adus la cunostinta publicului.

*****************

Toader a anuntat ca incepe evaluarea lui Lazar din cauza protocoalelor

Sambata dimineata, ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a anuntat ca declanseaza procedura de evaluare a activitatii manageriale a procurorului general, Augustin Lazar, in contextul protocoalelor incheiate cu SRI. El a spus ca rezultatele evaluarii, insotite de eventuale propuneri, vor fi facute publice in termen de cel mult 30 de zile.

Unul dintre protocoalele la care face referire Toader a fost postat joi seara pe Facebook de Darius Valcov, consilier al premierului Viorica Dancila. Este vorba despre un protocol de colaborare intre SRI si PICCJ, referitor la “cooperarea pentru indeplinirea sarcinilor ce le revin”, incheiat in decembrie 2016.

SRI si Parchetul General au venit insa ulterior cu precizari publice in legatura cu acest subiect.

Iata explicatiile:

Imediat dupa anuntul lui Toader, procurorul general Augustin Lazar a avut o prima reactie si a spus ca tema prezentata este una falsa, ca Ministerul Justitiei fusese informat cu mult inainte de aceste protocoale si ca va face publica aceasta corespondenta zilele urmatoare.

Mai mult, Lazar a spus ca toate aceste atacuri asupra Parchetului General pe tema protocoalelor ale loc pentru a destabiliza institutia cand se lucreaza la solutionarea unor dosare extrem de importante, cum ar fi cel al Revolutiei si cel al violentelor din 10 august din Piata Victoriei.

Replica lui Toader nu s-a lasat asteptata. Ministrul Justitiei a afirmat sambata seara ca tot ce a primit a fost doar o copie a protocolului din 2009, din care lipseau ultimele doua pagini.

Toader a mai spus ca doar ulterior au ajuns la MJ si ultimele doua pagini, dar niciun alt document.

Vezi reactiile la anuntul lui Toader:


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

Please enter your comment!
Please enter your name here